Am putea spune chiar că epuizarea credinței într-o civilizație extraterestră, care, cum spune comic Juncker, ”ne observă de la distanță”, ar putea însemna stoparea globalizării. Iată cât de limpede este acum actul ratat al lui Juncker. În sinea lui, președintele Comisiei Europene și, probabil, toți partizanii fervenți ai unor State Unite ale Europei, toți profeții unificării politice globale lucrează cu ipoteza unei civilizații extraterestre, a unei rațiuni diferite prin raportare la care noi înșine ne constituim ca pământeni, abandonându-ne toate determinațiile locale. Toți globaliștii și federaliștii europeni par a fi niște ”credincioși”, ceea ce explică și fervoarea cu care se manifestă.
Articole cu eticheta (tag): Seful Comisiei Europene
3. Biserica Greciei ia atitudine fata de CALENDARUL FATIS ANTICRESTIN al Uniunii Europene 06-02-2011
Vezi si: ANTICRESTINISM MANIFEST: Comisia Europeana sterge sarbatorile crestine din agenda Sursa: Graiul Ortodox O nouă lovitură împotriva credinţei creştine şi a rădăcinilor creştine [ale Europei] din partea Uniunii Europene care de ani de zile încearcă să echivaleze creştinismul şi …