Sunt atâtea suflete care suferă sau trec prin necazuri. Dar, ce este mai greu de îndurat chiar decât suferința, necazul sau boala este singurătatea, sentimentul de a fi abandonat. Iar cuvântul oarecum resemnat al slăbănogului, ”Doamne, nu am om”, este ca o mustrare și, totodată, ca o chemare la slujire și la dragoste pentru noi. Căci dacă se află printre noi un ”slăbănog”, adică un om în suferință, fie fizică sau materială, fie duhovnicească, și el trăiește, în plus, și acest sentiment al părăsirii, dacă el poate spune lui Dumnezeu ”Doamne, nu am om”, înseamnă, atunci, că noi am eșuat în datoria noastră de a fi oameni.
