Articole cu eticheta (tag): persecutia anticrestina

VIAȚA CREȘTINĂ SUB SUPRAVEGHEREA TOTALĂ. Cum să ne pregătim pentru represiunea iminentă?

1. VIAȚA CREȘTINĂ SUB SUPRAVEGHEREA TOTALĂ. Cum să ne pregătim pentru represiunea iminentă? 18-02-2021

China e pe cale să treacă foarte repede la un sistem fără numerar. Dacă locuiți într-o societate în care toate tranzacțiile economice sunt electronice, ar fi bine să vă asigurați că rămâneți de partea bună a celor care administrează sistemul sau vă veți găsi în imposibilitatea de a cumpăra sau vinde. Sistemul pe care îl construiesc în China va recompensa sau pedepsi companiile, cel puțin parțial, pe baza scorurilor de credit social ale angajaților lor. Persoanelor cu scoruri reduse de credit social – printre care se numără nonconformiștii de tot felul – le va fi foarte greu să obțină locuri de muncă bune. Dacă aceste persoane ajung pe lista neagră, nu vor putea cumpăra sau vinde. În China nu există, de asemenea, nicio modalitate de a scăpa de monitorizare. Avem în mare aceeași tehnologie în Statele Unite. Ceea ce ne lipsește – deocamdată – este voința politică de a o pune în aplicare. Stați cu ochii pe stat care, în numele securității naționale, va începe manufacturarea consensului pentru a spori monitorizarea extremiștilor interni, cu scopul declarat de a preveni încă un 6 ianuarie.

Carti

Documentare

Articole Recomandate