Stilul de viata al VEDETELOR MUZICII DE ASTAZI aduce moartea

7-09-2011 2 minute Sublinieri

Din revista “Familia ortodoxa”, nr. 7 (30)/2011:

O viaţă trăită la viteză maximă şi moartea de tânăr caracterizează de la începuturi şi până azi scena muzicii zilelor noastre. Recent au fost efectuate şi câteva studii statistice care au con­firmat amploarea fenomenului.

Unul dintre aceste studii1 a cuprins 321 de ve­dete rock, cercetând cauza morţii şi calculând vârsta medie la care au murit aceşti cântăreţi. Rezultatele au fost şocante: comparativ cu o durată medie de viaţă a americanilor de 75,8 ani, starurile rock au avut o viaţă de două ori mai scurtă, cu o medie in­credibil de scăzută, de numai 36,9 ani! Dintre cele 321 de cazuri analizate, cauzele decesului au fost: atacul de cord (42 de cazuri) (datorat în primul rând stilului de viaţă dezordonat, stresului şi, nu în ultimul rând, însăşi muzicii rock, cu nivelul ridicat al decibelilor de la concertele de gen) ca principal motiv, urmând îndeaproape supradoza de droguri (40 de cazuri), diverse boli (37), sinuciderea (cu un alarmant număr de 36 de cazuri din 321, deci peste 11%!), accidentele de maşină sau de motocicletă (35 de cazuri – motocicleta este iarăşi o emblemă a stilului de viaţă rock, iar beţia vitezei şi alcoolul de care sunt stăpânite multe dintre aceste vedete le-au adus moartea!), cancerul (25), accidente de avion (22), cauze necunoscute (21), asasinarea (18), al­coolul (9), înecul (5), tumori cerebrale (4), SIDA (4), otrăvirea (3), leucemia (3), electrocutarea (3), congestia cerebrală (3), arsurile (3), asfixierea (2).

Un alt studiu2, realizat de mai mulţi cercetători din Liverpool — Anglia şi publicat în prestigiosul Journal of Epidemiology and Community Health, a făcut cercetări asupra unui eşantion reprezen­tativ de vedete rock şi pop din America de Nord şi din Marea Britanie, ajungând la rezultate foar­te asemănătoare cu cele ale studiului înainte-menţionat: anume că aceste vedete sunt expuse unei probabilităţi de două ori mai mari de a muri prematur, comparativ cu oamenii obişnuiţi de aceeaşi vârstă!’

Studiul a cuprins 1064 de cântăreţi aparţi­nând genurilor rock, punk, rap, R&B, electronic şi new age, comparând vârsta la care au murit aceştia cu cea a morţii europenilor şi americanilor provenind din medii similare. Mark Bellis, con­ducătorul studiului, afirma că stereotipul ce-i caracterizează pe cântăreţii rock s-a dovedit a fi adevărat — drogurile şi petrecerile înecate în al­cool şi-au spus cuvântul… Vârsta medie a morţii cântăreţilor a fost de 42 de ani în cazul starurilor nord-americane, şi chiar mai scăzută — 35 de ani — în cazul starurilor europene.

Numărul alarmant de mare al vedetelor rock ce au murit şi mor la o vârstă tânără trebuie să fie un motiv de îngrijorare pentru noi toţi, având în vedere influenţa atât de semnificativă pe care o au aceşti cântăreţi asupra copiilor şi adolescenţilor. Aceştia din urmă îşi doresc să fie ca idolii lor – „zeii muzicii”. Tinerii îi venerează ca pe nişte super-eroi. Le cumpără albumele, participă la concertele lor, încearcă să se îmbrace la fel ca ei şi să le imite întru totul stilul de viaţă. Mulţi dintre ei îşi doresc să ajungă vedete muzicale. îşi doresc să experimenteze euforia pe care aceşti „idoli” pretind că o simt de fiecare dată când sunt pe scenă.

In realitate, însă, stilul de viaţă al acestor „eroi” ai muzicii contemporane este extrem de distrugător, ducând la o moarte prematură – după 10 sau cel mult 15 ani de la debutul beţiei pe care le-o aduce muzica lor. Euforia de a te simţi pen­tru puţin timp un mic „dumnezeu” nu are cum să ţină mult. Şi ce urmează după aceea? Omul rămâne pradă duhurilor ale căror însemne şi mărire le-a glorificat prin muzica sa, departe de Dumnezeul pe  care majoritatea rockerilor, de-a lungul timpului, L-au ponegrit…

Andrei Drăgulinescu

VEDETE VICTIME ALE ROCKULUI

Jimi Hendrix – supradoza, 27 ani; Elvis Presley – supradoza, 42 ani; Kurt Cobain (Nir­vana) – sinucidere, 27 ani; Michael Hutchence –   sinucidere, 37 ani; Al Wilson – sinucidere, 27 ani; Janis Joplin – supradoza, 27 ani; Jim Morrison (The Doors) – atac de inimă, 27 ani; Ron „Pigpen” McKernan (Grateful Dead) – alcool, 27 ani; Pete Ham (Badfinger) – sinu­cidere, 27 ani; Randy Rhoads (Ozzy Osbourne Bând) – accident de avion, 26 ani; Cliff Burton (Metallica) – accident de maşină, 25 ani; [Amy Winehouse  – 27 ani].

*

1* – http://www.avl611.org/rockdead.html

2* – M. Bellis, T. Hennell, C. Lushey, K. Hughes, K. Tocque, J. Ashton, Elvis to Eminem: quantifying the price offame through early mortality of European and North American rock and pop stars, J Epidemiol Commu­nity Health, voi. 61, nr. 10, pp. 896-901, octombrie 2007.


Categorii

Muzica, Pagini Ortodoxe, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “Stilul de viata al VEDETELOR MUZICII DE ASTAZI aduce moartea

  1. Mie mi se pare ca trebuie sa fie cu mila fata de acestia din industria rock/punk etc.
    Ei sunt exploatati de unii inselati de draci,care fac foarte multi bani de pe urma lor.
    E foarte probabil ca asa trebuie sa fie imaginea unei vedete de aceasta,sa atraga lumea mai mult si atunci se are grija ca acestora sa le fie procurate droguri,bautura,femei etc.
    Ar fi interesant sa se vada cat au crescut vanzarile in cazul mortii lui Amy Winehouse,sau a altora si cine a luat majoritatea banilor.
    Gasite la repezeala cu google:
    http://www.ibtimes.com/articles/187696/20110727/death-winehouse-rehab-record-sales-music-label-rehab-dead-dies-autopsy.htm
    http://www.christianpost.com/news/amy-winehouse-death-spurs-back-to-black-album-sales-52770/
    http://www.huffingtonpost.com/2011/07/25/amy-winehouse-albums-sales_n_908745.html
    E doar o presupunere.

  2. Faptul cel mai grav este ca atatia tineri ii iau drept model si ii urmeaza in cele mai sus enumerate: droguri, suicid etc.In Dumnezeu nu vor sa creada pentru ca nu il vad dar in aceste vedete cred pentru ca li se infatiseaza in fata ochilor ca niste idoli.Tinerii nu vor liniste vor zgomot.Inca nu am intalnit un tanar in aceste vremuri sa parcurga paginile unei carti in deplina intoarcere in sine si liniste…televizor, calculator, telefoane, totul trebuie sa functioneze si sa produca zgomot.Anul acesta in noaptea de INVIERE vis-a-vis de biserica, la miezul noptii cand preotul trebuia sa iasa si sa spuna ,,VENITI DE LUATI LUMINA,,s-au pornit petardele… pentru ca domnul primar a organizat petrecere(balci) chiar in fata bisericii intr-un moment atat de important pentru omenire.Unde credeti ca s-au dus tinerii, la balci sau la biserica?Si m-am intrebat, oare din atatia preoti din acest oras nu s-a gasit nimeni sa-i spuna d-lui primar ce pacat savarseste?

  3. Pingback: CE MUZICA E BINE SA (NU) ASCULTAM?/ Despre talente, talanti si… Romanii au talent - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: VIRGILIU GHEORGHE – conferinta video despre MECANISMELE DE MODELARE SI CONTROL AL IDENTITATII OMULUI CONTEMPORAN PRIN MASS-MEDIA - Recomandari
  5. Pingback: Cu o mana zidim si cu alta ucidem? (VIDEO) DE LA COPIII-EROI AI ROMANIEI, pilduitorii salvatori care isi pun viata pentru prieteni, LA PROMOVAREA INNEI, vedeta-marioneta propulsata pentru coruperea tinerilor, CA MODEL PENTRU COPII - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare