Suntem dinaintea unui ceas astral. ÃŽn marea vieÈ›ii româneÈ™ti, Biserica Ortodoxă Română își aÈ™terne, la An Centenar de Unire naÈ›ională, în apele tulburi ale istoriei contemporane, Nava Amiral, Catedrala. Suntem dinaintea unei provocări la etica lumii urbanizate în care trăim, care È™i-a uitat satele È™i țăranii care È™i-au răstignit familiile È™i viitorul în țărâna unei țări. O lume obsedată de praful drumurilor modernizate ori de dezintegrarea propriilor familii pentru a se alinia cerinÈ›elor unor orizonturi utopice. Catedrala e lecÈ›ia reintegrării noastre în normal. Asemenea Crucii de pe Caraiman, construită din oÈ›elul podurilor bombardate de duÈ™man de pe toată Valea Prahovei, Catedrala reaÈ™ază aÈ™chiile podurilor de oÈ›el ale visurilor noastre naÈ›ionale. Unitatea de caracter a oamenilor care alcătuiesc fundamentul de rezistență al Războiului celui Dintâi. Plânsul mamelor È™i mireselor, fraÈ›ilor celor mici ori surorilor cărora nu li s-au mai întors acasă sufletele: fiii, mirii, fraÈ›ii, soÈ›ii… Scâncetul de foame al orfanilor ori geamătul de durere al rănitului, uneori de dincolo de pragul suportabilului. Strigătul de îmbărbătare al ofiÈ›erului ori murmurul de încurajare a muribundului de pe buzele preotului militar. Toate sunt în Catedrală. Èšin Catedrala È™i fac din ea edificiul reprezentativ al celor 100 de ani de Românie.
