Parintele Iustin Parvu intr-un interviu recent: LA ORA ACTUALA, NU AVEM ALTA CALE DECAT RABDAREA SI RUGACIUNEA
Pe înapoierea şi pe sacrificiul nostru s-a dezvoltat Occidentul. Astăzi ei conduc lumea şi ne pustiesc din nou ţara. Noi nu avem nici o legătură spirituală cu ei, nici un fel de empatie şi de comunicare cu ei, ne scufundă din criză în criză, din mizerie în mizerie, şi poporul român rabdă. Lucrul acesta nu se întâmplă cu ungurul, cu polonezul, cu alţii, care se scutură repede de apăsarea altora.
Dar românul, săracul, rabdă. Să ştiţi că noi aşa am rezistat în istorie, prin răbdare şi rugăciune. Asta putem face şi acum: să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute să putem răbda toate necazurile şi nenorocirile care vin peste noi. La ora actuală nu avem altă cale decât răbdarea şi rugăciunea.
***
Rezistenţa noastră stă în dreapta credinţă
Interviu cu Arhimandritul Iustin Pârvu, Mânăstirea Petru Vodă – Neamţ
Sursa: revista Credinta Ortodoxa, text obtinut prin amabilitatea dl Ioan Enache
– Părinte Iustin, am venit la Sfinţia Voastră cu o durere în suflet, provocată de textele tot mai dese care anunţă dispariţia poporului român, dar şi de situaţiile cumplite de criză prin care neamul nostru trece în aceşti ani. Credeţi că suntem pe cale de pieire, de dispariţie din istorie?
– Să ştiţi că şi eu mi-am pus întrebarea aceasta de la vreme încoace. Poate că datorită sărăciei, datorită crizelor… dar la noi criza aceasta a fost şi este permanentă. Suntem o insulă latină, înconjuraţi peste tot de slavi şi, unde mai pui, suntem şi ortodocşi pe lângă faptul că suntem români. Multora nu place de loc rezistenţa noastră în mijlocul Europei. Pe noi ne duşmănesc toţi, şi Răsăritul, şi Apusul. Ne aflăm între ciocan şi nicovală. Aşa a fost tot trecutul nostru, toată istoria. Rezistenţa noastră a stat în dreapta credinţă, în adevărul ortodox pe care l-am apărat. Poporul nostru este una cu Biserica, una – cu satul, una – cu credinţa lui. În acestea constă tăria lui. Dacă nu era aşa, eram de mult desfiinţaţi.
– Părinte, dar în istorie am dăinuit în faţa păgânilor, în faţa ereticilor. Se ardeau satele, se otrăveau apele şi românii se retrăgeau în munţi, mereu, mereu. Şi totuşi, generaţiile de strămoşi au fost în stare să păstreze ţara, neamul, satul, limba română, credinţa şi ni le-au dat nouă. Acum, noi ce facem cu ele?
– E greu de înţeles fenomenul acesta, pentru că la noi, acum, lipsesc factorii de formare a caracterelor oamenilor şi de formare a demnităţii persoanei. Despre acestea nu se mai vorbeşte nici în şcoală, nici în societate. Ei bine, tânărul nostru când intră în întunericul lumii europene nu mai ştie nici cine este, nici pe cine reprezintă. Dacă-i necăjit, de ce nu rămâne în ţară? Ar trebui să muncească aici, să stea legat de pământul străbunilor. Aşa au fost moşii şi strămoşii noştri, cu inima înrădăcinată în glia lor. Oricâte greutăţi au venit peste ei, au fost în stare să ne dea pământul moştenire şi ţara cu toate ale ei. Păi, în 1944, ce urgie a venit peste noi, dar ţăranul român, necăjit, a stat aici, nu s-a dus nicăieri. Am fost atunci la Iaşi, cu Valeriu Moglan, un ţăran cu origine sănătoasă, am primit-o pe Cuvioasa Parascheva, că fusese evacuată în Muntenia şi acum era adusă înapoi. El, când a văzut-o, s-a rugat aşa:
„Cuvioasă Parascheva, mulţumim că ne cercetezi. Am stat în Moldova noastră dragă şi am aşteptat să te întorci în mijlocul nostru, că tu eşti temeiul rezistenţei noastre şi apărătoarea credinţei noastre ortodoxe”.
Aceste cuvinte adresate Cuvioasei Parascheva exprimă o permanenţă a gândirii şi credinţei poporului nostru, o formă de manifestare a vieţii înaintaşilor noştri, o tărie firească a credinţei oamenilor. Or, această credinţă a cunoscut continuu o descreştere în intensitate. În vremea comunismului, valorile ortodoxe au fost eliminate din şcoală, din viaţa societăţii şi caracterul demn al românului a slăbit până la pierdere totală. Odată cu credinţa a fost slăbită şi familia. Noi nu mai avem astăzi mamele de altădată, după cum nu mai avem nici duhovnicii de altădată. Elementul esenţial al organismului societăţii îl constituiau mamele creştine şi duhovnicii îmbunătăţiţi. În acestea au lovit duşmanii întâi, prin modernism, comunism, propagandă atee, schimbări în educaţie şi altele. Familiile s-au modernizat, mamele nu mai nasc mulţi copii, unul, doi, sau deloc. Dacă ele nu mai fac copii, neamul piere! Îi omorâm încă din pântece şi ne transformăm în satrapi, ucigaşi de prunci, continuu şi, astfel, devenim, ucigaşi de naţie. La această decădere a noastră se adaugă criza care îi stârneşte pe cei rămaşi în viaţă să fugă în lume. E o dezertare gravă de pe fruntariile neamului. Acolo, unde ajung, găsesc alte nenorociri, căderi de ordin moral, despărţiri, ruperi ale familiei, dezastre personale dar şi ale neamului pe întregul lui. Cei care au programat astfel de grozăvii, dezechilibrele acestea, ştiu că familia este cărămida clădirii. De aceea au acţionat în fel şi chip ca să nu mai aibă românul o familie puternică, să nu urmeze o şcoală puternică, să nu deţină o Biserică puternică, elementele de susţinere ale societăţii, ale neamului. S-a dus şi armata ţării, care a fost desfiinţată. Acum suntem ca o frunză mânată de vânt. Am fost, recent, prin Ardeal, am călătorit o zi întreagă cu maşina şi n-am obosit deloc, pentru că priveam şi nu mă mai săturam de privit cât e de frumoasă ţara, cât e de bogată, da, e greu pământul, dragul meu. Mă gândeam, să mulţumim lui Dumnezeu că n-au năvălit peste noi maghiarii ăştia sau alţii, că îi opreşte Dumnezeu. Că uite, în toată istoria lor nu au avut nici un meleag cum sunt ale noastre. Mereu au năzuit şi acum râvnesc cu tot dinadinsul să fărâmiţeze România, să distrugă rezistenţa spirituală şi economică a neamului românesc.
– Ne cumpără pământul italienii, francezii, austriecii, ungurii, evreii.
– Iac-aşa, românul devine rob în ţara lui.
– Ne slăbesc pe toate fronturile. Acum ne desfiinţează şi spitalele… pentru a ne transforma într-un popor de bolnavi sau, poate şi mai rău, într-un popor de morţi.
– Dacă este vorba despre spitale, am zis în sinea mea, apoi Biserica are un moment important de manifestare a dragostei faţă de poporul român. Altădată mânăstirile veneau în ajutorul credincioşilor săraci. La Târgu Neamţ, Mânăstirea Neamţ a înfiinţat spitalul care este acum al oraşului. Mânăstirea avea nişte proprietăţi pe baza cărora putea să ajute poporul în nevoie. Toate Fondurile Bucovinei, aparţinând Bisericii, constituiau mijloace de sănătate şi de educaţie ale poporului. Aceste ajutoare ţineau legătura noastră cu suferinţa poporului. Aceste proprietăţi ar trebui redate Bisericii, pentru ca ea să poată scoate din suferinţă şi din mizerie mulţimi de oameni.
– Medicii fug în străinătate, profesorii îşi abandonează catedrele şi pleacă în alte părţi, tinerii părăsesc ţara fără să clipească. Ai senzaţia că totul se dezmembrează în România!
– Toate lucrurile acestea au fost bine prevăzute de cei care ne-au adus în această stare. Au ştiut foarte bine să slăbească energia, rezistenţa noastră. Unde mai avem noi tineret? Unde mai vezi tu în ţară acum că se joacă grupuri, grupuri de copii? S-au tot dus în lumea întreagă. Şi când vin de acolo, poartă cu ei influenţe occidentale, uzaţi şi munciţi. Apare la noi câte un băiat din aceştia cu o maşină mai deosebită, tot satul admiră ce maşină are, dar dacă te uiţi la el, observi că are ochii duşi în fundul capului, pomeţii ieşiţi în afară, faţa palidă, care exprimă epuizarea acelui om expus la o muncă peste puteri, în cine ştie ce condiţii. Pune-l acum să se căsătorească, să aibă copii, să mai dea o generaţie de oameni sănătoşi! Ce să mai genereze un astfel de om, când el este stors de toată vlaga? Ce fel de prunci mai poate da el? Ce armată mai poţi forma din aceia? Ce intelectuali mai pot proveni din ei?
– Ce credeţi, Părinte, vom pieri ca neam?
– Nu, noi nu vom pieri! Dar vorba unui coleg de detenţie de-al meu, de la Aiud, student la medicină, pe care îl întrebau unii-alţii, ce ne facem noi, că uite fratele cutare este bolnav, fratele cutare este bolnav, iar el le răspundea:
„Măi, nu te mai gândi la penicilina pe care o ia unul sau altul, ci gândeşte-te la viaţa noastră spirituală, că de aceea suntem noi aicea în puşcărie. Noi suntem vlaga şi energia unei naţii”.
Acest student, pe nume Gioga, a murit în temniţă, la Aiud. El a exprimat toată filosofia care ni se potriveşte şi nouă acum, în zilele acestea rele. Duşmanii noştri au ştiut că toată rezistenţa noastră este în credinţă, de aceea au folosit toate mijloacele ca să pună mâna pe Biserică. Să o dirijeze ei. Şi, iată, acum o stăpânesc…
– Ce ar trebui să facă un creştin ortodox acum pentru a contribui şi el la salvarea viitorului acestui neam?
– Trebuie să se trezească în fiecare român conştiinţa unei mari datorii! Temelia societăţii este familia. Trebuie să formăm mame creştine, să formăm duhovnici, să avem oameni iubitori ai neamului lor. Ca să putem trece prin calvarul acesta de acum, mamele trebuie să crească prunci frumoşi, cu dragoste de Dumnezeu, cu dragoste de patrie. În momentul când s-a destrămat concepţia aceasta despre familie, se destramă şi ţara. O mamă bună găseşti 
acolo unde se joacă vreo 7-8 copii în jurul casei. Ăştia sunt viitorul neamului. Dar ce te faci acum cu o doamnă firavă de la oraş care nu poate duce cinci metri o găleată de 10 litri cu apă? Păi, mama, Dumnezeu s-o ierte, se ducea la fântână jos, într-o vale abruptă, cu două găleţi, ne aducea apă şi, într-o oră, era gata apa, se consuma, trebuia să meargă din nou la vale. Asta era mama de altădată. Atunci creşteau într-o cameră câte 6-7 copii. Nu erau pretenţii de confort, cum gândeşte lumea la ora asta, adică fiecare copil cu camera lui, iar dacă are copilul 6 ani îi face o casă cu atâtea camere… Păi dacă îi dai la vârsta asta o casă, el nu mai face nimic în viaţă. Lasă-l să facă şi el ceva, pentru ca, la rândul lui, să aibă ce lăsa copiilor. Alte popoare îl ridică pe copil până la 17-18 ani, după care trebuie să muncească, să răzbească în viaţă. Ce facem noi acum nu e deloc potrivit, copilul trebuie să simtă nevoia de la început, că numai aşa se angajează să-şi susţină familia şi neamul. Simion Mehedinţi spunea: „Cine a ridicat munca la rang de virtute, a coborât cerul pe pământ”. Păi acesta e adevărul. Noi acum ne-am boierit, în sensul rău al cuvântului. Intrăm argaţi la străini, facem corvezile lor, iar aici ne dăm domni, lăsăm pământul pârloagă şi ne plimbăm cu nasul pe sus. Aaa, se trăieşte bine în Germania sau Italia, dar pe munca noastră şi pe contul acestei ţări nenorocite care e lăsată în paragină.
– Aţi numit, Părinte, nişte valori foarte importante, mame creştine, credinţă tare, responsabilitatea muncii, iubirea neamului. Conducătorii însă, guvernele, au răsturnat aceste valori, le-au preschimbat în nonvalori şi caută acum să răpească bruma de libertate pe care o mai are persoana, prin încorsetarea electronică, prin controlul total al vieţii fiecărui om. Ce şanse avem să scăpăm de cătuşele electronice?
– Acum vreo câţiva ani se striga pe toate drumurile despre drepturile omului. Dar unde sunt aceste drepturi ale omului? Poţi să te mişti în ţara asta, poţi să ceri ceva unui guvern surd? Ca să vă răspund mai pe scurt: noi ştim cine conduce omenirea acum. Nu mai e nevoie să explicăm. Aceşti conducători care nu sunt din neamul nostru, care nu au nici o rădăcină aici, că şi un fir de iarbă dacă îl scoţi din pământ se opune, caută să distrugă tocmai aceste fundamente ale poporului nostru, să amestece totul, să fie străini la conducerea tuturor sectoarelor vieţii în societate. Aşa se face că românul ajunge să fie lepădat în ţara lui, să fie considerat un om de nimic. Un român e apreciat cât un zero tăiat în patru. Cum sunt reprezentaţi dacii pe columna lui Traian şi cum sunt văzuţi românii acum în Italia? Strămoşii noştri nu au fost oameni secătuiţi de energia duhovnicească, aşa cum suntem noi astăzi. Ei au fost în stare să înfrunte năvălirile din cele patru puncte cardinale, au apărat Occidentul vărsându-şi sângele aici, suferind pe acest pământ pentru credinţă şi pentru neam. Pe înapoierea şi pe sacrificiul nostru s-a dezvoltat Occidentul. Astăzi ei conduc lumea şi ne pustiesc din nou ţara. Noi nu avem nici o legătură spirituală cu ei, nici un fel de empatie şi de comunicare cu ei, ne scufundă din criză în criză, din mizerie în mizerie, şi poporul român rabdă. Lucrul acesta nu se întâmplă cu ungurul, cu polonezul, cu alţii, care se scutură repede de apăsarea altora. Dar românul, săracul, rabdă.
Să ştiţi că noi aşa am rezistat în istorie, prin răbdare şi rugăciune. Asta putem face şi acum: să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute să putem răbda toate necazurile şi nenorocirile care vin peste noi. La ora actuală nu avem altă cale decât răbdarea şi rugăciunea.
Legaturi:
- Parintele Iustin Parvu (VIDEO) despre apropierea sfarsitului, prefatat de un razboi mondial. PLUS: “Generatia actuala este bolnava, handicapata [sufleteste]. TANARUL NOSTRU ESTE IMBOLNAVIT DE ACEASTA TEHNICA”
- Interviul saptamanii: PARINTELE IUSTIN (video) – CUVINTE TARI SI DUREROASE: “Ar trebui sa plangem, sa ne caim, sa vedem ca suntem la marginea prapastiei. Sa luam exemplu de la nenorocirile altora si sa ne indreptam pe noi!“
- Parintele Justin Parvu: “VEZI IN CE DUH MARTURISESTI, CA SA NU FII SI TU IN AFARA ORTODOXIEI!”
- De ziua Sfantului sau ocrotitor, Iustin Martirul si Filosoful, cuvinte de mare gravitate pentru vremurile de acum de la PARINTELE IUSTIN PARVU (VIDEO, AUDIO)
![Venerabilul parinte ZENOVIE GHIDESCU de la Manastirea Nechit, duhovnicul parintelui Iustin Parvu, a trecut la Domnul (18 martie 2014) – [VIDEO si FOTO]](http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/wp-content/uploads/2014/04/20140320_202758.jpg)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Asa este Parinte,sa va mai lase Dumnezeu langa noi,ca tare saraci suntem !
O radiografie a Duhului Sfant asupra unui neam…
Si cand ma gandesc ca eu nu reusesc sa gasesc diagnosticul unui singur om…
Ma gandeam zilele astea la acest an agricol neobisnuit de bogat.Parca ar fi un balsam pentru urgia ce va veni,precum oarecand in zilele lui Iosif in Egipt.
Multi dintre noi vom face provizii care se vor termina totusi si va ramane asa cum frumos spune Parintele:”rabdarea si rugaciunea”.Cine le are…
…`Dacă-i necăjit, de ce nu rămâne în ţară? Ar trebui să muncească aici, să stea legat de pământul străbunilor. Aşa au fost moşii şi strămoşii noştri, cu inima înrădăcinată în glia lor. Oricâte greutăţi au venit peste ei, au fost în stare să ne dea pământul moştenire şi ţara cu toate ale ei`…
SFISIETOR DE ADEVARAT!
Hmm,rabdare,indurare…
Oare Dumnezeu nu le-ar fi rinduit pe toate altfel daca am fi facut minimul asta!?Oare mai eram in asa seceta de caractere si demnitate?Cine sintem noi cei de astazi?!Ce meritam noi?…Doamne iarta-ne!
Ps:N-as vrea sa declansez eu,aici,un `meci` cu `stranierii` pt ca ar fii risipa inutila de energie.Fiecare sa-si caute in adincul sufletului pt. a afla raspunsul la aceasta(posibila)intrebare.
@ovidiu:
Nici nu e cazul de un ”meci cu stranierii”, mai ales ca nici acestia nu sunt o masa uniforma. Observatia ne mustra pe noi toti, ca doar cam toti avem radacini la sate si daca nu emigrat in tari straine atunci am emigrat la orase (sunt insa si altii care au facut cale intoarsa). Discutia e mai extinsa, cauzele sociale si economice se impletesc cu cele culturale, iar imprejurarile in care se afla fiecare dintre noi sunt, peste acest context, unice.
Da,discutia pe aceasta tema e ca un ghem de ate imbirligate…Si,credeti-ma,abia ma stapinesc sa nu scot…foarfeca! 😀 Asa ca…Doamne ajuta-ne!
Desigur ca ma simt touchée de ce spune Ovidiu, si nu pot sa tac.
Si cu razboiul cel dintre noi, in România, cum ramâne?
(asta apropo de NOUA DEZORDINE SOCIALA. E si oficial: CRESTE MAREA VIOLENTA. Romania, tara clanurilor si smecherilor care au preluat controlul strazilor)
Oare sa ai rabdare si sa inghiti cat, ce, cum?
Oare daca unora le-a ingaduit Dumnezeu sa iasa dintre cei care se razboiesc pe mize marunte si meschine in România, noi avem de comentat ca Dumnezeu le-a permis sa iasa?
Oare se face ceva fara voia Lui?
Mie mi s-a intamplat mult mai rau decat ca am asistat neputincioasa la rafuiala sociala si la mizeria morala de acolo… Am trait pe sufletul meu faptul ca dusmanii omului sânt casnicii lui.Ei mei m-au gonit sa ies in strada, ca nu ma mai tolerau cu copil si cu sot cu tot.
Si stiu sigur ca-s multi care traiesc tragedia asta, a caror parinti cred ca au putut ceva face singuri in viata. Ca ei, vezi, ei cum au avut unde sta si tu nu ai?
In sfarsit, puneti jar pe suflete ce n-ar fi plecat niciodata daca ar fi auzit macar o vorba buna undeva, daca nu li s-ar fi cerut si pielea de pe ei cand nu aveau nici unde-si pleca capul….
Sa stea in tara si sa rabde si sa munceasca pamantul… Care pamant?
Greselile vin din urma cu generatii si cred ca sântem toti raspunzatori.
Dar e mult mai usor sa iei in mâna foarfecul si sa tai ghemul, decât sa crezi ca ai si tu vina ta.
Istoria noastra nu se poate intelege decat prin raportare la istoria din Vechiul Testament a lui Israel. Emigrarea evreilor, adica fenomenul diasporei era o mare durere, dar si o consecinta a pacatelor si a starii de decadere profunda in care ajunsese tara, de la varf pana jos. Ceea ce avem noi de facut nu este sa ne invinovatim unii pe altii, ci sa ne asumam, asa cum faceau dreptii Vechiului Testament, vina intr-un mod colectiv. Pilda ne stau atat Neemia, guvernatorul care are un rol cheie in intoarcerea evreilor acasa si in reconstructia Templului, cat si Daniel, profetul care a murit in exil, fara sa mai vada Ierusalimul:
Rugaciunea lui Neemia:
Sau aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/08/10/articolele-saptamanii-cum-putem-ajunge-la-sufletul-celuilalt-scurta-reflectie-despre-cum-putem-depasi-duhovniceste-neintelegerile-din-familie/
Rugaciunea lui Daniel:
Vedem, asadar, ca rugaciunea se facea in numele tuturor. Asadar, cei care am ramas, cei care am plecat, una suntem, una sa fim, in rugaciune si in pocainta, si sa renuntam la a ne acuza reciproc.
Nu vreau sa `incit` pe nimeni.Sintem oameni diferiti dar uniti de aceiasi credinta si asa sa si raminem.Amin!
Parintele Iustin vorbeste despre plecarea in strainatate a fiilor neamului nostru ca despre una dintre dovezile degradarii spirituale si decaderii morale a NEAMULUI, ca despre dovada molesirii si vlaguirii in care am ajuns TOTI din pricina pacatelor noastre, nu doar cei care am plecat. Este unul dintre simptomele starii de boala a neamului nostru si atat. El pune un diagnostic intregului neam romanesc, nu il judeca! Cunoscand ca in istorie au fost perioade mult mai grele decat acum, acest simptom, cu precadere, este expresia dezagregarii neamului, a lipsei de iubire si coeziune dintre noi, este o forma de manifestare a materialismului care ne-a atins PE TOTI si a egoismului, a putinei credinte sau chiar a necredintei, a indepartarii noastre de Dumnezeu si de scopul cu care El ne-a creat. Are dreptate! Cauzele aceastei stari, insa, le explica foarte clar si arata si faptul ca au fost programate si dirijate, dar asta nu inseamna ca noi nu avem vina. Ar fi inutil si chiar daunator, insa, sa incepem acum tot felul de discutii si invinuiri intre noi si ar fi o dovada ca nu am inteles nimic, iar de pocainta nici nu poate fi vorba, in cosecinta. Ca sa nu mai vorbim despre inutilitatea blamarii continue a neamului, cum fac unii. Nu mai strigi la un bolnav invinuindu-l ca s-a imbolnavit, ci incerci sa-l vindeci, sa-l ajuti. Asa cum arata admin. mai sus, pocainta si rugaciunea noastra a fiecaruia in numele intregului popor, cu constiinta faptului ca am gresit fiecare inaintea Domnului, contribuind la starea actuala de pustiire spirituala si morala a neamului, reprezinta singura solutie, caci vindecarea si ajutorul vin numai de la Dumnezeu.
Dumnezeu sa-l tina pe parinte sa-i de-a putere sa vorbeasca tot asa de frumos despre neamul nostru,sa se roage pentru noi.De multa vreme nimeni nu a avut curajul sa vorbeasca despre straini care ne conduc tara,dar asa cum spune sf parinte ARSENIE BOCA “adevarul trebuie spus cu ori ce pret”.Orice s-ar intampla nu trebuie sa incetem sa ne rugam pentru tara si poporul nostru.Dumnezeu Domnul Hristos si Maica Domnului nu ne vor lasa la greu.
pentru “alta Alina”
Te inteleg. Fiecare familie are drama ei si nu trebuie trasi toti prin acelasi sablon.
Actuala criza de identitate nationala nu ne afecteaza numai pe noi romanii ci pe mai toate popoarele in speta cele trecute prin comunism. Secolul trecut atat de sangeros cu cele 2 razboaie, influentele straine, criza politica, coruptia la nivelul fiecarui individ (si care nu i-a afectat numai pe oamneii politici) si-a pus o grea amprenta asupra popoarelor crestin ortodoxe din estul Europei. Grecia de pilda are numai 6 milione de greci ramasi in patria natala, restul de 8 mil au imigrat in afara…desi grecii nu au trecut ca noi prin comunism.
Imgratia este o mare durere, insa cred ca drama cea mai mare a nostra – a celor plecati este ca unii din noi am uitat de unde venim, de dragostea de neam si de Dumnezeu pierzad orice contact cu cei de acasa. Desi multi se refera la refugiatii economici de dupa revolutie, chiar si cei refugiati politici (imigrati inainte de ’89), din nefericire au fost afectati de tavalugul progresului si al traiului bun din occident ce a reusit sa spele creierele mai ceva decat comunismul.
Asa cum a spus si fratele adm., nu cred ca acuzandu-ne unii pe altii vom iesii la liman. Si apoi, la judecata de apoi cand vor fi chemate neamurile, cine oare va indrazi atunci in fata Judecatorului sa-I mai acuze pe altii, cand vom fi intrebati fiecare ce am facut pt iesirea din impas…
Chiar si sfintia sa, pr.Iustin care milita atat de mult pt intoarcerea acasa a romanilor plecati, ne-a spus intr-o vizita recenta la sfintia sa, ca este deja prea tarziu si ne-a dat un sfat ca acolo unde suntem sa tinem aprinsa flacara ortodoxiei si a identitatii noastre de romani. Si eu am fost o spalata pe creier, iar daca Bunul Dumnezeu nu si-ar fi facut mila cu mine (pt rugaciunile celor smeriti cu inima) sa-mi trimita in cale un sfant cine stie….
Sa tinem aprinsa fratilor candela rugaciunii intru smerenie pt neamul nostru atat de incercat dar si pt. altii, sa devenim apostoli (in loc de acuzatori), pt ca daca noi ne vom sfinti fiecare acolo unde suntem multi in jurul nostru se vor trezi si intoarce la Hristos.
Felicitari si domnului Enache pentru formularea interviului. Sanatate si spor la munca, stimabile!
Doamne-ajuta!
@antuza
Nu te condamna pentru alegerea facuta. Dumnezeu are cu fiecare dintre noi caile sale negandite prin care ne intoarce catre el, chiar daca uneori ne simtitm – eu ma simt – atat de instrainati de noi insine incat ajungem sa credem ca nu mai meritam nimic bun.
Si eu am locuit in strainatate cateva luni. Am plecat din tara pentru consolidarea unor studii, dar cu ideea fixa sa nu ma mai intorc acasa si sa-mi fac rostul acolo. Asta dupa o perioada de inversunata respingere a lui Dumnezeu, a bisericii si oamenilor ei.
Dar rugaciunile cu lacrimi ale mamei mele pentru intoarcerea mea la Credinta (atentie, nu in Romania, chiar ea m-a sprijinit sa plec sperand ca voi avea o viata mai demna in “occidentul luminos” – au lucrat intr-un mod incredibil. Atata singuratate si durere, atata instrainare de oameni ca acolo nu am trait niciodata si intr-o noapte m-am pomenit cu vocea Domnului in cap, brusc si total, imposibil de ignorat, de pus sub tacere, incat la capatul studiilor m-am intors Acasa sa mananc painea amara intre prieteni si familie. Nu pot sa judec eu pe nimeni din cei care pleaca nici din cei care raman. Pot doar sa constat cu umilinta fapte graitoare dincolo de orice speculatii – ca a venit vremea secerisului, ca din doi frati unul se va lua si unul se va lasa, fratele meu a ramas in vest, eu am renuntat sa caut loc de munca si am revenit. Mama mea este credincioasa iar tatal meu ateu si deznadajduit. Nu am niciun merit, asa cred, nu pot decat sa multumesc in fiecare zi dimineata si seara ca nu m-am impotrivit vointei Domnului si m-am intors acasa la ai mei. Sa multumesc si sa ma rog in fiecare zi sa nu cad in bezna dinainte.
Iar pentru cei de afara, nu pot decat sa-i rog sa caute cea mai apropiata biserica ortodoxa si sa ramana strans lipiti de ea. Caile mantuirii se infaptuiesc si in vest si in est si pe uscat si pe ape si prin aer, cand faci simplu gest de neimpotrivire.
Tuturor celor plecati, in care il vad multiplicat pe fratele meu – chinuit, umilit, extenuat si bolnav fizic si sufleteste – va transmit toate gandurile mele cele mai luminoase de sanatate si liniste in suflet! Sa va ajute Dumnezeu sa Il gasiti!
Anonyma,
Credeam că “intevenţia” mea nepotrivită a fost uitată … 🙂
Da îmi pare rău că i-am judecat atât de aspru mai zilele trecute pe cei plecaţi din ţară. Se spune să nu judecăm ca să nu fim judecaţi. Recunosc că sunt foarte deficitară la acest capitol, dar lupt, chiar dacă rezultatele lasă mult de dorit. Ca să fiu pe aceeaşi linie cu cele spuse de tine, experienţa mea occidentală a fost hotărâtoare spre întoarcerea mea la credinţă, la cea orotdoxă în care am fost botezată, pe care înainte de episodul vestic pur şi simplu nu o cunoşteam şi nu o apreciam la adevărata ei valoare, o subestimam chiar. Încercarea de a mă apropia de biserică înainte de a pleca a fost timidă, şi nu a dat rezultate pentru că nici nu am găsit pe nimeni dornic să mă ajute, să mă lămurească, să mă catehizeze … Am plecat cu o bursă post universitară cu gândul să nu mă mai întorc, nici măcar să nu mă mai uit înapoi, atât eram de pornită. Şi după doi ani şi două luni m-am întors gândind că dacă voi mai vizita vestul, va fi doar ca turist. Cred că Dumnezeu a rânduit aşa lucrurile, pentru că singurul mod de a mă convinge, încăpăţânată fiind, era să-l experimentez pe propria piele. Şi am văzut ce înseamă vestul într-o ţară catolică unde am cunoscut bine chiar şi nişte reprezentanţi Opus Dei, ca să vă faceţi o idee … La începutul anilor 90 nu erau încă români pe acolo, în aşa fel încât ruperea de Romînia a fost totală, şi singurătatea printre străini dureroasă. Am descoperit ortodoxia prin comparaţie cu catolicismul. Vai ce diferenţă! Nu vreau să spun mai mult. Experienţa asta a fost foarte necesară, pentru că aşa am început să mă trezesc la realitate, trezire care a fost un proces lung şi greoi de apropiere de biserică şi de tot ceea ce înseamnă ortodoxia, adică o comoară de o bogăţie inepuizabilă din care în fiecare zi descopăr mereu alte şi alte lucruri minunate. Acum mulţumesc lui Dumnezeu că m-am născut aici şi nu în altă parte, chiar dacă am avut mult de suferit. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru experienţa vestică, şi pentru că m-a readus la credinţă chiar şi aşa pe drumul ăsta atât de sinuos. Vreu să mai spun că în primii paşi ai întoarcerii mele de fiu risipitor Acasă, de mare ajutor mi-au fost scrierile Părintelui Cleopa Ilie, Cuviosului Paisie Aghioritul, Părintelui Nicolae Steinhardt, şi Părintelui Arsenie Boca, după care şi a multor altor sfinţi părinţi.
Da, fiecare are drumul său în viaţă care este unic, aici sau oriunde în altă parte. Fiecare poate să lucreze la mânuirea lui în orice colţ al lumii. Mie îmi pare rău de un singur lucru, şi anume că prin aceasă emigrare masivă şi fără precedent se slăbeşte neamul, şi cei care au gâdit punerea în scena planetară a multiculturalismului spre distrugerea popoarelor, au mai câştigat astfel o victorie.
Nenorociri au fost, nenorociri vor mai veni peste noi… Nu trebuie sa ne speriem si sa ne gandim prea mult la ele si cum sa scapam de ele. Ca si Hristos ne-a spus: “Nu va ganditi dinainte ce veti spune si ce veti grai, caci vi se va da voua” de sus. Dar, ca sa ni se dea, trebuie sa ne pregatim pentru asta prin viata de rugaciune. Cum nu scapam de ploi, tot asa si de nenorociri nu scapa cei ce vor sa traiasca in Hristos.
Ar mai fi important ca ceea ce-l impiedica pe Antihrist (credinta si dreptatea) sa sporeasca pt a aparea cat mai greu. Macar in sufletul fiecaruia.
S-a spus ca stranierii au tinut tara prin trimiterea banilor la rude.
Se pare ca tot ei tin si acest site,fiind majoritari la comentarii.Dorul de casa pe care il poarta cu ei mereu ii face mai sensibili,mult mai apropiati…
@Cristi_g
Mi-am pus şi eu exact aceeaşi întrebare ca şi dumneavoastră.. Cum se face că stranierii sunt mai prezenţi, mai consistenţi şi de multe ori mai calzi, aici, în comentarii, decât suntem noi cei care am rămas acasă? La un moment dat am considerat că este vorba despre detaşarea cu care naţiile civilizate privesc viaţa şi evenimentele din cotidian în general, detaşare care se simte, probabil prin influenţă, şi în disponibilitatea sufletească a stranierilor. Nu am îndrăznit să mă arunc în supoziţii (până acum) de teamă să nu fie doar o impresie persoanlă fără temei. Cred că le este dor de noi… 😛
Poate ne împărtăşesc şi adminii o părere.. Doamne, ajută!
@ utzu:
Credem ca are dreptate Cristi_g, desi nu e ceva verificat statistic. Dar e evident ca cei din afara se simt mai singuri si au o mult mai mare nevoie de comunicare, comuniune si impartasire decat multi din cei de aici. Dar nu se poate vorbi de o regula.
pentru Anonyma
Nu tara in care domiciliezi iti conditioneaza mantuirea! Uitati-va la Sf Ioan Maximovici, considerat cel mai mare sfant al secolului XX. A plecat din Rusia Ortodoxa in China din cauza persecutiilor bolsevice si a gasit acolo o alta mica “turma” de pastorit de rusi emigranti din motive similare. A plecat cu ei pe o insula in Pacific iar de acolo in America la San Francisco unde sint si moastele lui. Chiar el spunea ca te poti mantui oriunde, nu conteaza unde traiesti…
Mantuirea e conditionata de cainta pe care o ai fata de viata departe de Dumnezeu pe care ai dus-o, si de credinta, de fapte bune..Si chiar daca te indrepti tot nu ajunge, mantuirea e dar de la Dumnezeu care te miluieste vazandu-ti eforturile..
E dureros ce spun, dar in Romania oamenii au devenit ca fiarele, se urasc, invidiaza, barfesc, fura, inseala unii pe altii incat mi-e frica de fiecare data cind vin in tara. Daca as citi regulat EvZ si as urmari stirile de la ora 5 cred ca nu as mai putea iesi din casa. Nu era asa acum 15-20 de ani in urma. Sa-mi fie iertata afirmatia, dar asta e experienta mea. De aceea prefer Occidentul. Sint si aici preoti ortodoxi, biserici, Sf Liturghie. Daca vrei sa ii cauti, ii gasesti.
P.S Si eu am plecat la studii postuniversitare si nu am avut experiente neplacute cu streinii si nu m-am simtit singura, chiar m-am simtit incurajata sa ma integrez. Le port mult respect celor printre care traiesc. Dumnezeu le randuie pe toate dupa trebuinta fiecaruia.
pentru admin
” Dar e evident ca cei din afara se simt mai singuri si au o mult mai mare nevoie de comunicare, comuniune si impartasire decat multi din cei de aici.”
Iarta-ma ca te contrazic. Romanii din afara tin contactul cu realitatile din Romania doar prin intermediul presei, de aceea sint mai prezenti pe forumuri. Ei nu urmaresc TvR, ProTeV si altele iar la telefon cu cei din tara se discuta in principal discutii de familie. Nu este timp si de politica.
@MAria,
exact. Fiecare are calea lui spre rai sau spre iad. Daca locul tau e acolo, sfinteste locul tau acolo. iar daca locul meu este aici, dupa putinta, voi incerca sa creez o oaza mica si placuta, aici. Eu ma bucur ca m-am intors – si nu vreau sa te superi daca am alta parere, dar nu cred ca este corect sa extindem generalizaand experienta noastra la o intreaga tara. Nu ma indoiesc de faptul ca in locul unde eu m-am simtit straina exista multi oameni de treaba doar ca eu am intalnit putine, extrem de putine persoane cu care sa ma simt in largul meu – dar aceasta apreciere tine strict de firea si sensibilitatea fiecaruia. In mod similar, nici Romania nu este toata cea a stirilor de la ora 5. Inca exista si aici oameni cu care se poate discuta omeneste, care traiesc demn, cu spinarea dreapta, care surad oricand si sunt gata sa ajute.
Romania vazuta la tv este probabil acea parte din Romania pe care finantatorii straini o doresc vizibila in lume. Nu cred ca pentru o buna parte din romani sunt chiar asa definitorii proteve, oteve si altele.
oricum ar fi,toti suntem oameni, avem slabiciuni, sa ne ajute Dumnezeu sa ne implinim menirea oriunde ne-am afla 🙂
MAria,
la judecata lui Dumnezeu vom fi judecaţi şi ca persoane dar şi ca aparţinând concret unui neam. Nu este doar o întâmplare că ne-am născut într-un timp anume, într-un loc determinat şi într-o familie precisă. Neamurile au roulul lor specific în istorie, de aceea Dumnezeu a gândit lumea ca fiind alcătuită din neamuri. Bineînţeles că au fost neamuri care au dispărut de-a lungul istoriei. Pe mâna lor. Ceea ce se întâmplă acum cu românii este un proces de treptată “extincţie”. Dar ce altceva am făcut decât să „lucrăm” aceasta cu toţii.
România aşa cum este ea în momentul de faţă reprezintă suma a ceea ce suntem noi, fiecare în parte. Nu putem fugi de noi înşine. Putem încerca să ne îndreptăm. Românii nu mai trăiesc cam de multişor într-o adevărată comuniune, nu mai sunt uniţi, nu mai au aceleaşi idealuri, aceleaşi interese, nu se mai respectă unii pe alţii, nu mai bat cu aceeaşi inimă, nu mai sunt mândri că sunt români. Ce e de făcut? Păi nu prea au mai rămas multe de făcut. E cam târziu. Amestecarea babilonică a popoarelor nu este întâmplătoare, ci este dirijată tocmai cu scopul de a le slabi, de a le face să-şi piardă identitatea, tradiţiile, cultura, limba, obiceiurile, de a le înrobi în definitiv. Procesul este în plină desfăşurare şi a ajuns într-un stadiu avansat, iar noi am fost cobaii care am acceptat aceste experimente.
În occident, în marea majoritate a cazurilor românii şi nu numai ei sunt consideraţi nişte stăini şi sunt trataţi ca atare, şi oricât de draguţe ar fi „gazdele” cu ei, tot ar fi mai mulţumite dacă i-ar vedea întorşi mai repede la ei acasă. Bineînţeles că sunt şi cazuri fericite de integrare armonioasă printre popoarele vestice, dar din păcate ele nu abundă. Unii occidentali ştiu să disimuleze foarte bine adevăratele sentimente faţă de emigranţi, că doar sunt civilizaţi, nu-i aşa?
Mîntuirea a fost dintotdeauna o chestiune individuală, dar înainte se făcea în cadrul comunităţii şi în comuniune cu neamul. Se poate face foarte bine şi printre străini. Aşa cum am spus, ne putem mântui în orice colţ al lumii. Fiecare om are traiectoria sa în viaţă. Dumnezeu ni le rânduieşte pe toate după trebuinţa fiecăruia, dar alegerile le facem noi ca persoane libere şi responsabile.
Sf. Ioan Maximovici de Shanghai si San Francisco a rămas în exil din motive de cruntă prigoană politică şi nu din motive economice, ca de altfel întreaga emigraţie de ruşi „albi” care au fugit de ciuma bolşevică.
P.S. Pentru admini. Dacă credeţi cumva că cine ştie ce lucruri ascunse mă mână să scriu aceste rânduri, sau că sentimentele unora sau altora vor fi lezate, sunteţi liberi să-mi ştergeţi comentariul, că doar e site-ul vostru. Nu-i nici o supărare. 🙂
@antuza,
Foarte importanta una din propozitiile din acest comentariu al dumneavoastra: “Nu putem fugi de noi insine”. Asa este, imi dau perfect seama, dintre toti cunoscutii care au plecat, daca ma gandesc bine nu e unul macar sa nu fi fugit de sine insusi. Unii isi dau seama de asta, printre ei si eu, si constatarea ca nu te-ai cunoscut pana la o anumita varsta este foarte greu de inghitit – dintre acestia o parte se intorc, alta parte nu. Iar altii nu isi dau seama si ratacesc din loc in loc, tot nemultumiti, tot frustrati ca nu gasesc ce cauta. Cand ar trebui sa caute in interior si atunci probabil si-ar gasi linistea.
@Anonyma,
da bine ar fi să ne venim întru sinea noastră şi să alergăm la Dumnezeu ca şi fiul risipitor, indiferent unde ne-am găsi pe acest pământ, că Dumnezeu nu l-a mai certat pe fiul risipitor, ci i-a dăruit tot ce avea mai de preţ.
@antuza. Nu vreau sa intru intr-o disputa pe care am tot evitat-o apropo de romanii din afara vs. romanii din tara. Observ o gramada de stereotipii apropo de “romanii cei calzi vs. strainii cei reci”, mediul ne-ortodox vs. mediu ortodox, “p-un picior de plai pe-o gura de rai” vs. “ultra modernul occident”, “catolici/protestanti vs. ortodoxi”, “afara nu ma rog cum ma rog in tara”, etc. Ei bine, lucrurile astea s-ar putea sa fie adevarate pentru UNII si depinde de foarte multe variabile: locul unde te afli, scopul pentru care ai plecat, personalitatea ta, experienta ta din tara, si cel mai important cam ce vrea Dumnezeu de la tine. Asa ca daca UNII au avut experiente negative in strainatate asta nu inseamna ca este si regula cu ALTII. Am observat ca multi romani au descoperit mersul la biserica in strainate, la inceput din disperare si din instrainare. Exact strainatatea i-a facut pe romani sa devina mai constienti de necesitatea de a fi mai uniti, pentru ca romanii in strainatate, chiar daca ramin in continuare, din pacate, cel mai lipsit de coeziune grup de emigranti (in comparatie cu celelalte), cel mai animat de invidii meschine si diviziuni pe motive aiurite, sint oricum mai uniti decit romanii din tara.
Dar dincolo de consideratiile acestea, eu zic ca, la ora actuala, asa cum stau lucrurile, a ne mai ambala in discutii incriminante: noi astia din tara vs. voi astia din afara- sint nu doar inutile sint chiar contraproductive pentru ca produc diviziuni intr-un popor si asa incredibil de lipsit de unitate si oricum nu duc la nimic altceva decit la resentimente inutile si de-oparte si de alta.
@petra,
dacă te uiţi la tot ce am scris despre acest subiect, nu cred că am incriminat pe nimeni în particular, sau dacă s-a înţeles altceva înseamnă că nu am ştiut să mă fac bine înţeleasă şi îmi cer scuze. Am făcut doar nişte constatări amare despre acest „fenomen” cu multele lui implicaţii. Credeam că a discuta despre această problemă poate fi folositor. M-am înşelat. Ai dreptate că este contraproductiv să continuăm astfel de discuţii. De altfel şi admin are dreptate pentru că a spus acelaşi lucru de la bun început.
e foarte adevarat ceea ce spune parintele iustin, chiar daca multi dintre noi nu vrem sa recunoastem,pt. ca ne dorim o soarta mai buna , consideram ca am suferit destul in perioada comunista si pana in zilelea astea.
din pacate generatian de azi nu mai stie ce inseamna nationalism sau iubirea de neam si de tara.
iar copii nostri nu vor avea de unde invata aceste lucruri, fiind purtati prin diferite tari sau dorind sa pleca in alta lume, care ar putea parea a fi mai buna
ma bucur ca baiatul meu ,de 6 ani doreste sa se intoarca in romania si sa locuiasca in tara de care simte ca apartine trup si suflet, desi nu a vizitat-o decat de vreo 4-5 ori.
sunt convinsa ,insa ca peste putini ani, va dori , ca mai toata lumea , sa plece in alt loc, mult mai promitator, in cazul in care asteptarile lui nu vor fi pe masura.dar poate ca nu.
casa noastra nu este inca terminata si nu stiu daca vom mai avea puterea sa o terminam.asa ca ,el se gandeste de pe acum ,ca vrea sa munceasca la aceasta casa pt a o termina.sa speram ca BUNUL DUMNEZEU ne va da si noua ragazul de a ne creste copii si de a spera intr-un viitor mai bun!!!
elena,
Acum mi se pare mie putin nedrept sa dam vina pe generatia de azi in primul rand pentru ca generalizarile sunt irelevante si in al doilea rand pentru faptul ca generatia de ieri mai ieri manca paine pe cartela si imediat dupa 89 a inceput sa alerge ca disperata dupa bani, mancare, filme si alte jucarii lucioase. De ce la cine sa invete copilul ce este acela nationalism, daca nu din familie si din biserica si de la scoala de la ora de istorie? Dar ce familie mai avem in Romania, ce fel de scoala, cum mai sunt tinute orele de istorie, cum mai arata manualele? Cati parinti isi duc duminica dimineata copiii la biserica? Cati bunici mai avem din cei care povesteau nepotilor despre luptele pentru pastrarea neamului, credintei, pamantului mostenit?
O soarta mai buna dorim cu totii, dar sa privim de exemplu la poloni si felul cum si-au creat singuri o identitate care a razbatut si prin comunism si prin directivele europene, cat de cat cu fruntea mai sus decat noi. Imi pare rau ca nu suntem atat de solidari ca ei, atat de deschisi fata de aproapele si atat de pregatiti sa incepem de la noi insine schimbarea, constienti de rolul nostru personal si nemaiasteptand de la politicieni.
Nationalismul nu se deprinde la mall. Si pentru asta suntem toti vinovati. Pentru ca pana la urma un copil care devine adult va gandi si in functie de educatia primita in familie nu doar in functie de stimulii exteriori. Iertati-ma, poate nu am inteles bine ceea ce ati dorit sa spuneti.
Cred ca nu ne putem compara cu nicio tara din Est, cu atat mai putin cu Polonia. Noi am avut cea mai crunta dictatura comunista din Estul Europei. Cumparam de la polonezi blugi, cafea si altele cand veneau la noi… Lipsurile la noi au fost mult mai mari, ca si lipsa libertatii, securitatea era la orice pas, turnatorii securitatii printre colegi si vecini. Ne-am adaptat la acest regim, iar increderea in cel de langa noi a scazut foarte mult. Sistemul comunist si al securitatii a facut posibila, cred eu, schimbarea mentalitatii, cresterea individualismului, solidaritatea intre romani a avut mult de suferit din cauza suspiciunii generalizate. Cat priveste nationalismul, tot datorita comunismului a avut de suferit. Polonezii si alte regimuri comuniste, in afara de rusi, nu au avut parte de experimentul Pitesti sau Aiud, unde elitele si oamenii valorosi ai societatii au fost exterminate, umilite, compromise. Romanii au fost spalati pe creier mai mult decat alte popoare care au trecut prin regimul comunist. Spalarea creierelor, secularizarea, inversarea valorilor au avut efect. De unde nationalism, cand valorile noastre au fost inlocuite cu non-valori… Cred ca mai ales tara noastra, fiindca ortodoxa, a fost supusa unor actiuni planificate de distrugere a valorilor, de stricare a neamului prin promovarea desfarnarii in media, manelismului, inmultirea cazinourilor spre impatimirea romanilor cu jocuri de noroc, aprobarea magazinelor cu etnobotanice, etc.
Schimbare mentalitatii si promovarea non-valorilor au efectele pe care le vedem. Prea putini recunosc adevaratele valori, si nici nu sunt interesati sa le afle. Traiul imbelsugat, acesta este dezideratul comun, in rest pt foarte multi nimic nu mai conteaza – credinta, istoria, mandria de a fi roman.
Eu cred ca influenta comunismului se supraliciteaza. Ca tot se vorbi de Polonia: si ei au avut parte de o distrugere a elitelor, militare ce=i drept, vezi asasinatele de la Katyn. Si iarasi nu cred ca tendinta de a ne trada, a ne sapa unii pe altii, de a ne invidia pina la absurd si mai ales de a copia plini de tifna tot ceea ce ni se prezinta ca fiind ” la moda” (nu ma refer la haine ci la orice, ca stil de viata)ar fi ceva nou aparut ca urmare a comunismului. Daca stam sa ne uitam in istorie o sa vedem toate lucrurile astea itindu-si capul de peste tot, de la boierii care tradau tot ce misca in tara “riul, ramul” (vezi multime de domnitori, si inca domnitori cu greutate gen MIhai Viteazul, Brancovenii, Vlad Tepes,etc)si pina la pasoptistii care isi fluturau plini de ingimfare izmenele de la Paris (imi vin in minte tot cuvintele lui Eminescu). Nu, fratilor sau surorilor, nu e ceva nou. Si ca sa vorbesc ca mr. Darcy a lui Jane Austen, fiecare natura (umana) are in mod firesc o inclinatie spre o anume slabiciune si cred ca fiecar popor are in mod natural slabiciunile lui. Sigur, comunismul a accentuat tarele acestea in timp ce perioada interbelica ele au parut mai aplanate. Este de datoria fiecarui popor sa invete din greseli sau slabiciuni si sa lupte impotriva lor (eu cred intr-o constiinta nationala chair daca difuza, dar reala). Din pacate nu prea a fost cazul nostru si consecintele ne izbesc abia acum din plin.
Totusi eu nu cred ca mai este momentul sa mai cautam motive pentru aceste probleme. E suficient sa stim ca exista. Tot asa cum nu cred ca vom asista la “extinctia” neamului romanesc din cauza avorturilor, tiganilor, ungurilor, etc. Nu cred ca mai exista timpul necesar pentru ca acest fenomen sa se mai intimple, decit doar daca se va folosi bomba atomica. Nu cred ca romanii vor disparea ca popor, tot asa cum nu cred ca vor disparea nici englezii, nici olandezii, etc. Nu mai exista timpul fizic ca asta sa se intimple.
ne-am pierdut identitatea nationala , cauza- dorinta de inavutire a celor care nu pot sa realzeze nimic decat prin inselatorie, minciuna, furt etc.
oamenii de caracter au disparut(care au mai ramas)sau sunt “ascunsi” de ceilalti. saraca natie!
(…) Cu prea multa usurinta trecem peste niste evenimente absolut crancene, care ne-au marcat ca neam. E un adevar binecunoscut faptul ca regimul comunist, antihristic, a pervertit mult societatea romaneasca, prin inversarea valorilor, prin secularizare si ateism. Numai cine nu a cunoscut realitatea acelor vremuri, direct sau din lecturi, poate sa creada ca acest regim nu a influentat suficient mentalitatea oamenilor, si ca i se acorda prea multa importanta. Numai cate generatii de copii si tineri au crescut fara o educatie crestina, fara a merge la biserica (in orase mai ales), a contribuit la schimbarea conceptiilor noastre, la indepartarea de Dumnezeu.
Este totusi incomparabil cu ce s-a intamplat la noi. Fata de cele doua zeci de mii de civili masacrati la Katyn, oameni cu pregatire si ofiteri, la noi au fost torturati cu bestialitate, umiliti, supusi unor chinuri de neinchipuit in inchisorile comuniste, si doar nu executati, sute de mii de persoane, mii de preoti si calugari, intelectuali, studenti, elevi, tarani, au fost vanati cei mai valorosi. Fenomenul Pitesti si Aiud sunt fara precedent, in plus, nimeni nu a trait in conditiile regimului ceausist din anii 80, cum au trait romanii.
Atat timp cat ne intrebam de unde vine aceasta lipsa de unitate a romanilor fata de alte natii, si vedem in ce hal am ajuns astazi, e bine sa constientizam totusi cauzele, caci ele au existat, pentru ca nu asa am fost.
Nu este o caracteristica a poporului roman. Tradatori oameni de nimic au fost peste tot, dar sa nu generalizam asupra unui intreg neam. Si asa sunt destui care incearca sa ne compromita, de ce sa dam si noi o mana de ajutor, sau sa le facem jocul. Este si nedrept de altfel fata de inaintasii si stramosii nostri. Cu totul altfel a fost neamul acesta romanesc pana la epoca modernista, culminand cu epoca ceausista, si spalarea de creier care s-a practicat cu foarte mult succes.
Este foarte trist aceasta. Orice om si orice neam are tarele sale, dar sa credem ca aceste defecte sunt o caracteristica a neamului din care facem parte este gresit si nedrept. Nu e de mirare lipsa noastra de patriotism. Polonezii si alte popoare sunt mandri de neamul lor. Si nu au nici pe departe motivele pe care romanii le au de a se mandri de istoria lor (nici credinta, nici religia ortodoxa, nici Sfintii nostri)…
@MIrela,
cred ca daca as sta sa explic cam ce am vrut eu sa spun mi-ar lua mult prea mult timp si asa ceva incep sa nu mai am.
DEci pe scurt: sint ultimul om care sa nege suferintele celor din inchisorile comuniste sau care sa nu considere ca ele au fost mai crunte decit in alte tari.
In rest, sint de parere, si ramin la ea, ca fiecare popor are puncte slabe si puncte tari si ca depinde de acest popor modul in care-si constientizeaza(atit cit se poate) si gestioneaza minusurile si plusurile. Stiu, suna putin obscur. Dar cred ca cel mai bine ar fi, ca sa intelegi ce vroiam sa spun, sa-l citesti pe Mircea Vulcanescu, care, apropo, este si un mare sfint al inchisorilor comuniste si preferatul meu: “Dimensiunea romaneasca a existentei”.
Cit despre tonul comentariului meu apropo de partile negative ale romanilor….pai, oare ce se intimpla la ora actuala in tara (si de ceva ani buni, de altfel)justifica optimism apropo de starea mentala (ca nu stiu sa-i zic altfel)a natiei noastre? Asa cum stau lucrurile ACUM, ne-ar fi mai de folos sa intelegem care ne sint punctele slabe, ca sa putem sa ne trezim…macar o parte si daca o mai fi timp. Sigur ca trezirea se face la nivel individual dar fiecare individ traieste intr-o comunitate si se si percepe ca atare. iar prin a ne vedea punctele slabe NU inteleg aici acea denigrare veninoasa care se lafaie pe ecranele televizorului si prin cartile “intelectualilor” a la Mungiu Pippidi sau Patapievici si care este doar distructiva si atit.
Cit despre supralicitarea comunismului…..sigur, contextul istoric a avut intotdeauna un rol important in modelarea unui popor, dar oricit de mare ar fi acest rol el este limitat de modul in care poporul respectiv reactioneaza sub vremuri. A tot da vina in nestire pe situatii asa-zis obiective si a ne
legana in iluzii ca am fost niste simple victime, este pur si simplu o distorsionare a unei realitati mai complexe, o distorsionare, pina la urma daunatoare.
Realitatea implica si luarea in considerare a unei istorii recente, ce a implicat o masiva reeducare. Daca indepartarea de Dumnezeu, nu schimba, nu perverteste, nu da frau liber patimilor, atunci nu stiu ce o face. Desigur, existau defecte, dar cred ca astfel au fost amplificate. Nu e o leganare in iluzii. Dimpotriva, a minimaliza influenta unui regim ateu de 50 de ani, inseamna a nu fi obiectiv. Pervertirea sub comunism e un adevar. Ni se induce ideea ca suntem o natie stricata. Eu refuz sa subscriu.