Notre Drame e că uităm să fim creștini, că ne rușinăm să fim creștini, că nu mai știm să ardem de iubire pentru aproapele și pentru Dumnezeu. Notre Drame e că devenim ridicoli cerând în cor spitale – nu catedrale – pentru ca apoi să plângem pentru o Notre-Dame văzută oricum, mai puțin ca pe o catedrală. Notre Drame e că umblăm cu sufletele sfâșiate și că ne este greu să căutăm și să acceptăm că avem nevoie de vindecare duhovnicească.
Odată cu Notre Dame se mistuie și Fiica cea Mare a Bisericii, Franța. O Franță care se neagă furios și își neagă nimicitor creștinismul, de peste 200 de ani. Arde Catedrala Notre Dame. Franța care și-a renegat și și-a pierdut sufletul creștin. Acum își pierde și trupul. Sau poate că, cine știe, acesta este felul catedralei Notre Dame de a lumina, pentru ultima oară, o țară care de 200 de ani nu mai asculta glasul apostolic al bisericii.
