Vă spun cu mâna pe inimă: nu înghițeam sub nici o formă să-mi amenințe cineva copilul cu un compas! Nu știu exact cum făceam, dar a doua zi cel care mi-a amenințat copilul nu repeta gestul! ”Vă tai pe toți și după aia mă sinucid!” Pe bune? Copilul meu nu are de ce să audă asta. Sau, în fine, nu de două ori. Suntem toți nebuni? Am ajuns în situația în care negociem lucrurile astea? Că profesorul a luat notă de situație, directorul e preocupat, că nu e psihologul la serviciu, să întrebăm și un neuropsihiatru, stai că nu e la cabinet, că stai să vezi, că nu e chiar așa?