SFANTUL SERAFIM DE VIRITA – marturii minunate, tulburatoare si pline de invataminte despre puterea sfinteniei si necesitatea faptelor credintei (II): “PENTRU POCAINTA TE-A SALVAT DOMNUL!”

5-04-2011 Sublinieri

“Multumiti Domnului si Maicii Domnului. Pentru credinta voastra v-a trimis Domnul vindecare, ca tu si copiii tai, in vreme grea, sa stiti ca El este aproape de cei cu inima infranta si smerita“.

*

Stefan-fugarul

Intr-un sat de pe malul lacului Ciudsk, iarna barbatii prindeau peste, iar vara plecau sa lucreze la Petesburg. Unul dintre ei, Stefan, care locuia in sat impreuna cu sotia, trei copii si parintii, s-a dus la Petersburg si nu s-a mai intors acasa. A trimis o scrisoare, dupa care timp de sase luni n-a mai dat nici un semn de viata. Sotia le citea parintilor analfabeti ai sotului ei una si aceeasi scrisoare, de parca ar fi fost de curand primita, ascunzandu-le necazul. La un moment dat insa nu a mai rezistat, a inceput sa planga, si totul s-a aflat. Sotia impreuna cu tatal lui Stefan, s-au indreptat la Petesburg rugandu-se fierbinte ca Domnul sa-i ajute sa-l gaseasca pe fugar.

Stefan se daduse cu niste banditi si nu avea de gand sa se intoarca. Odata statea intr-un apartament si juca carti. Deodata a fost chemat pe nume. Gandind ca e o cunostinta de-a lui, s-a apropiat (era staretul) si a auzit cuvintele: “Ce faci? Astia n-au pe nimeni, iar tu ai sotie si trei copii si parintii te asteapta. Du-te imediat la… (a numit locul), ei te asteapta!”.

Stefan s-a dus la locul indicat de staret, unde i-a intalnit pe sotia si pe tatal sau si s-a intors acasa.

Maria

O viitoare fiica duhovniceasca a staretului, Maria, care era foarte bolnava, isi cheltuise toata averea, fusese la multi medici si ajunsese la deznadejde. A iesit pe unul dintre podurile de peste Neva si a inceput sa-si aleaga un loc de unde sa se arunce in apa. Pe neasteptate s-a apropiat de ea o femeie si i-a spus: “Sora, asta nu-i treaba buna. Hai sa mergem la un profesor care te va vindeca”. “Mi-am cheltuit toate mijloacele banesti, si imi este tot mai rau, nu mi-a mai ramas mult timp de trait”. “Asculta-ma, acest doctor nu ia bani, este impreuna cu Dumnezeu si tamaduieste prin rugaciune”.

Maria a cazut de acord si ele s-au indreptat impreuna la staret, in lavra. Acela parca le asteapta. El insusi a chemat-o pe nume pe cea venita: “Nu deznadajdui, Maria, posteste o zi, roaga-te si Domnul iti va arata mila Sa!”.

Maria a crezut celor spuse de staret, i-a implinit sfatul, si, intr-adevar, starea sanatatii ei s-a inbunatatit, iar curand s-a vindecat deplin de boala. Ea a inceput sa se “hraneasca” duhovniceste de la staret.

Dupa revolutie era foarte greu sa gasesti un serviciu, dar pentru rugaciunile staretului, ea a reusit sa se angajeze paznic la o sucursala a Bancii de Stat de pe bulevardul Nevski. Vom reda un fragment din istoria Mariei despre un caz minunat petrecut la sfarsitul anilor ’20:

In ziua despre care vreau sa povestesc ploua foarte tare, banii erau deja dusi la Banca Centrala si credeam ca ma asteapta o noapte linistita. Dar in aceeasi noapte au intrat banditii in banca, m-au pus cu fata la perete, m-au silit sa ridic mainile si au inceput sa caute, dar n-au gasit nimic. Unul dintre ei s-a apropiat de mine avand un pistol in mana, amenintandu-ma ca ma va impusca daca nu-i voi spune unde sunt ascunsi banii. I-am spus ca nu mai sunt bani, pentru ca au fost transportati. Dar nu m-a crezut.

In acea clipa, inaintea mortii iminente, am inceput sa ma caiesc, marturisindu-mi cu voce tare pacatele, si am exclamat: “Parinte, oare ma auzi?”. “Pe cine chemi?”, m-au intrebat banditii. “Il chem pe parintle meu duhovnicesc, care m-a vindecat de o boala groaznica, si daca va veti cai, va va ajuta si pe voi”. “Nu mai predica”, a spus unul dintre banditi. “Nu predic, ci doar Il rog pe Dumnezeu sa-mi primeasca inaintea mortii sufletul la pocainta”.

Si stand cu mainile ridicate, am inceput sa le povestesc banditilor despre parintele. Spre mirarea mea, ei m-au ascultat cu atentie. Unul dintre ei (probabil seful) a zis: “Spune adevarul, nu sunt bani, iar acest parinte, sau mai exact numele lui, cu adevarata a salvat-o de la moarte”.

Banditii s-au indepartat fara sa-mi faca nimic, iar eu I-am inaltat multumire Domnului, iar dimineata devreme am alergat la parinte la lavra. Intrand in biserica, l-am vazut si nici n-am reusit sa deschid gura, cand staretul mi-a zis: “Pentru pocainta te-a salvat Domnul”. I-am multumit dragului parinte care niciodata nu-si paraseste in nenorocire fiii duhovnicesti si, pe parcursul intregii sale vieti, ne-a salvat de nenumarate ori pe mine si pe membrii familiei mele.

Odata staretul a spus: “In curand voi fi intemnitat, dar atunci cand ma vei vedea iarasi, sa nu tipi”. Aceasta s-a petrecut cu putin timp inainte ca parintele sa fie arestat.

Dupa mai multi ani, una dintre cunostinte a chemat-o pe Maria: “Vino cu mine, te voi duce la un om la Varita”. Am ajuns, ne-am apropiat de casa unde traia parintele Serafim, si, pe cand inca stateau dupa usa, staretul a spus cu voce tare: Maria, vino la mine!” Cunoscand vocea staretului, Maria era sa tipe (de surprindere), dar imediat i-au aparut in minte cuvintele staretului: “Atunci cand ma vei vedea iarasi sa nu tipi”.

Si iarasi intreaga viata a familiei Mariei s-a desfasurat conform binecuvantarii staretului. In anul 1934 parintele le-a spus: “Vindeti tot ce aveti in Leningrad si construiti-va o casa la Varita. Va fi razboi si nu veti supravietui daca ramaneti in oras”. Familia si-a construit o casa la Varita si s-a mutat in ea cu putin inainte de inceputul razboiului. Astfel, cu binecuvantarea staretului, toti membrii familiei au supravietuit si n-au murit in Leningradul asediat. S-au intoris acasa si fiii lor plecati pe front. Staretul ii mai zicea Mariei: Pe tine si familia ta nu va voi parasi nici dupa moartea mea si nici in viata viitoare!”

Si cu adevarat asa este! Nepotul Mariei ne-a povestit ca intreaga sa viata s-a desfasurat sub acoperamantul rugaciunii staretului Serafim, si, cu ajutorul parintelui, a devenit preot, iar apoi arhiereu.

Ajutor in gasirea serviciului

Fiica duhovniceasca a parintelui, Evdochia, nu reusea sa-si gaseasca un loc de munca si, in anul 1936, a venit la staret implorandu-l sa se roage pentru ea. Parintele i-a spus: “Mergi cu Domnul, Dumnezeu le va orandui pe toate. Munca te asteapta acasa”. Multumindu-i staretului, Evdochia s-a intors acasa si in aceeasi zi a vizitat-o o cunostinta, care i-a propus sa se angajeze acasa la ea, un serviciu la care a lucrat mai multi ani.

Vindecarea unui copil orb

Intr-o toamna ploioasa, la usa staretului a batut o femeie venita impreuna cu fiica sa oarba. Maica Serafima a deschis usa si a zis: “Parintele  e foarte slab si astazi nu primeste pe nimeni”. Femeia a implorat-o sa-i transmita staretului ca au strabatut o cale foarte lunga si il roaga totusi sa le primeasca. Maica l-a instiintat pe staret despre cei veniti, iar el a binecuvantat sa intre vizitatoarele. Pasind in chilie, mama s-a asezat in genunchi, a luat binecuvantare si, umplandu-se de lacrimi, l-a rugat pe parintele sa o vindece pe fiica ei oarba; Parintele s-a rugat, a luat untdelemn din candela, a uns ochii copilului si a poruncit sa fie legati cu un batic, atentionand-o cu strictete sa o dezlege abia in seara urmatoarei zile.

Dupa mult timp, in pragul chiliei parintelui au aparut iarasi doua persoane: o mama bucuroasa si fiica ei care isi recapatase vederea au venit cu un buchet mare de flori. Apropiindu-se de parintele, femeia s-a asezat in genunchi si a spus ca Domnul, pentru rugaciunile staretului, i-a vindecat fiica de orbire. Femeia i-a oferit buchetul de flori, iar parintele Serafim i-a raspuns: “Multumiti Domnului si Maicii Domnului. Pentru credinta voastra v-a trimis Domnul vindecare, ca tu si copiii tai in vreme grea sa stiti ca El este aproape de cei cu inima infranta si smerita”.

“Doamna berlineza”

In anii de dinaintea razboiului, pe parintele il vizita adeseori o doamna inteligenta, imbracata cu gust, sotia unui colonel. Atunci cand aparea in camera de asteptare, staretul spunea: “Invitati-o la mine pe doamna berlineza!” Odata ea l-a intrebat: “Parinte, de ce ma numiti doamna berlineza?” “Va veni timpul in care tu insati vei afla”, i-a raspuns staretul.

A inceput razboiul. Sotul acestei femei a murit pe front, iar ea, absolvind niste cursuri de asistente medicale, a parcurs cu armata rusa drumul pana la Berlin: intr-adevar, a devenit “doamna berlineza”. Ulterior ea a primit tunderea in monahism.

Colonelul enigmatic

Un participant la razboi povestea cum, pe cand era locotenent major si comandant al unui batalion, a cucerit impreuna cu ostastii sai o fabrica de bauturi spirtoase din Germania. Acolo se aflau cisterne de alcool. Toti se gandeau: ei, acum e acum… Deodata a aparut un colonel care i-a spus comandantului: “Va ordon sa trageti imediat in cisterne!” Locotenentul major nici nu s-a gandit sa nu asculte. A comandat, si ostasii au tras cu armele automate in cisterne. Alcoolul a inceput sa curga pretutindeni. Toti stateau nedumeriti, intrebandu-se de ce s-a facut aceasta. Atunci au hotarat sa se adreseze colonelului, sa afle cine este, de unde si de ce a dat acest ordin. Dar colonelul nu era de gasit, parca ar fi intrat in pamant. Comandantul batalionului s-a gandit: “Poate mi s-a nazarit”. A inceput sa-i intrebe pe soldati, dar toti au raspuns ca l-au vazut pe colonel si au auzit ordinul. Dupa cum s-a aflat mai tarziu, in cisterne se afla alcol metilic, astfel incat pe cei care ar fi baut din el ii astepta moartea.

Atunci cand locotenentul major s-a intors acasa pe front, a vazut in coltul cu icoane al mamei sale fotografia unui monah, in care l-a recunoscut pe colonelul care daduse ordinul. A intrebat cine este acesta. Mama i-a raspuns ca este parintele ei duhovnicesc, ieroschimonahul Serafim. “El s-a rugat pe parcursul intregului razboi pentru tine, i-a zis mama, i-am cerut sa se roage  si sa te intorci viu acasa”.

“Multumesc”

In timpul razboiului, o fiica duhovniceasca a staretului cu numele de Pelaghia lucra la o cantina, la impartitul ciorbei. Ea voia sa plece de la cantina si a venit pentru binecuvantare la steretul Serafim. El i-a raspuns: “Inca nu pleca, oamenii se roaga pentru tine”. Ea nu a inteles cuvintele staretului. Atunci i-a explicat: “Atunci cand celui flamand ii adaugi putina ciorba, el zice “Multumesc”, iar aceasta inseamna: “Dumnezeu sa te mantuiasca” (In slavona cuvantul multumesc este format din “mantuieste” si “Dumnezeu”). Iar daca intr-o zi iti spune de trei ori “Multumesc!”, aceasta rugaciune ajunge la Nascatoarea de Dumnezeu”.

Arhimandritul Nikita

In lume numele sau era Petru. Din frageda copilarie a trait la Valaam, facand ascultare unui staret de aici, chiar in chilia acestuia.

Dupa cum povestea parintele Nikita, odata staretul, slujind, a facut in altar o metanie atunci cand ierodiaconul muta Vasele liturgice deja goale.

Dupa slujba l-a intrebat pe staret: “Parinte de ce ati facut metanie inaintea Vaselor goale?”.“Voiam sa observi asta… Atunci cand trecem pe langa palatul tarului, ne luam sapca din cap si ne inchinam, cu toate ca in ziua respectiva tarul nu se afla acolo. Ce stima fata de tar! Iar aici, in aceste Vase, tocmai fusese Imparatul imparatilor, Facatorul tuturor celor existente si Mantuitorul nostru. Cum deci sa nu ma inchin inaintea acestor Vase?!“, i-a raspuns staretul.

Pe atunci, pe langa unele manastiri mai existau seminarii duhovnicesti. Exista si  la Valaam un seminar. Staretul l-a binecuvantat pe poslusnicul [ucenicul] sau sa intre la seminar, atunci cand a implinit varsta potrivita. Petru voia sa primeasca tunderea in monahism si sa ramana in manastire, dar staretul nu l-a binecuvantat.

“Unde ma voi duce, parinte?, l-a intrebat Petru. Aici e Raiul pe pamant, iar in lume e adevarat iad”.

“Du-te in lume, i-a raspuns staretul. Te vei casatori cu Elisabeta, vei deveni preot. Vi se va naste un fiu, apoi vei trai cu sotia ca frate cu sora. Apoi veti primi amandoi monahismul. Tu vei purta mitra si vei deveni duhovnicul unei manastiri slavite”.

Totul s-a intamplat precum prezisese staretul. Petru s-a casatorit cu Elisabeta, a devenit preot si a absolvit Academia duhovniceasca de la Petersurg. Li s-a nascut un fiu. In anii ’20 parintele Petru a fost trimis in lagar, si s-a intors in Leningrad abia dupa razboi.

Femeia sa a trecut de asemenea prin greutati, iar fiul lor a disparut fara stire. Dar iata ca dupa 18 ani sotii s-au intalnit. Au suferit mult pentru pierderea fiului lor, nu stiau daca mai este viu si cum sa se roage pentru el. Odata preoteasa i-a zis parintelui Petru: “Du-te la Varita, se spune ca traieste acolo un schimonah. Poate ca el ne va spune ceva spre mangaiere”.

Parintele Petru s-a dus la staretul Serafim. Acesta l-a intalnit cu cuvintele:

“A-a-a, a venit Nikita”. “Nu sunt Nikita, parinte, ci preotul Petru”. “Iar eu am crezut ca esti Nikita. Ei, Petru, la ce ai venit la mine, doar tu esti atat de venerabil: si protopop esti, si duhovnicul intregii eparhii a Novgorodului, iar la mine, la umilul Serafim, la ce ai venit?”. “Iata de ce am venit: fiul meu a disparut fara de urma”.

Si parintele Petru a cazut in genunchi inaintea staretului. “Nu trebuie, ia loc pe scaun, a zis staretul, rugati-va, si fiul vostru se va gasi!”

Dupa aceasta l-a servit pe parintele Petru cu ceai, a stat de vorba cu el si la urma i-a dat trei pachete de biscuiti, zicand: “Iar cu astea vei bea acasa ceai. Iata, va dau cate un pachet de biscuiti”.

Indepartandu-se spre casa, tot drumul parintele Petru s-a gandit: de ce a zis “cate un pachet de biscuiti”, caci el si cu preoteasa sunt numai doi? Intalnindu-si sotul, preoteasa a intrebat: “Ei, ce a zis staretul?“. “A zis ca e viu fiul nostru si ca in curand il vom vedea si ne-a dat biscuiti pentru ceai”.

In aceia ani nici macar painea nu ajungea sa mananci si sa te saturi, astfel incat biscuitii erau cu adevarat ceva deosebit. Au asezat samovarul, au pus canile si voiau deja sa toarne ceaiul, cand deodata cineva a batut la usa. A intrat un ofiter necunoscut si a intrebat:

“Aici traieste parintele Petru Cesnokov?”

“Eu sunt, dar dumneavoastra cine sunteti?”

“Tata, mama, nu m-ati recunoscut? Iertati-ma, am ascuns ca sunt fiu de preot, am intrat la Academia militara si acum v-am gasit!”

Cei trei au baut impreuna ceai, toata familia: iata ca au fost bineveninte cele trei pachete de biscuiti!

Ulterior, parintele Petru a primit tunderea in monahism cu numele de Nikita, a devenit arhimandrit si a fost duhovnic al Manastirii Pecersk din Pskov. A primit mitra, precum ii prezisesera parintele Serafim si staretul de la Valaam.

Miresele lui Hristos

La Leningrad traiau odata doua surori: Valentina si Lidia, crescute in casa matusii lor Matrona, care le devenise o a doua mama. Matrona le luase pe fete de la orfelinat, unde ajunsesera dupa moartea mamei lor. Din copilarie Valentina dobandise credinta, frecventa biserica si slujbele bisericesti. Prietena sa de toata vremea era Nina, la randul ei orfana. Surorile voiau sa intre la manastire, dar Matrona nu le binecuvanta. Atunci au hotarat sa-i ceara sfatul parintelui Serafim. Pentru aceasta matusa s-a dus la Varita si i-a zis staretului: “Cresc doua surori orfane. Una dintre ele vrea sa intre la manastire. Iar prietena ei, de asemenea orfana, vrea sa se calugareasca”. “Pai si de ce le strici calea?”, a intrebat cu asprime parintele.

Curand prietenele au aparut inaintea casei unde locuia parintele Serafim. Doar ce au trecut pragul casei, si parintele le-a zis: “Au venit la mine miresele lui Hristos!” “Parinte, i-a zis Valentina, dar o mai am pe matusa si pe sora mai mica”. “Sa nu te gandesti la ele. La manastire se duc doar cei alesi [corect: cei chemati, cei cu chemare, n.n.]. Insasi Maica Domnului v-a ales. Ea nu-i va parasi nici pe apropiatii tai. Iar mai tarziu si sora ta va fi maica“.

In ziua Sfintei Mucenite Tatiana, cele doua fete, Valentina si Nina, au fost inchinoviate la Manasitrea Adormirii-Piuhtita din Estonia. Si nu doar Valentina si Nina, ci multe alte maici au primit tunderea in monahism cu binecuvantarea parintelui Serafim. El iubea foarte mult Manstirea Piuhtita si pana in ultimile zile de viata a sustinut-o material. Dupa razboi, egumena voia chiar ca parintele sa se mute la ele si ii pregatise in acest scop o casa.

Alexandra

Locuia in Varita, impreuna cu trei copii, o femeie cu numele de Alexandra. Nu credea in Dumnezeu. Dupa razboi, sotul ei nu se intorsese de pe front si a fost sfatuita: “In sat locuieste un monah batran care prezice, intreaba-l pe el, poate ca iti va spune ce e cu sotul tau”.

Femeia s-a dus la staret impreuna cu fiica sa surda in varsta de opt ani. A trebuit sa astepte destul de mult timp. Alexandra incepuse deja sa se irite, gandind sa plece. Intr-un tarziu a intrat totusi in chilie la parintele, a stat cat a stat si nu a intrebat nimic. Staretul i-a facut din mana: “Pleaca!”.

Fetita voia sa se apropie mai mult de bunicut, cu atat mai mult cu cat staretul ii zicea ceva. Ea arata prin semne ca nu aude si nu intelege. Pe neasteptate staretul a inceput sa planga si mult timp a privit undeva in sus. Fetitei i s-a facut mila de el si a venit mai aproape. Atunci staretul a luat de pe masa o bomboana (sau un mar), i-a dat si fata a zis cu voce tare: “Multumesc!” Parintele i-a spus: “Mergi si zi: iertati-ma ca l-am retinut pe parintele!” Fetita a iesit din chilie si a spus aceste cuvinte.

Alexandra povestea ulterior:

“Dumnezeule! Cand am auzit-o pe fetita vorbind, si doar se nascuse muta, am alergat in chilia staretului si am cazut in genunchi: “Parinte iertati-ma!”

El a zis cu severitate: ‘Tu nu crezi in Dumnezeu, ai venit la mine ca la o vrajitoare. Eu nu ghicesc, eu ma rog, si iata, Domnul a dat ca fiica ta sa se vindece. Deci sa nu uiti de asta, in curand ma voi duce, tu insa sa vii la mormantul meu, sa nu uiti sa vii! Ai vrut sa afli ce se intampla cu sotul tau: e viu si se va intoarce, dar intoarcerea sa va fi nu spre bucurie; la inceput va trai cu tine, insa apoi se va duce la alta femeie’.”

Intr-adevar, sotul, s-a intors in curand acasa, dar viata lor nu a decurs cu bine, isi insela sotia si intr-un sfarsit s-a dus la alta femeie. Alexandra nu s-a dus nici la biserica, nici la staret la mormant pana cand nu s-a inbolnavit si au inceput sa nu o mai tina picioarele. Sotul a parasit-o, cei doi fii mai mari invatau la institut si locuiau la camin, iar fiica mai mica era la scoala si locuia tot la camin. Ii era greu mai ales noaptea, caci acasa nu era nimeni.

Plangeam si ziceam: ‘Acum, parinte, as veni la tine la mormant, dar nu mai am picioare’. Deodata a aparut inaintea mea parintele Serafim  – nu stiu daca in vis sau in realitate, insa mi-a dat o bucata de paine: “Iata, ia, prinde puteri!” am inceput sa mananc acea paine, iar atunci cand mai ramasese o bucatica mica, staretul a zis: “Maine sa te scoli, sa nu rogi pe nimeni, sa-ti invelesti picioarele cu o patura si sa te tarasit la mormant, dar singura! O data te vei tari si te vei intoarce acasa pe genunchi, alta data vei merge pe genunchi, iar acasa te vei intoarce pe picioare“. Nu stiu daca acestea s-au petrecut in vis sau in realitate, dar bucatica mica de paine mi-a ramas in maini”.

Dimineata Alexandra nu a putut sa se ridice din pat, ci pur si simplu a cazut la podea, si-a infasurat picioarele cu patura si s-a tarat afara. Pana la mormantul staretului s-a tart timp de cateva ore si s-a intors acasa pe genunchi. Iar dupa urmatoarea vizita facuta la mormant picioarele au inceput sa i se vindece.

Din amintirile seminaristilor

“Intr-o toamna m-am pornit la Varita. Pe neasteptate am prins un guturai, incat abia reuseam sa-mi schimb batistele. M-am gandit: “Cum ma voi duce in acest fel la parintele?” Si totusi m-am dus. Am intrat in chilia parintelui, m-am asezat in genunchi, i-am privit fata stralucitoare de bucurie si am uitat de toate. Ascultam vocea cunoscuta, draga:Ei, cum iti merg treburile, Ioan, cum e mancarea?” Eram seminarist in timpurile de dupa razboi. I-am spus toate durerile mele (tatal meu se afla pe atunci in lagarele staliniste). Intorcandu-ma acasa, m-am simtit foarte bine. Abia in tren mi-am amintit: ‘Unde a disparut guturaiul meu? Parintele m-a vindecat!’.”

“Parintele Serafim era un om neobisnuit. Seminaristii Vasia Ermakov si Tolia Malinin, in prezent preoti-parohi la niste biserici renumite, venisera pentru prima oara, iar impreuna cu ei ma aflam si eu. A iesit maica Serafima: “Seminaristilor, intrati, parintele va asteapta!”. Pe atunci eu inca nu invatam la seminar, si de aceea am hotarat sa raman. Dar maica mi-a zis: “Du-te si tu, parintele te asteapta si pe tine!” Seminaristii au iesit repede, dar eu am mai ramas. Parintele m-a intrebat: “Ei de ce plangi?” Ce vrei, sa intri la seminar? “. “Da, parinte, doar ca nu am toate actele, mi s-au pierdut in timpul razboiului”. Dar el mi-a zis: “Aduna-ti, aduna-ti actele. Vei intra!”.

Asa s-a si intamplat. Mai apoi am mai fost de cateva ori la parintele. Daca se abatea asupra mea vreun necaz, mergeam la parintele. Ma ajuta totdeauna. Era suficient sa intru in chilia sa si lacrimile curgeau de la sine, nu doar din ochi, ci din suflet. Iata, ma gandeam, cat de mult sufera el, nu se poate misca, e tot timpul bolnav, dar cat se roaga!

E folositor sa-i vada pe cei ale caror rugaciuni Domnul le asculta. Pe cei prin rugaciunile carora se tine lumea. Intalnindu-l pe un staret, omul incepe sa se vada pe sine asa cum este intr-adevar. Cade tot invelisul. Toate cele exterioare, pozitia in societate, opinia celor dimprejur, oratoria lumeasca, reusitele, totul dispare. Raman doar sufletul si patimile lui, bolile lui care necesita vindecare. Nu trebuie sa ne comportam fata de staret ca fata de o vrajitoare. Trebuie sa ne pregatim de intalnirea cu sfintenia…”.

(…)

“Trebuie sa va cununati”

Odata au venit la parinte niste soti in varsta, cu problemele lor. Sotia se plangea de faptul ca e bolnava de multi ani si sanatatea ei se inrautateste pe zi ce trece. I-a cerut parintelui sa se roage pentru ea. Staretul i-a zis: “Trebuie sa va cununati”. Sotii au inceput sa obiecteze ca nu mai intretin relatii trupesti, copiii le sunt mari si au deja nepoti. “Niciodata nu e prea taziu sa primesti legea”, a spus parintele. Ei s-au cununat dupa cuvantul staretului, si dupa aceasta Domnul i-a dat femeii vindecare de boli. Sotii au trait o viata lunga si fericita.

Cei care veneau la staret se aflau in situatii foarte grele in viata personala si staretul ii ajuta, vazand ce-i este omului de folos.

(…)

Dar iata si un exemplu in care sotii n-au implinit binecuvantarea staretului. Parintele Serafim a spus uneia dintre femeile venite la el: “Sa te cununi neaparat cu sotul tau. El e un om bun. Daca nu te vei cununa, vrajmasul va va desparti”. Sotii n-au implinit binecuvantarea staretului. Ei nu au avut copii si casatoria s-a destramat. Ambii s-au cait dupa divort, dar nu si-au mai putut uni vietile.

Iata inca o amintire despre cum binecuvanta staretul unirea inimilor care se iubeau.

“La Biserica Sfantul Nicolae am facut cunostinta cu un tanar. Ne-am imprietenit. Era februarie, ger, soare stralucitor. L-am chemat sa mergem la Varita. “Iti voi face cunostinta cu un staret minunat”. Am ajuns. Casa staretului era plina de oameni. In camera de primire, o monahie batrana ii servea cu ceai pe cei inghetati de frig. Ne-am asezat intr-un colt. Pe neasteptate maica a instiintat poporul: “Parintele se simte rau, nu va primi, scrieti biletele!”.

Eram zapaciti: ce sa scriem? Deodata, ajutoarea de chilie a iesit  din nou. “Parintele ii roaga pe tineri sa intre”. Am schimbat cateva soapte intre noi, am privit in jur si… nu eram decat noi. Buimaciti, am coborat – doua trepte – in chilia sa. Staretul statea semi-intins pe pat, zambind. Ei, va binecuvantez sa traiti in pace si sa ascultati unul de celalalt!” Ne-a privit cu dragoste, cu blandete. Ne-a povestit cum, pe vremea cand era negustor, facea negot cu blanuri. Spre sfarsit i-a spus printre altele lui Serghei: “Vei fi invitat in America, sa nu refuzi. Veti avea buzunarele pline de bani”. Ce fel de America? Si ce legatura au banii? Eram studenti saraci. Am zambit, luandu-ne ramas bun. “Parinte, in curand vom mai veni!” “Nu, nu ne vom mai vedea”.

Si intr-adevar, curand dragul parinte a adormit in Domnul. Cuvintele sale s-au implinit cu exactitate. M-am casatorit cu Serghei. El a plecat in America (aceasta era ceva nemaipomenit in timpurile sovietice); de unde a adus primul sau venit mare, dupa care curand ne-am cumparat o casuta in apropiere de mormantul staretului. Toata familia noastra – avem trei copii – ii iubim si-l cinstim pe staret. Binecuvanteaza-ne draga parinte!”.

Vindecarea unui tanar

In anul 1946 a fost adus la staret un tanar in varsta de 15 ani, care avea un picior bolnav – incepuse deja sa faca puroi. Medicii cereau amputarea imediata a piciorului. Staretul i-a dat aghiasma si i-a poruncit sa unga piciorul cu ea. Peste un an, bolnavul a venit singur la staret pentru binecuvantare. Dupa ce a fost luat in armata, tanarul a fost repartizat la trupele de debarcare si a sarit de 20 de ori cu parasuta. Nu mai ramasese nici un fel de urme ale bolii.

Vindecarea unei intregi camere de spital

Mama unei fete se afla pe moarte din cauza cancerului. Statea in camera de spital tunsa si pregatita pentru a fi operata. Din acest gen de operatie putini mai scapau cu viata. Impreuna cu o prietena, fata s-a dus cu durerea sa la staret, dar pe usa casei de la Varita era afisata o coala de hartie pe care scria: “Parintele nu primeste”. Fata a inceput sa planga, nestiind ce sa faca in continuare. Deodata a iesit ucenica din chilie. “Parintele m-a trimis, aveti o mare durere. Scrieti biletelul”. Staretul a scris numele celei bolnave in pomelnicul sau, iar fetei i-a transmis: “Roaga-te. Mama se va intoarce”.

Ucenica de chilie i-a dat fetei o prescura si i-a spus porunca staretului de a o imparti la toti bolnavii din camera de spital. Dupa ce a implinit binecuvantarea staretului, s-au intamplat urmatoarele: celor bolnavi li s-au facut iarasi analize, dar rezultatele n-au mai confirmat existenta celulelor canceroase. S-a intamplat o adevarata minune. Toti care au gustat din “painea vietii”, data de mana parintelui, s-au intors acasa deplin sanatosi. Mama acestei fete a trait o viata indelungata, murind la varsta de 83 de ani.

Ajutor acordat medicului

Un medic homeopat, doamna credincioasa, a petrecut cativa ani in deportare pentru faptul ca a continuat sa trateze oameni in pofida interdictiei autoritatilor. Intorcandu-se din departare, ea a incetat sa mai primeasca bolnavi pentru ca ii era frica de o noua deportare. Dar, in momentul in care a incetat sa mai trateze, a orbit. In continuare redam povestea ei:

“Auzisem ca la Varita traieste un staret care ma poate ajuta in nenorocirea mea. L-am rugat pe sotul meu sa ma duca la el. Nu stiam pe atunci ca mai fusesem la aceste staret cu mult timp in urma, atunci cand inca nu primise inca schima si avea un alt nume. Pe vremea aceea sotul meu incepuse sa bea si fusesem impreuna cu el la staret, care il vindecase de aceasta groaznica suferinta.

Atunci cand sotul m-a adus la staret, eu, bineinteles, nu puteam sa-l cunosc, el insa tinea minte si cunostea totul despre noi. L-am rugat:

– “Parinte, rugati-va, sunt oarba deja de doi ani!”

– “Dar la ce-ti trebuie ochi?

– “Ei cum sa nu-mi trebuiasca, doar nu vad nimic!”

– “Dar de unde stii ca te pot ajuta?”

– “Am auzit de la altii. Rugati-va pentru mine, ajutati-ma!”.

– “Eu nu ajut, Dumnezeu ajuta. Si de ce te-as vindeca? Doar tu ai fugit, ti-a fost frica sa nu te intemniteze. Ti-a fost frica sa nu primesti pe nimeni. Iata de ce Domnul ti-a trimis orbire, din moment ce nu vrei sa vezi necazul altor oameni si nu vrei sa-i ajuti”.

– “Aoleu, parinte, promit ca daca mi se va intoarce vederea, chiar de ma vor deporta oriunde, voi trata oamenii cat timp voi mai trai!”.

– “Ai grija, a zis staretul adresandu-se sotului meu, tii minte cum ai promis ca nu vei mai bea si nu vei mai fuma? De ce ai inceput din nou? Iar acum ti-ai adus sotia pentru a fi vindecata? Si tu esti vinovat de boala ei. Si tu ai orbit-o. Ea e oarba de ochi, iar tu esti orb cu sufletul”.

Mult timp ne-a mustrat staretul, si ne-am amintit cum fusesem deja la el, ne-am cait si i-am cerut iertare. Dupa aceasta parintele a zis: “Aduceti untdelemn!” atunci cand a fost adus untdelemnul, a poruncit: “Unge-ti ochii!” I-am uns. Peste o ora sau doua parintele a zis: “Iar acum aduceti aghiasma!” A fost adusa aghiasma. La indicatia staretului, mi-am uns ochii cu ea si am inceput sa vad! L-am vazut pe parintele Serafim stand intins in pat. Bucuria mea nu avea margini. Parintele a zis: Sa taci sa sa nu spui nimanui unde te-ai vindecat!” Dupa aceasta niciodata si nimanui dintre cei bolnavi nu i-am mai refuzat ajutorul”.

Apararea de banditi

Dupa razboi era periculos sa umbli pe la marginea Varitei, unde haladuiau multi banditi – te talhareau si te bateau. O femeie care se intorcea noaptea tarziu de la trenul electric a fost atacata langa pod de doi barbati. Ea a strigat: “Parinte Serafim, ajuta-ma!” si ambii banditi, speriindu-se groaznic de ceva, s-au lipit cu frica de gard, acoperindu-si fata cu mainile. In acest fel a fost aparata de rugaciunea parintelui Serafim.

Ajutorul acordat unui ofiter

O femeie fusese la parintele, in casa de pe bulevardul Pilinai. Atunci cand se pregatea sa plece, parintele Serafim i-a zis: “O sa iesi pe bulevardul Komunalinai, vei trece podul peste rapa si te vei intalni cu un militar. El se afla intr-un mare necaz; sa-i transmiti acest pachet”.

Pachetul continea o suma considerabila de bani. Intr-adevar, dupa ce a trecut podul, a intalnit un ofiter. La inceput i-a fost rusine sa-i propuna banii, dar facand ascultare de staretul, s-a apropiat si i-a spus ca parintele Serafim a poruncit sa-i transmita acesti bani. Luand banii, ofiterul a inceput sa planga, si i-a spus femeii ca de curand i-a ars casa cu tot ce se afla in ea; A intrebat-o unde traieste acest staret sfant, ca sa intre imediat la el sa-i multumeasca.

Salvarea de la sinucidere

Odata parintelui i s-au adus 1000 de ruble. Pe atunci era o suma insemnata de bani. Parintele Serafim nu a luat banii, ci i-a binecuvantat pe cei care i-au adus sa-i dea neaparat primului om intalnit pe drumul spre gara. Acest prim intalnit a fost un barbat beat si lui i-au dat banii, in pofida unor indoieli asupra a ceea ce fac. Barbatul caruia i-au dat banii si-a revenit imediat din betie: “Dragilor! M-ati salvat de la moarte!”

S-a dovedit ca lucra in comert si nu-i iesisera la socoteala 1000 de ruble. Bani nu avea si urma sa fie condamnat la inchisoare. A fost cuprins de deznadejde si voia sa se sinucida, iar ca sa-si faca curaj se imbatase.

(…)

Nisipul de la mormantul staretului

Nisipul de la mormantul staretului Serafim ii vindeca pe cei care vin cu credinta de cele mai grele boli. O femeie care avea picioarele bolnave urma sa fie operata. Inaintea operatiei s-a dus la staret la mormant. Cu greu a ajuns sprijinindu-se in carje, si-a uns piciorul cu nisip de la mormant si starea i s-a imbunatatit. S-a dus pentru a doua oara, s-a rugat la mormant, a mai pus inca o data nisip pe picioarele bolnave, iar la gara s-a intors deja fara sa se mai sprijine in carje: durerile au incetat.

Unei persoane bolnave de ostemielita cronica medicii i-au spus ca nu mai are scapare. Prietenii i-au adus nisip de la mormantul parintelui si el l-a pus in timpul noptii pe piciorul bolnav. Spre dimineata durerile au slabit in intensitate. Suferindul a continuat sa puna nisip pe picior si boala s-a retras.

“Inceteaza sa mai bei!”

Unui preot care se impatimise de vin parintele Serafim i s-a aratat de doua ori in vis si i-a zis cu voce severa: “Inceteaza sa mai bei!” Dar aceasta nu mai putea sa se opreasca. Atunci staretul i s-a infatisat in realitate si i-a zis: “Daca nu vei renunta la bautura, curand vei muri!” dar nici acesta nu l-a oprit.

La scurta vreme, acela a simtit durere si neputinta. Medicii i-au stabilit diagnosticul: cancer. Preotul se caia si plangea, dar nu a mai putut schimba nimic. Judecata lui Dumnezeu avusese deja loc si, dupa cuvintele staretului Serafim, acel preot a murit curand.

La mormantul staretului

In casa unei crestine evlavioase a avut loc o tragedie: unul dintre locatari s-a sinucis. Dupa aceasta i-a fost insuportabil de greu in casa. In plus, au inceput bolile. Comanda rugaciuni, se spovedea, stropea peretii cu aghiasma de la Boboteaza, dar nimic nu putea sa o ajute. Se gandea deja la un schimb de apartamente, pentru ca i se parea imposibil sa mai stea in casa. Locuia multa vreme la apropiati. A hotarat sa se duca la locurile sfinte ale Petersburgului; a fost la moastele Sfantului Ioan de Kronstadt, la paraclisul Fericitei Xenia, dupa care s-a indreptat le Varita. S-a apropiat de moramantul staretului Serafim in momentul in care preotul slujea un parastas, si i s-a adresat in gand din toata inima parintelui cu rugamintea de ajutor si povata, cum sa procedeze mai bine. Dupa otpust, preotul i-a zis, intinzandu-i niste bucatele de tamaie, ramasa dupa parastas: “tamaiati cu aceasta tamaie in casa dumneavoastra!” Atunci cand s-a intors acasa si a implinit sfatul primit, atmosfera din casa a devenit luminoasa si linistita. Nu a mai ramas nici urma din greutatea si starea bolnavicioasa anterioare.

“Catre cine voi striga, Stapane…”

O femeie a venit la mormantul staretului cu o grea durere de nervi, deznadajduita cu totul de situatia creata in viata ei. A cazut, la mormant cu lacrimi si a auzit cuvintele parintelui: “De ce plangi? roaga-te: “Doamne da mangaiere sufletului meu!” si “Catre cine voi striga, Stapane…”. , si toate cele grele i-au cazut de pe inima.

Cuviosul Serafim

O batranica saraca a pus la mormantul parintelui Serafim o lumanare in ajunul sarbatorii cuviosului Serafm de Sarov. Apoi s-a mai gandit, a mai cumparat doua lumanari si le-a dus la mormant. In ziua urmatoare a primit o scrisoare de la o cunostinta, in care era pusa o iconita de la Ierusalim si o rubla – exact atata cat costasera cele doua lumanari. Astfel staretul a raspuns ravnei fiicei sale duhovnicesti.

(in: Mari stareti rusi. Vol. 2: vietile, minunile, indrumari duhovnicesti, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)

Cititi si:

***


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Minuni si convertiri, Pocainta, Sfantul Serafim de Virita, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “SFANTUL SERAFIM DE VIRITA – marturii minunate, tulburatoare si pline de invataminte despre puterea sfinteniei si necesitatea faptelor credintei (II): “PENTRU POCAINTA TE-A SALVAT DOMNUL!”

  1. Citesc toate aceste minuni si ma infior de cat de mari sunt sfintii. Tocmai am terminat de citi Viata si minunile Sfinte Xenia din Smolensk (St. Petersburg).
    Sute si sute de oameni ajutati de dansa….citind si minunile savarsite de Sfantul Serafim, darurile primite de dansul de sus pentru viata sfanta dusa cu credinta mi se umple sufletul de bucurie.
    Toate acestea sunt dovezi de cat de mari sunt sfintii in fata lui Dumnezeu. Cum au ajutat si ajuta ei pe toti cei ce se roaga lor pentru mijlocire inaintea Preaputernicului. Si asta ma duce cu gandul la “sfinteste-te pe tine insuti si mii de oameni se vor sfinti in jurul tau”…cat de adevarate sunt cuvintele astea. In jurul omului sfant se imblanzeste toata firea, bucuria devine stare normala, “mortii” vin la viata, firescul isi intra in drepturi si oamenii se pocaiesc sincer…oare am mai putea dori ceva mai mult sau am putea dori altceva?

  2. Cât de minunate sunt aceste povestiri, cât de minunat odihneşte Dumnezeu întru sfinţii săi. Mulţumesc fraţilor de la război întru cuvant pentru aceste rânduri şi slavă lui Dumnezeu pentru toate.
    Sfinte Serafim de Viriţa roagă-te pentru noi păcătoşii.

  3. În valea plângerii şi-a morţii
    Ne-am depărtat cumplit de cer
    Orbiţi de ne’ascultarea noastră
    Şi înşelaţi de Lucifer.

    Averea sfântă de la Domnul
    Am consumat-o în păcate
    Ce ne-a orbit total lăuntru
    Şi ne-a dus sufletul la moarte.

    Nu-l mai cunoastem nici pe Tatăl,
    Nu-i înţelegem veşnicia
    Nici slava, nici dragostea-i sfântă,
    Decând trăim toată mândria.

    Decând am îndrăgit păcatul
    Nu îl mai vrem pe Dumnezeu.
    Nu mai dorim să-i fim asemeni
    Că ni se pare foarte greu.

    Ne-am însuşit şi noi căderea
    Minciuna şi nevrednicia
    Deşteptăciunea negativă
    şi arogantă şi mândria.

    Decând prin simţuri trăim lacom
    Necurăţia cu plăcere,
    Nu mai simţim că avem suflet.
    Nu credem nici în înviere.

    Decând prin trup percepem viaţa
    Nu ştim ce-i viul în lumină,
    Nu mai iubim nici curăţia
    Şi nici smerenia divină.

    Nu ne mai pasă nici de cinstea
    Din sufleteasca înălţime,
    Nici de iubirea-n curăţie,
    Uzand de forţă şi cruzime.

    Nu înţelegem că lumina
    E-n Adevărul cel de sus,
    Şi nu putem să-l recunoaştem
    Pe Dumnezeu în Iisus.

    Trăind firescul doar prin simţuri
    Ne îngrozim numai de moarte
    Şi de necazurile vieţii,
    Nu de mulţimea de păcate.

    Întoarcerea la Tatăl nostru
    Este un drum al nevoinţei
    Al curăţirii de păcate
    Şi al puterilor credinţei.

    Întoarcerea din cloaca gheenei
    La Dumnezeu şi la iubire
    Ne-a dăruit-o Domnul slavei
    Prin Iisus. Prin răstignire.

    Dar curăţirea persupune
    Un sfânt examen de voinţă
    De cinste şi de curăţie
    De Adevăr şi de credinţă.

    Calea aceasta în lumină
    În duh şi-n Adevăr trăită
    E singura mântuitoare,
    Singura vie şi cinstită.

    În ea, puterea e iubire
    Nu forţă neânduplecată
    Cruzime, egoism ori frică
    Care ucide dar nu iartă.

    Iată puterile iubirii
    Ce-l îngrozesc pe Lucifer
    Şi calea care ne întoarce
    La Tatăl nostru cel din cer.

    Iubirea cea nevinovată
    Iată prin sfinţi cum a răspuns
    Dând ajutor şi vindecare
    Prin mila Domnului Iisus.

    Iată cum sfinţii prin credinţă
    S-au reântors la Dumnezeu
    Şi fac dovada că întrânşii
    Se regăseşte chipul Său.

  4. @ soram (nepublicat, confidential):

    Nu, nu este 🙂 Are exact numele de botez declarat.

  5. Slava lui Dumnezeu intru Sfintii Sai!
    Sfinte Serafim de Virita, impreuna cu Maicuta Domnului roaga-te pentru noi, pacatosii!

  6. admin
    multumesc de raspuns

  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Staniloae despre SFANTUL CALINIC DE LA CERNICA, smeritul si inlacrimatul binefacator al “sarmanilor frati ai lui Hristos”. NEVOIA DE SFINTI
  8. Pingback: Suflete... schimbate la fata (1): Alexandru Tudor. MARTURISIREA DE CREDINTA SI MINUNILE DIN VIATA UNUI ARBITRU ROMAN DE FOTBAL
  9. Pingback: SFANTUL SERAFIM DE VIRITA – minunile sfinteniei (III) -
  10. Pingback: Mulţumesc! « N-am cuvinte…
  11. Pingback: SFANTUL SERAFIM DE VÂRIȚA – PROFETII DESPRE VREMEA LUI ANTIHRIST: “Pe de o parte vor inalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura imparatia minciunii si raului” -
  12. Pingback: Suflete… schimbate la fata (2): POVESTEA UNEI TINERE MAME VINDECATE IN MOD MINUNAT DE CANCER SI TBC, DUPA CE A RAMAS SI INSARCINATA… -
  13. Pingback: AJUTOR SUPRAFIRESC, INDULCIRE HARICA SI “SATURARE CEREASCA” IN TIMPUL FOAMETEI SI IN VREMEA OCUPATIEI. Icoana rastignirii varsand sange – semn al inceputului razboiului. MAICA MACRINA: “Dumnezeu mi-a dat sa inteleg ce anume da El i
  14. Pingback: SFANTUL GAVRIIL IVIREANUL cel nebun pentru Hristos (1929-1995) – IUBIREA SA PENTRU CEI UMILI si HARISMELE MINUNATE puse in slujba mantuirii fratilor: “M-am rugat mult pentru voi, ca să vă scap de moarte!” | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: SFÂNTUL STAREȚ GHEORGHE KARSLIDIS, Păstorul harismatic, păzitor și izbăvitor de nenorociri și de război, PRIN PUTEREA RUGĂCIUNII ÎNDURERATE (†4 noiembrie): “Stareţul nu dezvăluia tainele inimilor oamenilor pentru a-i necinsti sau a-i r
  16. Pingback: SFÂNTUL GHEORGHE KARSLIDIS, Păstorul harismatic care “citea în suflete ca într-o carte deschisă” (II): “Dumnezeul meu, ce fel de om este, de ştie toate tainele lumii?”. SINGURĂTATEA ȘI MÂHNIRILE UNUI STAREȚ ÎNAINTEVĂZĂ
  17. Pingback: “Azi găseşti la tot pasul «deştepţi» şi cinici, dar smeriţi şi simpli au rămas foarte puţini…” | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: Mitropolitului cipriot NEOFIT – cuvinte de ÎNCURAJARE și SFATURI DUHOVNICEȘTI pentru înfruntarea VREMURILOR DE ÎNCERCARE: “Este o operație care trebuie să se întâmple. Acum, dacă se va face cu anestezie sau fără, va fi dureroasă s
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate