Oricât şi-ar pune însă comunismul masca falsă a ştiinţei şi a liberei-cugetări, el apare aşa cum este: vulgar, grosolan, pervers, neruşinat. Mijloacele lui de propagandă sunt adaptate scopului lui distrugător, negator. Ele se acor dă toate în „critica” gen bolşevic, care profanează prin batjocură, satiră, ridiculizare, culminând în caricatura antireligioasă, expresie a geniului propagandei antireligioase. Bolşevismul nu se mulţumeşte să „convingă” popoarele Uniunii Sovietice pe calea instrucţiei şi educaţiei atee, impuse tuturor instituţiilor şi profesiunilor; nereuşind să convingă uşor, el caută cu atât mai mult să distrugă credinţa prin batjocură, s-o ucidă prin ridiculizare. Niciodată nu s-a mai revărsat asupra religiei atâta „critică” satirică şi niciodată, poate, efectele sarcasmului şi pamfletului n-au fost mai bine calculate şi mai mult urmărite decât în acţiunea antireligioasă a comunismului.
