DUHOVNIC SI UCENIC. Repere pentru o lucrare esentiala a Bisericii/ A-TI CAUTA JUMATATEA: O MINCIUNA CU IMPACT DEZASTRUOS/ Un pacat grav: pariurile sportive si jocurile de noroc

22-09-2013 14 minute Sublinieri

duhovnic prel

“Omul care trăieşte prin raţiune încearcă să străbată marea vieţii înot. Dar mai devreme sau mai târziu puterile îl părăsesc pe înotător. Marea pe care încearcă acesta să o străbată nu are un ţărm orizontal, ci doar unul vertical. De aceea e plină de oameni epuizaţi şi disperaţi care se agaţă tot mai sălbatic unii de alţii încercând să rămână la suprafaţă şi nereuşind în final decât să se împovăreze reciproc şi să se înece împreună”.

***

“Piatra de temelie a vietii duhovnicesti este spovedania. Daca omul face o spovedanie completa, scotand la lumina tot ce il apasa, tot ce ii ingradeste constiinta, e un pas urias. Apoi, daca participa la slujbe, in principal la Sfanta Liturghie, in mod constant, se roaga dimineata si seara si tine posturile, nu se poate sa nu se schimbe viata lui. Daca, intr-adevar, vrea sa mearga pe aceasta cale… Pentru ca, de multe ori, spunem cu gura ca vrem, dar in inima noastra nu vrem… Stradania mea este sa-l fac sa constientizeze ce inseamna o viata crestina autentica si, eventual, sa-l vindec de unele traume. Este fundamental ca omul sa constientizeze pacatul si sa simta nevoia de a iesi din el. Desigur, nu poti astazi sa aplici canoanele in litera lor, fara nici un fel de grija pentru spiritul lor, pentru contextul social si, mai ales, avand in vedere persoana din fata ta, pentru ca atunci risti sa-l indepartezi pe cel care vine la scaunul de spovedanie. Dar nici nu poti trece in cealalta extrema, sa-l absolvi imediat de orice pacat si sa-l impartasesti fara sa faca nimic pentru a se indrepta. Pentru ca, daca a facut pacate mari si nu s-a pocait, nu a facut un canon, nu s-a rugat cu zdrobirea inimii pentru iertare, iar eu ii dau sfanta impartasanie, nu se va schimbaVa spune: Pai, totul e in regula, orice am facut, am primit sfanta impartasanie“. Si nu va face nici cel mai mic efort sa se schimbe in bine viata lui“.

***

arhim._damaschin_luchian_miclauseni_10

Joi, 12 septembrie 2013, tinerii preoţi recent hirotoniţi din Arhiepiscopia Iaşilor, participanţi la „Programul de iniţiere şi formare“ de la Miclăuşeni, l-au avut în mijlocul lor, ca invitat special, pe arhim. Damaschin Luchian de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, care a susţinut atelierul de facilitare cu titlul „Duhovnic şi ucenic“. Întâlnirea, ce a durat aproape patru ore, a debutat cu o prezentare tematică, urmată de o sesiune de întrebări şi mărturii personale ale participanţilor şi de răspunsurile invitatului.

Unul dintre cele mai captivante ateliere de facilitare susţinute în cele două săptămâni ale „Programului de iniţiere şi formare în tainele preoţiei“, organizat la Centrul Social-Cultural „Sfântul Ilie“ din Miclăuşeni, a fost cel al părintelui Damaschin Luchian (foto), duhovnic la Mănăstirea  Sihăstria Putnei din judeţul Suceava, care, joia trecută, le-a vorbit tinerilor preoţi participanţi despre relaţia dintre duhovnic şi ucenic. Prezentarea părintelui invitat a trezit un viu interes în rândul participanţilor, întâlnirea transformându-se într-un veritabil dialog, din care tinerii preoţi au aflat ce presupune relaţia dintre duhovnic şi penitent.

În debutul prezentării susţinute, arhim. Damaschin Luchian a subliniat că, alături de Dumnezeiasca Euharistie, duhovnicia este una dintre cele mai importante, dar şi înfricoşătoare lucrări ale preotului.

„În firida altarului, preotul – numai el şi cu Dumnezeu – pregăteşte din prescurile aduse de credincioşi sfântul agneţ şi celelalte pe sfântul disc. Prin analogie, aceeaşi atmosferă tainică, de intimitate, se creează şi în întâlnirea dintre preotul duhovnic şi ucenic. Aşa cum, din respect faţă de Sfântul Trup, preotul nu-şi permite să lucreze oricum cu prescurile – estetica Proscomidiei spune ceva şi despre lăuntrul preotului şi despre relaţia sa cu cele sfinte – la fel, despre duhovnicie se poate spune că este o lucrare plină de gingăşie, fineţe şi delicateţe. Dintre toate activităţile pe care le implică angajarea pastorală a preotului în parohia sa, niciuna nu atrage după sine dorinţa şi necesitatea de a-l numi pe preot «părinte» precum cea care are în vedere relaţia dintre duhovnic şi ucenic. Preotul este «părinte» nu atât pentru că face slujbe sau pentru că predică, se ocupă de activităţi culturale ori filantropice, ci pentru că primeşte mărturisirea credincioşilor şi îi îndrumă. Lucrarea de «părinţenie» a preotului este aceea de naştere a ucenicului pentru viaţa cea veşnică“.

„Nu poate fi duhovnic bun cel ce nu a fost ucenic bun“

În continuare, invitatul a ţinut să precizeze că lucrarea de povăţuire duhovnicească este una de predare şi primire, de asimilare şi continuare:

„Cine nu a trăit necesitatea şi arhim._damaschin_luchian_miclauseni_2nu a cunoscut din propria experienţă folosul îndrumării duhovniceşti, cine nu are exerciţiul legăturii cu părintele duhovnicesc cu greu îşi va împlini chemarea de a povăţui pe cei încredinţaţi. Nu pot convinge pe o persoană să se spovedească sau să apeleze la altcineva, dacă eu nu fac asta. Crezul propriu şi atitudinea lăuntrică se imprimă în întreaga lucrare pastorală, şi învăţând altfel decât credem şi facem, devenim ipocriţi şi nu vom fi niciodată convingători. Şi, dacă e adevărat că încă suntem stăpâniţi de patimi, cu atât mai mult avem nevoie mai întâi noi de vindecare prin lucrarea Bisericii, pentru a putea împlini şi chemarea de a fi vindecătorii altora. Sfântul Isaac Sirul ne avertizează că «cel bolnav cu sufletul, dar care îndreaptă pe alţii, e ca un om cu ochii orbi ce arată calea altora», iar Sfântul Simeon Noul Teolog, mergând la esenţă, invalidează chiar lucrarea duhovnicului care nu a fost  sau nu este ucenic, afirmând că «Cei care n-au avut părinte în nici un caz nu au devenit fiii cuiva. Şi cei care nu au devenit fii este vădit că nu sunt născuţi, nu au venit la existenţă. Şi cei care n-au venit la existenţă nu au intrat în lumea duhovnicească, ci, după cum cei care nu sunt născuţi trupeşte nu sunt în această viaţă, tot astfel cei care nu sunt născuţi duhovniceşte nu sunt sau nu intră în lumea duhovnicească».

Paternitatea şi filiaţia duhovnicească este o realitate care funcţionează în Biserică la orice nivel, începând de la arhiereu până la credinciosul mirean. Este lucrarea de ascultare smerită în căutarea voii lui Dumnezeu, ascultare şi smerenie după chipul ascultării în sânul vieţii treimice. Este voia lui Dumnezeu de a avea un astfel de circuit în Biserică, după exemplele biblice Samuel – preotul Eli sau Saul – preotul Anania“.

„Spovedania nu este doar un act premergător al primirii Sfintei Împărtăşanii“

Despre legătura dintre Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, părintele arhimandrit a arătat că acestea nu sunt intercondiţionate:

„Mai ales în urmă cu câteva decenii, spovedania era văzută numai ca o condiţie obligatorie pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, pierzându-se din vedere necesitatea ei în sine, ca prilej de curăţire, de împăcare cu sine şi cu Dumnezeu şi ca mijloc de îmbunătăţire sufletească. spovedania nu este legată nici chiar de încetarea păcatului: în Spovedanie se cere nu numai iertarea păcatelor mărturisite, ci se cere şi harul de a nu mai face păcatul. După cum există pericolul de a vedea Sf. Împărtăşanie ca ceva magic, ce lucrează de la sine, la fel poate fi şi pericolul de a vedea Spovedania ca având un efect miraculos, care, dintr-o dată, definitiv şi fără urme la cazier, «imaculează» sufletul. Lucrarea pocăinţei este una de durată, care-şi are începutul în taina propriu-zisă a Mărturisirii, dar care nu se mărgineşte la ea, ci se vrea continuată. Da, e adevărat, Dumnezeu iartă şi «nu-şi mai aminteşte păcatele mărturisite la spovedanie» după cum ne spune Gheron Iosif Isihastul, dar pentru mine, ca greşelnic, «păcatul meu înaintea mea este pururea», după cum rostim în Psalmul 50. Acestea două, startul şi alergarea,  sunt sintetizate în cuvintele  Psalmului 37: «Că fărădelegea mea o voi vesti şi mă voi îngriji de păcatul meu»“.

„Duhovnicul este un «nimfagog»“

arhim._damaschin_luchian_miclauseni_8Spre final, arhim. Damaschin Luchian a atras atenţia asupra adevăratei misiuni a duhovnicului, cea de a-l conduce pe ucenic spre Dumnezeu:

„Prin lucrarea de duhovnicie, preotul trebuie să urmărească nu facerea de oameni morali pentru societate, de conştiincioşi contribuabili la Biserică, sau, mai grav, de folosire a credincioşilor pentru interesele personale, ci ceva mult mai înalt. Depăşind şi desăvârşind conceptul de îndrumarea spirituală, părintele duhovnicesc nu doar arată ca pe o hartă drumul pe care-l are de străbătut ucenicul, ci-l ajută şi-l însoţeşte pe ucenic să ajungă la «starea bărbatului desăvârşit», la «măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos» – Efeseni 4, 13, adică să se nască în Dumnezeu, să ajungă «fiu al lui Dumnezeu», prin lucrarea Duhului Sfânt, Singurul în care putem spune «Ava, Părinte!» – Galateni 4, 6. Sufletul ucenicului este mireasa pe care o aşteaptă Mirele – gr. «nymfios» – ceresc, iar duhovnicul este «prietenul Mirelui», un «nimfagog»: «V-am logodit unui singur Bărbat: ca pe o fecioară neprihănită să vă înfăţişez lui Hristos» – II Corinteni 11, 2. Părintele duhovnicesc nu trebuie să-i conducă pe ucenici la sine însuşi, ci la Dumnezeu. În acest sens, Paul Evdokimov afirmă foarte clar: «Un părinte duhovnicesc nu-l naşte niciodată pe fiul său duhovnicesc; el naşte un fiu al lui Dumnezeu, un fiu adult şi liber de orice legătură şi autoritate pur omeneasc㻓.

Întâlnirea tinerilor preoţi cu părintele Damaschin s-a încheiat cu o sesiune de întrebări şi mărturii personale ale participanţilor, urmate de răspunsurile invitatului.

– Relatia cu duhovnicul este esentiala in evolutia spirituala a crestinului. Care credeti ca este cea mai buna cale de a-l ajuta ca duhovnic pe un crestin?

– Relatia dintre duhovnic si ucenic trebuie sa fie relaxata. Calea este una de mijloc, nici foarte aspra, dar nici foarte laxa.

PrDanPopovici2Eu nu sunt pedepsitorul celui pe care il spovedesc, dar nici nu pot sa-l ajut daca nu vrea. Stradania mea este sa-l fac sa constientizeze ce inseamna o viata crestina autentica si, eventual, sa-l vindec de unele traume. Este fundamental ca omul sa constientizeze pacatul si sa simta nevoia de a iesi din el. Desigur, nu poti astazi sa aplici canoanele in litera lor, fara nici un fel de grija pentru spiritul lor, pentru contextul social si, mai ales, avand in vedere persoana din fata ta, pentru ca atunci risti sa-l indepartezi pe cel care vine la scaunul de spovedanie. Dar nici nu poti trece in cealalta extrema, sa-l absolvi imediat de orice pacat si sa-l impartasesti fara sa faca nimic pentru a se indrepta. Pentru ca, daca a facut pacate mari si nu s-a pocait, nu a facut un canon, nu s-a rugat cu zdrobirea inimii pentru iertare, iar eu ii dau sfanta impartasanie, nu se va schimba. Va spune: Pai, totul e in regula, orice am facut, am primit sfanta impartasanie“. Si nu va face nici cel mai mic efort sa se schimbe in bine viata lui. Insa, daca reusesc sa-l fac constient de consecintele faptelor sale si ii sadesc in inima dorinta de a se imbunatati sufleteste, pe urma e lucrarea lui si nu mai am de facut prea multe.

– Acest echilibru pe care il cultivati in relatia cu credinciosii da roade?

– Sigur ca da. Numai ca nu exista o reteta universala, iar ce este echilibru intr-un caz poate fi exces in altul. Duhovnicia presupune o buna cunoastere a ucenicului (credinciosului n. red.), pentru a gasi solutia cea mai buna pentru elFiecare dintre noi ne aflam pe o alta treapta de dezvoltare sufleteasca. Din punct de vedere biologic avem o varsta, din punct de vedere psihologic avem o alta varsta si din punct de vedere duhovnicesc, o alta varsta. Pot sa am 60 de ani de viata, dar numai 20 de ani psihologic vorbind si 7 ani – duhovniceste. Anii mai multi de viata nu inseamna neaparat si cunostinte mai bogate sau experiente formatoare mai multe si mai fecunde, nici vreo imbunatatire duhovniceasca mai mare. Trebuie sa vezi cam care e nivelul duhovnicesc al fiecarui om, si atunci sa-i vorbesti pe acel nivel, nu ca unui om de 60 de ani, chiar daca atatia are dupa buletin. E fundamental sa-l accepti pe om cu limitele lui, dar la fel de important este ca omul sa vrea sa se schimbe.

Piatra de temelie a vietii duhovnicesti este spovedaniaDaca omul face o spovedanie completa, scotand la lumina tot ce il apasa, tot ce ii ingradeste constiinta, e un pas urias. Apoi, daca participa la slujbe, in principal la Sfanta Liturghie, in mod constant, se roaga dimineata si seara si tine posturile, nu se poate sa nu se schimbe viata lui. Daca, intr-adevar, vrea sa mearga pe aceasta cale… Pentru ca, de multe ori, spunem cu gura ca vrem, dar in inima noastra nu vrem.

Una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastra este aceea ca in viata trebuie sa-ti cauti jumatatea

– E suficienta experienta de duhovnic, pentru a putea “citi” bine un credincios, sau e necesara si o pregatire speciala in psihologie?

– Din pacate, noi am pierdut inaltimea duhovniceasca a parintilor de demult. Aceia nu aveau nevoie nici de cunostinte teologice, nici de alt fel. Traiau in rugaciune continua, si harul Duhului Sfant ii lumina si le dadea puterea de a discerne si de a gasi solutii la oriceNoi incercam sa compensam cumva lipsa acelei inaltimi duhovnicesti, prin cunostinte teoretice, inclusiv cele de psihologie. Ne insusim o suma de lucruri care provin dintr-o cunoastere mai mult omeneasca si mai putin dumnezeiasca. Acestea sunt niste carje, de care ne folosim pentru a merge pe drumul drept. Ele ne sprijina in neputintele noastre, insa idealul este viata duhovniceasca desavarsita, caci aceea ne face autentici si ne da forta de a vedea pana departe, pentru noi si pentru credinciosii nostri. 

Imi amintesc, de pilda, de viata sfanta a staretului Iosif, de la manastirea Optina, la care veneau nenumarati crestini, de la sute de kilometri, din pravoslavnica Rusie, sa-i ceara sfatul. La un moment dat, a venit la avva o fata care voia sa se marite si avea trei pretendenti si nu stia pe care sa-l aleaga. Ea i-a spus parintelui ca l-ar prefera pe unul dintre aceia, dar nu stia daca e cel mai bun. Iar parintele a povatuit-o sa-l ia pe un altul, daca vrea sa-i fie viata buna. Fata l-a ascultat si a trait fericita cu acel barbat, pana la adanci batraneti, in vreme ce acela pe care l-ar fi preferat initial a murit napraznic, in mai putin de un an. Iata, asadar, ca parintele avea darul de a vedea pana in zarile vietii, fara sa fie psiholog.

Apropo de casnicie, sa retineti ca una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastra este aceea ca in viata trebuie sa-ti cauti jumatateaNi se inoculeaza aceasta minciuna, prin literatura, presa, filme, inca de cand suntem copiiNi se spune ca nu putem fi fericiti decat daca ne gasim jumatatea.Este o minciuna care dateaza cam din perioada romanticilor, cand omul s-a indepartat de Dumnezeu si cauta sa puna pe piedestalul pe care statuse Dumnezeu un alt om, persoana iubita.

– De ce spuneti ca e o minciuna?

– Pentru ca fiecare om e chip al lui Dumnezeu, nu jumatate de chip. Si nu relatia mea cu alt om ma implineste, ci relatia cu Dumnezeu. Daca stau mereu in legatura cu Dumnezeu prin rugaciune, simt adevarul celor spuse de Mantuitorul: “Imparatia Cerurilor este inlauntrul vostru“. Simt pace, bucurie, mangaiere, echilibru. Abia atunci relatia mea cu alti oameni poate deveni relaxata, neposesiva, iar gelozia, controlul, invidia si toate celelalte care ne chinuie cad de la sine. Doi oameni care traiesc in Dumnezeu nu pot avea decat o relatie foarte buna. Altminteri, eu n-am fericirea si o astept de la celalalt si el o asteapta de la mine. De aici vin atatea dezamagiri, nefericiri si drame. Omul crede ca si-a ales partenerul gresit si de asta nu e fericit. Isi cauta alt partener si, dupa un timp, simte acelasi gol si aceeasi neimplinire. Dar problema nu este acel partener, ci raportarea gresita la viata, ca tu crezi ca exista o jumatate cu care poti sa formezi un intreg. Noi, de fapt, ne avem radacinile in Dumnezeu, nu in alt om, iar seva, puterea noastra de viata vine de la Dumnezeu si nu de la om. E clar atunci ca implinirea nu poate sa fie decat in El. Nu de la alt om trebuie sa astept fericirea, ci de la DumnezeuDaca am acea implinire profunda in Dumnezeu, pot sa am si implinirea familiala, sociala… Si mai e ceva: noi nu putem schimba pe nimeni, fiecare se schimba numai daca vreaMulti sunt nefericiti pentru ca incearca sa-si schimbe “jumatatea”. Femeile, de exemplu, stiu ca barbatii cu care se casatoresc au anumite defecte, vicii, neimpliniri. Dar se insotesc cu ei, sperand sa-i schimbe. Cand iubesti pe cineva, nu te cazni sa-l schimbi, caci nu vei putea. Roaga-te pentru el, da-i un sfat, o carte, si mai departe ramane lupta lui cu el insusi. Eu pot sa-ti pun in farfurie, dar nu pot sa mananc in locul tau, iti arat drumul, dar nu pot sa merg in locul tau. (…)

– Care ar fi cea mai buna motivatie pentru un om, ca sa duca o viata crestineasca in adevaratul sens al cuvantului?

– Sa vada in noi, preotii, modele de viata crestina. Daca ar vedea in noi bucurie, lumina, pace si liniste, poate ca si-ar dori sa devina asemeni noua.

Va amintiti dialogul Sfantului Serafim de Sarov cu Nikolai Motovilov, caruia i-a spus ca scopul vietii crestine este dobandirea Sfantului Duh. Iar Motovilov l-a intrebat ce e Duhul Sfant. Atunci, Sf. Serafim i-a luat fata in palme si l-a privit in ochi, iar lumina Duhului Sfant, care era ascunsa in Sf. Serafim sub haina smereniei, a navalit in afara si, in ciuda aprigei ierni rusesti, Motovilov marturiseste ca a simtit o caldura in tot trupul si ca in jurul lor era numai soare. Asta e, daca noi duhovnicii avem o viata duhovniceasca adevarata, pacea si linistea li se transmit si credinciosilor. Cum tot sfantul Serafim spune: “Fa pace in sufletul tau si multi isi vor gasi linistea langa tine“. Cand are exemplul viu, crestinul nu mai are nevoie de argumente. (…)

Daca te marturisesti din toata inima, fara sa ascunzi mizeria sub covor si caindu-te cu adevarat, te vei simti usurat, luminat, bucuros. Pastreaza curatenia in sufletul tau, chiar daca nu te poti abtine de la unele pacate, vino si te spovedeste, fa-ti canonul si vei avea o viata mult mai senina si mai usoara. Sfanta impartasanie e punctul culminant al acestei apropieri de Dumnezeu. Straduieste-te sa te faci vrednic de ea si vei vedea cat de bine iti va fi. Noi putem gusta Imparatia lui Dumnezeu inca de aici, nu trebuie sa asteptam sa murim. E suficient sa ne ingrijim sufletele pentru a ne putea impartasi. Dar revin mereu la principalul obstacol pe care il intampinam pentru o viata duhovniceasca imbunatatita: propria noastra vrereSunt multi oameni care nu vor sa se schimbe, care nu cred ca au ceva de schimbat in viata lor, care nu constientizeaza pacatul. Imi spun: “Parinte, nu am facut nici un rau, nu am furat, n-am dat foc, n-am omorat pe nimeni“. Si atunci, nu au cum sa mearga mai departe.

Sursa si integral: Formula AS, Trei episcopi si un facator de minuni

  •  Doxologia:

Marius Iordachioaia: Calea mântuirii trece prin conştiinţă

„Această mare e acoperită de  adolescenţi…”

Un preot povesteşte că a intrat într-o zi într-un salon de spital. Acolo erau câţiva bărbaţi tineri care l-au primit cu bucurie: „Sărut mâna, părinte, ce bine că aţi venit! Avem o întrebare. Preotul s-a bucurat deşi şi-a dat seama repede că i se întinde o cursă. „Credeţi că Dumnezeu e atotputernic?„Da”, a răspuns el, „cred.” „Atunci, spuneţi-mi, vă rog: poate Dumnezeu să creeze o piatră aşa de grea pe care El însuşi să n-o poată ridica?” Părintele a înţeles deîndată vicleşugul: orice răspuns ar fi dat, rezultatul ar fi fost tăgăduirea atotputerniciei lui Dumnezeu. A stat puţin pe gânduri, s-a rugat în inima sa pentru acel tânăr, apoi a spus: „Tinere, vreau mai întâi să-ţi pun o întrebare: Ai avut din pricina aceasta multe nopţi albe?” „Nopţi albe?” a întrebat tânărul cu o faţă uimită. „Nu!” Atunci preotul a continuat: „Vezi, eu, ca preot, am datoria de a răspunde la întrebările care le provoacă oamenilor nopţi albe. Tinere, fii bun şi spune-mi ce te împiedică să dormi?” La aceasta tânărul a răspuns prompt: ”Ah, părinte, din pricina prietenei mele… Este însărcinată şi încă nu ne putem căsători.”Aşa”, zice preotul, „deci din pricina asta ai nopţi albe. Atunci hai să vorbim despre asta! „Da, zice tânărul mirat, dar ce legătură are creştinismul cu asta?” Iar preotul îi răspunde zâmbind: „Chestia cu piatra nu are nimic de a face cu creştinismul, dar problema cu fata are. Vezi, tu, ai devenit vinovat! Ai încălcat porunca lui Dumnezeu. Ai sedus fata şi acum îţi storci creierii cum să ieşi din situaţia asta ce poate conține păcate şi mai mari. Vezi tu, eşti împotmolit în vinovăţie şi păcat. Singura ta şansă e să te întorci la Dumnezeu Cel viu şi să spui: Am păcătuit! În clipa aceea Mântuitorul te va ajuta”. Tânărul a ascultat atent. Şi dintr-o dată inima părintelui a simţit că ochii tînărului s-au deschis: „Aaa, deci Hristos se interesează de conştiinţa mea împovărată… Şi poate să mă ajute!…”

Preotul a plecat cu ochii în lacrimi, mulţumindu-i în gând lui Dumnezeu că l-a luminat pe acel tânăr să înţeleagă un lucru esenţial: Calea mântuirii trece prin conştiinţă, nu prin raţiune.

mersul-apaOmul care trăieşte prin raţiune încearcă să străbată marea vieţii înot. Dar mai devreme sau mai târziu puterile îl părăsesc pe înotător. Marea pe care încearcă acesta să o străbată nu are un ţărm orizontal, ci doar unul vertical. De aceea e plină de oameni epuizaţi şi disperaţi care se agaţă tot mai sălbatic unii de alţii încercând să rămână la suprafaţă şi nereuşind în final decât să se împovăreze reciproc şi să se înece împreună.

În schimb, un creştin este un om care ascultă chemarea lui Dumnezeu de a străbate această mare furtunoasă cu ajutorul conştiinţei. Care, prin recunoaşterea şi mărturisirea păcatelor, s-a lipit de singurul Om care Îl poate duce la ţărmul de Sus al acestei mări. O conştiinţă curată a ridicat deja sufletul deasupra apelor. Iar prin puterea primită prin Sfintele Taine şi mişcându-se după cuvântul lui Hristos, poate începe să păşească, cu îndrăzneală, pe valuri…

Dragi tineri, începe şcoala unde veţi învăţa, inevitabil, doar să înotaţi. Dar, cu două săptămâni în urmă, s-a deschis anul bisericesc şi Hristos a început din nou cursurile de mers pe apă! Sunteţi aşteptaţi cu multă dragoste să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu. O cunoaştere care începe cu iertarea păcatelor, cu ieşirea din apele murdare ale lumii.

Această mare e acoperită de adolescenţi

Care învaţă mersul pe valuri, în picioare,

Mai rezemându-se cu braţul de curenţi,

Mai sprijinindu-se de-o rază ţeapănă, de soare.

Eu stau pe plaja-ntinsă… Şi aştept

Un pas greşit să văd sau o alunecare (…)

Dar ei sunt zvelţi şi calmi, şi simultan

Au şi deprins să meargă pe valuri, în picioare.

(N. STĂNESCU – Adolescenţi pe mare)

Arhim. Mihail Daniliuc: Despre pariuri sportive și jocurile de noroc

În urmă cu câteva zile, ieșiți să ne facem aprovizionarea pentru iarnă, am zărit undeva în târg, în locul unui magazin cu produse de uz casnic, un altul. Deasupra intrării, o placardă anunța trecătorii că acolo s-a deschis o casă de pariuri sportive și jocuri de noroc. În fața localului zumzetul era în toi. Intrau ori ieșeau o sumedenie de tineri bucuroși că și-au încercat norocul. Liceenilor cu ceva bănuți în buzunar li s-a părut mai la îndemână să dea buzna într-o astfel de locație, decât într-o „monotonă” librărie sau bibliotecă. M-am întrebat atunci: într-o societate și așa lipsită de un trai prosper, trebuia încă un loc unde tinerii, dar nu numai ei, să-și piardă banii?

Împinși de lipsuri ori de vraja unor câștiguri imediate, nemuncite, numeroşi semeni cad în capcana șiretlicurilor unor manipulatori de slăbiciuni omenești: jocuri de noroc ori de cărți, pariuri sportive etc. Avem de-a face cu adevărate plăgi sociale: deși par inofensive sufletului și scopului ultim al vieții noastre – dobândirea mântuirii – totuși au o influență malefică asupra celor ce s-au lăsat cuceriți de ele. Unde mai pui că, pentru unii, au devenit o practică: ducând o viață prozaică, ei simt nevoia să-și umple timpul într-un mod „palpitant”. Dacă apelăm la statistici, constatăm cu tristețe și oarece nedumerire că în ultimul timp majoritatea orașelor din țară dețin astfel de localuri unde doritorii de chilipiruri își pierd banii, cheltuindu-și până la ultimul gologan de pâine, ba chiar îndatorându-se. Deosebit de grav ni se pare faptul că mare parte dintre ei nu consideră aceste „hobby”-uri ca pe nişte păcate, poate din cauză că Sfânta Scriptură nu se referă în mod direct la o asemenea „meserie”. Însă dumnezeieștile slove nu cuprind o înșiruire expresă a tuturor slăbiciunilor omenești. Adeseori găsim referiri la anumite păcate fără ca ele să poarte aceleași nume ca astăzi. Bunăoară, nu credeți că în cuvintele verhovnicului Petru se regăsesc și „îndeletnicirile” pomenite? „Cei nedrepți le făgăduiesc libertate, fiind ei înșiși robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruiește, aceea te si stăpânește” (2 Petru 2, 19).

Oare nu tot libertate și bunăstare promit „clienților” jocurile de noroc ori pariurile sportive? Dar cum să înțelegem că amintitele obișnuințe ajung să te stăpânească? Pentru cine nu se poate abține de a juca, de a paria, banii, dorința de îmbogățire pe căi necinstite au devenit preocupări obsedante ale vieții sale. Unii se vor întreba: „De ce ar fi păcat să recurg la asemenea modalități de câștiguri?”Iubirea banilor, alături de setea de înavuţire rapidă, constituie scopul tuturor celor ce joacă, sperând că vor câştiga. Jocurile de noroc, pariurile reprezintă un păcat, deoarece agită prin mințile jucătorilor potențialitatea câştigului obţinut uşor, fără muncă. Majoritatea persoanelor fascinate de câștiguri rapide sunt înșelate, căci scopul real, urmărit cu aviditate de proprietarii acestor localuri, este propria îmbogățire peste noapte. Să amintim că astfel de locuri se confundă foarte ușor cu o societate de moravuri ușoare, iar cei ce intră aici curați cunosc rapid o viață de promiscuitate.

Ce-i drept, în copilărie, mulţi dintre noi ne-am lăsat tentați de jocurile vârstei, punând rămășag, cum ar spune bătrânii, pe un „dulce”, un suc ori alte mărunțișuri. Acum, privind la astfel de glume nevinovate ale vârstei fragede, ne dăm seama cum pornește totul, cum ni s-a alimentat orgoliul, mândria de a ieși învingători. Mai târziu, acestea se pot lesne transforma în vanitate, în luptă acerbă pentru putere și acumulări materiale  necinstite eludând voia Tatălui Ceresc, Care ne poartă tuturor de grijă, chiar dacă unii nu dispun de posibilități financiare deosebite. Printr-o viață ordonată, onestitate, dar îndeosebi prin credință, fiecare își poate găsi echilibrul și pacea, căci cine Îl are pe Dumnezeu în suflet este cel mai bogat. Or, jocurile de noroc, pariurile sportive, precum și alte asemenea câștiguri căutate de unii cu obstinație, le trădează nemulțumirile, frustrările, ba chiar răzvrătirea față de Dumnezeu, din pricină că nu le-a hărăzit și lor mai mulți bani. Cei dominați de ele au uitat, sau poate nici n-au auzit, de inspiratele slove ale înțeleptului Solomon: „bogăția adunată în grabă se împuținează, numai cel ce-o adună pe încetul o înmulțește”; „cel ce își muncește ogorul se satură de pâine, iar cel ce vânează năluci duce lipsă”. Anticipând pericolul reprezentat de astfel de preocupări, Biserica – prin intermediul legiuirilor alcătuite de Sfinții Părinți, aflaţi sub inspirația Duhului Sfânt – și-a exprimat tranșant poziția față de orice câștig nedemn. Bunăoară, canonul 50 al Sinodului VI Ecumenic glăsuiește: „nici un mirean sau cleric să nu se joace cu zaruri sau cărți de noroc de acum încolo și oricine va mai face aceasta, de va fi cleric, să se caterisească, iar de va fi mirean, să se afurisească”. Aceste prevederi reînnoiesc dispozițiile cuprinse în canoanele 42, 43 apostolice, care interzic, la rândul lor, jocurile de noroc, considerându-le incompatibile cu principiile morale și cu învățătura creștină.

dreptul solomon1401200931101028


Categorii

Arhimandritul Mihail Daniliuc, Marius Iordachioaia, Pagini Ortodoxe, Preoti si duhovnici romani, Sfanta Impartasanie, Spovedania

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

40 Commentarii la “DUHOVNIC SI UCENIC. Repere pentru o lucrare esentiala a Bisericii/ A-TI CAUTA JUMATATEA: O MINCIUNA CU IMPACT DEZASTRUOS/ Un pacat grav: pariurile sportive si jocurile de noroc

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Ne interesează ce poate și ce nu poate Dumnezeu. (Și ne grabim să o și spunem). Dar ce putem și ce nu putem noi nu ne interesează (la nivelul și la adâncimea la care’l cântărim pe
    Dumnezeu ?
    A face un asemenea bolovan este o NEGHIOBIE (și cel neghiob tocmai l’a făcut).
    Nu cumva ne’a prins (stim cine, și cu ce) şi ne’a și determinat să ne încercăm puterile în al ridica (ori ocupa de el)?
    Iertaţi, (asprimea) cuvintelor mele.

  2. @”Pentru ca fiecare om este chip al lui Dumnezeu si nu jumatate de chip”.Cata dreptate.Asa este,din punct de vedere sufletesc,Dumnezeu l-a creat pe om intreg.Dar din punct de vedere trupesc,ei sunt una ,”si ei vor fi un sigur trup”.Tata este mintea conducatoare si mai putin inima,Mama este inima mai mult(simtire,sentiment),asta nu inseamna ca n-are minte.Tata nu inseamna dictator,ci cel ce poarta grija intregii familii,alergand toata ziua sa aduca o bucata de paine ,familiei.Mama este cea care naste copii(ce minune),care-i creste hranindu-i,educandu-i,dandu-si chiar viata pt.ei,de-i nevoie.Si asa formeaza ei, un intreg.Mama este liantul familiei,jertfelnica, tata mintea coducatoare, plin de sacrificii,de aceea se spune ca-si cauta jumatatea,fiecare.Tata,”cine vrea sa fie mai mare,sa fie slujitorul tuturor”.Asa tata prin mama si copii invata iubirea plina de sacrificii,iar mama sporeste in iubire ce cuprinde intrg universul(valabil si pt.tata).DOAMNE AJUTA.
    P.S.-OMUL sufleteste este intreg:minte in cap,inima in piept si duhul in mijlocul inimii,raza de lumina,ce cuprinde si mintea si inima.

  3. Din punct de vedere trupesc ei sunt una,dupa unirea a doi(taina cununiei)-erata.

  4. Legat de intrebarea cu piatra, mi-am mai adus aminte de un verset:

    Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 2:
    “23. Fereşte-te de întrebările nebuneşti, ştiind că dau prilej de ceartă.”

  5. Dragoş
    Vă mulţumesc!
    Hm, nicio şansă să ajung la sf.sa, deci…

  6. Ce înseamnă că Dumnezeu este atotputernic?

    Ce să înţelegem de aici:
    “3. Şi s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L şi zicând: Se cuvine, oare, omului să-şi lase femeia sa, pentru orice pricină?
    4. Răspunzând, El a zis: N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie?
    5. Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.
    6. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă. ” (Sfânta Evanghelie după Matei:Capitolul 19)

  7. Pingback: PARINTELE DAMASCHIN LUCHIAN – invataturi de baza despre TAINA SPOVEDANIEI, ROLUL DUHOVNICULUI si CONDITIILE AFLARII VOII LUI DUMNEZEU (video) -
  8. Pingback: VLAD BOTEZ: Sa sustinem tinerii saraci din satele României!/ CELE TREI FRICI ALE DRACILOR si CELE TREI ARME DE NEBIRUIT ALE CRESTINULUI/ Cum sa (nu) ne rugam? De ce fugim de liniste? ISPITA DE A FI MEREU PREA OCUPATI/ Relatia duhovnic-ucenic si POSIBILEL
  9. Pingback: SARUT MANA, PARINTE! -
  10. Pingback: TAINA POCAINTEI MARTURISITE intre intelegerea ei duhovniceasca autentica si formele “deviate” de intelegere si practicare | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare