În ţara noastră par a fi în vogă cultura negării, cultura calomnierii, cultura condamnării, a terfelirii şi discreditării lucrurilor esenţiale (limba, identitatea, cultura, tradiţia, Biserica, istoria), prin care – orice s-ar spune – mai avem, sper, şansa să rămânem noi înşine. În biata noastră democraţie, pe care n-o lăsăm să intre măcar în adolescenţa ei, se susţin, se promovează şi, câteodată, se aplică verdicte emise de Tribunalul Poporului din 1946, deci, de tribunalele staliniste.
Cristina Horia, fiica scriitorului care trăieşte la Madrid, face demersuri pentru a deschide în România o acţiune judiciară în vederea anulării sentinţei din 1946. Anularea sentinţei n-ar fi doar o reparaţie morală, ci şi dezavuarea abuzurilor în modul de a recurge la memoria culturală în cazuri precum cel al scriitorul Vintilă Horia, crede fiica acestuia: „În condiţiile actuale, orice persoană – lipsită total de înţelepciune istorică, umană, culturală şi transcendentală, cu un spirit întunecat de minciuni şi ranchiuni sterile şi anacronice – poate s-o aplice oricînd“ comentează Cristina Horia.
Silvia Radu, autoarea expoziţiei, a declarat: „O singură dată am mai fost cenzurată în întreaga mea viaţă artistică: pe vremea comuniştilor, de Tamara Dobrin, care mi-a eliminat lucrarea, dintr-o expoziţie de grup”. Despre scoaterea tablourilor din expoziţie, Silvia Radu a spus: „Cu cât vor fi mai atacaţi cu atât vor lumina mai mult pe cerul românesc”!
