ILIE SERBANESCU: FMI este agentul Marii Finante Internationale. Sarcina sa este sa apere CAPITALUL STRAIN si sa tina SALARIILE MICI in Romania (Video)
ILIE SERBANESCU: FMI se opune creşterilor salariale, este un agent de operare al Marii Finante Internationale
ILIE SERBANESCU: FMI se opune creşterilor… de medialert
Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici şi analistul economic Ilie Şerbănescu au fost invitaţii lui Radu Tudor, duminică, la “Punctul de Întâlnire”. Temele discuţiei au fost, printre altele, relaţia României cu FMI şi creşterile salariale din sectorul bugetar.
“FMI de multe ori au spus că măsurile Guvernului Ponta nu au fost bune şi de fiecare dată s-a dovedit contrariul. Noi cu FMI discutăm transparent. Am spus-o clar că nu se poate în România în 2016 să avem un deficit de 2,5%. Chiar i-am întrebat cum s-a ajuns aici. La urma-urmei decizia ne aparţine. Mai puţin plăcut este faptul că în intern, preşedintele României a criticat fără cifre, poziţia noastră ca şi stat, trebuie să avem o poziţie comună” a spus Eugen Teodorovici, referindu-se la opoziţia FMI de a creşte salariile în România.
Ilie Şerbănescu a explicat de ce FMI nu consideră oportune majorările salariale şi de ce Fondul se bucură de un statut special, nefiind doar o “bancă” aşa cum este percepută uneori.
“FMI este un agent de influenţă şi un agent de operare al Marii Finanţe Internaţionale. E o bazaconie că FMI e o bancă. Avem acum un acord cu Fondul, am luat vreun ban? Nu asta e problema. Dacă o ţară intră în faliment în primul rând îşi plăteşte banii la Fond. FMI nu a ajunge la masa credală, nu e o bancă. E un agent al puterii financiare. Ei nu sunt interesaţi decât de un singur lucru. Să apere capitalul străin într-o singură materie: ca salariile în România să fie mici. Guvernul nu are ce să facă, pentru că în urma intervenţiei FMI de ani şi ani de zile, partea de stat în economie a ajuns infimă. Singurul lucru pe care îl poate face Guvernul este să mărească salariile bugetarilor.
De la sistemul privat să nu ne aşteptăm la creşteri salariale. Cabinetul Ponta se îmbată cu iluzii, toţi caută să găsească bună-voinţă la capitalul străin, oferind cadouri.
Băgaseră un impozit minunat, taxa pe stâlp, au mârâit doi – trei şi l-au scos. De aici trebuie pornit, pentru că o asemenea împărţirea a PIB între muncă şi capital este odioasă şi nu există nicăieri în Europa. Acolo munca ia din PIB 60%. În România ia 30. Aşa ceva nu există. Încercarea de relaxare fiscală este greşită. O faci în ideea ca antreprenoriatului să îi oferi posibilităţi să convertească ceea ce nu îţi dă ţie, stat, în investiţii. Investiţii nu se vor face atât timp cât sunt salarii mici. Investiţii se fac ca să înlocuieşti forţa de muncă scumpă” a explicat Ilie Şerbănescu.
- ROMANIA IN REGIM DE COLONIE: impozite mai mici pentru firmele detinute de straini/ SALARII MICI LA PRETURI EUROPENE/ Investitii doar in STATUL POLITIENESC: Romania cheltuie disproportionat pentru “SIGURANTA SI ORDINE”, comparativ cu sectoarele de SERVICII PUBLICE
- LA 25 ANI DE COMUNISM (din emisiunea Punctul de intalnire – VIDEO). Economistul Ilie Serbanescu descriind CAPITALISMUL ODIOS practicat in Romania: “CEA MAI TERIBILA ASERVIRE DE TIP COLONIAL”. Semnal de alarma cu privire la soarta TRANSILVANIEI in noul context politico-economic
- ILIE SERBANESCU, “ultimul nationalist economic” ne avertizeaza aproape profetic: VOR TRECE LA GÂTUIREA VOASTRA…
1 Commentariu la “ILIE SERBANESCU: FMI este agentul Marii Finante Internationale. Sarcina sa este sa apere CAPITALUL STRAIN si sa tina SALARIILE MICI in Romania (Video)”