A apărut un climat al fricii, poate și mai întunecat decât cel care s-a instalat după 9/11. Atunci, ne temeam că teroriștii ar putea complota chiar după gardul nostru; acum amenințarea este pur și simplu invizibilă, iar fiecare dintre prietenii noștri sunt potențiali transmițători de covid. Asta a dat frâu liber unei culturi a delațiunii, cu paznici autoproclamați care îi pârăsc pe concetățeni pentru comportamente depravate precum o plimbare prin parc.
Articole cu eticheta (tag): politisti
Potrivit unei statistici privind incidentele armate din Statele Unite din primele şase luni ale acestui an, aproape că nu au fost zile în care să nu fi existat o persoană ucisă în confruntări armate. Doar 11 zile, din cele aproape 180, au trecut fără să fie victime.
Iar în Chicago, situaţia pare să fi scăpat de sub control, în condiţiile în care a fost deja depăşit pragul psihologic de 2.000 de crime de la începutul anului până acum.
Școala de gândire juridică ”Monica Macovei & staliniștii”; ”„În cursul urmăririi penale, revocarea măsurilor preventive ale controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune, precum și înlocuirea acestor măsuri între ele se dispune(mă rog, gramatica nu e punctul forte al tehnocraților noștri, în frunte cu madam Prună) de procuror, chiar dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi și libertăți”. E în OUG ul de modificare a Codului Penal, aprobată miercuri, cu binecuvântarea Ambasadei Americane. Modificare ce nu va ajunge în fața CCR; mai degrabă ajunge CCR în fața DNA, s-a mai văzut, se va mai vedea!
“Ia de aici! Ai strigat contra lui Băsescu, ahh? Ia de aici! Mai strigi, mă, contra lui Băsescu?” Dcnews: ATAC LA PRESĂ: Redactor DeCe News bătut şi umilit de jandarmi pentru că avea legitimație de ziarist Redactorul DeCe News …
Jurnalul national: Reforma lui Igaş face din Poliţie varză de Bruxelles Vicepreşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor: Nu scăpăm nici de piloşi, nici de incompetenţi, ci doar de cadrele valoroase Autor: VALENTIN ZASCHIEVICI Suntem pe cale să rămânem fără Poliţie. Pe …
Plus DE DEZBATUT: De ce romanii sunt fascinati de derbedeii agresivi si vicleni? De ce meritam tot ce ni se intampla? Gandul: Cartierul România de Cristian Tudor POPESCU Au luat forţa şi viclenia drept autoritate. Aceasta a fost cea mai …