VIRGIL MAXIM LA GHERLA – patimiri mucenicesti, ispite si PROOROCIA DESPRE SOARTA CELOR CARE SE FAC SLUGILE SATANEI (aviz si celor de azi!)

19-03-2010 Sublinieri


„Vă scriu vouă, tinerilor, pentru că sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel viclean” (1 Ioan 2,14)

“Intr-o seară au fost aduşi din alte camere 40-50 studenti. Am aflat mai târziu că trecuseră prin Piteşti, dar nu realizaseră stadiul de reeducare scontat de Ţurcanu et comp. Au urmat câteva zile de suplicii: bătăi la tălpi, atârnaţi pe răngi sau ţinuţi cu picioarele în sus de alţii, lovituri peste cap, noaptea îmbrăcaţi cu mai multe zeghe, cu rucsacuri pline cu cărămizi şi alergaţi prin camera de 10/6m până la epuizare, când ne prăbuşeam sub lovituri de bâte. Tot timpul eram potopiţi de înjurături şi acuze insultătoare. Acestea se făceau ca să se poată nimici personalitatea fiecăruia dintre noi.

Când bătăuşii înşişi oboseau şi aveau nevoie de odihnă, începea un program de exerciţii gimnastice, cu fandări, broască, sărituri, precis potrivite, intr-o succesiune regulată, derivând unele din altele, pe care ajungeai să le execuţi mecanic aproape fără comandă. Urmând distrugerea personalităţii şi intrarea într-un ritm de dresaj incon­ştient, conform teoriei reflexelor conditionate a rusului Pavlov, se trecea la faza a doua, saltul calitativ. Transpunerea dresajului fizic la nivelul condiţiei psiho-morale.

Intre studenţii aduşi în ultima tranşă era un vechi prieten de suferinţă. Condamnat în 1941, se eliberase la Galda în 1946. Prin 1948/49 era student la Facultatea de Agro­nomie din Timişoara şi fusese arestat în avalanşa acelor ani. Fiind transferat dintr-o se­curitate în alta şi dintr-un penitenciar în altul, de-a lungul anchetelor, nu ajunsese la Pi­teşti în timp optim şi a fost adus acum la Gherla, să fie reeducat. Constantin Pascu era însă un tânăr credincios, cu caracter de granit. A fost schingiuit rău într-o cameră spe­cială, n-a vorbit nimic şi-i înfruntase categoric pe torţionari.

Când a fost adus în camera 99, nu l-am identificat, a privi sau a schimba informaţii cu altul era ceva imposibil. Mai mult deduceai din cele ce se întâmplau în jur, decât să intri direct în contact cu cineva. In această perioadă mă rugam în mine lui Dumnezeu să pot rezista sau să mor necompromis. Trăiam o stare de bucurie inconştientă şi mă supuse­sem fără rezervă comenzilor. Era ca o nebunie plăcerea de a mă simţi torturat. Aşa rezistam la cele mai îndelungate şi mai feroce schingiuiri. Faptul îi uimea pe torţionari, alteori îi indigna, întărâtându-i în răutate. Chinurile trupeşti nu-mi distrugeau rezistenţa morală. Atunci mă puneau în aşa zisele poziţii, care aveau scop să te obosească din punct de vedere nervos: şezând, cu picioarele întinse şi cu mâinile pe genunchi, cu ochii ţintă într-un bec sau privind la vârful picioarelor, fără să închizi ochii.

Rugăciunea inimii era puterea salvatoare în toate aceste suplicii. Când, epuizat, închideai ochii, un înger păzitor care îşi făcea stagiul de credibilitate faţă de torţionari, te trezea cu o lovitură în cap sau pe spinare, vorbind cu glas tare, ca să atragă atenţia stăpânilor că este vigilent:

– Ce, banditule, dormi? Ai obosit?

– Schimbă-i poziţia, poate se trezeşte, răspundea unul din stăpâni.

Atunci ţi se comanda să stai într-un picior. Şi şedeai într-un picior până te prăbuşeai. Socotind ei că acum eşti epuizat şi dispus să borăşti (asta era expresia lor), erai interogat sau ţi se dădea o plăcuţă de săpun să scrii pe ea. Aceasta o studiau şi erai chemat să completezi cu amănunte.

Nici poziţiile la care fusesem supus nu au adus roadele scontate. Au speculat însă dispoziţia sufletească pe care o manifestam de a mă supune comenzilor date, fără re­zervă. Executam în grup mişcările gimnastice deja ştiute în succesiunea lor în chip me­canic fără a fi loviţi; alt grup era supus la supliciul bătăilor la tălpi, pe rangă şi trântiţi cu picioarele în sus. Mi-am auzit numele strigat, credeam că sunt chemat să execut ceva deosebit sau să fiu pedepsit. Inainte de a-mi da seama ce trebuia să fac mi s-a ordonat:

– Ţine aici, aplicându-mi-se o bâtă pe spinare.

Am apucat cu amândouă mâinile ceva care se ridica în sus, înfăşurat într-un cearceaf. Era cel trântit pe jos. Au început să curgă lovituri la tălpi. Livinski şi Vasile Puşcaşu loveau precum fierarii fierul roşu pe nicovală. Ţineam deci picioarele celui ce scrâşnea de durere, făcându-mă părtaş, deocamdată inconştient, la supliciul lui. Când am conştientizat, am ridicat capul şi-am strigat:

– Nu mai ţin! Nu mai ţin! Şi-am dat drumul victimei.

Cu o lovitură peste cap m-au redus la tăcere şi-am căzut alături de cel torturat. L-au dezvelit pe cel bătut, atunci l-am recunoscut pe Costică Pascu. Trezit din aiureală, am început să plâng în hohote fără să mă pot opri. Căzusem în cursa subtil întinsă de diavol, speculând râvna mea de supunere la schingiuiri. Mi-am adus aminte de învăţătura Sfinţilor Părinţi: diavolul, când nu te poate birui prin cele de stânga, minciună, furt, desfrâu etc, te împinge spre cele de dreapta, îţi dă râvnă să întreci măsura, să te crezi puternic în virtute. Atunci te prăbuşeşti prin ceea ce credeai că eşti tare.

Livinski şi Puşcaşu şi-au dat seama că realizasem un control intern, dar m-au su­pus şi pe mine aceleiaşi torturi. Cei care nu reveneau din leşinuri în urma schingiurilor erau duşi la WC şi udaţi cu apă, apoi le reluau chinurile până cereau singuri să declare cele ascunse la anchetă. Fiecare aveam lângă noi, aproape permanent, un înger păzitor, devenit de frică negru. Intr-un moment de neatenţie al supraveghetorilor, când mă aflam chiar lângă Costică Pascu, în poziţie, cu glas mai presus de a fi redat în vreun fel, mi-a şoptit de la înălţimea lui spirituală:

Chiar dacă tu sau oricare dintre voi m-aţi omorî, să ştiţi că v-am iertat…

Satan aşezase în calea sufletului meu un tobogan spre infern. Nu am putut răspunde nimic căci plânsul îmi îneca răsuflarea. Dar din acel moment mi-am pus plasă de sigu­ranţă sub trapezul circului în care evoluam. N-am mai executat nici o comandă, decât după ce mă convingeam că nu mă afectează decât pe mine. Părerea mea de rău pen­tru această greşeală, lipsă de perspicacitate spirituală, de trezvie, cum o numesc Sfinţii Părinţi, am plâns-o mult şi o plâng şi astăzi. Frate Costică, iartă-mă!

Ingăduise Dumnezeu să-mi dau seama şi să înţeleg că lucrarea celui rău e foarte subtilă şi poate să te cuprindă şi în chip inconştient. Cei care au greşit în aceste încercări, mulţi poate, au fost şi ei într-o astfel de situaţie. Cei ce au sesizat începutul prăbuşirii lor s-au salvat, ceilalţi s-au prăbuşit în cursa lui satan, executând necontrolat ordinele lui.

Când suntem ispitiţi sau încercati în credinţa noastră, spun Sfintii Părinţi, Dumnezeu ne dă mijloacele şi posibilitatea să sesizăm cursa întinsă şi chiar să ne smulgem din prăbuşire. Dansând pe o muchie de cuţit accepţi să te tai în ea şi să sângerezi sau, de nu, cobori în braţele morţii spirituale şi materiale. Dar numai Dumnezeu va judeca cu dreptate pe fiecare din cei ce au trecut prin acest diavolesc cerc de foc, stâlcirea conştiinţelor.

Privind la câştigul celui rău, vedem peste ani o minune mai mare. Nici unul dintre cei care au fost siliţi prin schingiuiri să facă rău altora, să schingiuiască pe fraţii lor, după ce n-au mai avut lângă ei torţionari n-au continuat greşeala, smerit s-au întors tăcând, la picioarele lui Hristos. Numai cei ce au făcut din proprie iniţiativă răul, con­tinuând fără să fie siliţi din afară de cineva, şi-au asumat responsabilitatea pentru îndrăcirea în care trăiesc. Aceştia au fost foarte putini. Numai ei au pierdut posibilitatea revenirii la Tatăl ceresc. Dar dacă unii mai sunt încă în viaţă, poate că Dumnezeu, în îndelunga Sa răbdare, le va oferi o şansă de pocăinţă, aşteptându-i pe Sfânta Cruce!

Observând că am reţineri înaintea executării comenzilor cei şase corifei ai reeducării, m-au luat de-o parte, m-au pus pe duşumea şi m-au înconjurat.

– Ce-i cu tine? Ce gândeşti tu?

Nu le-am răspuns şi i-am privit cu indiferenţă.

– Noi ştim ce gândeşti tu, măi banditule, a zis Puşcaşu.

– Tu ne socoteşti pe noi criminali şi trădători, nu-i aşa? a zis Livinski.

Voi ati zis, le-am zâmbit.

Răspunde ca Hristos, banditul! m-a lovit peste gură unul.

– Noi vrem să vorbeşti oamenilor, să le spui ce vrei tu. Să te vedem de ce eşti în stare!

– Când să le vorbesc?

– Mâine după amiază, la ora 3.

Mi-am reluat locul în poziţie, dar fără înger păzitor, ceea ce însemna că mă pot suci, că pot dormi noaptea şi pot merge la WC fără însoţitor. Duhul cel rău vroia să ştie prin ei ce gândesc. Dar mai ales dacă am refăcut legătura în Duh cu Hristos, pe care ei credeau că am pierdut-o, şi în ce stadiu mă aflu, ca să mă poată doborî.

Peste noapte m-am gândit ce să le spun tinerilor din cameră. M-am rugat să pot face iarăşi o mărturisire a Adevărului dumnezeiesc şi să descopăr lucrarea satanică, indemnând pe toti ca mai bine să murim, decât să ne pierdem sufletele. Dimineaţa m-au mutat într-un colţ al camerei, singur. Mărtinuş a stat în faţa mea, studiindu-mi orice mişcare, orice gest, mi-a numărat şi clipeala genelor. Era o linişte completă şi nici o schingiuire. La ora trei după amiază, m-au chemat conspirativ, în şoaptă:

– Te-ai pregătit?

– Da.

– Ia să vedem, ce ai să le spui tinerilor din cameră?

Eu am făcut mişcarea ca să mă întorc spre ascultători, care nu ştiau nimic despre acest aranjament ca să încep să vorbesc.

– Nu, banditule, ne spui întâi nouă!

– Lăsati-mă să spun şi veţi auzi!

– Nu! întâi ne spui nouă şi apoi le spui şi lor!

– N-aţi spus dumneavoastră că mă lăsaţi să vorbesc ce vreau eu?

– Banditule, crezi că ne duci? mă încolţiseră Livinski şi Puşcaşu.

– Atunci n-am nimic de spus tinerilor. Dar vă spun vouă, să nu ziceti că nu vi s-a spus, atunci când veţi vedea cele ce vi se vor întâmpla.

– Ia spune, măi banditule, să auzim proorocirea ta, au zis ei râzând, batjocorindu-mă şi înghiontindu-mă.

Voi acum sunteti amăgiţi şi înşelati de propria voastră părere despre voi şi v-aţi fă­cut slujitori lui satan iar prin mâinile voastre se operează prăbuşirea multor suflete. Pentru că nu mai vreti să vă întoarceti din drumul acestor fărădelegi şi să deconspirati lucrarea pe care v-ati angajat să o săvârşiti, veti plăti cu vietile voastre. Pentru a nu rămâne urme, totdeauna cel ce se serveşte de o sculă pentru săvârşirea răului, caută să o distrugă sau s-o ascundă. Şi voi veti fi primii care veti fi ucişi. Atât am vrut să vă spun.

– Până vom muri noi, vei muri tu!

– S-ar putea ca Dumnezeu să vă lase să vedeti propria voastră condamnare şi pieire înainte de a muri eu.

M-au bătut iarăşi şi m-au pus în pozitie; schingiuirile au început iarăşi pentru toată camera. Timpul nu mai exista pentru noi. Trăiam o stare de suspensie, viata noastră se constituia din pauze scurte între două suplicii. Trăiam o moarte vie. Se poate şi aşa ce­va? Da, hotărât lucru, se poate!

(Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtata)

Legaturi:


Categorii

Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Portile Iadului, Razboiul nevazut, Reeducarea ieri, azi si maine, Virgil Maxim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

33 Commentarii la “VIRGIL MAXIM LA GHERLA – patimiri mucenicesti, ispite si PROOROCIA DESPRE SOARTA CELOR CARE SE FAC SLUGILE SATANEI (aviz si celor de azi!)

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: VIRGIL MAXIM, unul dintre marii mucenici ai inchisorilor comuniste – MODEL MORAL FARA OSTENTATIE si EXEMPLU DE TRAIRE CRESTINA DUSA PE CULMILE SFINTENIEI: “Curajul are nevoie de sprijinul constiintei” -
  2. Pingback: VIRGIL MAXIM – MANUSCRIS INEDIT: Scrisoare-testament catre fiica sa: “Multumeste-te cu putin. Nu te lasa ispitita de modernism si mondenism. Satan a pregatit pentru mileniul trei o lege numita ‘drepturile omului’” -
  3. Pingback: TRADAREA LUI IUDA PRIN SARUT FATARNIC si formele posibile de NECREDINCIOSIE din partea noastra: “Dar si noi insine oare nu Il tradam adesea pe Hristos?“. FIDELITATEA MARTURISITOARE – CONDITIA MANTUIRII -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate