Pe fata despre unirea popoarelor, o viitoare putere mondiala, justitie globala si ‘identitate postnationala’ in Parlamentul European

9-05-2009 1 minut Sublinieri

Discursul deputatei portugheze Maria da Assunção Esteves, membra a grupului politic Partidul Popularilor Europeni si al Democratilor Europeni (PPE_DE) in sedinta plenului din 6 mai 2009:

maria-da-assuncao-esteves.jpg

“(…) Va veni ziua cand parlamentele federale si cosmopolite se vor uni pentru a conduce lumea. Visul unei omeniri comune, fara frontiere, se naste chiar acum, aici, in acest loc al reprezentativitatii, in care libertatea devine mai puternica, iar democratia – mai vasta. Ideea vizionara a Iluminismului, a unei uniuni a popoarelor, reprezinta primii pasi in magia salilor [de reuniune] si a dezbaterilor noastre. In aceasta uniune, Macchiavelli isi pierde din putere, caci noi am stiut sa inlocuim suveranitatea popoarelor cu suveranitatea oamenilor. Paradigma cosmopolitismului devine tot mai mult o constanta in institutiile noastre si in deciziile pe care le luam si incepe sa se manifeste si in actiuni.

Se naste in prezent o noua viziune, antropocentrica, a dreptului si a politicii, iar printre oamenii de rand din Europa prinde viata identitatea postnationala. Sublima demnitate a omului este acum principiul care reuneste dreptul national si cel international. Este regula suprema si in sistemul nostru original de coordonare. Ceea ce reprezinta Uniunea Europeana si Parlamentul sau este o viziune morala fara precedent in istoria omenirii – o viziune morala colectiva, care si-a croit drum in strategiile statelor europene si sta la baza integrarii acestora.

Angajamentul recriproc al popoarelor europene este adevarata temelie a umanitatii lor comune. De fapt, izolarea si egoismul s-au prabusit in ziua semnarii Tratatului de la Roma. Acum, dreptatea se naste tocmai din virtutea politicii, ca o punte intre Kant si Aristotel, intre libertate si fericire. Popoarele Europei stiu ca singura legitimitate este aceea care decurge din drepturile omului si singura autoritate este cea a autoritatilor care le respecta. Ele stiu ca emanciparea istoriei nu este posibila decat printr-un proiect politic comun si printr-o justitie globala.

Va veni ziua cand popoarele din Asia, America de Nord, Centrala si de Sud si Africa se vor uni. Demnitatea oamenilor va transcende culturile, de la Goethe la Pessoa, de la Bach la Tchaikovsky, de la Mohammed la Buddha. Drepturile omului sunt drepturi universale, ca o norma comuna dincolo de orice diferente, iar Europa, pentru a putea reprezenta un exemplu, are nevoie in mai mare masura de constitutie, are nevoie de mai multa descentralizare, de mai multe politici, de mai multa extindere.

In acest moment de ramas-bun, tin sa va spun ca sunt mandra ca am participat, impreuna cu dumneavoastra, la aceasta aventura.

(Aplauze)”

http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+CRE+20090506+ITEM-015+DOC+XML+V0//EN&language=EN&query=INTERV&detail=3-429

(primit prin e-mail, multumim persoanei care a tradus)

new_world_order.jpg


Categorii

Masonerie, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “Pe fata despre unirea popoarelor, o viitoare putere mondiala, justitie globala si ‘identitate postnationala’ in Parlamentul European

  1. Dumnezeu sa ne pazeasca !
    Discursul malefic al acestei deputate demonstreaza ca viziuneza noii ordini mondiale se apropie de momentul indeplirii , viziune apocaliptica si antihristica . Inlocuirea suveranitatii poparelor cu suveranitatea omului , inlocuieste pe Domnul Dumnezeu cu omul , facandu-l sclav al propriilor necesitati . Aceasta idee de suveranitate a omului nu are nimic de-a face cu emanciparea acestuia ,ci , mai degraba cu cea mai atroce forma de dictatura , omul fiind supus propriilor slabiciuni si frustrari. Viziune terifianta a viitorului :” justitie globala “?! si cine face legea ? nu Dumnezeu ,ci fiinta cazuta in cele mai cumplite pacate : omul !
    anularea conceptului de justitie divina si ridicarea omului la rangul de judecator absolut va duce la comiterea celor mai cumplite crime chiar impotriva omului ,faptul acesta e dovedit de dictaturile ce s-au succedat de-a lungul istoriei omenirii .
    in momentul in care toate popoarele se vor uni ,iar omul va deveni suveran , intreaga planeta se va transforma intr-un imens lagar , iar oamenii vor fi cu totii sclavi.
    Dumnezeu sa aiba mila de sufletele noastre !

  2. Discursul acesta nu conţine nimic mistic, nimic criptic. E un discurs normal, contmporan.Dacă e rău?Desigur că e rău,în măsura în care lumea nu doar că lumea nu pare a merge înspre o spiritualitate pe care nu o are, ci spre una care e deja trăită.Globalismul dă dreptul tuturor la LENE la NEŞTIRE, la IGNORANTĂ, la PĂCATE. Atât(nu in sensul de doar atât ci in sensul că nu e nimic mistic, nimic mai rău decât păcatul.Personal sunt foarte trist de campaniile pe care siteurile ortodoxe le duc în contra unor rele NOI pe care le observă dar care sunt rele dpdv SECULAR: Viziunea in care ne inghite globalismul si nu pacatul nu e una teologică, ci seculară.MI se va replica: “Globalismul înseamnă păcat pentru noi, nu altceva”. Dar a spune că lupţi în contra CIPului, a masoneriei, a globalismului e o cădere din sensul duhovnicesc al vieţii creştine.Poate aşa e , gândiţo-vă. Am un argument care pentru mine e suprem atunci când nu mă interesez de masoni si alte false probleme (in raport cu problema eşecului duhovnicesc): lupta, de exemplu cu CIPul NU ARE NIMIC HRISTIC!Câştigând o luptă p acest teren nu ai nici mai multă iubire,nici mai puţine patimi, nu eşti mai plin de Hristos.Gândiţi-vă cei care aţi făcut repede multe bloguri creştin ortodoxe,cei ce aveţi siteuri că îndrumaţi minţile oamenilor spre gândul la CIP, masoni,UE, Obama. Şi inima şi gândul şi discuţiile între prieteni ortodocşi se schimbă, se modifică.
    Sper că îmi veţi publica comentariul, e un exercitiu al onestităţii voastre.In fond ce zic e perfect ortodox,nu e nici măcar discutabil: păcatul e răul numit si gandit asa: CA PĂCAT (nu ca globalism).Cineva scrie mai sus că omul va deveni sclav. Dar adevărata sclavie “va fi”? Nu cumva este prin păcat şi ea poate să nu fie în măsura în care eşti curat duhovniceşte şi apropiat de Hristos, trăind în Hristos? Gândiţi-vă încă o dată: nu cumva e o sminteală? Eu nu spun, repet că e un bine masoneria etc, cum as putea, ci amintesc că noi trăim nu după idei moderne, cu rău lumesc, ci cu adevăratul rău.
    Vă mai spun ceva: la baza succesului acestor idei stă superficialitatea si graba noastră postmodernă: citim cărţi slabe, nu citim părinţi profunzi, teologi,de aceea inima noastră poate sta aici- -trăim pe stradă, la cafeneaua “crestină”, în economie, la TV, pe internet. Nu trăim in inimile noastre, nu suntem tulburaţi de constituţia precară a sufletelor noastre în lipsa Duhului- -propriul suflet ruinat sau măcar incomplet e un eveniment mai mare decât venirea unei companii transnationale in Bucuresti.Dacă am citi cărţile adânci, care se interesează de Hristos de Firea şi Lucrările lui, de Duhul şi bucuriile Duhului, de Icoană şi de Fecioară,dacă ne-am întreba ce e raţiunea omenească, care sunt sensurile ei teologice şi care e relaţia ei cu credinţa, ca taină, cum îl pot face pe celălalt să se mute la Viaţă dacă e păcătos, toate acestea se nasc citind Scriptura si Patristica. Credeţimă că e un eveniment mai fundamental şi mai demn de apărut pe site FILOCALIA (CARE LA NOI NU E DELOC DISCUTATĂ; NU CONSTERNEAZĂ CRETINII ;NU II DETERMINĂ LA AVENTURI SFINTE). Noi ar trebui să fim niste fiinte eminamente culturale, ale culturii Duhuhului, pentru că Teologia e cea mai adâncă cultivare a omului.

    Intr-un astfel de orizont sevede clar că a numi Globalismul răul e o uitare a naturii răului. Dacă globalismul alterează- alterează PERSOANE prin shoping,prin moartea Universităţii si inlocuirea ei cu trainingul firmei, disparitita DECIZIEI PERSONALE a călugăriei distrugerea noastră ca fiinţe comunitare, ale prieteniei.Dar petiţiile sunt ceva palid, minor, nu poti face petitie sau protest care să restaureze prietenia sau lipsa patimilor.

    Am scris mult să fiu inteles.

  3. Pentru alvi:
    Cum adica Dumnezeu e inlocuit cu omul? Pai cand a avut loc Dumnezeu in politica in istoria omenirii? Religia a fost o masca a expansiunii: cruciadele, jihadul, panslavismul. A fost vreodata politica sau justitia teocentrica? Acest discurs nu este unul teologic, sa nu amestecam lucrurile. Am avut o justitie omeneasca tot timpul. Avem legi, guverne si am avut mereu. Si celor care sunt socati de o lume unita: oare Imperiul Roman nu cuprindea „toata lumea” de atunci? Care e problema? A facut vreodata Dumnezeu „legea”? Cuvantul antropocentric , in acest discurs, nu este opus teocentrismului, ci nationalismului. E important omul, nu poporul, asta vrea sa spuna. Iar oamenii sunt egali si au aceleasi drepturi indiferent de religie sau etnie.
    Cred ca ne preocupa lucruri fara rost. Lumea nu a fost crestina niciodata chiar daca s-a numit asa si nici nu poate fi. De ce ar vorbi un politician din Pateric? Este ”o turma mica”, iar credinta nu e pentru toti. Sa ne sfintim noi insine in Hristos si lumea se va sfinti prin noi. Parusia este bucurie iar nu teama.

  4. Ludovic Orban Comisr European ieri la tvr1 “ziua cand se va construi guvernanta mondiala…… pare ceva foarte abstract dar e foarte important..etc”

  5. Omul este minunat numai considerat fiind ca chip si asemanare a lui Dumnezeu, Creatorul sau. In discursul acestei nemernice, Hristos nu apare nicaieri.
    Am retinut o idee (nesubliniata): “singura legitimitate decurge din drepturile omului”, adica cele masonice formulate de Revolutia Franceza si reluate in zilele noastre.
    E clar ca lumina zilei, nici nu mai e nevoie de comentarii. Se pregateste tronul Antihristului.
    Dar sa luam aminte: la judecata din urma vor veni “noroadele in frunte cu regii si imparatii lor”, asa spune in Apocalipsa, deci niciodata ideea suprastatala nu va fi decat o aberatie. Pot fi frate cu orice om de pe glob, dar ramanand ce sunt : roman, in cazul meu. Identitatea nationala este esentiala.
    Sa stam treji fata de aceste ticalosii. Chiar daca se pare ca sfarsitul se apropie, asta nu inseamna sa acceptam aceste abneratii ca pe o fatalitate, ci sa luptam PANA LA CAPAT.

  6. Mi se pare oportun sa incerc sa temperez aceste viziuni apocaliptice, desi cred ca ii voi revolta pe unii. Nu inteleg care este legatura directa!! intre crearea unei noi ordini mondiale si apocalipsa. Legatura intelectuala se bazeaza doar pe cuvintele “si fiara ii va sili pe ToTi”, care este desigur o legatura INDIRECTA.
    Daca cumva ma insel va rog sa aduceti si alte argumente scripturistice sau patristice in lipsa primelor.
    Sistemul acesta al vederii peste tot de semne, care sunt desigur apocaliptice,tine putin si de protestantism. Nu stiu daca este sanatos sa scoatem din orice semne.

  7. @Mihai, Mircea, Anda: Rationamentele expuse de fratiile voastre sunt incurcate si tradeaza o grija excesiva de a contrazice ceva care nu a fost afirmat. Postarea aceasta este un discurs politic preluat din Parlamentul European, cu un titlu care rezuma ideile expuse. Nu am scris nicaieri de imparatia lui Antihrist, de semnele sfarsitului, de necesitatea de a ne preocupa de ceva anume etc. Cu toate acestea, reactia grabita de a respinge orice raportare eshatologica la un astfel de discurs arata ori o frica patologica (iata, deci, unde este frica si grija excesiva fata de semnele vremurilor) ori o indreptatire cel putin ciudata a unui cuvant politic tipic european (ciudata pentru ca nu imi pot inchipui o motivatie sanatoasa in a justifica interventiile iluminist-masonice de acest tip).

    Am postat acest discurs ca un eveniment semnificativ, pentru a vedea ce fel de filosofie politica conduce Parlamentul European. Discursul are o incarcatura atat de antihristica, incat doar astfel se explica dorinta fratiile voastre de a il nega in semnificatiile sale si dorinta de a respinge atitudinea crestina pe care trebuie sa o avem fata de el. Dar suntem surprinsi de faptul ca mai exista oameni care se indoiesc de caracterul masonic (si demonic) al unor institutii precum cele europene. Cate nenorociri trebuie sa mai vina de la Bruuxelles si Strasbourg ca sa ne lamurim? Nu ne ajung avorturile, homosexualitatea, saracia, dusmania fata de traditie, cipurile, ecumenismul? Vedeti acum de ce meritam cu prisosinta toate aceste plagi slobozite asupra noastra? Pentru ca noi, practic, nu credem ca dracul ne conduce. Si atunci Dumnezeu ne da de tot pe mana dracului, sa ne invatam minte. Dar se prea poate sa fie prea tarziu, sa ne trezim …cand nu mai putem face nimic sa iesim de sub stapanirea lui.

    Nu iti trebuie minte de teolog sa intelegi de ce este antihristic orice cuvintel din discursul de mai sus. De aceea, nici nu a fost nevoie sa il comentam. Vorbeste de la sine. Nu vedeti ca se vorbeste pe fata despre o imparatie globala, despre o noua ordine mondiala? Oare asa veti face si cand se va vorbi despre falsul mesia? Veti nega ca este ceva eshatologic, veti continua sa primiti ca fiind normal un astfel de mesaj si sa indemnati si pe altii sa se comporte ca fratiile voastre?

    Asadar:
    1. Globalism nu este ceva abstract. Este faradelegea ca sistem de guvernare asupra trupurilor si sufletelor oamenilor. Niciodata in istorie nu a mai fost o astfel de imparatie a raului, poate doar cu exceptia comunismului. Nici macar in societatea antica, unde existau homosexuali, insa daca barbatii se imbracau in femeie erau linsati si nici prin gand nu le treceau sa lase “casatorii” intre oameni de acelasi sex. Asadar, daca acceptam ca normala aceasta imparatie a pacatului ridicat la rang de lege, ne facem complici ai pacatului si al celui care il inspira: diavolul.

    2. Antropocentrismul este opus teocentrismului si semnificatia lui este ca lumea este construita in jurul omului, care devine centru si scop in sine. Practic, omul devine propriul dumnezeu si singurul dumnezeu in abordarea antropocentrica a lumii. Cititi Sf. Iustin Popovici, un mare teolog contemporan, si lamuriti-va. Cine a spus ca un politician trebuie sa vorbeasca din Pateric? Un politician trebuie sa vorbeasca despre cum sunt cheltuiti banii publici si cum este pastrata ordinea publica. Cand aceste lucruri sunt trecute cu vederea si politicianul viseaza la stapaniri mondiale, la imparatii antropocentrice, isi incalca “fisa postului”, se ridica cu trufie impotriva lui Dumnezeu si vrea sa intemeieze imparatii opuse Lui. Nu este nimic normal, nimic sanatos in a dori sa stapanesti toata lumea. Ci este ceva cu totul demonic.

    3. Argumentele le-au adus demult parintii cu viata sfanta: parintele Paisie Aghioritul, Parintele Dionisie de la Colciu, Parintele Iustin Popovici, Parintele Rafail Noica, si atatia altii, de nu am nici loc nici timp sa ii enumer. Daca nu credeti acestora, nu veti crede nici de vor invia morti din mormant si va vor aduce marturia din Iad. Cu atat mai putin ne veti crede pe noi.

    Cand Dumnezeu a vazut ca oamenii au de gand sa construiasca o imparatie unica care sa ajunga pana la cer, a amestecat limbile si i-a imprastiat peste fata a tot pamantul. Aceasta a fost voia lui Dumnezeu. Daca inca de pe atunci “neamul acesta desfranat si pacatos” nu se abtinea sa se ridice cu trufie impotriva lui Dumnezeu, daramite in zilele noastre! Vai de noi, ca avem ochi dar nu vedem si urechi dar nu auzim!

  8. Pingback: Razboi întru Cuvânt » 9 mai – ZIUA UNIUNII EUROPENE. ”Dosarul” incomplet al Molohului de la Bruxelles in actiunile si ideologia sa manifesta din ultimii ani: CE ESTE UNIUNEA EUROPEANA SI SPRE CE NE INDREPTAM?
  9. Pingback: “ADEVARATA FATA A UNIUNII EUROPENE“- [VIDEO - subtitrare in limba romana]. Un film documentar britanic despre istoricul si agenda MEGA-GUVERNULUI de la Bruxelles - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare