Papa vrea sa vina si in Transilvania de aceasta data…

8-09-2008 1 minut Sublinieri

base2.jpg

  • EvZ: Băsescu l-a invitat pe Papă în România:… Până să ajungă Băsescu la Papă, Patriarhia i-a luat-o înainte şi i-a anunţat public intenţiile, precizând într-un comunicat că „pentru o invitaţie oficială din partea Patriarhiei Române este necesar şi acordul Sfântului Sinod”. Semnalele venite dinspre Patriarhie spre Palatul Cotroceni sunt însă favorabile. Pentru a-şi păstra sprijinul Sinodului, Patriarhul nu poate avea însă, momentan, decât o poziţie publică rezervată, care să implice acest for“.

Biserica Ortodoxă aşteaptă şi Sinodul – Înainte de a pleca la Roma, şeful statului l-a sunat joi pe Patriarh pentru a-l pune în temă cu intenţiile sale. Invitaţia făcută de Băsescu, de la şef de stat către Papă, cu rang de şef de stat al Vaticanului, nu este condiţionată de acordul Bisericii şi urmează căile diplomatice obişnuite. Cutuma cere însă, în ţările în care religia majoritară nu este cea catolică, un gest similar din partea bisericii predominante. Acelaşi traseu l-a urmat şi invitaţia făcută Papei, în 1999, de Emil Constantinescu, a reamintit Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. Potrivit lui Stoica, citat de Mediafax, nu ar exista însă piedici în calea unei noi vizite. Până la un răspuns oficial din partea Vaticanului, Băsescu a dat de înţeles că sunt semnale de acceptare. „În general, la astfel de invitaţii se dau răspunsuri pozitive”, a spus preşedintele la revenirea în ţară. Potrivit unor surse diplomatice, se are în vedere ca eventualul program al Papei Benedict al XVI-lea să fie mai larg faţă de cel al Papei Ioan Paul al II-lea în 1999, când Suveranul Pontif nu a putut, spre exemplu, vizita Transilvania.

Patriarhul Daniel, unul dintre inventatorii tămâiei ecologice – un patriarh cu adevarat inovator! 🙂 Dar si servitorii sai au inovat mult in milenara “tamaiere” ecologica a sefului…

Băsescu, primit cu ovaţii la noul sediu al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia

  • Blog Iosif Buble:

Binecredinciosul Basescu a “fluierat in biserica”

Prea-evlaviosii din PNL in actiune

base1.jpg


Categorii

Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “Papa vrea sa vina si in Transilvania de aceasta data…

  1. Uitati-va mai bine la poza bisericii , are un ceas acolo , spune parohul ca sa ne aduca mereu aminte de Dumnezeu. Ce smecherie are , asta ca sa ne induca in eroare sa nu luam seama la semnele de jos .
    Parohul a primit peste 900 de reclamatii datorita faptului ca bate la 15 min. Dupa care a lasat-o mai moale acum clopotul bate mai rar .
    Am impresia ca doar bisericile catolice pun ceasuri de genul acesta . Parintele fiind un mare iubitor al ecumenismului si un aparator inflacarat al ereticului Corneanu.

  2. Clopotul bate in functie de ceasul asezat deasupra bisericii.este programat in asa fel .
    Parohul acesta este un fost director la Bancii Religiilor .Cred ca asta spune tot.

  3. “Mihail Bacauanu ne semnaleaza, desi cu o atitudine si cu un limbaj pe care nu le impartasim, gravele rataciri si sminteli propovaduite de un alt preot din randul vedetelor ecleziale…”
    Poate ca nici atitudinea si limbajul par Cleopa nu le impartasiti, atunci cand le zicea sectarilor: “draci fara coarne, mai periculosi decat dracii cucoarne, ca daca-ti faci cruce dispare dracul, dar sectarii nu”. Poate nu impartasiti nici cuvintele Sf Paisie de la Neamt care zicea: “pe papa sa-l blestemati, caci el este adevaratul eretic”. Etc. Etc.
    Atunci cand cineva produce un şoc, sunt necesare masuri exteme, de urgenta, chiar daca de obicei ele nu se folosesc (respectiv, cuvintele dure). in asemenea cazuri ca cele de fata, nu este deloc deplasat si extremist, cele ce Mihail Bacauanul a afirmat despre cei 2 clerici eretici-masoni: ierom Petru si pr Dorin. Doar si Sf Nicolae a folosit metode extreme si dure fata de Arie, nu? Sau Sf Atanasie fata de arieni, Sf Maxim, Sf Ioan Damaschin fata de eretici etc. Acesti sfinti n-au fost “democrati” cu ereticii, sa nu se supere pe noi, sa-i menajam… Oare par. Iustin Parvu cum e privit de ortodocsii “cuminti”, cand afirma in Viata sa, ca strainii sunt lepadaturi, ca strainii au adus doar raul in tara, ca ungurii si evreii vor sa ne stapaneasca tara etc. Oare nici atitudinea si limbajul lui nu e impartasit de crestinii care-nu-vor-sa-supere-pe-nimeni (dar care se lasa calcati in picioare?).
    Subscriu 100% comentariului lui Mihail Bacauanul!”

  4. O greseala:
    Din neatentie am scris Sf Paisie in loc de Sf Cosma Etolianul! (mai sus). Iertare.

  5. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Intre Slobozia si Vatican (Noutati informative 28-29 iunie 2009)
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare