Parintele Calciu despre experimentul satanic de la Pitesti: TINTA A FOST SUFLETUL NOSTRU, DAR ULTIMA BATALIE A FOST CASTIGATA DE DUMNEZEU

8-12-2009 Sublinieri

Cred ca a ingaduit Dumnezeu caderea pentru ca noi ne socoteam tari pe noi insine, ne socoteam foarte tari. Aveam o educatie a suferintei mai mult decat altii. Noi eram pregatiti pentru suferinta, spusesem cuvinte mari in privinta asta. Si Dumnezeu a ingaduit caderea ca sa ne arate cat suntem de slabi si sa iesim mai buni. Si eu cred ca am iesit mai buni”.


Sufletul nostru a murit

– Revenind la Pitesti, cand a inceput reeducarea?

– In ’49, de Craciun.

– Ati stiut ceva dinainte despre ce se pregatea, ati avut vreun semn?

– Da, am stiut ceva dinainte, pentru ca la un moment dat au inceput sa scoata din celula oameni care nu se mai intorceau. Ii luau si aduceau altii. Si mai era ceva: din celula in care stateam, puteam vedea pe fereastra, pe diagonala, camera 4 Spital, unde incepusera reeducarile. La inceput inchideau geamurile si nu se auzea nimic. Pe urma, cand situatia lor a devenit infloritoare si-si puteau permite orice, ii torturau pe detinuti cu geamurile deschise. Se auzeau tipete. Apareau cate unii la geam si noi ii intrebam, asa, prin semne, ce se intampla acolo. Credeam ca se uita pe geam pe furis, dar ei erau de fapt oamenii lor.

– Si cum ati aflat pana la urma?

– Asa, putin cate putin. La un moment dat ne-au scos la o comisie care facerea trierea pentru trimierea la lucru si un baiat din celula noastra l-a intalnit acolo pe prietenul lui cel mai bun, care intrase deja in reeducare. S-a apropiat sa-l intrebe ceva, dar acela s-a uitat la el si i-a zis: “Banditule, da-te la o parte! Stai mai departe de mine!”. Atunci am inteles ca lucrurile stateau foarte grav.

– Dar nu intuiati exact ce s-a petrecut?

– Inca nu, dar dupa o bucata de vreme m-a luat Georgescu, gardianul, si m-a dus intr-o celula unde au venit doi baieti cu care statusem impreuna mai demult. Acestia m-au intrebat tot felul de lucruri marunte si au inceput sa ma bata.

– A fost un soc momentul acesta?

– Nu, pentru ca noi ne asteptam acolo la orice. Adica stiam ca daca ajungi pe mana lor, se poate intampla orice cu tine: sa mori, sa te schimbi… Deci aceia m-au luat cu niste lucruri banale: ca am ascuns o iconita, ca am zis ca pot sa ma omoare, dar eu icoana n-o dau…

– Lucruri pe care le spuseseti de fata cu ei?

– Le spusesem, dar erau nevinovate. Si m-au scos asa trei zile la rand. Ma duceau intr-o celula goala si aceia ma bateau. Seara ma aduceau acasa, in celula in care stateam, la ai mei, care ma intrebau ce s-a intamplat acolo, pentru ca toti erau curiosi sa stie ce se petrece, ce au de gand cu noi. Si le spuneam ce mi-au facut si ei se cruceau, saracii, ca nu le venea sa creada. Mai tarziu m-am gandit ca acestia doi care m-au batut nu erau oameni rai, care au facut asta din placere, ci au vrut sa ma previna, sa-mi dea un mesaj: ca nu este posibila schimbarea pentru nimeni.

– Bine, dar mesajul acesta vi l-au dat cumva cu stirea Securitatii, ca doar gardianul va ducea in celula aceea cu incuviintarea lui Turcanu, probabil.

– Fara indoiala. Totusi cred ca atunci cand m-au intrebat lucrurile acelea marunte, ori au vrut sa ma intimideze, sa-mi reduca orice rezistenta, ori au vrut sa ma previna sa nu ma las batut degeaba. Oricum, eram umflat in urma bataii si in timpul acesta am fost dus in fata comisiei de triere pentru munca, unde era si Nicolski. Am vazut acolo pe multi dintre colegii mei, batuti, care in momentul cand erau intrebati de comisie ce s-a intamplat spuneau: “M-am lepadat de Miscarea Legionara, m-am lepadat de taranisti, m-am lepadat de reactionari, de acum am devenit un om nou”. Nu pricepeam nimic. Cand am ajuns si eu in fata lui Nicolski, m-a intrebat de ce sunt umflat. Se astepta sa spun la fel, ca m-am rupt de trecut si asa mai departe. I-am spus: “Domnule, nu inteleg, am fost dus intr-o celula si batut de doi detinuti. Eu inteleg sa ma bata gardianul, dar de ce sa ma bata detinutii?” Nicolski a ras si a zis: “Inca ai coltii tari, dar o sa ti-i rupem noi!”.

– Si v-a facut ceva?

– Atunci nu. M-am intors in celula si la scurt timp au scos altul dintre noi, pe Scutaru, si l-au batut. El nu s-a mai intors inapoi. Bineinteles, acum nu mai aveam alt subiect de discutie decat ce se petrecea acolo. Ne asteptam la lucruri grozave, ni se parea ca moartea e printre noi. Si ne rugam la Dumnezeu sa ne scape, altceva n-aveam ce sa facem. Imi aduc aminte ca aveam in celula un student in anul intai la Filosofie, la Cluj. Il chema Mircea Soltuz. Baiatul acesta a avut un duh adanc al priceperii. El ne-a spus noua, celor care eram cu el in celula, ceva care ne-a intors pe dos, dar care mai tarziu s-a dovedit a fi adevarat. Noi vorbeam intre noi ca o sa fim batuti, ca n-o sa spunem nimic… Si el a zis: “Pe mine nu ma sperie bataia, sau ca trebuie sa dau o declaratie. Am sa dau si declaratie… Pe mine ma sperie insa ce va fi dupa asta! Ca nu poate actiunea lor sa fie o simpla bataie. Ei vor cere ceva de la mine. Asta ma sperie pe mine. Ce ne vor cere dupa ce am spus tot ce stiam, dupa ce am dat declaratie?!”.

– Nu va gandeati atunci ca se va ajunge la lucruri grave, la apostazie?

– Nu, deloc! Noi credeam ca trebuie sa declaram ce s-a intamplat in inchisoare si afara, lucruri de acestea. Dar el a avut o intuitie mai adanca decat noi. Si cand ne-a spus prima data lucrul asta, imi aduc aminte ca am inceput sa-l evitam. Adica eram in continuare prieteni, dar nu mai discutam in fata lui, fiindca eram convinsi in sinea noastra ca o sa ne toarne. Nici nu ne trecea prin cap ca inainte de a se gandi el sa spuna ceva despre noi, vom spune noi singuri, ca fiecare va trebui sa spuna despre el!

– Era ceva de neconceput atunci!

– Sigur. Pe urma ne-au scos din celulele de temnita grea si ne-au bagat in doua-trei celule mari, cate patruzeci-cincizeci de insi in fiecare. Si ne-au amestecat. Erau tot felul de oameni pe care nu-i cunosteam. Erau si cativa dintre cei trecuti prin batai, dar ei n-aveau voie sa ne spuna nimic. Cu unii dintre ei statusem in celula inainte, discutasem…

– Acum se purtau distant, sau care era atitudinea lor?

– Nu spuneau nimic, iar noi stiam ca au trecut prin bataie. Erau foarte speriati si ne priveau asa, cu un fel de mila. Si noi ziceam ca de acuma ei au devenit informatori. Sunt lucruri de neinteles astazi. Si imi amintesc ca a venit la mine Chirica Balamiscu si mi-a spus: “Nu vrei sa-mi repari galentul?” Si zic: “Ba da, ba da!”. S-a asezat asa, pe vine, langa mine, si imi tot dadea instructiuni, unde sa bat cuiul, unde sa vina, nu stiu ce… Si-mi zice la un moment dat: “Sa stii ca nu este nici o portita de scapare!”. El trecuse prin bataie. A si fost omorat pe urma. Eu m-am uitat lung la el si m-am dus la ceilalti, cu care fusesem in celula: “Uite ce mi-a spus Chirica!” Chirica era acolo un fel de sef peste noi, un om foarte respectat, cu vechime in Miscarea Legionara. Venea de la Suceava, mi se pare. Si le-am zis: “Uite acesta ce spune! Ne indeamna sa ne denuntam unul pe altul!”

– Si el ce-a zis?

– El de atunci n-a mai vorbit cu mine. A venit insa Mihai Scutaru, care statuse cu noi in celula si cu care eram bun prieten. Bineinteles, l-am primit in pat cu mine – ca dormeam doi pe un pat – si trei nopti baiatul asta n-a inchis un ochi! Trei nopti! Il vedeam cum se intoarce de pe o parte pe alta si tot timpul ofta. Si dupa trei nopti, mi-a spus ce s-a intamplat. Mi-a povestit tot ce se putea povesti. Noaptea, pe soptite, sub patura. Spunea ca acolo n-ai nici o posibilitate sa rezisti, ca e bine sa spui tot ceea ce stii ca stiu si altii. “Nici sa nu te gandesti ca vei putea sa rezisti, ca vei putea sa…”

– El se referea la faza de demascare, sau la ceva mai profund? Il pusese sa se lepede?

Nu. Deocamdata era faza de investigatie, dar pentru noi asta era partea cea mai grea, pentru ca pe cealalta nu ne-o puteam imagina. Ei, si acum trebuia sa dai informatii din celula, pentru ca se faceau discutii publice. Imi amintesc ca era un copilas acolo, Marin Dumitrescu, student la Geografie, un tanar foarte subtirel si slab, care spunea ca el moare de gat cu Turcanu, daca vine in celula…

– Stia de Turcanu?

– Toata lumea stia de acum. Nu cunosteam in detaliu ce face, dar stiam destul. Si cand a venit Turcanu, i-a zis: “Hei, Dumitrescule, te iei de gat cu mine?”… Asta a inghetat: “Nu, nu…eu n-am nimic cu dumneavoastra”. Si cand i-a dat Turcanu un pumn in falca, i-a fracturat maxilarul. Dumitrescu a cazut pe podea si a ramas cu gura stramba pana cand a iesit din inchisoare, pentru ca n-a venit nimeni sa-i faca nimic. A ramas cu o groapa in loc de maxilar. Acesta a fost un lucru foarte inspaimantator pentru noi… Pe urma Turcanu a mai batut pe cativa acolo, de fata cu ceilalti.

– Cam cati erati?

– Eram vreo patruzeci.

– Si n-a protestat nimeni? Ca nu erau numai reeducati!

– Nu erau decat vreo patru-cinci reeducati, dar teroarea era instalata si nu mai puteai face nimic. Acum stiam de batai, stiam de toate.

– Si gardienii, au fost obligati la o atitudine dura?

– Oarecum parca simteai in ei mila, desi n-o manifestau. Simteai mila pentru ca se uitau asa, foarte ciudat, la noi, nu ca inainte. In plus, incepusera infometarile si eram toti foarte slabi, niste umbre. Pe urma au inceput bataile, comitetul de demascare…Unii au fost batuti foarte crunt, incat nici nu mai erau oameni. Toate acestea creasera o stare de groaza…

– In perioada asta, duhovniceste cum erati, aveati o stare de frica, va rugati, erati intr-un fel de deznadejde?

– Era frica si nici nu ne mai rugam, de-acum…Eu ajunsesem asa, intr-o stare de prostatie si a inceput sa ma bantuie gandul sinuciderii.

– Deci ati intrerupt cumva legatura cu Dumnezeu, nu va mai puneati nadejdea in El…

– Da, si aveam un coleg din Cluj, cu care dormeam in pat si cu care ma imprietenisem fosrte tare. Primisem de la administratie sapun, ca sa ne scriem demascarile si i-am scris pe sapun: “Hai sa ne sinucidem impreuna!”. Dar n-aveam un plan, nu stiam cum. Si i-am scris: “Cand iesim afara, ne aruncam cu capul in jos, de pe scari si ne fracturam gatul”. Nu era inaltime, erau vreo doi metri. Ei, si sapunul asta l-am pus sub perna. Se pare insa ca in timp ce eram afara au facut perchezitie, pentru ca pe urma m-au chemat cei de la comitet, m-au batut, in sfarsit… Atunci am stat prima data de vorba cu Turcanu.

– Cum era acest Turcanu, puteti sa-i faceti o descriere?

– N-as putea sa-i fac descriere fizica, pentru ca nu te puteai uita la el… adica noi eram deja speriati si nu ne puteam uita deloc la el. M-au dus acolo sus, in celula lui, unde te chema sa dai declaratii. Si mi-a spus: “Tu esti baiat de taran, ai dus o viata grea…”. Stii, te lua ca si cum nu te obligau ei. “Tu te dai cu astia? Ce, tu esti ca astia?”… Eu nu ziceam nimic. Atunci mi-a strigat: “Esti putred! Nu esti tu burghez, dar esti mai putred decat toti burghezii astia! Voi, prostii astia care v-ati lasat inselati si ati ajuns mai rai decat sefii vostri!”…

– Nu v-a facut nimic pentru incercarea de sinucidere?

– Nu. El m-a chemat sa-mi spuna ca e o prostie. Dar stia probabil ca atunci cand ajungi in imposibilitatea sa te aperi, caderea este aproape.

– Si specula momentul…

– Cred ca a speculat momentul, da. Ma rog, dupa aceea a fost o perioada mult mai grea si s-a rupt firul meu… Si n-am mai vazut nimic…Pe urma a fost numai intuneric. O perioada de intuneric mare!

– Considerati perioada aceasta ca pe una de posedare, de demonizare?

– Bineinteles, toata reeducarea a fost o lucrare satanica! Diavolul si-a ales niste oameni de acolo, dintre noi, care au fost inzestrati – si de administratie, si de satana – cu puteri demonice si care au facut ce li s-a poruncit. Chiar si Turcanu, car era el de ingrozitor si spaima lumii, a fost un instrument. Adica, a fost un demonizat. Totusi, eu nu cred ca a murit fara pocainta. Acuma, sigur ca in jurul lui se crease o aura de indracit si de criminal, si asta era o intimidare pentru oricine, chiar si pentru colaboratorii lui…

– Nu era intr-o relatie normala, ca intre colaboratori?

– Nu! Cand se rastea Turcanu la cineva, tremurau si ei. Si mai era un lucru: multi dintre colaboratorii lui au cazut mai tarziu in dizgratie. Mi-aduc aminte de Caziuc, Dumnezeu sa-l ierte, ca a fost pus la un moment dat sef al comitetului de demascare din camera noastra. Si el s-a comportat ca un adevarat sef de comitet. Peste putina vreme insa, au descoperit ca ascunsese o mare parte din activitatea sa legionara din trecut. Fusese poate in vreo functie, ceva si n-a spus. Si a venit Turcanu, care l-a batut pana l-a lasat aproape mort.

– De fata cu ceilalti?

– Da, in fata noastra. Acelasi lucru a fost si cu Nuti Patrascanu. El era un baiat foarte bun, toti care-l cunoscusera afara spuneau asta si se mirau cand auzeau ca e in comitetul de demascare. Nuti a ascuns faptul ca logodnica lui fusese legionara si a mancat o bataie care l-a distrus. Saracul, chiar se scrantise putin…

– Era o intimidare?

– Sigur. Ziceau ca asa o sa patim toti: Noi stim, descoperim tot pana la urma, nu exista sa ascundeti ceva de noi! Nu va ascundeti nici iubitele, nici parintii, nici bunicii, nimic, nimic! Aici facem un om nou, care rupe toate legaturile cu trecutul! Sa fii un om nou…!”

– In perioada asta neagra a sfintiei voastre, au reusit sa va schimbe ideile incat chiar sa credeti ca e bine ce face Turcanu?

A fost o spalare de creier, dar nu, nu ajungeam sa cred. Insa cateodata mai aveai, asa, impresia ca totul e o minciuna si ca ce fac ei este adevar… Oricum, tortura era asa de mare incat la un moment dat simteai ca tot ce n-ai spus era o piatra pentru tine: nu mai puteai sa o duci. A ascunde ceva, orice, despre parinti, despre prieteni, a nu marturisi pana la capat, toate deveneau asa de monstruoase in timpul acela de teroare, asa cresteau in inima si in mintea noastra, incat iti plesnea capul si te duceai singur si spuneai. Si astfel inima noastra s-a golit. Sufletul nostru a murit, sau cel putin a amortit. Si asta a fost caderea noastra. De aici incolo nu te mai interesa nimic. Nici macar instinctul de conservare nu mai lucra. Ce mai mare bucurie pentru noi ar fi fost sa murim decat sa trecem prin ceea ce treceam atunci.

– Si-n tot timpul asta nu puteati spune nici o rugaciune?

– Nu, nu puteam.

– Cat a durat aceasta departare de Dumnezeu?

– Vreo doi ani.

– Si ce simteati atunci?

– Tot sufletul meu se razvratea impotriva acestei situatii. Dar peste toate incercarile de a te acomoda, de a scapa de nebunie, era teroarea. Orice ai fi facut, de teroare nu scapai! Si cata vreme e teroare, nu poti fi in liniste, orice ai face, chiar daca ai lucra in sensul teroarei.

imagine-experimentul-pitesti-34

Ultima batalie a fost castigata de Dumnezeu

– Care a fost de fapt tinta acestui regim de teroare de la Pitesti?

– Tinta a fost sufletul nostru. Incepand cu Revolutia franceza, oprimantii au lucrat asupra victimelor nu numai prin detentiune si crima, ci si prin reeducare. Revolutia franceza s-a facut prin reeducare. Am citit ca printul mostenitor al familiei regale, un copil inteligent, de vreo zece ani, a fost dat, dupa detronarea tatalui si a mamei sale, sa fie reeducat de un cizmar betiv. Acela ii striga: “Capet, vino incoace!”. “Iata-ma!”, raspundea copilul. Cizmarul ii dadea un picior in spate si ii spunea: “Pleaca de aici!”, si tot felul de insulte. Pe urma i-a dat sa bea. Iar el avea numai zece ani. Si l-a facut betiv. Toata reeducarea aceasta a lui era pentru ca la procesul mamei sale sa fie acuzator. Si intr-adevar, si-a acuzat mama la proces, iar regina a fost decapitata. Cam asa s-a lucrat si la Pitesti. Au incercat sa distruga in noi ceea ce educatia parinteasca, educatia sociala si Biserica pusesera. Si pentru asta au incercat sa ne izoleze, sa fim singuri. Mi-aduc aminte niste versuri din inchisoare ale lui Constantin Oprisan: “Sa vezi ca nevazute adancuri desfac,/Pe demoni cum stau singuri si ingerii perechi”. Intr-adevar, iconografia Evului Mediu ii prezinta pe demoni izolati, cate unul, in vreme ce serafimii, heruvimii, daca nu-s mai multi, sunt macar doi. Asa au vrut sa faca din noi: fiinte izolate, fara relatie cu aproapele, ca o insula singuratica intr-un ocean de nenorocire.

– Lucrul acesta l-ati inteles abia mai tarziu, nu?

– Da. Cand am intrat prima data in inchisoare, aveam douazeci si doi de ani. Plini de entuziasm, toti credeam ca biruim, spargem zidurile, rupem gratiile… ca nimic nu ne poate tine acolo, ca sacrificiul nostru va fi de scurta durata si vom iesi de acolo biruitori, plini de glorie! N-a fost asa. Treptat-treptat s-a stins in noi entuziasmul si trebuia sa ne indreptam spre ceva. Singura nostra salvare a fost rugaciunea. Sau te aruncai cu capul inainte in credinta si in rugaciune, sau ramaneai afara si ajungeai bolnav sufleteste, nebun pana la urma, sau mureai. Nadejdea in oameni se spulberase, nadejdea in noi se spulberase. Nu mai ramanea decat nadejdea in Dumnezeu.

– Totusi, multi au pierdut-o si pe aceasta…

– Eu cred ca fiecare am facut un compromis, vorbesc asa, in general... Eu stiu ca am facut un compromis, eu stiu ca am cazut. Dar in acelasi timp mai stiu si ca Dumnezeu m-a ridicat. Vedeti, tehnica a masurat rezistenta lemnului, a fierului, a firului de par si a firului de ata. Dar rezistenta sufletului omenesc cine o poate masura…?! Pentru ca au fost oameni care au cazut in fata torturii si altii care n-au cazut. Iar dintre cei care n-au cazut in fata torturii, multi au cazut in fata ispitelor, dupa ce s-au eliberat. Nu se poate masura. Sufletul omenesc scapa oricarui fel de masuratoare, el nu este o entitate masurabila. Securitatea, cand a incercat sa ne distruga, a stiut ca la un moment dat sufletul nostru va ceda. De fapt nu sufletul, ci vointa nostra buna va ceda. Ei au crezut ca sufletul se distruge prin trup, pentru ca erau materialisti. Au crezut ca daca trupul este chinuit pana dincolo de limitele rezistentei umane, sufletul este desfiintat si pot face cu el ce vor, asa cum a facut Simon cizmarul cu printul mostenitor al Frantei. Dar nu este asa. Daca un material se rupe, daca un lemn se rupe, este greu sa-l mai refaci. Insa sufletul, daca “se rupe”, sa stiti ca se reface. Sufletul inmugureste. Asa cum inmugureste un copacel sau o ramura pe care ai frant-o, asa inmugureste sufletul. Treptat-treptat ne-am refacut. Si fara indoiala, spun eu, ca am fost mai buni dupa ce ne-am refacut.

– Acum, dupa ce priviti in urma, de ce credeti ca a ingaduit Dumnezeu aceasta cadere?

– Cred ca a ingaduit Dumnezeu caderea pentru ca noi ne socoteam tari pe noi insine, ne socoteam foarte tari. Aveam o educatie a suferintei mai mult decat altii. Noi eram pregatiti pentru suferinta, spusesem cuvinte mari in privinta asta. Si Dumnezeu a ingaduit caderea ca sa ne arate cat suntem de slabi si sa iesim mai buni. Si eu cred ca am iesit mai buni.

– Ar fi prea indraznet sa ne gandim ca Dumnezeu a ingaduit suferinta de la Pitesti si din inchisori in general, pentru ca acolo a foat material uman foarte bun, oameni care puteau sa duca ispitele pentru ei si pentru altii?

– Pai, noi n-am prea dus ispitele, sa stiti. Adica ispitele le-am dus, dar n-am dus suferinta aceea… doar unii au dus-o. Insa eu zic ca e in Scriptura, cand Dumnezeu a vrut sa spulbere Sodoma si Gomora si Avraam s-a tocmit cu ingerii… Daca erau zece oameni buni, cetatea era salvata. Sigur, erau mai mult de zece oameni buni in Pitesti, insa eu cred ca asta a fost o ispasire pentru intregul neam. Buni sau rai, cum am fost, noi am fost jertfele. Noi am fost tapul pe care evreii isi puneau mana si ii alungau in pustie, ca sa duca pacatele lor. S-a pus pe noi mana tarii acesteia, ca sa platim pentru tot poporul.

– Cum caracterizati acum, dupa mai bine de o jumatate de veac, experimentul Pitesti?

– Asa socotesc, ca toata actiunea aceea de acolo a fost lucrarea diavolului. A fost un razboi intre bine si rau. A fost o incercare. A fost un fel de univers in care binele si raul s-au luptat. Batalia s-a dat in inima noastra. Dar inima noastra n-a fost un camp inert, ca un camp de bataie geografic. Ci campul acesta din inima noastra trebuia sa incline de o parte sau de alta, inspre biruinta iadului, sau inspre biruinta raiului. Cred ca in multe imprejurari, din cauza teroarei si a spaimei, inima noastra a dat diavolului castig de cauza. Dar pana la urma Dumnezeu ne-a intors pe fiecare inapoi. Ne-a dat la fiecare sansa de a purta ultima batalie. Caci ultima batalie n-a fost la Pitesti. Ultima batalie a fost in inima noastra, atunci cand am scapat din Pitesti. Si pentru cei mai multi, in inima celor mai multi, ultima batalie a fost castigata de Dumnezeu.

– Considerati deci ca experienta asta v-a ajutat?

– Incontestabil.

Care ar fi rezultatul ei final?

– M-a imbogatit duhovniceste.

(din: (Viata parintelui Gheorghe Calciu dupa marturiile sale si ale altora, Editura Christiana, Bucuresti, 2007)

PrCalciuRom01EC(ilustratiile cu tablourile reprezentand torturile de la Pitesti au fost preluate de la Ionut Trandafirescu;

sursa fotografiei de la Man. Diaconesti, cu parintele Calciu, parintele Atanasie Stefanescu si parintele Amfilohie Branza: Alternativaonline)

Legaturi:

PrCalciuEC


Categorii

1. SPECIAL, Biserica rastignita, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Parintele Gheorghe Calciu, Portile Iadului, Reeducarea ieri, azi si maine

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

76 Commentarii la “Parintele Calciu despre experimentul satanic de la Pitesti: TINTA A FOST SUFLETUL NOSTRU, DAR ULTIMA BATALIE A FOST CASTIGATA DE DUMNEZEU

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: Recomandare de carte: DR. GALINA RADULEANU – “Repetitie la moarte… din spatele gratiilor”. PILDA UNUI OM BIRUITOR -
  2. Pingback: Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” – invataminte esentiale din inchisoare, valabile si pentru zilele noastre: LUPTA PENTRU DISTRUGEREA INTIMITATII E MAI PREZENTA CA ORICAND, DAR CU METODE MAI PERFIDE! -
  3. Pingback: Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” (II): “Dumnezeu ne vorbeste, realmente!, numai ca nu-L auzim, dar ne vorbeste! VANEAZA LA MAXIMUM PUTINELE CLIPE LIBERE PENTRU A TE INTERIORIZA!” -
  4. Pingback: RASTIGNIRE dincolo de orice margini ale inchipuirii umane SI INVIERE IN INCHISORILE COMUNISTE (II). “Lumea credintei”: Povestile zguduitoare a doi martiri de la Pitesti si Gherla: TACHE RODAS si PREOTUL PETRE FOCSANEANU - Recomandari
  5. Pingback: PARINTELE IUSTIN PARVU – Interviu inedit din 1991 despre CUMPLITELE PATIMIRI DIN INCHISORILE COMUNISTE, despre metodele satanice de anchetare, reeducare, delatiune si dezbinare si CUM LUCREAZA PROVOCATORII ODIOSI -
  6. Pingback: Istoricul Alin Muresan despre EXPERIMENTUL PITESTI [video]: Care este “PERVERSITATEA celor care aduc în discuţie „FILOLEGIONARISMUL” unor deţinuţi de la Piteşti”;Ceea ce s-a întâmplat în închisoarea Guantanamo se aseamănă cu ce
  7. Pingback: MECANISMELE MANIPULARII ROMANIEI. Cum este practicat astazi RAZBOIUL NEVAZUT impotriva mintilor noastre - Recomandari
  8. Pingback: PSIHIATRIA POLITICA. O forma de TORTURA din comunism mai putin cunoscuta - Recomandari
  9. Pingback: DE LA PITESTI LA ABU GHRAIB via EXPERIMENTUL STANFORD. Despre conditiile in care oamenii normali devin TORTIONARII FEROCI ai semenilor lor. In plus: observatii critice fata de proiectul ”REEDUCAREA DE LA PITESTI” realizat de CNSAS - Recomandari
  10. Pingback: “Cea mai teribila barbarie a lumii contemporane”: EXPERIMENTUL PITESTI. Despre reeducarea prin tortura la emisiunea ROMANIA, TE IUBESC (Video) | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: MARTURISITORUL NICOLAE PURCAREA A TRECUT LA DOMNUL | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU (21 nov.). Interviu inedit din 2004, pentru Parintele Episcop IGNATIE TRIF, la Radio Reintregirea (AUDIO) | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: Condamnarea si incatusarea TORTIONARULUI VISINESCU – dreptate tarzie, razbunare inutila sau doar ALIBI pentru OCULTAREA MARILOR VINOVATI MORALI pentru ideologia si crimele comunismului? SISTEMUL SECURISTIC NU CUMVA S-A PERPETUAT, S-A INTARIT SI S-A
  14. Pingback: Din amintirile unui preot mult patimitor in inchisorile comuniste: PARINTELE MIHAI LUNGEANU despre PUTEREA IZBAVITOARE A RUGACIUNII CONTINUE si intalnirile cu PARINTELE ARSENIE PAPACIOC: “O singură noapte nu m-am rugat și îmi reproşez asta toat
  15. Pingback: 30.05.2017 – MUCENICIA ÎN TEMNIȚELE COMUNISTE. IMPLICAȚII TEOLOGICE ȘI SOCIAL-POLITICE | Mitropolia Olteniei
  16. Pingback: "ÎNTRE CHIN ȘI AMIN", primul film artistic având ca temă Experimentul Pitești - Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate