NASTEREA MAICII DOMNULUI. Semnificatia cuvantului Evanghelic “Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti”: ORICE ABATERE DE LA ALIPIREA DE DUMNEZEU, ORICAT DE SOLEMNA, ESTE CU SIGURANTA PERICULOASA

8-09-2015 12 minute Sublinieri

genesion-theotokou

  • Ziarul Lumina:

Ioan Buşagă: Nașterea Stăpânei care miluieşte pe toţi

Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este una cu multe înțelesuri teologice, care ne cheamă să conştientizăm locul Sfintei Fecioare Maria în planul de mântuire a omenirii, dar şi ce mare însemnătate şi bucurie reprezintă pentru toți oamenii naşterea de prunci. La începutul anului bisericesc, această sărbătoare este un îndemn pentru fiecare dintre noi să căutăm iubirea Maicii Domnului, cu care, asemenea Fiului ei, îmbrăţişează întreaga lume.

Nașterea Maicii Domnului nu este relatată în Evangheliile şi în celelalte scrieri canonice ale Noului Testament. Această sărbătoare are la bază fapte din viața Sfintei Fecioare Maria care sunt consemnate detaliat în evangheliile necanonice sau apocrife, precum Protoevanghelia lui Iacov.

Aparenta lipsă a detaliilor referitoare la nașterea și viaţa Maicii Domnului în scrierile nou-testamentare, care au în centru persoana Mântuitorului Iisus Hristos, denotă „discreția și smerenia exemplară care au caracterizat întreaga existență pământească a Fecioarei Maria”, precum explică diac. Ioan I. Ică jr. Maica Domnului este menționată în profețiile şi prefigurările Vechiului Testament, în Sfintele Evanghelii şi Faptele Apostolilor, în tradiția orală apostolică şi în tezaurul imnografic și iconografic al Bisericii creștine, în care i se aduce preacinstire sau supravenerare.

Mărturiile despre viaţa Maicii Domnului le avem din Tradiţia Bisericii, însă şi acestea mai puţine, fiindcă Sfinţii Părinţi nu au urmărit să scrie viaţa Prea­sfintei Născătoare de Dumnezeu, ci au considerat că este mai cuviincios să-i închine cuvântări de laudă şi imne, dar şi aşa au fost încredinţaţi de faptul că, „dacă ar veni la unison toate nea­murile oamenilor, ele n-ar fi în stare să atingă vrednicia laudei şi slavei ei” (Sfântul Maxim Mărturisitorul). „Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e învăluită într-o tăcere sfântă, Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că, în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi” (Sfântul Cuvios Siluan Athonitul).

Naşterea Sfintei Fecioare Maria a fost un dar de la Dumnezeu pentru părinţii ei, Ioachim şi Ana, oameni drepţi înaintea lui Dumnezeu, dar care, din pricina pântecelui sterp al Anei, nu au avut copii. Lipsa pruncilor era considerată, potrivit Legii lui Moise, un blestem al lui Dumnezeu şi, astfel, erau ocărâţi de semenii lor şi nici darurile de jertfă nu erau primite la templul din Ierusalim. Deşi înaintaţi în vârstă şi mult întristaţi, drepţii şi dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana nu au încetat să se roage lui Dumnezeu, ci mai mult şi-au înălţat gândul lor spre milostivirea lui Dumnezeu; dreptul Ioachim s-a urcat în pustie, iar dreapta Ana s-a coborât în grădina ei. „Nu mă voi coborî nici pentru mâncare, nici pentru băutură, până ce nu mă va cerceta pe mine Domnul Dumnezeul meu; şi rugăciunea va fi mâncarea şi băutura”, a zis dreptul Ioachim în sine, iar soţia sa, Ana, se tânguia şi cerea, precum Ana, mama lui Samuel (I Regi, 1), „să nu cadă din binecuvântarea Legii pentru că n-a păcătuit împotriva ei” (Protoevanghelia lui Iacov, Trei vieți bizantine… p. 217). După 40 de zile, prin înştiinţare de la îngeri, cei doi bătrâni drepţi au aflat că vor avea un copil, ca dar de la Dumnezeu, pe care la vârsta de trei ani l-au dăruit înapoi lui Dumnezeu, precum Ana a făgăduit.

Darul binecuvântat de Dumnezeu pentru dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana a fost mult lăudat şi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care au tocmit înţelesurile teologice adânci ale naşterii Maicii Domnului, fiindcă, „păzind legea firii, cumpătarea”, exclamă Sfântul Ioan Damaschin întru cinstea drepţilor Ioachim şi Ana, „v-aţi învrednicit de o lege mai presus de fire, căci aţi născut lumii Maică fără de bărbat. Voi, în chip cucernic şi sfânt, în firea omenească vieţuind, aţi născut fiică, mai presus de îngeri şi stăpânitoare a lor” (monahul Teoclit Dionisiatul).

Dintre atâtea taine, Sfinţii Părinţi laudă smerenia părinţilor Ioachim şi Ana, care au îndurat multe până la naşterea mărită de toate neamurile a pruncei Maria, Fecioara care, „înălţându-şi mintea în Sfânta Sfintelor şi întru totul despărţindu-se de cele pământeşti, a preschimbat în cer tot pământul” (Sfântul Grigorie Palama); dar şi smerenia Sfintei Fecioare Maria, care primeşte să nască pe Fiul lui Dumnezeu.

Înţelegând, astfel, tainele teologice adânci ale sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, conştientizăm locul Sfintei Fecioare Maria în planul de mântuire a omenirii. De aceea, Sfinţii noştri Părinţi nu încetează a o preaslăvi şi admira pe Născătoarea de Dumnezeu, exclamând, precum Sfântul Nicolae Cabasila, că, dacă cele nouă cete îngereşti ar fi căzut din cer ca să se facă diavoli, dacă toţi oamenii s-ar fi făcut răi şi s-ar fi lepădat de Dumnezeu, „toate aceste rele ale făpturilor zidite, comparate cu plinătatea sfinţeniei Născătoarei de Dumnezeu, nu ar putea să mânie pe Dumnezeu”, fiindcă nici un înger sau om nu s-ar fi putut apropia de Dumnezeu, „de vreme ce numai ea se găseşte ca singur hotar între firea cea zidită şi cea nezidită”. Doar ea a întors lui Dumnezeu neîntinată frumuseţea care a fost hărăzită firii noastre şi numai ea s-a slujit de toate armele şi puterea cu care am fost înzestraţi. Prin dragostea pe care o avea pentru Dumnezeu, prin puterea minţii sale, prin verticalitatea voinţei şi prin măreţia înţelepciunii ei, a îndepărtat orice păcat şi a luat dar de neasemănată biruinţă. Prin toate acestea l-a arătat şi pe om în adevărata lui statură, dar şi pe Dumnezeu, cu negrăita Lui înţelepciune şi nesfârşita Lui iubire de oameni” (Sfântul Nicolae Cabasila).

Tainele Naşterii Născătoarei de Dumnezeu sunt greu de exprimat, mai ales pentru cei dintre noi care nu căutăm şi nu cutezăm să ne apropiem mai mult de Maica Domnului, fiindcă Sfinţii Părinţi, conştientizând importanţa Maicii Domnului, nu făceau din evlavia şi admiraţia lor un „sentimentalism nemotivat”, precum spune monahul Teoclit Dionisiatul, ci aveau o cunoaştere personală, o relaţie directă, deoarece „după măsura cunoaşterii se naşte şi chemarea, şi dragostea şi iubirea dumnezeiască”. Pentru aceasta, în această zi de sărbătoare, rânduită de Biserică la începutul anului bisericesc, suntem chemaţi „să nimicim sterpiciunea”, nu a trupului, ci a sufletului îndepărtat de Dumnezeu, prin apropierea de Maica Sa, deoarece iubirea ei, precum spune Sfântul Siluan Athonitul, „îmbrăţişează întreaga lume şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi”.

  • Doxologia:

Mihail Daniliuc: Cât de vechi este cultul Maicii Domnului?

Vorbind despre cultul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, trebuie să spunem că el debutează odată cu urarea arhanghelului Gavriil, adresată în timpul arătării de la Nazaret, când i-a vestit că va naște pe Mântuitorul lumii: „Bucură-te, ceea ce ești plină de dar, Marie, Domnul este cu tine!”. Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, a cinstit-o și chiar ne-a învățat cum s-o numim: „Maica Domnului”. Pruncul Ioan, aflat încă în pântecele maicii sale, „a săltat de bucurie” atunci când Maria a vizitat-o pe Elisabeta. Mântuitorul Hristos, Fiul ei, a cinstit-o în chip deosebit fiindu-i supus și ascultător în vremea copilăriei; mai târziu, la Cana Galileii, i-a împlinit rugăciunea, săvârșind minunea înmulțirii vinului doar la stăruința Maicii Sale. Din această minunată întâmplare, Biserica a numit-o pe Maica Domnului  „rugătoare nebiruită”, adică nerefuzată de Hristos, Domnul. Poporul a preţuit-o încă din vremea existenţei pământești a Fiului ei și Mântuitorului nostru. O ştim din spusele femeii anonime pomenite în Evanghelia de la Luca: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii de la care te-ai hrănit!”. La auzul vorbelor femeii, Domnul a întărit afirmația ei: așa este, Maica mea este fericită! Însăși Fecioara Maria a profețit: „Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile”.

Această preacinstire, întâi într-o formă discretă, s-a manifestat public în decursul vieţii Fecioarei Maria, dar și la puțin timp după moartea sa. Furia evreilor la aflarea proslăvirii date ei de soborul ce îi însoțea sicriul către mormânt nu a însemnat o tulburare de moment, ci o izbucnire a unei puternice invidii acumulate, căci cinstirea Preacuratei Maici nu le era străină.

Aşadar, cultul Maicii Domnului a existat în Biserică chiar înainte de Sinodul III Ecumenic din anul 431 de la Efes, cunoscând apoi o dezvoltare evidentă, așa după cum ne învață Teologia răsăriteană. Bunăoară, Sfântul Dionisie Areopagitul, furnizând un important indiciu despre un sentiment obștesc tuturor creștinilor din epoca embrionară a Bisericii lui Hristos, spunea: Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu că nu mi s-a părut lucru de crezare că, afară de Dumnezeu, să mai fie cineva plin de atâta putere sufletească şi de atâta har dumnezeiesc. Iau martor pe Dumnezeu că, dacă n-aș fi avut în minte şi în inimă învățătura dumnezeiască, aș fi socotit pe Fecioara ca pe adevăratul Dumnezeu şi i-aș fi dat închinăciunea care se cuvine numai adevăratului Dumnezeu, pentru că mintea omenească nu-şi poate închipui mai înaltă mărire, cinste şi frumusețe sufletească decât aceea pe care am văzut-o eu”.

Prezența dintru începuturile creştinismului a cultului Maicii Domnului ne-o demonstrează și reprezentarea iconografică. O veche tradiție, confirmată în scris din secolul al VI-lea de către Teodor Citeţul, ne spune că Sfântul Luca Evanghelistul a pictat mai multe icoane închipuind-o pe Fecioara Maria și câteva icoane ale Domnului Hristos.

Ce-i drept, nu au ajuns până la noi prea multe știri despre viaţa religioasă publică a creștinilor din primele secole, din pricină că ea se desfășura cu precădere în mod tainic, ferit de ochii dușmanilor lui Hristos, în catacombe ori case particulare, spre a se evita prigoana persecutorilor. Icoanele au apărut în catacombe, sub formă simbolică şi alegorică, precum pictarea Mântuitorului în chip de miel sau de peşte. De aceea, chipul Domnului Hristos şi al Sfintei Sale Maici nu se întâlnesc în această perioadă decât în legătură cu anumite evenimente deosebite din Noul Testament: Buna Vestire ori închinarea magilor.

La începutul secolului al II-lea, Sfânta Fecioară este pictată sub înfățișarea unei femei ținând pruncul în braţe sau în alte situații: rugându-se cu mâinile întinse spre cer ori așezată pe un scaun. Cea mai veche din ele, descoperită în cimitirul Priscilei, datează de la jumătatea secolului al II-lea. Născătoarea de Dumnezeu apare aici așezată, cu Pruncul în brațe, în apropierea ei aflându-se profetul Isaia cu ruloul profeției sale în partea stângă, iar cu dreapta arătând o stea, „marea lumină” pe care o prevăzuse (Isaia 9, 1). O altă icoană, din catacomba Sfintei Priscila, provenind tot din secolul al II-lea, o reprezintă în momentul Bunei Vestiri, stând pe scaun, iar îngerul Gavriil binevestind. Foarte veche se crede a fi şi icoana Maicii Domnului cu pruncul în brațe din catacomba Sfintei Agnese, originară probabil din secolul al III-lea.

Mărturii despre cinstirea Preasfintei Fecioare încă din primele momente de viață ale Bisericii ne oferă şi Sfinţii Părinţi. De exemplu, în epistolele Sfântului Ignaţiu al Antiohiei (+107) se găsesc cinci texte unde se afirmă fecioria Maicii Domnului, iar Sfinții Iustin şi Irineu, îi proclamă maternitatea divină, pururea fecioria şi rolul de nouă Evă. Origen (+ 254) sublinia maternitatea ei spirituală, iar Tertulian spunea că greșeala pe care a comis-o Eva crezând diavolului, a reparat-o Maria prin credinţa ei în înger”. În viaţa Sfântului Iustin, martirizat la sfârșitul secolului al II-lea, se menționează rugăciunea către Sfânta Fecioară pentru a-i veni în ajutor. Același rol de ajutătoare şi mijlocitoare al Născătoarei de Dumnezeu reiese din rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, trăitor în veacul al IV-lea: „Prea Sfânta Doamnă, Maica lui Dumnezeu, singura prea curată, sfințește gândurile mele, stăpânește-mi simțurile, pornirile, dă-mi înțelepciune”, iar Sfântul Ambrozie al Milanului ne spune că fecioarele ce intrau în mănăstiri o luau ca pildă, considerând-o chipul desăvârșit al fecioriei.

Aceste succinte mărturii despre cultul Maicii Domnului confirmă faptul că autenticii creștini nu au uitat-o nicicând pe Sfânta Fecioară Maria. Alături de Mântuitorul Hristos, ea este prezentă nu doar în rugăciunile personale, ci şi în iconografie, în operele Sfinților Părinți, în locașurile de închinare şi spațiul liturgic al Bisericii, dar mai ales în inimile credincioșilor.

Evanghelia de la sărbătorile Maicii Domnului – Comentarii patristice

Nașterea Maicii Domnului (Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28)

Intrarea în templu a Maicii Domnului (Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28)

Adormirea Maicii Domnului (Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28)

10, 38-42

(Lc. 10, 38) Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei.

Domnul avea trup și, exact așa cum a binevoit să-Și asume un trup fizic pentru noi, la fel a binevoit să flămânzească și să înseteze. Ca un rezultat al faptului că a binevoit să flămânzească și să înseteze, S-a smerit să fie hrănit de către cei pe care El însuși i-a îmbogățit. S-a coborât să fie primit ca un oaspete nu din nevoie, ci pentru folosul nostru.

Marta era ocupată să împlinească nevoile celor cărora le era foame și însetau. Îngrijindu-se de ei cu o dorință mare, a pregătit ceea ce Sfântul Sfinților și sfinții Săi aveau să mănânce și să bea în casa sa. Nu era o muncă importantă, ci una vremelnică. Nu vom avea tot timpul nevoie să mâncăm și să bem, nu-i așa? Când ne vom lipsi de cea mai curată și desăvârșită bunătate, a sluji cele lumești nu va mai fi necesar.

(Fericitul Augustin, Predica 255,2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 10, 39) Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.

De ce se bucura Maria atunci când asculta? Ce mânca? Ce bea? Cunoașteți vreunul acestea? Să-L întrebăm pe Domnul, Cel care păstrează o masă atât de frumoasă pentru oamenii Săi. Iar El ne va spune: Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura (Mt. 5, 6). Din izvorul Său și din hambarul dreptății primea Maria de mâncare atunci când flămânzea, aflată fiind la picioarele Domnului. Vedeți, Domnul îi oferea atunci exact atât cât era ea în stare să primească. Însă, din întreaga bogăție pe care avea să o dea la masa ce avea să vină, nici măcar ucenicii, nici măcar apostolii n-au putut să primească la vremea când El le spunea: Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi (In. 16, 12).

Ce se bucura Maria să primească? Ce mânca? Insist asupra acestui fapt, pentru că și eu mă bucur de El. Voi cuteza să spun că mânca pe Cel pe care-L asculta. Vreau să spun că mânca adevărul. Nu El însuși a spus: Eu sunt Adevărul (In. 14, 6)? Hristos era mâncat pentru că El era Pâinea: Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer (In. 6, 41). Aceasta este pâinea care hrănește și niciodată nu se împuținează.

(Fericitul Augustin, Predica 179, 5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 10, 39) Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.

Virtutea nu există doar sub o singură formă. În exemplul Martei și al Mariei, se adaugă evlavia ocupată a uneia și atenția celeilalte la Cuvântul lui Dumnezeu, Care, dacă se potrivește cu credința, este mai de dorit chiar și decât faptele, precum este scris: Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea. De aceea, și noi să ne silim să dobândim ceea ce nu poate fi luat de la noi, ca să nu ni se dăruiască ascultarea neatentă, ci cea sârguincioasă. Căci chiar și semințele Cuvântului ceresc ne-ar putea fi luate dacă sunt semănate pe alături (Lc. 8, 5). Dorința după înțelepciune să vă conducă precum a făcut cu Maria. Este mai mare și mai deplină lucrare. Nu lăsați ca munca să vă abată de la Cuvântul ceresc… Marta nu este mustrată în lucrarea sa cea bună, însă Maria este preferată deoarece ea a ales partea cea bună pentru ea, căci Iisus este plin de multe binecuvântări și împodobește cu multe daruri. De aceea, cea înțeleaptă alege ceea ce ei i se pare că este de o mai mare importanță.

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 7, 85-86,, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 10, 39) Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.

Maria a venit și a stat la picioarele Sale. Aceasta se întâmpla de parcă se afla pe un pământ tare la picioarele Celui care a iertat păcatele femeii celei păcătoase (Lc. 7, 38). Ea și-a dobândit o cunună cu care să între în împărăția Celui dintâi născut. Ea și-a ales partea mai bună, Binefăcătorul, pe Însuși Mesia. Acesta niciodată nu I se va lua de la ea. Dragostea Martei era mai fierbinte decât a Mariei, pentru că înainte ca Iisus să ajungă acolo, ea era gata să-i slujească: Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Apoi, atunci când Hristos a venit ca să învie pe Lazăr, ea a fugit și a venit prima înaintea Sa (In. 11, 20).

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 8, 15, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 10, 41-42) Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.

Cea mai mare strădanie a noastră și drumul pe care inimile noastre trebuie să-l urmeze fără abatere este lipirea întotdeauna de Dumnezeu și de lucrurile Sale. Orice abatere, oricât de solemnă, trebuie privită ca secundară, de o mică importanță și cu siguranță periculoasă. Marta și Maria au oferit cea mai frumoasă paradigmă scripturistică a acestei idei și a acestui mod de viețuire. Îngrijindu-se de Domnul și de ucenicii Săi, Marta a săvârșit o sfântă lucrare. Maria însă, era atentă la învățătura duhovnicească a lui Iisus, stând la picioarele Sale, sărutându-le și ungându-le cu uleiul bunei sale credințe…

Prin cuvintele Maria și-a ales partea cea bună, nu face nici cea mai mică referință la Marta și în nici un chip nu se arată că ar critica-o: Totuși, lăudând-o pe Maria, Hristos arată că cealaltă era cu un pas în urma eu. Din nou, prin cuvintele nu se va lua de la ea, Hristos arată că rolul Martei poate fi luat de la ea, întrucât lucrarea trupului poate dura atât timp cât ființa umană este acolo, în timp ce zelul Mariei nu se va putea sfârși niciodată.

(Sfântul Ioan Casian, Dialoguri 1.8, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 10, 41-42) Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.

Acum, aliluia este pentru noi un cântec al călătorilor, însă această călătorie obositoare ne aduce mai aproape de casă și de odihnă, unde toate activitățile noastre lumești se vor sfârși și se vor termina și singurul lucru care va rămâne va fi aliluia.

Aceasta este bucuria pe care și-a ales-o Maria, stând fără a face altceva decât a cunoaște și lăuda pe Domnul, în timp ce sora sa Marta era ocupată cu tot felul de lucruri. Cu adevărat, ceea ce făcea era necesar, dar nu avea să dureze.

(Fericitul Augustin, Predica 255, 1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

11, 27-28

(Lc. 11, 27-28) Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.

Maria a fost mai fericită pentru că a primit credința lui Hristos decât pentru că a născut cu trup pe Hristos. Celui care a spus Fericit este pântecele care Te-a purtat, El i-a răspuns: Fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.

În cele din urmă, ce folos a adus această relație pentru frații și pentru rudele Sale după trup care n-au crezut în El? Chiar și relația maternă nu i-ar fi adus nici un folos Mariei dacă n-ar fi născut cu o mai mare bucurie pe Hristos în inima ei decât în trupul său.

(Fericitul Augustin, Sfânta Feciorie 3.12, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 11, 27-28) Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.

Fericit este pântecele care Te-a purtat. A luat binecuvântarea de la cea care L-a purtat și a dat-o celor care I se închină Lui. Cu Maria a fost pentru o vreme, însă cu cei care Îl cinstesc pe El va fi pentru veșnicie: Fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 11.10, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Glykophilousa - 20th c. St. Anthony's Monastery

Pentru aceasta sarbatoare, va mai recomandam:

***

 

***


Categorii

Arhimandritul Mihail Daniliuc, Pagini Ortodoxe, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “NASTEREA MAICII DOMNULUI. Semnificatia cuvantului Evanghelic “Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti”: ORICE ABATERE DE LA ALIPIREA DE DUMNEZEU, ORICAT DE SOLEMNA, ESTE CU SIGURANTA PERICULOASA

  1. Pingback: Predica PS IGNATIE despre MAICA CELOR SMERITI, a celor singuri si a celor cuprinsi de “viforul scarbelor”, TRAIREA VIETII LUI HRISTOS si TRAIREA VIETII CELORLALTI, in adevarata smerenie si dragoste: “Cand mimezi dragostea, e sentimentali
  2. Pingback: Predica PS IGNATIE despre MAICA CELOR SMERITI, a celor singuri si a celor cuprinsi de “viforul scarbelor”, TRAIREA VIETII LUI HRISTOS si TRAIREA VIETII CELORLALTI, in adevarata smerenie si dragoste (AUDIO + TEXT) | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: UNDE ESTE MAICA DOMNULUI? “Maica Domnului este printre fiii ei; ȘTERGE LACRIMILE, ALINĂ DURERILE, CULEGE RUGĂCIUNILE şi apoi le înalţă la Fiul ei”. “Aşa cum L-a purtat pe Fiul său, NE POARTĂ PE FIECARE ÎN PARTE” –
  4. Pingback: NASTEREA MAICII DOMNULUI, MAMA NOASTRA PREASFANTA: “Îi datorăm lacrimile noastre spre a-i şterge lacrimile care nu se usucă pe obrajii ei din pricina răutăţilor cu care Îl răstignim pe Hristos”. FIII LACRIMILOR TALE… | Cuvântul
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare