NOTRE D(R)AME. „Trebuie să ne trezim și să înțelegem că e doar vârful unui aisberg al dramei în care ardem de mult…”/ Val de ATACURI recente împotriva bisericilor creștine/ Ce lipseste pentru RECONSTRUIREA Catedralei Notre-Dame?

17-04-2019 11 minute Sublinieri


Cătălin Sturza/ Adevărul

Incendiul de la Notre Dame şi valul de violenţe din 2019 împotriva bisericilor europene

(…)

Un val de atacuri recente împotriva bisericilor creștine, în Franța

Incendiul de la Notre Dame vine în contextul în care mai mult de 10 biserici din Franța au fost vandalizate, de la începutul lunii februarie și până în prezent, conform publicației Crux. A doua biserică din Paris ca mărime, după Notre Dame, a fost incendiată pe 17 martie (link către Mediafax). Ancheta a confirmat, pe 18 martie, că focul a fost pus intenționat – conform Observatorului cu privire la intoleranța împotriva creștinilor în Europa, o organizație cu sediul în Viena, fondată cu ajutorul Consiliului Europei (link aici către site-ul organizației).

Newsweek a publicat, pe 21 martie, un material cu titlul: „Bisericile catolice sunt vandalizate în întreaga Franță. Iar oficialitățile nu cunosc motivele”. Materialul de pe Newsweek vorbește despre un val de atacuri care a pornit la începutul anului, și care includ incendieri intenționate și acte de profanare a bisericilor. Conform Newsweek,Franța se confruntă cu un val din ce în ce mai mare de violențe anti-creștine.”

Publicația o citează pe Ellen Fantini, directorul Observatorului cu privire la intoleranța împotriva creștinilor. „Cred că există o ostilitate din ce în ce mai mare, în Franța, împotriva Bisericii și a simbolurilor ei; dar pare să fie îndreptată, mai degrabă, împotriva creștinismului și a simbolurilor creștinismului. (…) Atacurile au ca țintă simboluri care sunt cu adevărat sacre pentru catolici. Profanarea Sfintelor Taine reprezintă un atac foarte personal împotriva catolicismului și a creștinismului, ceva mult mai rău decât un slogan obscen pictat pe peretele exterior al unei biserici.”

Ellen Fantini arată că deși Franța este o țară laică, ea este, din punct de vedere cultural, o țară creștină. Astfel, „un atac asupra Bsericii ca un simbol al religiei reprezintă un atac asupra autorității și asupra patrimoniului cultural.”

„Bisericile europene: vandalizate, profanate și arse în fiecare zi”

Gatestone Institute publică un material amplu despre acest val de vandalisme împotriva bisericilor catolice din Europa Occidentală. Prezint mai jos câteva fragmente din articol.

Doar în luna martie, patru biserici au fost vandalizate și/sau arse. PI-News, un site german de știri, scria: „În această țară, există un război ascuns împotriva a tot ceea ce simbolizează creștinismul: atacuri împotriva unor cruci de pe vârfurile munților, asupra unor statui sfinte de la marginea drumului, asupra bisericilor… și, recent, asupra cimitirelor.”

„Practic, în fiecare caz în care este atacată o biserică, autoritățile și mass-media ascund identitatea vandalilor. În rarele cazuri în care identitatea musulmană (sau „imigrantă”) a celui care a comis actul de vandalism ajunge la lumină, vandalii sunt înfățișați, apoi, drept persoane care suferă de probleme mentale”, scrie Raymond Ibrahim de la Gatestone Institute.

„Aproape nimeni nu scrie sau vorbește despre atacurile din ce în ce mai dese asupra simbolurilor creștine. Există o tăcere elocventă atât în Franța, cât și în Germania în ceea ce privește scandalul vandalismelor și originea celor care le comit… (…) Nu făptuitorii sunt în pericol să fie ostracizați, ci aceia care îndrăznesc să asocieze vandalizarea unor simboluri creștine cu migrația. Aceștia sunt acuzați de ură, discurs al urii și rasism” – conform PI News, citat de Raymond Ibrahim.

În Franța, două biserici sunt vandalizate, în medie, în fiecare zi. În 2018, s-au înregistrat în Franța 1063 de atacuri asupra bisericilor sau simbolurilor creștine (crucifixe, icoane, statui) – o creștere cu 17% față de anul precedent.

Printre bisericile recent vandalizate se numără Notre-Dame des Enfants Church din Nîmes (excremente umane); Biserica Sfântul Nicolae din Houilles (vandalizată de trei ori, în februarie); Catedrala Saint-Alain din Lavaur; Biserica St. Sulpice din Paris (arsă imediat după liturghie, în luna martie).

În Germania, tot în luna martie, patru biserici au fost vandalizate sau arse. Un raport din 2017 arată că în Alpi și în Bavaria, 200 de biserici fuseseră atacate doar în acel an. Vandalii sunt descriși, într-un loc, drept „tineri islamiști” – prin aceasta înțelegându-se radicali islamici; nu este vorba, desigur, despre musulmanii pașnici sau moderați.

Raymond Ibrahim, autorul articolului de pe Gatestone Institute pe care îl citez aici, este un specialist în Orientul Mijlociu și în Islam. A publicat sau a apărut în New York Times, la CNN, în LA Fox, Financial Times, Jerusalem Post, Washington Post, Washington Times, etc. Ibrahim este de origine egipteană, și vorbește fluent engleza și araba. Link în comentarii către articol.

Au aceste atacuri o însemnătate politică?

Getreligion.org se întreabă dacă aceste atacuri împotriva bisericilor creștine ar putea să aibă și o însemnătate politică. Pe de o parte, Franța este una dintre țările în care vechi biserici istorice sunt demolate (un exemplu aici) – sau în care unele biserici istorice primesc alte destinații: devin hoteluri, restaurante, etc (situație pe care o întâlnim și în Germania, Marea Britanie, Belgia, Olanda; câteva exemple aici). Demolarea bisericilor sau utilizarea lor în alte scopuri vine pe fondul unei participări foarte scăzute la serviciul religios – Franța este una dintre țările cu cea mai joasă participare la serviciul religios din întreaga lume. Conform Pew Research, deși 64% dintre francezi se identificau drept creștini în 2018, doar 18% dintre ei participă, în mod constant, la serviciul religios.

Totuși, se pare că Franța trece, în acești ani, printr-o renaștere a catolicismului. Publicația America Magazine arată că una dintre manifestările acestei renașteri a catolicismului ar putea să fie reprezentată de un mai mare interes sau o mai mare implicare a laicatului catolic în problemele civice, și chiar în problemele politice. „Reprezintă implicarea religioasă în problemele politice o amenințare față de statul liberal, sau, în fapt, religia ar putea să ofere ceva pe care statul însuși nu-l poate oferi?”, se întreabă America Magazine. Conform Getreligion, unele dintre bisericile care au fost vandalizate anul acesta sunt biserici unde prezența la serviciul religios este ridicată – sunt biserici în care s-ar manifesta această renaștere catolică.

Va putea fi refăcută Catedrala Notre Dame?

Revin, în final, la incendiul de la Notre Dame. Deocamdată, ancheta este în desfășurare, și cauzele incendiului nu sunt clare – ele pot sau nu să aibă legătură cu acest val de violențe la care am fost martori în 2019, și este prematur să ne pronunțăm. Pe de altă parte, deja se discută despre restaurarea catedralei – de exemplu, conform ArtNews, colecționarul François Pinault a oferit 113 milioane de dolari pentru restaurarea faimoasei catedrale din inima Parisului. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a promis, la rândul său, că va reconstrui catedrala, și că va începe o campanie de strângere de fonduri.

Profesorul și scriitorul american Anthony Esolen se întreabă, însă, dacă vom fi în stare să reconstruim această catedrală care a fost terminată, pentru prima oară, în secolul al XII-lea. Traduc, în încheiere, un scurt fragment dintr-un eseu cu titlul „The World Sinks to Ruin”:

„Oamenii spun că nu putem să construim un astfel de lucru acum. Este adevărat. Ne lipsesc artizanii. Nu avem techne-ul: foarte probabil, nu am putea să ne imaginăm nici măcar o singură bijuterie multicoloară, din fereastra cu 16 spițe dinspre Nord, cu Fecioara Maria și cu Hristos în mijloc. Nu putem să facem sticla. Nu putem să amestecăm culorile. Ar trebui, în cel mai bun caz, să ghicim cum se fac aceste lucruri.

Dar nu ne vom dori să o construim acum. Nu e doar faptul că mâinile noastre nu mai au priceperea să o reconstruiască. Inimile noastre nu mai sunt suficient de calde, iar mințile noaste nu mai văd. Gândiți-vă la acea Mamă și la acel Prunc: ce a însemnat acel lucru? Întreaga creație și viața omului se învârtesc, precum spițele unei roți, în jurul supunerii pe care o manifestă o femeie în fața voinței lui Dumnezeu, și a smereniei lui Hristos, care S-a golit pe Sine, și a venit să locuiască printre noi luând un chip omenesc, nu în rolul unui Alaric sau al unui Augustus, ci în rolul unui rob, ascultător până la moarte.

Încercați să vă imaginați scena. Tâmplari, pietrari, sculptori, turnători în plumb, în fier, în cupru, în argint și în aur; cu lopeți, scripeți, trolii, sănii, ciocane; schele ridicate peste tot; bărbați precum acrobații de la circ suspendați la zeci de metri în aer; decenii întregi de muncă, sub îndrumarea episcopilor și a arhitecților, unul după altul; și povești, sute de povești despre Hristos, Fecioara Maria și apostoli, despre patriarhi și despre profeți, despre învățători și despre martiri, bărbați și femei, regi și muncitori de rând; o cultură amplificată, de sute de ori, în chiar ființele oamenilor care au ridicat turlele până la cer.”

Doxologia/ Anda Elena Pintilie:

Notre-Dame înseamnă mai mult decât Notre Dame

Notre-Dame nu este Notre Drame.

Notre Drame e că am uitat de mult ce înseamnă Notre-Dame.

Notre Drame e că ne-am învățat că Notre-Dame reprezintă doar niște ziduri pe lângă care dă bine să te pozezi. Notre Drame e că ne gândim la Notre-Dame doar ca la un obiectiv turistic, un punct istoric de interes, un muzeu vechi și fain – omițând a traduce sufletește Notre-Dame.

Notre-Dame este Doamna noastră, Mama noastră, Maica Mântuitorului nostru. Notre-Dame este, mai presus de toate, o biserică închinată Maicii Domnului, un loc de rugăciune, un munte de lacrimi pentru o mare de păcate.

E o nebunie a spune că ceea ce s-a întâmplat la Notre-Dame nu este, într-adevăr, o dramă. Dar trebuie să ne trezim și să înțelegem că e doar vârful unui aisberg al dramei în care ardem de mult…

Notre Drame e că mi s-a împânzit ieri facebook-ul de poze cu turiști prin Paris. Și că azi dimineață mulți dintre oameni deja aveau alte fotografii, alte subiecte de bifat, alte bucurii sau drame de trăit. Suntem foarte superficiali – șutăm și mergem mai departe, fără a urmări măcar spre unde ni se duce mingea.

Notre Drame e că am văzut oameni care invocau „bătaia lui Dumnezeu” – fără a înțelege că noi ne batem singuri atunci când Îi întoarcem spatele lui Dumnezeu și că, dacă pe bune ar trebui să ne țină Dumnezeu pe pământ pentru cât de minunați suntem… niciunul dintre noi n-am mai avea vreme să ne terminăm gândul.

Notre Drame e că unei drame reale i se atașează mereu câte o glumiță de coadă… și așa se nasc alte poze, cu alte catedrale cuprinse de un foc trucat – în jurul cărora oamenii râd, comentează, fac hora și zic „Doamne ajută”.

Notre Drame e că uităm să fim creștini, că ne rușinăm să fim creștini, că nu mai știm să ardem de iubire pentru aproapele și pentru Dumnezeu. Notre Drame e că devenim ridicoli cerând în cor spitale – nu catedrale – pentru ca apoi să plângem pentru o Notre-Dame văzută oricum, mai puțin ca pe o catedrală. Notre Drame e că umblăm cu sufletele sfâșiate și că ne este greu să căutăm și să acceptăm că avem nevoie de vindecare duhovnicească.

Notre Drame e că suntem plini de noi precum Notre-Dame de turiști, dar că suntem goi și singuri, precum o catedrală imensă cu prea puțini pelerini, cu prea puțini creștini, cu prea puțini rugători.

Notre Drame e că nu vedem și nu înțelegem cât suntem de fragili – de mii de ori mai fragili decât zidurile oricărei cetăți. Și, totuși, ne permitem aroganța supremă de a ne îndepărta de Notre-Dame și de a crede că prin propriile forțe putem dobândi Veșnicia.

Doxologia/ Părintele Constantin Necula:

“Dacă a rămas Crucea, înseamnă că Franța merge mai departe”

„Ne aflăm în fața unei răni sufletești pentru toată creștinătatea, nu doar pentru cea franceză, însă sper să se înțeleagă că ceea ce se întâmplă în plan politic în Europa s-a văzut acum în fața unui foc imens, a unui rug asupra valorilor creștine. Nădăjduiesc că a supraviețuit Cununa Mântuitorului și mă bucur din toată inima că atât parte din Altar, cât și Crucea au rezistat focului. Acestea sunt lucrurile cele mai importante, de la care o biserică poate fi oricând reclădită. Notre-Dame e spațiul în care și în 1918, și în 1940, pe când trupele germane se apropiau de Paris, poporul francez, indiferent de confesiunea sa, indiferent de atitudinea sa față de Biserică, s-a strâns ca să se roage pentru Franța. Această țară poate porni oricând de la un Altar și de la o Cruce. E mai greu atunci când Crucea și Altarul vor fi dărâmate. Dar dacă a rămas Crucea, înseamnă că Franța merge mai departe. Oricum, de ieri-noapte spunem toți «Je suis Notre-Dame». Va trebui să ne rugăm cu toții să se restaureze una dintre marile colecții de iubire și de evlavie ale Europei creștine”, a spus părintele Constantin Necula.

IPS Mitropolit Iosif:

„Solidaritate cu poporul francez, cu Biserica catolică și cu Arhiepiscopia de Paris”

Este vorba de un simbol asumat ca reper la nivel mondial, dincolo de apartenență religioasă sau de convingeri. Martoră peste veacuri a construirii Europei Creștine, în toată complexitatea istorică și culturală, se topește acum sub povara flăcărilor necruțătoare.

Suntem alături de Biserica Romano-Catolică și de întregul popor francez în aceste clipe de mare durere, trăind anticipat și noi pătimirile Mântuitorului.

Catedrala Notre-Dame de Paris, construită pe parcursul a 182 de ani, este mistuită de flăcări. Câte un minut pentru fiecare an de sudoare și jertfă au pecetluit ireversibil reperul în jurul căreia s-a reconstruit Parisul.

Să nu uităm însă că puterea simbolului este dincolo de ziduri și șarpante!

Această tragedie trebuie să ne facă mai responsabili în a prețui valorile, câtă vreme sunt vii și prezente în mijlocul nostru. Focul nemilos aprinde în noi conștiința solidarității creștinilor și a cetățenilor lumii întregi, deoarece suntem puternici și prin asumarea simbolurilor dincolo de vremelnicia lor.

+ Mitropolitul Iosif

EvZ/ Alecu Racoviceanu:

Semnificațiile ascunse ale semnului divin de lângă flăcările de la Notre Dame

Cu televizorul pe mute mă uit la imaginile din Paris. Flăcări inexplicabile topesc și fărâmă imaginea de pe milioane de frigidere, ca și cum toți magneții din lume au înnebunit și se aruncă pe gresia din bucătărie, fărâmițându-se. Un foc venit de niciunde a prefăcut în câteva minute în scrum miliarde de poze cu oameni veseli, întorși cu spatele la clădirea veche, atât de plini de ei pentru că au ajuns la Paris încât ai impresia că scorojita catedrală s-a strecurat în spatele lor, sperând să apară măcar în fundalul unei fotografii memorabile.

Până am scris rândurile de mai sus, flăcările au topit acoperișul catedralei Notre Dame, au ros rădăcina spiralei și au aruncat-o din cer spre măruntaie de jar, cum numai Dante putea închipui. Între timp, de pe banda de jos a televiziunilor aflam câte milioane de oameni vizitează anual Parisul, câți ajung la catedrală, când a fost începută, când a fost încheiată construcția… părea că un nebun a decupat rând cu rând textele dintr-un pliant și le-a lipit unul după altul, alternând în acest șarpe roș-galben și mici texte din comunicate oficiale, „400 de pompieri…”, „președintele a spus…”, „Vaticanul a transmis…”

Ce altceva decât un obiectiv turistic a ajuns catedrala Notre Dame de Paris? Macheta perfectă pentru un magnet, fundalul ideal pentru o poză de vacanță, regina selfie-urilor semi-intelectuale?

Într-o perioadă în care cea mai tânără și totuși cea mai precoce dintre civilizații își demolează statuile, iar bătrânul continent își castrează picturile pentru a nu li se vedea crucile din peisaje, în care până și-n România considerată înapoiată auzi „Frumos la Voroneț, frate, dar se mănâncă prost!”, pentru mulți dintre contemporani a ars un obiectiv turistic și atât.

Chiar și pentru mulți dintre politicienii moderni – și aici nu mă refer la cei de aici, ci de aiurea, cei supărați pe educația tradițională, pe „inocularea religiei din fragedă pruncie”, pe tot felul de nocive supremații închipuite – tot un obiectiv turistic a ars.

Dar pentru alții, poate mulți și ei, arderea unei catedrale în Săptămâna Mare e un semn. Nu mă voi erija în descoperitor de minuni sau în deslușitor de taine, dar flăcările alea parcă aveau un scop. Și ce ar spune un astfel de semn, dacă ar avea cineva timp să se ocupe de el? Poate, ar spune unul, accidentul ăsta eliberează piața de un simbol al trecutului, face loc unei clădiri moderne, cu o rulotă de cafea la fiecare etaj și un salon de fine dinning de unde poți să-și iei în fiecare seară, într-o pungă de hârtie, salata pe care ți-o permite îndrumătorul tău keto. Unii vor spune, poate, că e un semn că francezii se vor uni și vor reconstrui edificiul, privind pozitiv întâmplarea. Altul ar clătina din cap și ar spune că Dumnezeu a înțeles că nu mai e nevoie de El și a plecat, trântind ușa în urma Lui de au sărit scântei. În fine, urmașul celor ce se speriau de Focul Iadului când vedeau sub acoperiș garguiele fioroase va crede că Dumnezeu i-a dat semnul că lumea nu merge pe drumul care trebuie.

PS: La un moment dat, CNN a relatat că mii de oameni s-au adunat în preajma catedralei arzând și au intonat imnuri. Nimeni nu i-a mai oprit, ca de Crăciun, speriat că ar putea ofensa pe cineva. Poate că acei oameni cântând un imn religios în stradă, din nou, după mulți ani, sunt un semn. Dar, ca în orice semn, accident sau coincidență, fiecare vede ce vrea. Uite un exemplu de interpretare a semnelor: Klaus Iohannis, în mesajul său de solidaritate, scrie „Notre Dame, un simbol istoric al culturii europene”. Mike Pence, vicepreședintele american, vede altceva în clădirea care acum stă să cadă: „Notre Dame este un simbol al credinței pentru oameni din întreaga lume”.

Ziarul Lumina/ Al. Ojică:

O șansă de revigorare a creștinismului occidental

„Parisul e o sărbătoare”, spunea cu mândrie Hemingway amintindu-și despre anii săi din Orașul Luminilor. Iar dincolo de partea artistică și boemă a capitalei Franței se găsește o istorie – nu doar a Parisului ocrotit de Sfânta Genoveva, ci a culturii, civilizației și spiritualității creștine occidentale. Incendiul ce a distrus o bună parte din măreața Catedrală Notre-Dame ne arată că ea este mai mult decât o clădire, o construcție umană – măreață, impunătoare, ci este și „inima Parisului” (nu doar fizic, prin amplasarea ei pe Île de la Cité, zonă emblematică a orașului, nu departe de Palais Royal du Louvre) și o parte însemnată din istoria Franței.

Regii Franței veneau în catedrala din Reims pentru a fi încoronați, un act făcut în cinstirea și amintirea botezului regelui Clovis, primul rege creștin al francilor, la sfârșitul secolului al V-lea. Tapițeriile din fostul palat arhiepiscopal, astăzi Palais du Tau, oferă o prețioasă mărturie asupra a ceea ce înseamnă simbolul în mentalitatea franceză. De la Clovis și până la Charles al X-lea, istoria monarhiei franceze cuprinde actul de încoronare într-o catedrală. De la Amiens până în Marseille și din Bordeaux până în Strasbourg, Franța oferă o prețioasă mărturie asupra identității sale creștine și regale, asupra trecutului său măreț, dar zbuciumat și reclădit pe alte valori, cât și asupra patrimoniului său imens. Iar Notre-Dame de Paris nu poate să facă excepție. Devenită simbol popular datorită lui Victor Hugo, așadar în afara dimensiunii sale religioase și sacramentale, catedrala-simbol al Parisului a cunoscut o istorie tumultuoasă, plină de suișuri și coborâșuri. Aici orice pasionat de istoria mentalității și a culturii occidentale îi poate găsi pe Jeanne d’Arc și pe Henri IV, poate afla elemente din primii ani ai Revoluției Franceze când a fost parțial distrusă, îl poate admira pe Napoleon încoronat imperator al Franței de către Papa Pius al VII-lea în 2 decembrie 1804.

Emil Cioran, chiar în prima parte a vieții sale pariziene, plimbându-se pe cheiurile Senei admira atât grandoarea, cât și decadența culturii franceze, o cultură ajunsă atât de repede la maturitate, încât își întrevedea apusul. „La France est Notre-Dame reflétée dans la Seine – une cathédrale refusant le ciel”, obișnuia să spună filosoful născut la Rășinari. O imagine-simbol, căci nu Notre-Dame refuză cerul prin faptul că e în apropierea Senei, ci Franța tocmai prin îndrăzneala și capriciul de a-și schimba comportamentul și distanța pe care și-a impus-o în relația cu Dumnezeu.

Însă Notre-Dame este legată intim și de istoria modernă a Franței, nu mai departe de finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Generalul Charles de Gaulle însoțit de generalii Leclerc și Koening au coborât din Place de l’Étoile (Arcul de Triumf) pe Champs-Élysées, pe 26 august 1944, într-o bucurie de nedescris pentru a saluta eliberatorii. Au mers apoi în Catedrala Notre-Dame, unde un oficiu religios – Liturghie și Magnificat în memoria celor căzuți pe câmpul de luptă, dar și pentru pacea lumii – a fost oficiat la cererea expresă a generalului De Gaulle. De atunci, în fiecare an, în duminica cea mai apropiată de 26 august este oficiată o Liturghie solemnă. Aici au avut loc funeraliile naționale ale lui Charles de Gaulle, ­Georges Pompidou și François Mitte­rrand. De aceea, ceea ce a ars în seara de 15 aprilie 2019 nu e doar o construcție omenească, ci un simbol al identității creștine și franceze asumate mai mult sau mai puțin de către poporul francez.

Paris vaut bien une Cathédrale (Parisul merită o catedrală)

Henri al IV-lea a rămas celebru nu doar prin prestigiosul liceu parizian din Cartierul Latin, ci și prin memorabilele cuvinte: „Paris vaut bien une messe”. Notre-Dame de Paris adună milioane de oameni în fiecare an, creștini și nu numai. Cununa de spini a Mântuitorului Hristos, fragmente din Sfânta Cruce și diferite obiecte de cult reprezintă o mică parte din patrimoniul sfânt al catedralei-simbol al Parisului. În 2013 s-a sărbătorit cea de-a 850-a aniversare de la începutul construirii sale, iar clopotele catedralei au fost schimbate, sunând la fel ca în 1769.

În prezent, s-au strâns deja aproape 400 milioane de euro pentru refacerea ei, UNESCO și-a anunțat sprijinul încă de luni seară, iar președintele Emmanuel Macron afirmase chiar la fața locului că „Notre-Dame est solide. Nous la reconstruirons” (Notre-Dame e solidă. O vom reconstrui!). „Această tragedie trebuie să ne facă mai responsabili în a prețui valorile, câtă vreme sunt vii și prezente în mijlocul nostru. Focul nemilos aprinde în noi conștiința solidarității creștinilor și a cetățenilor lumii întregi, deoarece suntem puternici și prin asumarea simbolurilor dincolo de vremelnicia lor”, spunea Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul ortodox român al Europei ­Occidentale şi Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale.


Categorii

Dezastre, calamitati, Ierarhi romani, IPS Iosif Pop, Persecutia crestinilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “NOTRE D(R)AME. „Trebuie să ne trezim și să înțelegem că e doar vârful unui aisberg al dramei în care ardem de mult…”/ Val de ATACURI recente împotriva bisericilor creștine/ Ce lipseste pentru RECONSTRUIREA Catedralei Notre-Dame?

  1. Nu am vizitat catedrala Notre Dame, dar stiu ca la catolici crucea de la altar este din marmura. Daca si la Notre Dame e la fel, atunci nu ar mai fi nici un fel de minune dumnezeiasca ca a ramas crucea intreaga.
    Eu nu m-as agata de astfel de simboluri pentru a-mi crea sperante fara sens. Ca Franta, ca istoria, ca cultura ca etc., ca o sa renasca ceva de aici. Mie mi se pare ca din aceasta intamplare putem vedea ca Dumnezeu nu are nevoie de ziduri si temple care devin pesteri de talhari, fie ca templul acela se numeste chiar si Notre Dame. Catedrala aceasta nu mai este pentru ca francezii nu mai au nevoie de ea. Dumnezeu a fost alungat de acolo de prea multe ori si orice casa parasita in cele din urma se prabuseste in ruina, nu conteaza din ce motiv sau intamplare.
    Ce e de invatat de aici e ca nici o catedrala, cat de renumita ar fi ea, nu va sta in picioare daca nu are fundatia construita in credinta celor care slujesc si se roaga in ea. De asta nici nu cred ca vor fi instare sa o reconstruiasca: am vazut cine sunt donatorii.

  2. Cineva scrie mai sus ca focul ar simboliza “revigorarea crestinismului occidental”?
    Poate… dar s-ar face tot in stilul lor pietist care a transformat icoana in tablou religios si au adus atatea “inovatii” dogmei bisericii. E interesant ca in mai putin de 48 de ore s-au donat sute de milioane de unde tragem concluzia ca bogatasii acestei lumi ar putea rezolva multe din problemele acute ale omenirii dar…. ;-(

  3. Incendiul de la Notre Dame – mărturia unui expert:

    Traduc , pe sarite, pentru cei mai putin…francofoni:
    – Am fost surprins ca focul s-a propagat asa de repede
    – E de neinteles. Este stejar extrem de batran si a ars precum chibriturile.
    – Nu inteleg deloc este „foarte imposibil” (am tradus expresia exacta, care, si la francezi, suna la fel de prost ca si in romana, dar, asta e expresia folosita, „tres impossible”)
    -Propagarea este extrem de curioasa.
    -Este stejar extrem de batran. Asta ma stupefiaza mult.
    – Am inlocuit toata reteaua electrica, chiar inainte de a ma pensiona. Deci, nu exista posibilitatea unui scurt circuit.
    -S-a pus la punct toata instalatie de detectie si protectie contra incendiilor, cu elemente moderne, care permiteau detectia oricarui inceput de incendiu.
    – Existau doi oameni, in permanenta, care sa alerteze inlegatira cu orice eveniment.

    https://eufrosin.wordpress.com/2019/04/21/incendiul-de-la-notre-dame-marturia-unui-expert/

  4. Pingback: Ca niște miei în mijlocul lupilor... Participanții la o procesiune pro-viață din Freiburg, păziți de poliție de MULȚIMI agresive anticreștine (Video)
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare