GÂNDURI POST-REFERENDUM (4): CĂTĂLIN STURZA, DANIEL GHEORGHE și LUCIAN CÂRLAN la Trinitas TV (VIDEO). RĂZVAN BUCUROIU: “Am sesizat prezența între enoriași a unor “ZVONERI“ și “RĂSPÂNDACI“, adică a unor persoane foarte agitate și vocale, care răspândeau DIHONIE, cu bună știință. Astfel s-a ajuns ca preoții, în anumite cazuri, să prefere un NON-COMBAT verbal”

24-10-2018 2 minute Sublinieri

***

Experiența scandinavă a Referendumului

de Răzvan Bucuroiu, Facebook

La invitația PS Macarie am luat drumul Suediei pentru a întări credincioșii ortodocși români din Scandinavia și a le explica, pe îndelete, importanța Referedumului pentru definirea căsătoriei. Timp de 3 zile am alergat pe întinderile suedeze vorbind cu lumea, cu preoții, cu grupurile de pelerini veniți din țară spre închinare în locașurile credinței răsăritene aflate în ținuturile boreale. Ce experiență!

Umblând cu anticorupția la vedere

Din toată această călătorie am revenit cu un gust amar… Cât de ușor pot fi oamenii manipulați, cât de lesne poate prinde la marele public un “ordin pe unitate“! Din toate gurile de foc media, din toate subteranele internetului, pe toate vocile studiourilor tv lumea a “aflat“ niște enormități: că e Referendumul lui Dragnea ca să scape de pușcărie, că votul poate schimba absolut orice în Constituție, că întrebarea nu e clară, că Biserica a făcut pact cu PSD, că Europa ne va exmatricula, că Putin așteaptă să ne înhațe cu totul – și multe asemenea minciuni sfruntate. Oamenii au crezut sau au părut să dea crezare acestor zvonuri. Da, au părut să dea crezare pentru că, de fapt, mai toți știau despre ce e vorba în propoziție. Dar s-au făcut că nu înțeleg, s-au prefăcut îngrijorați de soarta țării și democrației, de periclitarea luptei anticorupție – noul vițel de aur al comunicării publice. Mai simplu spus, au stat acasă știind bine care e unica miză – una morală, una a valorilor creștine – dar au preferat boicotul chemării Bisericii. Și culmea, au fost chiar preoți care au rămas pasivi la acest îndemn. În cazul acesta, ce pretenții să mai ai de la credincioși?!

Pacea sau adevărul?

Din discuțiile de la fața locului (dar nu numai din Scadinavia, ci și din întreaga Românie), am sesizat prezența între enoriași a unor “zvoneri“ și “răspândaci“, adică a unor persoane foarte agitate și vocale, îngrijorate vezi Doamne de planul perfid al corupților care scapă de pușcărie. Aceștia creau o atmosferă tensionată, înveninată, aruncau sămânța discordiei între creștini și contestau în gura mare chiar și ceea ce le spunea preotul de la altar. Pe scurt, răspândeau cu bună știință zavistie, dihonie mare. Bieții preoți ce puteau să facă? Să le țină piept? Erau foarte vehemenți: “Lăsați părinte, că știm noi cum e cu hoții ăștia!“ Să îi ignore? Cel mai adesea, da, căci a le face jocul echivala cu creșterea tensiunii.

Astfel s-a ajuns ca preoții, în anumite cazuri, să prefere un non-combat verbal pentru a nu agita, și mai mult, spiritele. Căci, vorba aceea: “Referendumul trece, enoriașii rămân…“ Or, dacă între oameni ar fi apărut o schismă pe temei referendar, atmosfera din biserică s-ar fi avariat iremediabil, multă vreme de aici încoace. Pe când așa, unii preoți au preferat un armistițiu de la dezbatere, o relativă pace liturgică, o concordie ritualică spre a nu adânci falia. Au procedat corect? În unele cazuri, poate că da. În altele – cu siguranță că nu, deoarece Hristos și urmașii Săi direcți au fost clari: nu te faci frate cu dracul până treci puntea, iar ceea ce este da e da, ceea ce este nu, e nu! Scurt, pe doi! Nu poți avea pace în parohie, la slujbe și, pe de cealalătă parte, să lași total jos garda valorilor morale, în afara bisericii. E o atitudine neclară, incertă, care atrage o cascadă de alte compromisuri morale. Drumul duce doar în jos, iar șansele unei reveniri sunt aproape de zero.

Acestea fiind zise, fac o plecăciune episcopului Macarie al cărui efort l-am văzut în acele zile, și a cărui atitudine (duhovnicească dar și arhierească) a fost ireproșabilă. Atât s-a putut acum, altă șansă nu vom mai avea! Iar boicotacilor le doresc pace și mântuire! Și să stea departe de copiii mei…

Răzvan Bucuroiu

(Articol care va apărea în noiembrie, în Lumea Credinței)

 

Părintele MITROPOLIT TEOFAN despre “RANA” și “LECȚIA” REFERENDUMULUI: “Și cei care nu au fost la vot și cei care am fost, VOM DUCE CRUCEA GREA A CONSECINȚELOR care decurg din nevalidarea referendumului închinat căsătoriei şi familiei. NE MERITĂM SOARTA, înseamnă că nu ne-am făcut îndeajuns datoria”

CUVANT GRAV SI IMPORTANT (pentru) DUPA REFERENDUM, in duh profetic, al Parintelui Cezar Axinte (Constanta): ESTE VREME DE CERNERE, DE “APOCALIPSĂ”, DE “RIDICARE A VĂLULUI”. “De acum războiul se mută într-o altă dimensiune, va fi mult mai deschis, mai descoperit. Războiul se duce împotriva lui Hristos şi a celor care Îl urmează”

Predica Parintelui TUDOR CIOCAN despre IMPLICATIILE REZULTATULUI REFERENDUMULUI (audio + text): “Va veni o perioada foarte grea pentru noi, ca Biserica. NE INDREPTAM SPRE O NOUA DICTATURA. Acum, ca popor, ne-am dezis de Dumnezeu. Dintr-un neam crestin ne-am transformat intr-o populatie”

“SABIA” REFERENDUMULUI, MOMENTUL ADEVARULUI, ZILELE CERNERII si MORTII VII de langa noi – GENERATIA CARE A ALES LEPADAREA DE HRISTOS. Apocalipsa in direct sau eliberarea Fiarei. SODOMA – PAMANT ROMÂNESC?! “Nu pot să rămân mut în fața ipocriziei: să citezi pe Iisus Hristos – Dumnezeu şi apoi să Îl arunci la coș. Nu am văzut o perfidie atât de mare de la Carantania încoace”

GÂNDURI POST-REFERENDUM (1) – Un glas care strigă în pustie: ”TĂVĂLUGUL VA ÎNCEPE SĂ VINĂ, căci boicotul de astăzi a deschis larg poarta stăpânitorului acestei lumi… Durerea este că strigăm și noi: „PE BARABA, PE BARABA!” și cerem sângele lui Hristos asupra noastră și ASUPRA COPIILOR NOȘTRI… Avem „șansa” acum să pășim în „MINUNATA LUME NOUĂ””

Gânduri post-referendum (2): ”În weekend-ul trecut L-am putut cu uşurinţă TRĂDA sau MĂRTURISI PE HRISTOS manevrând o simplă ştampilă. UN GEST MIC CU CONSECINȚE MARI. E nevoie de multă pocăinţă, căci de acum înainte NIMIC NU VA MAI FI CUM A FOST”

Gânduri post-referendum (3): PĂRINTELE DAN BĂDULESCU FACE ANALIZA “LA RECE” A EȘECULUI demersului din 6-7 octombrie, din punct de vedere sociologic și duhovnicesc: “TOT RĂUL SPRE BINE”

NEAM BOICOTAT. Opinii de pr. Constantin Necula, Catalin Sturza, Adrian Papahagi, Mihail Neamtu si altii/ REFERENDUMUL PENTRU CASATORIE E INVALID. Suntem in minoritate. Totusi, 4 milioane de români au votat pentru valori crestine. CE URMEAZA DE MAINE?/ Declaratia de presa a liderilor CpF (Video): „Există o parte acestui popor de patru milioane care a trecut peste campania de dezinformare”

REFERENDUM – REZULTATE FINALE. 21,1% prezenta, 91,56% pentru CASATORIE. Prezenta in Diaspora/ Inselatoria listelor electorale/ Cum a ucis ura față de Dragnea Referendumul/ REFLECTII POST-REFERENDUM. Mihai Gheorghiu: Teoria factorului X/ Regizoarea Ivona Boitan: „Românii nu-și ascultă preoții, nici prieteni, nici părinții nici bunicii. Românii ascultă de tv și de Andreea Bălan și Tudor Chirilă”/ SI TOTUSI, CUM RAMANE CU ARTICOLUL 48?

“OAMENII TREBUIE SA SE ASTEPTE LA URGIA LUI DUMNEZEU! Oamenii au votat impotriva Lui” – ILIE SERBANESCU, marturisire simpla si raspicata legata de REFERENDUM si cauzele caderii lui: “Eu, unul, intre Dumnezeu si Bruxelles, Il aleg pe Dumnezeu. Niciun partid nu avea niciun interes ca acest referendum sa reuseasca. Ei aveau o problema cu Bruxelles-ul. Si la tradare nu-i intrece nimeni!” (VIDEO, TEXT)

 

PS MACARIE, Episcopul românilor din Europa de Nord – CALDE CUVINTE PĂRINTEȘTI de LIMPEZIRE, ÎMBĂRBĂTARE și TREZIRE după căderea la testul REFERENDUMULUI: “Să transformăm, lucrând duhovnicește, această înfrângere. Să redevenim cu adevărat și PÂNĂ LA CAPĂT CREȘTINI. Să ne implicăm în viața cetății, DISOCIINDU-NE DE ORICE FEL DE PARTIZANAT POLITIC, devenind însă creștini cu conștiință civică”

PS MACARIE îndeamnă oamenii SĂ VINĂ LA REFERENDUM și să voteze pentru clarificarea definiției căsătoriei în Constituție: “Consider nu doar că e o DATORIE sfântă pentru noi de a vota la referendum, ci și un mare TEST pentru noi, ca popor”

PATRIARHUL DANIEL NE INDEAMNA “SA FIM MARTURISITORI, afirmand, aparand si promovand FAMILIA binecuvantata, bazata pe CASATORIA DINTRE UN BARBAT SI O FEMEIE”/ Mesajul Parintelui Episcop MACARIE DRAGOI cu privire la REFERENDUMUL din 6-7 octombrie 2018/ FANATISMUL ANTICRESTIN al “influencerilor” si JOCUL SANTAJULUI, INTIMIDARII, MARGINALIZARII Bisericii


Categorii

1. DIVERSE, Homosexualitate, Lumea credintei, PS Macarie Dragoi, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Referendum casatorie familie, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “GÂNDURI POST-REFERENDUM (4): CĂTĂLIN STURZA, DANIEL GHEORGHE și LUCIAN CÂRLAN la Trinitas TV (VIDEO). RĂZVAN BUCUROIU: “Am sesizat prezența între enoriași a unor “ZVONERI“ și “RĂSPÂNDACI“, adică a unor persoane foarte agitate și vocale, care răspândeau DIHONIE, cu bună știință. Astfel s-a ajuns ca preoții, în anumite cazuri, să prefere un NON-COMBAT verbal”

  1. Pingback: PĂRINTELE EPISCOP MACARIE DRĂGOI REACȚIONEAZĂ LA ATACUL PREȘEDINTELUI FAȚĂ DE SUSȚINĂTORII REFERENDUMULUI: "Oare este infatuare mai mare decât aceea de a-L sfida pe Însuși Creatorul nostru? Mărturia pentru familie nu este „infatuare”
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare