Ilie Serbanescu: DACA ROMANIA CONTINUA PROGRAMUL FMI, VA RAMANE IN CRIZA PE VECI! Premierul Ponta la Viena, “capitala economiei romanesti”… (VIDEO)

19-06-2012 7 minute Sublinieri

INSOLVENTA HIDROELECTRICA: lovitura data “baietilor destepti” sau pregatire de privatizare?

Ilie Serbanescu, Cristian Adomnitei si Bogdan Chirieac la emisiunea 100 minute a Alessandrei Stoicescu (Antena 3).

Ilie Serbanescu:

– Alta masura din partea guvernului actual decat de a isi asuma integral programul negociat cu FMI de fostul guvern nu am vazut.

Daca Romania va continua cu programul FMI, va fi la fel ca si pana acum. Tot in criza va ramane, pe veci! Eu nu am vazut nicio modificare, in afara ca s-a obtinut indurare de la stapani ca sa se creasca salariile…

– Ce face dl Ponta la Viena? Acesti “investitori” au deja petrolul, bancile, gazele, toate materialele de constructie. Miza [lor] este pretul la gaze si exporturile pe care OMV vrea sa le faca din Romania.

– De ce sa cerem aprobare pentru taxarea profiturilor “neasteptate”? Sunt gazele noastre! OMV a depus plangere la Comisia Europeana pentru ca nu le dam voie sa exporte gazele.

Bogdan Chirieac arata ca OMV deja exporta gazele, indirect, din tara, printr-o centrala electrica pe gaz. De ce guvernele nu au reusit sa rezolve problema redeventelor de tara bananiera impuse companiei OMV?

Ilie Serbanescu:

– Salariile si pensiile sunt din zona reversibilului. Dar, daca dam Hidroelectrica, Cuprumin, CFR Marfa (asa cum a spus si noul ministru), acestea fac parte dintr-o zona a ireversibilului. Acolo trebuie sa facem ceva, daca mai vrem sa salvam ceva din aceasta tara.

– E o intreaga incrancenare legata de cine ne reprezinta la Bruxelles. Pai problema nu-i asta. Problema este CE reprezinta Romania la Bruxelles? Ce facem noi de 10 ani la Bruxelles? Am semnat dezastrul pe care il traim acum de cinci ani.

– Petrom a fost conditionalitate pentru acceptarea in UE [privatizarea companiei in schimbul acceptarii Romaniei la Bruxelles].

Guvernul şi OMV vor începe în perioada imediat următoare negocierile pe un pachet de măsuri prin care ambele părţi să câştige, autorităţile aşteptând ca investitorul să ajute Executivul să depăşească o perioadă dificilă, dar fiind conştiente şi de importanţa investiţiilor, afirmă premierul Ponta.

Premierul Victor Ponta a efectuat, luni, o vizită oficială în Austria, în care s-a întâlnit şi cu preşedintele OMV, proprietarul Petrom.

La întoarcerea în ţară, şeful Guvernului a arătat că nu poate prezenta multe detalii legate de această discuţie, precizând doar că subiectul principal a fost legat de capacitatea autorităţilor de la Bucureşti de a asigura în relaţia cu OMV atât predictibilitate, cât şi “un control într-o anumită măsură” asupra preţului carburanţilor. În acelaşi timp, tema discuţiei a fost legată şi de proiectele de investiţii în România aprobate de conducerea OMV pentru următorii zece ani, precum şi de litigiile rezultate din clauzele contractuale de privatizare a Petrom.

“Comitetul interministerial constituit de Guvern şi reprezentanţii OMV vor negocia în perioada imediat următoare fiecare punct. Eu am un sentiment pozitiv faţă de modul în care OMV nu doar că va investi în continuare, ci va participa alături de Guvern la efortul de a trece o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi social. Impresia mea este că va fi o situaţie de win-win”, a spus Ponta, precizând că autorităţile române nu vor ignora în negocieri faptul că OMV contribuie prin impozitele plătite şi reinvestirea profitului la crearea locurilor de muncă.

Şeful Guvernului a declarat recent că intenţionează să aibă o discuţie cu producătorii de produse petroliere privind suprataxarea veniturilor excepţionale, spunând că nu îi plac deciziile impuse cu forţa, dar că este o perioadă specială în care toţi trebuie să participe la “efortul ţării”.

Şi ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat că Guvernul pregăteşte un proiect de lege privind suprataxarea veniturilor excepţionale ale companiilor petroliere, care ar urma să fie aprobat până la finele anului şi aplicat din 2013.

Relaţia cu Austria a devenit vitală pentru România în condiţiile în care austriecii deţin poziţii-cheie în economia locală. În acest context, întrebarea cum să-ţi formulezi ţintele strategice vizavi de austrieci devine una crucială. Care este poziţia României, diplomaţia ei economică în atât de complicata situaţie din Europa?

Premierul Victor Ponta a mers ieri la Viena într-una din primele sale vizite în străinătate în calitate de prim-ministru, iar între întâlnirile oficiale urma să se numere aceea cu preşedintele OMV şi preşedintele Erste Bank. OMV deţine în România cea mai mare companie, Petrom, în vreme ce Erste contro­lează cea mai mare bancă din sistem, BCR.

Ce vrea premierul de la companiile austriece vitale pentru economia României? De fapt Viena este adevăratat capitală econo­mică a României pentru că aici se decide o bună parte a strategiei din bănci, asigurări sau petrol – austriecii controlând o bună parte a acestor pieţe de la noi.

“Aşteptarea mea publică de la aceste mari companii este să continue să investească în România, să aibă un parteneriat cât mai bun şi mai onest cu Guvernul şi autorităţile române şi, evident, ca în orice nego­ciere, să obţinem condiţii pentru România cât mai bune.”

Dar este suficient să spui că ai aşteptări publice de la astfel de companii care, prin poziţia pe care o deţin îşi pun puternic amprenta asupra economiei?

Austria este al doilea investitor străin în România, cu investiţii totale, la finele lui 2010, de 9,3 mld. euro. Dar, în aceşti ani de criză, investiţiile străine în România s-au prăbuşit. Nici Austria, supraexpusă pe economiile altor state, nu mai investeşte în alte părţi, dar, în condiţiile în care deţine în România cea mai mare bancă din sistem şi cea mai mare companie întrebarea este: cum optimizezi această relaţie astfel încât economia românească să nu sufere?

(…)

Cea mai mare companie din România este a austriecilor

Petrom, cea mai mare companie din România în 2011, este deţinută de austriecii de la OMV. Petrom a fost vândută de statul român cu 1,5 mld. euro, jumătate din sumă fiind de fapt majorarea de capital. Doar în 2011 Petrom a făcut un profit de 887 mil. euro. În primul trimestru al lui 2012 OMV Petrom a raportat un profit net record de 1,38 mld. lei (318 mil. euro), cu 65% mai mare decât în primele trei luni din 2011, în pofida crizei economice.

Asigurătorii austrieci au o treime din piaţă

Omniasig (care a absorbit BCR Asigurări) este liderul pieţei de asigurări din România cu subscriei de 1,2 mld. lei în 2011 şi este controlată de Vienna Insurance Group (VIG), unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări din Europa Centrală şi de Est. VIG mai controlează în România Asirom. Un alt grup austriac prezent în România este Uniqa, cu afaceri de aproximativ 100 mil. euro anual.

Controlează o bună parte a sistemului bancar

Băncile austriece controlează o treime din sistemul bancar din România. Grupurile austriece prezente pe piaţa locală sunt Erste – prin BCR, Raiffeisen, Volksbank şi UniCredit Bank Austria – reprezentată de UniCredit Ţiriac Bank. Subsidiarele grupurilor austriece din România au sub administrare active de peste 25 mld. euro. Austriecii susţin că şi-au păstrat expunerea pe România în ciuda crizei şi că vor continua să finanţeze statul şi companiile.

Lideri pe piaţa lemnului

Holzindustrie Schweighofer (companie controlată de omul de afaceri austriac Gerald Schweighofer) este cel mai mare jucător din industria lemnului din România, în faţa Romsilva, dar şi a concurenţilor austrieci de pe piaţa locală, Kronospan şi Egger. Toate cele trei firme austriece au afaceri de peste 100 mil. euro fiecare pe piaţa locală. Gerald Schweighofer mai deţine în România companiile Holzindustrie Schweighofer Baco şi Holzindustrie Schweighofer Panels.

Peste 2 mld. euro în imobiliare

Cu un portofoliu imobiliar de aproximativ 2 mld. euro, investitorii austrieci sunt cei mai mari jucători străini de pe piaţa locală de real estate. Immofinanz este cel mai puternic investitor austriac din acest segment (cu imobile de aproape 200.000 mp în Bucureşti) şi un jucător important pe segmentul de malluri (cu proiecte în Cluj, Arad, Piteşti şi Baia Mare). Al doilea investitor austriac în funcţie de portofoliul imobiliar deţinut în România este CA Immo (100.000 mp de birouri în Capitală), iar lista este completată cu Raiffeisen Evolution şi Sparkassen Immobilien.

***

Ilie Serbanescu, Bogdan Chirieac si Cristian Adomnitei pe tema insolventei Hidroelectrica (2).

Ilie Serbanescu:

– Chemarea in insolventa reprezinta neputinta si politica ne-nationala a acestor guverne, inclusiv pe plan managerial, pentru ca cea mai profitabila si reprezentand un monopol natural lasat de Dumnezeu romanilor sa ajunga in faliment.

Insolventa poate duce la faliment sau, si mai rau, poate duce la acapararea acestui patrimoniu de catre niste straini.

Bogdan Chirieac:

– Ne ajunge un Petrom (privatizat) in tara asta.

– Eu am inteles ca intrarea in insolventa a Hidroelectrica a reprezentat singura modalitate prin care sa poata renunta la contractele baietilor destepti.

– In astfel de contracte intre companii private si stat, companiile private au toate drepturile iar statul roman absolut toate obligatiile.

– Statul roman este total neputincios in fata acestor corporatii.

– Prin intrarea in insolventa se poate renunta, insa, si la aceste contracte care altfel nu se pot rezilia si fara a intra in vigoare clauzele de despagubire.


Compania Hidroelectrica, avand ca actionar majoritar Ministerul Economie, a cerut insolventa. O cerere prin care Consiliul de Administratie al societatii solicita inceperea producedurii de insolventa a fost inregistrata pe 15 iunie la Tribunalul Bucuresti.

Primul termen de judecata a fost anuntat pentru 20 iunie.

Daca Daniel Daianu, fost ministru al economiei nu gaseste o explicatie logica pentru intrarea in insolventa a unei companii profitabile, expertul in energie, Ionut Purica, explica cererea Hidroelectrica prin necesitatea renegocierii contractelor cu “baietii destepti”.

De cealalta parte, avocatii Gabriel Biris si Vasile Godinca-Herlea explica pentru Business24 ca procedura de insolventa este initiata de o companie aflata in incapacitatea de a-si achita datoriile cu sumele de bani disponibile. Potrivit avocatilor, procedura de insolventa nu are legatura cu profitabilitatea companiei.

Gheorge Piperea, managing partner Piperea si Asociatii a explicat pentru Business24 ca mizele initierii procedurii de insolventa pentru Hidroelectrica sunt pe de o parte o restructurare, prin reorganizare ajungandu-se la o privatizare mult mai simpla

Daniel Daianu: Eu nu gasesc o explicatie plauzibila

“Eu nu gasesc o explicatie plauzibila, o companie profitabila nu are cum sa intre in insolventa. Sa ne gandim si la aspectul juridic: cum poate o companie profitabila sa intre in insolventa? Credeti ca in Statele Unite o companie profitabila initiaza astfel de proceduri, pentru a-si renegocia contractele? Mai mult nu vreau sa comentez.

Gabriel Biris: Legea este aceeasi si pentru companii de stat si pentru cele private

“Nu orice companie intra in insolventa cand vrea ea; un judecator hotaraste daca compania indeplineste conditiile necesare intrarii in insolventa.

Administratorii trebuie sa dovedeasca starea de insolventa, ca veniturile generate de companie nu acopera obligatiile de plata a creditorilor si furnizorilor pentru urmatoarea perioada. Nu are nicio relevanta daca statul este actionar majoritar, legea este aceeasi si pentru companii de stat si pentru cele private”.

Ionut Purica: Hidroelectrica intra in insolventa si de maine apare Hidroelectrica 2, buna de luat credite

“Nu am vorbit cu oamenii de la Hidroelectrica, si cei cu care am vorbit spuneau ca nu stiu nimic. Dupa parerea mea personala, a fost si este in curs o negociere a contractelor facute pe termene lungi cu conditii restrictive, cu baietii destepti.

Deci, Hidroelectrica declara insolventa, de maine apare Hidroelectrica 2 si probabil datoriile se duc in alta companie. Noua companie va fi curata, buna de luat credite.

Probabil ca este o maniera de negociere la limita, ca sa poata gestiona contractele a caror intrerupere ar impune niste plati, penalitati.

Sunt de asteptat diverse tipuri de reactii si banuiesc ca nu se va inrerupe productia de electricitate din centralele hidro de la noi. Dar in conditiile date, probabil este un moment de refacere a structurii de energie din Romania, mai mult din punct de vedere corporatist, decat din punct de vedere tehnologic.

Gheorghe Piperea : Miza insolventei Hidroelectrica: Renegocierea contractelor cu “baietii destepti si privatizarea dupa reorganizare

“Nu difera in niciun fel compania cu actionar majoritar – statul, de o companie privata. Sa nu confundam profitabilitatea cu solvabilitatea si nici pierderile cu insolventa. Poti foarte bine sa fii pe pierdere si sa nu fii in insolventa pentru ca reusesti sa iti platesti datoriile la timp sau poti sa fii pe profit, sa zicem profit operational, dar sa ai datorii istorice care sa te preseze sa le platesti si sa nu mai poti face fata acestor presiuni, motiv pentru care te pui sub protectia tribunalului.

Deci nu este o legatura directa intre profitabilitate si insolventa. Pe de alta parte, din moment ce consiliul de administratie al unei societati face o cerere de insolventa, inseamna ca recunoaste ca este in insolventa, deci nu pot sa faca fata platilor pe care le au de facut in termen scurt.

Pe de alta parte, legea insolventei nu iti lasa optiune. Daca esti in insolventa, trebuie sa ceri in maxim 30 de zile de la data instalarii starii de insolventa deschiderea procedurii, pentru ca altfel intri in puscarie pentru bancruta si mai mult de atat, platesti toate daunele pentru intarzierea cererii insolventei.

Miza initierii procedurii insolventei este renegocierea contractelor cu acei cumparatori eligibli, pe care ii numiti “baietii destepti” si este o miza mai corecta, dupa parere mea decat ideea unei privatizari, care sa fie insotita de stergerea unor datorii la stat.

Stergerile de datorii sunt considerate, de regula, ajutor de stat si pentru a obtine de regula o aprobare, dureaza ani de zile. In al doilea rand, este si nedrept din punct de vedere social, pentru ca cele mai multe datorii de genul acesta, sunt datorii din CAS si CASS. Ceea ce inseamna ca sunt bani pe care firma ar fi trebuit sa ii plateasca, iar cei care lucreaza si vor deveni pensionari in curand, nu vor putea sa isi mai incaseze pensiile, pentru ca firma nu si le-a platit.

In procedura insolventei, nu poti sa faci nicio operatiune care depaseste business-ul obisnuit. In procedura insolventei, nu ai voie sa transferi sau sa vinzi active catre o alta societate. Poti face asta doar printr-un plan de reorganizare, faci o divizare a societatii, dar printr-un plan de reorganizare, votat de creditori, transparent.

Privatizarea, dupa parerea mea, la Hidroelectrica, era destul de dificila, dar prin reorganizare, se poate ajunge la o privatizare mult mai simpla. Plus ca, daca la privatizare este nevoie de manageri privati, foarte dificil de gasit, in procedura insolventei este inlocuit administratorul in functie cu un administrator de criza.

Casa de Insolventa Transilvania: O companie, chiar daca este profitabila poate sa aiba dificultati de cash

Insolventa nu tine neaparat de profitabilitate, ci tine concret de cash-flow si de lichiditatea firmei, si anume insolventa caracterizeaza imposibilitatea firmei la un moment dat, de a-si achita datoriile eligibile cu sumele de bani disponibile. Deci, teoretic, o companie chiar profitabila poate sa aiba dificultati de cash, caz in care este necesar sa ceara deschiderea procedurii de insolventa.

Odata deschisa procedura insolventei, restructurarea este mult mai facila decat in afara acestei proceduri, prin mecanismele pe care le da la indemana administratorului judiciar legea insolventei, a declarat pentru Business24 Vasile Godinca-Herlea, managing partner al CITR.

Legaturi:


Categorii

Acordul cu FMI, Gheorghe Piperea, ILIE SERBANESCU, Razboiul impotriva Romaniei, Transcrieri-Redactari, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “Ilie Serbanescu: DACA ROMANIA CONTINUA PROGRAMUL FMI, VA RAMANE IN CRIZA PE VECI! Premierul Ponta la Viena, “capitala economiei romanesti”… (VIDEO)

  1. O situatie de ” win-win ” ?!!!!!!!!!
    Pai ar fi prima din `90 incoace . Ha , ha , da` prosti ne mai cred , vajnicii nostri politicieni .

    Aaaa , stati , am inteles : nu se refera la noi ci tot la ei . Asa da , il cred .

  2. Pingback: Masonul Remus Borza, Marele Orator al MARII LOJE NATIONALE din Romania, numit administrator judiciar al HIDROELECTRICA in dosarul INSOLVENTEI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-12578445-ponta-petrolul-plagiatul-vine-beleaua-viena.htm

    Sa fie o simpla coincidenta faptul ca autorul a doua articole in cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), din 18 si 19 iunie , care se ocupa cu demascarea presupusului plagiat locuieste la Viena? Din informatiile redactionale ale FAZ despre autor, Karl-Peter Schwarz e nascut in Austria si in prezent transmite din Viena corespondente de presa pentru cotidianul german, pe teme politice si economice din Slovacia, Romania, Slovenia, Croatia, Muntenegru si Albania.

  4. Pingback: REGIMUL COLONEILOR IN TARA NIMANUI/ Legea Big Brother a intrat in vigoare/ Dreptatea si etica, ULTIMELE RAFINAMENTE ALE OLIGARHILOR SECURISTI/ Plagiatul si petrolul - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. http://cronicaromana.com/2012/06/21/hidroelectrica-tradare-nationala/

    Nu va mai chinuiti bieti oameni.

    Sunteti( ma includ si pe mine )din alta retea, nu observati ?

    Cum sa judecam noi chestiuni ce tin de politica globala?

    Sunt lucruri mult prea inalte.

    Acolo sunt oameni grei iar noi cei care comentam suntem bieti oameni cu maxim 400 de euro salariul. Slugi la slugile STAPANILOR .

  6. Pingback: SUSPENDAREA LUI TRAIAN BASESCU. Propaganda “loviturii de stat”si FONDUL PROBLEMEI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: BASESCU A FOST SUSPENDAT, DAR NU SE PREDA. EUROPA SI AMERICA FAC ZID IN JURUL SAU. Agentii minciunii si… cine conduce cu adevarat Romania? FARA ILUZII SI ALTERNATIVE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: Ilie Serbanescu despre amenintarile cu Europa si mersul cu para la Bruxelles: SUNTEM COLONIE! SARACII POT PIERDE DOAR LANTURILE! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: UE, noua URSS, isi ascute “mecanismele de control”, CALCAND IN PICIOARE SUVERANITATEA ROMANIEI si impunandu-si executantul zelos: TRAIAN BASESCU - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: Hidroelectrica: DENUNTAREA CONTRACTELOR CU BAIETII DESTEPTI. Cel mai spectaculos si intrigant fenomen al economiei romanesti - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: ILIE SERBANESCU despre MINICIUNILE FMI si EXPERIMENTUL ROMANIA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: ROMANIA: de 40 de ani COBAI IN LABORATORUL SOCIAL FMI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: Ilie Serbanescu: PRIM-MINISTRUL ADEVARAT AL ROMANIEI RAMANE F.M.I./ Marioneta PONTA calca pe urmele lui Basescu in urmarea agendei anti-romanesti: ARE CA PRIORITATE IMPOZITAREA AGRICULTURII! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: ANALIZA. Programul guvernului Ponta II: continuarea COLONIZARII ECONOMICE, EXPLOATARILOR MINIERE, GUVERNARII ELECTRONICE, STATUTULUI MINORITATILOR… - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: FMI in Romania. Care e miza noii misiuni? ILIE SERBANESCU: “ESTE VIZITA IN COLONIE A AGENTILOR DE VANZARI VESTICI. Ponta, ca si Boc, lustruieste pantofii FMI!” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: [update] - CUM ISI BATE JOC UNIUNEA EUROPEANA DE NOI, VASALII "CU DREPTURI DEPLINE"... Egalitate, dar nu pentru catei! Pentru ce pacate platim si la ce sa ne asteptam? - Razboi întru Cuvânt
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare