UPDATE 16 IUNIE: PARINTELE IUSTIN de la Petru-Voda A PLECAT LA CELE VESNICE DUPA O GREA SUFERINTA, din cauza unui cancer care a aparut si evoluat suspect de rapid
- Monitorul de Neamt: Părintele Iustin e în stare gravă
Starea părintelui Iustin, care este internat de o săptămînă la un spital din Cluj, este gravă, iar prognosticul medicilor este unul rezervat. Toate aceste informatii provin de la reprezentantii Mănăstirii Petru Vodă care nu au făcut public spitalul unde se află internat acesta, cel mai probabil pentru a nu fi asaltat de credinciosi. Initial s-a precizat că monahul ar fi fost internat la Spitalul Municipal Cluj, acolo unde a mai fost tratat acum trei ani pentru anumite afectiuni respiratorii. Managerul acestei unităti sanitare a infirmat acest lucru. „Părintele Iustin a fost internat la noi dar a fost externat si nu stiu unde a fost transferat“, a precizat profesor doctor Nicolae Constantea, directorul Spitalului Municipal Cluj.
Astfel, informatiile despre starea părintelui Iustin sînt oferite doar de reprezentantii Mănăstirii Petru Vodă. Potrivit acestora,
fostulstaret a fost operat joi dimineată, 9 mai, deoarece fusese diagnosticat cu o tumoră la stomac. Părintele a trecut cu bine de interventia chirurgicală, în sensul că si-a revenit după anestezie dar, din păcate, medicii au constatat în timpul operatiei că lucrurile sînt mult mai grave decît se estimase initial. „Au fost descoperite mai multe tumori pe traseul gastric care s-au dovedit a fi inoperabile deoarece exista riscul să se înmultească necontrolat. Prognosticul nu este bun deloc. Boala este este atît de avansată încît nu poate fi operat astfel încît medicii l-au «deschis» si l-au «închis» la loc după ce au constatat cîte organe sînt afectate“, precizează în mai multe mesaje pe internet reprezentantii mănăstirii. Tot acestia spun că boala a avut o evolutie neasteptat de rapidă pentru o persoană atît de în vîrstă deoarece la acestea cancerul are o evolutie mult mai lentă. Se pare însă că la părintele Iustin cancerul a evoluat galopant iar starea lui este gravă. Călugării îndeamnă în continuare credinciosii la rugăciuni pentru sănătatea părintelui si speră cu totii într-o minune dumnezeiască.Părintele Iustin Pîrvu, fostul staret al Mănăstirii Petru Vodă, a fost fost la slujba de Înviere [la manastirea Cășiel, dupa stiinta noastra, n.n.] după care, a doua zi, a fost dus cu o masină la Cluj. Starea acestuia de sănătate se înrăutătise pe parcursul Săptămînii Mari dar s-a crezut initial că totul se datorează postului si vîrstei înaintate a monahului, acesta împlinind 94 de ani în februarie anul acesta. Nu este pentru prima dată cînd duhovnicul nemtean trece printr-o operatie grea. În 2012 el a suportat o interventie chirurgicală complexă după ce si-a fracturat soldul la Constanta, unde a participat la sfintirea unei biserici ridicate în memoria celor care au murit la construirea canalului Dunăre – Marea Neagră. Si în anul 2010, tot în preajma Pastelui, a ajuns în spital. Atunci a fost internat la Cluj, pentru că avea probleme respiratorii si a avut nevoie de 5 săptămîni pentru a se reface.
LEGATURI:
- SA NE RUGAM PENTRU SANATATEA PARINTELUI JUSTIN SI PENTRU UNITATEA BISERICII NOASTRE!
- Interviul saptamanii: PARINTELE IUSTIN (video) – CUVINTE TARI SI DUREROASE: “Ar trebui sa plangem, sa ne caim, sa vedem ca suntem la marginea prapastiei. Sa luam exemplu de la nenorocirile altora si sa ne indreptam pe noi!“
- Parintele Iustin Parvu (VIDEO) despre apropierea sfarsitului, prefatat de un razboi mondial. PLUS: “Generatia actuala este bolnava, handicapata [sufleteste]. TANARUL NOSTRU ESTE IMBOLNAVIT DE ACEASTA TEHNICA”
- Parintele Iustin Parvu intr-un interviu recent: LA ORA ACTUALA, NU AVEM ALTA CALE DECAT RABDAREA SI RUGACIUNEA
- PARINTELE IUSTIN PARVU. “Document”– Interviul lui Sorin Dumitrescu din 1997 (video)
- “Vai, ce de ingeri aici!” REPORTAJ INEDIT CU PARINTELE IUSTIN PARVU de la Petru-Voda (video)
- PARINTELE AMFILOHIE DE LA DIACONESTI DESPRE PARINTELE IUSTIN: “Ne-a schimbat traiectoria de viata cu 180 de grade; stie sa supuna prin dragoste”. … plus un alt cuvant tulburator de adevarat despre taina durerii Batranului duhovnic
- PARINTELE IUSTIN PARVU LA COTA 94! Marturia parintelui Iustin Petre de la Man. Sf. Ioan Casian: “Pentru mine a fost primul om fericit pe care l-am intalnit”
- PARINTELE JUSTIN. Dar din… darurile duhovnicesti ale Parintelui: “Noi, daca nu traim in Duhul, nu avem cum sa ne vedem pacatele, nici sa iubim…”
- IPS TEOFAN LA PETRU-VODA, DE HRAM, ALATURI DE PARINTELE IUSTIN (Sfintii Arhangheli, 2011)
- Cuvinte de mare gravitate pentru vremurile de acum de la PARINTELE IUSTIN PARVU
- PARINTELE IUSTIN PARVU: MAICA DOMNULUI – singura bucurie si ultima ndajde intr-o lume in agonie
- IPS BARTOLOMEU ANANIA DESPRE ROSIA MONTANA (2007; si audio); PARINTELE IUSTIN PARVU DESPRE AURUL ROMANIEI (2011, video)
- SINDICATELE PREOTILOR. Ce au spus IPS Bartolomeu Anania, Parintii Iustin Parvu, Arsenie Papacioc si alti duhovnici despre initiativa?
- PARINTELE IUSTIN PARVU DESPRE PROTESTELE DE STRADA DIN ROMANIA (video)
- Articolele saptamanii (2): PAUL GHITIU despre un atac absurd al lui MARIUS VASILEANU la adresa parintelui Iustin si a Bisericii, in a doua zi din Postul Mare
- INTERVIU CU PARINTELE IUSTIN PARVU LA 1TV NEAMT (nov. 2011) despre starea poporului roman, moastele lui Mihai Viteazul, etc. (VIDEO)
- PARINTELE JUSTIN – 9 DECENII SUB SEMNUL CRUCII. SA NE TRAITI SI SA NE OCROTITI, PARINTE!
- Parintele Iustin Parvu la 89 de ani – taria iubirii fara odihna. MARTURIA PARINTELUI CALCIU.
- De 1 decembrie… cu amaraciune, nu cu triumfalism gaunos, de parada: E O VREME DE PUSTIIRE A NEAMULUI
- Parintele Iustin despre viata in minciuna si despre perfidia cu care este ucis astazi omul din lume
- Parintele Iustin pune cu durere degetul pe rana monahismului romanesc de acum
- Parintele Iustin Parvu: ASTAZI NE LIPSESTE MILA
- MARTURII DESPRE PARINTELE GHEORGHE CALCIU: Parintele Iustin Parvu
- PARINTELE CALCIU: SCRISORILE-TESTAMENT catre Parintele Iustin Parvu, IPS Bartolomeu Anania, Manastirea Diaconesti si credinciosi (octombrie 2006)
Dumneeu sa-l miluiasca.
Intelegere neinteleasa esti Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, intru apararea poporului celui ortodox…
Stand inaintea fetei altarului Domnului si ridicand mainile tale, roaga-te ca Domnul, Imparatul slavei sa caute la nevrednica noastra rugaciune si sa asculte cererile celor ce cheama numele tau cel sfant si canta Fiului tau : Aliluia !
Prea Sfinta Maica,ai mila de parintele Iustin!
Doamne, Iisuse Hristoase,ajuta!
@ Lucian:
Nu (mai) e la Spitalul Municipal din Cluj si nu aici a fost deschis de 2 ori (si operat o data), din ce stim noi si cum scrie si in articolul de aici. Inclusiv secretul tinut asupra identitatii medicilor nu ar fi in regula, dar poate… nu intelegem noi multe. E prea complicat si miza mult prea mare…
@dan-s
“Înainte să vedem teoria conspirației peste tot și-a pus cineva problema că medicii din România ( cum se știe de câțiva ani )”
dane, lasa-ne; […]
Doamne, miluieste-l pe Parintele Iustin, saracul si tine-l pentru noi amaratii; orice zi nu foloseste lui cutare sau cutare ci intregului neam al nostru, vai de capul nostru
Lucian, sunt de acord cu tine. La vârsta păr. Iustin este un chin viața pe acest pământ al durerilor așa că sfinția sa ar fi mai fericit să treacă dincolo. În același timp și în legătură cu doctorii pot da nenumărate exemple ce le-am văzut în jurul meu ce arată cât de incompetenți pot fi aceștia. Să dau și un exemplu ce mi s-a întâmplat recent: o mătușă a avut un atac cerebral și a intrat în comă. Doctorii din București i-au spus soțului că nu se mai poate face nimic și că va muri în câteva zile. Din fericire fiul mătușei cunoștea pe un prieten care era medic în Germania. Omul vine în România și face ce face că în câteva zile femeia ajunge iarăși conștientă iar azi este sănătoasă și și-a revenit din respectivul atac cerebral. Și sunt multe cazuri de genul acesta de care am auzit de la cunoscuți.
Dumnezeu să ne ferească de prostia medicilor.
Genunchii la pamant fratilor,Fara judecati drepte sau gresite.Genunchii la pamant.Iertare parinte drag pentru ca nu te-am pretuit indeajuns!
toate banuielile si presupunerile nu aduc bun si nu sunt de folos nimanui. Singurul mod in care il putem ajuta pe Parinte este sa ne rugam. Sa se faca voia Domnului! Rugaciuni la Maica Domnului, la Sfintii arhangheli Mihail si Gavril si la orice alt sfant aveti evlavie. Multi fac Acoperamintul Maicii Domnului si Psaltirea. Dumnezeu cu Maica Domnului si Sfintii Sai sunt mai puternici decat orice plan diabolic. Nu mai faceti speculatii si rugati-va! Ar trebui sa ne unim toti intr-un duh si sa ne rugam! Acesta este ceea ce are nevoie Parintele acum!!
@ dan-s
Da, asa este. Iti pot da si eu o tona de exemple. Din pacate, si medicii, ca si preotii sau orice alta categorie profesionala, sunt iesiti dintre noi, deci au si ei caracteristicile actuale ale “natiei”: superificiali, cu creierii varza si incapabili sa se concentreze la toate aspectele unei probleme, materialisti, fara Dumnezeu si alt reper in afara de ban, in cel mai bun caz semidocti (daca nu chiar de-a dreptul inculti), etc, etc, etc.
De la astfel de oameni de poti astepta la orice. Mie inca mi se pare miraculos faptul ca mai exista, totusi, si opertii reusite sau, oricum, suficient de reusite astfel incat respectivul om sa mai poata trai cat de cat normal dupa aceea.
Ceea ce este f. trist insa este faptul ca nu avem chirurgi orotodocsi la care, iata, un parinte Iustin, un patriarh Teoctist sau oricine sa se poata duce si, daca are sansa de a-l “prinde” liber, sa sti ca este pe maini bune sau, oricum, pe mainile unui om care mai face si o rugaciune inainte de a intra in operatie si care, in definitiv, chiar va face tot ceea ce este omeneste posibil la nivelul lui (nu tot ceea ce este omeneste posibil la nivel general, caci pt. unii anumite lucruri pot fi mai “omeneste posibil” decat pt. altii, asa cum ai dat si tu exemplu).
@ admin
Da, dar banuiesc ca nu a fost totusi adus la Bucuresti. Deci tot pe undeva prin vreun spital de provincie este unde stim cu totii care sunt conditiile si “materialul uman”.
Sigur, e posibil sa fi fost dus la un spital chiar mai prost decat un spital municipal, ceea ce …
Interesele pentru ce se va intampla la Petru Voda dupa moartea pr. Iustin sunt, intr-adevar, f. mari. Eu cred ca lucrurile, cel mai probabil, vor evolua in rau caci nu se intrevede niciun alt parinte suficient de respectat pt. a-i tine in frau (prin respect, nu altfel) si pe o anumita cale de mijloc pe toti cei (mai extremisti, in sensul rau) de acolo.
Dar, cine poate sti … Dumnezeu are de multe ori caile Sale de a rezolva lucrurile, daca acestea trebuie si merita a fi rezolvate.
@ Lucian:
1. Tot la Cluj, la un institut, se pare.
2. De acord.
@ Pavel:
Ai dreptate.
http://petruvoda.ro/
Ce veste bună! Vă mulţumesc!
Sanatate suflet bland si curat.Un om plin de intelepciune ales de Dumnezeu.
tare mult l-a deranjat pe necuratul Parintele Iustin de-a lungul intregii vieti
ca pana si acum uniii nu au liniste si incearca sa ne convinga ba ca e rai doctorii, ba ca la varsta Sfintiei Sale (urmeaza hule)
ia conjuga-ne aici: a musamaliza, musamalizare
Minunata veste! Slava Lui Dumnezeu!
Am inteles ca ieri plecase spre Cluj si IPS Teofan,spre a ajunge la dragul nostru parinte Justin.
Subscriu si eu cu caldura mesajului lui @pavel.
Sa ne rugam impreuna,cu lacrimi si pocainta, sa nu lasam vrajmasul sa semene dezbinare,suspiciune si tulburare.
Slava lui Dumnezeu!
Lucian@
“Da, dar banuiesc ca nu a fost totusi adus la Bucuresti. Deci tot pe undeva prin vreun spital de provincie este unde stim cu totii care sunt conditiile si “materialul uman”.”
Ce anume “stim cu totii” si de unde “stim cu totii”? Despre ce “provincie” e vorba? Vorbim totusi despre un centru universitar ca si Clujul! Pentru dvs. un spital din Cluj este echivalentul unui spital oarecare de provincie? Cam ca la Cucuietii din Deal? Sunteti din Bucuresti, probabil, cu aceeasi mentalitate ca Bucurestiul este “buricul” iar restul sunt “la tara”. Poate nu stiti dar Facultatea de Medicina din Cluj era cu cativa ani in urma (nu stiu daca acum mai este) singura din tara recunoscuta international ceea ce inseamna, totusi, niste standarde. Ca sa nu mai vorbim de renumele Oncologiei din Cluj…aparatura, dotari, colaborari cu alte centre din strainatate, etc. In fine…
Pe de alta parte spuneti:
“…medicii, ca si preotii sau orice alta categorie profesionala, sunt iesiti dintre noi, deci au si ei caracteristicile actuale ale “natiei”: superificiali, cu creierii varza si incapabili sa se concentreze la toate aspectele unei probleme, materialisti, fara Dumnezeu si alt reper in afara de ban, in cel mai bun caz semidocti (daca nu chiar de-a dreptul inculti), etc, etc, etc.”
Aici la cine va referiti? La cei din Bucuresti? La toti? Credeti ca putem generaliza? Este un rationament atins de prejudecati.
Nu ca nu ar exista si incompetenti peste tot, insa, nu putem generaliza.
In ce priveste situatia Parintelui Iustin, eu gandesc diferit. Oricine altcineva poate gandi cum doreste. Gandirea fiecaruia dintre noi este, insa, influentata puternic de experienta proprie. Fara sa am pretentia ca am dreptate, experienta mea in mai multe directii, ma face sa gandesc diferit. Eu am vazut cum se procedeaza, chiar pe pielea unor foarte apropiati ai mei, am vazut cat anume sunt capabili sa se mobilizeze pentru anihilarea unor persoane cu un impact si implicatii mai marunte decat cea a Parintelui Iustin. Dar am vazut si cum le incurca Dumnezeu planurile atunci cand voieste si am observat ca El voieste pentru cel ce lupta, pentru cel ce indrazneste.
In ce priveste cazul parintelui, este ciudat sa deschizi si sa inchizi un pacient cu cancer comportandu-te ca si cum doar cand l-ai deschis ai aflat gravitatea situatiei, intr-o epoca in care s-au facut atatea progrese in domeniul imageriei medicale, avand la indemana aparate care iti permit sa afli numarul si localizarea precisa a tumorilor, dimensiunea lor si poti aprecia daca o tumora este inoperabila fara sa fie nevoie de o interventie de acest fel. Or, daca ai decis sa il deschizi insemna ca ai stiut ca are cancer si ai stiut si localizarea, etc.
Apoi, este cel putin interesant cum deschizi pacientul si declari intai cazul inoperabil inchizandu-l, pentru ca apoi sa decizi ca, totusi, operezi. Deci, era sau nu operabil? Ca sa nu mai vorbim de faptul ca pacientul are 94 de ani si toate astea au un mare ecou asupra starii sale.
Mie nu-mi vine sa cred ca e vorba despre incompetenta. Sunt lucruri elementare si exista niste protocoale care trebuie respectate. Iertati-ma! Fiecare crede ce doreste, desigur. Apoi, este suspecta aparitia fulminanta si evolutia galopanta a acestui cancer. Sa retinem ca ultima oara Parintele a fost investigat in urma cu doar un an. Nimeni nu a vazut nimic suspect?
In fine, trebuie sa cunosti si cate ceva despre aparitia si evolutia cancerelor pentru ca sa intelegi ca ceva aici nu e in regula. Pentru a cunoaste, insa, cu exactitate ce s-a intamplat ar fi nevoie, desigur, de mai multe date si investigatii. Este, insa, cu adevarat foarte suspect.
Inteleg ca pentru orice om normal este greu de acceptat posibilitatea ca cineva ar putea sa fie capabil de asemenea lucruri. Dar, atunci, la ce a folosit sa citim atatea despre Sfintii inchisorilor? Citim si ni se par doar povesti, lucruri indepartate si din vremuri apuse si nu intelegem ca acestia care ne conduc nu sunt decat urmasii acelora, ai celor care l-au condamnat la moarte pe Radu Gyr pentru o poezie! Sa ne amintim si de atentatul chiar la viata Parintelui Iustin cu ceva ani in urma, atentat caruia i-a cazut victima un alt preot.
Prefer sa ma opresc aici. Am ezitat, oricum, sa va dau un raspuns. De multe ori atunci cand vad ca intelegerea lucrurilor este foarte diferita renunt la a mai raspunde.
Se pare ca fiecare generatie trebuie sa invete din experienta proprie pentru ca pur si simplu nu poate sa invete din experienta inaintasilor.
In rest, desigur, multa rugaciune pentru Parintele Iustin! Dumnezeu sa-l ajute si sa ne ajute pe toti!
Acest Om , Parintele Justin Parvu a ramas stalpul ortodoxiei Romanesti, si a poporului Roman de pretutindeni.Sa ne rugam pentru el asa cum se roaga Maica Domnului de Fiul Ei , la patul bolnavului Parintele Justin, ca El sa-l vindece.
Sa ne rugam pentru Parintele nostru scump si drag…ca Bunul Dumnezeu sa ii usureze suferinta si sa-l pazeasca cu ingerii Sai. Ce OM, ce suflet ales de Dumnezeu sa fie Stalp de credinta pentru neamul romanesc. Cata dragoste si putere de jertfa pentru semenii sai am vazut asteptand sa intru la Parintele…Ce putin se odihnea Sfintia Sa pentru a ne putea primi pe cat mai multi ca sa ne aline durerile si sa ne ofere mangaiere rugandu-se pentru noi.TE IUBIM SI TE VOM IUBI MEREU PARINTE DRAG!
@ daniela
Ba da, din pacate putem generaliza, atat pt. Bucuresti cat si pt. orice loc ales la intamplare din aceasta tara. Desigur, in diverse grade. Dar imaginea de ansamblu este aceeasi.
Desi, trebuie sa recunosc, aceasta generalizare suna, intr-adevar, terifiant si, din aceasta cauza, este f. greu de acceptat.
Dar este adevarul … Eu cel putin asta cred si asta vad in jurul meu.
Tocmai de aceea suntem unde suntem (adica la coada cozii care este la randul ei la coada cozii).
Mai exista si exceptii, bineinteles. Dar acestea nu fac altceva decat sa intareasca regula, facand o nota discordanta terbilia (am ajuns sa ne crucim si sa ne miram ca la … nu stiu ce sa zic … atunci cand mai dam peste un om competent intr-un domeniu oarecare).
——
Revening la parintele Iustin, eu nu spun ca X sau Y nu vor sa-l omoare. Sunt convins ca vor, desi mie mi se pare absolut stupid sa vrei sa omori un om de 94 de ani care oricum a apucat deja sa lucreze ceea ce a avut de lucrat si sa marturiseasca ceea ce a avut de marturisit. Deci nu e ca si cum daca-l omori acum il opresti de la a mai marturisi. S-au scris deja tone de carti si e plin internetul de marturiile si lucrarea parintelui.
Deci … nu prea vad care ar fi scopul sau motivul logic pentru care cineva ar unelti premeditat asa ceva tocmai acum, cand lucrarea parintelui este deja implinita, si in acest mod batator la ochi.
Dar, la fel de adevarat este ca ura este de multe ori oarba si nu tine cont de logica iar oamenii manati de ea pot actiona in cele mai pripite sau stupide moduri pentru a si-o satisface, chiar si in ceasul al 12-lea.
Doamne Iisuse ajuta si miluieste pe robului tau Arhimandrit Iustin.
Maicuta Domnului acopera-l cu sfantul tau acoperamant.
Impartasesc ceea ce a scris dnul Pavel si Daniela. Cred ca este f usor sa ne ducem cu gandul la teorii de conspiratie din cauza persecutiei fatise a parintelui si a manastirii si chiar de incercare de a i se lua viata in trecut. Insa asa cum a spus si sora Daniela, Domnul poate impiedica planuri diabolice oricat de sofisticate ar fi.
De asemenea, informatiile prezentate mai sus, nu putem stii cat de exacte din pdv medical sunt, din ce sursa provin (mai ales cand nu sunt prezentate direct de un medic cu specialitate si implicat in cazul parintelui) si la a cata mana… chiar si cineva cu intentii f. f bune si frica de Domnul dar fara cunostinte in domeniu poate sa speculeze (ma iertati nici un apropo la nimeni aici) si da variata lui, la intelegerea lui, si trasmitand-o altuia mai capata si alte nuante, etc..
Din cate se stie, cancerul de stomac evolueaza f lent si f rar (si din nefericire numai < 20 % din cazuri) poate fi diagnosticat in stagii timpurii din cauza ca este asimtomatic. O data descoperit (deci f probabil in faza avansata) evolutia rapida depinde de tip de celula, localizare, si alti factori, mai putin de varsta. De multe ori se crede ca este ulcer, sau chiar cauzat de ulcer (H Pylori) desi la o endoscopie se vede diferenta, chiar inaite de operatie. Operatie se poate face pt- a lua "sample" de tesut din nozii limfatici pt a se face "staging". In alte cazuri, operatiile care se fac, nu sunt neaparat de vindecare, sau de extirpare totala a tumorii/lor (desi este posibil sa fie extirpat partial) ci pt a prelungii viata pacientului in cazul cand exista blocaje, etc., fara de care pacientul nu poate trai.
Minuni poate face numai Dumnezeu, medicii sunt numai o punte, sa ne rugam.
Părintele Iustin este un mare monah, un mare duhovnic, un stâlp al ortodoxiei în acest veac al înşelării, un om duhovnicesc ce s’a răstignit (cât a putut şi i s-a dat de sus), el însuși. A fost răstignit de atei (cât li s’ a îngăduit de sus). A fost şi este răstignit (prin demoni), de lume și de compatrioții săi. A fost urmărit de un criminal pentru a fi ucis, (nu de mult, atunci căzând victimă altcineva).
Pe trupul şi’n trupul sau, fiecare celuă este o dovadă a jertfei, un argument al răstignirii, o dovada a dragostei și slujirii Lui Dumnezeu, bisericii și neamului romanesc.
Părintele ni-l arată (prin sine) pe Dumnezeu și Dumnezeu n-il la arătat și ni-l arată ca model și mărturie
Fericit și binecuvântat este poporul ce s’ a învrednicit să aibă astfel de fii, de păstori și slujitori și vai de poporul ce are asemenea părinți și nu asculta de ei.
Părintele trebuie să simtă dragostea și prețuirea noastră in rugăciunile noastre către Dumnezeu (pentru sfinţia sa), în spusele noastre (a unuia către celălalt), în ascultarea de învățăturile sale.
Sufletul sfiţiei sale poate fi uşurat de dragostea noastră sau împovărat de indiferenta, de nepăsarea sau ne-recunoştinţa noastră.
Putem să-i fim alături cu inima și ruga.
imi cer iertare pentru stilul telegrafic,dar ma regasesc in multe opinii de la acest subiect si chiar altele.simt ca sint printre ai mei,chiar daca strada nu o gasesc precum sint cei de aici.sa ne dea Domnul puterea credintei de a ne ruga pentru astfel de oameni.patriotism,moralitate,constiinciozitate,spiritualitate si nu in ultimul rand religiozitate,credinta in puterile ceresti,sfinti,mucenici,ingeri,in afara a ceea ce doar ce este material,palpabil-ASTA lipseste multora.
Ma intrebam astazi,fiind in parc cati din cei ce au venit la sala Polivalenta,s-au rugat macar o clipa azi,sambata 18 mai 2013,pentru el sau pentru cineva din familie?Ce credeti la ce se inghesuiau o multime veniti cu masina la Polivalenta?Era un EROS SHOW!Ma gindeam la ce spectacole am mers eu la Polivalenta,ce actori si cantareti am urmarit si iata ca acum nu ne mai putem bucura de aparitiile lor,in schimb acum se da si bani pentru a vedea un spectacol EROTIC.
MAI ANIMALULE! A LUI ILIESCU a devenit foarte normal sau…. anormal!Depinde cum ne situam,fiindca selectia de-a stinga si de-a dreapta a inceput cam de multisor devreme,cam de la Parintele Cleopa si Parintele Arsenie BOCA!!!!!
Ramai mut de ceea ce vezi ochilor nu doar pe strazi ci si in parcuri….
INTARESTE DOAMNE PE ALESII TAI SI NU NE LASA PE NOI!!!
@Lucian:
Un izvor de apa vie deranjeaza ciracii mortii fie si daca deja a dat de baut altora zeci si zeci de ani, chiar daca din el a mai ramas doar un firicel de esenta (poate mult mai tare decat la inceput)…
Un izvor de apa vie, invie oameni.
De asta e periculos orice astfel de izvor, chiar si la 94 de ani, chiar si orb, surd si mut de-ar fi. Chiar si dupa ce dispare cu totul dintre noi. Dar ei nu stiu un lucru…
Ioan Mihai Pop, preotul din Chiochiş-Bistriţa:
“În cazul părintelui Iustin Pârvu poate fi şi crimă cu premeditare!”
http://www.cotidianul.ro/in-cazul-parintelui-iustin-parvu-poate-fi-si-crima-cu-premeditare-213852/
Realmente incredibila desfasurare de evenimente…
Din fericire, nu toti oamenii stau cu ochii larg inchisi. Mai sunt unii care-si pun intrebari si care cauta sa afle adevarul. De la Cain pana la Hristos si pana la sfarsitul lumii or sa tot fie astfel de frati si ucenici…
Doamne, ai mila de Parintele Iustin!
@ Alin
Socanta marturia parintelui ! Asa s-ar explica, intr-adevar, f. multe.
Dar de ce Doamne iarta-ma nu face nimeni nimic in legatura cu acei trepanati care-l inconjoara si, iata, isi bat joc de el si-l supun la suferinte inutile si ii pun in pericol, aiurea-n tramvai, viata ???
De ce nu fac nimic in legatura cu asta ceilalti ucenici ???
http://corortodox.blogspot.ro/2013/05/parintele-justin-parvu-trecand-prin.html
Ciudata replica M. Iustina. Mai mult se incrimineaza. Nu dezminte nici o fapta gresita imputata de Parintele respectiv si raspunde la o acuzatie inexistenta. Nimeni nu a negat pregatirea doctorului Eniu, ci doar ca nu-i pe domeniu fata de dr. Iancu, mult mai bine pregatit pe gastro. Plus ca dovada bunei pregatiri medicale din faptul ca a trecut prin doua anestezii generale este bataie de joc in conditiile in care trebuia facut altceva si nu supus la aceste operatii. Cel putin a doua putea fi evitata.
Iar acordul Parintelui Iustin in toate este absolut fantezist si praf in ochi, avand in vedere ca este mintit ordinar si ia decizii in necunostinta de cauza.
Stirea din Cotidianul “În cazul părintelui Iustin Pârvu poate fi şi crimă cu premeditare!” nu mai exista pe site-ul lor.
@ George
Da ! Azi-noapte, cand am citit eu, era accesibil. L-au sters de tot, nu mai apare nici la cautari … FOARTE CIUDAT.
@exegeticus
” In necunostinta de cauza”? Parintele Justin in necunostinta de cauza?
@Pavel
Pai, daca a fost mintit?
Se vede ca au prins bine rigaciunile pt Parintele Iustin. Altfel…
George,
http://www.napocanews.ro/2013/05/medici-din-cluj-ii-vor-moartea-ioan-mihai-pop-preotul-din-chiochis-bistrita-in-cazul-parintelui-iustin-parvu-poate-fi-si-crima-cu-premeditare.html
Pentru pacatele noastre este asa grav bolnav,P. Justin.
Cu ajutorul lui Dumnezeu va fi dus la Manastirea Petru Voda.
Se va face Sf. Maslu,cu toti Preotii care vor putea sa ajunga acolo,miercuri.
Da, pentru pacatele noastre… inclusiv ale nepasarii, credulitatii, lipsei vinovate de discernamant si de ascultare dreapta etc…
Sa ne unim in rugaciune pentru Parintele Justin!
@ pavel (nepublicate):
…ca tot vorbeam (degeaba) de lipsa de discernamant minimal…:(
Vai noua!
PS: Soram a scris:
Ati si raspuns la comentariul asta. Deci anuntul a fost transmis si l-ati si vazut. Pe de alta parte, daca nici pana acum nu ati inteles ca nu despre ne-iertare si banale disensiuni omenesti este vorba, probabil va fi prea tarziu cand veti intelege. Iar cand ne acuzati de micime sufleteasca, si va asteptati sa ne bucuram de o asa mare bunavointa, nu vi se pare putin cam mult?
Noi nu putem avea partasie cu cei care se comporta ca provocatorii si diversionistii securisti si, unii dintre ei, si ca tortionarii. Indiferent ce ar fi si cum s-ar deghiza. Ne iertati!
Apel catre preoti si catre toti care l-au cunoscut, iubit, auzit pe Parintele Justin!
Starea sănătății Parintelui Justin se pare ca se înrăutățește de la o zi la alta. Medicii se simt depășiți de situație.Intervențiile suferite de Părintele l-au sleit de puteri. Credem ca doar minunile săvârșite de Dumnezeu prin mijlocirea Maicii Domnului şi a sfinților Săi l-au mai ținut în viață.
Taina Sfântului Maslu este aducătoare de tămăduire și din acest motiv la mănăstirea Petru Vodă se va face miercuri, pe 22.05.2013, la ora 16.oo un maslu la care sunt chemați toți preoții ce i-au trecut vreodată pragul Părintelui Justin sau doar i-au auzit cuvântul.
Așadar, iubiți slujitori ai Domnului, care fără îndoială ați fost marcați de bunătatea și sfințenia Părintelui Justin, faceți tot posibilul să ajungeţi Miercuri 22 mai, până în ora 17:30 la Mănăstirea Petru Vodă (maici) pentru a îndupleca pe Domnul să-l tămăduiască pe Părintele Justin, ca să-l mai avem stâlp de rezistență pentru vremurile ce vin.
Legat de această chemare a mărturisirii dragostei pentru Părintele Justin, vă facem cunoscută o minune săvârșită cu un preot acum aprox. 2 ani: Acest preot împreună cu familia sa au fost implicați într-un accident rutier, în urma căruia el a rămas paralizat de la bazin în jos. La inițiativa unor preoți ce-l cunoșteau i s-a făcut un sfânt maslu la care au participat 107 preoți, unii care nici nu auziseră până atunci de el. La sfârșitul acelui sfânt maslu, Domnul a făcut minune mare, încât preotul s-a ridicat în picioare și a mers singur. Iată Dumnezeul creștinilor ortodocși, Cel care face minuni. Noi așa mărturisim în Psalmul 76: “Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni!”. Să avem nădejde şi să strigăm: “Cred Doamne, ajută necredinţei mele”!
Vă rugăm să anunţaţi şi preoţii care nu au acces la internet. Să nu slăbim rugăciunea pentru Părintele Justin, căci mare nevoie este de sfinţia sa, aici pe pământ!
Sa fim uniti in rugaciune!
http://www.napocanews.ro/2013/05/medici-din-cluj-ii-vor-moartea-ioan-mihai-pop-preotul-din-chiochis-bistrita-in-cazul-parintelui-iustin-parvu-poate-fi-si-crima-cu-premeditare.html
Si cine mintea doar deunazi ca starea este buna?