CATEDRALA NAȚIONALĂ, CATEDRALA CENTENARULUI. Programul sfințirii, prezentarea, istoricul și semnificațiile lăcașului-simbol al unității de neam (si VIDEO)

23-11-2018 12 minute Sublinieri

Basilica:

Programul sfințirii Catedralei Naționale

Evenimentele legate de Sfințirea Catedralei Naționale se vor desfășura după următorul program:

Vineri, 23 noiembrie 2018, la ora 12.45, la Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va întâmpina pe Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, însoţit de o delegație a Patriarhiei Ecumenice, precum şi delegația Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra.

Cu ocazia acestui important eveniment, delegația Bisericii Ortodoxe din Grecia va aduce racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Această raclă va rămâne în Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei până în ziua următoare, sâmbătă, ora 16.00.

Sâmbătă, 24 noiembrie, la ora 16.30, racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și racla cu un fragment din moaştele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina vor fi așezate spre închinare în pridvorul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (Calea 13 septembrie, nr. 4-60), unde vor rămâne până duminică, 25 noiembrie, ora 13.00.

Acest moment va fi urmat, la ora 17.00, de Slujba de pomenire a Eroilor români, săvârșită în Catedrala Naţională de către Patriarhul României împreună cu alți ierarhi. Începând cu ora 18.00, în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, va fi săvârșită Slujba de Priveghere închinată Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina și Sfântului Mare Mucenic Mercurie.

Duminică, 25 noiembrie, începând cu ora 8.00, va fi săvârşită Slujba Acatistului Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina în Catedrala Națională, urmată la ora 9.00 de Slujba de Sfințire a Altarului Catedralei Naționale. La sfârşitul slujbei se va citi Actul de sfințire.

Sfânta Liturghie va începe la ora 10.30 şi va fi săvârșită în interiorul Catedralei Naționale. La ora  13.00, racla cu Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și racla cu moaştele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina vor fi așezate la ieşirea din Sfântul Altar al Catedralei Naționale pentru a fi cinstite de către credincioși, după închinarea acestora în Sfântul Altar.

Credincioşii care doresc să participe la slujba de sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale sunt aşteptaţi pe esplanada din faţa Catedralei Naţionale, unde vor putea urmări slujba Sfintei Liturghii pe ecranele special montate. Conform spaţiului interior disponibil, în timpul Sfintei Liturghii vor avea acces în interiorul Catedralei cei 2.000 de invitaţi oficiali.

Însă, după finalul Sfintei Liturghii, toți credincioșii pelerini ortodocși prezenţi vor avea acces în Catedrală, atât în ziua sfințirii (25 noiembrie), cât și în zilele următoare (26-29 noiembrie, „zilele sfințirii), având posibilitatea să se închine în Sfântul Altar, nou sfințit.

În seara zilei de duminică, 25 noiembrie 2018,  începând cu ora 18.30, va avea loc un Concert extraordinar, la Sala Palatului, organizat de Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, cu participarea Grupului psaltic „Tronos”, a Orchestrei reprezentative a Armatei Române și a Orchestrei Naționale „Lăutarii din Chișinău”.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Catedrala Naţională explicată: o călătorie în istorie şi viitor

Catedrala Naţională, unul dintre marile proiecte ale României, va fi sfinţită peste câteva zile în contextul celebrării a 100 ani de la Marea Unire din 1918.

Pentru a înţelege mai bine importanţa lăcaşului de cult dedicat eroilor neamului, care reprezintă un deziderat al românilor încă de acum 130 ani, vă prezentăm câteva aspecte sintetice:


Când a apărut ideea şi cine a iniţiat proiectul?

Ideea ridicării unei Catedrale reprezentative pentru spaţiul românesc a apărut imediat după dobândirea independenţei de stat în urma războiului din 1877-1878, atunci când s-a constatat că nicio biserică din Bucureşti nu era suficient de încăpătoare pentru a găzdui pe toţi cei care participau la slujbe de Te Deum oficiate cu ocazii deosebite sau la alte momente solemne.

După proclamarea României ca Regat, Regele Carol I înaintează Camerei Legislative un proiect de lege privitor la construirea unei Catedrale în Capitală.

Regele Carol I al României

Legea a fost votată în 20 mai 1882 în Senat, fiind considerată ziua de start a proiectului.

Astfel, s-a născut Legea nr. 1750 promulgată de Regele Carol I la 5 iunie 1884 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 49 din 6 (18 iunie) 1884, în care se menţiona necesitatea construirii unei catedrale ortodoxe în Bucureşti.

Localizarea iniţială şi contribuţia Patriarhilor României

Cu toate că Regele Carol I a promulgat primul proiect de lege destinat construirii Catedralei, lucrările s-au tergiversat, iar imediat după Marea Unire Mitropolitul Primat Miron Cristea, devenit Patriarh în 1925, a mers în audienţă la Regele Ferdinand pentru a-l ruga să sprijine proiectul.

Regele Ferdinand I al României

După o analiză a propunerilor, Patriarhul Miron a decis asupra locului de la baza Dealului Mitropoliei (actuala Piaţă a Unirii) care a fost sfinţit în 11 mai 1929.

Patriarhul Miron Cristea

Demersurile s-au oprit din cauza crizei economice, a celui de-Al Doilea Război Mondial şi apoi din cauza instaurării regimului comunist în România.

Patriarhul Teoctist a fost cel care a relansat proiectul de ridicare a unei Catedrale Naţionale, în acest sens sfinţind o cruce în 5 februarie 1999 ca piatră de temelie a viitoarei catedrale, în locul din Piaţa Unirii pe care-l sfințise anterior și Patriarhul Miron Cristea.

Patriarhul Teoctist sfinţind în Piaţa Unirii crucea ca piatră de temelie pentru viitoarea catedrală

Materializarea proiectului şi începerea lucrărilor

Între timp, amplasamentul a fost schimbat, fiind stabilit în 2005 pe Dealul Arsenalului, pentru cele cinci biserici „răstignite”, dintre care trei (Alba PostăvariSpira Veche şi Izvorul Tămăduirii) au fost demolate, iar două (Schitul Maicilor şi Mihai Vodă) au fost translate de către regimul comunist spre a construi pe locul lor Casa Poporului.

Proiectul a fost asumat şi de stat prin legea 376/2007: „Fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale”.

Slujba de aşezare a pietrei de temelie şi a sfinţirii locului destinat construirii Catedralei Naționale, pe terenul din Calea 13 Septembrie, a avut loc în 29 noiembrie 2007, fiind oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, cel de-al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Patriarhul Daniel a sfinţit locul unde a fost ridicată în cele din urmă Catedrala Naţională

La sfârşitul anului 2010 au început lucrările de construcţie a Catedralei Mântuirii Neamului.

Stadiul construcţiei şi costurile până în prezent

Catedrala Naţională este construită în proporţie de 95%, stadiul „la roşu”, urmând ca în viitorul apropiat să fie finalizate cupolele şi turla Pantocrator.

Catedrala Naţională în noiembrie 2018

Din anul 2010 până în 2018, statul şi Biserica au cheltuit aproximativ 110 milioane euro prin construcţia la roşu a Catedralei Naţionale.

De la Catedrala Mântuirii Neamului la Catedrala Naţională

Termenul de mântuire are sens de izbăvire sau eliberare, deoarece după anul 1918 denumirea avea înțelesul de eliberare a românilor de sub stăpâniri străine.

Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc din data de 11 februarie 2016 a echivalat denumirea Catedrala Mântuirii Neamului cu denumirea Catedrala Naţională, nume similar cu cel al Catedralei noi National Cathedral (1990) din Washington.

Ce hramuri va avea?

Catedrala Naţională va avea hramul principal Înălţarea Domnului, zi în care sunt pomeniţi eroii români din toate timpurile, întrucât avem responsabilitatea de a omagia eroii neamului.

Al doilea ocrotitor este Sfântul Apostol Andrei, ca urmare a evlaviei pe care o au credincioșii față de încreştinătorul poporului nostru şi ocrotitorul românilor de pretutindeni.

Referinţe despre Catedrală

„Suntem datori să ridicăm în Capitala tuturor Românilor… Biserica Mântuirii Neamului ca simbol al unităţii sufleteşti a întregului neam” – Regele Ferdinand (10 mai 1920).

„Catedrala Naţională este simbolul unității noastre istorice” – Ioan Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române (Interviu publicat în cotidianul Ziarul Lumina, în 5 noiembrie 2018).

„Catedrala Mântuirii Neamului este un mandat primit de la înaintaşi” – Patriarhul Daniel (interviu acordat pentru TVR şi publicat pe basilica.ro, în 26 decembrie 2017).

Ce aduce nou?

Catedrala Naţională va găzdui evenimente bisericeşti de amploare şi va reprezenta şi un punct de atracţie turistică. Asemenea marilor catedrale din lume, în care credincioşii se roagă şi turiştii le admiră, Catedrala Naţională va pune în lumină România ca stat şi Ortodoxia ca valoare a dăinuirii acestui popor în pofida tuturor încercărilor prin care a trecut.

Programul sfinţirii

Evenimentele dedicate sfinţirii Catedralei Naţionale vor începe în 25 noiembrie 2018 și se vor încheia în ziua de 30.

Sfinţirea propriu-zisă va fi oficiată duminică, 25 noiembrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi de Patriarhul României.

Primul hram dedicat Sfântului Apostol Andrei va fi celebrat vineri, 30 noiembrie, în prezenţa Patriarhului Teofil al Ierusalimului.

Foto Credit: Basilica.ro

În Catedrala Mântuirii Neamului se va sluji Liturghia recunoștinței naționale: Arhim. Melchisedec Velnic

Arhim. Melchisedec Velnic a declarat pentru Doxologia că în Catedrala Mântuirii Neamului „se va sluji Liturghia recunoștinței naționale”, iar sfințirea ei „va aduce multă bucurie și pace pentru întreg neamul românesc”.

„Chiar dacă mulți s-au ridicat împotrivă, chiar dacă unii au comentat, mai mult, mai puțin, Biserica a mers mai departe”, a spus starețul Mănăstirii Putna, amintind specificul bisericii, acela de a fi „altar de jertfă” și „casă a lui Dumnezeu”.

„Catedrala Mântuirii Neamului nu este altceva decât un locaș unde ne vom adăposti și unde se sluji Liturghia recunoștinței naționale. Sfințirea ei va aduce multă bucurie și pace pentru întreg neamul românesc. Eu așa am simțit, așa am perceput și am această încredere. Pentru că Dumnezeu va căuta la jertfa și la darul acestui popor”.

Părintele stareț a subliniat și faptul că acest proiect, ca orice lucru bun, a deranjat „pe cel potrivnic”:

„Mulți au fost împotrivă, dar atunci când vor fi toți la unison de acord va fi un semn de întrebare. Atât timp cât sunt și împotrivă, aceasta înseamnă că deranjează pe cineva. Știm prea bine că lucrurile bune deranjează pe cel potrivnic; și știm cine este potrivnicul”.

„De aceea, cu nădejde, cu încredere, înainte!”, a recomandat Arhim. Melchisedec.

***

Ziarul Lumina:

Pr. Constantin Necula:

#Catedrala

Suntem dinaintea unui ceas astral. În marea vieții românești, Biserica Ortodoxă Română își așterne, la An Centenar de Unire națională, în apele tulburi ale istoriei contemporane, Nava Amiral, Catedrala. Suntem dinaintea unei provocări la etica lumii urbanizate în care trăim, care și-a uitat satele și țăranii care și-au răstignit familiile și viitorul în țărâna unei țări. O lume obsedată de praful drumurilor modernizate ori de dezintegrarea propriilor familii pentru a se alinia cerințelor unor orizonturi utopice. Catedrala e lecția reintegrării noastre în normal. Asemenea Crucii de pe Caraiman, construită din oțelul podurilor bombardate de dușman de pe toată Valea Prahovei, Catedrala reașază așchiile podurilor de oțel ale visurilor noastre naționale. Unitatea de caracter a oamenilor care alcătuiesc fundamentul de rezistență al Războiului celui Dintâi. Plânsul mamelor și mireselor, fraților celor mici ori surorilor cărora nu li s-au mai întors acasă sufletele: fiii, mirii, frații, soții… Scâncetul de foame al orfanilor ori geamătul de durere al rănitului, uneori de dincolo de pragul suportabilului. Strigătul de îmbărbătare al ofițerului ori murmurul de încurajare a muribundului de pe buzele preotului militar. Toate sunt în Catedrală. Țin Catedrala și fac din ea edificiul reprezentativ al celor 100 de ani de Românie.

Ca orice realizare românească, a stârnit răutăți și comentarii, inconștiente porniri de răutate, mediocre calcule și aberante interpretări. Când Altarul ei va primi ungerea Cerului, toate acestea vor fi deja în urmă, ca un balast de care orice plutire trebuie eliberată prin dragoste și reconstrucție de sens. Suntem dinaintea propriei puteri de înțelegere a națiunii noastre. O națiune disipată în instincte politice, cu o lectură grăbită și uitucă a lecțiilor de viață geopolitică prin care am trecut. Primii, în zorii sfințirii, care vor intra în Catedrală nu vor fi oamenii cei văzuți. Vor veni voievozii mărturisitori, de la Neagoe Basarab la Ștefan cel Mare și Constantin Brâncoveanu cu pruncii săi maturizați prin martiriu. Vor veni călugării, cu Nicodim călcând pe apele Dunării, precum Stăpânul peste apele dintâi, cu maicile privegherii din pragul Tismanei ori Polovragilor, diacii și scriitorii cei din cronici. Vor intra în Catedrală boierii cei râvnitori în a face bine, care se pocăiau hrănind săracii ori ridicând locașuri Celui Care toate le iartă de sunt pocăite. Vor veni, dinspre Ardeal, culții ciobani ai transhumanței culturale, descălecătorii culturii în România care-și aștepta România Mare. Dintâi avrigeanul cu zâmbet de trigonometru ori, dacă vreți, inginerul cu teologia și pedagogia ascunsă în hematii, Gheorghe Lazăr. Spornicul călugăr duhovnicesc Gheorghe de la Cernica, de vatră din Săliștea, ce a cunoscut Academia Română prin oamenii săi. Se va arăta Dimitrie Eustatievici ori generațiile de îngeri culturali din Șcheii Brașovului ori Sibiu, Bistrița ori Năsăud, pilduitorii plămăditori de carte românească, Filip Moldoveanu și Diaconul Coresi, dintâi, apoi ceilalți, mulți. Luptătorii pentru demnitate din Maramureșul istoric, dulce grăitorii basarabeni ori strașnicii bucovineni – unde dintâi s-a arătat teologia românească, știință cu recunoaștere europeană. Vor fi cu noi. Din sobor nu vor lipsi ierarhii ctitori de cultură, Andrei Șaguna și Varlaam al Moldovei, ori cei care au apărat, cu propria libertate, libertățile de conștiință ale oamenilor, precum Calinic cel care-și odihnește râvna în ostrovul Cernicăi. Nici nu putem să-i spunem pe toți după nume, căci fiecărei cărămizi îi corespunde câte o generație. Iar fiecărei arcade câte un batalion românesc ce-și trezește Învierea în zorii sfințirii, așteptând ziua cea neînserată a Împărăției lui Dumnezeu. Vor fi toți. Soldat cu soldat, ofițer cu ofițer, voluntar cu voluntar. Nu doar cei din 1918, ci și cei de la luarea Griviței, ori cei care în câmpul de lângă reduta Rahovei cereau să moară decât să mai fie robi turcului. Nu, țăranul român nu va fi făcut școli de geopolitică și tactică militară, dar recunoștea cu ușurință dușmanii și minciuna ce-i măcinau țara. Din Cer, pe fusceiele de fir de borangic ale iubirii de neam, vor intra în Taina Sfințirii preoții cuminți și luminoși ai neamului, preotesele ca o candelă de lucire cerească, sat după sat, ni se vor așeza strămoșii. Simplu. Ca la Liturghie.

Apoi, când noi înșine ne vom apropia de locaș, soboarele martirilor din temnițele comuniste vor fi în Catedrală. Semne ale rezistenței și demnității vor fi mai aproape de noi, dincolo de cuvinte, prin stâlpii de rezistență, parte făcuți din glăsuirea lor cu moartea de care nu s-au temut. Da. Vor rosti în șoaptă rugăciuni cei purtați în zeghe prin temnițe și în nevrednicele veșminte ale uitării pe străzile intereselor noastre ideologice. Vor fi aici și cei de care ne rușinăm. Și cei de care am uitat. Pentru că întreaga Catedrală este Țara, cu noi toți, fiecare în parte, care suim coasta de lumină a nemuririi în Ortodoxie.

*

† Timotei Prahoveanul Episcop-vicar Al Arhiepiscopiei Bucureştilor

Între martorii zidirii unei măreţe catedrale

Cine a participat vreodată la sfințirea unei biserici, fie o măreață catedrală ori un mic locaș ridicat într-un sat îndepărtat, fără îndoială că a luat aminte la paremiile care se citesc cu acest prilej.

Paremia din Prorocia lui Iezechiel ne spune că „Domnul în ziua a opta a hotărât ca preoții să înalțe pe jertfelnic arderile de tot și jertfele de împăcare, iar El Se va milostivi către oameni, după cum a zis Domnul Dumnezeu”.

Jertfelnicele din perioada Vechiului Legământ erau înălțate în locuri diferite, dar, la îndemnul unor oameni iubitori de Dumnezeu, cum a fost profetul Natan, regele Solomon a zidit un locaș de cult măreț, considerat drept Templul lui Solomon, care a fost distrus mai târziu de Nabucodonosor și apoi reconstruit după șaptezeci de ani, în anul 517 î.Hr., în timpul regelui Zorobabel.

Până la zidirea Templului, oamenii L-au adorat pe Dumnezeu acolo unde El S-a arătat: la Sichem, Mamvri, Betel, Șilo, Ierusalim și în alte locuri pe care le aflăm consemnate în textele veterotestamentare.

Templul din Ierusalim a fost foarte important pentru poporul ales, întrucât i-a ținut uniți pe fiii acestuia și i-a îndemnat să Îl iubească pe singurul și adevăratul Dumnezeu, să Îl cinstească cu închinăciunea cuvenită Lui, în mijlocul popoarelor păgâne, ferindu-i să-şi plece genunchii la dumnezei străini. Acolo, în Templul de la Ierusalim, mulți oameni drepți așteptau cu dor mângâierea lui Israel.

Așa a fost, în timpul venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, un om pe nume Simeon, care era drept și evlavios. De la el Biserica a moștenit rugăciunea „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperire neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32), pe care o rostim și noi adeseori așteptând mângâierea lui Israel, care face profetică trimitere la termenul din Evanghelia după Ioan, unde se vorbește despre Duhul Sfânt, numit Paracletul, Cel care aduce mângâiere, așa cum aștepta Simeon mângâierea și eliberarea după ani mulți, când trebuia să vadă împlinindu-se ceea ce nu crezuse în vremea traducerii Septuagintei.

În locurile minunate ale revelației divine, Dumnezeu a fost aproape de oameni, mângâindu-i cu iubirea Lui, iar mai târziu Fiul Lui, Cel Unul Născut, a dat ucenicilor Săi puterea de a ierta păcatele oamenilor și a întemeiat Biserica pe care nici porțile iadului nu o vor putea birui (Mat. 16, 18).

În momentul sfinţirii Catedralei Naționale, Duhul Sfânt Se va pogorî peste o zidire care de mulți ani s-a dorit a fi ridicată. Sunt aproape 140 de ani de când proiectul unei Catedrale a Mântuirii Neamului, cum a fost ea numită, prindea contur. Pentru ea s-a emis o lege specială de către întâiul rege al României, Carol I, şi s-au alocat importante fonduri atunci când România era înfloritoare.

Mai târziu, mitropoliții primați și patriarhii României au nădăjduit că vor vedea acest vis împlinit, dar nu s-au bucurat de aceasta în timpul vieții și slujirii lor. Această dorință a început a se concretiza abia în urmă cu zece ani, în vremuri deloc ușoare, când proiectul, simbol al unității naționale, a prins contur.

Am fost martor la slujba de punere a pietrei de temelie și, odată cu trecerea anilor, am văzut ridicându-se silueta maiestuoasă a acestei zidiri pentru care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi o mână de oameni, care au susținut din toată inima acest proiect, au pus mult suflet de la întâia cărămidă și mistrie cu mortar până la momentul când zidirea a ajuns aproape de final.

Slujind adeseori la sfințirea locului pentru o biserică, am înțeles bine importanța fiecărei zidiri în care se va săvârși Dumnezeiasca Liturghie, jertfa cea nesângeroasă, întrucât arhiereul, îngenuncheat în fața locului pregătit pentru zidirea noului locaș de cult, rosteşte o frumoasă rugăciune închinată Mântuitorului, Care a ales și a sfințit locul acesta și l-a întemeiat prin noi, nevrednicii Săi robi, pentru a se zidi pe El biserica întru slava Preasfântului Său nume.

Noi toți, cu genunchii plecați, Îl rugăm ca El să ajute spre a fi ridicat pe locul ales jertfelnicul sfânt, pentru a se aduce pe el jertfa cea fără de sânge a Preasfântului Trup și a scumpului Sânge ale Hristosului Tău și, precum biserica așa și jertfelnicul care acum a luat început adu-le curând la săvârșire cu Dumnezeiasca Ta putere, ca până la sfârșitul veacului poporul cel binecredincios să aducă și să săvârșească aici Doxologia Prea­sfântului Tău nume.

Această rugăciune este în strânsă legătură cu o altă cerere esenţială pe care preoții o spun mereu în taină în Sfântul Altar, către sfârșitul Sfintei Liturghii, după ce au fost aduse Darurile de pâine și vin și au fost așezate pe Sfântul Disc miridele, după sfințirea Darurilor și după momentul Împărtășirii, când miridele de pe Sfântul Disc sunt așezate în Sfântul Potir, spunându-se de către slujitor: Spală, Doamne, păcatele tuturor celor care s-au pomenit aici cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinților Tăi. Aceasta este taina Liturghiei și dorința tuturor celor care vin la biserică, şi anume spălarea păcatelor și primirea darului Duhului Sfânt.

La târnosirea unei biserici, cel mai important moment este pogorârea Duhului Sfânt Care sfințește biserica afierosită Domnului. Astfel, darurile din piatră, lemn, trestie, argint și aur, precum și altele asemenea lor, devin locaș al Dumnezeului cel Viu. „Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie. Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia” (1 Cor. 3, 12-13).

De aceea, la sfințirea bisericii, arhiereul citește întotdeauna fragmentul din Cartea a III-a a Regilor, în care se istorisește cum Solomon, cel care s-a învrednicit să zidească Templul din Ierusalim, a stat înaintea jertfelnicului Domnului, ridicând mâinile și zicând: „Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este dumnezeu asemenea Ție, nici în cer sus, nici pe pământ jos… Cerul și cerul cerurilor nu Te încap, cu atât mai puțin acest templu pe care l-am zidit în numele Tău. Însă caută la rugăciunea robului Tău și la cererea lui… Ascultă strigarea și rugăciunea cu care se roagă astăzi; să-Ți fie ochii Tăi deschiși ziua și noaptea la templul acesta… Să asculți strigarea și rugăciunea cu care robul Tău se va ruga în locul acesta” (3 Regi 8, 23, 27-29).

Aceasta este și nădejdea tuturor celor care intră într-o biserică: rugăciunea lor să fie ascultată ­înaintea tronului lui Dumnezeu, iar numele lor să fie înscrise în Cartea vieții de pe tronul Mielului.

Mai credem iarăși că toți cei pomeniți la Sfânta Liturghie, într-o măreață catedrală, cum este aceasta a visurilor românilor, Catedrala Națională, ori într-o biserică mică dintr-un sat oarecare, către care se îndreaptă credincioșii în fiecare duminică și zi de sărbătoare, vor primi iertarea păcatelor, întrucât sunt reprezentați de miridele așezate pe Sfântul Disc care, către sfârșitul Sfintei Liturghii, vor fi aşezate în Sfântul Potir cu aceeași plină de nădejde rugăciune: Spală, Doamne, păcatele tuturor celor ce s-au pomenit aici.

Este obiceiul în tradiția românească să fie așezate în piciorul Sfintei Mese pomelnicele ctitorilor, ale binefăcătorilor și ale credincioșilor acelei comunităţi, iar la Catedrala Naţională numele eroilor neamului, cu nădejdea că Jertfa cea nesângeroasă care se va săvârși pe Sfânta Masă va aduce și iertarea păcatelor lor, numele lor intrând în comuniunea sfinților cu Hristos Domnul.

Slujba sfințirii bisericii este încredințarea că binecuvântarea cerească a lui Dumnezeu se revarsă peste locașul care a fost afierosit Lui și că El va sălășlui acolo până la sfârșitul veacurilor, prin Tronul cel de sus, prin Sfintele Taine aflate pe Sfânta Masă din care vor fi cuminecați, peste an, bătrânii, bolnavii și copiii.

Sunt întotdeauna fericiți cei care au contribuit la înălțarea unei astfel de zidiri, cei care au dat din puținul sau prisosul lor pentru a se bucura de împreuna lucrare cu Dumnezeu, căci vor fi pomeniți, spre iertarea păcatelor, până la sfârșitul veacurilor.

Nici o instituție nu-și pomenește binefăcătorii asemenea Bisericii. Am vizitat castele, palate importante, instituții strălucitoare, unele dintre ele abia amintind de fondatorii și ctitorii lor, în multe dintre acestea nemaifiind chipuri, tablouri, însemnări, nici amintirea celor care cu veacuri înainte au trecut pe acolo.

Biserica însă îi pomenește în ecteniile rostite la fiecare Sfântă Liturghie, precum și la alte slujbe, pe fericiții și purerea pomeniții ctitori, care se regăsesc în fiecare duminică nu doar sub acest generic, ci și cu numele lor pe Sfântul Disc, făcându-se părtași bucuriei de la masa Împărăției.

Credem că târnosirea Altarului Catedralei Naţionale este o sărbătoare a tuturor românilor, a celor care, aflați aproape sau departe de țară, s-au gândit să fie împreună ziditori la acest ­Altar.

Este o sărbătoare care ne cheamă la unitate, la iubire, la comuniune și la împreună rugăciune pentru ca Duhul Sfânt să Se sălășluiască între noi și să vedem slava Celui Care S-a făcut Om din iubire față de oameni.


Categorii

1. DIVERSE, Pagini Ortodoxe, Patriarhul Daniel, Patriarhul ecumenic Bartolomeu, Preot Constantin Necula, PS Timotei Prahoveanul, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “CATEDRALA NAȚIONALĂ, CATEDRALA CENTENARULUI. Programul sfințirii, prezentarea, istoricul și semnificațiile lăcașului-simbol al unității de neam (si VIDEO)

  1. Mai este destul de lucru, mai trebuie instalata crucea de deasupra altarului, cupola de pe naos si crucea din varf. Nu inteleg cum poate avea loc târnosirea altarului in aceste conditii.

  2. Au făcut cât au putut și s-au străduit s-o sfințească înainte de ziua națională … Domnul vede nevoința și dragostea, ca acesta să rămână eveniment al centenarului, in ciuda nedesăvârșirii pregătirii noastre …e drept am fi putut contribui mai mult ca să fie gata la timp…. e bine și așa, slavă Domnului

  3. Frumos cuvântul Părintelui Necula.Sensibilitatea vede dincolo de ziduri și bani…

  4. Pingback: UNITI PRIN CENTENAR. Despre evenimentul sfintirii CATEDRALEI NATIONALE. Povestea unei catapetesme unice/ TOP MANIPULARI ANTI-CATEDRALA ALE PRESEI PROGRESISTE. Si demontarea lor/ Un proiect "YES WE CAN"/ Cifrele Catedralei
  5. Este normal. S-a dorit sfințirea ei în anul Centenar. O vor mai sfinți odată și la sfârșitul lucrărilor, probabil. Foarte important că s-au pus Sfinte moaște și s-a slujit prima liturghie și prima pomenire a eroilor neamului.
    Foarte frumos și înălțător moment pentru neamul românesc!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare