Scurta biografie a PARINTELUI SERGHIE ŞEVICI (1903-1987)

Scurta biografie

Fiul lui Gheorghe Sevici si al Mariei Struve Chiril – viitorul staret Serghie – , s-a nascut la 3 august 1903 (21 iulie, dupa calendarul nou), la Haga (Olanda), unde parintii sai erau in vizita la bunicul sau dinspre mama, Chiril, care era ambasador al Rusiei in Tarile de Jos. (1) A fost adus in Rusia pe cand avea trei saptamani.

Tatal sau era ofiter superior in armata rusa. Provenea dintr-o nobila familie venetiana, care poseda un domeniu in Hertegovina. Strabunicul sau a plecat in Banat, iar bunicul, in Rusia, in 1752. Acesta din urma a dobandit rangul de general si i s-a incredintat conducerea husarilor din garda tarului. S-a distins in batalia de la Borodino (1812) si a murit in batalia de la Leipzig (1813). Tatal lui Gheorghe a fost si el ofiter superior in armata rusa.

Pentru ca statutul social al lui Gheorghe Sevici ii permitea sa dispuna de un mare numar de oameni de serviciu in casa sa, s-a ingrijit sa angajeze francezi, germani si englezi, pentru ca, de mici, copii sai, Chiril, Maria (Masa) (2) si Ioan (3) sa vorbeasca aceste trei limbi. Asa se face ca inca de la varsta de opt ani Chiril vorbea perfect franceza. I-a ramas toata viata recunoscator doicii sale Parascheva, care era frantuzoaica, pentru ca l-a invatat limba si cultura unei tari care i-a fost foarte draga, dar si pentru ca a contribuit mult la formarea sa religioasa. (4)

Intre 1911 si 1913, Chiril a locuit la Willmanstrand, in Finlanda, unde tatal sau, colonel in acea vreme, fusese pus comandant al regimentului de dragoni. Amintirea frumusetii acestei tari nu i s-a sters niciodata din suflet. Casa in care locuiau avea o perspectiva minunata; situata intr-un loc inalt, avea o gradina in terase, care cobora pana la marele lac Saima, impanzit de insule impadurite, cu maluri abrupte pline de brazi si de mesteceni. Iarna, Chiril – care la noua ani era un calaret desavarsit – isi insotea adesea mama in lungile ei plimbari calare, pe lacul inghetat.

Tanarul Chiril a pastrat de asemeni nestearsa amintirea Parintelui Serghie, preotul regimentului, de la care lua lectii de religie si care i-a daruit un Nou Testament, cu text slavon si rus, pe doua coloane.

In Memoriile sale, Maria Sevici il infatiseaza pe Chiril, in aceasta perioada, ca fiind un copil dezghetat, curajos, bun si generos: ‘‘Din cea mai frageda copilarie a dat dovada de o mare bunatate. La varsta de opt ani, afland ca femeia care se ingrijea de fratele sau primise vesti rele de la familia sa si ca fiul ei isi pierduse slujba, Chiril i-a dat femeii, care, necajita, pleca sa-si vada fiul si nepotii, o hartie impaturita, spunandu-i: Ati vrea sa le duceti nepotilor dumneavoastra ceva din partea mea? Era un desen pe care l-a facut pentru ei. Dar sa nu va uitati la el decat cand ajungeti acolo! In hartia impaturita era, pe langa desen, si o bancnota de cinci ruble, toata mica sa avere”.

Tatal sau fiind numit in 1914 general al husarilor din Garda imperiala si ”membru al suitei Majestatii Sale”, Chiril a mers cu intreaga familie sa locuiasca la Tarskoe Selo, unde se afla palatul tarului (5). In varsta de unsprezece ani, Chiril a primit, ca toti fii de demnitari, gradul (onorific) de ofiter si a primit o mica formatie militara, in care echitatia era pe primul plan. Fotografiile de familie ni-l arata calare pe un splendid cal alb (era culoarea cailor regimentului de garda pe care-l conducea tatal sau), in uniforma de gala, cu sabia la sold, avand aerul celui care-si ia in serios functia.

Intre 1915 si 1916, in timpul razboiului, familia a stat in mai multe randuri la Kislovodsk, un oras din Caucaz, apoi, la sfarsitul anului 1916, s-au dus sa locuiasca pentru o vreme la Tiflis, unde generalul Sevici isi avea garnizoana.

In 1917, la izbucnirea revolutiei, familia Sevici si-a vazut toate bunurile confiscate (mai ales locuinta si padurile pe care le aveau in regiunea Voronej). Ca multe alte familii nobile, s-au refugiat la Petrograd, la Kislovodsk, unde mai statusera in numeroase randuri. Au reusit sa ramana acolo pana in 1920, in pofida ocuparii orasului cand de ”albi”, cand de ”rosii”.

Inca adolescent, Chiril a intrat in 1918 alaturi de tinerii de varsta sa in gruparea Uniunii panruse a tineretului monarhist, fondata de contele Mihail Grabbe; acolo i-a intalnit pe unii dintre cei care aveau sa-i devina prieteni apropiati, printre care Alexandru Kasem-Beg si printul Vladimir Romanov. Tatal sau a luptat in acea vreme in armata alba, condusa de generalul Denikin, apoi de generalul Wranghel; in octombrie 1920, familia a fost silita ca multe altele, sa ia calea exilului, parasind Rusia, prin Odesa, spre Constantinopol.

Dupa o scurta sedere in Elvetia (unde Chiril a dat un examen la nivelul bacalaureatului), familia sa a locuit doi ani la Berlin. Acolo, Chiril si-a gasit o slujba la o banca. Si-a ostoit aici pasiunea pentru muzica clasica, in special pentru opera (isi amintea cum, in acea perioada de inflatie galopanta, i se intampla sa-si cheltuiasca salariul pe o saptamana pentru a-si cumpara bilet la un concert). La Berlin, unul dintre prietenii sai a fost Paul B. Andeson, viitorul conducator al Miscarii internationale a tineretului crestin (YMCA).

In 1923, familia Sevici s-a instalat la Paris, intr-un imobil situat pe bulevardul Fremiet, la numarul 9, in arondismentul XVI. Chiril si-a gasit de indata de lucru la banca Morgan, al carei sediu se afla in Place Vendome; sarcina sa acolo era sa tina contabilitatea conturilor curente ale capetelor incoronate, printi si mari duci. Locuia cu parintii sai, a caror casa era frecventata de marile figuri ale emigratiei ruse: intelectuali, artisti si politicieni.

La sfarsitul anului 1924, Chiril s-a implicat in miscarea Tinerilor rusi (Mladoross), care tocmai fusese creata. Condusa de Alexandru Kasem-Beg, aceasta organizatie politica, care isi avea sediul la Paris si era reprezentata in douazeci si sase de tari, a fost cea mai importanta si mai activa organizatie e emigratiei ruse. Cu un caracter nationalist – una dintre devizele sale era: ”Nici Alb, nici Rosu, Rus” – si patrunsa de idealuri religioase, ea milita pentru restaurarea in Rusia a unei monarhii democratice, lucru ce se reflecta la un moment dat printr-o alta deviza a ei: ”tarul si sovietele” ( acest ultim termen fiind folosit in sensul lui prim, de adunari ale reprezentantilor alesi). Aceasta pozitie ii conferea un caracter ambiguu si incomod – adversarii ei in stanga o acuzau ca e de dreapta, iar adversarii de dreapta, ca e de stanga. Incepand din 1933, Chiril a fost trezorierul miscarii si, pana la disparitia ei in anul 1929, a facut parte din membrii Consiliului director (alaturi, printre altii, de Maximilian V. Stenger si printul Vladimir A Romanov, cu care a ramas prieten pana la sfarsitul vietii lor). In ultimii ani ai acestei miscari, Chiril s-a indepartat din ce in ce mai mult de fondatorul ei, A. Kasem-Beg, din pricina apropierii acestuia de miscarea fascista. In raportul furnizat de el, in 1944, Departamentului de Razboi al Statelor Unite (unde a emigrat), Kasem-Beg noteaza: ”Sevici reprezenta gandirea monarhista si, in acelasi timp, ramura cea mai antifascista a miscarii Mladoross”.

Miscarea a fondat mai multe reviste, in care Chiril a scris un numar de articole, majoritatea referitoare la situatia Bisericii din Rusia, afirmand mai ales, ca o conditie a supravietuirii acesteia, necesitatea ca ea sa fie total neangajata politic. (6)

Cu toate acestea Chiril a continuat sa fie interesat si sa activeze in cercul politic al Tinerilor Rusi. La sfarsitul anilor ’20, participa activ la intalnirile organizate de Fellowship Saint Alban and Saint Sergius, care ii puneau alaturi, in Anglia, pe anglicani si ortodocsi in vederea schimbului de idei teologice. Tot in aceasta perioada, a urmat cursurile de Istorie a Bisericii, de Patrologie si Teologie la Universitatea din Oxford. In acea vreme de asemenea a redactat pentru revista Vestnic (Le Messager) un numar de articole referitoare la situatia Bisericii din Rusia.(7) A colaborat, de asemenea cu grupul pentru studierea religiei in Rusia, din care faceau parte Paul B. Anderson, Ivan A. Lagovski, Parintele iezuit Paul Mailleux (rectorul Colegiului Rossicum, din Roma) si Michel Enden.

Cand, la sfarsitul anului 1930, mitropolitul Evloghie a parasit patriarhatul Moscovei (8), ducandu-se la Patriarhia de Constantinopol, Chiril a facut parte din minoritatea de preoti si credinciosi care au hotarat sa ramana fideli Bisericii Mama. Impreuna cu episcopul Benjamin (Fedtsenkov), ieromonahii Atanasie (Netsaiev), Stefan (Svetosarov), Serafim (Rodionov), Teodor (Tecutsev), preotii Stefan (Stefanovschi), Mihail (Belsky), Dimitrie (Sobolev), Vsevolod (Palaskovski) si un numar de laici, dintre care Nicolae Berdiaev, Vladimir Lossky, Andrei Bloom (viitorul mitropolit Antonie de Suroj), Vladimir Iliin, Mihail Zimin, Leonid Uspensky, petru, Eugraf (viitorul episcop Jean) si Maxim Kovalevsky, Gheorghe (viitorul parinte Grigorie) Krug si Teodor Pianov, a participat la intemeierea parohiei si a noului sediu al Exarhatului patriarhiei Moscovei, la Paris, in strada Petel, din arondismentul XV.

Va continua insa colaborarea la revista Vestnik.

In anii ’30, Chiril a frecventat asiduu grupul tinerilor intelectuali pe care-i reunea in fiecare saptamana in casa sa din Clamart filosoful Nicolae Berdiaev, printre care se numarau teologii Vladimir Lossky sau Eugraf Kovalevsky, filosofii Gabriel Marcel, Emmanuel Mounier, Maurice de Gandaillac si Jacques Maritain, orientalistul Oliver Lacombe, specialistul in islam, Louis Massignon, criticul literar Charles du Bois… Fiecare reuniune debuta cu un expozeu asupra unui subiect teologic sau filosofic, urmat de discutii. A frecventat de asemenea si reuniunile de acelasi fel organizate de Jacques Maritain, de care l-a legat o profunda prietenie, ce a durat pana la moartea acestuia. In aceste cercuri de intelectuali era apreciat in mod deosebit ca un specialist in scrierile lui Dostoievski.

Paralel, Chiril era din ce in ce mai mult atras de viata spirituala.

Se ruga ore in sir seara si mergea cu consecventa la Liturghie. Cei care l-au cunoscut in aceasta perioada si-l amintesc stand ore de-a randul in biserica, nemiscat, adancit in rugaciune.

Duhovnicul sau in aceasta perioada a fost Parintele Atanasie Netsaiev, cel dintai paroh al bisericii ”Sfintii Trei Ierarhi” din strada Petel, monah venit de la Valaam, pe care mitroplolitul Antonie (Bloom) – caruia de asemenea i-a fost duhovnic in aceasta perioada pana la moartea sa timpurie, in 1943 – il descria ca pe ”un om minunat, de o mare smerenie, care traia mai din nimic”, impartind saracilor putinul ce-l avea.

Munca sa la banca nu era acaparanta, lasandu-i mult timp liber, pe care-l dedica lecturii Sfintilor Parinti si copierii de texte patristice. Admira indeosebi Apoftegmele Parintilor pustiei si Scara Sfantului Ioan Scararul, pe care a copiat-o in intregime.

Ducand tot mai mult o viata de rugaciune si cautand sa implineasca invataturile Parintilor din care se hranea zilnic,Chiril s-a simtit atras de viata monahala. Ratiuni familiale insa l-au impiedicat sa intre indata in monahism; trebuia sa contribuie la intretinerea parintilor, a sorei, nepotului si a doua slujnice in varsta. Ducea totusi pe cat ii statea in putinta o viata de monah ”in lume”. In 1938, i-a marturisit Staretului Siluan dorinta sa de a deveni monah. Acesta i-a dat binecuvantarea sa intr-o scrisoare (9), in incheierea careia ii dadea un sfat care s-a dovedit profetic: ”Du-te si spune oamenilor cat se poate de des: Pocaiti-va!’‘ Cand Chiril s-a hotarat sa se retraga in Muntele Athos, a izbucnit razboiul.

In urma pactului germano-sovietic si datorita unei atmosfere de ”xenofobie generala”, Chiril, ca vechi conducator al miscarii Tinerilor Rusi, a fost arestat impreuna cu mai multi dintre compatriotii sai, la sfarsitul lui mai 1940, si inchis in lagarul de concentrare de la Vernet (10). Eliberat dupa o vreme, a fost din nou arestat, la 22 iunie 1941, de autoritatile germane de aceasta data, chiar in ziua invadarii teritoriului sovietic de catre trupele Wehrmacht-ului si in aceeasi zi in care patriarhul Serghie a tinut o cuvantare cerand ortodocsilor rusi din lumea intreaga sa contribuie la apararea patriei lor. Atunci Chiril a fost inchis, impreuna cu alte cateva sute de emigranti de origine rusa, in lagarul de la Compiegne.

Aceasta aspra incercare a lagarelor l-a facut sa resimta profund limitele si tragismul existentei pamantesti, dezvoltandu-i simtul eshatologicului. Chiril si-a dedicat intreg timpul petrecut in lagarul de la Vernet lecturii Sfintei Scripturi, cugetarii la intelesul cuvantului dumnezeiesc si rugaciunii lui Iisus, urmand pilda si sfaturile Parintelui Serafim, tovaras de captivitate, care avea darul rugaciunii necontenite a inimii. Tot in rugaciune si-a petrecut si timpul cat a stat in Compiegne.

La iesirea din lagar, s-a hotarat sa-si implineasca neintarziat dorinta de a deveni monah. A depus voturile monahale in ziua de 18 noiembrie 1941, sub obladuirea Sfantului Serghie din Valaam, si a mers sa vietuiasca alaturi de parintele sau duhovnicesc, arhimandritul Stefan (Svetosarov), parohul bisericii ”Sfanta Treime” din Vanves (Hauts-de-Seine), potrivit randuielii manastiresti de la Valaam, de unde venea acesta. Parintele Serghie s-a implicat in viata parohiei, ocupandu-se mai cu seama de ajutorarea celor in nevoi. Printre acestia se afla si Gheorghe Krug (cel ce va fi parintele Grigorie), un artist de mare talent, care studiase iconografia impreuna cu prietenul sau Leonid Uspenski, dar care suferea de multi ani de tulburari psihice grave care-l aruncau in cea mai adanca angoasa si deznadejde. In timpul cat a fost internat in spitalul Sainte Anne, intre 6 noiembrie 1942 si 1 iulie 1943, Parintele Serghie a mers la el in fiecare zi, fiindu-i alaturi in suferinta, cu o iubire si un devotament nemarginit. Prezenta lui a avut un efect benefic, asa incat Gheorghe Krug a putut fi externat.

Hirotonit diacon pe 11 septembrie 1945, iar a doua zi preot, in catedrala Alexandre Nevski, din strada Daru, de Episcopul Vladimir (Tikhonisky), cu binecuvantarea Episcopului Nicolae al Krutitelor (11), Parintele Serghie a fost numit paroh al bisericii ”Sfanta Treime” din Vanves, in locul Parintelui Stefan, care tocmai fusese numit paroh al bisericii ”Sfintii Trei Ierarhi” din strada Petel. Acestei insarcinari i s-a adaugat curand cea de egumen al Schitului Pogorarea Sfantului Duh din Mesnil-Saint-Denis, aproape de Trappes (Yvelines), al carei intemeietor, Parintele Andrei Sergueienko, se intorsese in Rusia. (12)

Odata hirotonit, parintele Serghie a devenit duhovnicul lui Gheorghe Krug, dandu-i intreg ajutorul de care acesta avea atata nevoie. In octombrie 1945, Krug a venit sa locuiasca impreuna cu Parintele Serghie, in jurul caruia se crease deja o mica fratie monahala, compusa din monahiile Anastasia (Boulatsel), Teodosia (Orlova) si Ana (Kiparisova). Krug participa activ la viata bisericii, implinind slujirea de citet. A inceput sa picteze din nou icoane, dupa ce parasise atata vreme aceasta indeletnicire. Datorita ingrijirilor si rugaciunilor Parintelui Serghie, starea sa psihica s-a imbunatatit incetul cu incetul, ajungand la o insanatosire deplina. (13) Curand a dorit sa se faca monah si a depus voturile in 1948, in prima duminica a Postului Mare, luandu-si ca sfant patron pe Grigorie Zugravul. Cu binecuvantarea Parintelui Serghie, cateva luni mai tarziu, atras de frumusetea si linistea locului, s-a dus sa locuiasca la Schitul inchinat Sfantului Duh, revenind insa regulat la Vanves pentru a participa la slujbele de aici, ca citet; Parintele Serghie a inceput si el de atunci sa-si imparta timpul intre biserica din Vanves si schit, unde slujea Liturghia in fiecare saptamana si unde ramanea din ce in ce mai mult alaturi de Parintele Grigorie, de care l-a legat o profunda prietenie(14), pana la moartea acestuia pe 12 iunie 1969. Intre timp, Parintele Grigore si-a fructificat talentul de pictor, aratandu-se a fi un mare iconar.

Atunci cand, in 1946, jurisdictiile ruse din Europa Occidentala, reunite pentru o vreme, s-au separat din nou, Parintele Serghie, ca si prietenii sai: Nicolae Berdiaev, Vladimir Lossky, Leonid Uspenski si Grigorie Krug, a ramas in Patriarhatul Moscovei, nu din considerente politice (15), ci din pura fidelitate fata de Biserica-Mama si din respect pentru cei care, primejduindu-si viata, ramasesera in Rusia ca sa mentina cu orice pret viata Bisericii.

In aceasta perioada,Parintele Serghie a corespondat constant cu marele egumen si duhovnic al manastirii Valaam, staretul Hariton, care i-a dat o multime de sfaturi folositoare pentru viata sa duhovniceasca.

Din februarie pana in aprilie 1947, Parintele Serghie a facut o prima vizita si un prim pelerinaj in Rusia, insotit de protopopul Andrei Sergueienko si de viitorul episcop Serafim (Radionov). La intoarcere, a fost invitat in Anglia de Fellowship Saint Alban and Saint Sergius pentru o serie de conferinte despre situatia Bisericii Ruse.

Abia in 1977 a mai facut o a doua vizita, cu ocazia intronizarii patriarhului Pimen, de data aceasta insotit de Mgr. Pierre L’Huillier si de protopopul Alexandru Turintev.

Parintele Serghie n-a mai facut nicio alta calatorie in timpul vietii sale de monah, ingrijindu-se sa asigure in parohia sa o desavarsita continuitate a slujbelor si sa fie intotdeauna prezent si disponibil pentru cei care aveau nevoie de el.

Atasat de Rusia si de folosirea slavonei in slujbele bisericesti, Parintele Serghie n-a fost insa un filetist. Avea asupra Bisericii Ortodoxe o viziune cu adevarat universala, si i-a primit fara nicio rezerva pe monahii de alte nationalitati care voiau sa-i devina fii duhovnicesti, ca si pe credinciosii de origine franceza care, la sfarsitul anilor ’60, veneau din ce in ce mai multi, sporind numarul enoriasilor sai din Vanves. Prin iubirea, smerenia si delicatetea sa, Parintele Serghie a stiut intotdeauna sa mentina in parohia sa o atmosfera de unitate si fraternitate, cu toata marea diversitate a membrilor ei. Ii primea de asemenea fara nicio retinere pe credinciosii din alte parohii care veneau sa se spovedeasca la el sau sa-i ceara sfaturi duhovnicesti.

La inceputul Postului Mare din anul 1985, Parintele Serghie s-a imbolnavit grav. Abia dupa cateva luni a putut sa slujeasca din nou, dar numai sprijinit. La inceputul lunii octombrie 1986, boala l-a lovit din nou, inca si mai grav. A fost internat la spitalul din Courbevoie, in sectia condusa cu mare competenta de un prieten al sau, medicul Thomas Eftimiou, care-l ingrijise cu mult devotament si pe Parintele Grigorie Krug in ultimele sale luni de viata. Diagnosticul a fost o grava pleurezie, care a necesitat multe luni de ingrijire. Parintele Serghie s-a intors la Vanves, dar pe 3 iunie 1987 a fost lovit de hemiplegie si a trebuit sa fie din nou spitalizat. La o radiografie s-a descoperit ca mai multe organe ale trupului sau erau atinse de cancer. Pe data de 25 iulie Parintele Serghie s-a impartasit, si la ora sase si cinci, dupa amiaza, cand la Vanves incepea Vecernia, si-a dat sufletul in mana lui Dumnezeu, in liniste si pace.

Note:

(1) A fost de asemenea ambasador al Rusiei in Germania si Japonia. Era fiul astronomului Otto Wilhelm Struve, si nepotul celebrului astronom Wilhelm Struve (1793-1864), nascut in provincia germana Holstein, care a doptat nationalitatea rusa. A fost fondatorul, in 1839, al observatorului din Sankt Petersburg. E socotit ”parintele astronomiei moderne”. Chiril Struve a mai avut in afara de Maria inca trei fiice, una a fost printesa Vera Mestserskaya, fondatoarea azilului rus din Sainte-Genevieve-des-Bois; alta a fost sotia generalului Orlov, iar a treia, sotia lui Mumm, celebrul producator de sampanie.

(2) Nascuta in 1899. A fost o pianista excelenta si a compus mai multe piese muzicale.

(3) Nascut in 1901. Avand dese crize de convulsii, de la varsta de sase luni, a murit de tanar, in 1920.

(4) In Memoriile sale, mama sa scria si ea: ”Era o slujnica foarte credincioasa si fara indoiala ea a pus in sufletul copilului intaia piatra a edificiului ce-avea sa se inalte mai apoi”

(5) Generalul Gheorghe Sevici era unul din apropiatii tarului Nicolae al II-lea si al sotiei lui, dupa cum se vede din aceasta scrisoare a tarinei catre sotul sau, datata 31 ianuarie 1915: ”Mi-am luat la revedere de la cinci ofiteri care se intorceau de la razboi, printre care Sevici, care era trist ca nu poate astepta intoarcerea voastra; va pleca maine, caci se teme ca altfel isi va pierde regimentul”.

(6) El scria, de pilda: ‘‘Patriarhul Tihon si succesorii sai, care, in ciuda tuturor tentatiilor, au reusit sa salveze Biserica Ortodoxa din viata politica si sa-i defineasca o noua pozitie, pur religioasa, i-au lipsit astfel pe dusmanii Bisericii de arma lor cea mai puternica: posibilitatea de a combate Biserica in calitate de organizatie politica” (”Rusia. A fi sau a nu fi? – Lupta pentru credinta in Rusia”), in Opovestsenie, 7-8, octombrie, 1929. Sau, in alta parte: ”Lupta pentru viitorul Rusiei se poate duce pe doua cai: religioasa si politica. Aceste doua cai, chiar daca apropiate, sunt din multe puncte de vedere total diferite. Ceea ce intr-unul din cazuri este expresia fortei si a unei maxime intensitati a luptei, poate fi, in celalalt caz, expresia slabiciunii, capitularii si a compromisului. Legile luptei duhovnicesti, limpede aratate in Sfintele Scripturi – de pilda in Epistola Sfantului Pavel catre Efeseni – si in scrierile Sfintilor Parinti, confirmate de experienta seculara a Bisericii, sunt adesea cu neputinta de aplicat in lupta politica, si invers. Confundarea acestor doua cai a provocat de nenumarate ori in istorie conflicte si neintelegeri tragice, care continua sa existe si in prezent” (”Doua cai de lupta pentru Rusia”, Mladoross, 7, aprilie, 1931).

(7) Organ al ACER (Asociatia crestina a studentilor rusi), aceasta revista exista si astazi, ca si asociatia, creata in Cehoslovacia in 1924.

(8) A fost depus, din ordinul puterii sovietice, de mitropolitul Serghie (loctiitorul scaunului patriarhal), pentru ca a criticat in cursul unei conferinte tinute in Anglia persecutiile contra Bisericii in Rusia.

(9) Scrisa cu putine zile inainte de moartea Staretului, ea a fost gasita pe masa sa de lucru de catre Parintele Sofronie, care a pus-o la posta.

(10) Lagarul de la Vernet era situat in nordul satului Ariege, la aproximativ 15 Km de Pamier. Pe la jumatatea anului 1940, aproximativ 3000 de persoane de saizeci de nationalitati au fost inchise in acest lagar. Arthur Koestler, inchis acolo, a istorisit in La Lie de la terre in chip detaliat conditiile foarte aspre de incarcerare in acest ”Babel din Pirinei al proscrisilor’‘, comparandu-l cu celebrul Dachau: ”La Vernet, bataile erau la ordinea zilei; la Dachau, oamenii erau batuti pana isi dadeau duhul. La Vernet oamenii mureau din pricina lipsei de ingrijiri medicale; la Dachau erau pur si simplu ucisi. La Vernet, jumatate din prizonieri dormeau, la 20 de grade sub zero, fara sa aiba cu ce sa se inveleasca; la Dachau, erau pusi in lanturi si scosi in frig”.

(11) Pe 2 septembrie tocmai avusese in acelasi loc o slujba de impacare si reunire a celor jurisdictii ruse din Europa apuseana.

(12) Protoiereul Andrei Sergueienko (1902-1973), parohul bisericii din Meudon, cumparase terenul in 1934 si cu ajutorul credinciosilor construise in anii urmatori biserica si casa parohiala. In 1945, profitand de destinderea de dupa razboi, s-a intors in Uniunea Sovietica, devenind profesor la Academia teologica din Moscova.

(13) In comunicarea sa consacrata evolutiei launtrice a Parintelui Grigorie, C. Aslanov noteaza: ‘‘Psihiatrul care vorbea cu regularitate cu Parintele Serghie despre starea lui Krug, a recunoscut ca Parintele Serghie avea acest dar, cu adevarat har dumnezeiesc, de a ingriji si tamadui bolnavi psihici”.… Acest har i-a fost recunoscut si de un mare psihiatru, doctorul Henri Ey, Parintele Serghie insotind vreme de multi ani un pacient al acestuia, care-i era fiu duhovnicesc si care suferea de o psihoza maniaco-depresiva.

(14) V. Marcade evoca astfel aceasta prietenie: ‘‘Parintele Grigorie a petrecut douazeci de ani in manastire, sub veghea parintelui sau duhovnicesc, Arhimandritul Serghie, care punea la inima sa, cu iubire, toate grijile si necazurile lui. Felul miscator in care se purtau unul cu altul ne aminteste de cronicile lui Leskov, mai ales de ”Oameni ai Bisericii”. Era de-ajuns sa-i spui Parintelui Serghie c-ai vrea sa-i arati fotografii cu biserici si manastiri din Rusia, ca indata te ruga sa i le arati si Parintelui Grigorie, stiind ca asta o sa-l bucure foarte mult. Si daca il chemai pe Parintele Grigorie sa le vada, nici n-apucai sa termini vorba, ca indata te oprea, multumindu-ti de atentie si adaugand ca si Parintelui Serghie i-ar placea sa le vada. Fiecare dintre ei se gandea mai mult la celalalt decat la sine insusi. Asa, de pilda, intamplandu-se intr-o zi un incident legat de o terta persoana, Parintele Serghie s-a intristat gandindu-se ca acesta l-ar putea indurera pe parintele Grigorie; pe de alta parte, Parintele Grigorie, la randul sau, era ingrijorat ca, din pricina lui, Parintele Serghie avea sa indure urmarile acestui incident”.

(15) Devenit monah, Parintele Serghie a renuntat definitiv la ideile sale din vremea cand activa ca militant in miscarea Tinerilor Rusi. Faptul ca a ramas prieten cu multi dintre fostii conducatori ai acestei miscari era o chestiune pur personala. Politica o judeca numai din punct de vedere moral si spiritual. Personal am avut de nenumarate ori ocazia sa ne dam seama de deplina sa independenta de gandire cat priveste acest subiect.