Sfantul Siluan Athonitul catre Chiril Sevici (Cuviosul Serghie de mai tarziu): “DU-TE SI SPUNE OAMENILOR CAT SE POATE DE DES: POCAITI-VA!”

27-07-2009 Sublinieri

… Spunea ca rugaciunea n-are pret de nu porneste dintr-o inima curata, de nu se insoteste, asadar, de pazirea tuturor poruncilor, nu dupa litera, ci dupa Duh. Ca Sfantul Isaac Sirul, vedea in porunci unelte date de Dumnezeu omului ca sa se schimbe si sa se faca om nou in Hristos. Si-adesea amintea de cuvantul ce spune: ‘Toate acestea vi s-au dat ca voi sa va schimbati’.”

cuv-serghie.JPG

ASPECTE DIN VIATA LUMINOASA A UNUI “STARET AL VREMURILOR NOASTRE”, DARUIT CU HARISMA TAMADUIRII BOLILOR PSIHICE:

Fiul lui Gheorghe Sevici si al Mariei Struve Chiril – viitorul staret Serghie – , s-a nascut la 3 august 1903 (21 iulie, dupa calendarul nou), la Haga (Olanda), unde parintii sai erau in vizita la bunicul sau dinspre mama, Chiril, care era ambasador al Rusiei in Tarile de Jos. A fost adus in Rusia pe cand avea trei saptamani. (intreaga biografie aici)

(…)

Ducand tot mai mult o viata de rugaciune si cautand sa implineasca invataturile Parintilor din care se hranea zilnic, Chiril s-a simtit atras de viata monahala. Ratiuni familiale insa l-au impiedicat sa intresilouanbig.jpg indata in monahism; trebuia sa contribuie la intretinerea parintilor, a surorii, nepotului si a doua slujnice in varsta. Ducea totusi pe cat ii statea in putinta o viata de monah ”in lume”. In 1938, i-a marturisit Staretului Siluan dorinta sa de a deveni monah. Acesta i-a dat binecuvantarea sa intr-o scrisoare (1), in incheierea careia ii dadea un sfat care s-a dovedit profetic: Du-te si spune oamenilor cat se poate de des: Pocaiti-va!’‘ Cand Chiril s-a hotarat sa se retraga in Muntele Athos, a izbucnit razboiul.

In urma pactului germano-sovietic si datorita unei atmosfere de ”xenofobie generala”, Chiril, ca vechi conducator al miscarii Tinerilor Rusi, a fost arestat impreuna cu mai multi dintre compatriotii sai, la sfarsitul lui mai 1940, si inchis in lagarul de concentrare de la Vernet (2). Eliberat dupa o vreme, a fost din nou arestat, la 22 iunie 1941, de autoritatile germane de aceasta data, chiar in ziua invadarii teritoriului sovietic de catre trupele Wehrmacht-ului si in aceeasi zi in care patriarhul Serghie a tinut o cuvantare cerand ortodocsilor rusi din lumea intreaga sa contribuie la apararea patriei lor. Atunci Chiril a fost inchis, impreuna cu alte cateva sute de emigranti de origine rusa, in lagarul de la Compiegne.

Aceasta aspra incercare a lagarelor l-a facut sa resimta profund limitele si tragismul existentei pamantesti, dezvoltandu-i simtul eshatologicului. Chiril si-a dedicat intreg timpul petrecut in lagarul de la Vernet lecturii Sfintei Scripturi, cugetarii la intelesul cuvantului dumnezeiesc si rugaciunii lui Iisus, urmand pilda si sfaturile Parintelui Serafim, tovaras de captivitate, care avea darul rugaciunii necontenite a inimii. Tot in rugaciune si-a petrecut si timpul cat a stat in Compiegne.

La iesirea din lagar, s-a hotarat sa-si implineasca neintarziat dorinta de a deveni monah. A depus voturile monahale in ziua de 18 noiembrie 1941, sub obladuirea Sfantului Serghie din Valaam, si a mers sa vietuiasca alaturi de parintele sau duhovnicesc, arhimandritul Stefan (Svetosarov), parohul bisericii ‘‘Sfanta Treime” din Vanves (Hauts-de-Seine), potrivit randuielii manastiresti de la Valaam, de unde venea acesta. Parintele Serghie s-a implicat in viata parohiei, ocupandu-se mai cu seama de ajutorarea celor in nevoi. Printre acestia se afla si Gheorghe Krug (cel ce va fi parintele Grigorie), un artist de mare talent, care studiase iconografia impreuna cu prietenul sau Leonid Uspenski, dar care suferea de multi ani de tulburari psihice grave care-l aruncau in cea mai adanca angoasa si deznadejde. In timpul cat a fost internat in spitalul Sainte Anne, intre 6 noiembrie 1942 si 1 iulie 1943, Parintele Serghie a mers la el in fiecare zi, fiindu-i alaturi in suferinta, cu o iubire si un devotament nemarginit. Prezenta lui a avut un efect benefic, asa incat Gheorghe Krug a putut fi externat.

Hirotonit diacon pe 11 septembrie 1945, iar a doua zi preot, in catedrala Alexandre Nevski, din strada Daru, de Episcopul Vladimir (Tikhonisky), cu binecuvantarea Episcopului Nicolae al Krutitelor (3), Parintele Serghie a fost numit paroh al bisericii ”Sfanta Treime” din Vanves, in locul Parintelui Stefan, care tocmai fusese numit paroh al bisericii ”Sfintii Trei Ierarhi ” din strada Petel. Acestei insarcinari i s-a adaugat curand cea de egumen al Schitului Pogorarea Sfantului Duh din Mesnil-Saint-Denis, aproape de Trappes (Yvelines), al carei intemeietor, Parintele Andrei Sergueienko, se intorsese in Rusia. (4)

Odata hirotonit, parintele Serghie a devenit duhovnicul lui Gheorghe Krug, dandu-i intreg ajutorul de care acesta avea atata nevoie. In octombrie 1945, Krug a venit sa locuiasca impreuna cu Parintele Serghie, in jurul caruia se crease deja o mica fratie monahala, compusa din monahiile Anastasia (Boulatsel), Teodosia (Orlova) si Ana (Kiparisova). Krug participa activ la viata bisericii, implinind slujirea de citet. A inceput sa picteze din nou icoane, dupa ce parasise atata vreme aceasta indeletnicire. Datorita ingrijirilor si rugaciunilor Parintelui Serghie, starea sa psihica s-a imbunatatit incetul cu incetul, ajungand la o insanatosire deplina. (5) Curand a dorit sa se faca monah si a depus voturile in 1948, in prima duminica a Postului Mare, luandu-si ca sfant patron pe Grigorie Zugravul. Cu binecuvantarea Parintelui Serghie, cateva luni mai tarziu, atras de frumusetea si linistea locului, s-a dus sa locuiasca la Schitul inchinat Sfantului Duh, revenind insa regulat la Vanves pentru a participa la slujbele de aici, ca citet; Parintele Serghie a inceput si el de atunci sa-si imparta timpul intre biserica din Vanves si schit, unde slujea Liturghia in fiecare saptamana si unde ramanea din ce in ce mai mult alaturi de Parintele Grigorie, de care l-a legat o profunda prietenie (6), pana la moartea acestuia pe 12 iunie 1969. Intre timp, Parintele Grigore si-a fructificat talentul de pictor, aratandu-se a fi un mare iconar.

krug1.jpg

Parintele Grigorie Krug

Atunci cand, in 1946, jurisdictiile ruse din Europa Occidentala, reunite pentru o vreme, s-au separat din nou, Parintele Serghie, ca si prietenii sai: Nicolae Berdiaev, Vladimir Lossky, Leonid Uspenski si Grigorie Krug, a ramas in Patriarhatul Moscovei, nu din considerente politice (7), ci din pura fidelitate fata de Biserica-Mama si din respect pentru cei care, primejduindu-si viata, ramasesera in Rusia ca sa mentina cu orice pret viata Bisericii. (…)

Atasat de Rusia si de folosirea slavonei in slujbele bisericesti, Parintele Serghie n-a fost insa un filetist. Avea asupra Bisericii Ortodoxe o viziune cu adevarat universala, si i-a primit fara nicio rezerva pe monahii de alte nationalitati care voiau sa-i devina fii duhovnicesti, ca si pe credinciosii de origine franceza care, la sfarsitul anilor ’60, veneau din ce in ce mai multi, sporind numarul enoriasilor sai din Vanves. Prin iubirea, smerenia si delicatetea sa, Parintele Serghie a stiut intotdeauna sa mentina in parohia sa o atmosfera de unitate si fraternitate, cu toata marea diversitate a membrilor ei. Ii primea de asemenea fara nicio retinere pe credinciosii din alte parohii care veneau sa se spovedeasca la el sau sa-i ceara sfaturi duhovnicesti.

La inceputul Postului Mare din anul 1985, Parintele Serghie s-a imbolnavit grav. Abia dupa cateva luni a putut sa slujeasca din nou, dar numai sprijinit. La inceputul lunii octombrie 1986, boala l-a lovit din nou, inca si mai grav. A fost internat la spitalul din Courbevoie, in sectia condusa cu mare competenta de un prieten al sau, medicul Thomas Eftimiou, care-l ingrijise cu mult devotament si pe Parintele Grigorie Krug in ultimele sale luni de viata. Diagnosticul a fost o grava pleurezie, care a necesitat multe luni de ingrijire. Parintele Serghie s-a intors la Vanves, dar pe 3 iunie 1987 a fost lovit de hemiplegie si a trebuit sa fie din nou spitalizat. La o radiografie s-a descoperit ca mai multe organe ale trupului sau erau atinse de cancer.

Pe data de 25 iulie Parintele Serghie s-a impartasit, si la ora sase si cinci, dupa amiaza, cand la Vanves incepea Vecernia, si-a dat sufletul in mana lui Dumnezeu, in liniste si pace.

1640353380_8429159d9c.jpg

(Icoana pictata de Parintele Grigorie Krug)

***

Slujirea ca preot si duhovnic. Lumina raspandita de sfanta lui vietuire

De cand s-a preotit si pana l-a doborat boala, Parintele Serghie a slujit neobosit lui Dumnezeu si semenilor.

Savarsea cu negraita evlavie slujbele bisericesti, dupa tipic, cu tot sufletul. Cu mare bucurie slujea la praznicele inchinate Domnului, Maicii Sale si marilor Sfinti. In Postul Mare, la biserica sa slujbele tineau cate opt ore. Si pe toate Parintele Serghie le savarsea cu luare-aminte, cu buna randuiala, fara nicio graba, cu glas lin, aproape soptit, simplu si firesc; smerenia, pacea si blandetea cu care slujea miscau inima credinciosilor, umpland-o de duhul rugaciunii. Si fiecare Liturghie ce-o savarsea ii adancea pe toti, cu adevarat, in marea si dumnezeiasca Taina.

Sufletul si l-a pus pentru cei pe care Dumnezeu i-a dat spre pastorire. Strabatea neobosit Parisul, pana la periferie, mergand pe la batrani si bolnavi, miluindu-i pe saraci, mangaind sufletele intristate, rugandu-se la capataiul celor aflati pe patul mortii. S-a facut intotdeauna tuturor toate, daruindu-se pe sine, fara sa-si dramuiasca timpul, raspunzand pe data la orice chemare, ajutand cu sfatul si cu rugaciunea, savarsind deopotriva fapte de milostenie trupeasca si sufleteasca. A raspuns la sute de scrisori, a stat ore in sir la telefon, ascultand marturisirea multor dureri si suferinte.

Nu i-a lipsit de dragostea sa nici pe cei plecati din lumea asta, rugandu-se pentru ei ca nimeni altul, la Liturghie si in zilele de pomenire obsteasca a mortilor randuite de Sfanta Biserica, lungind slujba numai ca sa-i pomeneasca pe toti. Avea vrafuri de pomelnice, ingalbenite de timp si zdrentuite de atata rasfoire, cu nume de rude, prieteni, cunoscuti, enoriasi de-ai sai, trecuti de multa vreme la Domnul. Pomenea mii de oameni, cerand pentru ei milostivirea lui Dumnezeu si iertarea pacatelor. Te facea sa simti ca intr-adevar cei plecati dintre noi nu sunt morti, ca nu e prapastie intre lumea lor si a noastra, ca viii si mortii viaza laolalta in sanul Bisericii, care biruie timpul, ca madulare vii ale trupului Celui ce este Viata vesnica; vrednici cu totii de-aceeasi luare-aminte si iubire.

Parintele Serghie a fost un mare si stralucit duhovnic, al unor oameni mari si straluciti, ca Nicolae Berdiaev si Vladimir Lossky, de pilda; veneau la el sa-i ceara sfatul fete bisericesti (astazi mitropoliti si episcopi), egumeni (printre care doi egumeni atoniti renumiti), preoti, monahi, crestini din lumea intreaga. Numerosi celebri reprezentanti ai inteligentei ruse, crestini tainuiti – romancieri, poeti, pictori, filosofi, istorici, cineasti, regizori, aflati in exil sau veniti cu treburi in Europa – il cautau ca sa auda de la el un cuvant de zidire ori ca sa se spovedeasca. Si toti, faimosi ori nestiuti, frati prin credinta si cainta in ochii lui Dumnezeu si ai sai, au aflat in el un parinte care stia sa le asculte pasurile, milos si iubitor ca nimeni altul.

Ca fiu duhovnicesc, simteai pe data forta duhovniciei sale si minunata desertare de sine, simteai, adica, darul celui ce se facuse desavarsit vas al harului dumnezeiesc. Asculta marturisirile cu cea mai mare luare aminte, si-atat de tare il durea pacatul fiilor sai duhovnicesti, ca vina lor o lua asupra sa. Si prin puterea rugaciunilor sale fierbinti facute inainte, in timpul si dupa spovedanie, simteau pe data revarsandu-se asupra lor, pe masura caintei, mila lui Dumnezeu si mangaierea harului Sau…

Era inca puternic si in cuvant. Si avand harisma rara si de mare pret a cunoasterii inimilor – data de Duhul Sfant celor ajunsi pe culmea smereniei si a iubirii – , mangaia si lecuia cu acele cuvinte ce merg la inima omului. Si mustind de har, ele lucrau pe data, si omul se simtea cu totul usurat, curatit de pacate, linistit si impacat. Dadea fiecaruia sfat pe potriva firii si asezarii sale. Cunoscator al inimii, ii dezvaluia omului cele ce el insusi nu stia despre sine. Fiii sai duhovnicesti se minunau de adevarul spuselor sale, de-a dreptul proorocesti, care intotdeauna se implineau, facand vadita voia lui Dumnezeu cu privire la ei. Nu vorbea mult. Spunea doar ce era de spus si de folos. Putine vorbe, dar pline de caldura si tarie, pentru ca nu erau ”cuvinte convingatoare ale intelepciunii omenesti’‘, ci ”dovada Duhului si a puterii” (1 Cor. 2,3). Cuvinte ce schimbau pe cei ce le-ascultau si daruiau puterea de a duce schimbarea pana la capat.

A fost cu adevarat un Staret al vremurilor noastre, si asa a fost numit de mari barbati duhovnicesti, ca parintele Sofronie, prietenul sau, parintele Iustin Popovici si parintii atoniti Efrem de la Katunakia, Haralambie si Paisie. Ucenici n-a avut decat putini, din pricina marii sale smerenii. N-a dorit sa fie indrumator ori calauza, si nici duhovnic n-a voit sa fie, urmand poruncii lui Hristos: ‘‘Voi insa sa nu va numiti rabbi, ca unul este Invatatorul vostru: Hristos… Si tata al vostru sa nu numiti pe nimeni pe pamant, ca Tatal vostru Unul este, cel din ceruri, nici invatatori sa nu va numiti, ca Invatatorul vostru este Unul: Hristos’‘ (Mt 23, 8-10). Si din smerenie, unita cu sfiala si cutremurarea in fata celor tainice si duhovnicesti, se ferea sa vorbeasca despre asemenea lucruri inalte si sa dea sfaturi, vorbind mai degraba despre lucruri de rand. Spunea adesea ca duhovnicia sta in a fi duhovnicesc, nu in a grai duhovniceste; si ca-i primejdios sa vorbesti despre ceea ce nu esti, si sa dai la iveala taina sufletului.De aceea, Parintele Serghie n-a predicat niciodata, ci numai citea uneori, potrivit obiceiului manastiresc, cate un cuvant de-al Parintilor.

Ca sa-i fii fiu duhovnicesc, multa vreme si tare mult trebuia sa-l rogi si sa alergi dupa el, pentru ca fugea de duhovnicie, socotindu-se nevrednic de a fi parinte. Insa de te primea, te lua cu totul sub aripile lui, luand asupra sa si indurandu-ti toate slabiciunile si necazurile, suferind si rugandu-se pentru tine zi si noapte, standu-ti alaturi, nevazut, clipa de clipa, ajutandu-te in ispite si intarindu-te in stradanii. Isi socotea fiii duhovnicesti madulare ale sale si carne din carnea sa.

Multi fii ai sai duhovnicesti, bolnavi sufleteste sau psihic, s-au tamaduit cu ajutorul Parintelui Serghie, care a strabatut impreuna cu ei pustia de iad a suferintei. Pe Parintele Grigorie Krug, de pilda, care i-a stat in preajma peste douazeci de ani, l-a izbavit din mari si grele ispite, urcandu-l pana la urma pe inaltimile duhovnicesti.

Pururi alaturi de fiii sai, dar niciodata silnic. Daruit cu totul lor, se atinea in umbra; era parinte dupa chipul Parintelui ceresc, de la Care vine toata părinţimea, smerindu-se ca sluga inaintea Stapanului, implinind cu fapta cuvantul Sfantului Ioan Botezatorul, care spune: ”Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez” (In 3, 30). Urmand lui Dumnezeu, Care-i da omului toata libertatea, Parintele Serghie nu s-a impus si n-a impus niciodata nimic fiilor sai duhovnicesti. El i-a invatat ce inseamna libertatea de fii ai lui Dumnezeu, lucrul cel mai greu dintre toate. De aceea multi au ales in locul indrumarii sale delicate, predate cu credinta libertatii fiecaruia si lucrarii harului, părinţia [paternitatea duhovniceasca, n.n.] mai autoritara a altor duhovnici.

27684.jpgIndrumarea duhovniceasca a Parintelui Serghie privea viata, nu teoria. Pe intelectualii care veneau la el ii indemna la cea mai grea nevointa pentru ei: rastignirea mintii, lepadarea intelepciunii astei lumi. Ca si Parintele Sofronie, prietenul sau, credea ca intelectualii pornesc in viata duhovniceasca cu un mare handicap. Ca si Dostoievski, pentru care avea o mare admiratie, ura ”spiritul euclidian”, rationalitatea concentrata pe sine, chiar cand era vorba de speculatii teologice, care astazi, pentru multi tin loc de spiritualitate.

Pentru aceasta, unii se indepartau de el, socotindu-l om ”simplu”, in sensul dispretuitor pe care-l dau acestui cuvant admiratorii intelepciunii acestui veac. Simplitatea lui insa era desavarsirea nevoitorului ajuns pe culmea sporirii duhovnicesti, caci, potrivit Parintilor, aceasta-i tinta sfintelor osteneli. Mai inainte de a se calugari, se impartasise cu alti mari intelectuali din stiinta vremii. Insa a inteles curand ca adevarata cunoastere nu-i rodul straduintei mintii, ci darul Duhului Sfant, care intrece puterea mintii si toata stiinta, dat celui care prin sfanta nevointa s-a curatit de patimi, sadind in locul lor virtuti, intre care mai mari si mai inalte sunt smerenia si iubirea. De la Parinti si prin cercarea lucrului, iarasi a aflat ca la lumina acestei cunostinte ajunge cel care si-a agonisit rugaciunea curata si necontenita, ca acela este teolog, care se roaga cu adevarat. De aceea, mai intai de toate Parintele Serghie ii indemna pe fii sai duhovnicesti la lucrarea poruncilor si a rugaciunii.

Le spunea sa se tina de rugaciune si ii invata si cum sa o faca in viata lor de zi cu zi. Urmand invataturii isihaste, el insusi un mare isihast, nu inceta sa spuna ca rugaciunea este pentru suflet ce-i aerul pentru trup, ca e rasuflarea sufletului, fara de care e ca si mort, ca trebuie, dar, sa ne rugam necontenit. Si acestea le spunea din cercarea lucrului, caci lui de multa vreme rugaciunea i se facuse rasuflare.

Inca spunea ca rugaciunea n-are pret de nu porneste dintr-o inima curata, de nu se insoteste, asadar, de pazirea tuturor poruncilor, nu dupa litera, ci dupa Duh. Ca Sfantul Isaac Sirul, vedea in porunci unelte date de Dumnezeu omului ca sa se schimbe si sa se faca om nou in Hristos. Si-adesea amintea de cuvantul ce spune: ”Toate acestea vi s-au dat ca voi sa va schimbati”.

Ca nimeni altul a indemnat la necurmata cainta inaintea lui Dumnezeu, cu frangerea de inima si pentru raul facut, si pentru binele nefacut, si indeobste pentru pacatosenia firii noastre si pentru instrainarea de Dumnezeu. ”Mergi si spune cat mai des oamenilor: Pocaiti-va!”, il indemnase Sfantul Siluan. Si sfatul acesta, mai inainte de a-l da altora, Parintele Serghie l-a urmat el insusi, stand pururea inaintea lui Dumnezeu cu o inima zdrobita. Pentru el, pocainta era darul lui Dumnezeu, deopotriva uneltitoare minunata a prefacerii duhovnicesti a omului, adica a indumnezeirii sale, lecuitoare de pacate si patimi, feritoare de muscatura inveninata a nevazutilor vrajmasi. De uneltirile acestora, Parintele Serghie amintea adeseori, ca unul ce avea duh stravazator si o mare putere impotriva lor.

Aducerea aminte de moarte face parte si ea din invataturile sale. Revolutia sangeroasa prin care trecuse, exilul, lagarele, pierderea, rand pe rand, a rudelor si pastoritilor sai, rugaciunile la capataiul muribunzilor, instrainarea de aceasta lume si stramutarea intregii sale vieti in vesnicie, impletite cu o traire profunda a vietii monahale, i-au dat simtirea vie a desertaciunii si vremelniciei vietii pamantesti. De aceea, urmand invataturii sfintilor nevoitori, isi indemna fiii duhovnicesti sa-si aduca necontenit aminte de moarte si fiecare zi s-o traiasca ca si cand ar fi fost cea din urma. Nu voia sa-i faca astfel nepasatori fata de viata lor, ci sa-i invete, dimpotriva, sa-si traiasca viata cu cea mai vie simtire duhovniceasca. Spunea adesea: ”Traieste-ti ziua ca ziua de pe urma, dar fara s-o dispretuiesti. Daca la Dumnezeu, dupa cuvantul Scripturii, <<o mie de ani sunt ca ziua de ieri>>, inseamna ca in ochii Lui o singura zi pretuieste cat mia de ani. Aducerea-aminte si rugaciunea dau darul deosebirii celor desarte de cele de pret, ca sa alegem ”singurul lucru de trebuinta”, fara a uita ca cel mai marunt lucru din viata noastra, trait in Domnul, are talc si rost“.

Strain de lume, dar apropiat de oameni, Parintele Serghie lua aminte cu durere la suferinta celor din lume, suferind alaturi de toti, apropiati sau straini, cunoscuti ori necunoscuti. Citea ziarele nu pentru a-si trece timpul, ci pentru a afla ce se intampla in lume, luand parte astfel la ”calvarul unei omeniri suferinde”. Si asa, in fiecare zi, cu adevarat se facea partas la necazurile si suferintele tuturor oamenilor si se ruga pentru intreaga lume. Se gandea cu dragoste la Rusia sa si plangea de mila poporului rus, aratandu-si solidaritatea cu el prin cinstirea nestirbita a Bisericii-Mame.

Iubirea sa fata de semeni era uriasa si-i cuprindea pe toti, oricare le-ar fi fost rangul sau destoinicia, fie ca erau destepti sau pacatosi. Pe toti ii intampina cu chip surazator, cu bucurie si cu bunatate; era binevoitor fata de toti, rabdator cu toti, bland cu toti…Blandetea-i mai cu seama misca pe data inimile. Era la el nu o insusire fireasca, ci o minunata virtute, un har dumnezeiesc castigat prin multa osteneala cu care-si supusese firea iute, gata usor sa se aprinda.

Aspru cu sine, era peste masura de ingaduitor cu ceilalti; nu invinuia si nu judeca pe nimeni, socotind judecarea aproapelui semn de mandrie, patima rea care i-a dus la cadere pe ingeri si pe oameni. De neclintit cand era vorba de invatatura de credinta ortodoxa si de respectarea poruncilor, deosebea cu dragoste pe cel gresit de greseala sa, pe pacatos de pacatul lui, infierand vina si milostivindu-se de vinovat.

In orice imprejurare, cu gingasie, deplina daruire si luare-aminte ii asculta pe toti. Era cu totul plin de grija fata de cei pe care-i luase sub aripa sa si se simtea raspunzator pentru durerea intregii lumi. Gandindu-se la altii, fireste ca uita de sine, asa ca intrebat cum ii merge, raspundea vorbind de cei pe care-i purta in inima, spunand: Cutare e bolnav, cutare are greutati…

Om al rugaciunii, invata ca rugaciunea este cea care ne intoarce ochii spre suferinta semenilor, prieteni ori straini, si ne lumineaza cum sa-i ajutam.

Mare inca i-a fost si smerenia; s-a smerit deopotriva inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor. De multe ori au voit sa-l faca episcop, dar n-a primit. Nesocotind cinstirile si slava de la oameni, a voit, dupa pilda nevoitorilor, sa traiasca pe acest pamant nestiut de nimeni. Pe cel nestiut de oameni insa l-a stiut Dumnezeu, Care i-a dat darul de a revarsa in numele Sau asupra celor care l-au cunoscut belsug de har din harurile Sale.

Parintele Serghie a fost un om de o neasemanata curatie, simtita si laudata de toti marii barbati duhovnicesti care l-au cunoscut. Pentru ca era asa de curat si de smerit si cu adevarat izvor nesecat de rugaciune, Domnul i-a daruit inca si harul cunoasterii inimilor si l-a facut vas ales al luminii Sale necreate. Si toti vazandu-l se minunau de stralucirea ingereasca a fetei sale.

S-a aratat astfel si dupa trup marturie vie a nemincinoasei fagaduinte dumnezeiesti, primind inca de aici arvuna minunatei preschimbari si a indumnezeirii, ce-si vor lua implinirea in Imparatie. Si in chip vadit ajunsese la capatul doririlor si castigase odorul pentru care au suspinat si s-au nevoit toti sfintii: salasluirea in inima a Duhului Sfant“.

———————————————————————————————-

Note:

(1) Scrisa cu putine zile inainte de moartea Staretului, ea a fost gasita pe masa sa de lucru de catre Parintele Sofronie, care a pus-o la posta.

(2) Lagarul de la Vernet era situat in nordul satului Ariege, la aproximativ 15 Km de Pamier. Pe la jumatatea anului 1940, aproximativ 3000 de persoane de saizeci de nationalitati au fost inchise in acest lagar. Arthur Koestler, inchis acolo, a istorisit in La Lie de la terre in chip detaliat conditiile foarte aspre de incarcerare in acest ”Babel din Pirinei al proscrisilor”, comparandu-l cu celebrul Dachau: ‘‘La Vernet, bataile erau la ordinea zilei; la Dachau, oamenii erau batuti pana isi dadeau duhul. La Vernet oamenii mureau din pricina lipsei de ingrijiri medicale; la Dachau erau pur si simplu ucisi. La Vernet, jumatate din prizonieri dormeau, la 20 de grade sub zero, fara sa aiba cu ce sa se inveleasca; la Dachau, erau pusi in lanturi si scosi in frig”.

(3) Pe 2 septembrie tocmai avusese in acelasi loc o slujba de impacare si reunire a celor jurisdictii ruse din Europa apuseana.

(4) Protoiereul Andrei Sergueienko (1902-1973), parohul bisericii din Meudon, cumparase terenul in 1934 si cu ajutorul credinciosilor construise in anii urmatori biserica si casa parohiala. In 1945, profitand de destinderea de dupa razboi, s-a intors in Uniunea Sovietica, devenind profesor la Academia teologica din Moscova.

(5) In comunicarea sa consacrata evolutiei launtrice a Parintelui Grigorie, C. Aslanov noteaza: ”Psihiatrul care vorbea cu regularitate cu Parintele Serghie despre starea lui Krug, a recunoscut ca Parintele Serghie avea acest dar, cu adevarat har dumnezeiesc, de a ingriji si tamadui bolnavi psihici”.… Acest har i-a fost recunoscut si de un mare psihiatru, doctorul Henri Ey, Parintele Serghie insotind vreme de multi ani un pacient al acestuia, care-i era fiu duhovnicesc si care suferea de o psihoza maniaco-depresiva.

(6) V. Marcade evoca astfel aceasta prietenie: ‘‘Parintele Grigorie a petrecut douazeci de ani in manastire, sub veghea parintelui sau duhovnicesc, Arhimandritul Serghie, care punea la inima sa, cu iubire, toate grijile si necazurile lui. Felul miscator in care se purtau unul cu altul ne aminteste de cronicile lui Leskov, mai ales de ”Oameni ai Bisericii”. Era de-ajuns sa-i spui Parintelui Serghie c-ai vrea sa-i arati fotografii cu biserici si manastiri din Rusia, ca indata te ruga sa i le arati si Parintelui Grigorie, stiind ca asta o sa-l bucure foarte mult. Si daca il chemai pe Parintele Grigorie sa le vada, nici n-apucai sa termini vorba, ca indata te oprea, multumindu-ti de atentie si adaugand ca si Parintelui Serghie i-ar placea sa le vada. Fiecare dintre ei se gandea mai mult la celalalt decat la sine insusi. Asa, de pilda, intamplandu-se intr-o zi un incident legat de o terta persoana, Parintele Serghie s-a intristat gandindu-se ca acesta l-ar putea indurera pe parintele Grigorie; pe de alta parte, Parintele Grigorie, la randul sau, era ingrijorat ca, din pricina lui, Parintele Serghie avea sa indure urmarile acestui incident”

(7) Devenit monah, Parintele Serghie a renuntat definitiv la ideile sale din vremea cand activa ca militant in miscarea Tinerilor Rusi. Faptul ca a ramas prieten cu multi dintre fostii conducatori ai acestei miscari era o chestiune pur personala. Politica o judeca numai din punct de vedere moral si spiritual. Personal am avut de nenumarate ori ocazia sa ne dam seama de deplina sa independenta de gandire cat priveste acest subiect.

(din: Jean-Claude Larchet, Tine candela inimii aprinsa. Învăţătura parintelui Serghie, Editura Sophia, Bucuresti, 2007)

2401m2.jpg

Din aceeasi carte, extrase din invataturile Cuviosului Serghie:

***

  • Documentar VIDEO cu Jean-Claude Larchet despre Cuviosul Părinte Serghie Șevici (Serge Chevitch):

***

Alte legaturi:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Jean-Claude Larchet, Parintele Serghie Şevici, Preotie (pentru preoti), Sfantul Siluan Athonitul, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

34 Commentarii la “Sfantul Siluan Athonitul catre Chiril Sevici (Cuviosul Serghie de mai tarziu): “DU-TE SI SPUNE OAMENILOR CAT SE POATE DE DES: POCAITI-VA!”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Chemare la pocainta din partea unui mitropolit grec: A SOSIT CEASUL IN CARE TREBUIE SA NE TREZIM! Noi nu credem in politicieni, ci in Sfantul Duh… -
  2. Pingback: CADEREA CETATII SFINTE: Predici ale Parintelui Simeon Kraiopoulos despre SENSUL DUHOVNICESC AL CUCERIRII CONSTANTINOPOLULUI: “Cu Dumnezeu nu este de gluma! Sa nu ne astupam urechile, fratii mei!” -
  3. Pingback: SFANTUL IOAN INAINTEMERGATORUL si MISIUNEA PREOTEASCA in zilele noastre: “Este vremea ca toti clericii sa mai reduca din TEORIE si sa se intoarca la ASCEZA cea adevarata”. CAND (NU) ARE PUTERE CUVANTUL PREOTULUI? | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: RECURS LA SINCERITATE SI LUCIDITATE INAINTEA BOTEZULUI DOMNULUI: “Recuperati chipul adevarat, real, oricat de dureros ar fi! Nu va mai amagiti! Este singura sansa de insanatosire!” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate