SFANTUL SERAFIM ROSE SI PRIVIREA ATINTITA SPRE PATRIA CEREASCA

2-09-2008 Sublinieri

Să începem cel puţin să ne luptăm cu lanţurile patimilor meschine şi să ţinem minte că adevărata noastră casă nu este aici, ci în ceruri. Să ne croim calea spre patria noastră cea cerească, după cum spunea Sf. Gherman“.

seraphimrose-ad-astera.JPG

Ne-ai invatat, Parinte, ca adevaratul crestin este strain in aceasta lume, dar ca inlauntrul ei fiecare dintre noi trebuie sa aduca si sa marturiseasca – in Duhul radical al Evangheliei – “mireasma” si “aroma” lumii celei vesnice si adevarate a Imparatiei.

Ne-ai invatat ca nu avem voie sa lasam “sarea” Duhului din noi sa se strice prin amestecul cu moda veacului, prin “ajustarile” si “indulcirile” aplicate Cuvantului lui Hristos, ci ca suntem datori sa ne schimbam si sa ne luminam noi insine pentru a aduce Lumina lui Hristos si celor care inca zac in intunericul lumii.

Ne-ai invatat sa ne luam Crucea in fiecare zi, sa murim fata de eul nostru rasfatat si fata de lumea cea desarta, lucrand cu osardie in slujba lui Hristos, daruindu-I Lui “toata viata noastra”. Ne-ai aratat ca trebuie sa ne traim credinta ortodoxa total, fara compromisuri sau jumatati de masura, ca pe un fapt “de viata si de moarte”, dar si cu deplin realism, cu statornicie si in duhul durerii inimii (singura traire neinselatoare), stiind ca “este mai tarziu decat credem” si ca “acestia sunt ultimii ani in care mai putem raspandi liber cuvantul”.

Ne-ai deslusit semnele apropierii sfarsitului si ne-a ajutat sa intelegem duhul vremurilor, sa deosebim duhul Adevarului de toate imitatiile lui antihristice, sa intelegem cum trebuie sa ascultam astazi si de ce este nevoie sa fim detasati de intelegerea Bisericii ca “organizatie pamanteasca”; ne-ai luminat mintea asupra planurilor satanice de instaurare a unei “religii mondiale” si asupra inselarilor contemporane, avertizandu-ne, in acelasi timp, si asupra “ravnei fara socotinta” si a pericolului transformarii Ortodoxiei intr-o ideologie “corecta”, fara a fi experiata cu inima.

Ne-ai aratat ca Revelatia si harul lui Dumnezeu vin si se pastreaza in inimi numai acolo unde locul este pregatit prin suferinta si nevointa dureroasa, fara de care nici nu putem intelege nimic din tainele credintei. Ne-ai trimis mereu mai departe… “la adanc”, aratandu-ne ca suficienta si parerea de sine inseamna moartea sufletului si ca fara trezvie neincetata, oricare dintre noi Il putem trada pe Hristos, ca si Iuda.

Ne-ai invatat cum sa-i citim neinselator pe Sfintii Parinti si cat de important este sa ne supunem “cugetului” si duhului lor, sa-i iubim si sa-i urmam, in conditiile si la masura noastra, pazind “calea imparateasca”, ferita de extreme, dar nefalsificata de relativisme si modernisme, marturisind impotriva minciunii si ereziei, dar luptand sa nu devenim mandri, reci si lipsiti de dragoste.

Ne-ai invatat prin cuvintele tale puternice si insufletitoare, dar, mai ales, prin pilda ta vie, sa nu iubim lumea aceasta, sa nu fim partasi duhului ei usuratic si secatuitor, ci sa ne rupem de toate desertaciunile, simplificandu-ne viata si cautand “singurul lucru care trebuie“….; ne-ai invatat sa iubim si sa insetam dupa adevarata noastra Patrie si sa ne atintim ochii inimii catre singura noastra Casa adevarata: Imparatia lui Dumnezeu.

Ne-ai facut si pe noi vii prin cuvintele tale pline de viata, ne-ai intors din ratacirile noastre de multe feluri, ne-ai dat nadejde si curaj, ne-ai limpezit mintea, ne-ai incalzit inima si ne-ai insufletit vointa, povatuindu-ne pas cu pas in lupta noastra nevazuta!

Ne-ai raspuns minunat rugaciunilor noastre si clipa de clipa esti cu noi, simtindu-ne aproape, ca un parinte adevarat si cald indrumator catre cele ceresti.

De aceea, azi, cand iti praznuim mutarea “impreuna cu sfintii”, te rugam, iubite parinte Seraphim, cel ce te-ai aratat “candela stralucitoare a lui Hristos ce lumineaza vremile din urma”, nu ne parasi pe noi, ci ne miluieste, mijlocind pururea si “pentru jalnica noastra generatie” si invrednicindu-ne sa-ti urmam cuvintele si viata spre a dobandi si noi slava Imparatiei vesnice!

1sr10.jpg

Acatist, Condacul al 13-lea:

O, sfântul nostru părinte, Cuvioase Serafime, la a ta îngropăciune Nectarie episcopul ne-a învăţat a căuta spre mijlocirea ta. Apoi, la patruzeci de zile de la adormire-ţi, cântatu-ţi-a el Proslăvirea, aşezându-te astfel cu sfinţii împreună. De cei mulţi trecuta nezărită până când, la şaisprezece ani înfăţişat-ai fost drept Cuvios. Acum ştim că pururea cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

seraphimwikon.jpg

Ad Astera!*

(*în lb. latină: Spre stele! Spre stele!” – din expresia Per aspera ad astera („Prin cele grele se ajunge la stele”).

“Adevăratul creştin este un luptător ce-şi croieşte calea printre le­giunile de vrăjmaşi nevăzuţi, către patria sa cerească”. (Sf. Gherman din Alaska)

(…) Părintele Alexei Young îşi aduce aminte că Părintele Serafim, în ultimul său an de viaţă, părea mult mai fericit şi mai mulţumit decât oricând înainte. Fără îndoială, creşterea activităţii şi influenţei Frăţiei îl bucura pe Părintele Serafim, însă era limpede că pacea şi bucuria sa tot mai adâncă venea dintr-un izvor lă­untric, nelegat de împrejurările exterioare. Părintele Alexei îşi aminteşte o zi de pe la sfârşitul lui iulie 1982, cu mai puţin de două luni înainte de adormirea Pă­rintelui Serafim, când a simţit cu multă putere această pace a lui. După cum s-a dovedit, avea să fie şi ultima dată când Părintele Alexei a mai avut prilejul de a vorbi pe îndelete cu Părintele Serafim.

Surorile mele, Iustina şi Ana (amândouă convertite la Ortodoxie), au venit în vizită din Arizona”, scrie Părintele Alexei. „Ele nu fuseseră niciodată la schit, aşa că am pornit-o într-acolo. Părintele Gherman era plecat într-o călăto­rie misionară, iar Părintele Serafim se afla sus, în chilia lui, dar a coborât ca să ne vadă. Am stat afară, în poieniţa din pădure, folosită adeseori, când era vreme bună, ca sală de conferinţe în aer liber, şi am băut ceai. Nu l-am mai vă­zut niciodată pe Părintele Serafim atât de împăcat şi senin. Tot ce le-a spus su­rorilor mele, ca răspuns la întrebările lor duhovniceşti, era simplu, la obiect şi de mare folos. Însă mai important era faptul că s-au molipsit de liniştea lui, pe care au purtat-o cu ele vreme de mai multe zile“.

Poate că acea linişte lăuntrică şi creşterea exterioară a activităţii mănăstirii au fost darul lui Dumnezeu pentru Părintele Serafim la sfârşitul vieţii sale – o viaţă care nu a fost străină de suferinţă. Dar Părintele Serafim ştia foarte bine că pacea supremă şi prosperitatea nu sunt de aflat în această viaţă; toate lucru­rile din lumea aceasta trebuie să se sfârşească.

Odată, spre sfârşitul vieţii sale, Părintele Serafim îi spusese Părintelui Gher­man că simţea că Dumnezeu îi acordase o amânare de încă douăzeci de ani de viaţă de la boala aceea aproape fatală din 1961 – o amânare în care să facă lu­crarea lui Dumnezeu. Acum amânarea se sfârşise, chiar dacă Părintele Serafim nu a spus acest lucru şi probabil că nu l-a admis în mod conştient niciodată. Dumnezeu începuse deja să-l pregătească pentru întoarcerea acasă, în tărâmul ceresc.

Deşi scrierile Părintele Serafim au avut întotdeauna un caracter eshatologic, lucrul acesta este şi mai evident în ultimele sale lucrări. Ultima carte scrisă de el şi care, cu siguranţă, i-a slujit ca pregătire pentru viaţa de apoi, a fost Sufletul după moarte. Iar ultimul număr din Cuvântul Ortodox la care a lucrat masiv a fost un număr dublu, al o sutălea, închinat temei Apocalipsei. Părintele Serafim a scris şi a tradus singur întregul număr. A inclus aici conferinţa sa despre „Viitorul Rusiei şi sfârşitul lumii”, introducerea sa la tâlcuirea Apocalipsei, precum şi articolul său despre viaţa şi însemnătatea prorocului modern care a fost Arhiepiscopul Averkie. Urma apoi prima parte din comentariul patristic al Arhiepiscopului Averkie la Apocalipsă, pe care, de ani de zile, Părintele Serafim dorea să-l vadă în limba engleză. Părintele Serafim a terminat traducerea întregii lucrări din ruseşte cu puţin timp înainte de a muri, iar mai apoi Frăţia a publicat-o în volum.

frseraphimtable.jpg

In ultima sa conferinţă, Cum să trăim după concepţia ortodoxă, pe care a susţinut-o în cadrul pelerinajului de vară din 1982, cu doar trei săptămâni îna­inte de a muri, Părintele Serafim a vorbit din nou despre semnele apropiatului sfârşit al lumii:

Anormalitatea lumii. Niciodată nu s-a mai întâmplat ca manifestări şi com­portamente atât de ciudate şi nefireşti să fie acceptate ca de la sine înţelese, precum în zilele noastre. Aruncaţi o privire lumii din jurul vostru: ce scriu ziare­le, ce fel de filme se dau, ce se vede la televiziune, ce anume cred oamenii că este interesant şi amuzant, la ce anume râd; este absolut ciudat; şi sunt oameni care promovează deliberat aceste lucruri, fireşte, pentru beneficii financiare, dar şi pentru că aşa este moda şi există o dorinţă perversă pentru astfel de lucruri.

Războaiele şi zvonurile de războaie, unul mai rece şi mai nemilos decât al­tul, toate sub umbra ameninţării inimaginabilului război nuclear universal, ce ar putea fi declanşat prin simpla atingere a unui buton. […]

Centralizarea tot mai mare a informaţiei şi a puterii asupra individului. […]

Iarăşi, înmulţirea hristoşilor mincinoşi şi a mincinoşilor Antihrişti. [...]

Reacţia cu totul ciudată a publicului la noul film despre care vorbeşte toată America şi pe care se duce să-1 vadă: E.T., care a făcut ca efectiv milioane de oameni normali să-şi exprime afecţiunea şi dragostea faţă de eroul principal, un «mântuitor» din spaţiul cosmic care, în mod evident, este un diavol – pregătire evidentă a cultului viitorului Antihrist.

Aş putea continua cu astfel de amănunte, însă nu mi-am propus să vă sperii, ci doar să vă fac să conştientizaţi ce se petrece în jurul nostru. Într-adevăr, este mult mai târziu decât credem. Apocalipsa este acum. Şi cât de tragic este să vezi creştini, şi mai ales tineri ortodocşi, cu această incalculabilă tragedie atâr­nând deasupra capetelor, crezând că pot duce în continuare ceea ce se numeşte o «viaţă normală» în aceste vremi cumplite, participând din plin la fanteziile acestei generaţii stupide şi autoidolatrizante, total inconştientă că paradisul ne­bunilor în care trăim este pe punctul de a se sfărâma, total nepregătită pentru vremurile fără nădejde care ne aşteaptă. Nici măcar nu se mai pune problema de a fi un «bun» sau «prost» creştin ortodox; se pune doar întrebarea: Oare chiar va mai supravieţui credinţa noastră?

181_antichristslayselijah_11c.jpg

Cu acelaşi prilej, Părintele Serafim a rostit şi ultimele sale cuvinte despre Ortodoxia inimii, pe care o socotea pavăza împotriva influenţelor şi amăgirilor moderne:

Atitudinea noastră, începând chiar de acum, trebuie să fie una cât se poate de realistă şi de normală. Şi anume, trebuie să fie adecvată împrejurărilor reale ale vieţii noastre, şi nu un produs al fanteziei şi evazionismului sau al refuzului de a face faţă realităţilor adeseori neplăcute ale lumii din jur. O Ortodoxie prea exaltată şi prea cu capul în nori este una de seră, incapabilă de a ne ajuta în via­ţa noastră de zi cu zi – ca să nu mai vorbim de mântuirea celor din jurul nostru. Lumea noastră este crudă şi răneşte sufletele cu brutalitatea ei; trebuie să răs­pundem în primul rând cu o dragoste creştină realistă şi cu înţelegere, lăsând is­torisirile despre isihasm şi despre formele înalte ale rugăciunii în seama celor capabili să le primească.

De asemenea, să nu avem o atitudine centrată pe sine, ci să ieşim în întâm­pinarea celor ce caută pe Dumnezeu şi o viaţă cucernică. Astăzi, oriunde se află vreo obşte ortodoxă de mărime potrivită apare ispita de a o transforma într-o societate de auto-felicitare şi de desfătare cu virtuţile şi desăvârşirile noastre ortodoxe: frumuseţea clădirilor şi mobilierului, splendoarea slujbelor religioa­se, şi chiar puritatea învăţăturii. însă adevărata viaţă creştină, încă de pe vre­mea Apostolilor, a fost mereu inseparabilă de împărtăşirea ei celorlalţi. O Orto­doxie vie străluceşte în ochii celorlalţi prin însuşi acest lucru, şi pentru aceasta nu este nevoie de un «departament misionar»; focul adevăratului creştinism se împărtăşeşte şi fără acesta. […]

De asemenea, atitudinea noastră trebuie să fie una de dragoste şi iertare. Există o anume împietrire care s-a strecurat în viaţa ortodoxă de astăzi: «Omul acela este un eretic, nu te apropia de el»; «celălalt este, chipurile, ortodox, dar nu poţi fi prea sigur»; «iar cel de acolo este un spion, se vede de la o poştă». Nimeni nu neagă faptul că astăzi Biserica este înconjurată de duşmani sau că sunt unii care de-abia aşteaptă să profite de încrederea noastră. Dar lucrurile sunt aşa încă de pe vremea Apostolilor, iar viaţa creştină a presupus întotdea­una asumarea unui risc. Însă chiar dacă unii profită câteodată de noi şi trebuie să fim prevăzători, totuşi nu avem voie să renunţăm la atitudinea de dragoste şi încredere, fără de care ne vom pierde una din temeliile vieţii creştine. Lumea care nu îl are pe Hristos este nevoită să fie rece şi suspicioasă; însă noi, creşti­nii, dimpotrivă, trebuie să fim iubitori şi deschişi, căci altfel vom pierde sarea lui Hristos din noi şi ne vom face asemenea lumii, buni de nimic altceva decât de a fi aruncaţi afară şi călcaţi în picioare.

Un strop de smerenie în plus, atunci când ne privim pe noi înşine, ne-ar ajuta să fim mai generoşi şi mai iertători cu greşelile altora. Ne place să-i jude­căm pe alţii pentru ciudăţeniile lor; îi numim «ţicniţi» sau «convertiţi nebuni». E drept că trebuie să ne ferim de oamenii cu adevărat dezechilibraţi, care pot face mult rău în Biserică. Dar care creştin ortodox din ziua de astăzi nu este puţin «nebun»? Noi nu ne potrivim deloc cu felul de a fi al acestei lumi; dacă ne-am potrivi cu lumea de azi, nu am avea cum să fim creştini serioşi. […] Prin urmare, să nu ne temem a fi socotiţi puţin «nebuni» de către lume şi să practi­căm în continuare dragostea creştină şi iertarea, pe care lumea nu le poate în­ţelege, chiar dacă inima ei are nevoie şi chiar tânjeşte după ele.

În sfârşit, atitudinea noastră creştină trebuie să fie ceva ce, în lipsă de un cu­vânt mai bun, voi numi inocenţă. Lumea de astăzi apreciază mult sofisticarea – a fi înţelept lumeşte sau a fi «profesionist». Ortodoxia nu acordă nici o valoare acestor calităţi; ele ucid sufletul creştinesc. Şi totuşi, tocmai aceste calităţi se strecoară în Biserică şi în vieţile noastre. Tot mai frecvent se întâmplă să auzi convertiţi entuziaşti exprimându-şi dorinţa de a ajunge în centre ortodoxe im­portante, la catedrale şi mănăstiri unde se adună uneori mii de credincioşi, şi pretutindeni auzi vorbindu-se despre chestiuni bisericeşti, şi simţi cât de im­portantă este totuşi Ortodoxia. (Ortodoxia este o picătură într-un ocean, dacă priveşti societatea în general, dar în aceste mari catedrale şi mănăstiri este atâta lume, încât pare că este cu adevărat un lucru foarte important.) Dar adeseori îi vezi pe aceiaşi oameni într-o stare jalnică după ce şi-au împlinit dorinţa, întorcându-se din «marile centre ortodoxe» acri şi nemulţumiţi, plini de bârfe bisericeşti şi de judecată, obsedaţi în primul rând de a fi «corecţi» şi «cum se cade» şi plini de înţelepciune lumească legată de politica bisericească. într-un cuvânt, şi-au pierdut inocenţa, deturnaţi de fascinaţia lor pentru latura lumească a vieţii bisericeşti.

In felurite forme, aceasta este o ispită care ne pândeşte pe toţi şi trebuie să luptăm cu ea, neîngăduindu-ne să supraevaluăm aspectele externe ale Bisericii, ci întorcându-ne totdeauna la «singurul lucru care trebuieşte»: Hristos şi mântuirea sufletelor noastre din acest neam viclean“.

cart18.jpg

La câteva zile după prelegerile de la pelerinajul din 1982 era ajunul Praznicului Schimbării la Faţă. Ca de obicei, Părintele Serafim urma să ţină o predică în acea noapte, la lumina stelelor. În ultima sa conferinţă vorbise despre chemarea noastră creştină aici pe pământ; dar acum – în ceea ce s-a do­vedit a fi ultima sa predică – avea să reamintească ascultătorilor săi destinaţia lor finală. Interesant este faptul că în predica de la Praznicul Schimbării la Faţă din urmă cu opt ani vorbise despre cât de puţin timp avem la dispoziţie în viaţa aceasta spre a ne pregăti pentru mântuire; dar acum, în predica ţinută chiar îna­inte de moartea sa timpurie şi neaşteptată, avea să vorbească mai mult despre viaţa de apoi. Una dintre surorile de la Schitul Sf. Xenia consemna:

„Predica Părintelui Serafim de la slujba de priveghere pentru Schimbarea la Faţă a fost cu totul deosebită, mai ales pentru noi cei ce-i eram aproape.

În timpul Litiei de la privegherea pentru praznic, călugării de la mănăstire, maicile de la Schitul Sf. Xenia şi oaspeţii au plecat în procesiune prin pădure, cu lumânări şi cântând stihirile praznicului – bărbaţii spre locul schitului Schimbării la Faţă, aflat pe culmea Muntelui Sf. Gherman, iar femeile spre Schitul Sf. Ilie. Ei s-au întâlnit, cântând, la picioarele crucii celei mari de dea­supra de Beegum Gorge. Noaptea era senină şi plină de stele. Părintele Sera­fim, în veşminte albe, s-a dus la cruce şi le-a făcut semn tuturor să stingă lumâ­nările. A rămas o clipă tăcut, privind spre defileul întunecat şi spre cerul înste­lat, apoi a vorbit cam aşa:

«Văzând măreţia zidirii lui Dumnezeu, întrezărim o frântură, deşi neclară şi întunecată, din frumuseţea împărăţiei celei veşnice a lui Dumnezeu, pentru care cu toţii am fost zidiţi. Trebuie să ne aducem aminte mereu că sălaşul nostru este în ceruri; trebuie să ne scuturăm de toate patimile şi grijile deşarte şi mes­chine care ne ţin legaţi de pământ, de lumea aceasta căzută, care ne împiedică să realizăm ţelul zidirii noastre. Cât de uşor uităm pricina însăşi a existenţei noastre. […] Vremurile de pe urmă au şi sosit; vedem limpede cum se pregă­teşte lumea pentru Antihrist. Creştinii vor avea de înfruntat o încercare fără precedent a credinţei şi dragostei lor de Dumnezeu. Vom fi nevoiţi să ne as­cundem în pustie – pe meleaguri precum cele de aici. Desigur, până la urmă ne vor găsi chiar şi aici. Scopul ascunderii nu este doar păstrarea vieţii noastre pământeşti, ci acela de a câştiga timp spre a ne întări sufletele pentru încercarea finală. Iar aceasta trebuie să înceapă chiar de acum. Deci să începem cel puţin să ne luptăm cu lanţurile patimilor meschine şi să ţinem minte că adevărata noastră casă nu este aici, ci în ceruri. Să ne croim calea spre patria noastră cea cerească, după cum spunea Sf. Gherman… Ad astera! Ad astera!»

Şi-a încheiat cuvântul, dar a continuat să privească cerescul albastru al înstelatei măreţii, uitând de noi, cei ce întrezăream o frântură din taina unui om care, după ce îşi pregătise sufletul încă de multă vreme, avea să plece curând acolo”.

(Fragment din Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose, de Ierom. Damaschin)

frseraphimcandlelitcoffin.jpg


Categorii

Crestinul in lume, Din "Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose", Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Serafim Rose, Pentru tineri, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

39 Commentarii la “SFANTUL SERAFIM ROSE SI PRIVIREA ATINTITA SPRE PATRIA CEREASCA

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: ACATISTUL Cuviosului Serafim Rose din Platina, “candela stralucitoare a lui Hristos ce lumineaza vremurile din urma” (2 septembrie) -
  2. Pingback: Ce inseamna ANTIHRIST si de ce aproape intreaga lume i se va inchina? PARINTELE SERAFIM ROSE despre ispita agatarii de lucruri EXTERIOARE, a PATIMII “CORECTITUDINII” si despre inselarea MODELOR DUHOVNICESTI, a “SPIRITUALITATII CONFORTABI
  3. Pingback: INTRAREA IN IERUSALIM. Predica Sf. Vasile al Kinesmei despre ENTUZIASMUL NESTATORNIC si CALEA IMPARATEASCA. “Orice s-ar intampla cu voi, sa nu scapati din maini haina lui Hristos, sa mergeti neabatut pe linia urmarii Lui!” -
  4. Pingback: PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu la PILDA SEMANATORULUI despre importanta esentiala a ATENTIEI LA TINE INSUTI, a TREZVIEI NEINCETATE: “Orice stare pe loc si nepasare fata de suflet este de fapt o cadere, o coborare”. LUCRAREA LUI DUMNEZE
  5. Pingback: INTALNIREA CU PARINTELE SERAFIM ROSE – geniul sfant al ortodoxiei americane si calauzitorul convertitilor. MARTURIA PARINTELUI DAMASCHIN – staretul manastirii din Platina – si a unei pelerine romance in America | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: HRISTOS S-A INALTAT! Predici audio si video la INALTAREA DOMNULUI. “Iisuse, Cel Ce Te-ai inaltat de la noi la cer, nu ne lasa pe noi singuri!” | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: FURTUNA INFRICOSATOARE S-A RIDICAT… | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: “Chiar dacă se dezlănţuie marea, chiar dacă se ridică necazurile din toate părţile, nu le da nici o atenţie, PRIVEŞTE SPRE HRISTOS!” | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: SA PUNEM IMPARATIA LUI DUMNEZEU IN CENTRUL ATENTIEI NOASTRE! Ce misiune are crestinul de astazi? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate