Documentar despre icoana bizantina VS. agresiunea imaginii bestializate/ LIBERTATEA DE “A AVEA TIMP” SA SI TRAIM, IN AFARA DELIRULUI LUMII…
- “Iubire. Înţelepciune fără sfârşit”: Despre icoana bizantină- un documentar sârbesc
,,Omul aflat în impas din pricina umanismului secularizat reprezintă problema centrală a epocii noastre.
Descompunerea civilizației și seria de revoluții științifico-tehnice pun lumea actuală în fața unei întrebări: cum să păstrăm umanitatea omului? Sau: cum să conservăm specia umană ca atare? Progresul științific și tehnic are ca scop bunăstarea omului-mai ales prin eliberarea lui creatoare-și cunoaște astăzi succese altădată imposibile. Numai că, într-o lume în care tehnica și știința au cunoscut o dezvoltare vertiginoasă, în care ideologiile contemporane sunt și ele orientate către binele și progresul omului, observăm, în mod paradoxal, o irezistibilă tendință către o anume sălbăticie, deopotrivă exterioară și interioară: în loc ca viața animală din om să fie spiritualizată, are loc o bestializare a spiritului.
Omul devine un instrument de producție, valoarea lui esențială ajungînd să constea nu în persoana ci în funcția lui. Viața omului este dominată de fals, de surogat dar și de o fărîmițare care duce la descompunere a tuturor domeniilor. Acest fapt determină pierderea echilibrului spiritual și fizic, căutarea ,,paradisurilor artificiale” pînă și în droguri. ,,Omenirea pe care o observăm și pe care o reprezentăm ni se pare a fi o omenire casată; casată, în primul rînd, în fiecare dintre noi. (…) Iată-ne ,,cu fundu-n sus”și lipsiți de un centru pacificator. Separați noi înșine. Ori, în lumea zilelor noastre tocmai acest om spart și divizat în el însuși trece drept ,,măsură a tuturor lucrurilor”. Această postură înaltă coincide însă paradoxal – după cum notează A. Schmemann – cu o deformare a vocației omului și a planului lui Dumnezeu față de el. Epoca este antropocentrică, dar omul-centrul ei-apare ca fiind neînsemnat și micșorat. Omul autonom din cultura umanismului nostru contemporan a refuzat asemănarea cu prototipul său, neacceptînd chipul slavei pe care trupul smerit al lui Hristos îl revelează. Civilizația noastră a debutat prin refuzul acestui chip al slavei negrăite; ea a început cu ceea ce am putea numi, prin analogie teologică, o ,,a doua cădere”. Mutilându-și natura, omul a denaturat ierarhia ființei, denaturând astfel rolul său în raport cu lumea încojurătoare: în loc să se supună voinței divine, el s-a subordonat naturii materiale pe care era chemat să o domine. Refuzându-L pe Dumnezeu-Creatorul și declarîndu-se el însuși creator, omul își creează alți zei, mai avizi de victime omenești decît erau zeii păgâni.”
(Leonid Uspensky, ,,Teologia icoanei”, trad. Teodor Baconski, Ed. Anastasia, 1994, p. 194)
Una dintre cărţile care se vinde cel mai bine în acest sfârşit de an în Franţa se numeşte În pădurile Siberiei şi poartă semnătura lui Sylvain Tesson. În topul celor mai bune vânzări, ea se situează pe locul al patrulea. Apărută la Editura Gallimard, cartea a fost distinsă cu Premiul Medicis pe anul acesta şi continuă să suscite interesul publicului pentru că este, de fapt, jurnalul zilnic al unui eremit voluntar.
Matei Vişniec:
Anul trecut, între luna februarie şi luna iulie, Sylvain Tesson a trăit singur într-o cabană pe malul Lacului Baikal, departe de „lumea dezlănţuită”. A fost opţiunea sa de a se retrage într-un loc cât mai pierdut, la cinci zile cu pasul de cel mai apropiat sat. Şi-a luat cu el doi câini, o valiză cu cărţi, o bună provizie de vodcă şi alte bunuri de primă necesitate, şi a trăit ca un naufragiat voluntar. Altfel spus, a vânat şi a pescuit ca să aibă ce mânca, a cules şi fructe sau seminţe când le-a găsit, a tăiat lemne ca să se poată încălzi, a contemplat natura şi a meditat la ideea de libertate.
Tot ce a notat el în acest răstimp a devenit, iată, o carte care interesează publicul, interesează critica, provoacă destul de multe comentarii. Sigur, am putea spune că nimic extraordinar nu i se întîmplă autorului în această pădure pierdută în Siberia. Şi totuşi, totala schimbare de raporturi cu timpul şi cu mediul înconjurător devine sursă de interogaţii profunde. Şi dacă adevărata libertate înseamnă de fapt să ai timp?, se întreabă, de exemplu, Sylvain Tesson. O întrebare de mare actualitate într-o lume în care ni se ia timpul în mod natural, pentru că ritmul şi societatea în care trăim se hrănesc de fapt cu timpul nostru.
Şi dacă fericirea mai înseamnă să poţi fi singur atunci când vrei, să dispui de spaţiu şi să te bucuri de tăcere?, se mai întreabă autorul nostru.
Întrebări pe care şi le pune în numele unei societăţi hiper-industrializate, hiper-informatizate, hiper-grăbite şi care nu le mai permite oamenilor să se bucure de lucruri „mici” dar esenţiale. Cine mai are timp, astăzi, să vadă cum creşte o floare, cum se topeşte zăpada, cum răsare iarba, cum apar frunzele, cum se lasă seara sau cum răsare soarele, cum vine o furtună şi cum se degajează cerul după ploaie? Câţi dintre noi mai au timp să se bucure de spectacolul focului, al unui stol de păsări care se roteşte deasupra unui lac sau al sunetelor pe care le „emite” o pădure pe timp de noapte?
Iată care sunt „revelaţiile” lui Sylvain Tesson, fără pretenţia noutăţii absolute – pentru că el nu este nici primul şi cu siguranţă nu va fi nici ultimul scriitor care propune acest exerciţiu de distanţare de lume pentru a-i lua de fapt mai bine pulsul şi a vedea în ce stare de delir a ajuns. […]
“Şi dacă adevărata libertate înseamnă de fapt să ai timp?”
Si daca,in ultimul timp,orice as face(si fac, oricum ,mai putin decat inainte!)impresia mea,si nu numai,este ca …nu mai am timp?!
“Viata noastra,unde e?
Viata noastra, ce-am facut cu ea?…”-parca asa suna un cantec,candva.
Dar,atunci,in lumina citatului dat, LIBERTATEA NOASTRA,unde e?Ce-ati facut,CE-AM FACUT cu ea???
Iertati-ma dac par confuza.Sunt prea afectata de ce (mi)se intampla in ultimul timp,inclusiv de faptul ca nu prea mai am timp nici sa va citesc,darmite sa ma i am si o reactie…
IERTATI-MA!
Vesti bune din Craiova, mergem cu colindul in fiecare seara 20-25 de persoane(in scop caritabil) si ne simtim fantastic de bine, Slava Domnului. Se mai intampla si momente neplacute, insa trecem peste ele cu ajutorul Domnului. Am uitat sa ne traim viata, suntem incorsetati in tehnologie, rate, stres media, rude/prieteni confuze(i), trebuie sa redevenim oameni! Propun si aici deschiderea unui topic in care sa se vorbeasca despre cum putem sa ne infrumusetam viata, a noastra si a celor din jur, pe mine atatea stiri negative ma indeparteaza de Dumnezeu, cum sa te rogi daca ai in cap doar dezastrul ce urmeaza? Bine imi spunea un prieten, inainte Sfintii se luptau cu dracii, noi ne temem si de umbra noastra, vor sa fim panicati, stresati si sa deznadajduim. Sfatul meu, strangeti-va 3,4,5 persoane si mergeti cu colindul fratilor, sa vestim nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos!
Doamne, Iisuse Hristoase, fie ca frica de diavol sa nu ne ingrozeasca mai mult decat frica de Dumnezeu si ajuta-ne sa nu ne indepartam de tine si de Sfanta Ta Biserica! Amin!