BASESCU A FOST SUSPENDAT, DAR NU SE PREDA. EUROPA SI AMERICA FAC ZID IN JURUL SAU. Agentii minciunii si… cine conduce cu adevarat Romania? FARA ILUZII SI ALTERNATIVE

7-07-2012 13 minute Sublinieri

Orice ar urma, nu e de bine pentru tara noastra...

Preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat de parlament cu 256 de voturi “pentru”. Referendumul pentru demiterea preşedintelui va avea loc pe 29 iulie. În această perioadă, preşedinte interimar este şeful senatului Crin Antonescu.

Băsescu va fi demis dacă la referendum votează în acest sens 50 la sută plus unu dintre cei care merg la urne.

Curtea Constituţională a analizat cele şapte capete de acuzare formulate de USL, fiind de acord  cu două dintre ele.

Traian Băsescu este în faţa celui mai greu meci al carierei sale politice. A mai pornit şi altădată cu şansa a doua, dar niciodată n-a avut de înfruntat un val de ură populară atât de mare ca acum. Timpul până la referendum este scurt şi, dacă nu reuşeşte un număr magistral de magie electorală, această cursă cu sine însuşi va fi, probabil, pierdută.

Cum va juca Traian Băsescu? Ne-a dat o primă sugestie în discursurile din Parlament din ultimele două zile: va încerca urgent să-şi găsească un duşman cu care să se bată. Ştie că este singura sa şansă: dacă se duce în faţa poporului să-l întrebe dacă-l mai vrea sau nu-l mai vrea, răspunsul este previzibil. Dacă însă îl va pune pe respectivul popor să aleagă din nou dintre două rele, atunci dl. Băsescu mai are o şansă.

Prin urmare, dl. Băsescu ştie că e rău şi mai ştie că poporul ştie asta. Singura sa soluţie va fi nu să dovească imposibilul, adică faptul că e bun, ci că există un rău mult mai mare, care ameninţă ţara aceasta.

Care este răul cel mare şi, foarte important, cum va fi el explicat pe înţelesul tuturor? Care va fi personificarea răului, astfel încât să scuipe în sân şi babele de la ţară?

În 2007, erau cei 322 şi mogulii. “322, daţi-ne preşedintele-napoi!” În 2012, sunt 256, care rimează cu Năstase. “256 sunt alături de Năstase”. De aici rezultă principala temă de atac: Răul cel mare este Sistemul hoţilor care anihilează Justiţia, desfiinţează instituţiile şi-i protejează pe corupţi. Guvernul Ponta i-a dat lui Traian Băsescu suficientă muniţie în acest sens, trecând cu bocancii peste instituţii şi reguli, în campania sa brutală de acaparare a puterii totale în România. Aşadar, USL şi-a tras până acum destule gloanţe în picior (şi unul chiar în gât) ca să-i creeze lui Traian Băsescu o solidă platformă electorală. O propagandă destul de primitivă spune zilele astea că preşedintele interimar Crin Antonescu îl va graţia pe Adrian Năstase. Poţi să-l suspectezi pe Crin Antonescu de multe lucruri, dar nu că are vocaţie de sinucigaş. Mi-e imposibil să cred că USL va face o astfel de eroare, ceea ce nu înseamnă că tema graţierii lui Năstase nu va face parte din campanie. Imaginea lui Ponta alături de Năstase va fi concurată poate doar de imaginea lui Cătălin Voicu bucurându-se frenetic şi felicitându-l călduros pe Crin Antonescu imediat după anunţarea votului celor 256. “256 – graţierea lui Năstase. Voicu şi cu Antonescu vor să scape de Băsescu”.

Recapitulăm ceea ce pare a fi filonul principal al campaniei lui Băsescu pentru referendum: penalii Năstase şi Voicu, garantaţi de Ponta şi Antonescu. Traian Băsescu, în seara aceasta: “Va fi imposibil ca impostorii şi hoţii să negocieze liniştea şi libertatea lor. Românii nu doresc liniştea din perioada Guvernului (sic) Iliescu, când s-au construit venele Sistemului, nu doresc Justiţie subjugată şi politic care protejează hoţii”.

Traian Băsescu va încerca să-l identifice pe Victor Ponta drept tatăl hoţilor, având drept argument plagiatul grosolan pe care acesta l-a comis. Operaţiunea este foarte dificilă şi, după toate aparenţele, sortită eşecului. Cum să-i explici poporului care a văzut toate grozăviile în anii ăştia în care s-au făcut mari averi din nimic că Victor Ponta a furat idei? De idei ne arde nouă? Alegătorii sunt mult mai reactivi, de pildă, la dl. Antonescu, preşedinte interimar, care n-a furat nimic, dar, cu toate astea, creează reacţii de respingere viscerală din partea susţinătorilor d-lui Băsescu. D-lui Antonescu i-a întors azi preşedintele suspendat spatele, lui i-a înmânat foaia pe care să-şi scrie demisia. Cum îl va identifica dl. Băsescu pe dl. Antonescu drept sursa răului? – iată o provocare şi un mister mai mari decât flacăra violetă.

Nu ştiu dacă domnii Ponta şi Antonescu au decodat zâmbetul inuman din seara aceasta al d-lui Băsescu, calmul şi sângele rece din spatele răspunsurilor pe care le-a dat jurnaliştilor. Orice adversar serios ar trebui să fie atent. Dl. Băsescu nu va ceda lupta şi se va bate feroce pentru poziţia sa. Se va lupta de unul singur, partidul său fiind, în acest moment, mai mult o piedică decât un ajutor, aşa abulic şi fără sânge în vene. Dl. Băsescu îşi va lăsa probabil adversarii pe drum, alegându-l pe final de campanie pe unul singur. There can be only one… Băsescu sau Antonescu? Răul pe care-l cunoşti sau răul ce va să vie?

  • Realitatea.net: 

Liderul PPE: La Bucureşti s-a produs o LOVITURĂ DE STAT

TRAIAN BĂSESCU, SUSPENDAT. Liderul grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul, consideră că înlăturarea din funcţie a şefului statului şi a preşedinţilor celor două Camere în doar patru zile, prin încălcarea regulamentelor Parlamentului, a Constituţiei şi legilor poate fi considerată lovitură de stat.

În opinia sa, nu se poate spune că a fost o luptă politică între doi adversari, ci “un atac concentrat împotriva instituţiilor statului, sistemului judiciar şi statului de drept”.

“Prim-miniştrii europeni nu ar trebui să acţioneze în contradicţie directă cu instanţele constituţionale, de asemenea judecătorii, la orice nivel, nu trebuie să se simtă intimidaţi în niciunul dintre statele membre al Uniunii Europene. Instituţiile europene ar trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că statul de drept este respectat în toate statele membre”, afirmă liderul grupului PPE.

Anunţ-AMENINŢĂTOR pentru România din partea preşedintelui PPE

“Votul forţat de suspendare a preşedintelui Băsescu este un alt act politic lipsit de scrupule pentru implementarea galopantă a autoritarismului de către premierul Victor Ponta şi coaliţia sa USL. În fapt, deşi Curtea Constituţională a declarat ieri (vineri, n.r.) că preşedintele Băsescu nu a încălcat Constituţia, USL tot a procedat la vot. Actele arbitrare ale USL – înlocuirea Avocatului Poporului, a preşedinţilor ambelor Camere ale Parlamentului, şi acum a preşedintelui ţării – arată dispreţ total faţă de statul de drept. Acei membri ai Parlamentului care au susţinut aceste acţiuni abuzive împotriva statului român, sau cei ce au permis desfăşurarea lor, vor trebui să dea socoteală electoratului lor la viitoarele alegeri parlamentare”, a afirmat preşedintele PPE, citat într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

El dă asigurări că instituţiile UE şi PPE nu vor permite ca România să să îşi piardă valorile europene şi să alunece spre autoritarism. Înşelătoriile de tipul plagiatului lui Ponta au afectat tranziţia spre democraţie greu câştigată de către România. În orice caz, un lucru este cert: instituţiile Uniunii Europene, PPE, şi toţi cei dedicaţi proiectului european şi statului de drept nu vor permite ca România să îşi piardă valorile europene şi să alunece spre autoritarism. Între timp, şi în ciuda schimbărilor de ultim moment ale legii referendumului, făcute cu dedicaţie de către USL, aşteptăm ca referendumul pentru preşedintele Băsescu să fie organizat şi desfăşurat în concordanţă cu principiile şi normele democratice general acceptate. Inutil de menţionat, că PPE va monitoriza fiecare pas al tuturor proceselor legate de referendum”, a adăugat Martens.

Preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat, vineri, de Parlament, cu 256 de voturi “pentru”.

Consiliul Europei cere opinia Comisiei de la Veneţia despre suspendarea lui Băsescu

Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, se declară îngrijorat de recentele evoluţii din România, în special de cele legate de suspendarea preşedintelui, şi a cerut Comsiei de la Veneţia să analizeze dacă aceste acţiuni sunt compatibile cu statul de drept şi cu democraţia.

“Sunt foarte îngrijorat de recentele evoluţii din România, mai ales de acţiunile Guvernului şi Parlamentului în legătură cu instituţii democratice. Am cerut o opinie Comisiei pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia, n.r.) din care România face parte, cu privire la compatibilitatea acestor măsuri cu principiile democratice şi cu statul de drept”, afirmă Jagland. citat într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX. Comisia pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei, cunoscută drept Comisia de la Veneţia, este un grup de experţi constituţionali care examinează modul în care ţările membre ale Consiliului Europei respectă standardele democratice.

Preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, aflat vineri într-o vizită în Malta, a condamnat în mod public evenimentele din România, în urma unei întâlniri cu premierul maltez Lawrence Gonzi, la Lija, relatează publicaţia Malta Today în ediţia electronică, potrivit Mediafax.

Van Rompuya profitat de oportunitatea de a condamna public România în cursul unei întâlniri cu presa la Villa Francia din Lija“, scrie publicaţia.

Sunt foarte îngrijorat cu privire la evoluţiile din România în ceea ce priveşte aplicarea legii şi independenţa sistemului judiciar, care sunt principiile fundamentale pe care se bazează Uniunea noastră”, le-a spus Van Rompuy premierului Gonzi şi jurnaliştilor, citat de publicaţia malteză.

“Îi voi contacta pe premierul (Victor Ponta) şi pe preşedintele (Traian Băsescu) pentru a discuta această problemă”, a continuat Van Rompuy, citat de Malta Today.

Preşedintele Consiliului European a sosit vineri dimineaţa în Malta pentru a purta discuţii cu premierul maltez în cadrul unei întâlniri decise la summitul de la Bruxelles, precizează publicaţia.

Preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat vineri seara din funcţie de către Parlamentul României, cu 258 de voturi pentru şi 116 voturi împotrivă. Această decizie a Parlamentului urmează să fie supusă unui referendum, pe 29 iulie.

Statele Unite şi-au exprimat “preocuparea” după destituirea [sic!, n.n.] preşedintelui român de către Parlamentul acestui stat membru al Uniunii Europene.

“Suntem preocupaţi de recentele evenimente din România, aliatul şi partenerul nostru în NATO, care ameninţă echilibrul democratic al puterilor şi subminează instituţiile independente precum justiţia”, a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland.

Parlamentul român a votat vineri pentru destituirea [suspendarea, n.n.] preşedintelui Traian Băsescu, coaliţia guvernamentală de centru-stânga (Uniunea social-liberală, USL) acuzându-l că a încălcat constituţia României, relatează AFP, citată de Mediafax.

Destituirea lui Băsescu va fi definitivă doar dacă este validată prin referendumul organizat la 29 iulie.

“Facem apel (la guvernul român) pentru ca acest proces să fie realizat în manieră corectă şi transparentă cu un respect scrupulos pentru statul de drept şi idealurile democratice”, a continuat Departamentul de Stat, aderând la poziţia Comisiei Europene care s-a declarat de asemenea “îngrijorată”.

Alte articole ce merita citite:

  • DW/Horatiu Pepine:

Parlamentul a votat a doua oară suspendarea preşedintelui

Presa între emoţie politică şi cunoaştere

Ar fi foarte nimerit astăzi dacă presa ar putea marca cu semne speciale ceea ce este analiză profesionistă şi ceea ce este campanie electorală; dacă afirmaţiile bine susţinute de fapte şi argumente ar fi publicate într-o coloană cu anumite caractere de literă şi propaganda de partid pe altă coloană, cu litere distincte.

De exemplu, se spune astăzi, pe toate canalele, ca şi cum ar fi o informaţie bine dovedită şi documentată, că prerogativele Curţii Constituţionale au fost limitate prin ordonanţă de urgenţă, fără să se arate în ce constă limitarea şi mai ales care este contextul ei. Se face iarăşi comparaţia cu Ungaria într-un mod general, nebulos, cu aerul că lucrurile sunt de la sine înţelese şi că este suficient ca ele să fie reafirmate. Este doar un exemplu, dar incendiul care a cuprins presa românească în ultimile zile ne poate furniza probe numeroase. Asemenea afirmaţii sunt legitime în campania electorală. Discursul politic de campanie recurge la aspecte emoţionale, la avertismente menite să provoace spaima şi, în general să determine anumite comportamente electorale.

Dar cu cât electoratul este mai puţin informat, cu atât devine mai uşor victima acestor exclamaţii şi avertizări în care adevărul şi minciuna sunt bine împletite, în aşa fel încât să nu poată fi uşor disociate. Şi de aceea, spre deosebire de discursul politic, prin esenţa lui părtinitor fără limite, presa ar trebui să asume misiunea clarificării lucrurilor, a disocierii adevărului de minciună şi a informaţiei de propagandă. Nimeni nu se poate sustrage părtinirii întru totul, dar articolele din prima coloană ar trebui să facă efortul de a rămâne pe cât posibil, şi pe potriva fiecăruia, în limitele adevărului demonstrabil.

Există cu siguranţă şi un alt fel de adevăr, unul care ţine fie de domeniul credinţei, fie de domeniul lucrurilor inavuabile. Chiar şi în politică, hotărârea pe care o manifestă unii politicieni, ţine de intuiţii pe care nu ar fi recomandabil să le rostească cu voce tare. Ca, de exemplu, sentimentul superiorităţii definitive a propriului grup politic, pe care îl promovează cu toate mijloacele, fie acestea şi cu totul injuste. Cum am putea explica altfel declaraţiile absolute ale unui politician care refuză explicit ideea alternanţei democratice la putere?

Dar presa nu poate avea ca obiect asemenea convingeri secrete. Ea trebuie să se limiteze la adevărurile demonstrabile, la cele care pot fi susţinute cu fapte şi argumente logic expuse. Presupoziţiile ascunse, jocurile înşelătoare de cuvinte, comparaţiile nebuloase şi, în general, toate procedeele sofistice ar trebui delegate explicit discursului electoral şi marcate cu semne speciale.

Prin urmare, dacă cele două tipuri de discurs s-ar putea distinge vizibil prin culori şi prin dispunerea diferită în pagină, s-ar face un progres extraordinar. Din acel moment ar dispărea suspiciunea care planează dramatic asupra presei în întregul ei. Dacă pe o coloană ar apărea articolele care caută să aducă un plus de cunoaştere şi pe altă coloană cele care caută să provoace un plus de emoţie şi de convingere politică, atunci toată lumea are avea de câştigat. Pe de o parte autorii din prima categorie ar scăpa de suspiciunea metodică cu care sunt receptaţi, pe de alta, autorii din a doua categorie ar putea intra cu onoare în categoria experţilor de campanie.

Sancţionarea României: o idee greşită

Invocarea articolului 7 din tratatul UE nu poate fi înţeleasă altfel decât ca formă extremă de presiune psihologică asupra mediului politic intern şi mai ales asupra opiniei publice. Este un fel de campanie electorală purtată până dincolo de limitele fireşti. Democraţia românească are multe şi grave defecte, dar din momentul în care UE, făcând atâtea derogări, a încheiat negocierile de aderare cu România în 2004, nu ar putea acum să declanşeze o procedură, care ar pune la îndoială propriile sale evaluări din ultimii ani.

De fapt UE avea posibilitatea timp de 3 ani, de la momentul aderării în 2007, să activeze o clauză de salvgardare, dar, aşa cum ştim, nu a crezut niciodată că ar fi cu adevărat bine să o facă. Mai mulţi politicieni europeni au solicitat în trecut Comisiei Europene să activeze clauza de salvgardare fie pentru România, fie pentru Bulgaria. De exemplu, politicianul german Gunther Krichbaum, care a criticat în aceste zile evenimentele de la Bucureşti, ceruse în 2008 activarea clauzei de salvgardare pentru Bulgaria, după cum unii politicieni olandezi solicitaseră acelaşi lucru pentru România.

Au existat mereu dezbateri încordate cu privire la situaţia ţărilor care aderaseră de curând, dar Comisia Europeană a fost mai reţinută, preferând să păstreze mecanismele de monitorizare, mai modeste, dar cu rezultate verificate. Sigur este faptul că nici astăzi Comisia europeană nu acordă României calificative superioare, dar mai multe rapoarte anuale succesive au consemnat progrese constante, după ce semnalaseră un regres în cursul anului 2007.

Aşadar după 7 ani de monitorizare neîntreruptă a României, a considera subit că toate aceste proceduri şi rapoarte anuale sunt caduce şi nerelevante ar fi cel puţin ciudat. Comisia Europeană este atentă la evoluţiile din România, dar nu poate să-şi submineze propria autoritate. Purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, a declarat de altfel pentru Mediafax, că “Raportul CE privitor la MCV în domeniul Justiţiei, care va fi publicat în a doua jumătate a lunii iulie, va include referiri la evoluţiile politice recente care au legătură cu statul de drept şi independenţa sistemului judiciar”. Totodată el a evitat să comenteze procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, subliniind că raportul va face trimitere la independenţa Curţii Constituţionale.

În aceste împrejurări în care România face pe mai departe obiectul unor rapoarte critice, fiind totodată ţinută la porţile Schengen, recursul la articolul 7 este cel puţin neadecvat.

Articolul 7 se referă la tot ce au putut imagina mai rău semnatarii Tratatului UE. Dacă un stat membru încalcă în mod grav valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană, şi care se referă la încălcări sistemice şi nu la cazuri particulare, atunci ţările membre pot recurge, după proceduri complicate care antrenază guvernele, Comisia şi Parlamentul european, la anumite sancţiuni, cum ar fi, suspendarea dreptului de vot în Consiliul European. Mecanismul este complicat, presupune, verificări, reverificări şi consultări largi, iar decizia suspendării unui stat membru se ia cu o majoritate calificată, care nu a fost precizată dinainte.

Dar o asemenea ipotetică sancţiune ar avea nu urmări pozitive, ci dimpotrivă efecte nefaste asupra democraţiei româneşti. Căci a interveni într-un proces electoral, în cele din urmă, aşa cum este referendumul de demitere, înseamnă să descurajezi sentimentele cele mai democratice.

Aşadar se poate vedea că la Bucureşti Articolul 7 este invocat cu prea multă frivolitate. O dezbatere distinctă despre natura şi calitatea democraţiei româneşti este însă cu adevărat necesară, dar ea nu poate fi purtată în ambianţa fierbinte de acum şi, cu siguranţă, opoziţia şi preşedintele Traian Băsescu nu pot fi arbitrul ei. Preşedintele care a declarat în repetate rânduri că nu va acorda USL dreptul de a forma guvernul nici dacă această alianţă va câştiga majoritatea (opunându-se, aşadar, unei fireşti alternanţe la putere), nu mai poate invoca astăzi Constituţia şi valorile democraţiei europene.

***

Nota noastra:

Cateva lucruri merita a fi remarcate, legat de ultimele evolutii politice din tara noastra:

1. Iata acum roadele lobby-ului fervent al presedintelui Traian Basescu pentru… crearea Statelor Unite ale Europei (SUE) si pentru multe alte teme ale agendei euro-atlantice. Rasplata nu se lasa asteptata, la nevoie: isteria halucinanta a “loviturii de stat” a capatat proportii continentale, facand din Romania un fel de subiect al zilei. O isterie propagandistica fara fundament si fara logica, destinata salvarii politice a unui singur om: Traian Basescu.

Contrar propriei sale declaratii, conform careia soarta Romaniei nu poate fi hotarata nici la Bruxelles, nici la Washington, nici la Moscova,  iata ca gruparea presedintelui face TOTUL pentru a implica eurocratii in salvarea puterii regimului Basescu. Asadar, UE (nu doar SUA) este chemata sa decida direct asupra politicii interne romanesti. Si asta nu pe chestiuni de agenda, nu pe chestiuni de legi sau ceva substantial, ci pentru o grupare politica, pentru un om. Deocamdata, agitatia maxima este facuta de liderul popularilor europeni, care face parte din aceeasi familie politica europeana ca PDL. Au luat atitudini Viviane Reading, comisar european de interne, Herman van Rompuy, presedintele UE si chiar si comisarul-sef Barroso ar fi transmis si el ceva. Este util de stiut ca van Rompuy si Barroso fac si ei parte din PPE, adica din randurile popularilor europeni, la putere acum si in Germania prin Angela Merkel.

Reactiile in serie ale liderilor europeni si ale Departamentului de Stat infirma total teza ca debarcarea lui Traian Basescu ar fi fost convenita cu puterile occidentale sau cu masoneria. Nu a fost convenit nimic, cel mult cealalta tabara si-a ”castigat”, cu chiu cu vai, o oarecare recunoastere fata de anumite grupuri de lobby corporatist americane, dar nu si fata de multe centre de putere politica. Si daca Traian Basescu are un asemenea suport international, ce pret trebuie sa plateasca oponentii sai pentru a isi castiga legitimitate in fata ”partenerilor” externi? Iar daca presedintele Traian Basescu a supravietuit politic, pe plan intern, cu pretul unui acord cu FMI, acum ce pret va trebui sa plateasca pentru a-si asigura acelasi sprijin extern in continuare?

2. Este absolut stupefiant sa constati cat de bine a functionat mediatic aparatul de comunicare (propaganda) al Cotroceniului. Tezele cele mai inepte posibil sunt prezente in materiale de presa occidentale, filtrand stirile legate de suspendare in sablonul electoral cu care presedintele va merge si in campania referendara. Este clar ca pe plan mediatic-extern batalia e castigata deja de Traian Basescu. Sigur, poporul prea putin conteaza in acest sablon unde se face vorbire despre sublimele si inexistentele “valori” ale “statului de drept”,  iar faptul ca nu se intampla nicio nenorocire, ci se voteaza, nu mai conteaza deja. E bine, strainii ne iubesc mult. Atunci cand in Romania s-a aplicat cea mai dura austeritate din Europa nimeni nu a scris vreun cuvintel despre cum un presedinte anunta nemilos taieri de salarii, de indemnizatii si ajutoare sociale. Se intampla la noi, nu la ei, de ce sa le pese. Le “pasa” acum, insa… cu costuri serioase.

3. Asa cum am spus si pana acum, principalul pericol al acestui eveniment politic o reprezinta incrancenarea cu care Traian Basescu se va agata de putere, fiind gata sa darame toata sandramaua Romaniei, utilizand toate armele politice si securistice posibile, doar ca sa isi pastreze putere, in ciuda lipsei de sprijin popular. Intr-adevar, cum spunea candva un jurnalist cunoscut marcat insa, recent, de o versatilitate bizara: presedintele ne arata ca e in stare de orice. In aceasta logica a zguduirii Romaniei de dragul unui singur om (abia aici se da adevarata lovitura asupra statului, adevarata lovitura de stat pe tipar carlist!).

De cealalta parte, sa faci din pricajitii lideri ai USL reprezentantii autoritarismului, ai hitlerismului parlamentar, ai dictaturii, intrece orice inchipuire. Pentru a fi dictator iti trebuie stofa si cu siguranta altcineva are acest potential. Oricum, dupa ce ani de zile sustinatorii neconditionati (decat, poate, de posturi si finantari grase de la buget) exclamau dezgustati ca cine vorbeste despre dictatura in cazul lui Traian Basescu exagereaza intr-un mod descalificant, se dau acum in stamba intr-un mod cvasi-delirant, mergand pana acolo incat sa faca propaganda externa nociva Romaniei, in ultima instanta, pe tema ”loviturii de stat” si a ”autoritarismului”.  

Oricum ar fi, va urma o batalie politica extrem de murdara, din care Romania va iesi foarte rau. Daca va fi demis prin referendum, probabil presedintele va avea grija sa faca praf si pe ceilalti si sa traga dupa el si guvern si partide si tot, ducand tara intr-un haos dezintegrator.

Daca va fi reconfirmat in functie, dorinta de razbunare va transforma regimul sau dintr-unul semi-dictatorial intr-unul dictatorial de-a dreptul, avand mana libera sa faca ce vrea in tara, de vreme ce a reusit sa convinga mediatic occidentul ca se intampla acum impotriva sa e o “lovitura de stat” sau macar o fortare a “statului de drept.”

4. Exista insa deja un rau care se produce si care nu mai poate fi reperat. Acest rau se numeste minciuna. Se minte cu o nerusinare crunta, si nu ne referim aici doar la un presedinte care pretinde ca… a spus intotdeauna romanilor adevarul, ci, mai ales, la cei care se pun in slujba unei vadite operatiuni de manipulare informationala.

Faptul ca sunt atatia agenti ai minciunii este foarte grav pentru noi, ca popor. Pentru ca, dincolo de Basescu, acesti propagandisti, care poate ca isi vor schimba maine stapanul, asta sunt: propagandisti ai minciunii. Si nu ne referim la jurnalisti care fac compromisuri sau care se mai inclina dupa cum bate vantul, asa cum a fost aproape de cand e presa in Romania cazul, ci la o noua generatie, care a venit mai ales in anii din urma, care scrie propaganda fara sa clipeasca, dintr-un foc, cam cum se facea in primii ani ai comunismului.

Sa se minta cu atata nerusinare si usurinta, in vadita contradictie fata de adevar, realitate, evidenta, este un semn foarte rau pentru noi (e foarte trist si ca destui din zona ortodoxa publicistica nu fac aceasta delimitare intre realitate si propaganda, preluand si ei tezele cotroceniste pe nemestecate). Iar cei care sunt mai slabi la minte sau mai slabi de inger, in fata unor minciuni spuse atat de categoric si de senin, de cele mai multe ori devin victimele manipularii.

5. Asa cum am spus-o de nenumarate ori, fondul problemelor pe care le are tara noastra nu sunt de natura politica sau partinica. Ci tin de strategia pe care conducatorii nostri o au fata de resursele noastre, fata de statul national si social (atat cat mai este…) si fata de situarea si riscurile noastre geopolitice. Cat timp cat nu exista nicio diferenta ESENTIALA (ci doar de detalii, de nuante si, cel mult, de viteza si de “zel”) intre agenda USL si agenda Traian Basescu, in aceasta privinta, trebuie sa fim foarte realisti: nu exista alternativa politica valabila pentru Romania, nu exista vreo sansa omeneasca de salvare din ghearele robiei masonice euro-americane care ne vrea pion geostrategic, colonie economica si teren de experimente sociale.

Prin urmare, ramane cum a tot spus ILIE ŞERBĂNESCU: România rămâne o colonie, indiferent de aşa–zisele „lovituri de stat”

Vizitele lui Ponta in SUA, organizate de aceeasi grupare penticostala care era influenta si in vechiul guvern PDL, consilierul sau american, Wesley Clark, vizita la Viena, adica la stapanii OMV-ului, acordul cu FMI si liberalizarea pretului la energie exact asa cum avea de gand si guvernul anterior, insolventa controversata a Hidroelectrica si punerea ei sub capastru mason, continuarea nestingherita (la ordin?) a aceluiasi proiect antisocial (doar cu mici modificari) al Legii Sanatatii si multe altele, sunt mai mult decat indicii, sunt confirmari – mult mai fatise decat ne-am fi asteptat – ale acestui fapt. Repede, mult prea repede s-a uitat de moratoriul pe gazele de sist, de Cuprumin si Rosia Montana, de nationalismul la care facea trimitere unul din liderii USL. Unde-i acum acest nationalism? Unde are Romania un punct de vedere propriu in ce se intampla astazi in Europa si in ce se intampla cu economia sa? Nu, ci continua aceleasi acorduri si negocieri cu FMI si continua cu aceleasi legi ale ”modernizarii statului”, cum ar fi privatizarea sanatatii.

Dar nu putem sa nu remarcam ca presedintele si-ar merita din plin demiterea in referendumul ce va urma. Cu adevarat, a urat si dispretuit acest popor, considerand ca nu il merita pe el, vizionarul “modernizarii” fortate.


Categorii

1. DIVERSE, Acordul cu FMI, Alegeri in Romania, Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei, Tradatori si lichele, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la “BASESCU A FOST SUSPENDAT, DAR NU SE PREDA. EUROPA SI AMERICA FAC ZID IN JURUL SAU. Agentii minciunii si… cine conduce cu adevarat Romania? FARA ILUZII SI ALTERNATIVE

  1. Daca ne este atat de greu sa scapam de un ticalos autohton, care va fi sansa cand toate se vor decide “centralizat” la nivel european ??

    Daca acum propagandei basiste i se poate opune (in oarecare masura) o anti-propaganda, cand toate vor fi centralizate, care va fi opozitia la varianta oficiala ?

    Zilele lui Basescu sunt numarate (de Hristos inainte de toate)..nu e vesnic, insa directia in care a indreptat barca e un iceberg.

    Daca toti parlamentarii liberali ar avea onoarea de a risca demisia (si chiar a demisia) atunci poate ca s-ar gasi in Sodoma 10 drepti….cum pana acum e doar unul cu oarecce demnitate,iar acesta poate se va salva cu fuga.

  2. @ c2:

    Foarte justa observatie. Avem “sansa”, iata, sa pregustam ceva, experimental si local, din ceea ce va insemna dictatura lui Antihrist. Mai ales din decembrie incolo va sufla vifor si urgie. Este cam ultima ora a acestui neam, asa presimtim si intrezarim…

    Da, nu are cine sa mai salveze onoarea si nu credem ca mai exista 10 drepti. Cand auzi ca la conducerea PNL, interimar, Antonescu il vrea pe ministrul economiei, Chitoiu, omul lui DR Rusanu, cel care nu stie cum sa dea de pomana mai repede aurul si cuprul romanesc si care o scalda cu “baietii destepti”… atunci cred ca intregim tabloul dezastrului, tradarii si al lipsei de alternative. Pana acum a fost apa de ploaie. De acum abia incepe jalea.

  3. Cand ai de ales intre doua lucruri rele, il alegi pe cel mai putin rau.
    Cred k si o conopida murata e mai buna decat basescu. El a fost un model de cum ar ptea sa se manifeste antihristul: minciuni sfruntate, ipocrizie cat cuprinde si mai mult- k o a doua fire, viclenie diavoleasca si dusmanie.
    Amintiţi-va cum promitea el marea cu sarea inainte de a fi ales presedinte, cum se batea cu pumnul in piept si, pe deasupra, lacrimile pe care le varsa (fata de expiratul stolojan, dar si in alte ocazii). Asa o sa faca si antihrist: o sa joace un teatru de o sa manipuleze pe toata lumea!

    Cat despre ceea ce scrie mai jos, nu zicea el k vrea o axă Bucuresti-Londra-Washington? Se pare k a realizat-o.
    “Contrar propriei sale declaratii, conform careia soarta Romaniei nu poate fi hotarata nici la Bruxelles, nici la Washington, nici la Moscova, iata ca gruparea presedintelui face TOTUL pentru a implica eurocratii in salvarea puterii regimului Basescu. Asadar, UE (nu doar SUA) este chemata sa decida direct asupra politicii interne romanesti. Si asta nu pe chestiuni de agenda, nu pe chestiuni de legi sau ceva substantial, ci pentru o grupare politica, pentru un om.”

    Si sa nu uitam nici de amenintarile lui basescu impotriva lui ponta: “…daca il mai gasesc prim-ministru” Se referea la perioada de dupa referendum in cazul in care va ramane in functie. Oare ce ii pregateste/ce i-a pregatit lui ponta?

    Acum se intelege mai bine de ce a spus parintele Dionisie Ignat ca “trebuie sa ne pregatim mai cu seama noi, poporul roman”.

    Deja basescu e intrat in istorie si in dictionare ca adjectiv ce denumeste un anumit tip de comportament.

  4. @ admin:
    Dacă îmi permiteți, ce se întâmplă în decembrie de „va sufla vifor și urgie”? Nu îmi dau seama, din acest motiv am întrebat…Mulțumesc

  5. @maia:

    Niste alegeri parlamentare ar trebui sa fie atunci.

  6. @maia:

    Din articol:

    dorinta de razbunare va transforma regimul sau dintr-unul semi-dictatorial intr-unul dictatorial de-a dreptul, avand mana libera sa faca ce vrea in tara, de vreme ce a reusit sa convinga mediatic occidentul ca se intampla acum impotriva sa e o “lovitura de stat” sau macar o fortare a “statului de drept.”

  7. Da..poate ca unele servicii…specializate… mai din Est au lucrat si ele…Si poate ca lucreaza in continuare pe aici…
    Sau e o strategie pentru a-i scoate pe romani din letargie, pentru a le oferi mai mult circ, atunci cand paine nu prea mai e ?
    Interesant ca rusii prevesteau acum cativa ani ca apele se vor tulbura (si) in Romania…Poate stiu ei ceva…de pe undeva…
    Pacat ca acest site se politizeaza excesiv, mai ales pe o parte a esichierului politic/ massmedia.
    Ar trebui sa nu mai credem tot ce se spune/ se scrie. Unii se pot da dusmani pe fata si in spate sa aiba afaceri prospere impreuna sau prin interpusi.
    Sa fim atenti mai mult la Dumnezeu, Sfintii Sai, la noi insine.

  8. @sandu:

    Efortul nostru a fost tocmai de a identifica acele articole cu adevarat obiective. In ceea ce ii priveste pe rusi, ei isi rad in barba si …ii dau dreptate lui Basescu, ba chiar nu fac altceva decat sa reia propaganda loviturilor la adresa democratiei si a loviturii de stat:

    http://romanian.ruvr.ru/2012_07_04/80239349/
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12729326-kommersant-rusia-romania-pregateste-demiterea-presedintelui-investitorii-reactioneaza-deja-negativ-tulburarile-politice.htm

    Asa ca e un moment rar de concordie interpretativa intre Est si Vest in ceea ce priveste actuala criza politica, privilegiindu-se naratiunea unei singure parti, cea reprezentata de Traian Basescu.

    Cat priveste politizarea, e sublima, doar ca lipseste cu desavarsire. Probabil nu aveti proprietatea termenului si confundati orice ATITUDINE cu o opinie politica. Este o mare diferenta intre cele doua.

    Daca ati fi citit cu atentie ati fi vazut ca ne intereseaza pe noi sunt efectele mari, inclusiv cele moral-etice, asupra Romaniei, nu mizele marunte ale actorilor politici implicati.

    Daca sunteti acelasi care faceti provocari, puteti sa va luati deja talpasita, usor, dupa ce mai cititi o data cele raspunse raspicat de aici in jos, pentru cei mai slabi de vedere (a mintii si a bunei credinte):

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/07/05/traian-basescu-suspendare-referendum/#comment-113624

  9. Pentru toti amatorii de conspiratii si de legaturi cu masonerii si agenturi straine:

    Daca ar fi sa facem niste conexiuni, cum devine treaba ca propaganda lui Traian Basescu este sustinuta cel mai puternic de Germania, de falanga dura a Ungariei Orbaniste (vezi inclusiv Tokes dar nu numai el) si este aprobata explicit si de Rusia?

  10. @sandu:

    Acest site are mai multe sectiuni, una din ele fiind cea de stiri (s-a mai tot punctat aspectul acesta, din pacate multi nu stiu pe ce lume traiesc). E de mirare cum cititori poate mai noi, in loc sa isi aloce o vreme sa rasfoiasca site-ul si sa vada ce si cum, se arunca imediat la pareri si comentarii. Curat duhovniceasca atitudine!

    In cazul in care nu stiti, articolele acestea ce trateaza problematica politichiei si a evenimentelor curente din spatiul romanesc au aparut in urma cererilor formulate de alti cititori ai site-ului; care cititori, desi mai vechi, culmea, acuzau ca adminii stau cu mainile in san si nu exprima o opinie cand “tara arde” (asta desi tara e in flacari de multi ani si pe site s-au tot scris articole si opinii despre ce se intampla in Romania).

    Poate, totusi, invatam si noi sa ne mai nuantam atitudinile inainte de a da cu parul aiurea in tramvai.

  11. @ Alin-7:

    Nu te mai osteni in desert! Provocatorii si turnatorii astia mai noi chiar sunt ‘nuantati’ si mai smecheri fata de altii mai vechi. Trebuie sa-si justifice si ei banii cumva, nu? Intai te atata sa vorbesti, apoi te cearta doct ca “faci politica” (ma rog, ca nu esti corect politic). Si e si pasionant, se pare, sa o faci pe “surprinsul” si “dezamagitul”, cand nu te numeri printre comentatorii anteriori si nu ai nici macar bunul-simt sa-ti dai o adresa de mail reala. Ei doar arunca o fumigena si fug repede in alte parti sa isi verse fierea, bietii de ei. Cam trist sa traiesti asa de murdar, zi de zi… Viata asta e scurta, totusi. Pacat de ei.

  12. nu ei, pacatele noastre dezintegreaza aceasta tara. Romania are una dintre cele mai mari rate ale avortului din Europa, daca nu cumva cea mai mare. Psalmul 105 spune foarte clar ce il asteapta pe un astfel de:

    “…
    35. … s-au amestecat cu neamurile si au deprins lucrurile lor;
    36. Si au slujit idolilor lor si s-au smintit.
    37. Si au jertfit pe fiii lor si pe fetele lor idolilor,
    38. Au varsat sange nevinovat, sangele fiilor si al fetelor lor, pe care l-au jertfit idolilor din Canaan si s-a spurcat pamantul de sange.
    39. S-au pangarit de lucrurile lor si s-au desfranat cu faptele lor.
    40. Atunci S-a aprins de manie Domnul impotriva poporului Sau si a urat mostenirea Sa.
    41. Si i-a dat pe ei in mainile neamurilor si i-au stapanit pe ei cei ce-i urau pe ei.
    42. Vrajmasii lor i-au asuprit pe ei si au fost nefericiti sub mainile lor.
    …”

    Solutia e simpla si este data tot in aceast psalm: sa-si intoarca poporul acesta din nou fata la Dumnezeu si sa se roage, sa lase idolii lumii acesteia carora le slujeste neincetat si sa caute sa ii slujeasca neincetat lui Dumnezeu

  13. @Dragos:

    Nu armata, insa iata, ce prompti sunt acesti eurocrati, cum profita ei de cea mica turbulenta, fie economica, fie politica, pentru a pretinde, iara si iara, mecanisme europene constrangatoare suplimentare… Democratie, a zis careva? Suveranitate? Sa-si decida romanii soarta? Nuuu, ci valorile europene! Care desigur, sunt asa, impersonale, ca o stafie care bantuie, pe modelul vechiului marxism, dar care se intrupeaza in atatia agenti si revolutionari de profesie.

  14. “Curat murdar! dar umflati-l!” Din ce opera literara face parte expresia?

  15. @nelu:

    E altfel:

    “Curat violare de domiciliu! Da’ umflaţi-l!”

    http://www.romanianvoice.com/poezii/teatru/ilc-scrisoare_pierduta-actul_2.php/

  16. toate relele din tara asta sunt oricum dirijate de cineva,iar noi putem doar sa “aplaudam” sau sa “comentam”…doar la tv ….este foarte clar ca Romania este acum la discretia anumitor grupuri cu influenta atat economica cat si politica ce sunt direct implicate in conducerea si jefuirea tarii prin “papusarii” ce-i coordoneaza din umbra…CURIOS este ca cei ce ne COORDONEAZA clasa politica au aceleasi radacini se pare….iar “ai nostri” politicieni merg acolo pe rand, nestiind poate ca de fapt ei bat la aceeasi USA , cu intrari SEPARATE , cersind puterea ,putere ce o va obtine acela dintre ei care ce le va vinde pe nimic ce a mai ramas de vanzare din Romania la “OFERTA cea mai buna”.Din pacate ASTA este REALITATEA si nu putem sa-i impiedicam sa faca asta, cu toate ca multi dintre noi “observam” sau “citim printre randuri” ceea ce se intampla….mai spera cineva la un viitor mai bun pentru Romania ?!sper ca acest comment al meu va fi de folos celor ce inca isi mai fac iluzii despre cei ce ne conduc si ne vor binele , cu urari de genul: “SA TRAITI BINE !”……..

  17. @admin:

    fiecare pasere pre limba ei piere.

    Comentariul meu se referea mai degraba la comentatorii de buna credinta (mai noi sau, in unele cazuri, mai vechi).
    Care ar trebui sa exerseze, in acestea mici, o minima abordare duhovniceasca: inainte de a purcede la a exprima o opinie (de orice natura dar cu atat mai mult daca e vorba de o mustrare sau o opinie contrara) ar fi bine sa ne adresam Domnului intai, cu o scurta rugaciune, si abia apoi, sa ne intoarcem vorba catre lume (fie ca e vorba de admin sau de un alt comentator; sau chiar de o referire la subiectul articolului).
    In felul acesta avem totusi o oarecare sansa de a purcede la o abordare mai fara asperitati, fara impunsaturi; o oarecare sansa de a inclina balanta catre un dialog nepatimas si de a ne folosi, pana la urma, de participarea la aceasta sectiune de comentarii a siteului. Altfel, daca nu ne facem spre folos acest dialog de la comentarii poate ne e mai bine sa stam deoparte, de cele mai multe ori (macar pana la momentul in care am fi in stare, cat de cat, sa o facem cum trebuie).

    Cat despre postaci, trolli sau cazuti din luna, manifestarile si lucrarile neortodoxe ale acestora nu sunt preocuparea mea. Cum spuneam si la inceput, fiece pasere pre limba ei piere. Asa ca pe acestia, ii las in plata Domnului si in sama voastra.

  18. Pingback: Ilie Serbanescu: SARACII POT PIERDE DOAR LANTURILE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: REFERENDUMUL PENTRU DEMITEREA PRESEDINTELUI – opinii in raspar cu propaganda orwelliana a “intelectualilor” de casa ai regimului Basescu - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  20. Pingback: DE CE E CRUCIAL REFERENDUMUL? Ce ne asteapta dupa 29 iulie? RAZBUNAREA vanzatorului, EXECUTIA tarii - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  21. Pingback: BOICOTUL, DIKTATUL SI DECONTUL/ Adevarata fata a “anticomunistului” Basescu: MOSTENITORUL SECURITATII SI RETEAUA SUBTERANA DE ALIMENTARE A PROPAGANDEI (Articolele saptamanii dinaintea REFERENDUMULUI) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  22. Pingback: Gandurile unui preot ortodox catre Traian Basescu inainte de referendum: “NU NE MAI ARUNCATI INTR-O ALTA NOAPTE NEAGRA! NU VA MAI LUPTATI CU POPORUL ROMAN!” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  23. Pingback: Ce sunt romanii pentru Europa si propagandistii regimului Basescu: ESTICI INFERIORI, PRIMITIVI, NECIVILIZATI/ Romania: cobai pentru o DICTATURA SUSTINUTA DE UE? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  24. Pingback: RUSIA face exercitii navale cu munitie reala in Mediterana, in timp ce CLINTON viziteaza STRATEGIC Turcia, punand la cale SIRIA post-Assad si trimitand un EMISAR la Bucuresti… - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  25. Pingback: “ACORDUL DE COLABORARE” (coabitare) PONTA-BASESCU – documentul infam care consfinteste statutul de sluga de lumea a treia al Romaniei in Europa. PANA UNDE SE POATE INJOSI SI CAT POATE TRADA UN PREMIER DISPERAT DE PUTERE? - Razboi întru
  26. Pingback: Basescu ar vrea SA CEDAM SI MAI MULTA SUVERANITATE Europei. IPOCRIZIA COMISIEI DE LA VENETIA: acum cere coborarea CVORUMULUI (pragului) pentru REFERENDUM, pentru a trece mai usor noua Constitutie (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  27. Pingback: UN ARHIEREU CURAJOS depre un EROU DISCRET: Preasfințitul IUSTIN HODEA, Episcopul Maramureșului, îl omagiază pe fostul ministru DECEBAL TRAIAN REMEȘ la plecarea la Domnul, în calitate de BUN ROMÂN ȘI PATRIOT, fiind victimă a „SINDROMULUI UCIGAȘ
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare