O parabolă am putea spune „contemporană” tuturor, pentru că ea surprinde sufletul omenesc, nu doar al ascultătorilor Mântuitorului Iisus Hristos în fața cărora a fost rostită, ci și comportamentul universal al omului în fața Cuvântului lui Dumnezeu; deschiderea sau, dimpotrivă, lipsa de sensibilitate, indiferența sau adversitatea față de îndemnurile mântuitoare ale credinței. Ea este cu atât mai actuală, cu cât lumea și societatea românească actuală, pe fondul unei „inflații verbale”, resimt o adevărată criză a cuvântului „cu putere multă”. Astăzi, asistăm, cvasigeneral, la rostirea și proclamarea mecanică, retorică, stereotipă, a unei multitudini de cuvinte care tocmai din această cauză nu reușesc să atingă sufletul și să transforme lăuntrul nostru. Or, cuvintele Evangheliei Duminicii a 21‑a după Rusalii caută să restaureze cuvântul uman, ca mijloc de comunicare și comuniune, cale a convertirii și schimbării lăuntrice, a mântuirii și desăvârșirii creștine, legându‑l și ancorându‑l în cuvântul cel dumnezeiesc.