ALT CIP REVOLUTIONAR: inventia IBM care imita comportamentul creierului uman
- Realitatea.net: Inovaţie: IBM a inventat un cip care imită creierul
IBM, gigantul american din domeniul informaticii, a anunţat că a pus la punct un cip revoluţionar care imită comportamentul creierului uman, permiţând computerelor să înveţe din experienţele trecute, să elaboreze ipoteze şi să formuleze concluzii pe baza rezultatelor obţinute, anunţă Mediafax. “Este o nouă frontieră. Nimeni altcineva nu a făcut astfel de cercetări”, a declarat Roger Kay, de la Endpoint Technologies Associates.
“Computerele “cognitive” construite cu aceste cipuri nu vor fi programate la fel ca PC-urile tradiţionale de astăzi. Aceste computere trebuie mai degrabă să înveţe din experienţele lor, să găsească corelaţii, să elaboreze ipoteze şi să îşi amintească, să formuleze concluzii pe baza rezultatelor, imitând astfel flexibilitatea creierului uman”, se afirmă în comunicatul emis de IBM.
Ceea ce încearcă inginerii de la IBM să facă este să introducă în noul cip “acelaşi tip de flexibilitate pe care o are creierul atunci când trebuie să se adapteze”, a declarat Anthony Movshon, profesor de ştiinţe neuronale la Universitatea New York.
Legaturi:
- EXPERIMENTELE BIG BROTHER: bratara GPS pentru bolnavii psihic din Botosani, inregistrarea copiilor in bazele de date biometrice prin scanarea irisului, in Mexic
- Marioneta anti-sistem Julian Assange – util si pentru popularizarea bratarilor cu cip
- Camera de supraveghere PREDATOR poate urmari orice, “fara mila”
- De cosmar, dar adevarat: ECONOMISTUL-SEF AL COMPANIEI GOOGLE: “VA EXISTA UN IMPLANT PRIN CARE SA SE REALIZEZE CONEXIUNEA LA INTERNET PANA IN 2020″
- Seful Google arata cu degetul spre “linia critica”: CIPUL IMPLANTAT SUB PIELE SI CONECTAT LA INTERNET!/ Marea gogorita a securitatii scanerului biometric demontata de THE NEW SCIENTIST
Nu e chiar asa de noua ideea. Se lucreaza din anii 80 si se invata la fac de informatica inca din anii 90. Ce e interesant e ca avem inca o recunoastere a perfectiunii organismului uman.
@toderut:
Ideea da, dar realizarea?
Ceea ce sperie la acest tip de calculator este ca, daca i se gasesc aplicatii asemanatoare cu aceste noi tehnologii, va atrofia pana si facultatea gandirii umane. Asa cum noile tehnologii, retelele de socializare, duc de fapt tocmai la atrofierea socializarii, asa si aceasta noua inventie ar putea sa ne scuteasca de mult efort de gandire, in domeniile unde ar putea fi aplicat, nu?
Cam vaga stirea, de fapt nu spune nimic. Mi se pare mai degraba un zvon decat o stire. Din ce stiu eu (si lucrez in domeniu) calculatoarele pot deja “să înveţe din experienţele trecute, să elaboreze ipoteze şi să formuleze concluzii pe baza rezultatelor obţinute” doar ca trebuie programate in acest sens.
Poate ca ceea ce au facut cei de la IBM este un procesor special pentru inteligenta artificiala. Dar tot vor trebui programate calculatoarele care au acest cip magic, poate ca intr-un mod diferit decat calculatoarele obisnuite. Apoi, cipul in sine nu poate face mare lucru (cu siguranta nu poate imita creierul uman) fara memorie.
Deci eu unul nu mi-as face atat de mari probleme si nici nu le-as acorda credit foarte mare celor de la IBM.
@admin:
Pana cand o sa se ajunga la concluzia ca cipul gandeste mai bine, mai coerent, se adapteaza mai rapid decat creierul si e mai predictibil comportamentul omului cu o masina infipta-n cap. E de groaza….
@m.g. :
teoria e veche, la fel si algoritmii din categoria intelighentei artificiale software (fie ca e vorba de retele neuronale – cu aplicatii pe sisteme expert, ce exista de multa vreme, fie ca e vorba de algoritmi genetici si similari).
avansul este realizat acum d.p.d.v. tehnologic prin construirea de nano-cipuri care sunt specializate in acest sens “by design” si prin integrarea pe pastila de siliciu (sau nu neaparat siliciu intrucat s-au mai incercat si alte abordari) atat a unui mic computer (incluzand memorie on chip) cat si a software-lui aferent.
iar celor de la IBM trebuie sa le acordam un oarecare credit intrucat stau destul de bine la capitolul R&D (cercetare si dezvoltare de noi tehnologii).
@anonyma: cipul (sau mai bine zis, computerul din cip) nu “gandeste” in sensul in care gandim noi. insa e capabil sa “invete” din experienta, sa se “adapteze” si sa-si imbunatateasca “raspunsul”.
@admin: pericolul vine din integrarea intre masina si om. si aici perspectivele si beneficiile percepute sunt destul de serioase si cu “lipici” – mai ales la cei pasionati de “cyborgi”, futurologie si/sau transhumanism ( http://en.wikipedia.org/wiki/Transhumanism )
Alin-7,
Procesoarele au si acum o memorie, cache-ul procesorului, numai ca este foarte redusa. Cache-ul este folosit pentru a spori viteza de procesare (aducerea informatiei din memoria RAM in registrii este consumatoare de timp) dar nicidecum pentru a stoca cantitati mari de informatie.
Din ce am intales eu, documentandu-ma putin pe tema acestei inventii a celor de la IBM, ceea ce incearca ei este sa construiasca un calculator care va fi mult mai usor de programat pentru a rezolva probleme de AI, sacrificand insa capacitatea foarte mare de calcul numeric pe care o are arhitectura folosita in prezent. Cam asta sustinea unul din cei care au lucrat la proiect (am vazut intr-un filmulet pe youtube 🙂
Modul exact in care au proiectat noua arhitectura mi-a ramas insa neclar. Eu unul astept mai multe detalii.
Cred ca ai dreptate in ceea ce-i priveste pe IBM, eram doar putin suparat de lipsa de informatii din stire; si cum americanilor le place sa se laude chiar si cand nu e cazul m-am gandit ca exact asta face si IBM-ul.
Deocamdata cred ca nu se pune problema integrarii intre masina si om ci doar a unei sporiri a capacitatii calculatoarelor de a rezolva probleme precum recunoasterea faciala (destul de greu – ba chiar foarte – de rezolvat folosind arhitectura curenta de calcul), de pilda, ceea ce poate duce la o intarire a controlului asupra vietii individului.
Deci problema ar fi ca ne apropiem cu pasi repezi de vremurile cand dictatura Big Brother va fi posibila. De fapt posibila este si astazi, dar va avea o eficienta mai mare. Eu unul cred ca Big Brother este destul de pragmatic, nu pierde vremea cu iluzii de genul calculatoare cu inteligenta umana. Mai degraba este preocupat cum sa ne puna lanturi fiecaruia, si asta cat mai repede.
@Alin-7
Recunosc, nu ma pricep deloc la domeniul IT, am formare umanista. Dar nu ma refeream la faptul ca aceste masini vor gandi in locul oamenilor ci as fi vrut sa transmit alta idee(din pacate spatiul este foarte limitat si comunicarea in mediul asta, foarte deficitara). Ideea este ca si comportamentul social al oamenilor functioneaza dupa anumite coordonate (stereotipuri si clisee culturale si interculturale). Ma rog, discutia este ampla si nu intru in detalii. Subliniez doar ca observ la un anumit segment de varsta o uniformizare in gandire si comportament, atitudini, care ma ingrijoreaza. Faptul ca iti cresti animale virtuale si stropesti crizanteme virtuale intr-o retea de socializare si pui ceasul sa sune la 4 dimineata ca sa nu iti fure altcineva din retea creditele – asta este malefic, un joc inspaimantator de adictiv si care programeaza comportamente, niveleaza personalitati, determina pana la urma o mentalitate foarte usor de exploatat. Nu stiu nimic profund despre felul cum functioneaza manipularea pe calea undelor dar imi pot imagina cum ar putea functiona o coordonare de la distanta (prin satelit?) asupra unor persoane cu un supliment de “memorie” implantat. Daca bat campii, va rog luminati-ma.