Patriarhia Română constată din nou fapul că, în ceea ce priveşte ora de Religie în învăţământul public, exact aceleaşi instituţii media dezinformează sistematic împotriva spiritului Deciziei nr. 669/2014 a Curții Constituționale a României, a prevederilor Legii nr. 153/2015 și ale Metodologiei de organizare a predării disciplinei Religie în învățământul preuniversitar. Acest fapt îngrijorător ar putea fi explicat fie prin pregătirea profesională precară a celor care scriu pe această temă, însuşindu-şi de regulă fără discernământ punctul de vedere al adversarilor orei de Religie, fie prin constrângeri editoriale impuse.
Articole cu eticheta (tag): inscriere ora de religie
Senatorii au votat proiectul de lege care pune în acord Legea Educaţiei cu decizia Curţii Constituţionale, decizând că părinţii care vor ora de religie pentru copiii, vor face o cerere scrisă pentru a-i înscrie la această disciplină. Schimbarea acestei opţiuni se face tot prin cerere scrisă a elevului major sau a părintelui.
Din păcate, însă, asistăm la o radicalizare a discursului minorităților, la o incriminare a ceea ce reprezintă valori ale majorității. Se confecționează etichete care ni se aplică imediat, când nu suntem de acord cu alte opinii. Homofobie, Intoleranță, Neo Conservatorism, ba chiar Jihadism sunt ștampile din ce în ce mai des puse. Știați că sunt deja societăți în care, dacă nu ești de acord cu avortul, ești catalogat drept jihadist? Că susținerea familiei în constituția ei firească de unire între un bărbat și femeie este catalogată homofobie?
“Suntem obligati sa interogam sistemul cu privire la dorinta de participare sau nu la ora de Religie, pentru anul in curs, pentru ca pe 9 martie expira cele 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial a deciziei Curtii Constitutionale. Daca pana pe 9 martie nu vom avea aceasta situatie a optiunilor, este pusa sub semnul intrebarii derularea in legalitate a orelor de Religie”.
În contextul deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a modificat procedura de înscriere a elevilor din școlile publice la ora de religie, semnatarii prezentei scrisori își manifestă susţinerea față de propunerea de modificare a Legii Educației înaintată dvs. de Patriarhia Română, anume ca înscrierea la disciplina „Religie” să se facă la începutul școlarizării, pentru toată durata acesteia.