Simbolistica folosită în Pilda despre casa zidită pe stâncă şi cea zidită pe nisip poate fi folosită pentru a descrie feluritele entităţi religioase care spun că propovăduiesc Vestea cea Bună. Stânca este Sfânta Ortodoxie – Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, Trupul lui Hristos (I Cor. 12, 27), zidită de Domnul Însuşi pe Piatra Credinţei adevărate (Mt. 16, 18). Entităţile religioase, întemeiate fiind doar de câteva secole, stau pe un nisip mişcător şi instabil.
Evanghelia nu propovăduieşte însă o iubire siropoasă şi fără discernământ. Oare Sfântul Ioan Botezătorul nu a dat dovadă de iubire sau a jignit cumva pe fariseii şi saducheii care veneau la el să fie botezaţi, întâmpinându-i cu aceste cuvinte aspre: „Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?” (Matei 3, 7)? Nu cumva le-a atras atenţia, prin aceste cuvinte aparent dure, că gestul lor era unul formal, iar în inima lor nu era o pocăinţă sinceră? Poate aşa, măcar unii dintre ei să se fi trezit, să-şi fi dezmorţit conştiinţa. Nu cumva Mântuitorul avea un discurs politic incorect atunci când îi numea pe unii dintre „fariseii şi cărturarii făţarnici” (v. Matei 23, 13-33) cu apelative precum: „călăuze oarbe”, „nebuni şi orbi”, „şerpi, pui de vipere” ori „neam viclean şi desfrânat” (Matei 12, 39)?
