CE MUZICA E BINE SA (NU) ASCULTAM?/ Despre talente, talanti si… “Romanii au talent”
- Doxologia [Nicoleta Olaru]: E foarte important să alegem ce fel de muzică ascultăm
Sfântul Ioan de Kronstadt îi sfătuia pe tineri, în legătură cu muzica pe care aleg să o asculte, să fie atenţi la urmările pe care aceasta le are asupra sufletului: „Dacă sunetele aduc linişte în suflet şi sentimente curate, dumnezeieşti, atunci vă puteţi hrăni sufletele ascultându-le. Dacă însă sunetele nasc dorinţe trupeşti, îndepărtaţi-le cu totul şi să nu mai ascultaţi o asemenea muzică“. În continuare, pr. Ionuţ Gabriel Nastasă, asistent suplinitor la disciplina Muzică bisericească şi Ritual din cadrul Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, ne-a enumerat câteva criterii de care ar trebui să ţină seama un creştin când îşi alege muzica.
Părinte, după ce criterii ar trebui să-şi aleagă muzica un creştin?
Muzica a influenţat de la începutul omenirii sufletul şi mintea, cu repercusiuni pozitive sau negative, după caz. De aceea, e foarte important ce fel de muzică alegem să ascultăm. Creştinul trebuie să aleagă muzica aceasta care îl influenţează pozitiv, care îi creează linişte sufletească, pace, care să-l odihnească şi să-l încarce pozitiv, nu să-l obosească. Iată cum îi sfătuia Sfântul Ioan de Kronstadt pe tineri în legătură cu muzica pe care aleg să o asculte:
„Să nu vă lăsaţi atraşi de sunetul plăcut al unui instrument sau al unei voci, să fiţi atenţi ce urmări au acestea asupra sufletului vostru. Dacă sunetele aduc linişte în suflet şi sentimente curate, dumnezeieşti, atunci vă puteţi hrăni sufletele ascultându-le. Dacă însă sunetele nasc dorinţe trupeşti, îndepărtaţi-le cu totul şi să nu mai ascultaţi o asemenea muzică“.
Observăm aici o sinteză a tuturor criteriilor după care trebuie să ne
alegem muzica.
Muzica este ambivalentă, are două feţe: una angelică şi una demonică; ea poate să ne pună în comuniune cu Dumnezeu, dar poate şi să rupă această comuniune. Şi, dacă nu suntem atenţi, putem trece uşor de la efectul acesta, care a fost numit de catharsis, de purificare, pe care poate să-l aducă, la demonizare.
Să evităm melodiile zgomotoase
Şi acum, iată şi câteva criterii de alegere a muzicii, pentru ca aceasta să ne favorizeze liniştirea sufletească, pacea lăuntrică, starea de bine. Un prim criteriu ar fi cel al mesajului pe care îl transmite muzica – şi mă refer aici la muzica cu text. Bineînţeles că ar fi de preferat să ascultăm muzica ce conţine un mesaj creştin – muzica religioasă, cu temă creştin-ortodoxă, cu cele două variante: muzică psaltică şi muzica corală sau muzica pe mai multe voci.
Dar muzica pe care o alege un creştin poate avea şi un mesaj laic, care să nu se îndepărteze însă prea mult de trăirea lui creştinească, mesaje care descriu creaţia lui Dumnezeu, frumuseţea naturii, sau cele care descriu pe om şi viaţa acestuia, atât cu bucuriile lui, cât şi cu momentele de tristeţe, dar nu o tristeţe descurajatoare, ci una care transmite nădejdea salvatoare, care vorbesc despre obiceiurile bune ale românilor etc. La fel, sunt texte care descriu sentimentul curat al iubirii, în opoziţie cu foarte multe cântece care exaltează senzualitatea exagerată, care îndeamnă la păcat din cele mai fragede vârste. Aşadar, trebuie evitate cântările cu mesaje triviale, cu un conţinut obscen, precum şi cele cu îndemn la violenţă, la răzvrătire şi cele cu mesaje anticreştineşti, demonice.
Un alt criteriu este cel muzical propriu-zis, conturul melodico-ritmic al cântării, pentru că şi acesta influenţează echilibrul sau dezechilibrul nostru sufletesc. O muzică bună de ascultat trebuie să se caracterizeze printr-un echilibru al elementelor de limbaj muzical – mă refer la intonaţia propriu-zisă, la intervale, la ritm, la armonie, polifonie ş.a. Să căutăm muzica, acompaniamentul muzical care ne induce bucuria curată, buna dispoziţie, care ne îndeamnă să fim buni, evitând discursurile muzicale care provoacă tulburare sufletului sau frenezie trupului. Să le evităm deci pe cele cu ritmuri ciudate, zgomotoase, care predispun la acte imorale de tot felul.
Un alt criteriu se referă la locul şi momentul unde se ascultă muzica. Biserica este prin excelenţă locul unde ascultăm muzica folositoare sufletului şi trupului. Muzica religioasă o putem asculta însă şi acasă, în maşină, la locul de muncă.
Un ultim criteriu la care vreau să mă refer este dat de substratul psihologic şi spiritual, de cultura muzicală a fiecăruia – îmi place sau nu îmi place, mă regăsesc sau nu mă regăsesc într-un gen sau altul de muzică. Acest criteriu însă nu are un caracter absolut, ci unul subiectiv, de aceea este important să le avem în vedere în primul rând pe cele enumerate mai sus.
Muzica rock foloseşte mesaje anticreştine
Cât de nocivă este muzica rock?
Nu numai mesajul textului acestei muzici este de condamnat şi de respins, ci şi muzica în sine.Se folosesc foarte mult chitara electrică, diverse tobe, multe instrumente de percuţie, care creează o imagine sonoră foarte alertă şi cu un ritm tulburător, apăsător, care trezeşte instincte primare.Aceste ritmuri tribale, ancestrale îl determină pe ascultător sau pe interpret să se manifeste foarte ciudat, să se dezlănţuie într-un mod haotic, dând impresia unui demonizat chiar. Şi aici îmi vine în minte imaginea din Sfânta Evanghelie relatată de Sfântul Evanghelist Marcu, în capitolul 9, versetul 90, cu lunaticul care „se zvârcolea fumegând“.
Luând în calcul aceste aspecte, desprindem că muzica rock nu este recomandată pentru repertoriul creştinului, dimpotrivă, trebuie respinsă.
Acum, sunt unii care spun că un anumit tip de rock, cel care nu se manifestă prin aceste ritmuri, acele melodii care se apropie mai mult de blues-uri, mai liniştite, ar putea fi ascultate. Cei ancoraţi mai adânc în tradiţia Ortodoxiei le exclud şi pe acestea, considerându-le doar tentante, în vreme ce, în spatele liniştii pe care par că o induc se ascunde, de fapt, lucrarea celui rău care te-ar putea deranja mai târziu, stricându-ţi armonia dintre trup şi suflet. Eu rămân la îndemnul Sfântului Ioan de Kronstadt, că dacă nu-mi trezeşte pornirile trupeşti pe care să le manifest până la paroxism, le pot asculta pe acestea din urmă, evitând să dăm sentinţe cu caracter absolut.
- Ziarul de Iasi [Pr. Constantin STURZU]: Romanii au talent. Sau talant?
“Sa nu cadem in capcana de a crede ca tot ceea ce poate fi etichetat drept talent este, automat, un talant. Criteriul dupa care un talent este si talant il constituie modul in care manifestarea respectivului talent ne apropie de Dumnezeu, ne releva lumea vesniciei”.
Pe cat imi e cu putinta, in discutiile cu credinciosii caut sa aflu care mai sunt preocuparile lor, ce anume le mai capteaza atentia si interesul. Deloc intamplator, observ ca televiziunea joaca un rol important in viata lor, in sensul in care timpul petrecut in fata micului ecran depaseste, cel mai adesea, pe cel in care isi pleaca genunchii inimii la rugaciune. Asa am ajuns sa aflu de o emisiune de divertisment care inteleg ca a captat atentia multor telespectatori: “Romanii au talent“. Si am incercat sa ma aplec putin asupra fenomenului, preocupat fiind, in ultima vreme, de problema creatiei si a rolului sau in viata unui crestin. Punctul de plecare l-a constituit intrebarea: are vreo legatura cu viata de crestin a-ti manifesta talentul pe care-l ai intr-un domeniu oarecare sau trebuie sa neglijam acest aspect, tratandu-l ca neesential pentru mantuire?
Nu orice abilitate care te face mai deosebit fata de ceilalti este, automat, un talent, chiar daca poate fi (si uneori este numit) ca atare. Se poate spune despre o actrita porno ca este “talentata” sau de un hot de buzunar ca are “un talent” deosebit la a fura fara ca pagubitul sa simta acest lucru? Sigur ca se poate, dar asta nu inseamna ca e un “talent” care trebuie adus in fata lumii si valorizat pozitiv (din fericire, in cazul emisiunii la care ne referim nu s-a ajuns la astfel de situatii, desi au fost si alte momente, in afara celui mentionat, in care se punea mare accent pe ideea de a soca si/sau pe manifestari cu o vadita conotatie sexuala). Ca sa nu mai vorbim despre prezenta in emisiune a unor momente in care nu mai era foarte clar daca e vorba de talent uman sau de interventie a unor forte, sa le numim… ne-umane, ca sa evitam cuvantul demonice. Ar fi bine sa fie mai restrictivi cei din juriu cu prezenta unor “mentalisti” sau “magicieni”, daca nu vrem ca, intr-o buna zi, sa vedem (sau, ma rog, sa vada poporul telespectator) vrajitoare care sa se “produca” in direct, cu magie “neagra” sau “alba”.
Dincolo de aceste aspecte, cel putin discutabile, am remarcat situatii impresionante din punct de vedere uman, cum ar fi acea trupa care dansa, desi era alcatuita exclusiv din persoane cu deficiente de auz sau acele persoane cu meserii ingrate (cum ar fi cea de maturator de strada) care isi dezvaluiau nebanuite calitati, mult peste conditia lor sociala sau profesionala. […]
Mascariciul aplaudat de Hristos
[…]
Hristos insa a venit pentru tot omul din lume, indiferent de conditia lui sociala sau de preocuparile sale. Fiecaruia, El cauta sa ii vorbeasca pe limba lui. Nu toti pot fi oameni ai rugaciunii permanente (desi toti au, in mod potential, aceasta capacitate), dar unii fac din viata si din creatia lor o rugaciune. Regizorul rus Andrei Tarkovski spunea ca un film bun e acela dupa a carui vizionare iti vine sa te rogi, iar actorul roman Dan Puric vede in arta sa “un mod de a matura poteca ce duce spre biserica“. Si exemplele ar putea continua.
Cel mai relevant pentru problema in discutie mi se pare un pasaj invocat de “monahul Nicolae dela Rohia” (Steinhardt), intr-un articol din 1987, publicat in revista “Mitropolia Olteniei“. Este vorba de un fragment dintr-o nuvela a lui Anatole France, in care se povesteste cum seara, dupa o zi de truda si tumbe, un mascarici intra intr-o mareata catedrala, “isi scoate din traista uneltele lui de pehlivan si incepe a inghiti foc si a face tot soiul de nazdravanii in fata icoanei Maicii Sfinte cu Pruncul in brate, spre indignarea paracliserului, care se pregatea sa-l alunge cu aspra admonestare daca nu ar fi vazut, infiorandu-se, cum Preacurata coboara din icoana spre a-i sterge saltimbancului sudoarea de pe frunte cu propria-i marama, in vreme ce Pruncul rade si bate din palme“. Si, continua cel ce s-a convertit la crestinism in inchisorile comuniste, “intr-un fel ori altul suntem mascariciul de la Notre-Dame si toti slavim pe Hristos numai pe masura darului, puterii si priceperii noastre, potrivit stilului nostru, cum ar zice Blaga“. Cu alte cuvinte, cu siguranta vom fi si noi surprinsi la judecata sa vedem cum merg inaintea noastra persoane care au bucurat mult inima Domnului prin lucrarea lor, chiar daca nu era una explicit sau manifest religioasa.
Din aceasta perspectiva, revenind la ceea ce a generat discutia noastra, putem spune ca, precum alte popoare, romanii au talent, iar acest lucru s-a dovedit inclusiv in emisiunea cu acest nume. Mai ramane o singura problema de rezolvat: aceea de a transfigura talentul in talant. Iar asta tine de constiinta fiecaruia in parte, de modul in care fiecare intelege sa-si traiasca viata cu Dumnezeu, tinzind mereu catre inaltimile nesfarsite ale cerului, nu spre imbratisarea incorsetata a pamantului.
NOTA NOASTRA: Nu impartasim intru totul viziunea…. totusi destul de pozitiva si optimista a autorului despre potentialul “crestin” al unor asa-zise manifestari sau creatii artistice lumesti, precum si despre show-ul de la PROTV (care nu este doar spectacol, ci si o afacere cinica peste masura, exploatand la maximum emotiile si iluziile oamenilor si ajungand sa-si propuna si sa reuseasca sa prosteasca si sa hipnotizeze deja milioane de privitori, care se lasa vrajiti de escrocherii ieftine), dar am socotit util sa va propunem o parte dintre observatiile pr. Sturzu, spre reflectie asupra relatiei posibile dintre talent si talant; precum si a desfigurarii si deturnarii darurilor lui Dumnezeu in lumea noastra – inclusiv, sau mai ales, de catre aceasta industrie a divertismentului si a imaginii, cu scopuri evident de control si corupere morala colectiva – spre a sluji, in forma mai grosolane sau mai subtile, celui-viclean si ucigas de suflete.
Categorii
Pagini Ortodoxe, Parintele Constantin Sturzu, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismuluiEtichete (taguri)
Constantin Sturzu, Doxologia, Ioan de Kronstadt, marketing, muzica, pr. Ionut Gabriel Nastasa, rock, Romanii au talent, satanic, show, talanti, talentArticolul urmator/anterior
Comentarii
75 Commentarii la “CE MUZICA E BINE SA (NU) ASCULTAM?/ Despre talente, talanti si… “Romanii au talent””
VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>
Comentariile sunt inchise.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
@ carmen
Da,inclusiv cele cantate.
@ mihai
Incearca si pesmetul pt.ca numai cu lapte nimeni nu se maturizeaza(duhovniceste).
@tuturor care au timp sa ajunga aici cu cititul comentariilor
Trebuie sa ne gandim ca rugaciunea are mai multe trepte,chiar si dincolo de cea neancetata…Mai este rugaciunea curata,rugaciunea contemplativa(bineanteles ca pe acestea le experimenteaza unu la 10000 din cateva generatii sau poate si mai putin).
Ori,in momentul in care se ajunge la o rugaciune in care de fapt mintea nici nu se mai roaga ci contempla,in inima sau in descoperire pe Dumnezeu,despre ce muzica sa mai fie vorba?
In nici o carte a vreunui sfant care vorbeste despre rugaciune la nivelul acestor trepte inalte nu veti gasi vreun exemplu de ajungere la acel nivel prin intermediul muzicii.
Cineva poate spune ca exagerez,pt.ca in cer se canta totusi…Heruvimii si Serafimii inalta neancetat laude lui Dumnezeu prin muzica.
Dar oare aceea este muzica? Ceea ce au auzit sfintii carora li s-a dat sa asculte asa ceva,ei au spus clar ca la inima omului nu s-a suit si nu poate fi descris.Cand ei au descris psalmodierea ingerilor,au folosit un limbaj antropomorfizat,ritmurile divine ale trairii in imparatia cerurilor asimilandu-le cu ritmurile muzicii bisericesti…Poate gresesc,dar ceea ce vreau sa spun este ca discursul despre muzica de dincolo nu poate fi facut in comparatie cu muzica de aici.
Pe de alta parte avem exemplul Sf.Romano Melodul,Sf.Ioan Damaschin,Sf.Ioan Cucuzel(va sfatuiesc sa le cititi vietile) si altii,in care vedem ca Dumnezeu li se arata pornind de la talantul lor muzical si poetic.
S-ar putea ajunge astfel la rugaciunea contemplativa si prin intermediul muzicii bisericesti,dupa exemplul sfintilor de mai sus,dar muzica(bisericeasca,pt.ca de cea laica nu poate fi vorba) ramane totusi un mijloc,nu neaparat necesar,pt.ajungerea la treptele mai inalte ale rugaciunii.
V-am scris cuvinte inalte,desi eu ma tarasc in mocirla patimilor…,dar fara cateva faramituri de pesmet,din cand in cand,simt ca mor de foame,chiar daca nici mie nu mi-au crescut complet dintii tineretii duhovnicesti(ca la maturitate nu cred ca o sa ajung pana la moarte).
Deci cer iertare celor care nu se pot ridica la intelegerea celor de mai sus,iar pe ceilalti ii indemn la citirea cartilor care trateaza rugaciunea inimii,adica despre adevarata traire ortodoxa,pt.ca in ceea ce priveste lectura despre adevarata credinta cred ca este de ajuns Dogmatica Pr.Staniloae.
@Mihai:
Lucram la alte postari, de aceea nu am am vazut imediat comentariul.
@George Sorin:
A avea o parere inseamna a folosi invective? Nu trebuie sa fi cine stie ce delicat ca sa poti fi publicabil.
Cu ultimul meu coment este vreo problema?
@pr. Victor Agache:
Uf, nu, dar chiar se intampla sa nu le vedem instant… 🙂
@admin.
Iertati-ma!
@pr.Victor Agache:
Nu trebuie sa va cereti iertare, ne cerem noi ca nu suntem mereu “pe faza”. Doar ca cei care comenteaza si nu isi vad comentariile neaprobate nu trebuie sa se gandeasca numaidecat ca e o problema legata de continut. Daca e sa avem o alta parere sau sa nu fim de acord atunci o spunem.
@pr.Victor Agache:
Dar si marturisirea este o taina a veacului viitor ;-).
@pr.Victor Agache
De acord cu dumneavoastra. Nu am cautat si nu mi-am dorit o asemenea experienta dar, pur intamplator, am trait personal eceasta experienta a rugaciunii vorbite.
Prima oara cand mi s-a intamplat, ca de altfel si in urmatoarele dati, aceasta traire duhovniceasca, daca ii pot spune asa, a fost intr-o manastire.
Eram obisnuit cu acele rugaciuni care se canta in bisericile de mir si mi se pare cel putin netraitoare, rugaciunea “Tatal nostru” cantata.
Bineinteles, acesta este doar punctul meu de vedere. Rugaciunea Domneasca spusa intr-un ritm muzical, fie el si bisericesc, mi se pare o exteriorizare si nu o coborare in mine insumi. Acasa, pe strada, la servici sau oriunde ne aflam, nu cred ca exista cineva care sa spuna rugaciunea “Tatal nostru”, cu voce sau mental, cantata. Si fiind obisnuit cu o rugaciune profunda pe care o spui cel putin de 2 – 3 ori pe zi, atunci cand esti la biserica si aceasta rugaciune se canta, te concentrezi mai mult spre exterior, spre a fi in acelasi ritm, spre aceasi linie melodica cu ceea ce se aude in biserica si nu ma mai pot concentra la sensul si profunzimea acestei rugaciuni.
Mai intervine si lumina aceea puternica specifica bisericilor de mir care, parca intentionat ar vrea sa te trezeasca din contemplatie si sa te readuca la o “realitate lumeasca, pamanteana”, taind orice avant de profunzime duhovniceasca.
Trebuie sa intelegeti ca aceasta este doar o perceptie personala.
Cand am fost prima oara la manastire, in biserica era o lumina slaba, difuza, o lumina care provenea doar din ceea ce intra prin geamurile micute, de la lumanari si de la candele. Slujba era vorbita si nu cantata, iar tonul … era ceva care rascolea sufletul, ceva care trezea in mine acel sentiment de a te vedea in adevarata ta goliciune, acel sentiment prin care regreti tot ceea ce ai facut rau, acel sentiment prin care ai vrea sa strigi din tot sufletul: “Iarta-ma Doamne caci am gresit si fara tine nu pot face nimic. Asculta Doamne rucaciunea mea si miluieste-ma pe mine pacatosul”.
Stateam in genunchi, cu ochii inchisi si traiam tot ce vorbeau acei preoti si calugari … parca eram in cer. Nici nu trebuia sa privesc la ei, la altar, la ceilalti, “vedeam” si traiam tot ceea ce se intampla in acea biserica, de parca nici nu mai eram pe pamant.
Imi pare rau ca nu pot explica mai bine, dar ceea ce traiesti la aceste slujbe din manastiri, unde este lumina doar de la lumanari si de la candele, unde se vorbeste mai mult si se canta mai putin sau deloc … este ceva cu adevarat coborator in tine insuti si nu prea se poate explica prin cuvinte lumesti.
A nu se intelege ca nu merg la slujbele bisericii de mir ale parohiei de care apartin. Merg, dar daca as avea posibilitatea, as merge mai des la slujbele din manastiri.
ma gandesc ca acestea sunt sfaturi generale, dar e bine ca fiecare sa -si urmeze drumul dupa cum il calauzeste DUmnezeu in mod personal, fara sa forteze nici la stanga, nici la dreapta, conform varstei si situatiei duhovnicesti
@Pr. Victor Agache
“Cineva poate spune ca exagerez,pt.ca in cer se canta totusi…Heruvimii si Serafimii inalta neancetat laude lui Dumnezeu prin muzica.
Dar oare aceea este muzica?”
Parinte eu una va multumesc din suflet pentru invatatura, desi sunt superficiala si nu am mult timp sa dedic citirii tuturor articolelor caci am multe obligatii profesionale si de familie.
Am ales citatul de mai sus din ce ati scris, pentru ca sunt sigura ca acea “muzica” este de fapt miscarea energiei necreate, a Sfantului Duh, in inimile si glasurile Sfintilor, Serafimilor, Ingerilor !
Asa cum cred si nadajduiesc ca aceasta “muzica”, odata coborata in sufletul nostru, sa ne ajute sa rezistam veacurilor lumesti si sa ne mantuim cu totii.
Ma iertati, parinte, ca poate gresesc.
Pr. Victor Agache:
“Si tot pt. cei care mananca pesmet,inchei cu Sf.Isaac Sirul,care parca se adreseaza intentionat celor care mai au indoieli in ceea ce priveste muzica:
“Tacerea este taina veacului viitor…”.”
Ca una care incerc uneori si pesmetul – intotdeauna inmuiat in lapte ca sa nu-mi rup dintii 🙂 – as zice ca si cel care se pocaieste cu adevarat nu mai asculta muzica.
“bandit mistic”,
ce ati vrut sa spuneti?
Marturisirea nu e taina nici aici (cu inima se crede si cu gura se marturiseste), deci cum ar putea fi acolo?
P.S. Daca a fost o gluma din partea dvs imi cer scuze. In acest caz, nedumerirea mea nu mai are nici un rost.
Am citit multe din comentariile care s-au scris aici (nu ma refer la cel al par. Victor Agache) si trag concluzia ca m-am ratacit printre cuviosi. 🙂
Dar e bine daca se simte dorinta aceasta de indepartare de tot ce e lumesc. Eu, de ex., nu sunt atat de induhovnicita ca sa resping muzica care imi place, asa cum nu resping un peisaj frumos, daca am ocazia sa il admir, sau sa miros niste flori placut parfumate. Nu e rau sa ne indepartam de micile bucurii ale vietii daca ajungem la acel stadiu la care sa putem sa o facem, fara sa cadem in alte ispite. Dar pentru foarta multa lume (ma refer la crestini), cei cu ‘dintii de lapte’, aceste mici bucurii sunt cred eu necesare. De ce? Pentru ca exista mult urat in lume, multe necazuri, rautati, durere. Nu toti avem taria sa trecem peste acestea, refuzand micile bucuriii nevinovate.
De asemenea, sunt de parere ca nu tot ce este frumos este si “inselator” si duce la pierzare sufleteasca. Daca ar fi fost asa, ar mai fi facut Dumnezeu lumea atat de frumoasa? Ar mai fi facut florile atat de colorate si parfumate, oamenii atat de frumosi si intreaga natura precum este? De ce putem admira o floare, dar nu putem sa ascultam o melodie frumoasa? Nu ma refer la muzica care incita patimile de tot felul, ci acea muzica care ne bucura efectiv inima, care te incanta si chiar care te apropie de Dumnezeu (nu ma refer doar la muzica psaltica), caci exista si astfel de muzica. Pentru mine muzica a avut deseori si acest efect, am slavit deseori pe Dumnezeu, pentru bucuria pe care o simteam in suflet ascultand anumite melodii…
Fara muzica cred ca multa depresie ar fi in lume. Aici are un mare rol, si cei care sustin altceva cred ca nu au analizat mai in profunzime aspectul. Desigur, exista rugaciunea, exista pocainta, dar ganditi-va ca oamenii nu sunt niste masini, pshicul omului este destul de firav, de aceea cred ca pentru suflet, muzica e necesara. Desigur nu cea cu influente sataniste (prin versuri sau prin sunete joase, stridente), nici cea excesiv de ritmata, precum hip-hop, manele sau populara. Acestea sunt foarte lumesti, incita la la distractie, la zbantuire, de aceea si oamenii mai lumesti sunt atrasi de aceste genuri. Dar exista si muzica cantata din suflet, chiar foarte multe melodii, care chiar daca nu preamaresc in versuri pe Dumnezeu, exprima niste sentimente. Iubirea este printre cele mai cantate. Uneori simti ca te umpli de iubire pentru cei dragi uneori sau chiar pentru toti oamenii, pentru Dumnezeu si intreaga Creatie. De aceea, citind ce a scris vlad, spre ex., “daca asculti muzica care indeamna sufletul la pocainta, cred ca poti fi linistit; orice alta senzatie experimentezi poate fi poarta spre zgandarirea patimilor. ” – dar senzatia de iubire sincera, curata? tot spre zgandarirea patimilor sa fie?
“va arat inca o cale care le intrece pe toate”, “Dragostea nu cade niciodata”, “iubirea este deci implinirea legii”, (Din Sf. Ap. Pavel)
Cu ce este inselatoare o muzica frumoasa care te face sa iubesti mai mult? Nu inteleg, inselatoare in ce sens, atat timp cat nu se starnesc patimi, ci doar ti se bucura sufletul, Sim?
Ma iertati ca am indraznit sa exprim o alta opinie, poate sunt eu mai lumeasca, tot ce se poate… 🙂
@Mirela
“Cu ce este inselatoare o muzica frumoasa care te face sa iubesti mai mult? Nu inteleg, inselatoare in ce sens, atat timp cat nu se starnesc patimi, ci doar ti se bucura sufletul”
Uite-te la protestanti care canta in “biserica” lor muzica “inchinata” lui Dumnezeu pe acorduri cat se poate de lumesti, cu voci si instrumente, sufletul lor este super bucuros si fericit, se iubesc foarte tare, si canta dand “slava” lui Dumnezeu si dansand, atat pastorii in “altar” cat si participantii in sala….
Ce intelegi tu prin patimi , patimile nu sunt doar trupesti, ci si sufletesti, iar bucuria poate fi patima…
Iarta-ma, Mirela si nu mi-o lua in nume de rau, fiindca chiar nu am nimic impotriva ta, insa vreau sa te intreb, tu ai duhovnic ? Si daca ai, discuti cu el aceste idei ale tale…
Nu as vrea sa supar pe nimeni dar cred ca discutia a fost dusa spre sfere cam inalte si, in consecinta, cam nepractice pentru cei mai multi dintre noi (mai ales mireni).
Depinde cu ce masura masuram, ca sa spun asa … Desigur, daca este sa ne raportam la un nivel desavarsit sau aproape desavarsit (spre care, bineinteles, suntem cu totii chemati si catre care avem chiar obligatia sa accedem), lucrurile stau asa cum le-a descris pr. Agache. La acel nivel, multe lucruri si discutii nu-si mai au rostul.
Cand ajungi sa te aflii in rugaciune neincetata, in prezenta lui Dumnezeu … ce nevoie poti sa mai ai de muzica ? Evident ca nu mai ai. Asa cum nu mai ai nici de mancare, bautura, nici de nimic altceva.
Imi cer inca o data iertare, dar a pune probleme asa este ca si cum am discuta despre, sa spunem, ce romane este bine sau nu sa citim iar cineva ar veni si ar spune “pai daca ai reusit sa castigi rugaciunea neincetata sau daca tinzi macar catre ea, nu mai ai vreme de citit romane”. Bun, asa este, dar nu despre asta era discutia 🙂 ci, in fine, se purta pentru un alt nivel.
Imi amintesc de o pilda data, cred, de pr. Serafim Rose, care povestea de un tanar care s-a dus la un parinte imbunatatit pentru a se pune pe calea dezvoltarii duhovnicesti si a mantuirii. La un moment dat l-a rugat pe parinte sa-i dea canon de lectura duhovniceasca.
Parintele, i-a dat sa citeasca David Coperfield 🙂 Desigur, din partea ucenicului: soc, mirare, consternare. “Pai cum parinte, dar filocaliile, patericele, macar niste vieti de sfinti, acolo ?” (a se observa totusi nivelul ucenicului care, in loc sa faca ascultare, deci sa o ia de la treapta unu, incepuse deja sa-si ia la rost duhovnicul crezand ca stie mai bine).
Parintele i-a spus ceva de acest gen: “Pana nu vei reusi sa empatizezi cu sentimentele si trairile umane de baza, de bun-simt, ce se regasesc in cartea respectiva, restul nu-ti vor fi de niciun folos ci, mai mult decat atat, te vor putea chiar vatama f. rau”.
La fel cred ca este cazul si aici, cu discutia noastra …
Inca o data iertare.
Lucian,
De acord total cu ceea ce ai scris. Si ca sa nu mai despic firul in 4, as adauga doar atat, parafrazandu-l pe Sfantul Apostol Pavel: toate ne sunt ingaduite… dar nu toate ne sunt de folos.
Pana la urma, daca nu vom citi si carti bune si carti proaste, daca nu vom asculta si muzica buna si muzica proasta, daca nu vom asculta mai intai muzica inainte de a renunta la ea, cum vom putea afirma ca am facut o alegere libera? Si alegerea libera este de esenta credintei noastre.
Cand Sf Ioan de Kronstadt afirma sa indepartam muzica rascolitoare de patimi, de fapt aceasta recomandare implica o orientare a optiunii, pentru a nu ne rataci. Caci nu putem indeparta ceva de ceea ce inca nu ne-am atins. Si pe de alta parte, ceea ce unuia ii rascoleste patimile, altuia nu i le rascoleste. Optiunea trebuie sa fie intotdeauna personala. Cred ca ar fi bine sa ne ferim de generalizari si etichetari.
Iertati-ma!
@Lucian
Totusi cele inalte exista. Minunile sunt normalitate la Dumnezeu. Teologia noastra este plina de cugetari dumnezeiesti. Ortodoxia a fost intotdeauna martora acestui lucru, prin Sfintii cei cu har, prin Sfintele Taine de “zi cu zi”. etc.
Ma tem ca uneori alunecam in lumesc in defavoarea regasirii lui Dumnezeu in transcendent, dar asta este un semn al lumii cazute, si mai ales al vremurilor noastre. (nu ma refer la tine, doar in general) Dar, desigur, si cautarea celor inalte poate deveni o patima, daca nu una foarte periculoasa pentru ca alimenteaza excesele duhovnicesti (si trupesti) si pararea de sine.
Lumea exista si ea. Crestinul este nevoit sau voieste sa interactioneze cu lumea pentru a-si indeplini datoriile, sau a marturisi credinta. Insa niciodata Ortodoxia in sine nu va avea nevoie de ceva din lume, propiu-zis, si nici sa se amestece cu lumea, propriu-zis. Nu este NEVOIE sa cautam in alte parte, nu ca ne este interzis, sau ca trebuie sa fugim din lume (DE lume, da; dar nu DIN lume)
Altfel, dupa cum am spus in comentarii anterioare, problema cred ca este mai intai de discernamant duhovnicesc, si nu de estetica muzicii si nici chiar de ce muzica este potrivita pentru Biserica. Mai intai de toate intrebam, “de ce fac si daca e nevoie sa fac ceea ce fac acum?” Pentru ca in planul Mantuirii, lupta se da tot timpul si pe toate fronturile, de aceea mai intai incepem cu principiile dupa care adaugam detaliile (desi principiile si detaliile sunt egale in importanta, ordinea conteaza).
Poate a trecut neobservata aceasta remarca a Pr. Victor Agache”
“Multiubiti de Dumnezeu cititori ai acestui site,tipul de muzica pe care il ascultati este strict legat de starea duhovniceasca in care va aflati.”
@ Anonyma
Asa este, dar depinde si de intensitate. Sunt anumite lucruri pe care le poti si trebuie sa le excluzi chiar fara a le incerca niciodata (ex: drogurile, desfranarea de un anumit tip, crima, avortul, samd).
Nu cred ca muzica intra totusi in lista de mai sus. Poate doar cea foarte, foarte violenta (cea explicit satanica, black si satanic metal-ul si altele asemenea).
@Lucian
Eu cred ca tocmai, daca poti exclude lucrurile mari cum ar fi drogurile, desfranarea, trebuie sa le vezi si sa le excluzi si pe cele mici. Nu asa e logic?
Nu exista nici o logica sau regula care sa desemneze anumite genuri de muzica (sau doar cele foarte agresive/decazute) ca fiind potrivite Duhului ortodox, sau ca merita “incercate”.
Dimpotriva, Traditia noastra confirma o alta realitate, rugaciunea smerita si ascultarea fara cartire, dar si fara a-ti impune pareri/gusturi personale, care pana la urma face Traditia sa para subiectiva, discutabila, si mai rau, ineficenta in a ne Mantui.
(te rog, citeste si comentariul meu anterior la ce ai scris; e greu de observat pentru ca postasem inaintea ta, comentariile fiind aprobate impreuna mai tarziu)
@Lucian
Nu cred ca discutia a atins cote prea inalte :-), nimeni nu afirma aici ca ar fi ajuns la sfintenie. Si totusi nu trebuie sa uitam ca scopul crestinului este mantuirea, si deci sfintenia.
Or, daca pornim de la ideea ca nu suntem noi atat de induhovniciti incat sa putem renunta la a asculta orice gen de muzica laica, atunci nu vom ajunge niciodata sa facem primii pasi catre o stare mai profunda in relatia cu Dumnezeu.
Eu am crescut si am fost educata intr-o familie de melomani, muzica de toate genurile rasuna zilnic la noi in casa, fie ascultata la radio, casetofon, tv, fie cantata de membrii familiei insisi, vocal si cu instrumente muzicale.
Cu toate acestea, cand am descoperit prin intermediul internetului mai intai si apoi din lecturarea unor carti cumparate, scrierile sfintilor parinti, si datorita lor am inteles, cred si nadajduiesc, ce inseamna a fi crestin cu adevarat, nu am mai putut sa fac multe lucruri fara de care inainte gandeam ca nu voi putea trai, printre care si muzica laica.
Nu afirm ca niciodata nu am mai ascultat astfel de muzica, caci de exemplu daca ma aflu intr-un loc public unde se aude muzica, sau la o serbatoare in familie si se pune muzica, nu ma voi ridica sa plec tratandu-i pe ceilalti de necuviinciosi :-), dar in sufletul meu si in viata mea aceasta muzica nu mai are un loc privilegiat.
Nu cred ca am vreun merit la asta, pur si simplu mintea/firea mea s-au schimbat din momentul in care am citit file din Filocalia, si nu am mai putut face tot ceea ce faceam inainte.
Dar revenind la ce am inceput, cred ca trebuie sa tindem toti spre ce spunea parintele Victor Agache, aceea tacere care ne uneste cu Dumnezeu intr-o relatie unica si exhaustiva, fara de care nu-L vom putea cunoaste, intelege si iubi cu adevarat.
Iar aceea tacere presupune concentrare doar pe dialogul cu Dumnezeu, fara bruiaje :-), fie ele si placute auzului.
Doamne ajuta !
Lucian,
evident, credeam ca este de la sine inteles 🙂
Stai linistita Ioana,a fost o gluma! 😉
Hristos S-a inaltat!
Sunt total confuza in legatura cu aceste articole care critica rock-ul.Eu prefer sa ascult Scorpions si Roxette,in felul acesta tinad-o la distanta pe Lady GAGA.Si apropo!Ar trebui sa faceti si un reportaj impotriva ei!!Si a multor altora care din cate observ manipuleaza intr-un mod neplacut mintile copiilor.
Dragi parinti, ar trebui din cand in cadn sa va mai plecati si ascultati gandurile si sentimentele copilului dumneavoastra.Sa nu-i lasati pe Lady gaga sau pe spiderman sa devina mentorul copilului vostru.De ce sa nu fiti dvs un model in viata al acestuia?Ganditi-va ca copii dvs sunt tinerele madulare ale Bisericii Crestine si nu ar trebui neglijati din punct de vedere religios.
Multumesc pentru ascultare si Domnul sa va binecuvanteze pe toti!
Hristos S-a inaltat!
Mie lucrurile mi s-au parut destul de clare pentru cine a avut urechi sa auda. Comentariile lui Nicolae Mirean si al Parintelui Agache, au fost lamuritoare, chiar daca au pus in centru rugaciunea neincetata, erau multe alte mesaje relevante in scrierile lor care au trecut neobservate.
Eu as zice ca este vorba de lupta nevazuta, ca noi pe aici ne situam. Nu suntem noi in faza asa zisa de “despatimire”, cand, se presupune ca ne straduim sa scoatem din inima noastra patimile? Sau mai clar, in faza continua de convertire a inimii?
Fiecare va raspunde in fata Domnului pentru cum a ales sa-si duca lupta nevazuta pentru mantuirea sufletului. Si fiecare, din pacate, actioneaza asa cum ii dicteaza inima, mai mult sau mai putin impatimita.
Insa alt glas trebuie ascultat.
Daca constiinta zice ca muzica, filmul, cartea, prietenul, fapta, etc, e buna pentru mantuirea sufletului, atunci asa este. Sfintii Parinti zic multe, si pentru fiecare etapa a vietii duhovnicesti gasesti un cuvant, insa trebuie sa stii unde si cand se aplica, si nu de capul tau, te sfatuiesti cu duhovnicul sau cu oameni induhovniciti, dar si din cercarea duhurilor. Mantuirea nu e lucru usor de castigat, putin vor fi cei alesi, cum bine stim!
Ca si crestini ortodocsi practicanti, asa cum se presupune ca suntem, familiarizati cu ceva din scrierile Sfintilor Parinti, trebuie sa fim responsabili cu lucrurile pe care le promovam (asa cum bine ne-a atras atentia fratele Nicolae) ca fiind benefice sau nevinovate. Nu putem sa spunem ca este bun un film cu magie alba si neagra, cu figuri omenesti preschimbate in monstri, in care omul cu puteri magice este la loc fruntas, salvator al omenirii si, care fiind exceptional realizat, a “vrajit” intreaga lume. Nici nu vreau sa stiu ce a vazut fratele Lucian, benefic pentru un crestin la Stapanul Inelelor. Implicit filmul in intregul lui, cu muzica cu tot, a fost creat intr-un anumit duh. Desfatarea care vine de la acesta atunci oare cum o fi? Inselatoare au ba?
Sa nu uitam unde tintim: la mantuire sufletului nostru, dobandirea Duhului Sfant! Un om umplut de har poate sa simta dragostea asa cum este ea descrisa in Sfanta Scriptura, si, cum am vazut ca au iubit sfintii. O muzica buna nu iti poate da sentimente de dragoste, nici sa le creasca, nici sa le scoata la iveala! Omul cauta inafara lui lucruri de care sa se “agate” pentru a se manifesta si a simti senzatii si placeri, a-si face idei si pareri, a iesi dintr-o stare neplacuta. Cand de fapt omul trebuie sa intre inlauntrul lui, sa-L gaseasca acolo pe Domnul si sa lucreze impreuna cu harul lui, in rugaciune si trezvie. Aici e desfatarea cea mare. Caci, in aceasta lucrare, este numai bucurie, si pocainta e vesela, si mahnirea e plina de nadejde si amintirea harului (care mai vine, mai pleaca) e dulce.
Ma iertati, de vorba lunga, insa nu pot nici sa las sa se spuna ca ce e negru, este alb si invers. Caci nu zic de la mine, ci din Sfintii Parinti, care ne indeamna sa nu ne alipim inimile de nimic din cele lumesti si trecatoare. Una este sa spui, frate eu mai ascult si muzica laica, ma mai si uit la un film SF, mai citesc si o carte de filozofie, desi stiu/simt ca nu-mi e de folos, si alta e sa spui ca acestea sunt bune, si chiar ajuta la mantuire, la cugetarea de Dumnezeu, la simtirea dragostei, etc…
Va rog mult sa ma iertati, nu vreau sa va supar, ca dragi imi sunteti cu totii, insa eu am vazut cum am lasat filmele, muzica laica, intalnirile si invaturile nefolositoare, am ramas … in liniste. Iar in liniste, esti tu cu Domnul si cu patimile tale, care se vad mai clar si le poti identifica mai bine. Cat despre rugaciunea neincetata, aceasta trebuie sa fie minunata, Domnul sa ne ajute pe toti s-o dobandim!
Ma iertati, va rog… Domnul sa ne ierte greselile noastre, cele cu stiinta si cele fara stiinta!
Dragilor, la neâncetată rugăciune suntem chemaţi toţi, iar scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt după spusa sfântului Serafim de Sarov. Ortodoxia are zestrea ei proprie, zestre coborâtă din cer pe pământ, (taine, Har şi lucrare a Sfântului Duh ), zestre străină lumii. Ce ne dorim, căutăm, credem şi interpretăm noi cei botezaţi este una şi ce este ortodoxia autentică este alta. Firesc ar fi să căutăm numai cele ce-i aparţin ei şi numai ei, (cele autentice) şi numai pe acelea să le trăim, dacă vrem să fim ortodocşi cu adevărat. Spre paguba noastră şi spre desacralizarea şi decredibilizarea ortodoxiei noi căutăm ca să ne dovedim (şi să convingem ), că şi cele ce nu-i aparţin, duc tot acolo, că sunt deopotrvă cu cele ortodoxe, că fac bine, că aduc foloase etc. Ce vreau să spun va deranja cu siguranţă. Lăuntru mă îndeamnă totuşi să spun ce am de spus şi o voi spune în frica de Dumnezeu. Observ că din zi în zi ortodoxismul actual se depătrează de cel pe care l’am cunoscut în anii şi deceniile ce au trecut (la totate nivelele şi pe toate palierele). Am cunoscut părinţi înduhovniciţi. cu care mulţi ne lăudăm şi ne justificăm. Am văzut cum trăiau, ce gândeau şi ce păzeau. Dragilor noi nu trăim ortodoxismul lor, nu iubim ce au iubit ei şi nu lucrăm ce au lucrat ei. O spun în frica de Dumnezeu. Ei prin ce făceau se vedea limpede că îşi adaptau viaţa la ortodoxie, prin ce facem noi însă, adaptăm ortodoxia la viaţa ce ne-o dorim şi pe care o iubim. Unde se va ajunge ? Cât o vom adapta, prelucra, interpreta, împodobi şi îmbogăţi ? În primul comentariu am pomenit de chemarea la neâncetată rugăciune a sfântului ap. Pavel adresată tuturor, voind să spun că numai muzica autentic ortodoxă nu ne distrage de la rugăciune, că o susţine, că ne angajează şi ne înalţă la Dumnezeu şi că pe aceasta trebuie să o căutăm dacă voim să împlinim ce am făgăduit la botez şi să trăim ortodoxia. Orice muzică exaltă lăuntru omenesc, purtându-l unde omul se simte bine, deconectat, reconfortat etc, dar a spune că Dumnezeu este acolo unde îl duce acea muzică nu aş îndrăzni să spun. Desigur că aici ne spunem părerile personale şi tare mi-aş dori să fiu înţeles că nu vreau să supăr cu nimic pe nimeni, dar cred că multe ar trebui spuse mai întâi la duhovnic şi raportate la ortodoxia şi spusa sfinţilor părinţi, la ce este ortodoxia autentică şi la frica de Dumnezeu. Dragilor nu vizez pe nimeni şi nu vreau să aprid spiritele, ci vreau doar să înţelegem că nefăcând astfel. hrănim (şi noi) duhul ce creşte zi de zi în putere, duhul adaptării ortodoxiei la, ce ştim, credem şi interpretăm noi, ( şi care acum este deosebit de activ pe toate palirele bisericii). Dacă este să mă refer la muzică am spus şi cred că trebuie să cercetăm în ce duh sa creat (şi lucrează) muzica ce o alegem. Dacă dorim să găsim pozitivul în muzică… îl găsim (în orice gen) şi putem argumenta că nu ar face rău, sau prea mult rău sau că poate fi acceptat în viaţa noastră (deci şi-a fraţilor noştrii care citesc ce-am susţinut).Dacă noi avem puterea şi discernământul de a ne pune la adăpost oare toţi o au ? Oare nu ne gândim că prin ce susţinem, primejduim pe mulţi (prin părerile noastre) prin ce credem, acceptăm, suţinem, interpretăm şi argumentăm ? După unele opinii se discută la nivel de cuvioşi aici. Am uitat la ce suntem chemaţi ? Am uitat cu ce botez ne-am botezat ? Oare cui a spus Domnul “fiţi desăvârşiţi” nu celor ce vor crede şi se vor boteza ? Multe par bune, pentru partea de bine ce o au în componenţa lor, dar nu sunt ortodoxe. Însăşi minciuna are în componenţa ei adesea 99% adevăr (pentru că altfel nu ar fi crezută) dar nu este mântuitoare ci vinovată.
Mă înfricoşez când văd câte pătrund în viaţa ortodocşilor (cu motivaţii convingătoare) în viaţa bisericii pentru a o “deschide către lume” motivate de mulţi (şi importanţi) fără a înţelege că deschizâd-o către lume o închid către Dumnezeu. Să nu uităm că Domnul a spus că n
imic necurat nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Iertaţi îndrăzneala.
@Hrisanti,
Credeam ca se intelege ca nu vorbesc de muzica cantata in Biserica, cu atat mai mult cu cat vorbeam despre unele melodii care canta despre iubire si oamnei (nu cele inchinate lui Dumnezeu) si despre unele melodii pe care le ascult (desi rar) in timpul liber. Doar nu pun eu muzica in Biserica… In Biserica sunt anumite canoane care stabilesc ce fel muzica trebuie cantata la strana. Ca de multe ori, Hrisanti, intelegi complet gresit unele afirmatii, no ofense.
Bucuria sufleteasca eu cred ca nu este patima. Nu am intalnit nicaieri aceasta idee, ca bucuria sufleteasca ar fi o patima. Iubirea aproapelui, de exemplu, care ne bucura sufletul, este patima?!
Ce-i drept, nu m-am gandit ca daca ascult unele melodii frumoase, gen Enya sa spunem, savarsesc un pacat. Oi fi eu eretica, mai stii? Demna de a fi afurisita. In orice caz, in indrumarul pentru Spovedanie, nu am intalnit acest pacat. Si mai cred ca exagerezi foarte mult, si n-ar fi prima oara, ai aceasta tendinta.
E bine ca ai reusit sa faci asta. Eu sunt mai pacatoasa. Dar vezi ca a fi bun crestin presupune si alte lucruri, poate mai importante de atat.
@all,
Nu cred ca articolul vorbeste despre crestinii desavarsiti. Tindem la desavarsire, dar pana sa ajungem acolo sunt necesari niste pasi. Primii ar fi lepadarea de patimile cele de capetenie (mandria, mania, lauda de sine, parerea de sine, minciuna, zavistia, egoismul, etc) si renuntarea la pacate. Daca am reusit cu acestea, putem trece si la fineturi (printre care a nu mai face anumite lucruri mai banlae, precum ascultarea de muzica laica).
*banale
Hrisanti, probabil te refereai la pasajul acesta (ulterior mi-am amintit):
Cum spuneam, nu era vorba de melodii inchinate lui Dumnezeu, ci era vorba doar de o bucurie pentru care multumeam lui Dumnezeu.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/05/14/slava-lui-dumnezeu/
“Pentru toate – slava lui Dumnezeu!”
@Mirela
“Oi fi eu eretica, mai stii? Demna de a fi afurisita”
Cine a spus asa ceva ?
“Bucuria sufleteasca eu cred ca nu este patima. Nu am intalnit nicaieri aceasta idee, ca bucuria sufleteasca ar fi o patima. Iubirea aproapelui, de exemplu, care ne bucura sufletul, este patima?!”
Bucuria suflteasca poate fi patima, depinde in ce duh esti cand te bucuri.
Eu iti dadusem exemplul cu protestantii ca sa vezi ca si atunci cand muzica lumeasca este inchinata lui Dumnezeu, nu provoaca o bucurie sfanta, ci una care duce la un confort sufletesc, ceea ce nu permite protestantilor sa-si dea seama ca sunt in erezie….
Si apoi iubirea de aproapele, daca se traduce doar printr-o bucurie/exaltare a sufletului este o iubire patimasa care incurajeaza parerea de sine si dulcegaria, si nu are nimic de-a face cu iubirea crestina de aproapele.
Sunt de acord cu tine ca muzica buna lumeasca exalta sufletul, te face sa crezi ca iubesti pe toata lumea, ca te inalti la nivelul Creatiei prin aceste acorduri, ca te apropii de Dumnezeu pentru ca, nu-i asa, El a dat acest talent muzical oamenilor, dar…daca citesti Evanghelia, Patericul, Filocalia, adica scrierile de baza ale Traditiei si Bisericii Ortodoxe, ai sa vezi ca nicio invatatura nu se raporteaza la cele ale lumii acesteia, ci le considera inselari pe toate cele ale lumii acesteia !
@Mirela
“…datorita lor am inteles, cred si nadajduiesc, ce inseamna a fi crestin cu adevarat, nu am mai putut sa fac multe lucruri fara de care inainte gandeam ca nu voi putea trai, printre care si muzica laica.
E bine ca ai reusit sa faci asta. Eu sunt mai pacatoasa. Dar vezi ca a fi bun crestin presupune si alte lucruri, poate mai importante de atat.”
Iar interpretari gresite a ceea ce am scris…:-)
Nu am zis ca ma consider bun crestin si nici ca am ajuns eu sa fiu mai bun crestin decat altii, ci doar ca scrierile sfintilor parinti mi-au permis sa inteleg ce inseamna a fi crestin adevarat.
Ce sa mai zic…oare este bine sa rastalmacim cuvintele fratilor/surorilor…?
@Mirela
“In orice caz, in indrumarul pentru Spovedanie, nu am intalnit acest pacat. Si mai cred ca exagerezi foarte mult, si n-ar fi prima oara, ai aceasta tendinta.”
Sora, iarta-ma pentru tendinta de a exagera, dar nici nu te lasa pe urechea ca “Indrumarul de Spovedanie” este esenta crestinismului…si ca daca nu intalnesti acolo un pacat, el nu exista…
Hrisanti,
Nu de bucurie sfanta vorbeam. In orice caz slavoslovirea lui Dumnezeu este buna in orice situatie, indiferent de motivatie, si daca este din inima este primita, caci mai inainte de toate Domnul la inima noastra se uita.
Nu muzica este cea care nu le permite sa-si dea seama ca sunt in erezie…
Da, poate fi o iubire patimasa, daca se adreseaza celui drag, sotului sau unui prieten, dar poate fi si o iubire curata, si poate fi adresata altor oameni, in mod nepatimas. Desi nu inteleg cum incurajeaza parerea de sine, fie si o iubire patimasa.
Si muzica psaltica este cantata tot de oameni. Nu sunt de acord, ca tot ce este din aceasta lume este “lumesc” sau inselator. Cum nici corul de copii, sau alte melodii cuminti nu sunt inselari. Si, in general, cred ca orice pornire curata a sufletului nu este inselatoare. Este vorba de sensibilitatea sufletului omenesc, care vibreaza la lucruri frumoase.
Si o sa mai adaug un raspuns al unuia dintre admini, cand tot asa, s-a pus problema cantarilor lumesti (desi nevinovate), citandu-l dintr-o carte a par. Serafim Rose:
Hrisanti,
Dar e aberant sa consideri ca a asculta o muzica laica, linistita sau cuminte, este un pacat. Dar daca asculti o melodie ascultata de propriul copil, gen “vine, vine primavara”, sau “Povestea unui ciobanas”, sau daca canti copilului un cantec de leagan, e pacat?! De unde acest extremism, ca sa nu spun habotnicie? Extremele nu sunt bune, nu au fost niciodata. Una este sihastrul din munti, si alta este mireanul de rand…
Aici pot spune si eu “iarasi interpretezi ceea ce am scris”. 🙂
Nu am zis nicaieri ca te consideri bun crestin. Ci ca “ai reusit sa faci asta”, adica sa renunti la muzica laica. Si eu nereusind, sunt mai pacatoasa, de vreme ce a face aceasta reprezinta un pacat. Dar cand vorbesti de rastalmacire, fii atenta sa comentezi pe cuvintele celui cu care comunici, nu pe cuvinte inexistente. Pace!
@ Mirela
Si mie imi place destul de mult Enya 🙂 Nu in totalitate dar am selectate vreo 20 de piese care mi se par extrem de valoroase, din toate punctele de vedere. Nu cred ca este pacat sa asculti asa ceva. Desigur, cu masura. Orice gen de muzica, ascultat peste masura, este nociv.
Acum, chestiile astea, cum ca domne, te desfeti ascultand o muzica prea frumoasa, samd, mi se par, asa cum am mai spus, in mare masura nepotrivite pentru starea noastra duhovniceasca (sau, ma rog, pentru starea mea duhovniceasca, ca sa nu generalizez si sa vorbesc in numele altora).
Ii voi crede pe cei care le rostesc daca vor marturisi, cu mana pe inima, ca atunci cand se duc la cumparaturi pun in cos numai ingrediente pentru a-si gati fierturi fara niciun gust, care urmeaza a fi mancate numai asa, de dragul minimelor necesitati fiziologice.
@ Sim
“Nici nu vreau sa stiu ce a vazut fratele Lucian, benefic pentru un crestin la Stapanul Inelelor.”
Sunt f. multe lucruri benefice pe care un crestin, mai ales incepator, le poate invata din Stapanul Inelelor, atat din film cat mai ales din carte (filmul are anumite aspecte lasate nelamurite sau, mai mult chiar, exagerate intr-o directie pe care Tolkien nu a intentionat-o, cum ar fi asa-zisa “magie” a lui Gandalf sau a elfilor).
In fine, nu este aici locul pt. o asemenea discutie, desi ea ar putea fi una f. utila si interesanta.
In alta ordine de idei, au fost postate cateva link-uri cu anumite melodii. Putini au fost cei care s-au incumetat sa le analizeze, la modul pozitiv sau negativ. E ceva gresit, neortodox in melodia respectiva ? Foarte bine. Haide sa vedem ce. De ce ne e teama sa discutam ? Cum altfel ne putem cultiva discernamantul ? Nu asta trebuie sa face, pana la urma ?