SFANTUL CUVIOS LAVRENTIE DE LA CERNIGOV SAU PLANSUL IUBIRII PENTRU IADUL PE CARE-L ALEGEM

20-01-2009 Sublinieri

http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2008/04/sf_lavrentie1.jpg

“Daca ai vazut ca un om plange, cum ai putut sa mai mananci?” (Sf. Cuv. Lavrentie al Cernigovului)

cernigov_sf_lavrentie.gif

20 ianuarie este data de praznuire a unui mare Sfant rus foarte apropiat de noi ca timp (a trecut la Domnul acum 59 de ani), Cuviosul Lavrentie de la Cernigov, daruit de Dumnezeu cu harismele deosebite ale Sfintilor din vechime: vazator cu Duhul in inimile oamenilor, prooroc al vremurilor din urma si facator de minuni. Dincolo de toate, insa, Sfantul Lavrentie era o inima care ardea de iubire pentru fiecare suflet si care, asemenea Sfantului Isaac Sirul, a Sfantului Siluan Athonitul si a altor sfinti, nu numai ca era de o sensibilitate duhovniceasca extraordinara la suferintele oamenilor si plangea impreuna cu ei, ci plangea neincetat si pentru cei care se afla in iad, precum si pentru cei care… prin neascultarea lor de Dumnezeu isi pregateau acelasi chin vesnic. Realitatea iadului este descrisa alegoric, dar cutremurator de catre Sfantul caruia Domnul i-a aratat tainele nevazute de ochi omenesti; am cautat sa nu cenzuram, ci chiar sa accentuam (prin asezarea inca din titlu si din motto a respectivelor cuvinte) acest lucru pentru a contracara tendinta care exista astazi de a… ignora pana la necredinta realitatea iadului (exista un origenism tacit in credinta foarte multora dintre noi si, asa cum spunea un alt parinte, poate ca de aceea si suntem atat de nepasatori, pentru ca ni se pare ca iadul nu are cum sa mai existe, de vreme ce Dumnnezeu e atotmilostiv).

Am prezentat cu alta ocazie ceea ce Duhul Sfant i-a descoperit in mai multe randuri Sfantului Cuvios Lavrentie despre ceea ce ne asteapta pe noi, Biserica acestor zile si pe generatiile premergatoare vremurilor de pe urma, cat si referitor la venirea lui Antihrist. Din sfaturile, minunile si intamplarile pilduitoare desprinse din Viata lui am selectat acum numai o mica parte, inevitabil pe considerente subiective, pe teme dintre cele mai diferite, dar toate foarte importante pentru oricine. Cei care nu ati citit inca intreaga carte si nu l-ati “cunoscut” pana acum pe Sfantul Lavrentie, va invitam cu caldura sa incercati sa o faceti acum. E foarte posibil sa va ramana adanc in inima si sa… ramaneti prieteni cu el!

sflavmare.jpg

Extrase din: Sfantul Lavrentie al Cernigovului, Viata, invataturile si minunile (versiunea online, care se poate descarca integral dand click pe titlu, iar cartea se poate comanda de la Libraria Agnos dand click pe coperta ei de mai sus):

  • “Părintele tot timpul ne repeta că sufletele merg în iad aşa cum merg oamenii duminica de la biserică la chefuri, iar în rai precum oamenii merg la biserică în zilele de lucru. Spunând aceste lucruri, Părintele plângea amarnic, gândindu-se la sufletele ce se pierd: – Vai, cât de mulţi sunt în focurile iadului, şi toţi stau precum peştişorii puşi la saramură în butoaie. Măicuţele încercau să-l liniştească, dar el le zicea printre lacrimi: – Voi nu-i puteţi vedea, căci dacă i-aţi vedea, vi s-ar rupe sufletul de durere“.
  • Părintele interzicea foarte sever tuturor călugărilor, diaconilor şi preoţilor să-şi tundă părul şi bărbile, zicând că mare e ruşinea pentru arhierei să fie tunşi şi bărbieriţi, încă spunea despre slujitorii bisericii: <<Sunt Apostoli, dar sunt şi Iude, doar feţele şi le-au schimbat, iar vremurile şi vicleniile sunt aceleaşi. Era foarte râvnitor Părintele, un mare propovăduitor al Credinţei Ortodoxe, şi un mare apărător al Bisericii şi al rânduielilor ei. Părintele Lavrentie se supăra foarte tare pe cei ce binecuvântau vreo schimbare în rânduiala bisericească: în cărţi, slujbe de priveghere, botezuri, Sfinte Liturghii sau slujbe de înmormântare. De asemenea era foarte nemulţumit de cei care scurtau slujbele duhovniceşti (chiar şi pe Vlădica). Părintele spunea că a fost mult mai greu ca acestea să fie scrise decât să fie citite şi cântate. Era foarte nemulţumit că nu se citea Psaltirea, dar strigau <<Slavă!>> fără frică de Dumnezeu, iar la Sfânta Liturghie întrerupeau rugăciunea ce se citeşte înaintea Sfintei Împărtăşanii deschizând porţile împărăteşti iar cel ce citea neterminând rugăciunea spunea <<Amin!>>, iar preotul spunea <<Cu frică de Dumnezeu…>>. <<Este oare aici frică de Dumnezeu? Aici este neglijenţă, aici nu numai că nu se respectă legea ci este vorba de superficialitate şi înfruntare a bunului Dumnezeu. Asemenea slujitori ai Bisericii nici ei nu se salvează şi nici pe alţii nu-i lasă să se mântuiască>>. Şi mai spunea Părintele, că în locul acestor preoţi nedemni şi cârtitori ai rânduielilor bisericeşti, slujesc Îngerii, împreună slujitori cu ei, şi completează ceea ce ei (preoţii) nu îndeplinesc. Arhiereii şi slujitorii Bisericii, cărora le place să scurteze rânduiala bisericească, vor merge în focul cel veşnic, iar acei credincioşi ce au stat la aceste slujbe se vor mântui doar prin rugăciune, post şi milostenie. Din cauza acestor slujitori, poporul nu vine la Sfânta Biserică. Amar, amar şi jale pentru aceşti cârtitori, căci focul cel veşnic şi întunericul fără de sfârşit îi aşteaptă“.

  • “Cuviosul spunea ca preotii vor scurta slujbele: la inceput Psaltirea, iar apoi Ceasurile. Domnul nu va rabda si ne va pedepsi. De frica multi vor chema numele Domnului si se vor mantui prin credinta“.

  • “Odată, în timp ce-şi făcea rugăciunea în chilie, Părintele a fost întrerupt de o mare gălăgie. A ieşit afară din chilie şi a văzut un bărbat ce striga că el a venit de departe şi că vrea să-l vadă pe Părinte. Părintele s-a uitat la el şi i-a spus: – <<Tu vrei să mănânci pâine uşoară. Dar dacă vei ajunge pe nedrept la „scaunul” pe care îl râvneşti, ce să-ţi spun, vei trăi vreo doi ani, dar te vei arde>>. <<– Dar eu vreau să mă fac preot, a răspuns bărbatul>>. <<– Atunci du-te la arhiereu. Să facă el cum va voi, eu unul nu te binecuvântez>>. Acela s-a dus la Vlădica Boris, care l-a binecuvântat. Auzind Părintele Lavrentie despre aceasta, a zis: <<- El nu va putea face nimic şi îşi va pierde şi sufletul>>. Exact peste doi ani, după cum a proorocit Părintele, a murit în mari şi grele chinuri“.

  • “Părintele adesea repeta: – «Tare îmi este milă de tinerii preoţi fără experienţă, pentru că nu au destulă înţelepciune şi curaj ca să întrebe. Stau la ei pomelnicele aruncate pe geam şi peste tot prin toată chilia şi toate pomelnicele pe care nu le citesc aici, la Sfânta Proscomidie, le vor duce în spate în viaţa cealaltă (viitoare) şi va fi foarte grea povara lor. (Ei, fiind fără experienţă, scot părticele, iar pomelnicele stau aruncate peste tot). Dacă ar şti ei ce îi aşteaptă, atunci ar aduna toate pomelnicele aruncate şi necitite, le-ar pune cu grijă unul peste altul, şi cu frică, făcând semnul Sfintei Cruci peste ele, ar spune: „Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei trecuţi în aceste pomelnice nepomenite de mine la rugăciune pentru slăbiciunea omenească”. Şi atunci ei n-ar mai răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru marea dragoste pe care o are Mântuitorul pentru noi.» Aşa spunea bunul nostru Părinte şi i se umpleau ochii de lacrimi amare“.

  • “Vladica Boris avea obiceiul sa scurteze slujbele. Lucrul acesta s-a intamplat de nenumarate ori. La o astfel de slujba, parintele s-a necajit, a dat deoparte cartile de slujba si a spus: <<De ce s-a scris tipicul si dupa el cartile?>> Apoi a continuat cu asprime: <<Un astfel de vladica nu va ramane aici mai mult de doi ani si jumatate>>. Parintele Lavrentie se intrista, de asemenea, cand nu se citeau toate catismele: <<Mai bine sa inceteze lumina soarelui, decat sa nu se citeasca catismele>>. Vladica Boris nu il respecta pe staret si adesea ii facea impotriva. Odata, in timpul unei discutii s-a comportat fara respect fata de dansul si chiar a fluierat, aratand ca va proceda asa cum doreste. Cand a iesit, parintele a spus, in auzul tuturor surorilor, ca peste doua-trei zile va fi mare zarva in casa episcopului. Intr-adevar, peste trei zile, nepotul sau, un tanar pe care il intretinea episcopul, s-a sinucis. Aceasta intamplare l-a smerit pe vladica, care s-a adresat staretului, in marea sa amaraciune, pentru a-l ajuta cu rugaciunile lui. Staretul l-a primit cu caldura si dragoste si a rugat surorile sa faca rugaciuni pentru vladica“.

  • “Au venit la parintele maica dirijoare si alte surori si vorbeau rasfoind calendarul bisericesc: ‘Parinte, priviti cati arhierei sunt!‘. Dar parintele a privit si a spus: ‘Eu vad doar patru si va mai fi si al cincilea. Oftand din greu, a inceput sa ne spuna, stergandu-si lacrimile: Va veni timpul cand si preotimea va fi atrasa de bogatia lumeasca, desarta. Vor avea masini, vile, vor vizita statiunile climaterice si rugaciunea lui Iisus li se va lua. Chiar vor uita de aceasta. Apoi nu vor mai merge pe calea care trebuie sa mearga, iar oamenii slabi de fire vor merge dupa ei. Dar voi sa fiti intelepti si cuminti. Cuvintele lor frumoase sa le ascultati, dar sa nu urmati faptele lor. Eu va spun si va compatimesc ca veti cumpara case mari si frumoase din manastire. Nu va va ajunge timpul pentru rugaciune si doar ati facut fagaduinte calugaresti! In ultimele timpuri oamenii nu se vor mantui cu truda, ci cu intelepciune! Intelepciunea va fi in randul celor dintai. Primii vor fi ca luminatorii, iar ultimii ca soarele’.”

  • “Pentru iubirea sa puternică faţă de oameni şi smerenia sa, bunul Dumnezeu l-a învrednicit pe Părintele cu darul rugăciunii inimii, al înainte-vederii şi cu darul vindecării de boli sufleteşti şi trupeşti. Părintele tare plângea când păcătosul care se spovedea la dânsul descoperea păcate de moarte. Amare lacrimi vărsa când mama care se spovedea mărturisea marele păcat al uciderii de prunci (avortul). El spunea că: <<Mama ce a săvârşit acest păcat trebuie să verse multe lacrimi îndurerate şi să se roage zi şi noapte, căci greu este păcatul acesta. Să vă ferească Dumnezeu de el!>> Mai spunea că trebuie să ne fie frică de acest păcat ca de foc“.

  • “In manastire era un obicei: cele care isi serbau numele se impartaseau cu Sfintele lui Hristos Taine, apoi luau o prescura si mergeau la parintele. El rupea o bucatica, le felicita de ziua numelui si deseori le oprea la masa. Noi eram douasprezece surori. Parintele manca dintr-un blid de lut cu o lingura rotunda de lemn. Deodata si-a ridicat capul si a spus, adresandu-se maicii P.: <<Mergi si vezi cine a venit! Spune-i sa intre si sa stea la masa!>> Maica a iesit si a vazut o femeie care plangea foarte tare. Femeia a rugat-o sa-i ingaduie sa intre la parintele, dar maica P., avand mila de staret, i-a spus: <<Dupa ce termina de mancat, sa veniti caci va primeste>>. Femeia a continuat sa planga. Maica, intorandu-se la trapeza, i-a spus parintelui: <<Mancati, nu este nimeni>>. Parintele Lavrentie a mai luat cateva linguri de bors, si-a intors capul si a spus din nou: <<Acolo este cineva, chemati-o aici!>>. <<Dar nu este nimeni afara, mancati linistit>>, a insistat maica. Parintele a mai luat o lingura, apoi, indispus, a asezat lingura pe masa si a pronuntat cu voce tare: <<Eu ti-am spus ca acolo este o femeie care plange, mergi si adu-o aici!>>. El insusi s-a ridicat vrand para sa o intampine pe femeia ce plangea… In fata noastra a aparut o femeie de varsta mijlocie, toata numai lacrimi…. Probabil ca un mare necaz o adusese aici si staretul s-a dus la chilie sa vorbeasca cu ea. Peste vreo zece minute femeia a iesit. S-a inclinat bucuroasa in fata tuturor si a plecat cu pace in suflet. Parintele s-a asezat la masa si adresandu-se maicii P. a intrebat-o: “Daca ai vazut ca un om plange, cum ai putut sa mai mananci?“. Asa era staretul Lavrentie”.

  • “Parintele repeta adesea ca <<rugaciunea mamei nu arde in foc si nu se scufunda in apa>>”.
  • “Odată, în timpul războiului, măicuţa M. veni la Părintele ca să ceară binecuvântare pentru a-i face procesiune de înmormântare surorii ei, ce locuia într-un sat distrus de nemţi, şi despre care credea că murise în bombardament, la care Părintele a întrebat-o: – Ea te ajuta pe tine cu ceva? – Da, Părinte, întotdeauna mi-aducea lapte şi pâine. – Atunci nu va arde în foc şi nu se va îneca în apă! Măicuţa insista însă în continuare pentru binecuvântare ca să-i facă slujbă de înmormântare. – Du-te cu Dumnezeu, ţi-am spus, şi lasă-mă să-mi văd de ale mele, îi spuse Părintele şi s-a apucat de treabă. Măicuţa n-a crezut cuvintelor Părintelui şi s-a dus la un alt preot care i-a dat binecuvântare pentru înmormântare. Ea a făcut tot ce era de făcut pentru înmormântare, dar mare i-a fost mirarea când a doua zi după înmormântare o vede pe sora sa că vine la dânsa vie şi nevătămată, aducându-i pâine şi lapte. Părintele Lavrentie s-a supărat foarte tare când a aflat de neascultarea măicuţei, spunând: <<Pentru ce mai veniţi la mine să întrebaţi dacă până la urmă faceţi tot cum vă duce capul, dacă faceţi tot ce vreţi voi?>>”.

  • “O femeie a venit la Părintele Lavrentie pentru a cere binecuvântare să meargă în oraş. Părintele nu a binecuvântat-o. Ea neascultând s-a pornit spre oraş. Pe drum însă a avut loc un accident, o mare nenorocire, şi ea a fost la un pas de moarte. Întorcându-se la Părintele, îi ceru iertare printre lacrimi şi îi spuse ceea ce s-a petrecut. La care Părintele îi răspunde: <<Asta-i pentru neascultarea ta. De ce-ai mai venit după binecuvântare dacă tot faci după capul tău?>>”.

  • “Era încă în viaţă Părintele când măicuţele se ocupau din ce în ce mai mult cu lucrul manual, făcând icoane, iar el era nemulţumit şi mereu le spunea: – <<Toate câte le faceţi, le faceţi fără rugăciunea lui Iisus şi fără de rânduiala Bisericii şi, pentru aceasta, mănăstirile nu vor dăinui cât trebuie şi multe se vor închide“, ceea ce s-a şi împlinit. Dimineaţa, când se aprindeau luminile prin chilii, Părintele, cu mintea sa clarvăzătoare, ştia unde şi ce se întâmplă, ştia cine se roagă şi cine se ocupă cu altceva. Odată, când Părintele se îndrepta spre biserică, i-a spus măicuţei ce-l însoţea să intre în chilia de lângă biserică şi să vadă cu ce se ocupă acolo măicuţele. Într-adevăr, ele se ocupau cu diferite treburi şi nimeni nu se grăbea să meargă la biserică. Părintele s-a supărat foarte tare şi a spus: – <<În felul acesta mănăstirea nu o va mai duce mult>> ceea ce s-a şi împlinit. El mereu le spunea că pentru monah rugăciunea este la fel de necesară ca şi aerul, altfel el se va asemăna cu o „statuie neagră” rău mirositoare. Şi le mai spunea: – <<Fericiţi sunt cei care sunt scrişi în Cartea Vieţii>> Iar la întrebarea surorilor: <<Cine este scris în Cartea Vieţii?>>, el le răspundea: <<Cei care au râvnă şi merg cu bucurie la biserică, aceia sunt scrişi în Cartea Vieţii>>”.

  • “Avea, de asemenea, darul rugăciunii neîncetate cu rugăciunea lui Iisus. Odată, pe când spălam holul – îşi aminteşte una din măicuţe – Părintele, trecând pe lângă mine, mi-a spus: <<Lucrează, lucrează, dar să nu uiţi de rugăciunea lui Iisus! În minte trebuie introdusă permanent rugăciunea, altfel mintea umblă pe unde se nimereşte, şi acest lucru ni-l repeta fiecăreia când ne porneam la drum>>“.

  • “Despre Sfânta Liturghie, Părintele ne spunea mereu: – <<Dacă trebuie neapărat să pleci de la Sfânta Liturghie, atunci pleacă după „Tatăl Nostru”, iar dacă s-au scos Sfintele Daruri, atunci să stai cu frică şi să te rogi pentru că aici este prezent Însuşi Dumnezeu cu Maica Domnului şi cu toate puterile cereşti, iar dacă poţi, varsă măcar o lacrimă cât de mică pentru nemernicia ta. Căci îngerul tău păzitor se va bucura pentru tine. Dacă te întreabă atunci cineva ceva, tu răspunde-i, dar foarte scurt. Iar tu singură să stai în biserică precum stă lumânarea>>”.

  • “A apărut prin locurile noastre o <<prezicătoare>> şi toată lumea mergea la ea, ne povesteşte I.M.. M-am dus şi eu dar când m-am apropiat, ea a început să bolborosească ceva sub nas. Spunându-i Părintelui de cele întâmplate, el mi-a zis: – <<Nici să nu pomeniţi despre ea în chilia mea! Trebuie să fiţi foarte atenţi, că uite, va veni aşa un timp când prezicătorii de acest fel se vor înmulţi ca ciupercile după ploaie. Să vă păziţi de ei. Citeşte rugăciunea lui Iisus, dar nu uita nici pe Maica Domnului>>”.

  • “În timpul războiului, pe pământul mănăstirii a fost semănată secară şi, iată, venise timpul culesului, dar nu puteau face nimic, căci pământul era bine păzit de soldaţi. Maica iconomă a mers cu plângere la primărie să ceară ajutor, dar au alungat-o cu ruşine şi au fugărit-o cu vorbe batjocoritoare. Cu lacrimi în ochi ea s-a întors la mănăstire şi şi-a vărsat tot necazul Părintelui. A doua zi, spre dimineaţă, Părintele a binecuvântat-o şi i-a spus să meargă din nou la primărie, poruncindu-i să nu vorbească cu nimeni pe drum. Cu credinţă în Dumnezeu şi în rugăciunile Părintelui, păzind tăcerea, măicuţa a mers din nou, la aceiaşi şefi. De îndată ce a ajuns la primărie şi le-a cerut din nou să o ajute, a şi primit permisiunea pentru strângerea roadelor, ba mai mult, toţi s-au purtat foarte frumos cu ea şi i-au vorbit amabil. Ea, bucuroasă, se întoarse repede la mănăstire şi-i povesti Părintelui cum s-au schimbat în bine lucrurile, la care stareţul zâmbi şi-i zise: – <<Ei, iată, când omul este rău atunci cu el este satana, cel viclean, şi îi întunecă sufletul, iar când te vei ruga pentru acela, dracul fuge de la el iar omul devine bun şi înţelegător>>.

  • “Se apropia iarna cu paşi repezi iar măicuţele, deşi au încercat, nu reuşiseră să aducă fân pentru cal. Maica E. se plânse Părintelui spunându-i că a fost la preşedintele sfatului să-i dea aprobare pentru fân, dar el a refuzat-o şi a alungat-o fără nimic. Părintele o ascultă cu atenţie, dar nu-i dădu nici un răspuns. Peste două zile o chemă la dânsul şi îi spuse: <<Dacă nu acela, atunci altul te va ajuta, dar te vei întoarce cu fân>>. Măicuţa a plecat cu încredere şi într-adevăr s-a întors cu fân, căci vechiul preşedinte fusese înlocuit cu o zi în urmă”.

  • “Părintele M. M. ne povesteşte că : <<Atunci când tatăl meu murea, eu l-am rugat să mi se arate în vis, pentru rugăciunile Părintelui Lavrentie. Într-o noapte l-am visat, spunându-mi: Îţi mulţumesc pentru prescuri, mai mult decât atât nu-mi trebuie nimic, ele mă ajută. Eu ştiu că tu ai mari datorii, dar fără prescuri eu voi muri. Atunci eu am plecat la Părintele şi i-am povestit visul iar el mi-a explicat că acele prescuri se împart la proscomidie şi cu ele se spală păcatele omului. După 40 de zile l-am visat din nou pe tatăl meu şi l-am întrebat: <<Tu eşti mort?>> iar el mi-a răspuns: <<Eu sunt şi mort şi viu>>. Apoi l-am întrebat: <<Unde-i locul tău?>> Iar el mi-a răspuns: <<Încă nu mă aflu nicăieri>>. Întrebându-l pe Părintele despre cele visate el mi-a explicat, spunându-mi că tatăl meu încă n-a trecut vămile. Depinde de greutatea păcatelor şi de vama la care a fost oprit. Pentru aceştia trebuie făcută foarte multă rugăciune, milostenie şi date prescuri la Sfânta Liturghie, la biserici de mir şi mănăstiri.

  • “Mitropolitul Ioan (Socolov) al Kievului a venit in vizita la parintele. Au stat de vorba, au baut ceai, dupa care mitropolitul s-a pregatit de plecare. Cerand binecuvantare de la parintele, acesta i-a propus sa amane plecarea pana a doua zi. Inalt Prea Sfintitul insa a insistat sa plece. Nu a trecut mult timp si staretul le-a spus surorilor sa-l intampine pe mitropolit. Maicile au raspuns: “Mitropolitul a plecat de mult“. Parintele a insistat: “Mergeti si deschideti portile“. Au iesit, iar mitropolitul, tulburat, stand langa porti, le-a spus: <<Soseaua a fost surpata de ape si nu se poate merge pana maine>>“.

  • “M-au trimis în Donbass, iar eu am venit la Părintele după binecuvântare, ne povesteşte altă măicuţă. Părintele mă binecuvântă şi îmi spuse: – <<Du-te, vei călători tu de colo-colo, dar apoi tot la noi te vei întoarce>>. Aceste cuvinte s-au îndeplinit întocmai. Când Părintele s-a stins din viaţă şi a trecut la cele veşnice eu nu mă aflam în Cernigov. Am vărsat multe lacrimi amare că nu l-am putut petrece pe ultimul drum şi nam reuşit să-l întreb nimic despre viaţa mea. După câteva nopţi petrecute în rugăciune mi s-a arătat Părintele în vis. Visam că merg la Părintele Lavrentie după binecuvântare şi duceam şi puţine merinde. Tot mergând aşa, am nimerit într-o grădină de o frumuseţe rară, totul fiind învăluit de o cântare divină. La un moment dat, văd în faţa mea o căsuţă şi am înţeles că aceasta era căsuţa Părintelui. Apropiindu-mă, l-am văzut înăuntru, iar el m-a binecuvântat şi apoi mi-a pus amândouă mâinile pe cap în semnul Sfintei Cruci şi m-a tras la pieptul său. Eu m-am gândit că m-a strâns atât de tare pentru că eram atât de păcătoasă. Apoi am ieşit împreună din chilie şi am văzut în faţa casei două drumuri: un drum lat şi drept, iar altul îngust şi pietros. Eu am vrut să-l conduc pe drumul cel mare şi lat, dar Părintele m-a întors la dreapta, pe drumul cel îngust şi pietros, spunându-mi: „De acum încolo să mergi doar pe drumul acesta: aceasta este binecuvântarea ta!” după care eu m-am trezit. Cu mila bunului Dumnezeu aşa s-au rânduit lucrurile că îl am ca duhovnic pe unul din ucenicii Părintelui Lavrentie, pe Părintele Nichifor, care mi-a arătat calea cea „dreaptă şi lată” care duce la iad şi calea cea „îngustă şi pietroasă” care duce la rai. Acum eu mă rog bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului să mă învrednicească să merg pe acest drum îngust şi pietros până la capăt“.

sf_lavrentie

Cititi si:


Categorii

1. SPECIAL, Avort, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Sfantul Lavrentie al Cernigovului, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “SFANTUL CUVIOS LAVRENTIE DE LA CERNIGOV SAU PLANSUL IUBIRII PENTRU IADUL PE CARE-L ALEGEM

  1. Imi doresc cateodata cand citesc asemenea cuvinte sa simtiti si voi – dragi admini toate gandurile mele de multumire pentru ceea ce faceti aici.
    Ma tot gandesc in ultima vreme la “iubirea de vrasmasi” si “iubirea de casnici”. Sfantul Lavrentie ne arata cam cum sa ne comportam cu cei de langa noi.
    Cand doi alergatori sunt legati de picioare – viteza celor doi e data de cel care fuge mai incet. Scopul vietii noastre e mantuirea dar in familie (adica cei dragi si nu vrasmasii) intotdeauna va fi o “lupta” intre cel mai “bun” si celalat. Cand ai si copii e si mai delicat: “ne insemnam cu 666 ca sa avem ce sa-i dam de mancare ????” (cum si cand ne pierdem sufletul si pentru cine / ce !)
    Nu astept un raspuns la intrebarile mele. Voi ne dati informatiile din care putem sa alegem noi fara insa sa ne “loviti” alegerea. Avem totusi nevoie de cineva care sa ne dea binecuvantare pentru ce facem si sa ne spuna cum si ce sa facem!
    Asa cum pana acum Bunul Dumnezeu m-a ajutat si mi-a aratat cele care eu nu le vedeam – sper ca si de acum incolo sa pot sa primesc cele ce imi sunt de folos (si pe care nu intotdeauna le merit)
    Doamne ajuta!

  2. @admin

    Mi-am copiat in calculator mesajul parintelui ca sa-l tot citesc/recitesc fiindca este foarte bun de bagat la minte si suflet.

  3. de mult nu am zis nimic pt ca sincer cred ca am ajuns la saturatie in ce priveste mediul inconjurator(momentan sunt un prapadit de cantaretz bisericesc)!vad atat de multa inselare si nepasare in mediul bisericesc inalt cat si la nivel de parohii….parca m-am si saturat sa ii urasc,de multe ori imi pare rau pt ei!dar prea putini tin acum cont de sfinti sau de sfatul parintilor duhovnicesti,asa ca va sfatuiesc sa va luati dupa carti si nu dupa preoti doctoranti si episcopii inalti si preasfintiti!…celor ce sunteti extremisti nu va amagiti cu faptulca faceti ascultare!Avraam nu a facut ascultare de parintele lui cel inselat iar pt asta Dumnezeu la invrednicit de mari daruri…!suntem in perioada lepadarii,in care satana incepe sa ne insemneze si pastorii sunt lupi in piele de oaie care ne vorbesc vorbe fara duh…bolnavul nu il tratezi cum vrea el ci cum o cere boala ce o are!AVEM CATIVA PARINTI CARE AU LUMINA LUMINII IN INIMA LOR SI CARE CU DURERE SI DRAGOSTE PT NOI NE POVATUIESC…daca vreti sa mancati un blid cu linte sa nu uitati ca dati mantuirea la schimb!nimeni nu poate intra in imparatia cerurilor mergand pe calea sa sau pe calea altora,ci decat numai mergand pe calea lui Hristos!

  4. am cateva cutite in inima,deoarece cativa preotii m-au dezamagit profund…acum 2-3 ani ii admiram,aveau un telefon vechi,o dacie,fara internet,fara parabolica…acum au 2-3 telefoane de ultima generatie,masini faine,internet,parabolica,cont in banca…etc!mereu mi-am zis:”eee lasa ca sunt si ei oameni,au si ei nevoi”…dar nevoile le cam intuneca mintea si le spurca inima,iar pt a le satisface sunt in stare sa faca talcuirii proprii si rastalmaciri pt a nu decadea inaintea oamenilor…dar aici se implineste ce zice Hristos:-vai voua ca nici voi nu va mantuiti si nici pe altii nu lasati sa intre in rai!ce poate debita un preot sau episcop legat de cipuri si acte biometrice devreme ce ei le idolatrizeaza???sunt unii preoti sau teologi atat de indraciti din cauza patimilor si a iubirii de slava desarta si avutii incat defaima si pe sfintii contemporani si pe martiri nostrii!
    daca le zici ca parintele Arsenie Papacioc a zis asa si parintele Iustin Parvu sau de altii parinti care sunt dreptmaritori ortodocsi iti zic: cine sunt bah aia,pai ce aia sunt habotnici si nu au studii!Feriti-va de aluatul fariseilor…!nimeni nu poate culege struguri din maracini…

  5. Asta ma infricosaza si pe mine, frate Ghenadie, nepasarea din “mediul bisericesc” cum zici tu ! Ce sa mai vorbim de lume, daca in Biserica lui Hristos se gasesc, din ce in ce mai des, aparatori ai ereziei si ai lucrarilor diavolesti ?
    Fratilor, ce putem face, noi bieti crestini de rand ? Sa ne rugam, sa postim, sa ne plangem pacatele, ca fara indoiala pentru pacatele noastre suferim acestea, si sa nadajduim ca Bunul Dumnezeu va randui cele ce vor veni si pe noi ne va intari in credinta si rabdare !
    Domnul sa ne miluiasca pe toti !

  6. Doamne ce frumoase sunt cuvintele Sfantului Lavrentie.
    Foarte impotant consider cuvantul despre intelepciune . Doamne cat imi lipseste mie aceasta !

  7. Foarte frumoase cuvintele Parintelui.
    Dar as vrea si eu niste cuvinte pentru mireni, pentru oameni cu familie, obligati sa traiasca si in biserica si cu oamenii necredinciosi. Eu ce fac cu copiii daca nu mai am servici? Cum sa-mi fac rugaciunea cu copiii peste mine tot timpul? Cum sa ma impac cu sotul, daca el trage intr-o parte si preotul imi spune sa ma duc in cealalta? Pe cine sa ascult? Ah, si cate intrebari nu mai sunt in viata de familie…
    Din astea vreau, nu cuvinte pentru calugari…

  8. @ AB
    Un calugar – parintele Arsenie Boca – a spus foarte frumos: “Daca nu poti sa vorbesti cu copii despre Dumnezeu atunci vorbeste cu Dumnezeu despre copii”
    Si tot parintele Arsenie spunea : “Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai pacatos este mai mare decat dragostea celui mai mare sfant pentru Dumnezeu”.
    Nu ne lasa El! Gaseste El o cale pentru toate! Iti spune El – trebuie doar sa-L asculti!
    Doamne ajuta!

  9. Rugaciunea staretilor optineni impotriva pecetluirii cu semnul lui Antihrist

    Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pazeste-ne de inselaciunea vicleanului Antihrist, a carui venire se apropie, si ne izbaveste de toate uneltirile lui.
    Acopera-ne pe toti si pe toti dreptmaritorii crestini de mrejele lui cele viclene, in tainica pustie a mantuirii Tale.

    Nu ne lasa pe noi, Doamne, sa ne ingrozim de frica diavoleasca mai mult decat de frica de Dumnezeu si sa ne departam de Tine si de Biserica Ta cea sfanta.

    Da-ne Doamne, mai bine sa patimim si sa murim pentru sfant numele Tau si Credinta cea adevarata, decat sa ne lepadam de Tine si sa primim semnul marsavului Antihrist si sa ne inchinam lui.

    Da-ne noua, zi si noapte, lacrimi sa plangem gresalele noastre si indura-Te de noi, Doamne, in ziua Infircosatoarei Tale Judecati. Amin.

  10. Citeam in “Apostazia si Antihristul” ceea ce spunea Averchie Tausev:

    “Blandetea si smerenia nu inseamna lipsa de caracter si nu ar trebui sa cedeze in fata raului”

    “Arh.Averchie a subliniat primejdiile cautarii depersonalizante a incuviintarii sau recunoasterii de catre orice fel de stapanire, doar din pricina statutului sau “legal””

    “Sf.Parinti fac observatii asupra faptului ca pecetea lui Antihrist nu va fi pusa si pe mana si pe frunte, ci pe frunte sau pe mana (Apocalipsa 13.16). Potrivit Sf.Andrei al Cezareii, cei care o primesc pe fruntile lor vor impartasi modul de gandire al Antihristului, pe cand cei ce o primesc pe mainile lor drepte, ii vor recunoaste doar autoritatea, spunand ca este ingaduit sa faci acest lucru, “numai sa ramai crestin in suflet…Alungarea Harului Sf.Duh prin semnul fiarei umple cu semnul cel dintai – spaima – inima tuturor celor ce au primit pecetea, spaima care-i va impinge catre o lesnicioasa pierzanie”.

    “In lumina acestei invataturi patristice, Arh.Averchie a putut cu usurinta sa intrevada cum toate organizatiile ecleziastice – ecumenice si antiecumenice, innoitoare si traditionale – se vor inclina intr-o zi in fata lui Antihrist. Cei a caror frica de stapanirea vremelnica intrece frica lor de Dumnezeu, se vor increde in mintile lor cazute pentru a indreptati aceasta supunere, caci inimile si constiintele lor nu o pot indreptati niciodata. Vor cauta sa sprijine institutiile bisericesti renuntand la libertatea duhovniceasca si la marturisirea inflacarata care, dupa cum a repetat Arh.Averchie, vor fi singurele care vor sprijini Trupul cel nebiruit al lui Hristos. Astfel va ajunge sa se implineasca prezicerea Sf.Ierarh Ignatie Briancianinov, citata de Arh.Averchie:

    ‘Se poate spune ca institutia Bisericii, care de multa vreme se clatina, se va prabusi cumplit si cu grabire. Intr-adevar, nimeni nu este in stare sa stavileasca sau sa se impotriveasca acestui lucru. Mijloacele de adoptare pentru a sprijini Biserica Institutionala sunt imprumutate de la stihiile (elementele) acestei lumi, lucruri care-i sunt potrivnice Bisericii, iar umarea va fi ca mai curand ii vor grabi caderea, decat s-o impiedice. “

  11. “Capul ce se pleaca, sabia nu-l taie..” sau despre political correctness si libertate:

    Indata dupa praznuirea Sf.Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir, il pomenim in treacat pe viteazul Nestor. Nu zabovim launtric asupra Sf.Nestor, deoarece el ne aminteste ca datoria noastra este sa-i aparam pe fratii nostri de Lie si sa-L marturisim pe Hristos!

    Daca noi astazi asistam pasiv si ‘intelept’ la pangarirea credintei si traditiei noastre, daca acceptam ca albul e negru si dracul e blond, isi poate inchipui cineva ce va fi atunci cand ni se va cere lepadarea de Hristos? Vom avea oare taria de a-L marturisi pe Domnul? Sau mai grav: copiii nostri, care au invatat de la noi sa fie ‘intelepti’, isi vor mai pune macar problema marturisirii?

    Iata-l astazi pe Lie, urias ca o mlastina globala care intineaza sufletele tuturor, zambind sfidator capetele noastre ‘plecate’ care au uitat proverbul, in intregul lui, suna asa: “Capul ce se pleaca, sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede”, iar in acest caz Soarele este Insusi Hristos!

    Ce putin ne cere Hristos! El stie ce mici si nevolnici suntem si vrea doar sa venim la Sfintii Sai si la Preacurata Sa Maica sa sa-l zdrobim pe Lie cu puterea ce Ei ne-o dau!

    A fi Nestor nu este o optiune, ci o obligatie, iar de nu vom fi astfel, ne vor blestema copiii nostri si ni se va inchide pe veci Imparatia.

    Ne este frica de Lie sau de posibila “taiere” a capului?

    Nu riscam absolut nimic si nici nu avem ce pierde caci “ce ai care sa nu-ti fi fost dat?”

    Sa-I deschidem inima lui Hristos, iar daca El e cu noi “de cine ne vom teme”?

    Credinta noastra rationalista vine si ne indeamna la moderatie invocand mult discutata ‘cale de mijloc’. Stim insa din Apocalipsa (8.21) ca fricosii vor intra in iad inaintea desfranatilor si ucigasilor si stim de la Pr.Arsenie Papacioc ca acela care crede in viata vesnica si nu lupta pana la sange sa o dobandeasca, trebuie inchis la nebuni!

    Dar cine sunt acesti Lie care isi bat joc de credinta si traditia noastra?

    Ati uitat oare ca aceasta tara e a lui Dumnezeu, ca am fost crestinati de Intaiul chemat si ca Romania este gradina Maicii Domnului? VA VOM AMINTI!

    Scoala Brancoveneasca

  12. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Rafail Noica despre purtarea nevointei duhovnicesti in vremea noastra
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » “DE CE MA INTREBI DACA FACI TOT DUPA CAPUL TAU?”
  14. sa l cinstim cum se cuvine pe sfantul Lavrentie al Cernigovului ,sa luati cu totii aminte la sfaturile acestui sfant parinte rus.Va recomand tuturor sa cititi cat mai multe carti pentru suflet mai ales in aceste timpuri grele.Acestea va vor fi de un real folos indiferent ce necaz ati avea.Sa l rugam pe Sfantul Lavrentie sa se roage pentru noi ,,sa ramanem statornici in fata puterilor intunecate ale lui Antihrist si ale slugilor lui si sa ne impotrivim ispitelor vrajmasului ,crezand in Biserica cea Una dupa cuvantul cel din Evanghelie,,.(Acatistul SF.Cuv. Lavrentie)

  15. Pingback: Război întru Cuvânt » SUNT CHINURILE IADULUI O REALITATE? Doctoria amara a Evangheliei
  16. Pingback: PARINTELE SOFIAN - de 8 ani in Ceruri - ne scoate din placerile si grijile desarte cu un cuvant de foc smuls din focul "Rugului aprins" si cu o intrebare fundamentala: "SUNTEM CU ADEVARAT CONSTIENTI DE ZIUA JUDECATII?"
  17. Pingback: DUMINICA INFRICOSATEI JUDECATI. Predici ale Sfantului Teofan Zavoratul in Duminica Lasatului sec de carne -
  18. Pingback: SFANTUL SERAFIM DE VIRITA – marturii minunate, tulburatoare si pline de invataminte despre puterea sfinteniei si necesitatea faptelor credintei (II): “PENTRU POCAINTA TE-A SALVAT DOMNUL!” -
  19. Pingback: SFÂNTUL GHEORGHE KARSLIDIS, Păstorul harismatic care “citea în suflete ca într-o carte deschisă” (II): “Dumnezeul meu, ce fel de om este, de ştie toate tainele lumii?”. SINGURĂTATEA ȘI MÂHNIRILE UNUI STAREȚ ÎNAINTEVĂZĂ
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate