Din discuțiile de la fața locului (dar nu numai din Scadinavia, ci și din întreaga Românie), am sesizat prezența între enoriași a unor “zvoneri“ și “răspândaci“, adică a unor persoane foarte agitate și vocale, îngrijorate vezi Doamne de planul perfid al corupților care scapă de pușcărie. Aceștia creau o atmosferă tensionată, înveninată, aruncau sămânța discordiei între creștini și contestau în gura mare chiar și ceea ce le spunea preotul de la altar. Pe scurt, răspândeau cu bună știință zavistie, dihonie mare. Bieții preoți ce puteau să facă? Să le țină piept? Erau foarte vehemenți: “Lăsați părinte, că știm noi cum e cu hoții ăștia!“ Să îi ignore? Cel mai adesea, da, căci a le face jocul echivala cu creșterea tensiunii.
