La un nivel ceva mai profund, spectacolul de la Adunarea Generală ONU din acest an ne relevă noul mod de a face politică atunci când democrația nu-i mai încape pe liderii actuali: este politica ce nu suportă critică, politica spaimei (a spaimei ecologiste, a spaimei de celălalt – rus, chinez, american, ”ciuma roșie”, corupt, ”penal”), politica care exclude prezumpția de nevinovăție, politica în alb și negru, fără nuanțe, politica demonizării și bazată pe ”character assassination”. Cine se arată critic față de această direcție (fie ea ecologistă, anticoruptie, neoliberală) va fi arătat cu degetul și pus la zid pentru că îndrăznește să contrazică și, mai rău, că ia în derâdere un copil de 16 ani. Lupta pentru putere bazată pe argumente și dezbatere tinde să dispară, iar în locul ei apare misionarismul (ecologist, anticorupție, liberal și antiliberal, european și antieuropean).
