Ce inseamna ANTIHRIST si de ce aproape intreaga lume i se va inchina? PARINTELE SERAFIM ROSE despre ispita agatarii de lucruri EXTERIOARE, a PATIMII “CORECTITUDINII” si despre inselarea MODELOR DUHOVNICESTI, a “SPIRITUALITATII CONFORTABILE” sau a “ORTODOXIEI DE SERA”

2-09-2014 Sublinieri

Părintele Serafim Rose la mănăstirea Cuviosului Gherman, anul 1979

“Este foarte posibil să-ţi ascunzi patimile lăuntrice nevindecate în spatele unei faţade sau tehnici ţinând de o duhovnicie «corectă», fără însă a avea dragoste adevărată faţă de Hristos şi faţă de fratele tău…”

***

Vedeti si:

***

Părintele Serafim slujind dumnezeiasca Liturghie în lunea săptămânii luminate, 27 aprilie 1981, în altarul de vară, în același loc unde va fi înmormântat

“Avem un prieten in Muntele Athos care urmareste de multi ani situatia din manastirile grecesti. Se duce in locuri unde, de pilda, cineva a devenit un “gheronda” faimos, cu numerosi ucenici. Observandu-i pe acesti “stareti”, el a ajuns la concluzia ca adesea oamenii de acolo isi inchipuie si zamislesc fantezii, ca si oricare altii. Au anumite pareri despre cineva, pe care le raspandesc pretutindeni, in jurul acestuia, transformandu-l dintr-odata intr-un „batran sfant”, cu o multime care se strange imprejurul lui. In realitate, nu exista nici o pricina pentru acest fapt – sunt multe persoane sfinte carora nimeni nu le da vreo atentie. La Muntele Athos, se poate vedea acest lucru in cazul unui Batran numit Teodosie, un om foarte sfant, care a scris un jurnal despre cum s-a rugat cu Rugaciunea lui Iisus, la un nivel foarte sporit. Nimeni nu stie nimic despre el, in timp ce toata lumea a auzit de altii, deoarece “li s-a facut reclama” si toti ii dau crezare.

Printre noi, convertitii apuseni la Ortodoxie, tendinta aceasta – de a asculta o parere pe care cineva a raspandit-o si de a-i da crezare – este foarte puternica. Totusi, nu aceasta este ceea ce ar trebui sa facem. Ar trebui sa ne folosim mintea, incercand sa ne inaltam inimile la un nivel la care sa putem simti mai profund Ortodoxia. Este imperios necesar, in aceste vremuri, sa avem un discernamant patrunzator. (…)

Daca duhul autentic al Ortodoxiei nu ne este transmis astfel, apare ispita de a urma „intelepciunea exterioara”, intelepciunea acestei lumi. Atunci, venind catre Ortodoxie, vom alerga dupa lucruri exterioare: icoane bune, slujbe minunate dupa Tipic, biserici frumoase, dupa felul corect de a canta, de a face danii… Toate aceste lucruri sunt minunate si bune, dar nu ne putem apropia de ele fara sa stabilim ca fiindu-ne prioritar a avea o inima calda, crestina si a purta lupta launtrica prin care sa dobandim smerenia.

Daca neglijam aceste prioritati esentiale, atunci toate aceste lucruri minunate pot fi asezate intr-un muzeu al antichitatilor ortodoxe, asa cum istoriseste filosoful Vladimir Soloviev – si acest lucru va fi pe placul Antihristului. Antihristul trebuie inteles ca fiind un fenomen duhovnicesc. De ce va vrea toata lumea sa i se inchine? Este vadit, din pricina faptului ca in launtrul sau se gaseste ceva care raspunde la ceva din launtrul nostru – acel ceva fiind lipsa lui Hristos din noi. Daca i ne vom inchina (Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva!), va fi deoarece vom simti o atractie catre un anumit lucru exterior, care s-ar putea infatisa ca fiind chiar crestin, de vreme ce „Antihrist” inseamna cel ce este „in locul lui Hristos” sau arata precum Hristos. Astfel, ne vom pierde cu desavarsire mantuirea, urmandu-i celui ce este in locul lui Hristos, si care ne va duce in ratacire. Desigur ca Antihristul poate veni doar dupa ce intreaga lume a auzit de Hristos; prin urmare, alegerea din urma va fi facuta intre Hristos si Impostorsi aproape intreaga lume ii va urma Fiarei.

Cum sa ne impiedicam de la a savarsi aceasta, de la a urma „intelepciunii exterioare“? Trebuie mentionat ca putem fi prinsi de ea, chiar daca am ajuns cuprinsi de idei inalte. Este la moda acum sa se invete despre Rugaciunea lui Iisus, sa se citeasca Filocalia, sa se faca o „intoarcere la Parinti”. Aceste lucruri nu ne vor mantui – sunt exterioare. Ele ne pot fi de folos daca sunt intrebuintate potrivit, dar daca devin o patima, daca devin cel dintai lucru dupa care umblati, atunci ajung sa fie exterioare, ducandu-ne nu catre Hristos, ci catre Antihrist. (…)

Vedem aceeasi atitudine in zilele noastre, ce da glas unora ca acestea: „Toata lumea il stie pe Sfantul Simeon Noul Teolog. O, da! Il vom urma. Sfantul Grigorie Palama. Da! Da, e cel mai bun! Da! Si toti Parintii isihasti… Isihasm! si Rugaciunea lui Iisus“, si alte subiecte sporite – toate acestea sunt doar la suprafata“.

(Parintele Serafim Rose, Inaltarea cugetului, incalzirea inimii, traducere de Radu Hagiu)

***

seraphim1.jpg

“Viata si invatatura noastra crestina trebuie sa fie in asa fel incat sa ne dea putinta de a-l sti pe adevaratul Hristos si de a-l recunoaste pe hristosul cel mincinos (Antihristul) cand va veni. Nu cunoasterea teoretica sau “corectitudinea” ne vor da aceasta cunoastere. […]

Astfel ca si prea multa “corectitudine” in Ortodoxie, fara o inima crestina iubitoare, nu ii va putea rezista Antihristului; cel care il va recunoaste si ii va rezista cu tarie o va face indeosebi prin inima si nu prin minte. Trebuie sa ne dezvoltam launtric simtamintele si instinctele crestine drepte, si sa lasam deoparte toata fascinatia asupra “satisfactiilor duhovnicesti” (“conforturi spirituale”) ale modului de viata ortodox, caci altfel vom fi – precum nota un observator plin de discernamant al convertitilor din ziua de astazi – “ortodocsi, dar nu si crestini”.

[…]

Par. Dimitri [Dudko] a fost intrebat odata cu cat este mai buna religia din lumea libera fata de cea din Rusia, iar el a raspuns: Da, ei au libertate si biserici multe, dar acolo este o “spiritualitate confortabila”. In Rusia avem o cale diferita, calea suferintei ce poate zamisli roade adevarate. Sa ne aducem aminte de aceasta fraza atunci cand privim la firava noastra Ortodoxie din lumea libera: ne multumim sa avem biserici si cantari frumoase; ne laudam poate ca tinem posturile si calendarul bisericii, ca avem icoane “bune” si enoriasi care canta, ca dam saracilor si poate danie Bisericii? Ne incantam cu invataturi patristice si conferinte teologice inalte fara sa avem simplitatea lui Hristos in inimi? Atunci a noastra este aceasta “spiritualitate confortabila“, si nu vom obtine roadele duhovnicesti ce vor fi aratate de cei lipsiti de aceste “conforturi”, cei ce patimesc profund si lupta pentru Hristos. In acest duh ar trebui sa vorbim despre Biserica suferinda din Rusia si sa asezam cele exterioare apartinand cultului Bisericii, la locul ce li se cuvine”.

(Parintele Serafim Rose, “Orthodox Christians Facing the 1980’s” [Crestinii ortodocsi fata in fata cu anii ’80”] – O prelegere tinuta la Pelerinajul de vara Sf. Gherman, Platina, California, 9 august 1979, preluat in: “Ne vorbeste parintele Serafim Rose)

***

seraphim1.jpg

“Părintele Serafim era una cu prorocul veacului al XIX-lea, Sf. Ignatie Briancianinov, când învăţa că numai cei ce simt Împărăţia lui Dumnezeu în inimile lor vor fi în stare să recunoască adevărata fire a lui Antihrist atunci când va veni. Dimpotrivă, afirma Părintele Serafim, „«super-ortodocşii» de azi pot uşor să-i cadă pradă lui Antihrist“.

[…]

În particular, Părintele Serafim vedea în nejustificatele atacuri „ortodoxe” la adresa Fericitului Augustin semnul externalismului ce va conduce la acceptarea lui Antihrist. Învăţăturile hiper-raţionaliste ale Fericitului Augustin (faţă de Părintele Serafim însuşi se recunoştea a nu fi un mare admirator), nu reprezintă decât aspectul extern, intelectual, al unui om cu o inimă vădit ortodoxă. După cum scria Părintele Serafim într-o scrisoare,

„principalul şi singurul lucru plăcut şi ortodox al său este simţământul ortodox, evlavia şi dragostea de Hristos, ce ies la iveală aşa de puternic în lucrările sale nedogmatice, precum Confesiunile (iar Părinţii ruşi îndrăgesc şi Solilocviile). A-l distruge pe Augustin, cum încearcă s-o facă criticii de azi, înseamnă să ajuţi de asemenea la distrugerea acestei evlavii şi iubiri de Hristos. […] În ce mă priveşte, eu mă tem mult mai mult de inimile reci ale celor «corecţi intelectual» decât de orice greşeli pe care le-ai putea găsi la Augustin. Simt în aceste inimi reci o pregătire pentru lucrarea lui Antihrist (a cărui imitare a lui Hristos trebuie să se întindă şi la «teologia corectă»!); simt la Augustin dragostea lui Hristos“.

Mereu şi mereu, Părintele Serafim îi sfătuia pe fraţii săi creştini ortodocşi să arate dragoste şi milă faţă de cei aflaţi în suferinţă:

„Iată pri­lejurile zilnice de a ne arăta dragostea creştină”, spunea el: „să dăm de pomană, să-i cercetăm pe bolnavi, să-i ajutăm pe cei nevoiaşi”.

Adeseori, Părintele Serafim vorbea despre primejdia de a transforma Ortodoxia într-un „stil”, trecând cu vederea îndatoririle creştineşti cele mai obişnuite. În cadrul unei conferinţe, spunea următoarele:

„Nu cumva ne lăudăm că ţinem posturile şi calendarul Bisericii, că avem «icoane bune» şi «cântare de obşte», că dăm milostenie săracilor şi poate şi zeciuiala datorată Bisericii? Nu cumva ne desfătăm cu înalte învăţături patristice şi discuţii teologice, însă fără a avea în inimile noastre simplitatea lui Hristos şi adevărata milă faţă de cei aflaţi în suferinţă? Dacă este aşa, atunci avem o «spiritualitate consolatoare» şi nu vom avea parte de roadele duhovniceşti ce vor fi arătate de către cei lipsiţi de toate aceste «consolări», care suferă profund şi se nevoiesc pentru Hristos.

În 1979, vorbind despre Arhiepiscopul Andrei de la Noul Diveievo (fostul Părintele Adrian), răposat cu un an în urmă, Părintele Serafim spunea:

„Ura creştinismul «de seră» al celor ce sunt ortodocşi «de plăcere», dar nu duc o viaţă de nevoinţă şi de adâncire a creştinismului lor. Noi, convertiţii, putem cădea cu uşurinţă în această ortodoxie «de seră». Putem trăi aproape de o biserică, putem avea slujbe în limba engleză, un preot bun, putem merge des la biserică şi ne putem împărtăşi des, putem fi într-o jurisdicţie «corectă» – şi totuşi să rămânem reci, nesimţitori, aroganţi şi mândri, cum spunea şi Sf. Tihon din Zadonsk”.

Cu acelaşi prilej, Părintele Serafim a vorbit şi despre modul cum putem încerca să fim „duhovniceşti”, neglijând însă elementara dragoste creştină:

“Viaţa noastră duhovnicească nu este ceva livresc sau aplicarea unor formule. Tot ceea ce învăţăm trebuie să devină parte a vieţii noastre şi un lucru firesc. De pildă, putem citi despre isihasm şi despre Rugăciunea lui Iisus şi chiar să începem să o rostim – şi totuşi să rămânem orbi la propriile patimi şi fără vreo reacţie faţă de cineva aflat în nevoie chiar în faţa noastră, fără a vedea că aceasta este o punere la încercare a creştinismului nostru, situată la un nivel mult mai elementar decât rostirea Rugăciunii lui Iisus“.

(din: FERICITUL SERAPHIM ROSE despre Ortodoxia milei lucratoare si a durerii inimii VS. “super-ortodoxia” celor cu inimile reci si inraite,

extras din: Ierom. Damaschin, Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose, Ed. Sophia, Bucuresti, 2003)

***

seraphim1.jpg

Viata centrata in jurul sinelui si de satisfacere a propriei persoane, traita de majoritatea “crestinilor” de astazi este atat de intruziva incat ii pecetluieste pe acestia in afara oricarei intelegeri a vietii duhovnicesti; si cand astfel de oameni incearca “viata duhovniceasca”, o fac numai ca pe un alt mod de satisfacere a propriului eu. Fapt ce poate fi vazut destul de limpede in idealurile religioase cu desavarsire false atat ale miscarii “harismatice” cat si ale diferitelor forme de “meditatie crestina”: toate promit (si ofera extrem de rapid) experienta multumirii si a pacii. Dar acesta nu este catusi de putin idealul crestin, care, decat orice altceva, poate fi rezumat ca fiind un razboi si o lupta infricosatoare.

(Ieromonah Serafim Rose, Ortodoxia si religia viitorului, FEP – Tipografia Centrală, Cartea Moldovei, Chisinău, 1995, preluat de la “Ne vorbeste parintele Serafim Rose”).

***

seraphim1.jpg

Crestinul trebuie sa fie diferit de lume, deasupra lumii nefiresti, anormale, de astazi, si acesta trebuie sa fie unul din lucrurile fundamentale pe care sa le stie ca o componenta a educatiei sale crestine. Altminteri nu are nici un sens sa ne numim crestini – cu atat mai putin crestini ortodocsi.

Abordarea gresita ce se afla la extrema opusa este una care ar putea fi numita falsa spiritualitate. Pe masura ce traducerile cartilor ortodoxe despre viata duhovniceasca devin tot mai disponibile, si un vocabular ortodox de lupta duhovniceasca pluteste tot mai mult in atmosfera, apare un numar crescand de oameni ce vorbesc despre isihasm, Rugaciunea lui Iisus, viata ascetica, stari inalte de rugaciune si de cei mai inaltati Sfinti Parinti ca Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Palama si Sf. Grigorie Sinaitul. Este foarte bine sa fim constienti de aceasta parte cu adevarat inalta a vietii duhovnicesti ortodoxe si sa ii veneram pe marii sfinti care chiar au trait-o; dar daca nu avem o constienta foarte realista si foarte smerita a cat de departe suntem de viata isihasta noi, toti cei de astazi, si cat de putin pregatiti suntem chiar si sa ne apropiem de ea, interesul in ea va fi doar inca una din exprimarile universului nostru de plastic [artificial], centrat asupra sinelui. Generatia EU devine isihasta! este ceea ce incearca unii sa faca astazi; dar in realitate adauga doar un joc nou numit „isihasm” atractiilor Disneyland-ului (…)

Voi mai accentua inca o data ca ambele extreme trebuie evitate – atat desertaciunea lumeasca cat si super-spiritualitatea – dar aceasta nu inseamna ca nu ar trebui sa avem o constiinta realista a cerintelor legitime pe care ni le ridica lumea, sau ca ar trebui sa incetam a respecta si a primi povatuirea marilor Parinti isihasti si a folosi rugaciunea lui Iisus noi insine, pe masura propriilor stramtorari si putinte. Trebuie doar sa fie la nivelul nostru, aici, jos, pe pamant. Ideea este – si este una absolut necesara supravietuirii noastre ca si crestini ortodocsi in ziua de azi – ca trebuie sa constientizam situatia noastra ca si crestini ortodocsi astazi; trebuie sa constientizam cu profunzime ce fel de timpuri traim, cat de putin stim si simtim cu adevarat Ortodoxia, cat de departe suntem nu doar de sfintii vremilor de mult trecute, ci chiar de crestinii ortodocsi obisnuiti de acum o suta de ani sau chiar de acum o generatie, si cat de mult trebuie sa ne smerim doar ca sa supravietuim ca si crestini ortodocsi in ziua de astazi. (…)

Prin urmare, atitudinea noastra, incepand din acest moment, trebuie sa fie cu picioarele pe pamant si normala. Adica, trebuie aplicata circumstantelor reale ale vietii noastre, sa nu fie un produs al imaginatiei, al tendintelor de evadare si al refuzului de a fi confruntat cu realitatile de multe ori neplacute ale lumii care ne inconjoara. O ortodoxie care este prea exaltata si prea mult cu capul in nori apartine unei sere si este incapabila de a ne ajuta in viata cotidiana, fara a mai spune ceva de mantuirea celor din jurul nostru. Lumea noastra este extrem de cruda si raneste suflete cu asprimea ei; trebuie sa raspundem inainte de toate cu dragoste crestina si intelegere, cu picioarele pe pamant, lasand isihasmul si formele avansate de rugaciune celor capabili sa le primeasca“.

(Parintele Serafim Rose, “Perspectiva ortodoxa asupra lumii, traducere de Radu Hagiu)

***

seraphim1.jpg

Oricât de răbdător şi de neobosit era Părintele Serafim cu sufletele aflate în suferinţă, care căutau adevărul întru simplitatea inimii, totuşi nu-i plăcea să-şi piardă timpul cu oameni care urmăreau doar „să se joace de-a ortodoxia”, încerce un alt gust al creştinismului. După cum am văzut deja, diletantismul era coşmarul Părintelui Serafim. El observase că Ortodoxia are tendinţa de a-i respinge pe cei ce cred că ei „ştiu mai bine”.

La 29 august 1975, trei fraţi de mănăstire anglicani vizitară schitul. Cu un an în urmă îşi întemeiaseră propria mănăstire într-o casă închiriată.

„Pravila lor”, scria Părintele Serafim, „încă nu este cu totul pusă la punct. Pare a fi un soi de pravilă anglicano-benedictină, însă «dezvoltată» destul de liber.

Auzindu-i că ei simt că rădăcinile lor sunt în «creştinismul celtic» (toţi trei erau englezi get-beget), părinţii le vorbiră bucuroşi despre Sf. Cuthbert şi despre alţi sfinţi apuseni – descoperind însă că ignoranţa lor despre aceşti sfinţi este la fel de totală ca şi ignoranţa în privinţa creştinismul răsăritean…

Sâmbătă dimineaţa, la 17/30 august, Părintele Serafim i-a dus la Schitul Sf. Ilie şi apoi în susul drumului, pentru a discuta cu ei şi a le răspunde la întrebări.

Nu au pus prea multe întrebări şi, evident, nu au fost prea încântaţi când au auzit că: «Ortodoxia este răspunsul căutărilor voastre; dobândiţi-o, şi toate celelalte vi se vor adăuga». Era vădit că doreau un creştinism şi un monahism făcut de ei, astfel încât să se simtă «confortabil» în el, după cum ei înşişi o spuseseră în repetate rânduri”.

La masă nu mâncau mâncarea şi nu beau apa oferită lor de fraţi, nici nu le foloseau tacâmurile, ci se atingeau doar de cele aduse de ei înşişi în cutii de plastic. In biserică stăteau în spate, acoperind slujba părinţilor cu a lor.

„In acea după-amiază”, continua Părintele Serafim, „ne-au anunţat că vor pleca cu o zi mai devreme pentru a primi împărtăşania la un centru de retragere anglican în dimineaţa următoare… Era limpede că nu s-ar fi simţit «confortabil» în Ortodoxie, care cere atât de mult (îi «copleşeşte», cum spuneau ei). Duminică dimineaţa nu au venit la slujbă, ci şi-au ţinut slujba lor în arhondaric. Au plecat în sutanele lor albe (pe care le alternau cu negre şi gri), raşi pe cap, cu cruci pectorale şi cu picioarele goale în sandale – vădit străini de Sfânta Ortodoxie şi pregătiţi «să-şi urmeze calea lor». Ultimele cuvinte ale Părintelui Serafim, la despărţire: Nu amestecaţi Ortodoxia cu nimic. Dacă doriţi ortodoxie, atunci intraţi în adâncul ei; dacă nu, atunci mai bine lăsaţi-o în pace şi nu luaţi nimic din ea – nici icoane, nici Rugăciunea lui Iisus, nici nimic altceva.

O săptămână mai târziu [unul din aceşti fraţi] a trimis o scrisoare plină de reproşuri, acuzându-i pe părinţi de mândrie şi de sarcasm, numindu-i «aşa-zişi părinţi», etc. Se simţiseră ofensaţi mai ales de respectul pe care îl manifestam faţă de Ţar!

Contrar sfatului final dat lor de Părintele Serafim, ei au publicat mai târziu o broşură despre Rugăciunea lui Iisus, unul dintre aspectele ortodoxiei cu care se simţeau confortabil.

Unii dintre închinătorii mănăstirii erau din jurisdicţii ortodoxe necanonice, adică neavând legătură canonică cu Biserica. Dacă închinătorii se aflau într-o asemenea situaţie doar fiindcă doreau ei cu tot dinadinsul să aibe o ortodoxie croită „după propriile păreri”, părinţii nu puteau face mare lucru pentru ei. Dacă, dimpotrivă, starea lor se datora unor împrejurări nefericite sau ignoranţei, atunci părinţii le dădeau tot ce le stătea în puteri.

(Cap. “Noii inchinatori ai Americii”)

***

seraphim1.jpg

“…Parintele Serafim a vazut aceasta traire religioasa de „plastic” in mod cat se poate de graitor atunci cand un tanar inchinator, care statuse o vreme la o alta manastire din America, a venit la Platina vorbind mereu despre Stareti, isihasm, Rugaciunea lui Iisus, adevaratul monahism, intelepciunea ascetica a Sfintilor Parinti. Intr-o zi, Parintele Serafim l-a vazut plimbandu-se prin imprejurimile manastirii si fredonand cantece rock, pocnind din degete si sarind in ritmul muzicii. Surprins, Parintele Serafim l-a intrebat daca nu vede vreo contradictie intre aceste lucruri si interesul sau pentru spiritualitate, dar tanarul a ridicat din umeri si a raspuns: Nu, nu este nici un fel de contradictie. Cand vreau spiritualitate, il pun pe Staret vrand sa spuna ca putea scoate oricand caseta cu muzica rock si sa puna o caseta cu Staretul sau tinand un cuvant duhovnicesc…”

(Cap. FORMAREA SUFLETELOR TINERE”)

***

seraphim1.jpg

Din păcate“, scria Părintele Serafim, „conştienti­zarea monahismului ortodox şi ABC-ul său au rămas în mare parte ceva exte­rior chiar şi astăzi. Există mai multă vorbărie despre «Stareţi», «isihasm» şi «înşelare», decât nevoinţe călugăreşti aducătoare de roadă. Într-adevăr, este foarte posibil să accepţi toate semnele exterioare ale celei mai curate şi mai înalte tradiţii monahale: ascultarea absolută faţă de un Stareţ, mărturisirea zil­nică a gândurilor, participarea la lungi slujbe bisericeşti sau pravila de metanii cu Rugăciunea lui Iisus, deasa împărtăşanie, citirea cu înţelegere a scrierilor de temelie ale vieţii duhovniceşti, şi făcând toate acestea să simţi o adâncă pace psihologică şi o uşurare – şi în acelaşi timp să rămâi imatur din punct de vedere duhovnicesc. Este foarte posibil să-ţi ascunzi patimile lăuntrice nevindecate în spatele unei faţade sau tehnici ţinând de o duhovnicie «corectă», fără însă a avea dragoste adevărată faţă de Hristos şi faţă de fratele tău. Raţionalismul şi răceala inimii omului modern în general fac din aceasta una dintre cele mai înşe­lătoare ispite ale celui ce râvneşte astăzi la viaţa călugărească. Formele monahale ortodoxe au fost într-adevăr sădite în Apus; dar cum rămâne cu inima monahis­mului şi a creştinismului ortodox: pocăinţa, smerenia, iubirea faţă de Hristos, Dumnezeul nostru şi setea neostoită pentru împărăţia Lui?

În această privinţă, călugării vremurilor de pe urmă au multe de învăţat din monahismul vechii Galii. Nou-născut, încă vibrând de la impulsul iniţial, el se ridică deasupra negurii „calculului duhovnicesc” şi se avântă în curatul aer de munte al simplităţii evanghelice. După cum spune Părintele Serafim: „Este me­reu aproape de rădăcinile sale şi conştient de ţelul său, nerobit vreodată de litera rânduielilor şi formelor sale. Prospeţimea şi sinceritatea sa sunt izvor de insuflare până în zilele noastre“.

(din: Ierom. Damaschin, Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose, Ed. Sophia, Bucuresti, 2003)

***

seraphim1.jpg

„La San Francisco era o persoana care s-a inflacarat de ideea Rugaciunii lui Iisus. A inceput sa adauge rugaciune peste rugaciune, pana cand a ajuns, numai dimineata, la 5000. Chiar acolo in mijlocul lumii, in mijlocul orasului, dimineata, inainte de a face orice altceva, inainte de a manca, acest om era in stare sa rosteasca Rugaciunea lui Iisus de 5000 de ori, pe balcon, si se simtea minunat de proaspat si de insuflat.

Apoi intr-o dimineata s-a intamplat ca cineva sa se opreasca chiar sub balconul sau si sa inceapa sa lucreze ceva tocmai cand omul nostru rostea ultima mie de rugaciuni. Iar acel om si-a iesit din sarite in asa hal, incat a ajuns sa arunce in el cu farfurii! Cum sa reactionezi fata de un om preocupat de viata duhovniceasca, de Rugaciunea lui Iisus, care, dintr-o data, in timp ce rosteste rugaciunea, e in stare sa inceapa a arunca cu farfurii? Aceasta inseamna ca inauntrul lui patimile erau libere, din pricina faptului ca omul era amagit de gandul sau parerea ca stia ce anume este bine duhovniceste pentru el. El actiona dupa propria parere, dar nu cu trezvie, nu intru cunostinta; si de cum s-a ivit prilejul, patimile au rabufnit. In acest caz este mai de folos sa nu spui de 5000 de ori Rugaciunea lui Iisus, ci sa faci ceva care sa fie duhovnicesc.

(Cap. PAREREA DE SINE”)

***

seraphim1.jpg

Invatatura ortodoxa despre viata de dupa moarte este destul de aspra si pretinde un raspuns foarte serios din partea noastra, plin de frica lui Dumnezeu. Dar omenirea de azi este foarte rasfatata si egocentrica si nu asculta cu placere despre realitati atat de aspre precum judecata si raspunderea pentru pacate. Ne simtim mult mai <<confortabil>>cu o invatatura inalta despre «isihasm», care ne spune ca Dumnezeu nu este chiar atat de neinduplecat cum L-a descris traditia ascetica ortodoxa, ca, de fapt, nu trebuie sa ne temem de moarte si dee judecata ce vine odata cu ea, si ca, ocupandu-ne doar cu idei duhovnicesti inalte, precum cele din Filocalie (dand la o parte ca «alegorii» toate pasajele despre vami), vom fi «in siguranta». […]

Adevarata invatatura ortodoxa despre viata de dupa moarte, pe de alta parte, ne invata tocmai frica lui Dumnezeu si ne insufla sa ne nevoim pentru Imparatia Cerurilor, impotriva tuturor vrajmasilor nevazuti care ne atin cararea. Toti crestinii ortodocsi sunt chemati la aceasta nevointa si este o mare nedreptate pentru ei sa li se dilueze invatatura ortodoxa spre a o face mai «confortabila». Fiecare trebuie sa citeasca acele texte ortodoxe care se potrivesc treptei sale duhovnicesti din acel moment; dar nimeni nu poate sa-i spuna ca poate lasa la o parte ca pe niste «basme» acele texte pe care le socoteste «neconfortabile». Modele si parerile oamenilor se pot schimba, dar Traditia ortodoxa ramane mereu aceeasi, indiferent cat de putini o urmeaza. Fie ca noi sa ramanem in veci copiii ei credinciosi!.

(“SUFLETUL DUPA MOARTE”)

Ceremonia de canonizare a Cuviosului Gherman de Alaska. Eugene Rose în fruntea procesiunii, la ieșirea din catedrala din San Francisco

Cititi si:

***

***

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 1. SPECIAL, Despre inselare, Parintele Serafim Rose, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “Ce inseamna ANTIHRIST si de ce aproape intreaga lume i se va inchina? PARINTELE SERAFIM ROSE despre ispita agatarii de lucruri EXTERIOARE, a PATIMII “CORECTITUDINII” si despre inselarea MODELOR DUHOVNICESTI, a “SPIRITUALITATII CONFORTABILE” sau a “ORTODOXIEI DE SERA”

  1. “3. Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării,
    4. Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.
    5. Nu vă aduceţi aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri?
    6. Şi acum ştiţi ce-l opreşte, ca să nu se arate decât la vremea lui.
    7. Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte.
    8. Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale.
    9. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase,
    10. Şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască.”
    (II Tesaloniceni 2:3-10)
    * Conform versetului 3, ziua Domnului va veni numai după apariţia, şi evident şi înfrângerea, Antihristului, “omul nelegiuirii, fiul pierzării”, falsul Mesia, înscăunat în templul din Ierusalim (conform versetului 4).
    Din versetul 4 aflăm că Antihristul va pretinde că este divin, dumnezeiesc şi va primi închinare în templul lui Dumnezeu, templu despre care ştim că era la Ierusalim pe locul moscheei Al-Aqsa. Deci, reconstrucţia acelui templu e un puternic semnal de alarmă pentru creştini. Deci, întâi va veni Antihristul, falsul hristos, abia după aceea va veni Domnul nostru Iisus Hristos, Care îl va înfrânge pe Antihrist (versetele 3 şi 8).
    http://binevestitorul.wordpress.com/2012/12/06/antihristul-cum-il-recunoastem/

  2. Bucură-te, Sfinte Părinte, Cuvioase Serafim, candelă strălucitoare a lui Hristos care-i mustri pe fariseii acestor zile si ne trezesti pe noi din motaiala cea pierzatoare!

  3. “Iarta-ne pe noi nebunii si miseii si naucii
    Ca pentru iubirea-Ti Sfanta,Ti-am dat chinurile Crucii!
    Iarta-ne pe noi buimacii si smintitii mici si mari,
    Ca-n piroane sus pe Cruce Te-am fost pus intre talhari!
    Iarta-ne,Cel care fost-ai si Esti noua mangaiere,
    Ca pe cand mureai pe Cruce noi Ti-am dat otet cu fiere!
    Iarta-ne,Hristoase-Doamne,ca de-a Tale chinuri sfinte
    Sant asa putini aceea care-si mai aduc aminte!

    Iarta-ne,ca-n cei sub zdrente care cer cu gene ude,
    Prea arar Te vede lumea,prea arar Te mai aude,
    Uitand lumea,despre mila cele ce-ai fost cuvantat
    “…Unuia din cei nevolnici cine dati,Mie Mi-ati dat!”…

    De la noi nu-ntoarce Doamne,a Ta Fata-n alta parte,
    Si-ale vietii noastre zile nu le mai lasa desarte,
    Toarna har in duhul nostru,sa priceapa fiecine,
    Ca de-a pururi toata cina vine numai de la Tine!

    Suntem orbi,Iisuse-Doamne,biijbaim pe drum gramada;
    Da-ne ochi ca turma toata,Maretia Ta s-o vada!
    Suntem surzi de-atatea veacuri;Da-ne-auz Tu,Bunul-Sfant
    Ca sa tresari la soapta-Ti,sa-Ti sorbim in noi Cuvantul!

    Suntem muti,parca sub vraja ni-i legata limba-n gura:
    Da-ne graiuri sa slaveasca Slava Ta fara masura!
    Ni-s picioarele oloage,nu le mai lasa oloage,
    Ca sa mearga turma-ntreaga in Biserici sa se roage!”

    Vasile Militaru

  4. Doamne, ajuta! Eu nu inteleg de ce aproape toata lumea ii va urma lui Antihrist, daca noi stim de cand ne-am nascut ca Hristos va veni pe nori, si stim si cum va veni Antihristul? De ce sa ne insele cand credinciosii lui Dumnezeu vor fi calauziti de cei doi: Enoh si Ilie?

  5. @ Anca:

    Pai tocmai asta arata Parintele Serafim (si nu doar el): ca nu e de ajuns sa STII, ca esential este ceea ce se gaseste inlauntrul nostru, in inima noastra – patimi, uneori foarte subtile (asa cum se exemplifica) care ne pot atrage (nu pe cale rationala, in general) catre Antihrist, tocmai in timp ce noi, cu mintea, aparent, Il alegem pe Hristos.

    Vezi si:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2014/06/30/duhul-desertaciunii-pecetea-interioara/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2014/04/30/antihrist-minuni-semn-din-cer-inselare-spectacol-apostazie-minunile-hristos-cugetarea-trupeasca-sfantul-ignatie-briancianinov/

  6. Fratilor faceti o treaba grozava cu acest site.
    Va felicit si va doresc ca Bunul Dumnezeu si Maica Preacurata sa va ajute si sa va pazeasca.
    Doamne ajuta.

  7. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/09/27/ce-avem-noi-de-facut-astazi-pentru-a-ne-mantui-si-pentru-a-ne-pregati-de-incercarile-ce-vor-veni/

    Deci problema este una launtrica. Sfantul Apostol Pavel spune undeva, sper sa citez cat mai exact ce spune el. Spune : “Incercati-va pe voi insiva, cercetati-va daca sunteti in credinta. Oare nu va cunoasteti voi pe voi insiva ca Hristos Iisus este intru voi? Ci afara numai daca nu sunteti netrebnici“. Deci asta este problema noastra. Daca il avem pe Hristos salasluit in noi, ne mai putem teme de ceva? Ne mai putem teme de ceva? Nu vom sti singuri cand va veni momentul acela cand fiecare va fi pus in fata situatiei, sa se lepede sau sa nu se lepede de Hristos. Nu va sti fiecare ca va veni momentul acela? Adica tu sa pierzi Harul Sfantului Duh si sa nu stii sa l-ai pierdut? Daca punem asa problema, inseamna ca noi nu avem clar constiinta ce este viata crestina. Ca scopul nostru asta este: dobandirea Harului Sfantului Duh. Cine pune intrebari legate de problema asta, ar trebui sa se intrebe el pe el insusi mai intai:‘Ce este in inima mea? Am agonisit acolo Harul?’ Ca daca nu l-am agonisit, pot sa-mi pun eu mii de probleme si sa primesc mii de raspunsuri, ca atunci cand se va ivi situatia sa ma lepad de Hristos, tot mai voi lepada de El. Pot sa stiu bine ce trebuie facut. Pot sa stiu ca primirea buletinului inseamna lepadare de Hristos si tot il voi primi daca ma va parasi Harul Sfantului Duh. Deci problema mea asta este.

    […]

    Deci daca nu vom avea agonisit inlauntrul nostru Harul Sfantului Duh, putem noi sa stim oricate despre nu stiu ce comploturi masonice, despre nu stiu ce comploturi evreiesti, despre nu stiu ce buletine, pentru ca daca nu vom avea Harul, repet, oricum ne vom lepada. Oricum ne vom lepada! Deci asta este problema noastra: cum sa agonisim cu adevarat inlauntrul nostrum Harul Sfantului Duh. Pentru ca nu poti sa ai Harul in tine si sa nu stii ca il ai. Nu se poate asta. Poti sa il ai asa, sa zicem ca il ai de la botez, dar este acoperit de cenusa si de zgura patimilor. Sta acolo asteptand sa se aprinda. Daca nu simti focul – asta este marturia prezentei Harului. Dar daca nu simti focul dorintei, macar si cat de slabut, focul dorintei de a placea lui Dumnezeu, de a face voia Lui, inseamna ca nu este cu tine Harul Sfantului Duh. Si atunci inseamna ca trebuie sa-l cauti, poate ca l-ai simtit odata, ai simtit strapungerea inimii, ai simtit caldura asta, dar nu ai staruit in ea. Acum trebuie sa-l cauti din nou si calea iti va fi mai grea, va fi cu multe, multe ocolisuri. Iti va fi mai grea, dar va trebui sa-l cauti din nou. Daca ai simtit strapungerea inimii, daca ai simtit o data caldura ravnei de a face voia lui Dumnezeu, tu deja cam stii ce trebuie sa cauti. Nu esti fara o orientare, desi acum faci lucrurile mai mult rational. Le faci mai mult rational. Parintele Arsenie Papacioc vorbeste despre smerenie rationala, marturisire rationala, ca noi asa le facem, de aceea nu sunt roditoare, nu au suflu in ele. Dar poti sa faci asa chinuindu-te, asumandu-ti asta ca un canon, stiind ca Dumnezeu va vedea staruinta ta si dorinta ta si va privi cu mila la tine.

    Deci asta este problema noastra si spre asta va indemn. Pentru asta va indemn sa luptati cu toata taria, ca nu are nici un rost sa va puneti asa tot felul de probleme care mai mult dezbina, ne iau timpul, ne consuma timpul in discutii nefolositoare, aduc intre noi dezbinare … numai vatamare. Nu are nici un rost. Daca Harul va fi cu noi, Harul Sfantului Duh va da fiecaruia sa simta si cand a facut cel mai mic compromis. Nu sa primeasca buletinul, dar si cand a facut cel mai mic compromis, cand s-a lepadat de Hristos prin cel mai mic compromis.A venit ora ta de rugaciune si ai zis : “Nu, ca-s obosit, acuma nu pot, 5 minute mai tarziu…” Mai tarziu. Ai amanat rugaciunea. Si aceasta este o lepadare. Dar constiinta te mustra imediat. Imediat iti spune constiinta ca ai fi putut, dar ti-a fost lene si ti-ai indreptatit lenea prin pretinsa oboseala. Si asta este o lepadare de Hristos, si pe asta o mustra constiinta. Cum sa nu mustre constiinta o lepadare de Hristos ca aceea care va fi in vremea lui Antihrist? Cum sa se poata petrece lucrul acela fara ca omul sa stie? Numai daca era de fapt dinainte mort. Cum a zis ingerul Bisericii din Sardes:Iti merge numele ca esti viu, dar tu de fapt esti mort de mult! Numai numele iti este ca esti viu“. Deci daca nu ne ingrijim acum sa viem in Duhul, oricum nu vom face fata la vremurile care vor veni!

    Sa ne ajute Dumnezeu tuturor sa putem sa intampinam vremurile care vor veni – nu stim cat de apropiate, cat de indepartate vor fi – sa le intampinam cu marime de suflet, cu taria credintei, si pana atunci sa facem asa cum zice Apostolul:Rascumparati vremea, caci zilele rele sunt!Amin.

  8. @ Anca:
    Antihristului va incerca sa ii insele pe toti, chiar si pe cei alesi. Si eu ziceam tot ca tine, insa treptat mi-am dat seama ca felul meu de gindire era mai mult din rationament si din incredere in sine. Insa asta inseamna ca ii minimanizam puterea pe de o parte. Pe de cealalta parte, uitam Ce vremuri teribile vor fi atunci cu boli foamete razboi. Dupa Atita suferinta, credinta multora se va sdruncina. Dupa suferinta se va dori alinare. Daca copiii vor plinge de foame iar el le da de mincare, citi parinti vor resista? Daca vom suferi de boli cumplite, vom accepta ca el sa faca o “minune” sa ne “faca bine”?

    Daca ni se va da de ales intre o piine si cruce, Ce vom allege? Da acum toti sintem viteji, nu? Dar uitam de suferinta din acele timpuri. Asa ca acum, ma rog Domnului sa nu fiu Tocmai eu Cea Ce voi cadea! Caci Asa cum spun multi Parinti, fara Darul Sfantului Duh, NU vom fi in stare sa facem fata acelor timpuri. El va aparara ca o salvare dupa o vreme indelungata de durere. Iar oamenii fiind la capatul puterilor, il vor accepta. Mai bine sa zicem “Doamne fereste-ne”, decit sa credem ca noi stim Ce si cum si nu vom cadea. Oricare din noi poate cadea si in inselari mai mici eg prietenul Sfantului Nichifor s-a lepadat de Hristos chiar inainte cu citeva secunde de a deveni martir, dupa Ce a resistat torturilor ingrozitoare.
    Doamne Ajuta!

  9. Eu cred ca o parte din noi ne vom lepada din inselare si o parte din frica si slabiciune. Sa dea Domnul sa nu fie! Mai bine sa ne ia Domnul la El inainte de marea apostazie daca stie ca nu vom rezista prigoanei si ispitelor cumplite.

  10. Uşor ne vine să dăm sfaturi,
    Și să’ndrumăm întru credinţă,
    Să cerem (aspru) socoteală,
    (Neâncercaţi în suferinţă).

    Citind şi cunoscând (cu mintea),
    Atâtea fapte minunate,
    Ajungem să ne credem vrednici,
    (Neâncercând acele fapte).

    Şi mă întreb: eu ce voi face,
    Când greul mă va încerca,
    (Când suferinţa şi urgia,
    De peste tot va ataca)…

    Când voi fi pus s’aleg, calvarul
    Ori lepădarea de Iisus,
    Voi căuta “calea de mijloc”
    (Prin compromisuri), ca răspuns?

    Când voi fi pus s’aleg ori moartea
    (În chinuri grele)’ori lepădarea,
    Ce compromis î-mi va aduce,
    Salvarea “vieții” și… iertarea ???

    Voi dovedi atunci cu fapta
    Ce prin cuvânt am spus și-am scris?
    (Numai ,,eu’’ sigur n-o voi face!,
    Dar, ştiu că pot, DOAR cu Iisus).

    E greu de spus, în acea vreme,
    Ce greu va cerne, (ce’ncercare),
    Şi în ce fel vom fi noi vrednici,
    (Sau vom cădea în lepădare).

    Azi vitejia e’n cuvinte
    (Şi-n cele ce nu’s greu de dus),
    Dar… va veni şi timpul faptei,
    (Spre’a dovedi tot ce am spus).

    De aceea sfinţii noştri’n viaţă
    Au dus povara pocăinţei,
    Răbdarea, mila şi iubirea
    (Şi şi-au probat -în greu – credinţa).

    Au renunţat (de bună voie),
    La ce-i lumesc, (pentru credinţă),
    Şi au dus, (cât li sa dat să ducă),
    Întru Hristos, din suferinţă,

    Dar dacă eu, nu-mi fac “canonul”
    (De trude), al despătimirii,
    Cum voi primi s’aleg (atuncea),
    Moartea (de dragul mântuirii)???.

    Nicolae Mirean

  11. Pingback: INTALNIREA CU PARINTELE SERAFIM ROSE – geniul sfant al ortodoxiei americane si calauzitorul convertitilor. MARTURIA PARINTELUI DAMASCHIN – staretul manastirii din Platina – si a unei pelerine romance in America -
  12. Pingback: Marturia unui profesor la Princeton: ZILELE CRESTINISMULUI CONFORTABIL AU TRECUT. Elitele culturale nu mai tolereaza CRESTINISMUL [video] - Recomandari
  13. Pingback: SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA despre diferite forme de INSELARE: “Nu orice dorinta ce pare buna e de la Dumnezeu. Tot ce insufla vrajmasul este ori INAINTE DE VREME si PESTE PUTERI, ori cu SEMETIE si cu slava desarta” | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: Avem noi CREDINTA ca RELATIE VIE cu Hristos? PARINTELE ARSENIE MUSCALU ne invata CUM SA DOBANDIM SMERENIA si EVLAVIA AUTENTICE, cum sa traim POCAINTA si cum sa spunem adevarul FARA SA JUDECAM? | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: PARINTELE ADRIAN (inedit, audio) despre MARILE STRAMTORARI ALE VREMURILOR DIN URMA si caracteristica timpului antihristic: “EPOCA HAOSULUI SI A DEZNADEJDII, CAND NU MAI POTI DESLUSI ADEVARUL DE DEZINFORMARE” | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: Important de inteles: VINUL NOUL AL DUHULUI NU SE TOARNA IN BURDUFURI VECHI – “Exersarea virtutilor care NU SE POTRIVESC felului de vietuire al omului face aceasta viata NERODITOARE. Si viata se iroseste, si virtutile pier” | Cuvântul O
  17. Pingback: Avem noi CREDINTA ca RELATIE VIE cu Hristos? PARINTELE ARSENIE MUSCALU ne invata CUM SA DOBANDIM SMERENIA si EVLAVIA AUTENTICE, cum sa traim POCAINTA si cum sa spunem adevarul FARA SA JUDECAM | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: CARE SUNT MIJLOACELE INSTAURARII DUHULUI LUI ANTIHRIST? Arhimandritul georgian LAZAR ABASIDZE despre formarea unei NOI ORDINI MONDIALE prin NIVELARE, UNIFORMIZARE SI… EDUCATIE SEXUALA: “Nu este o intamplare ca ei incearca sa ii hraneasca pe ce
  19. Pingback: Fericitul Parinte SERAPHIM ROSE de la PLATINA si “CUVANTUL ORTODOX” | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: SFANTUL GAVRIIL GEORGIANUL despre ZILELE LUI ANTIHRIST, pecetluire, rezistenta si MANTUIREA IN VREMURILE DE PE URMA | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: PĂRINTELE RAFAIL NOICA – cuvânt la Catedrala Mitropolitană din Iași: “RĂMÂNEȚI ÎN CREDINȚĂ, RĂMÂNEȚI ALĂTURI DE BISERICĂ ȘI DE PĂSTORII NOȘTRI! Vă îndemn și vă rog să purtați în rugăciuni pe arhiereii voștri!“
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate