Cand vizitezi o casa traditionala romaneasca de la Muzeul Satului, te cuprinde aceeasi senzatie ca atunci cand intri intr-o bisericuta de lemn sau de piatra veche de cateva sute de ani. Ce-i drept, copiii nu mai fac zarva in pridvor, oalele nu mai bolborosesc pe plita si nu se aude larma animalelor din batatura. Dar chiar fiind constienti de aceste diferente, indemnul catre odihna, pace si rugaciune este intr-atat de limpede, de parca hotarul dintre spatiul sacru si cel profan s-ar fi estompat. Ne-am adus aminte de sentimentul acesta atunci cand arhitectul Adrian Paun (www.case-frumoase.ro) ne-a contactat printr-un e-mail in care ne recomanda sa scriem un articol despre modul in care sunt interconectate credinta si arhitectura. Sa fi stiut cei batrani taina constructiei caselor care predispun la rugaciune? Sau casele moderne ne creeaza stari sufletesti nepotrivite pentru lucrarea launtrica de apropiere de Dumnezeu, pe care trebuie sa ne caznim ca sa le depasim? Intrucat subiectul era peste puterile noastre si nu ar putea fi cuprins intr-un simplu articol, am ales sa publicam dialogul purtat pe e-mail, fara pretentia ca ar putea “rezolva” aceasta taina.
