Ceea ce se poate observa până acum este că panica generată de coronavirus justifică avansarea mecanismelor de control social. Aceasta este Fereastra Overton* deschisă de pandemie: discursurile împotriva libertăților civile și individuale obțin acceptare și vor ajunge în curând la stadiul politicilor publice. Ne confruntăm cu nașterea liberalismului fără libertăți, a unei dictaturi globale computerizate sub marca (masca) „capitalismului verde (ecologic)”.
Articole cu eticheta (tag): noua ordine economica
Adevarul: Premierul Poloniei susţine „Statele Unite ale Europei“ Deşi nu a folosit sintagma utilizată de preşedintele român, premierul liberal Donald Tusk a afirmat că statele europene trebuie să renunţe la o parte din suveranitate. Declaraţia preşedintelui României, Traian Băsescu, prin …
“A fost nevoie de Primul Război Mondial pentru crearea Ligii Naţiunilor. A fost nevoie de Cel de-al Doilea Război Mondial pentru crearea ONU. Va fi nevoie de ceva similar pentru reformarea Consiliului de Securitate. Iar crearea unor noi uniuni regionale …
Un alt simpatic analist bine informat, cu totul intamplator de cetatenie israeliano-americana, Niels Schnecker, s-ar putea sa fie ceva mai bine conectat la… cercuri internationale mai de elita, asa ca sustine discret… Noua Ordine Mondiala: ‘EXISTA POSIBILITATEA CA PRIN RAZBOI …
Romania Libera: Şoapta îngrozită care străbate birourile de la Bruxelles: “Cum scăpăm de pierzanie?” Criza datoriei suverane din Grecia – ţară care are de dat aproape de două ori mai mult faţă de cât produce – ridică în rândul oficialilor …