8 octombrie

8-10-2007 1 minut Sublinieri

Titlul zilei:

Parlamentarii Consiliului Europei au decis, cu 48 de voturi şi 25 împotrivă, să ceară statelor membre „să se opună ferm” predării în şcoli a teoriei creaţioniste ca disciplină ştiinţifică. Creaţionismul neagă evoluţia speciilor prin selecţia naturală şi nu poate fi pus pe picior de egalitate cu evoluţionismul, se arată în rezoluţia adoptată de joi, de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE). „Dacă nu suntem vigilenţi, creaţionismul poate deveni o ameninţare pentru drepturile omului. Ţinta primară a creaţioniştilor -în majoritatea lor creştini şi musulmani- este educaţia. Ei sunt decişi să-şi vadă încorporate ideile în curicula şcolară, căutând să le prezinte într-o manieră ştiinţifică.”

A se verifica de pe site-ul APCE:

Resolutia: The dangers of creationism in education

Structura votului: Voting results

Full report

Rapporteur’s press conference (video)

Alte titluri:  

Părintele Marius Dumitrescu, unul din cei doi preoţi slujitori ai capelei de pe Otopeni, s-a crucit când a aflat de năzdrăvăniile permise pe marile aeroporturi din vest: „Acolo este o gândire clar ecumenică, astfel încât să nu jeneze pe un catolic sau pe un budist care ar dori să se închine şi n-are unde. Capelele au un fel de cabine în care într-un loc intră musulmanul, aicea intră ortodoxul, aicea intră catolicul, astfel încât să ofere, zic ei, posibilitatea fiecărui om să-şi trăiască credinţa lui. Chiar dacă pare atât de interesantă şi are acest gust ecumenic, o asemenea capelă mi se pare lipsită de Duh. Este ca o sală de votare în care oamenii sunt îndepărtaţi şi despărţiţi cu paravane între ei, într-un loc ce colcăie de un amalgam de zeităţi”.

Tatiana Niculescu-Bran, autoarea romanului “Spovedanie la Tanacu”, transformat în piesă de teatru la New York, a spus pentru NewsIn că a refuzat oferte de ecranizare, inclusiv de la Lucian Pintilie, pentru că nu vrea ca povestea ei să devină “un fel de ‘Exorcistul din Carpaţi'”… Piesa de teatru însă, care s-a jucat pe 1 octombrie la New York, sub coordonarea regizorului Andrei Şerban, cu doisprezece actori români, s-a bucurat de succes… La finalul piesei, actorii, Andrei Şerban şi Tatiana Niculescu au răspuns întrebărilor publicului. “Unul dintre spectatori, un student al lui Andrei Şerban de la Columbia (University – n.r.) a întrebat de ce nu s-au exploatat mai mult elementele de senzaţional ale poveştii în piesă, iar Andrei Şerban a răspuns: ‘Pentru că bunica mea m-a învăţat să nu fac niciodată ce fac alţii'”, a povestit Niculescu… “Aici ne-am întâlnit, eu şi Andrei Şerban. Pentru amândoi această poveste a fost ceva mai mult decât un fapt divers, undeva în Moldova”, a adăugat autoarea, care a explicat că a refuzat oferte de ecranizare venite din partea mai multor regizori, printre care şi Lucian Pintilie, tocmai pentru că nu a dorit ca filmul să fie unul axat pe senzaţional…”Temerea mea a fost că ce va ieşi va fi un fel de ‘Exorcistul din Carpaţi’, ‘Posedata din Moldova’ sau ‘Dracula se întoarce’, o superproducţie cu efecte scenice spectaculoase care, pentru mine, nu spunea nimic nou. Eu nu despre asta scrisesem”.


Categorii

Presa

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “8 octombrie

  1. Pingback: Concediat de la NASA pentru convingerile CREATIONISTE si pentru respingerea HOMOSEXUALITATII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare