În esență ceea ce este important ca să știe oamenii, este că Watain vine dintr-un loc foarte dosnic și întunecat, și nu sunt multe astfel de trupe în istoria muzicii metal care să fie gata să recunoască asta despre ele însele și să încurajeze aspectul ăsta, dar noi o facem. Spunând asta, spun de asemenea că ori de câte ori oameni iau contact cu Watain, fie că le place ori nu, devin părtași unui loc, cu energii care sunt foarte reale și care vin în ființă dacă sunt invocate. Toate acestea fiind spuse, aș considera un gest asumat interacțiunea cu Watain, în orice fel, ca o dovadă a faptului că ceea ce spun este adevărat, pentru că așa se manifestă lucrurile astea, prin muzica noastră, prin felul în care cântăm live, dar și în alte feluri, și tocmai de aceea istoria muzicii metal este una foarte controversată, nu numai plină de albume minunate, dar și de clădiri mari care sunt incendiate iar oamenii își pierd viața.
Articole cu eticheta (tag): Diavolul
Întindeți doliul vostru peste toți morții, ca jertfa voastră să fie primită. Nici un mort nu e mai mort ca altul. Cel care ieri te veseleai, astăzi ești tulburat de parcă ceva nou s-a întîmplat în lume și care mîine nu va mai fi. Aduceți-vă aminte că peste o vreme iar veți rîde, cum ați mai rîs și veți uita de moarte, croindu-vă o viață care întotdeauna vă va părea nouă și fără de sfîrșit.
Dacă mor, să mă îngropați într-o morișcă de vînt, spunea Garcia Lorca, probabil pentru a nu admite mitinguri la moartea sa. Nici zile de doliu. Moartea, ca și viața, întotdeauna e ceva mai mult.
Roman Ortodox in Franta: Daca slabeste unirea noastra, diavolul se arunca asupra noastra ca o avalansa distrugatoare Dumnezeu ne da tot ceea ce Ii cerem atunci cand Ii cerem uniti, in timp ce, daca nu suntem uniti in dorintele noastre …
Predica de la Putna la Duminica Mironositelor, 2012, a pr. Horia Nicolae Prioteasa (Biserica Spitalului Fundeni, Bucuresti): (transcriere partiala) “[…] Cum pot femeile de astazi sa devina asadar femei mironosite, purtatoare de mir? Este o lucrare foarte mare, este o …
Scrisoarea Mitropolitului Seraphim al Pireului către Consiliul Suprem al ”Marii Loje Masonice a Greciei” Sursa: romfea.gr Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim al Pireului a trimis o scrisoare deschisă către Consiliul Suprem de gradul 33 al ”Marii Loje Masonice a Greciei”. Scrisoarea are următorul …