SFANTUL NICOLAE, “Parintele, Fratele, Fiul, Prie­tenul pe care-l asteptam sa vina in fiecare an” si cascada sa de MINUNI care nu trebuie uitate/ Ce daruri cerem de la “Mosul” sau: CINE NI-L DESPARTE PE “MOS NICOLAE” de SFANTUL NICOLAE?/ “Sa nu incuiem niciodata usa Sfantului Nicolae!”

6-12-2014 20 minute Sublinieri

“‘Moșul’ despărțit de Sfântul Nicolae aparţine aceleiași specii de personaje, parcă intenționat plăsmuite pentru a provoca uitarea sensului real al sărbătorilor…”

sfantul_ierarh_nicolae3

***

SfantulNicolae0612

  • Doxologia:

Sfântul îngerilor buni de pe pământ

Sfântul Nicolae se aşază peste începutul ier­nilor, aşa cum filele unei sfinte cărţi se aşază peste sufletul cititorului dându-i tihnă şi lumină. Avem nevoie de astfel de vieţi de sfinţi, pentru a nu ră­mâne în întunericul cel mai dinafară. Sfinţii ne hrănesc cu lumină.

Ierarhul Nicolae este Sfântul aspru care te face să trăieşti blândeţea adevărului, este Sfântul rece care te ajută să simţi căldura credinţei, este Sfân­tul neînfricat, apărător al dreptăţii, care te determină să fii corect, este Sfântul dăruitor de bucurii care te îndeamnă să fii bun.

Sfântul Nicolae este Părintele, Fratele, Fiul, Prie­tenul pe care-l aşteptăm să vină în fiecare an, în zorii zilei de 6 decembrie. Copilaşii creştinilor din lumea întreagă îşi curăţă încălţările, arătând prin acest gest un adevăr pe care-l neglijăm, pricina fiind variată, de cele mai multe ori: paşii îngeraşilor trebuie feriţi în lumea aceasta de lucrurile, fap­tele, gândurile murdare. Nicolae este, deopotrivă, Sfantul copiilor şi al bătrânilor, Sfântul bucuriilor şi al îngerilor care nu au vârstă.

Viaţa Sfântului Nicolae este o adevărată cascadă de minuni care începe cu însăşi naşterea Sfântului şi continuă să urce cu însăşi viaţa fiecăruia. 2180f030Născut din binecuvântaţii părinţi Teofan şi Nona, pruncul Nicolae a stat trei ceasuri pe picioarele lui îndată ce a ieşit din pântecele mamei, dând prin această stare cinste Sfintei Treimi. Se hrănea doar din sânul drept al mamei sale, miercurea şi vinerea o singură dată, arătând că puntea dreptăţii îi va deveni curcu­beu peste veşnicie.

Două minuni, din această cascadă, nu trebuie uitate vreodată! Prima este din timpul vieţii lui pe acest pământ, cea de-a doua este din timpul vieţii lui petrecute în viaţa noastră.

2210d0b0Un bărbat din cetatea Ierarhului Nicolae avea trei fete frumoase foarte şi-au rămas săraci şi neslă­viţi. Cu gândul la hrană şi îmbrăcăminte pentru el şi pentru fetele lui, tatăl dorea să le dea pe acestea spre desfrânare şi casa să şi-o facă necurată. Ierar­hul cetăţii, neştiut, a aruncat pe fereastra deschisă a săracului, succesiv, trei pungi de galbeni, salvându-i pe acesta şi pe fiicele lui de la căderea în focul Sodomei.

Un oarecare om din Constantinopol, împreună cu soţia lui, neajutoraţi, ajunşi la sărăcie şi la bătrânețe au hotărât să-şi vândă singurul covor din casă pen­tru a nu trece ziua hramului fără prăznuire. Mer­gând la târg, pe drum, bătrânul este întâmpinat de un alt bătrân, îmbrăcat în haine simple, smerit la duh și blând la chip, care-i cumpără covorul cu şase gal­beni. FIG1Suntem la mulţi ani după ce Sfântul Nicolae se săvârşise din această viaţă. Peste câteva clipe, femeia se trezeşte la poartă cu acel străin, ţinând în braţe covorul şi spunându-i: Soţul tău îmi este prieten de mult timp şi m-a rugat să aduc acest covor acasă, el rămânând să cumpere cele trebuincioase prăznuirii. Apoi, fără a mai spune ceva, a plecat… Era chiar Sfântul Nicolae!

Ce poate însemna astăzi, oare, prăznuirea sfin­ţilor, decât primirea lor în casele noastre? Să nu încuiem niciodată uşa Sfântului Nicolae!

MoscowNovodNicholasvsArius259LGDiavolii, sau îngerii răi de pe pământ, totdeauna vor să ia locul sfinţilor, încercând să le fure până şi numele. Ereticul Arie, pălmuit la Sinodul I Ecume­nic de către Sfântul Ierarh Nicolae, nu din mânie trupească, ci dintr-o râvnă de foc pentru Adevăr, s-a întrupat, parcă, într-un conducător al neamului nos­tru, răpind numele Sfântului. Şi totuşi, poporul acesta este atât de milostiv, încât l-ar fi iertat (un bătrân Nicolae, dintr-un sat mehedinţean uitat de lume, în­trebat mustrător de unul dintre mulţii lui nepoţi de ce mai ţine calendarul pe perete când fusese pus pe el chipul dictatorului, a răspuns blând: Lasă-l, mă, moşule, că-l cheamă şi pe el ca pe mine, s-o bucura amărâtul!).

Numele Nicolae s-ar tălmăci prin biruitor de po­poare. Există două moduri de a birui un popor: pri­mul se referă la biruinţa asupra răutăţilor şi faptelor urâte din sufletul acestuia, cel de-al doilea se referă la biruinţa asupra credinţei şi faptelor lui sfinte.

Sfântul Nicolae, pentru lumea creştină, rămâne Sfântul îngerilor buni de pe pământ.

(Preot Sever Negrescu, Prolog din proloage. Lecturi patristice dintr-un calendar uitat, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 53-56)

***

Pe cine să așteptăm mai mult: pe „moșul” sau pe Sfântul Nicolae?

Vin sărbătorile de iarnă! Feerie, milioane de luminițe sclipitoare în bezna nopții, brăduți împodobiți, daruri și dăruitori, colinde și urători pe la casele gospodarilor. Tablou obișnuit de sfârșit de an, totuși mereu proaspăt, așteptat cu nerăbdare, mai ales dacă din Cer se va slobozi omătul mult poftit de cei mici. Iernile, cu precădere în preajma Crăciunului, au un farmec deosebit. Înveșmântate în alb, capătă ceva din plăsmuirea și magia basmelor. Clipa de început a acestui spectacol extraordinar o constituie, fără îndoială, ziua în care îl proslăvim pe Sfântul Ierarh Nicolae. Însă, la fel ca în cazul sărbătorilor pascale, societatea consumistă încearcă să ne răpească atenția și lucrarea duhovnicească de la sensurile profunde, mântuitoare, ale sărbătorilor de Iarnă, înlocuindu-le cu felurite surogate ademenitoare.

Dacă tot am pomenit de Sfântul Nicolae, vreau să vă împărtășesc o nedumerire. Am observat o efervescență comercială deosebită pretutindeni: ni se propun dulciuri, nuielușe, papucei de ciocolată, alături de multe altele, cu care poporul trebuie să-l aștepte pe „moșul”. Țâncii sunt păcăliți, ademeniți prin fel de fel de anunțuri că „vine Moșul”. Unii părinți, sărmanii, se văd nevoiți să cheltuiască, poate, gologanii de pâine ca să țină pasul cu moda impusă la cămin, la grădiniță ori în clasele primare de colegii mai înstăriți ai odraslelor lor ce își vor etala cu emfază darurile extravagante primite de la Moșul, chiar dacă nu s-au dovedit cuminți sau nu au învățat prea bine. Dar dacă părinții unui copil liniștit, strălucitor la carte, nu au aceleași posibilități financiare, ce vină au ei sau el că Moșul nu va fi atât de generos? Şi uite cum, de mici, îi educăm anapoda pe copii, făcându-i să considere că Sfântul Nicolae e părtinitor cu cei bogați. Eronat, nu? Noi îi cunoaştem din viața lui generozitatea, blândeţea faţă de cei sărmani, neajutorați.

icon-gcu-3-smAșadar, ca să revin la întrebarea pusă dintru început: pe cine trebuie să așteptăm? Pe Sfântul sau pe Moșul Nicolae? Se va obiecta: cei doi constituie, de fapt, un singur personaj. Drept spus, dar contemporaneitatea se străduieşte să-i separe, plăsmuind două persoane distincte. Pe copii nu-i prea interesează identitatea reală a Sfântului Nicolae. Ei îl doresc doar pe Moșul cu dulciuri. Îşi vor spune unii: ce ne-aduce Sfântul Nicolae ca să-l așteptăm? Mai bine să ne orientăm către moșul cu același nume. Se știe, în general: copiii nu apreciază oamenii după ştiinţa lor, după rangul social ori după averea deţinută, ci după bunătatea pe care le-o arată. Din acest punct de vedere, Sfântul Nicolae este „defavorizat” în casele cu posibilități financiare mai reduse. De aceea, să-i învățăm pe micuți că nu doar jucăriile sunt cadouri extraordinare. Moșul, despărțit de Sfântul Nicolae, nu înțelege că există și altfel de daruri, chiar mai importante decât cele obişnuite.

Așadar, un posibil răspuns la chestiunea ridicată ar fi acesta: să așteptăm pe Sfântul Nicolae, căruia copiii îi pot spune și „Moșul”. Dar să nu cerem de la el numai dulciuri, ci să-l rugăm să ne dăruiască bucurii mult mai mari. Să fii sănătos este un cadou nemaipomenit; să ai părinții pe lângă tine, de asemenea; să te rogi, să mergi la Biserică este o mângâiere nespusă. Când Sfântul te sprijină să-i ajuți pe cei aflați în suferință, în nevoi, îţi dăruieşte linişte şi mulţumire sufletească. Oare nu sunt acestea adevărate bucurii?! Dacă Sfântul Nicolae ar aduce doar jucării, cred că ar fi zgârcit. Nu ne-ar oferi darul suprem: secretul prin care el a ajuns în Cer, mijloacele de a deveni şi noi locatari în Împărăția lui Dumnezeu, alături de toţi sfinţii. El ne învață să fim milostivi ca dânsul,căci luăm în viaţa veşnică numai cât am dăruit altora. Ce am adunat doar pentru noi înşine nu are însemnătate spirituală, ci numai valoare biologică sau economică. Însă darurile oferite celorlalţi, din iubire milostivă, se preschimbă în lumină a sufletului nostru, făcându-ne asemănători cu Dumnezeu Cel Milostiv.

Așadar, „Moșul” despărțit de Sfântul Nicolae aparţine aceleiași specii de personaje, parcă intenționat plăsmuite pentru a provoca uitarea sensului real al sărbătorilor. În această categorie mai includem iepurașii de ciocolată de la Paști, strigoii de la Sfântul Andrei, Moșul Crăciun de la praznicul Nașterii Domnului. Dacă nu vom înțelege corect semnificația sărbătorilor noastre vom ajunge să serbăm un Paști fără Hristos, un Crăciun fără Pruncul Dumnezeiesc, pe Sfântul Andrei îl vom înlocui cu strigoii, pe Sfântul Nicolae cu un bătrân necugetat, ce împarte cu nonșalanță tuturor dulcegării. Se va obiecta: sunt tradiții, trebuie să le păstrăm! Așa-i, dar să nu le transformăm în norme de credință.

Nu sunt împotriva obiceiurilor populare sănătoase: acestea nu distrug sensurile nețărmurite ale Ortodoxiei. Putem serba Sfintele Paști având iepurași de ciocolată pe masă, dar Hristos, Înviat din morți, să rămână centrul sărbătorii. Putem să-l așteptăm pe Moș Crăciun, fără să-L marginalizăm ori să-L uităm pe Sfântul Prunc Dumnezeiesc. a_id4128img1Așijderea, copiii îl pot aștepta pe Moșul, numai să știe că el nu este un alt Nicolae, ci Sfântul, chipul blândeților, după cum îl numește cântarea bisericească. El nu săvârşeşte binele, nu oferă daruri din dorința de a căpăta popularitate, de a-și câștiga capital de imagine, cum se spune astăzi. Bunătatea Sfântului Nicolae, personificat de tradiția populară în Moșul, nu este una naivă. Biruitorul de popor, căci aceasta înseamnă numele său, vrea să arate astfel atotbunătatea și milostivirea lui Dumnezeu. În viața sa pământească, atunci când ajuta, nu se făcea văzut, ci rămânea un anonim. De ce? Pentru că se considera instrumentul lui Dumnezeu, Preamilostivul, Care îi ajuta pe sărmani prin intermediul lui. De aceea, Biserica a văzut în Sfântul Nicolae un chip al bunătății Cerescului Părinte. Poate că astfel se explică de ce tradiția a evidențiat amănuntul tainicei lucrări a „Moșului” atunci când aduce cadouri. Spre deosebire de Moș Crăciun, pe care cei mici îl văd, căruia îi scriu scrisori expunându-şi doleanțele, „Moșul” Nicolae soseşte misterios, lăsând daruri în papucii copiilor. Nu se arată ca să ne învețe că mărinimia lui este, de fapt, generozitatea lui Dumnezeu Tatăl, Care în scurt timp ne va oferi Darul cel mai de preț, pe Fiul Său, Mântuitorul lumii.

Vasăzică, Sfântul Nicolae, personificat de tradiția populară în „Moșul” prin pilda vieții sale este un învățător și călăuzitor către sărbătoarea Crăciunului. Fiind buni, oferind daruri ca el vom ști să primim Darul dumnezeiesc, pe Iisus Hristos Mântuitorul nostru.

***

Scrisoare către Sfântul Nicolae

Dragă Sfinte Nicolae,
Știu că sunt un pic cam mare
Ca s-aștept să-mi pui în zori
Bunătăți în pantofiori.
Însă tot te rog ceva:
Azi pun înaintea ta
Ghetele inimii mele,
Ca să le umpli pe ele
Cu daruri duhovnicești
Din cămările cerești:
Bucurie și răbdare,
Pace, milă și iertare,
Blândețe, nepizmuire
Și, bine-nțeles, iubire.
Și-aș mai vrea să-mi dăruiești,
Ca un milostiv ce ești,
Și smerenie, credință,
Nădejde și pocăință.

*
Dar de ce te-ncrunți așa?!
Crezi că nu vor încăpea?
Am uitat să-ți spun, se vede,
Că port 45 la ghete!

(Poezii cu iz de Filocalii, Editura Bonifaciu, 2011)

***

Ajutorul Sfântului Nicolae

sf_nicolae2Aş vrea să povestesc câteva întâmplări despre ajutorul minunat al Sfântului Nicolae al Mirei Lichiei. Acestea mi-au fost istorisite de către un preot, de la care am primit un medalion cu chipul Sfântului Nicolae. Din păcate, nu i-am aflat numele. Ştiu doar că este din Petergof. El mi-a povestit: Sfântul Nicolae, mare şi grabnic ajutător al tuturor creştinilor, este pe bună dreptate numit Făcător de minuni. Cunosc multe cazuri ale ajutorului său; m-a ajutat şi pe mine, păcătosul.

Odată, în timpul celui de-al doilea război mondial, m-am pomenit într-un loc pustiu împreună cu încă doi bărbaţi necunoscuţi. La un moment dat, ei s-au retras într-o parte şi au început să se sfătuiască. M-a cuprins neliniştea; din comportarea lor am simţit primejdie. În acea clipă m-am rugat Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni: „Părinte Nicolae, ajută-mă! Viaţa mea este ameninţată de o primejdie: aceştia doi au pus ceva la cale împotriva mea“. Şi deodată, la o depărtare de douăzeci-treizeci de metri, a apărut un bătrânel, îmbrăcat în alb. Ei l-au zărit şi cu cuvintele: „Să mergem, nu avem ce căuta aici“, au plecat.

Iată încă o întâmplare de acum câţiva ani. Veneam cu trenul electric din Petergof pentru un botez. Trebuia să cobor la staţia „Aeroport“. Şi iată, în momentul când trenul se apropia de peron, eu am întins mâna după geanta în care se aflau toate cele trebuincioase pentru Taină. Însă aceasta dispăruse. Se pare că o uitasem pe banca din stafia Petergof. Ce vrei, memorie bătrânească!… Am fost nevoit să mă reîntorc. M-am adresat cu o rugăciune Sfântului Nicolae, ca să păstreze geanta neatinsă şi în acelaşi loc. Când am coborât la staţia „Noul Petergof”, geanta mea se afla neatinsă pe aceeaşi bancă.

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, București, 2004, p. 14)

Cel ce a alungat moartea…

Această întâmplare s-a petrecut în luna februarie a anului 1994. Mă aflam în vizită la fiica mea, în icoana Sf. Nicolae cu Hristos si Maica saorăşelul Şeksna, regiunea Vologda. S-a întâmplat însă ceva neprevăzut: să fiu internată în spital cu o hemoragie puternică. Starea mea era critică, pierdusem mult sânge…

Şi iată că, în stare de inconştienţă, văd, după o fâşie neagră de pământ arat, o femeie îmbrăcată ca o mireasă, în alb. Uitându-mă mai atent, observ că mâinile miresei sunt negre. M-am îngrozit: am înţeles că era moartea. Tot atunci a apărut un bătrân înalt şi luminos care m-a acoperit, aplecându-se deasupra patului. I-am reţinut chipul. După vedenie starea sănătăţii mele s-a îmbunătăţit.

Ulterior am început să merg la biserică şi să privesc cu atenţie chipurile sfinţilor. L-am găsit pe cel pe care îl căutam: era Sfântul Nicolae Făcătorul de minuni. În prezent merg regulat la biserica Sfântului Nicolae din oraşul Vologda. (Nina Kogulina, oraşul Vologda)

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, București, 2004, p. 15)

Primul meu ocrotitor

E cu neputinţă să fie descrise toate minunile care se petrec în urma rugăciunilor adresate Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni. Fiecare om a primit sprijin de la el – şi cel credincios, şi cel necredincios. Iar cel mai uimitor este că ajutorul sfântului vine întotdeauna repede. De multe ori m-a ajutat şi pe mine.

icoana-sf-nicolae-lumanareŢinându-mă departe de Biserică, deşi sunt botezat, eu mă îndoiam de existenţa vieţii de după moarte, în schimb, mama mea credea în Dumnezeu şi într-o zi mi-a arătat chipul Sfântului Nicolae în Catedrala Sfânta Treime din Lavra Alexandro-Nevskaia. În momentele grele din viaţă, după sfatul mamei, mergeam la catedrală şi aprindeam o lumânare în faţa icoanei sfântului. Spre marea mea mirare, ajutorul venea, într-adevăr, foarte repede.

Dacă se întâmpla ca dimineaţa să mă cert cu soţia, veneam „la Sfântul Nicolae” şi seara ne împăcam. Dacă apăreau necazuri la serviciu, după o rugăciune în faţa icoanei, ele se aplanau în mod miraculos. Astfel mă apropiam din ce în ce mai mult de viaţa bisericească.

Următoarea întâmplare memorabilă a avut loc când eu deja începusem să merg regulat la slujbele bisericeşti. În acea zi, eu şi soţia am primit salariul. Când am numărat banii, am constatat că lipsea o sută de mii de ruble. Noi, desigur, ne-am întristat, gândind că i-am pierdut. Însă mama m-a liniştit: „Roagă-te Sfântului Nicolae şi mergi la casierie. Poate că ei au greşit.După ce m-am rugat, am hotărât că, dacă banii se vor găsi, cu o parte din ei voi cumpăra o icoană mare a sfântului, pe care o văzusem la pangar. Şi minunea s-a săvârşit: casiera – Dumnezeu s-o miluiască! — a spus că după ce a împărţit banii salariaţilor a constatat că i-au rămas în plus în jur de o sută de mii… Aşa a apărut în casa mea icoana Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni. (Andrei Ilin, oraşul Kolpino)

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, București, 2004, pp. 20-21)

Misteriosul tovarăş de drum

ICON51HO tânără mergea într-o seară să-şi viziteze mama bolnavă şi îi ducea o pâine albă, care în acele vremuri era mai scumpă decât aurul. Între timp se întunecase şi îi era frică să meargă singură prin pădure. Tânăra şi-a amintit o rugăciune scurtă — singura pe care o ştia şi pe care o auzise de la bunica ei. Cum a început să o rostească, încetul cu încetul, frica a părăsit-o. Pe neaşteptate din pădure îi ieşi în cale un bărbat între două vârste, pe care ea l-a recunoscut ca fiind vecinul mamei sale, Pavel Ivanovici. El i-a spus că se dusese în pădure pentru a vedea de un stog de fân şi că Dumnezeu îi păzeşte fânul, care se afla la locul său. Tot vorbind ei, au intrat, fară să-şi dea seama, în sat. Lângă casa mamei tânăra şi-a luat rămas bun de la vecin şi i-a mulţumit că i-a ţinut tovărăşie.

Când şi-a văzut fiica, femeia bolnavă s-a bucurat, dar s-a şi alarmat: cum a putut ea să meargă atât de târziu prin pădure? Fiica i-a povestit că, atunci când i s-a făcut frică, a început să rostească troparul Sfântului Nicolae „Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor“ şi, peste puţin timp, i-a ieşit în cale vecinul lor, Pavel Ivanovici, aşa că au venit împreună acasă.

Dimineaţa mama a rugat-o pe fiică să treacă pe la Pavel Ivanovici pentru o trebuinţă oarecare. Când tânăra a intrat în casa acestuia, i-a spus: „Ce bine şi repede am ajuns noi aseară în sat!“ Însă vecinul, mirat, a întrebat-o: Unde am eu fost ieri cu tine? Eu am stat acasă toată seara şi am cusut pâslari. (Oglezneva A. S., oraşul Neviansk, regiunea Sverdlovsk)

(Sfântul Ierarh Nicolae, Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, București, 2004, pp. 9-10)

Milostivul făcător de minuni

Această povestire despre mijlocirea ierarhului Nicolae am auzit-o de la soacra mea, Evdokia Sidorovna Tereşkoveţ. Tatăl ei, tânăr pe atunci, a fost mobilizat pentru războiul ruso-turc. Avea deja soţie, un copil şi o gospodărie în satul Niţgal.

El a pornit spre punctul de recrutare, unde recruţii urmau să fie examinaţi de comisia medicală. Pe drum, tovărăşii lui râdeau, glumeau, însă el nu înceta să se roage Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni.

Sidor era sănătos tun, însă cineva din comisie l-a întrebat: „Vrei să mergi la război?” „Oricum mă veţi trimite”, le-a răspuns el. Ei însă l-au întrebat dacă are soţie, copii şi fară să-i mai spună ceva i-au dat drumul să plece acasă.

De atunci, el a început să-l cinstească şi mai mult pe Sfântul Nicolae, iar copiilor pe care i-a avut mai târziu le-a poruncit să se roage întotdeauna acestui milostiv Făcător de minuni. Soacra mea are acum optzeci de ani şi păstreză cu sfinţenie icoana veche a ierarhului.

Ea mi-a mai povestit şi o altă întâmplare. În satul lor, Niţgal, locuia un om bogat. Era căsătorit, însă copii nu avea; ducea o viaţă destrăbălată, fiind robit de patima băuturii şi a desfrâului. Când soţia lui a luat o nepoată s-o crească, el a sedus-o şi pe aceasta. Soţia tot timpul plângea şi se ruga Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni, cerându-i ajutor.

Apparition of St. Nicholas to the Sleeping Emperor ConstantineÎntr-o zi, când ea nu era acasă, bărbatul a adormit şi în somn au venit la el demoni cu înfăţişările a doi bărbaţi înfricoşători. El s-a speriat foarte tare şi a hotărât să se căiască, încât chiar atunci, în puterea nopţii, s-a pregătit să meargă la preot. Însă demonii îi spuneau: „Mergem şi noi cu tine!” Îi era frică să meargă noaptea şi, tot drumul, bărbatul s-a rugat Sfântului Nicolae. În calea lui era un râu. Şi i s-a părut lui că peste acest râu erau două poduri. Demonii îl îndemnau: „Hai mergi, mergi…” Însă el, prin rugăciunile Sfântului Nicolae, s-a întors şi s-a îndreptat spre casa unei bătrâne care se afla nu departe. Palid de frică, a bătut la uşa ei. Aceasta i-a dat să sărute icoana sfântului şi atunci a văzut că de fapt nu era nici un pod peste râu…

Începând cu acea zi, el s-a lăsat de băut şi a început să ducă o viață virtuoasă. Drept mulţumire pentru minunea prin care Sfântul Nicolae l-a salvat, el a comandat la un iconar chipul sfântului şi l-a donat bisericii.

(Sfântul Ierarh Nicolae, Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, București, 2004, pp. 7-8)

Rugăciune din adâncul mării, către Sfântul Nicolae

În Marea Egee, la cinci kilometri de insula Paros, s-a scufundat o corabie. Din cinci sute de pasageri, au pierit vreo optzeci. În întuneric, corabia s-a lovit de o stâncă. S-a făcut o spărtură mare, prin care a început să pătrundă apa. Căpitanul a dat comanda ca toţi pasagerii să părăsească vasul. Mulţi dintre ei dormeau. Luminile s-au stins. A început panica generală, fiecare grăbindu-se, după cum putea, să sară în apa învolburată.

applet_iconsPrintre ei era şi o femeie de vreo 50 de ani. Neştiind să înoate, era cât pe ce să se înece. Ea însă nu voia să moară şi din toate puterile a început să strige: „Doamne, dacă este voia Ta cea sfântă, salvează-mă! Sfinte Nicolae, ajută-mă, nu vreau să mor!” Deodată s-a apropiat de ea o barcă. Cele cinci persoane care se găseau în ea cu greu au scos-o din apă.

Despre această minune, ea a povestit la o emisiune televizată. Astfel, telespectatorii au fost martori ai credinţei vii a acestei femei, a cărei rugăciune a ajuns până la Cer şi a primit ajutor grabnic de la Dumnezeu şi de la Sfântul Nicolae. (Evanghelia Legopoulu, Grecia)

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, București, 2004, pp. 198-199)

Covrigi rumeni

În anul 1942 familia noastră a fost deportată din Leningrad în regiunea Iaroslav. Acolo am cumpărat o căsuţă. În acea perioadă mama se îmbolnăvise, însă noi trebuia să supravieţuim cumva. Flămânzeam şi eram nevoite să paştem vitele sătenilor pentru a ne hrăni cât de cât.

Într-o iarnă, sora mea mai mică a început s-o roage pe mama să-i dea un covrig. În casă nu se găsea nici un pic de făină, dar fetiţa insista. Atunci mama, pierzându-şi răbdarea, a întors-o cu faţa spre icoana Sfântului Nicolae şi i-a spus: „Roagă-l pe Sfântul Nicolae să-ţi trimită un covrig“.

St. Nicholas saves Myra from famine - PecDupă această discuţie, timp de două zile a bântuit un viscol cumplit. A nins atât de mult, încât în fața casei s-au adunat troiene mari de zăpadă. În dimineaţa celei de a doua zile, când a ieşit soarele, mama a auzit o uşoară bătaie în uşă. M-a trimis pe mine să deschid, crezând că venise vecina. Deschizând uşa, am zărit agăţat de gard un şirag mare de covrigi rumeni. Am alergat la mama şi i-am povestit minunea. Mama nu m-a crezut, ne-a îmbrăcat repede pe mine şi pe sora mea, şi ne-a trimis în sat să aflăm: poate i-a uitat cineva?

Zăpada era proaspătă, nu se vedea nicăieri nici o urmă. Vecina nu ştia nici ea nimic. Am întrebat oamenii din sat, însă nimeni nu ştia nimic despre şiragul de covrigi. Negăsindu-l pe stăpânul covrigilor, ne-am întors acasă.

De fapt se întâmplase cu adevărat o minune, deoarece nimeni din locuitorii satului nu putea să ne facă un astfel de cadou: foamea bântuia în toate casele. Venind acasă, mama ne-a aşezat în faţa icoanei sfântului şi ne-a spus: „Mulţumiţi Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni“ şi ne-a dat la fiecare câte un covrig. Aceşti covrigi ne-au ajuns pentru mult timp. (Irina Soboleva)

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, București, 2004, pp. 11-12)

Rosteşte „Tatăl nostru“

Sf-Nic-72Această minune s-a întâmplat acum treizeci de ani în satul Nazia, regiunea Leningrad. Sora mea mai mare, Sofia, după naşterea fetiţei, s-a îmbolnăvit de diabet zaharat. Pe atunci avea doar douăzeci de ani. Şi iată că într-o noapte, la fereastră, i-a apărut Sfântul Nicolae. Când Sofia s-a trezit, a văzut un bătrânel, însă nu s-a speriat pentru că imediat l-a recunoscut ca fiind Sfântul Nikoluşka. El s-a apropiat de ea şi i-a spus: „Rosteşte «Tatăl Nostru»“. Sora mea l-a ascultat şi a început, după putinţă, să rostescă „Tatăl Nostru”. A mai trăit după aceea încă douăzeci şi şapte de ani. În toţi aceşti ani ea a fost vioaie, energică şi n-a pregetat să muncească, încât şi duşmanii se minunau: „De unde are ea atâta putere?“ O ajutau Sfântul Nicolae Făcătorul de minuni şi rugăciunea „Tatăl Nostru“. (Irina Savenko, oraşul Kirişi)

(Sfântul Ierarh Nicolae, Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, București, 2004, p. 10)

Nu a permis săvârşirea păcatului

I s-a întâmplat unei cunoştinţe de-ale mele, în 1988. Fiind o persoană puţin credincioasă, a hotărât, deşi era femeie măritată, să plece în alt oraş, pentru a se întâlni cu bărbatul iubit, şi el căsătorit. Pe atunci se făcea rost cu mare greutate de un bilet de avion. Cunoştinţa mea a luat cu sine o iconiţă a Sfântului Nicolae şi a plecat la aeroport.

Bilete nu erau nici pentru acea zi, nici pentru următoarea. Femeia a luat în mâini iconiţa şi i s-a adresat sfântului cu cuvintele: „Nicolae Făcătorule de minuni, doar tu poţi! Fă o minune. Ajută-mă să fac rost de un bilet!” După ce a spus ea aceste cuvinte, în sală s-a anunţat că este un bilet pentru ziua următoare, exact la cursa de care avea ea nevoie. Bucuroasă peste măsură, a cumpărat biletul.

SfantulNicolaeDar mai interesant a fost ceea ce s-a petrecut a doua zi. Venind la ora indicată la aeroport, femeia aştepta să se afişeze cursa pentru ruta ei. A venit şi timpul decolării avionului, dar afişarea tot nu se producea. Îngrijorată, s-a adresat la ghişeul de informaţii. Aici a aflat că în ziua respectivă nici un avion nu avea ruta respectivă.

Lucrătorii aeroportului se mirau cine putea să anunţe şi să vândă un astfel de bilet. Ei o încredinţau că aşa ceva nu se putea întâmpla, dar după ce au văzut biletul şi au verificat pe calculator şi-au cerut scuze şi i-au returnat banii.

Astfel Sfântul Nicolae a făcut o minune, dar în acelaşi timp a înţelepţit-o pe femeie: căci o asemenea călătorie ar fi dus la păcat, ceea ce el nu putea îngădui. În consecinţă, a împiedicat-o să păcătuiască!

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, București, 2004, pp. 199-200)

Iconița

Fierăria în care lucra tatăl meu se afla la depărtare de vreo sută de stânjeni de vechea bisericuţă de lemn. Preotul şi fierarul se cunoşteau bine, fiind buni prieteni. Clopotele de la biserică fuseseră date jos, însă slujba continua să se ţină chiar şi în anii vitregi de dinainte de război. În raion, cu scoaterea clopotelor se ocupa o brigadă specială. În popor aceşti oameni erau numiţi „şabaşnici”.

În 1934, „şabaşnicii” au apărut şi în satul nostru şi au dezafectat trei clopote. Bineînţeles, credincioşii erau nemulţumiţi, dar ce era de făcut? Conducerea raională era mai puternică. Iar a chema enoriaşii la slujbă, mai ales de sărbători mari, era necesar. Satul era mare şi părintele nu reuşea să treacă pe la toţi. Atunci şi-a amintit de prietenul său, fierarul. A venit la el şi i-a spus: „Afanasievici, scoate-mă din încurcătură! Toată nădejdea e la tine”.

În locul clopotului se putea agăţa o bucată de şină sau un vechi brăzdar de la plug şi să baţi în el, însă nici unuia nu le-a fost pe plac această idee. Atunci fierarul a propus să făurească un tun, să-l aşeze în clopotniţă şi de fiecare dată înainte de începerea slujbei să se tragă de trei ori. Părintelui i-a plăcut foarte mult ideea şi ei au căzut de acord.

Fiind în tinereţe fierar în cadrul armatei, meşterul ştia cu ce să înceapă. A adus o ţeavă de fontă de grosimea unei mâini, la un capăt a turnat plumb, a potrivit suportul de lemn cu juguri de fier şi a făcut o gaură pentru aprindere: tunul era gata. L-au urcat în clopotniţă şi au tras din el de probă de două ori.

Drept mulţumire pentru lucrare, părintele a vrut să-i cinstească pe fierar şi pe ciocănar, însă aceştia au refuzat, spunând că pentru lucrul plăcut lui Dumnezeu nu cer plată. 16_iconita_sf_nicolae_0Atunci, părintele Alexie a scos din săculeţul de la piept iconiţa Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni şi tămâie, a agăţat-o la pieptul prietenului şi i-a poruncit: „Afanasievici, când va trebui să pleci într-un loc unde viaţa îţi va fi ameninţată, s-o iei cu tine. Ea este sfinţită şi te va păzi de necazuri”. Nu mult după această întâmplare, preotul Alexie a fost arestat, iar iconiţa a fost păstrată de tatăl meu, ca o amintire de la un om bun şi inimos.

Apoi a început războiul. După vârstă, tata nu trebuia să ajungă pe front, însă a fost luat într-o unitate necombatantă, lângă Murom, unde, în acea vreme se pregătea linia de apărare: se săpau şanţuri antitanc şi se înălţau stâlpi şi obstacole de protecţie. Toate uneltele cu care lucrau miile de oameni paşnici mobilizaţi trebuiau reparate şi reglate zilnic. Fierăria de campanie la care a fost trimis tata fumega zile întregi. Avioanele de recunoaştere nemţeşti reperau astfel de obiective şi îndreptau asupra lor avioane de bombardament. Aglomeraţia permanentă de oameni şi tehnică din jurul fierăriei o demascase şi exista pericolul de a îi atacată. Mama, conducându-l pe tata la război, îi şoptise să nu uite să se roage. Îi cususe în cămaşă Simbolul Credinţei, scris de mână. Apoi îşi amintise şi de iconiţa cu tămâie: o prinsese de pieptul tatei, îl însemnase cu semnul crucii şi adăugase: „Păstreaz-o şi sfântul te va ocroti”. Iconiţa din bronz, un pic mai mare decât o cutie de chibrite, îi amintea întotdeauna tatei că Sfântul Nicolae este aproape şi că în clipa cea grea, fatală, el îi va veni în ajutor. Doamne miluieşte! Sfinte Părinte Nicolae, ajută-mă!”, repeta tata când alergau spre adăpost, ca să se salveze de bombardament. Pământul fierbea de explozii. Toţi s-au adăpostit, doar tata s-a oprit pentru o clipă, să vadă dacă fierăria era întreagă. Suflul exploziei l-a aruncat la pământ, ca şi cum un ciocan greu l-ar fi lovit în piept. S-a trezit apoi într-un bordei sanitar improvizat. Un felcer între două vârste l-a examinat şi a dat uluit din cap: „Ei, fierarule, se pare că te-ai născut sub o stea norocoasă!” I-a arătat o bucăţică de fier de mărimea unui degetar. „Ţi s-a oprit la piept, dar în corp nu a putut pătrunde: iconiţa din bronz a împiedicat-o. Altfel, ţi se facea parastas şi toţi cei şase copii ai tăi rămâneau fără tată.

Oare cu adevărat e minunea Sfântului Nicolae şi a îngerului păzitor?” s-a întrebat tata. Cu adevărat iconiţa să fi «luat» moartea mea asupra sa?” I-au răsărit în minte preotul Alexie cu sfatul său, soţia care îl conducea la drum… Cu adevărat mare este Dumnezeu!, s-a încredinţat tata.

Această iconiţă se păstrează până azi în familia noastră şi se transmite din generaţie în generaţie, ca o relicvă sfântă.

Alexei Neliubin, oraşul Nijni Novgorod

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, București, 2004, pp. 22-25)

Sfântul Nicolae sare mereu în ajutorul celor care-l cheamă în rugăciune

În satul nostru se reconstruieşte Biserica Sfântului Nicolae. Conform legendei, nu departe de biserică a fost găsită de către un „nebun pentru Hristos” o icoană a Sfintei Parascheva. Ţăranii au luat-o cu forţa şi au adus-o la biserică. Însă ea, în chip minunat, a fost găsită din nou în acelaşi loc, lângă izvor. Mai târziu, acolo a fost înfiinţată o mănăstire de femei, iar apa din izvor era socotită tămăduitoare.

Biserica se reconstruieşte cu greu. Au fost refăcuţi pereţii, s-au scos tone de gunoi, s-a cimentat podeaua şi s-au pus geamurile. Din păcate, turla bisericii este din cărămidă şi din cauza ploilor se năruie. Trebuie acoperită cu tablă, dar nu mai avem resurse. Noi dorim din tot sufletul să ne rugăm în biserică şi sperăm că Dumnezeu ne va trimite şi un preot. În luna mai, în ziua prăznuirii Sfântului Nicolae, din satul vecin, Vâşnii Volocika, a venit la noi un preot. Peste o săptămână, de Sfânta Treime, s-a stins din viaţă o bătrână, Maria Tomkina, care îl cinstea în mod deosebit pe Sfântul Nicolae. Sfântul i-a apărut de două ori. Maria ne-a povestit aceasta după slujbă, la masa de sărbătoare.

Apparition of Saint Nicholas to PrisonersPrima dată, când era mai tânără, a fost arestată pentru că nu venea la muncă. A fost închisă în casa parohială. A plâns şi s-a rugat toată noaptea. Dimineaţa, o mână grea de bărbat, povestea ea, a atins-o pe umăr. Era Sfântul Nicolae, care i-a spus că nu va păţi nimic. Maria a trecut fără frică pe lângă miliţian şi, într-adevăr, două ore mai târziu, a fost eliberată. Noi am întrebat-o de ce era sigură că acela fusese anume Sfântul Nicolae, iar ea ne-a explicat că lui i se rugase cel mai mult.

A doua oară, Maria l-a văzut iarna, în pădure, când aducea cu carul lemne pentru calea ferată. Ne spunea că se ruga întotdeauna Sfântului Nicolae ca să ajungă cu bine şi să nu se răstoarne carul cu lemne. Lângă o moviliţă, unde multe care se răsturnau, pe trunchiul unui mesteascăn retezat stătea aşezat un bătrân, îmbrăcat în negru. El a salutat-o. Când au ajuns la destinaţie, femeile au întrebat-o de ce acesta a salutat-o numai pe ea şi nu şi pe ele. Iar bărbaţii care mergeau în urmă le întrebau pe cine au văzut. La întoarcere, lângă mesteacăn, nu mai era nimeni.

(Nicolae Dubrovin, satul Tubos, regiunea Tver)

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, București, 2004, pp. 226-227)

O întâmplare despre ocrotirea minunată a Sfântului Nicolae

Demult, o bătrânică evlavioasă îngrijea un copil.

Când părinții lui plecau la serviciu, ea deschidea un geamantan, pe capacul căruia era lipită icoana Sfântului Nicolae și se ruga.

Copilul, jucându-se, vedea toate acestea. După ce termina rugăciunea, bătrânica ascundea geamantanul.

Într-o zi după serviciu, părinții erau ocupați cu menajul. Geamurile de la balcon erau deshise. Copilul a ieșit pe balcon și privea în jos, la copiii care se jucau și râdeau în curte. A vrut și el să se joace cu ei. A adus un scaun, s-a urcat pe el – copilul avea patru ani – și a sărit de la etajul al patrulea.

S-a adunat multă lume. Toți strigau: “A căzut un copil!” Părinții au observat lipsa copilului de pe balcon. S-au repezit afară. Băiețelul era jos, viu, fără nicio vânătaie. Mama l-a luat în brațe:

sfantul-nicolae_pec-44 Feciorașule, cum de-ai rămas în viață?

– Bunicuțul m-a prins, a urmat răspunsul.

– Care bunicuț?

– Cel din geamantanul bunicuței.

Au venit acasă.

– Bunicuțo deschide geamantanul!

Ea își păstra în taină credința, însă atunci a fost nevoită să se descopere. Copilul a spus, arătând la icoana din geamantan:

– Acest bunic m-a prins.

Arhimandritul Ambrosie (Iurasov)

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, pp.175-176)

Vedeti si:

sfantul_ierarh_nicolae_ferapontov-1502

Legaturi:


Categorii

Arhimandritul Mihail Daniliuc, Minuni, Pagini Ortodoxe, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “SFANTUL NICOLAE, “Parintele, Fratele, Fiul, Prie­tenul pe care-l asteptam sa vina in fiecare an” si cascada sa de MINUNI care nu trebuie uitate/ Ce daruri cerem de la “Mosul” sau: CINE NI-L DESPARTE PE “MOS NICOLAE” de SFANTUL NICOLAE?/ “Sa nu incuiem niciodata usa Sfantului Nicolae!”

  1. Si raspunsul Sfantului Nicolae la scrisoarea de mai sus:
    […]
    azi cand cautai, Sfantul Nicolae,
    Mi-a lasat in ghete-o foaie;
    Si pe ea scrie asa:
    Nu mai cauta mata
    Ciocolata in papuci,
    Ci fa bine sa te-apuci
    De ceea ce se cuvine
    Unui ditai om ca tine:
    Fa smerenie, rabdare,
    Rugaciune si-nfranare.
    Si asculta-aici, draguta,
    Ca pun mana pe varguta:
    Mintea sus si nasul jos,
    Ca vad ca le tii pe dos!
    […]

  2. 🙂

  3. Foarte frumoasa icoana Sfantului Nicolae (prima de sus)!

  4. Nevoia de a primi daruri este la orice vârstă. Şi nu mă refer aici neapărat la cele materiale. Dar poate şi la ele… Să te asculte cu adevărat cineva atunci când ai o problemă, să-ţi vină în întâmpinare, să primeşti o vorbă bună într-un moment dificil… Sărbătorile până la urmă sunt şi prilejuri de a ne împăca, de a şterge asperităţile de peste an. Dacă nu profităm de ele, nu ştiu în ce măsură ne sunt de folos rânduielile slujbelor. Nu mi se pare că nevoia celuilalt de a primi daruri e un moft? Până la urmă, darurile sunt gesturi ale dragostei. Şi oamenii mari au nevoie de dragoste, nu doar copiii. Copiii aşteaptă de la părinţi dulciuri. Părinţii, copii ascultători. Bunicii, atenţie. Cei singuri, o vorbă bună. Şi tot aşa… Şi cred că Sfântului Nicolae, dacă-i cerem ceva, ne miluieşte cu bunătatea lui, indiferent de vârsta sau măsura duhovnicescă a fiecăruia.

  5. Pingback: Cuvinte de trezire de la staretul Manastirii Putna, Parintele Melchisedec: “CRESTINII SUNT PRIGONITI, parca pacea s-a luat de pe pamant, ispitele s-au inmultit mai mult ca oricand. SA NE RUGAM PENTRU CRESTINII DIN SIRIA, MULTI DINTRE EI SUNT MUCENIC
  6. Pingback: Lidia Staniloae despre SFANTUL NICOLAE sau CUM TRAIAU COPIII DE ODINIOARA MIRACOLUL SARBATORII | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: SFANTUL IERARH NICOLAE si INFRICOSATOAREA MINUNE DIN RUSIA COMUNISTA, “Zoia impietrita” (VIDEO, AUDIO). “Să strângem icoana lui la piept cu cinstire şi cu rugăciune ca să ne fie de ajutor în tot întunericul acestei lumi” | C
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare