Articole cu eticheta (tag): Schiigumenul Sava

Interviu cu părintele GABRIEL BUNGE, bătrânul duhovnicesc CONVERTIT DE LA CATOLICISM: <i>“Această afecţiune paternă, care nu face concesii în ceea ce priveşte credinţa, dar primeşte persoana cu iubire, şi lasă pe Dumnezeu să facă lucrarea Lui, mi-a făcut foarte bine. CREDINȚA ORTODOXĂ NU SE NEGOCIAZĂ”</i>

1. Interviu cu părintele GABRIEL BUNGE, bătrânul duhovnicesc CONVERTIT DE LA CATOLICISM: “Această afecţiune paternă, care nu face concesii în ceea ce priveşte credinţa, dar primeşte persoana cu iubire, şi lasă pe Dumnezeu să facă lucrarea Lui, mi-a făcut foarte bine. CREDINȚA ORTODOXĂ NU SE NEGOCIAZĂ” 06-09-2017

Lumea Monahilor nr. 122, august 2017: “Adevărații creştini sunt ca sarea în supă. Această sare dă gustării țării dumneavoastră” – Dialog duhovnicesc cu părintele schiarhimandrit GABRIEL BUNGE Părintele Andrei Coroian

Lectii de razboi duhovnicesc de la un duhovnic cu viata sfanta: CUM SUNTEM ISPITITI PRIN MANDRIE SI LA CE CADERI POATE DUCE INVOIREA CU GANDURILE INGAMFARII. <i>“Daca omul nu se lupta cu puterea cea rea, devine el insusi rau”</i>

2. Lectii de razboi duhovnicesc de la un duhovnic cu viata sfanta: CUM SUNTEM ISPITITI PRIN MANDRIE SI LA CE CADERI POATE DUCE INVOIREA CU GANDURILE INGAMFARII. “Daca omul nu se lupta cu puterea cea rea, devine el insusi rau” 12-03-2014

SCHIIGUMENUL SAVA [Ostapenko, +1980): Exemple de ispite din viata fiilor duhovnicesti “Uneori te minunezi de siretenia si subtirimea ispitelor aduse de vrajmasul. Iti aduci aminte, prietene, cum l-ai provocat odata la intrecere in ascultare pe prietenul tau A.? Vai, cu …

OTRAVA MANDRIEI si roadele acesteia. CUM SA O RECUNOASTEM?

3. OTRAVA MANDRIEI si roadele acesteia. CUM SA O RECUNOASTEM? 27-02-2014

SFANTUL TIHON DIN ZADONSK  Otrava ascunsa in om[1] Se intampla ca oameni rai sa-i dea cuiva otra­va inaltarii de sine: asa ne-a varsat in fire otra­va aducatoare de moarte a pacatului vrajmasul nostru, sarpele cel vechi. Daca se intampla sa …

Carti recomandate