“Acesti judecãtori români au semnat pur si simplu furtul cu acte a acestor doi copii ai mei. Abia acum sunt rãpiti acesti copii, nu eu i-am rãpit! Judecãtorii români i-au rãpit, prin decizia lor, i-au vândut mai bine zis puterilor strãine! În aceastã tarã trãim, în aceastã societate, în care România este îngenuncheatã. Suntem la fel ca pe vremea turcilor când plãteam tribut în copii! Acum plãtim tribut în copii, europenilor decadenti!”
Drumul până în România n-a fost excursie, a fost o fugă. Una în care amândoi, și mama, și copilul, s-au rugat în continuu. „Am încredere în Dumnezeu. Eu cred că Dumnezeu a făcut ca eu să ajung până în România, că puteau să mă aresteze pe aeroport”, mărturisește Ana Maria. „O altă mamă a fost arestată în momentul în care a schimbat avioanele, și-au dus-o, au aruncat-o în închisoare, nu și-a mai văzut niciodată copiii. Mă rugam în continuu, aveam o cărticică cu rugăciuni. Și eu, și copilul ne rugam în continuu acolo, în aeroport. Și vedeam cum trece poliția pe lângă mine și mă gândeam că mă caută pe mine. Și ne rugam amândoi: Doamne, Doamne, ajută-ne! Ajută-ne să nu ne ia! Să ajungem cu bine în România.”
