Aceasta discrepanta intre continut si forma, intre starea jalnica de colportor de ne pet a jurnalistului si statura moralista pe care si-o aroga in calitate de pedagog al natiei ce izvodeste campanii mediatice este, poate, cel mai important proces al transformarii suferite de industrie. Si ne spune si viitorul: jurnalismul se transforma in PR al puterii reale. In cazul nostru, puterea reala e cea a institutiilor de forta.
Cercul se inchide tot mai mult: Departamentul de Stat al SUA lauda activitatea ASUR, mediile mainstream online impanzite de agenti de influenta amplifica mesajele campaniilor activistilor atei si manipuleaza pe tema religiei si a prezentei BOR in societate, institutiile politice sunt intimidate si mai receptive la amenintarile unor activisti decat la revendicarile Bisericii, ale asociatiilor de parinti si de profesori. Este aceeasi realitate neocolonialista pe care o regasim la orice decident local care, presat prin aceste “structuri specifice”, intelege sa faca mai degraba dupa ordinul celor care detin puterea reala, chiar si cu riscul de a contraria sau brusca societatea si institutiile sociale majore.
