Panica in SUA, unde bursa din New York SE PRABUSESTE/ Bursele pe ROSU, CRIZA DATORIILOR depaseste granita ZONEI EURO/ Japonia si China fac apel la COOPERARE INTERNATIONALA/ Mai multa PUTERE pentru FMI pentru mai putini bani

5-08-2011 9 minute Sublinieri

SEMNUL VALULUI DOI AL CRIZEI?

criza datoriilor clatina zona euro

  • Gandul:

PANICĂ ÎN SUA. Bursa de la New York s-a prăbuşit la cel mai scăzut nivel de la începutul lui 2009 până acum

Ceea ce părea doar o zi proastă la bursă s-a transformat, pe neaşteptate, în cea mai gravă criză de la sfârşitul anului 2008 încoace. Investitorii au vândut masiv acţiuni, în mijlocul neliniştii generale că nici SUA, nici Europa nu vor reuşi să rezolve problemele economice care se agravează pe zi ce trece. Bursa de la New York a scăzut puternic joi, principalii indici înregistrând pierderi de până la 5%.

Cu totul, acţiunile cu scăzut cu 11% în ultimele două săptămâni, scrie New York Times , care consideră că, joi, scânteia a fost o încercare eşuată a Băncii Centrale Europene de a-i asigura pe investitori că totul va fi bine, care a reuşit însă să-I sperie de moarte. Banca a intervenit pentru a transmite un mesaj de siguranţă şi a cumpărat obligaţiuni emise de unele ţări mai mici, dar nu pe cele emise de Italia şi Spania, ceea ce a fost perceput drept un semnal că măsurile de salvare a economiei luate de Europa ar putea fi copleşite de presiunea uriaşă a datoriilor acestor două ţări, scrie New York Times.

Potrivit sursei citate, investotorii au fost descurajaţi şi de o remarcă nevinovată făcută de preşedinte Comisie Europene Jose Manuel Barroso. Acesta a folosit într-o declaraţie cuvântul “criză”. “Pieţele trebuie să rămână convinsecă facem paşii necesari pentru a rezolva criza”, a declarat Barroso.

Capacitatea guvernului american de a opri prăbuşirea pieţelor, sever limitată

Pe fondul creşterii economice fragile din SUA şi a şomajului ridicat, valul vânzării de acţiuni a pornit din SUA şi a continuat pe parcursul zilei în America. Analiştii apreciază că piaţa ar putea cădea în continuare, pe măsură ce investitorii analizează perspectivele sumbre de evoluţie a economiei. Atenţia este îndreptată asupra cifrelor alarmante ale şomajului pe luna iulie din SUA ce urmează să fie date publicităţii în cursul zilei de azi. Iar pe piaţă există voci care se întreabă dacă Rezerva Federeală Americană a făcut tot posibilul să repare economia şi dacă va putea să ia toate măsurile pentru a stimula creşterea economică.

Publicaţia Business Insider scrie că există o diferenţă între alte cutremure bursiere, precum cele din 2000-2002 şi 2007-2009, şi cel înregistrat acum. Rezerva federală americană şi-a tras deja majoritatea gloanţelor (ratele dobânzilor sunt deja la 0), deficitul bugetar este scăpat de sub control, ceea ce înseamnă că, de această dată, capacitatea guvernului de a face ceva pentru a opri prăbuşirea pieţei este sever limitată.

Ce s-a întâmplat joi

Bursa de la New York a scăzut puternic joi, principalii indici înregistrând pierderi de până la 5%, după cea mai slabă şedinţă de la începutul anului 2009, din cauza temerilor privind o posibilă nouă rundă de recesiune în SUA şi extinderea crizei datoriilor de stat în Italia şi Spania. Analiştii anticipează noi pierderi, deşi Wall Streeet a înregistrat corecţii în nouă din ultimele 10 sesiuni consecutive. Randamentele de pe piaţa secundară a titlurilor de trezorerie ale SUA cu maturitatea la doi ani au coborât la un minim record, investitorii căutând să se refugieze de problemele economice şi financiare de pe ambele părţi ale Atlanticului.

Indicele Dow Jones Industrial Average a închis în scădere cu 4,31%, iar Standard & Poor’s (S&P) a pierdut 4,78%, în timp ce piaţa Nasdaq s-a retras cu 5,08%. “Investitorii aruncă prosopul pentru că nu pot găsi linişte pe niciun front”, comentează un analist american. Indicele S&P 500 a scăzut cu peste 10% de la maximul anului 2011, atins pe 29 aprilie. Rulajul a fost aproape dublu faţă de media zilnică de la începutul anului, marcând cea mai intensă şedinţă busieră de la New York din ultimele 12 luni.

Numărul acţiunilor care au închis în scădere l-a depăşit de 19 ori pe cel al titlurilor care s-au apreciat. Pierderile au fost generalizate, iar mai multe acţiuni de referinţă au atins noi minime ale ultimului an. Bank of America a căzut cu 7,4%, iar Citigroup a pierdut 6,6%. Hewlett-Packard a coborât cu 5,1%. Scăderile din industria energetică şi a materiilor prime au fost mai accentuate decât în celelalte sectoare, în timp ce preţul petrolului de referinţă pentru piaţa SUA a scăzut cu 5,3 dolari, la 86,63 dolari pe baril. Banca Centrală Europeană (BCE) a indicat joi că va relua programul de achiziţii de obligaţiuni guvernamentale pentru a încerca să amelioreze criza datoriilor de stat din zona euro.

În Japonia, guvernul şi banca centrală au derulat, în aceeaşi zi, o intervenţie puternică pentru a tempera aprecierea yenului faţă de valutele de pe principalele pieţe de export. În Elveţia, banca centrală a redus miercuri dobânda de politică monetară pentru a stopa aprecierea francului şi a proteja exportatorii. Guvernul SUA va prezenta vineri raportul privind numărul angajaţilor din economie, un indicator urmărit îndeaproape de investitori.

Bursele, sub presiune de “ceva vreme”

Potrivit BBC, bursele au scăzut peste tot în lume. În Japonia şi Coreea de Sud principalii indici au scăzut cu 3,7%, în Australia cu 4%, iar în Hong Kong cu 4,6%. În Europa, principalii indici au scăzut cu peste 3%. “Frica este cuvântul de ordine”, a declarat pentru BBC David Cohen, de la Action Economics: “Oamenii erau de un optimism moderat că ne vom reveni în a doua jumătate a anului. Dar având în vedere că semnele de revenire întârzie să se vadă în SUA şi posibilele repercusiuni ale acestui fapt pentru economia globală, bursele au fost sub presiune de ceva vreme”.

  • Hotnews:

La marginea crizei. China si Japonia- apel de urgenta pentru cooperare. Sarkozy, discutii telefonice cu Merkel, Zapatero si Trichet. Rehn isi intrerupe vacanta si se intoarce la birou

China şi Japonia, au facut un apel de urgenta vineri dimineata la o cooperare internaţională mai stransa după căderea pieţelor bursiere, provocate de  temerile reintoarcerii recesiunii in SUA si de criza datoriilor din zona euro. Ambele state, importanti creditori ai SUA ar suferi efecte economice majore in cauza unei contagiuni in zona Asiei. Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, va avea tot vineri discutii telefonice cu cancelarul german Angela Merkel şi cu premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero, potrivit unei declaratii facute joi seara la Palatul Elysee.

Şeful statului francez va mai avea tot vineri o runda de discutii cu preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet. La randul lui, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, si-a întrerupt vacanţa pentru a reveni la Bruxelles unde se pare ca va organiza si o conferinţă de presă.

În Japonia, ministrul de finanţe Yoshihiko Noda a subliniat necesitatea de a se discuta deschis despre ceea ce se intampla pe pietele valutare, despre criza datoriilor europene si despre problemele economice ale SUA. Indicele bursei nipone a coborat la cel mai scazut nivel de la cutremurul devastator incoace. Australia si-a redus si ea previziunile de crestere. Petrolul continua sa scada. China spera si ea la o imbuinatatire a coordonarii mondiale pentru a face faţă riscurilor care decurg din problemelor legate de datoriile SUA si ale Europei, a declarat ministrul de externe Yang Jiechi. (…)

Bursele europene au reintrat pe rosu, dupa ce discursul lui Jean-Claude Trichet nu a reusit sa convinga pietele

Bursele europene au cazut puternic joi dupa amiaza, dupa ce declaratiile foarte asteptate ale presedintelui Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, nu au reusit sa convinga pietele, relateaza AFP.

Reluarea cumpararilor de obligatiuni emise de statele membre ale Zonei Euro de catre BCE, confirmata de Trichet intr-o conferinta de presa, nu a oferit suficiente asigurari pietelor care evolueaza pe rosu de mai multe zile.

Mai multi analisti spuneau ca aceasta operatiune de cumparare de obligatiuni, care ajuta tarile cele mai fragile, este o conditie pentru a readuce calmul pe piate. BCE nu a mai cumparat obligatiuni din luna mai.

[…]

Wall Street scade puternic. Dow Jones, la cel mai mic nivel din 2008

Bursa de la New York a cunoscut o cadere accelerata in sedinta bursiera de joi, piata reactionand la scaderea burselor europene, indicii din SUA care starnesc ingrijorare in privinta evolutiei economiei americane amenintata de o noua criza., potrivit AFP.

Potrivit cifrelor finale, indicele Dow Jones a scazut cu 512.76 puncte la 11,383.45 puncte, iar Nasdaq, dominat de actiunile pe tehnologie, pierde 136.68 puncte si coboara la 2,556.39 puncte. Dow Jones pierde in doar cateva zile de la sfarsitul lunii iulie aproape 1300 de puncte coborand la nivelul de inchidere de pe 9 decembrie 2010.

Si Indicele Standard & Poor 500 a scazut cu 4.78% (sau 60.27 puncte) la 1200.07 de puncte.

S-a vazut eroziunea si pierderea increderii investitorilor. Increderea in economie, increderea in piata, increderea in liderii politici“, a declarat Hugh Johnson de la Hugh Johnson Advisors pentru AFP.

Pe termen lung ar putea fi doar inceputul. Oamenii si-au pus intrebarea pe care trebuiau sa o aiba in cap inca de la inceput si anume cum va arata lumea cand vom retrage din piata banii tipariti suplimentar sau banii fictivi din sistem“, a declarat Cristian Sima, administrator la SIBEX. “Vom vedea ca statele europene nu se vor supara cand nu vor primi bani de la UE si se vor supara abia cand NU vor MAI primi bani”, a concluzionat acesta.

Criza datoriilor suverane se răspândeşte peste graniţele zonei euro, avertizează preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, transmite BBC.

Într-o scrisoare adresată guvernelor europene, oficialul CE le-a solicitat acestora să-şi dea “deplinul sprijinpentru zona euro.
Barroso a mai spus că guvernele trebuie să reevalueze rapid capacitatea Fondului European de Stabilitate Financiară pentru a reduce riscul de contagiune în zona euro. Acest fond a fost soluţia găsită, pe 21 iulie, de statele din zona euro pentru a lupta împotriva crizei Greciei, dar această decizie nu a fost ratificată deocamdată de toate statele membre.

Procedurile de aprobare trebuie accelerate pentru implementarea acestor decizii astfel încât Fondului European de Stabilitate Financiară să devină operaţional în foarte scurt timp“, a mai spus preşedintele Comisiei Europene.

Potrivit acestuia, piaţa obligaţiunilor italiene şi spaniole reprezintă “un motiv de mare îngrijorare“.

Italia şi Spania, prea mari pentru a fi salvate

Până în prezent, Grecia, Portugalia şi Irlanda, ţări de la periferia zonei euro, au avut nevoie să fie salvate. Comisia Europeană este îngrijorată că nu va reuşi să salveze Italia şi Spania, care sunt a treia şi a patra economii din zona euro.

Pieţele trebuie să fie convinse că luăm măsurile adecvate pentru a rezolva criza“, a declarat Jose Manuel Barroso.

Potrivit acestuia, pieţele enumeră, printre alte motive, incertitudinile economiei globale datorate creşterii economice şi ajustărilor bugetare din SUA, dar, în primul şi în primul rând, ele subliniază comunicarea dezorganizată şi caracterul complex şi incomplet al pachetului de salvare convenit pe 21 iunie.

În pofida soluţiei de salvare pentru Grecia, dobânzile la obligaţiunile spaniole şi italiene sunt în creştere, atingând, în această săptămână, cele mai mari niveluri de la înfiinţarea zonei euro încoace.

În timp ce criza datoriilor suverane din Europa ameninţă Italia şi Spania, Fondul Monetar Internaţional, partenerul autorităţilor din zona euro în misiunile de salvare de până acum, se întreabă dacă o implicare mai adâncă va periclita banii şi credibilitatea FMI, se arată într-o analizată realizată de ‘Financial Times’ (FT).

Dacă instituţia va menţine cota de finanţare de o treime oferită la pachetele de asistenţă financiară pentru Irlanda şi Portugalia, pentru resursele limitate ale FMI Spania va reprezenta un efort iar Italia este în afară de orice discuţie. Totuşi, susţine FT, cum zona euro are o nevoie disperată de credibilitate, care ar putea fi asigurată de implicarea FMI, instituţia cu sediul la Washington ar putea prelua rolul de lider în impunerea condiţiilor statelor care solicită asistenţă financiară deşi şi-ar reduce cota de finanţare. (…)

FMI dispune în prezent de fonduri de 280 miliarde de euro (400 miliarde de dolari), insuficinte pentru a ajuta şi Spania şi Italia, dacă se menţine modelul contribuţiei cu o treime la pachetele de ajutor extern pentru ţările din zona euro, folosit în cazurile Greciei, Irlandei şi Portugaliei.

Odată cu agravarea crizei din zona euro, FMI se întreabă dacă o implicare mai puternică va risca banii şi credibilitatea instituţiei, notează cotidianul britanic Financial Times.

Dacă se menţine modelul folosit pentru Grecia, Irlanda şi Porrtugalia, Fondul abia ar avea bani să ajute Spania, în timp ce pentru Italia nici nu s-ar pune problema, din cauza resurselor limitate. Totuşi, din cauza nevoii disperate de credibilitate a zonei euro, credibilitate care, consideră unii investitori, ar putea fi asigurată de FMI, Fondul ar putea prelua rolul principal în a impune condţii ţărilor creditate, în timp ce îşi reduce contribuţia financiară.

Spania este un candidat mai bun pentru ajutorul FMI decât Grecia, notează publicaţia, întrucât are un nivel relativ scăzut al datoriei raportate la PIB. Potrivit primelor estimări, o contribuţie a FMI la un pachet de sprijin pentru Spania s-ar ridica la 200-300 de miliarde de euro, în timp ce instituţia are disponibile în prezent fonduri de circa 280 miliarde de euro.

O posibilitate pentru Spania ar fi şi o linie flexibilă de creditare, instrument lansat de Fond pentru statele cu probleme ale balanţei de plăţi, dar cu economie solidă.

Italia este, însă, prea mare pentru ca FMI să aibă o contribuţie serioasă. Unii experţi susţin chiar că dacă Italia ajunge într-o criză de fonduri, atunci problema este deja una la nivelul întregii Europe, iar soluţia nu mai poate fi individuală.

FMI poate susţine economii medii şi mici. Nu poate sprijini zona euro. Asta va trebui să fie treaba Băncii Centrale Europene“, consideră Domenico Lombardi, fost reprezentant al Italiei la FMI.

Orice implicare a FMI în Spania şi Italia va fi privită cu suspiciune de unele state emergente, însă zona euro trebuie să importe credibilitate de undeva. Dacă liderii zonei euro îşi vor înghiţi mândria şi vor permite FMI să aibă mai multă putere pentru mai puţini bani rămâne de văzut, notează Fianancial Times.

  • Hotnews:

Primele de risc ale Spaniei si Italiei au atins vineri un nou nivel record

Italia a deschis doua anchete impotriva Moody`s si Standard &Poor`s. SUA au anchetat si ele cele doua agentii in 2008 si 2010, descoperind mari nereguli

Oficialii italieni au trecut la actiuni in forta impotriva agentiilor de rating, sechestrand in cursul zilei de joi  mai multe documente de la sediile diviziilor din Milano ale agentiilor de rating Moody’s si Standard & Poor’s,  anunta Reuters.

Cele doua anchete deschise vizeaza o prima plangere depusa impotriva Moody’s, imediat dupa ce agentia a publicat un raport referitor la riscul de contagiune al crizei din Grecia asupra bancilor italiene. A doua plangere a fost depusa impotriva Standard & Poor’s, dupa ce aceasta agentie a amenintat ca va retrograda ratingul suveran al Italiei din cauza nivelului ridicat al datoriei publice
Stirea se actualizeaza
Anchetatorii mai sunt interesati si de o serie de fluctuatii “anormale” ale actiunilor italiene, oficialii procuraturii precizand ca s-a cerut in mod oficial ca Autoritatea de reglementare a pietelor financiare italiene (Consob) sa furnizeze o serie de documente privitoare la inregistrarea celor doua agentii in peninsula. Masura este destinata “verificarii daca aceste agentii respecta reglementarile in modul cum isi deruleaza activitatile“, a declarat procurorul sef din orasul Trani, Carlo Maria Capistro, care se ocupa de aceasta ancheta. Standard & Poor’s a reactionat spunand ca acuzatiile sunt nefondate si ca isi va apara reputatia, munca de pana acum si echipele de analisti. De asemenea, Moody’s a anuntat ca va coopera cu autoritatile.
De asemenea, procurorii investigheaza daca au fost comise infractiuni in zilele de 8 si 11 iulie, doua zile in care Bursa de la Milano a inregistrat pierderi semnificative pe fondul raspandirii ingrijorarilor ca Italia ar putea fi deveni urmatoarea victima a crizei datoriilor.Italia nu este prima tara care a deschis actiuni impotriva agentiilor de rating, in SUA existand deschise mai multe procese in acest sens.

Senatul SUA a demonstrat anul trecut ca cele doua agentii- Moody`s si S&P lucrau “dupa ureche”

Aprilie 2010. Subcomisia permanenta a Senatului american care se ocupa de cercetarea cauzelor crizei a avut audieri (documentele le veti gasi mai jos). Cei care s-au prezentat sa isi spuna punctul de vedere au fost sefii agentiilor de rating Moody`s si S&P, care au contribuit major la adancirea crizei. In mai bine de 580 de pagini sunt descrise modalitatile baietilor “destepti” care acordau ratinguri dupa ureche si dupa cum le dicta lupta pentru cota de piata. Cand s-au trezit, au coborat masiv in cateva zile, mii de calificative de la AAA la junk. Azi erai vedeta pietei, maine erai retardatul ei. Fara a intra in detalii legate de mailurile interne (merita citite pentru a se vedea la ce duce competitia intre agentii si cum isi suflau contractele una, alteia), iata cateva dintre concluziile senatorilor americani.

1) Se foloseau modele de rating incorecte. Intre 2004 si 2007, Moody’s si Standard & Poor’s foloseau cifre „inadecvate” pentru a putea estima cat de mare era riscul in cazul ipotecilor rezidentiale.
2) Presiunea concurentiala ii facea pe angajatii agentiilor de rating sa noteze fals performantele clientilor lor.
3) Desi stiau ca ratingurile pe care le acordau ar putea insela investitorii,agentiile de rating continuau sa opereze cu cifre si modele incorecte
4) In ciuda profiturilor mari obtinute, agentiile de rating nu au investit in resurse care sa le imbunatateasca modul de notare
5) Cand au coborat masiv ratingurile a mii de companii in iulie 2007 si apoi in ianuarie 2008, au provocat un soc pe piata financiara, provocand pierderi consistente s contribuind la adancirea crizei. Uneori, ratingurile au fost coborate de la AAA direct la junk. In alte cazuri, desi angajatii nu recomandau ratinguri bune, conducerea agentiilor nota cu risc zero (AAA) anumite produse pentru ca doreau sa isi mentina clientul (in cazul la care ma refer e vorba despre elvetienii de la UBS)

Aici sunt documentele

Un remember mai riguros.  Numarate, cele mai multe stiri ale agentiilor privesc scaderi de rating

In 2008 se descoperisera cam aceleasi lucruri.  S-a facut si atunci un Raport, dar cu atata am ramas.

Potrivit unui studiu al FMI, intre 2006 si vara lui 2010 cele trei mari agentii de rating- Fitch, Moody’s şi Standard and Poor’s au publicat 71 de anunturi. Cele mai multe au fost scaderi de rating (29 cazuri), urmate de revizuiri (25 de cazuri) , combinatii intre acestea (16) si o analiza. Cei mai „vocali” sunt cei de la S&P (32 anunturi), urmat de Moody`s(29 stiri) si in final Fitch, cu 10 anunturi.

Cand agentiile iti reduc ratingul, de regula costul imprumuturilor pe pietele externe creste. Daca ti se reduce ratingul pana in apropierea limitei speculative (downgradarea Greciei de la A- la BBB + de catre Fitch in 08 decembrie 2009), efectul colateral se propaga prin contagiune si pe alte piete. Downgradarea Greciei de pilda, a dus la cresterea cu 17 bp a CDS-ului local dar si la cresterea cu cateva bp a CDS-urilor altor tari (Irlanda, cu 5 bp). Cat de “accurate” sunt aceste ratinguri si cum se propaga prin efectul Butterfly stirile proaste pe pietele financiare?  Un studiu al FMI poate fi cititaici.

Sunt agentiile de rating pompier sau piroman? – Politeia Europeana

Sau vezi care e impactul anuntarii ratingului asupra dobanzilor


Categorii

Acordul cu FMI, Criza datoriilor suverane, Criza mondiala, SUA versus Rusia, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “Panica in SUA, unde bursa din New York SE PRABUSESTE/ Bursele pe ROSU, CRIZA DATORIILOR depaseste granita ZONEI EURO/ Japonia si China fac apel la COOPERARE INTERNATIONALA/ Mai multa PUTERE pentru FMI pentru mai putini bani

  1. http://www.realitatea.net/saptamana-neagra-in-finantele-mondiale_859314.html

    Nicolas Sarkozy, Jose Luis Zapatero şi Angela Merkel discută despre proiectul obligaţiunilor europene, care presupune emiterea unor titluri de datorie comune statelor europene, garantate de către toate statele comunitare, cu scopul de a le permite economiilor cu probleme să aibă acces la împrumuturi. China a cerut vineri coordonare mondială pentru a evita o înrăutăţire a crizei datoriilor în Statele Unite şi Europa.

    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/saptamana-neagra-in-finantele-mondiale_859314.html#ixzz1UA8pxjOp

  2. Pingback: Comisarul Olli Rehn: CRIZA NU MAI E DOAR A EUROPEI, E NEVOIE DE UN RASPUNS MONDIAL
  3. Oare.. să-mi mai văruiesc debaraua? :-/

  4. eu zic s-o aranjezi bine si s-o umpli si de provizii, o conserva, un compot, sa fie acolo.

  5. @alin 7
    🙂

    O interpretare perfect contrară a ceea ce voiam să zic prin commentul off-topic. Interpretarea mea era: Am luat act, dar o să-mi văd de viaţă în aceleaşi condiţii ca până acum. (cuprinzătoară metaforă.. debaraua asta). Cât despre provizii, am depăşit odată această fază anul trecut, când am citit Cartea foametei, despre care am mai vorbit în alt loc, deci nu intenţionez să-mi perturb uzanţele logistico – alimentare, ca să nu-mi pierd minţile. 🙂
    O seară cât mai bună! Doamne, ajută!

  6. @utzu:
    d’apai si interpretarea mea tot asa era: sa ne vedem de veatza ca si pan’ acu’…(nu de alta da cu bursele n-am treaba, poa’ sa steie pe rosu pan’ la primavara).

    insa, hmm…bag sama ca am ramas ultimu’ mohican, numa eu mai pun la camara provizii de iernat pe sistemul “business as usual“.
    supermarcheurili astea v-a distrus bunele maniere taranesti.

    ma duc sa’m termin de asamblat sania de la ikea.

  7. Ultimu` mohican mei-bi,da` te previn ca mai sint si niscaiva vinetushi(caparexemplu` d`alde mua)pe tarlalele patriei care mai vineaza cozi de soricei prin…papadii 😉
    Poa` te fac un troc mai incolo daca tot iti asamblezi asemenea mijloc de locomotion.Sa-mi ierti bagareala!Vorba romanasilor din `steits`,no sa te mai badar(accent pe…caciulitsa 😀 )…

  8. Pingback: Astazi este Lunea Neagra a burselor?
  9. Pingback: INCEPE "FURTUNA FINANCIARA PERFECTA" ANUNTATA DE ROUBINI: bursele scad peste tot/ EUROPA PROMITE INTERVENTII MASIVE SI SEMNIFICATIVE/ Italia isi pierde si ea suveranitatea?/ AVEM IN ROMANIA TOATE INGREDIENTELE UNEI CRIZE MAJORE: interviu de exceptie despr
  10. Pingback: Raport Pentagon despre dezvoltarea militara a Chinei: RISCANTA PENTRU PREZENTA DOMINANTA A SUA IN REGIUNE
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare