CUVIOSUL IOAN DIN RILA – pustnicul tamaduitor de suflete. TESTAMENT DUHOVNICESC

19-10-2016 Sublinieri

sfantul_ioan_de_la_rila_1

Familia ortodoxa, nr. 10 (93)/ 2016:

Cuviosul Ioan din Rila – pustnicul tamaduitor de suflete

†19 octombrie

 „Viata duhovnicului este o nesfarsita mucenicie“, spunea un Staret cu viata sfanta. Si toate nefericirile – se pune chezas un altul – vin din faptul ca nu intrebam, cu rugaciune, pe duhovnicii-staretii pusi sa ne povatuiasca – neputinta sadita in firea cazuta mostenita de la protoparintii nostri, caci daca Adam l-ar fi intrebat pe Domnul inainte sa guste rodul, Domnul l-ar fi luminat si Adam n-ar mai fi gresit. Cuprinsi de un soi de necredinta, adesea uitam ca duhovnicul isi savarseste slujirea in Duhul Sfant, Care lucreaza in chip nevazut in el, si doar de noi tine sa avem „urechi de auzit” cuvintele pe care Acesta are a ni le zice.

Toate cele ale vietii duhovnicesti tin de legatura noastra cu Dumnezeu. In masura in care avem credinta neclintita ca El este viu si ne poarta de grija precum o mama de copilasii ei, avem si indrazneala sa urmam cuvantului Parintelui duhovnicesc. „Cel ascultator, deschis, se imbogateste cu experienta, treptat se inalta din putere in putere, se invata ca din toate sa dobandeasca folos”, ne incredinteaza un astfel de Parinte, adaugand: „Iscoditorul insa, cel inclinat a se sminti, cel neincrezator, mai cu seama cel mandru, nici de la proroc nu se va folosi, si la facatorul de minuni ni­mic nu va intrezari, si va ramane defaimat pana in sfarsit“. Duhovnicul-Staretul cel desavarsit, intotdeauna si in toate vremile, nu a fost usor de gasit. Dar prea putini sunt si ucenicii in stare sa traiasca sub un duhovnic in adevaratul inteles al cuvantului, mai cu seama in zilele noastre — cand fiii duhovnicesti se calauzesc pe ei insisi, nadajduiesc in ei insisi, pe toate le stiu, sunt nerabdatori, nesmeriti, „destepti”. Taina povatuirii duhovnicesti, zic Sfintii Parinti, este „o scoala aparte, care duce la adevarata cunoastere de Dumnezeu; in aceasta scoala multe sunt deosebite, neasemanatoare cu ce­lelalte scoli, iar invatatorul in ea este Dumnezeiescul Har”.

Unul dintre acesti adevarati „doctori de su­flete”, dascal al Harului si purtator de Lumina care se revarsa peste hotarele tinutului unde a vietuit, incepator al vietii pustnicesti, dar nu mai putin intemeietor de manastiri si povatuitor cu discernamant, este Cuviosul Ioan de la Rila. Dincolo de lucrarea sa launtrica, de nevointele cele vazute si nevazute, de darurile cu care l-a invrednicit Dumnezeu, Cuviosul Ioan ramane pentru omul zilelor noastre, prin „Testamentul duhovnicesc” pe care ni l-a lasat mostenire, un prototip de Duhovnic plin de experienta de Sus – „Batran intru Duhul” in­drumator pe cararile inguste ale mantuirii, care a primit si a dat mai departe predania cea pur­tatoare de viata, prin acel tainic si dumnezeiesc „asezamant al Staretiei”.

„Iata, m-am salasluit in pustie”

sfantul_ioan_de_la_rila_2Cuviosul s-a nascut in anul 876 intr-o familie evlavioasa din satul Skrino, aflat in apropierea stravechii cetati Sardica (Sofia de astazi). De mic l-a cucerit dragostea lui Dumnezeu; iubea biserica, asculta cu mare atentie cuvintele Evangheliei si ale dumnezeiestilor slujbe, pos­tea si se ruga. Dupa ce a ramas orfan, Ioan s-a hotarat „sa lepede toata grija cea lumeasca” si a luat chipul cel ingeresc de viata in Manastirea Sfantului Dimitrie de langa Skrino.

Asa a petrecut o vreme, hranindu-se cu cu­vantul lui Dumnezeu si crescand cu Duhul. Dupa ce a sporit in lucrarea virtutilor, Cuviosul a urmat chemarii dumnezeiesti si, doar cu haina de pe el, a plecat la pustie, in muntele pe care Domnul i-l aratase. Acolo s-a nevoit dupa cuvantul Psalmistului: „Iata, m-am salasluit in pustie si asteptat-am pe Dumnezeu, Cel ce ma mantuieste de putinatatea sufletului si de vi­forPsalm 54:7-8. Manca doar verdeturi, si numai dupa asfintitul soarelui, dar niciodata nu-si in­gaduia sa se sature, si isi ostoia setea cu apa de izvor. Pe langa lupta de la trup, era atacat si de dracii care, in chip de fiare salbatice, veneau sa-l ingrozeasca si sa-l izgoneasca din pustie. Cuviosul ramanea insa neclintit, tinandu-si toata nadejdea la Domnul si adancindu-se in privegheri, metanii si postire.

„Petrec in Ceruri, de unde il astept pe Mantuitorul”

Intr-o zi, indemnati de diavol, au navalit peste sfant o ceata de talhari. Acestia l-au batut fara mila, l-au tarat din pestera sa si, izgonindu-l, i-au poruncit sa nu mai calce ni­ciodata acolo. Cuviosul, urmand cuvintelor Domnului, Care a zis: „Cand va vor prigoni in aceasta cetate, fugiti in cealalta” Matei 10:23, a fugit departe, in alta padure. Acolo, asemenea lui Avraam, s-a adapostit intr-un ste­jar urias. Iar Dumnezeu, Cel ce fagaduise: „Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbracaMatei 6:25, S-a ingrijit in chip minunat de robul sau cel credincios, si a poruncit pa­mantului sa rodeasca mazare.

Si, precum lumina nu poate fi cuprinsa de intuneric, asa si belsugul de har agonisit de Cuviosul Ioan nu putea ramane ascuns, ci tre­buia sa se reverse peste poporul lui Dumnezeu. Cei dintai care l-au cercetat pe Cuvios, in urma unei descoperiri minunate, au fost ciobanii care-si pasteau turmele in acele tinuturi. Dintr-odata, oile au inceput sa alerge departe de carare, prin locuri pustii si neumblate. Ciobanii au fugit dupa ele, incercand sa le opreasca, dar in zadar. In cele din urma, le-au prins din urma stand linistite la stejarul Cuviosului Ioan. Uimiti sa vada om in acea pustietate, l-au in­trebat cine este, de unde se trage, cum a ajuns acolo. Cuviosul le-a raspuns: „Dupa cuvan­tul Apostolului, eu petrec in Ceruri, de unde il astept pe Mantuitorul cf Filipeni 3 20. Pamantul Tatalui meu este Noul Ierusalim, cetatea lui Dumnezeu. Ţara mea si cetatea de unde ma trag nu e nevoie sa le cunoasteti”.

„Nu pentru dreptatea mea, ci pentru a Ta bunatate…”

Odata, niste crestini au vrut sa mearga la Cuviosul Ioan sa primeasca binecuvantare. Lor li s-a alaturat si un barbat chinuit de un duh necurat, care cauta izbavire. Nu mai aveau mult pana sa ajunga, ca indracitul a cazut la pamant, tavalindu-se si urland: „Ma arde ca fo­cul, nu mai pot merge!”. Ceilalti l-au legat ca sa nu-i mai loveasca si l-au dus pe sus la Cuvios.

Dupa cuvantul Sfintilor Parinti, „duhovni­cul trebuie sa se bucure atunci cand Domnul ii aduce vreun suflet la pocainta si, dupa harul ce-i este dat, dator este sa tamaduiasca acel suflet, iar pentru aceasta va primi de la Dumnezeu mare mila, ca un bun pastor al oilor sale”.

Asa a facut si Cuviosul Ioan. I-a binecuvan­tat pe cei ce venisera si i-a intrebat ce vor de la el. I-au spus despre ei si despre lunatic. Atunci Cuviosul a cazut la pamant, a lacrimat si, cu suspine din inima, s-a rugat asa: Doamne, nu pentru dreptatea mea, ci pentru a Ta bunatate si milosardie, nu ingadui ca omul acesta sa mai patimeasca”. Si, pe data, dracul a iesit din acel barbat, care a inceput sa slaveasca si sa-L laude pe Dumnezeu. Vazand cele intamplate, toti s-au zdrobit la inima. Cuviosul le-a hranit sufletul cu povete duhovnicesti si trupul cu maza­rea cea binecuvantata, si i-a trimis la casele lor, oprindu-i sa se mai intoarca.

Asa a vietuit Sfantul Ioan saisprezece ani, in singuratatea pustiei, avand tovarasi doar fiarele padurii si cetele ingeresti.

„Ca mie a vietui este Hristos, si a muri un castig”

Vestea sihastrului cel facator-de-minuni a ajuns pana la Ţarul Petru I al Bulgariei. Acesta a tinut sa-i trimita Cuviosului, in semn de pretuire, un potir plin cu aur. Cuviosul Ioan i-a trimis drept raspuns aceasta scrisoare:

„Ioan cel sarac, preacinstitului stapanitor al sceptrului Bulgariei, Petru: Pentru credinta si ravna ta primesc potirul, insa aurul sunt silit sa-l trimit inapoi. Ce sa faca cu aurul cel ce se multumeste sa manance paine fara sa se indestuleze, si sa bea apa doar cat sa-si umezeasca limba uscata? «Ca mie a vietui este Hristos, si a muri un castig» Filipeni 1, 21.

Si chiar si tu, cel ce porti cununa impara­teasca, sa nu te incanti de aur, caci sta scris: «Bogatia de ar curge, nu va lipiti inima de ea» Psalm 61:10 Bogatia trebuie folosita pentru oastea si armele imparatiei, nu pentru placerea impa­ratului; este pentru cei bolnavi si saraci, pentru cei goi si fara casa.

Daca voiesti a mosteni Imparatia Cerurilor, fii darnic, asa cum Tatal nostru cel din Ceruri darnic este. Fugi de nedreptate si de jaf. Fii bland, impaciuitor si nepartinitor, si tine deschisi ochii tai. Sa se reverse peste toti untdelemnul milei tale, si sa nu stie stanga ta ce face dreapta ta. Veseleasca-se saracii cand pleaca de la curtea ta. Poarte-ti boierii laude pe buze. Straluceasca-ti hlamida cu lumina bunei-savarsiri. Fie-ti vlastari suspinurile si lacrimile. Aibi pururea in cuget pomenirea mortii. Aduna-ti-se neince­tat gandurile la dorul Imparatiei. Inchina-te la picioarele Maicii noastre, Biserica. Pleaca-ti cu osardie genunchii si capul inaintea arhiepisco­pului ei, ca Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, vazand osardia ta, sa iti dea rasplata «cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El» 1 Corinteni 2:9“.

Ţarul a citit scrisoarea si a sarutat-o cu dra­goste, apoi a pus-o in san, langa inima, ca pe o comoara de mare pret.

„Sa nu ma jeliti, ca nevazut voi fi cu voi”

Spun Parintii ca daca omul nu va observa si nu va indrepta ceva in sufletul sau, nu-si va putea afla nu numai un adevarat Parinte duhovnicesc, ci nici macar un simplu povatuitor; si chiar daca ii va afla pe unii dintre acestia, ei insisi il vor ocoli.

„Pentru increderea in duhovnic, su­fletul se intareste de fiecare data prin cuvantul lui, si rabdand ani de zile, rezultatul este ca se invata a se lupta cu dracii, devine mai barbatos, primind adesea ajutor de la Dumnezeu pentru rugaciune, isi cunoaste propria neputinta, se smereste; iar smerenia este nebiruita biruinta asupra dracilor. Iar de cel care plange pentru pacatele sale nici dracii, nici orice alta frica nu se pot apropia”,

ne da marturie un astfel de Parinte duhovnicesc.

Asa a fost si legatura dintre Cuviosul Ioan si ucenicii sai, pe care Dumnezeu i-a adunat in chip tainic in jurul lui — paradoxal, pentru un om care toata viata a cautat sa se insingureze, si a sfarsit prin a da nastere la multime de fii duhovnicesti, inca si dupa moarte. Acesti „co­pii ai Domnului” s-au intarit cu increderea in Staretul lor, si prin increderea lor au devenit greu de atins smintelilor; i s-au supus, nu s-au zorit, nu au avut pretentii, au fost fata de el cu daruire, cu dragoste, cu simplitate – deschisi, ascultatori, fara iscodire, stiind din experienta ca cel deschis si ascultator cu duhovnicul pu­ruri capata folos, in orice imprejurare.

Simtind ca se apropie mutarea sa la Domnul, Sfantul Ioan si-a adunat copiii duhovnicesti si le-a zis: „Dupa ce ma voi duce de la voi, sa nu ma jeliti, ca nu va voi parasi, ci nevazut voi fi cu voi“. Si-au dat apoi cea mai de pe urma sarutare, si Sfantul Ioan a primit sfan­tul Trup si scumpul Sange al lui Hristos. Cum statea intins la pamant, si-a ridicat mainile ca­tre Cer si a rostit: Doamne, in mainile Tale imi incredintez duhul. Era 18 august 946.

La cativa ani dupa adormirea sa, din mor­mantul Sfantului a inceput sa iasa o mireasma dulce si foarte placuta. Ucenicii au deschis si­criul si i-au gasit trupul intreg, neatins de putreziciune si bine-mirositor.

„Va incredintez Celui ce este Izvorul intregii-intelepciuni…”

De la Sfantul Ioan, pe langa sfintele sale moaste si rugaciunea inaintea scaunului imparatului Slavei, ne-a ramas si unul din cele mai vechi „testamente” duhovnicesti, dreptar si marturie despre viata in Hristos „comoara neimputinata in ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strica” Luca 12:33.

„Bunul Dumnezeu, pentru a carui iubire am dispretuit toate si am indurat foamea si setea, inghetul si arsita soarelui si goliciunea trupului, nu m-a parasit nici o clipa, ci ca un Parinte milostiv si iubitor de oameni mi-a in­destulat din belsug toate nevoile. Ce voi putea rasplati Domnului pentru toate cate mi-a dat mie? Multe sunt binefacerile Lui catre mine, caci a cautat dintru inaltimea Lui cea sfanta cu milostivire spre smerenia mea si m-a ajutat sa rabd totul, caci tot darul cel bun de la El este, si tot darul desavarsit de Sus vine.

Simtindu-mi sfarsitul apropiindu-se grab­nic, m-am gandit sa va las o povata parinteasca, asa precum parintii trupesti lasa fiilor lor mostenire pamanteasca, ca, atunci cand veti pomeni pe Parintele vostru dupa Sfantul Duh, sa nu uitati mostenirea lasata de el. De aceea m-am gandit sa va las acest testament simplu si fara de intelepciune, incat, avandu-l neincetat in minte, sa va intariti trupeste si sufleteste intru Domnul si sa inaintati prin virtuti in frica de Dumnezeu. Caci eu cred in Dumnezeul meu pe care Il slujesc din tineretile mele si Caruia cu osardie m-am su­pus, ca dupa plecarea mea din acest loc care pana acum a fost pustiu si neprimitor se vor salaslui aici multime de pustnici, implinindu-se cele scrise: «Multi sunt copiii celei parasite, mai multi decat ai celei care are barbat» Isaia 54:1.

Pentru aceasta, copiii mei pe care v-am adu­nat intru Domnul, odraslele mele, nu nesocotiti povetele Parintelui vostru, si iar va zic impreuna cu Apostolul: «Iarasi sufar durerile nasterii, pana ce Hristos va lua chip in voi» Galateni 4:19.

Mai intai, va las sa paziti credinta sfanta, curata si neintinata de vreo rea-cugetare, asa cum am primit-o de la Sfintii Parinti, fara sa va «lasati furati de invataturile straine, cele de multe feluri» Evrei 13:9. «Stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati primit» 2 Thessaloniceni 2:15 si cele ce ati vazut la mine. Nu va abateti nici la dreapta, nici la stanga, ci mergeti pe calea imparateasca.

Mai cu seama sa va paziti de sarpele iubirii de arginti, ca iubirea de argint este radacina tuturor relelor, dupa cuvantul Apostolului, care o numeste «inchinare la idoli» Coloseni 3:5. Sa nu cautati sa fiti cunoscuti si iubiti de imparatii si mai-marii lumii acesteia, nici sa nu nadajduiti in ei, parasind pe Imparatul Ceresc. Caci si Prorocul Ieremia ne vesteste, graindu-ne: «Blestemat fie omul care se in­crede in om» Ieremia 17:5-6. Dupa ce numeste re­lele, el adauga: «Binecuvantat este omul care nadajduieste intru Domnul» Ieremia 17:7.

„Si voi sa fiti una”

Si asa precum v-a adunat la un loc harul Sfantului Duh, tot astfel si voi sa tindeti sa vietuiti cu un suflet si un cuget, respirand impreuna, cautand numai la rasplata vesnica pe care Dumnezeu a fagaduit-o celor ce L-au iubit pe El. De-Dumnezeu-graitorul Proroc David graieste: «Iata acum ce este bun si ce este frumos, decat numai a locui fratii in unire» Psalm 132:1. Iar un alt cantaret bisericesc de-Dumnezeu-insuflat adauga: «Acestora a fagaduit Dumnezeu viata vesnica». Si Insusi bunul nostru Stapan Domnul Iisus Hristos ne spune cu buzele Sale preacurate: «Acolo unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor» Matei 18:20.

Sa fiti ca un singur trup intru Domnul, care are madulare deosebite – unul este capul ce carmuieste, altii picioarele care trudesc si poarta poveri, iar ceilalti alte parti ale trupului, astfel incat toti sa fie un singur trup du­hovnicesc in Domnul, carmuit si indrumat de un suflet cuvantator si rational – adica in cugetare duhovniceasca – fara sa fie vreo despartire. Iar cand veti intemeia o astfel de randuiala si vietuire dupa Domnul, atunci si El se va salaslui in mijlocul vostru, calauzindu-va in chip nevazut prin harul Sau.

Nu cautati sa ocupati locurile cele din­tai, nici sa fiti cei dintai, ci amintiti-va de Cel ce a zis: «De va vrea cineva sa fie inta­iul, sa fie cel din urma dintre toti si sluji­tor tuturor» Marcu 9:35. Alegeti-va povatuitori si puneti-va ocarmuitori dintre cei pe care Dumnezeu vi-i arata, pe barbatii despre ale caror nevointe duhovnicesti marturisesc toti, care covarsesc pe toti prin intelepciune, cugetare duhovniceasca si varsta, care sa pas­toreasca bineplacut lui Dumnezeu turma incredintata lor.

Daca insa toti va veti porni cu dorinta sa fiti capetenii, intai-statatori, indrumatori, talcuitori si invatatori, se vor ivi in mijlocul vos­tru vrajbe, certuri, galcevi, clevetiri, pizma si alte patimi vatamatoare. Atunci sa stiti lamurit ca Hristos nu se afla in mijlocul vostru, caci Hristos nu este invatator al vrajbei si al impo­trivirii (nesupunerii), ci al pacii si unirii. El se roaga Tatalui pentru sfintii Sai ucenici ca aces­tia sa fie una, adica uniti in cuget – si nu numai ei, ci toti care prin acestia cred in El, zicand astfel: «Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau, ca sa fie una, precum suntem si Noi» Ioan 17:11 si iarasi: «Dar nu numai pentru acestia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cu­vantul lor, ca toti sa fie una...» Ioan 17:20-21. Tot astfel si voi sa fiti una, si sa fie pace intre voi, caci Hristos spune ucenicilor Sai: «Pace va las voua, Pacea Mea o dau voua» Ioan 14:27.

Sa tineti cu tarie pravilele bisericesti, fara sa lepadati si fara sa dispretuiti nimic din cele pe care Sfintii Parinti le-au randuit. Mainile voastre totdeauna sa lucreze si sa aveti nein­cetat pe buze rugaciunea: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul».

Inca multe am a va spune, copiii mei iubiti intru Domnul, dar nu-mi sta in putinta sa va scriu toate. Va incredintez Celui ce este Izvorul intregii-intelepciuni si mintii, adevaratul Mangaietor, Duhul Sfant si de-viata-datator, ca El sa va dea intelepciune, sa va calauzeasca, sa va povatuiasca spre toata fapta cea buna. Harul lui Dumnezeu sa fie cu voi cu toti si sa va fe­reasca de tot raul”.

Radu Hagiu

sfantul-Ioan-de-la-Rila


Categorii

Sfantul Ioan de Rila, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate