Preasfințitul Părinte Episcop Macarie: „Bunavestire este acel moment de răscruce, când Dumnezeu ne vorbește prin oameni sau prin împrejurări și ne înfățișează alegeri majore, grave, pe care le avem de făcut în viața noastră” Marți, 28 martie 2017 Preasfințitul Părinte …
Articole cu eticheta (tag): Bunavestire
De aceea, vă adresăm îndemnul de a participa în număr cât mai mare la Marșul pentru viață, în ziua de 25 martie 2017, pentru a oferi astfel o mărturie vie despre importanța și sensul creștin al vieții umane, despre efectele dezastruoase ale avortului asupra familiei și societății și despre necesitatea sprijinirii femeilor care urmează să nască pe copilul binecuvântat de Dumnezeu.
Adesea Părinţii deplâng şi pe monahii care au fost seduşi de lume, care s-au risipit în mulţimea grijilor lumeşti, chiar pentru un timp scurt. „Şi aşa viaţa monahului trece fără de folos în ocupaţii lumeşti, care îşi sapă amintirea lor în cugetare, precum picioarele omului urma în zăpada pe care o calcă“, spune Sfântul Teolipt. Chiar şi lucrurile aparent inofensive pot fi vătămătoare, prin urmele care le lasă în mintea omului, urme care îi reamintesc la rugăciune sau în timpul unei lucrări duhovniceşti de ce are de făcut, că trebuie să plece în alt loc, sau să vorbească cu cutare persoană. Sfântul Teolipt adaugă totuşi pe un ton optimist că nu numai călugării, dar şi cei din lume se pot vindeca de veacul trecător. „Urma picioarelor în zăpadă se şterge când răsare soarele sau dispare când se revarsă apa. Iar amintirile săpate în cuget de aplecarea şi de faptele iubirii de plăcere sunt şterse de Hristos, Care răsare în inimă prin rugăciune, şi de ploaia lacrimilor din umilinţă“.
Doxologia/ Pr. Valentin Istrati: Oceanul de sânge de sub pământ După ce s-a născut viu şi perfect sănătos, „doctorul moarte” i-a smuls şira spinării şi l-a aruncat într-o cutie unde acesta s-a zvârcolit câteva minute înainte de a-şi da sufletul. Martorii …
In orasul Constanta 300-330 de persoane au participat Sambata 24 Martie la Marsul pentru Viata, un miting impotriva avortului. Cu aceasta ocazie 15 tineri imbracati in tricouri cu insemne pentru viata au spus poezii, 9 oameni au luat cuvantul, si …