EUTANASIA: act impotriva lui Dumnezeu/ Campanie pentru EDUCATIE SEXUALA in scoala romaneasca sau cum se doreste INSTITUTIONALIZAREA PORNOGRAFIEI/ Razboiul femeilor impotriva avortului (stiri familie)

•  Ziarul Lumina: Spre o societate în care oamenii nu mai vor să aibă grijă de semeni? A eutanasia înseamnă a suprima o viaţă

Originea discuţiilor despre eutanasie din ultima perioadă este o întâmplare din Belgia. Aici, nişte gemeni care nu sufereau de o boală în fază terminală au fost eutanasiaţi, iar partidul de la putere a propus extinderea Legii eutanasiei la copii şi suferinzii de Alzheimer. Toate acestea în contextul în care medicina a dezvoltat foarte mult algeziologia şi îngrijirea paliativă, iar creştinismul susţine că eutanasia încalcă porunca „Să nu ucizi“.

Gemenii Eddie şi Marc Verbessem din Anvers, în vârstă de 45 de ani, surzi din naştere, după ce au aflat că vor rămâne orbi, considerând că nu vor putea trece peste suferinţa de a nu se vedea unul pe altul, au cerut să fie eutanasiaţi. Comisia medicilor spitalului din Anvers a considerat că cei doi nu intră în normele legale, însă unul din susţinătorii eutanasiei, dr. David Dufour, de la Spitalul Universitar din Bruxelles, le-a primit cererea. Cei doi gemeni au primit injecţia letală în ziua de 14 decembrie 2012. Belgia practică eutanasia bolnavilor care nu sunt în fază terminală dacă aceştia pot dovedi că suferă sau vor suferi dureri insuportabile, inumane, în conformitate cu semnătura unui medic specialist.

La doar câteva zile după moartea gemenilor, partidul care se află la guvernare în Belgia a înaintat un proiect de lege, prin care permite şi eutanasierea copiilor grav bolnavi, precum şi a suferinzilor de Alzheimer. Potrivit actului, pot opta pentru eutanasie doar minorii care au discernământ.

A dorit să fie viu

De aici a pornit o întreagă polemică despre eutanasie în presă, la televiziuni şi pe internet. Aş vrea să amintesc articolul belgianului Tom Mortier, publicat în „Artsenkrant“ (Jurnalul de medicină), unde povesteşte cum mama sa, care avea depresie cronică, a fost eutanasiată. Acesta este revoltat pentru că medicii nu l-au consultat şi se întreabă cum poate un bolnav în depresie cronică să fie deplin conştient atunci când cere injecţia letală? Sau cum poate un doctor să fie absolut sigur că pacientul nu mai doreşte să trăiască? Mortier crede că în viitor societatea belgiană va fi marcată de singurătate, iar membrii ei nu vor mai dori să se îngrijească de ceilalţi. Şi atunci când vor suferi, vor cere doctorului să fie eutanasiaţi. În încheierea articolului, Tom Mortier le cere conaţionalilor săi să  regândească ceea ce cred: în viaţă sau în moarte.

Postat pe internet este şi interviul acordat postului flamand VTM de „călăul“ gemenilor Verbessem, dr. David Dufour. Un doctor între două vârste, cu faţa senină şi mulţumit că şi-a îndeplinit misiunea, explică cum cei doi fraţi i-au făcut cu mâna, bucuroşi, înainte să primească ultima injecţie, cea letală. Nu de aceeaşi părere a fost, în urmă cu doi ani, Richard Rudd, care, paralizat în patul de spital, i-a implorat prin clipirea ochilor pe medicii care-l considerau „în comă ireversibilă“ să nu-l deconecteze de la aparate. Britanicul şi-a asumat suferinţa şi noua viaţă pentru a fi viu.

Abuzul în eutanasie

Şi în România s-a vorbit despre eutanasiere în mass-media. Printre altele, dr. Constantin Bogdan, fondatorul Spitalului de Boli Cronice „Sfântul Luca“, a declarat cotidianului „România liberă“ că a întâlnit 12 pacienţi care doreau să fie eutanasiaţi.

Dar cu toate acestea preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, susţine că în societatea românească eutanasia nu are mulţi aderenţi, în pofida unor campanii care s-au făcut în favoarea acesteia. Această practică e interzisă atât prin Codul penal, cât şi prin Codul deontologic al Colegiului Medicilor. De aceea sunt puţini medici care ar accepta eutanasia, şi mai puţini pacienţi care ar solicita-o. „Este însă un lucru de remarcat, că există o prezentare sentimentală a eutanasiei, deoarece ea constituie un subiect de presă“, spune Vasile Astărăstoae.

Despre cazul gemenilor Verbessem, Vasile Astărăstoae spune că este „o forţare a notei, inclusiv a legislaţiei belgiene, pentru că legislaţia belgiană spune foarte clar condiţiile în care se practică eutanasia. Aici se merge pe principiul pantei lunecoase, pentru că în mod normal nu ar fi trebuit să li se acorde această aprobare de eutanasie, chiar după legislaţia belgiană. Dar s-au găsit portiţe ca să extindă puţin limita legii, şi în cadrul eutanasiei abuzul este lucrul care trebuie să ne pună în gardă“. Eutanasia şi sinuciderea asistată medical (SAM) sunt ilegale în majoritatea ţărilor lumii. Printre statele care totuşi au legalizat aceste practici sunt Belgia, Olanda, Luxemburg, Elveţia şi în SUA statele Oregon, Washington şi Montana.

Argumentele pro-eutanasie nu mai sunt de actualitate

Eutanasia nu poate fi acceptată din mai multe raţiuni, spune preşedintele Colegiului Medicilor din România. „Din raţiuni spirituale, pentru că nu poţi să distrugi ceva pentru care nu ai fost creator şi proprietar. Din raţiuni deontologice-medicale, pentru că mâna care vindecă nu poate să fie şi mâna care ucide. Şi, de asemenea, din raţiuni legale, pentru că indiferent ce am spune, ea nu poate să fie decât un omor, pentru că suprimi viaţa celuilalt.“ Vasile Astărăstoae susţine că argumentele în favoarea eutanasiei nu mai sunt de actualitate. Suferinţa fizică nu mai este greu de suportat deoarece algeziologia (ştiinţa de a combate durerea) s-a dezvoltat foarte mult în favoarea pacientului, iar suferinţa psihică se poate ameliora prin grupuri de susţinere. „Se spunea că nu există alternativă, astăzi avem asistenţa medicală, psihologică şi spirituală la sfârşitul vieţii şi îngrijirile paliative. Cu alte cuvinte, eutanasia nu rezolvă o problemă, pentru că încalcă o logică primară, distrugi întregul pentru o parte, şi nu doar o parte. Or, a distruge întregul înseamnă că de fapt raţiunea de a exista a actelor medicale dispare“, conchide Vasile Astărăstoae.

„Eutanasia este împotriva lui Dumnezeu“

Eutanasia încalcă porunca a şasea a Decalogului de a nu ucide. Viaţa omenească este un dar al lui Dumnezeu. Ea este o realitate irepetabilă, de aceea trebuie apărată şi îngrijită în orice moment s-ar găsi purtătorul acesteia.

„Eutanasia este un act împotriva lui Dumnezeu. Omul nu poate atenta nici la viaţa lui, nici la viaţa vreunui semen de-al său pentru că, în ultimă instanţă, aceasta înseamnă atentat la suveranitatea lui Dumnezeu. De orice tip ar fi, eutanasia este expresia unei mentalităţi secularizate care are pretenţia că omul are dreptul să dispună de viaţa lui şi a altuia. Eutanasia este şi expresia unei etici hedoniste şi utilitariste care nu văd şi rostul suferinţei“, se spune în rezoluţia Comisiei de Bioetică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Creştinismul nu exclude suferinţa. A fi creştin înseamnă a participa la viaţa în Hristos, a face din lumina Lui lumina ta, din viaţa Lui viaţa ta. Urmând, aşadar, lui Hristos, prin suferinţa ta, participi într-un anume fel la suferinţa şi patimile lui Hristos. „Biserica recomandă folosirea tuturor mijloacelor în vederea uşurării durerii provocate de boală: în primul rând a celor de natură spirituală, înţelegându-se prin aceasta administrarea Sfintelor Taine, consilierea duhovnicească, rugăciune şi susţinere morală, iar în al doilea rând, de natură medicală, prin administrarea tratamentelor normale, prin asigurarea igienei corespunzătoare şi a tratamentelor paliative“, mai spune Comisia de Bioetică.

• RTV: Educaţia pentru sănătate, disciplină obligatorie. Tudor Ciuhodaru o vrea în programa şcolară

Deputatul PP-DD de Vaslui, Tudor Ciuhodaru, cere ca educaţia pentru sănătate să fie disciplină obligatorie pentru elevii din România şi a declarat că va depune o iniţiativă legislativă în acest sens. Tudor Ciuhodaru a prezentat zece motive pentru care educaţia pentru sănătate ar trebui să existe în programa şcolară.

”Suntem pe primele locuri în Europa la mortalitatea cauzată de întreruperi de sarcină, la abandonul de copii în maternităţi, la avorturi primitive, la cazurile de hepatită B şi C, la incidenţa cazurilor de cancer de col uterin, tuberculoză sau boli cardio-vasculare. Totodată România este pe ultimul loc în Europa la numărul donatorilor de organe şi la prevenirea gripei”, a arătat deputatul Tudor Ciuhodaru într-un comunicat remis Agerpres.

Acesta a avertizat şi asupra faptului că sunt în continuă creştere comportamentele de risc la tineri în privinţa consumului de alcool şi droguri reflectate în creşterea absenteismului, a abandonului şcolar şi a delincvenţei juvenile.

Ciuhodaru a mai menţionat că educaţia necorespunzătoare în domeniul sănătăţii reproducerii a dus la creşterea comportamentelor sexuale de risc legate vârsta începerii vieţii sexuale, lipsa mijloacelor de protecţie sau parteneri multipli, reflectat în creşterea numărului de mame minore şi patru locuri fruntaşe nedorite la nivel european şi mondial:mortalitate prin avort, mame minore, abandon de copii în maternităţi şi mortalitate infantilă.

• Romania Libera: Craiova: Elevii care s-au filmat în timp ce întreţineau relaţii sexuale vor fi mutaţi la alte şcoli

(…) Potrivit conducerii Liceului Teoretic “Henri Coandă” din Craiova, cei doi elevi de clasa a VIII-a şi o elevă de clasa a IX-a de la unitatea de învăţământ, care s-au filmat în timp ce întreţineau relaţii sexuale pe terenul de sport al şcolii, acoperit cu un balon, vor fi mutaţi disciplinar la alte licee.

Părinţii acestora au fost înştiinţaţi despre acest lucru, urmând ca măsura să se aplice imediat ce alte şcoli vor fi dispuse să îi preia pe cei trei elevi. De asemenea, alţi doi elevi de la Liceul “Henri Coandă”, care au distribuit filmuleţele respective, au fost sancţionaţi cu scăderea notei la purtare, fiind propusă nota 6. Totodată, administratorul balonului în interiorul căruia se află terenul de sport a fost avertizat că la următorul incident i se va rezilia contractul cu şcoala. În plus, conducerea Liceului “Henri Conadă” din Craiova a făcut o anchetă în rândul elevilor, dar şi al părinţilor şi cadrelor didactice, cu privire la introducerea orelor de educaţie sexuală încă din clasa a VI-a.

“Elevii nu conştientizează ce înseamnă un act sexual, ce înseamnă expunerea lor sau distribuirea unor filmuleţe de acest gen unor alte persoane, plus că îşi expun şi sănătatea şi viaţa şi sunt în faţa unor pericole pe care noi nici măcar nu le bănuim. Părinţii au recunoscut de foarte multe ori că îşi neglijează copiii de foarte multe ori când sunt în faţa internetului şi altor astfel de surse de inspiraţie şi nu realizează că acei copii, la vârste fragede, sunt în măsură să greşească atât de grav. Nu fac diferenţa între educaţie sexuală, sexualitate şi pornografie. Sper ca aceste iniţiative să fie susţinute de toată lumea”, a declarat Mihai Dragu, directorul Liceului “Henri Coandă” din Craiova.

Consiliul elevilor din şcoală a declanşat deja o acţiune de strângere de semnături de la elevi de peste 16 ani pentru introducerea acestor ore.

“Vrem să comunicăm părinţilor, profesorilor şi elevilor să suţină introducerea orelor de educaţie sexuală în învăţământ ca parte a reformei instituţionale. Avem deja strânse aproximatv 300 de semnături”, a declarat Anca-Cecilia Trică, reprezentant în consiliul elevilor. “Dacă părinţii nu vorbesc, şi încă de la vârste foarte fragede, ei (n.r. – elevii) au tendinţa să asculte de alte persoane mai mari, care de cele mai multe ori nu sunt în măsură să le explice aşa cum trebuie. Medicii specialişti sunt în măsură să le explice elevilor şi să îi facă să înţeleagă, pentru că nu este de joacă cu acest lucru”, a declarat Alexandru Cean, vicepreşedinte al consiliul elevilor.

Concluziile raportului efectuat în urma anchetei vor fi trimise atât la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, cât şi la Ministerul Educaţiei, precum şi la comisiile de învăţământ din Parlamentul României. (…)

• Hotnews: Un stat american interzice avortul inca de la primele batai ale inimii fatului

Dintre toate statele americane, Dakota de Nord are cea mai restrictiva lege in materie de avort. Guvernatoul statului, Jack Dalrymple, a promulgat miecuri legea care interzice avortul dupa aparitia primelor batai ale inimii fatului, adica dupa 6 saptamani de la procreare. Este momentul in care cand multe femei nici nu stiu ca au ramas insarcinate. 

Nu se face nicio exceptie, nici un cazurile de viol, incest si nici macar cand sarcina pune in pericol sanatatea mamei. O alta lege semnata de guvernator introduce o noua conditie pentru medici care efectueaza avorturi: trebuie sa fie afiliati unui spital.

Si, o a treia masura, interzice avorturile efectuate doar pentru motive genetice, in cazul in care testele arata de exemplu, prezenta sindromului Down la fat, sau pentru a alege sexul copilului. Statul are o singura clinica pentru avorturi, dar adversarii acestei actiuni vor inchiderea ei.

Inca din 1973, Curtea Suprema de Justitie a Statelor Unite a decis ca avortul este legal, pana in momentul in care fatul “devine viabil”, adica pana la 24 saptamani.

• Smartwoman: Avortul: libertatea lui, libertatea mea

Sunt un susţinător pro-life, dar asta nu spune totul. Încadrarea terminologică încheie prea devreme un posibil dialog fructuos pentru ambele părţi.

Sunt preocupat de tema avortului, a respectului vieţii. Sunt ani de când port şi răsucesc gânduri şi argumente despre acest subiect. Prea repede însă, o analiză a avortului este asumată ca o critică personală, ca imixtiune în capacitatea şi dreptul de a alege. Pe această parte, discuţia nu are succes, sau este foarte clară: este evident pentru toată lumea că poţi să faci orice, dacă vrei (poţi face acest lucru, ai această libertate).

Observaţia aceasta nu este însă suficientă pentru a trage o concluzie despre chestiunea avortului.

Exclud baza religioasă a discuţiei despre avort, cel puţin în acest articol. Calea logică, dar şi apelul la platfoma general acceptată a “dreptului la viaţă, libertate şi siguranţă”, coroborate cu recentele descoperiri medicale, îmi par o abordare mai potrivită.

1. Calea logică: pentru existenţa unei linii, avem nevoie de două puncte: a şi b. Linia este viaţa. Începutul vieţii biologice (atenţie, nu vorbesc de suflet, de calitatea de persoană) este punctul a – momentul concepţiei, după cum ne învaţă ştiinţa medicală. Punctul b este moartea.

Tot în chenarul argumentului logic poate să intre şi teoria etapelor de dezvoltare. Nu pot avea momentul b de dezvoltare, dacă nu există momentul a. Copilul de 10 ani nu poate exista dacă nu a existat copilul de 9 ani, şamd până ne întoarcem la acelaşi moment al concepţiei.

2. Calea platformei larg acceptate a dreptului la viaţă, libertate şi siguranţă, ca drepturi fundamentale ale omului. Avem însă o problemă: primul drept este dobândit odată pentru totdeauna, şi încetează odată cu moartea, pe când dreptul la libertate este exercitat. Însă nu din primul moment. Nu din uter, şi nici la un an.

Libertate – şi nu exprimarea dorinţelor sugarului – este totală atunci când este asociată cu cunoaşterea faptelor şi conştientizarea consecinţelor, înainte de a acţiona. Ori, ca să-şi poată cineva exercita dreptul la libertate, trebuie să ajungă în acel stadiu. Ştim că dreptul la libertate este inalienabil, nu ne putem asuma să alegem noi în locul altuia. Deci, subiectul trebuie să ajungă la stadiul exercitării libertăţii, ca să poată alege liber.

Rolul părinţilor este de a-şi duce copiii până la vârsta la care pot să facă alegeri proprii. Din momentul respectiv, cel puţin educaţia putem spune că se apropie de sfârşit, chiar dacă părinţii şi copilul continuă colocatarea, din motive economice sau de altă natură.

Or, avortul se interpune dreptului la libertate: subiectul care este avortat nu va mai putea ajunge, conform logicii etapelor de dezvoltare, la momentul b în care va putea să aleagă, fiincă i-a fost întreruptă evoluţia dinspre punctul a (momentul concepţiei) spre momentul b (al exercitării libertăţii) prin avort.

3. Calea recentelor descoperiri medicale vine să confirme, în opinia mea, teoria etapelor de dezvoltare: punctul b este precedat de punctul a. Repet: nu discutăm despre suflet sau persoană sau drepturi, încă. Ştiinţa medicală ne spune că odată pornit ceasul vieţii (momentul concepţiei), ne aflăm pe linia vieţii (de care am vorbit la punctul 1), deci am trecut prin punctul a, care în mod invariabil va duce la punctul b, adică momentul în care subiectul va putea să-şi exercite dreptul la libertate.

Este lipsit de relevanţă să observăm (pe bună dreptate, de altfel) că în viaţa intrauterină, fătul nu-şi poate exprima dreptul la libertate, motiv pentru care poate fi avortat. Fiindcă la fel putem spune despre un copil de 1 an, de 2 ani: nu poate să aleagă. Revin la diferenţa dintre libertate/alegere, şi exprimarea unor dorinţe/nevoi: sete, foame, somn etc. Acestea din urmă nu ţin de libertate şi de alegere.

Scurtă interpretare sau reaşezare a celor de mai sus. În primul rând, sunt prea puţin interesat de faptele personale ale lui x sau y în privinţa avortului. Am discutat aici despre un fenomen în sine, despre raportarea noastră (la nivel teoretic) la ceea ce ar putea constitui o încălcare de drepturi fundamentale.

Doi: în susţinerea dreptului la viaţă din momentul concepţiei, am exclus argumentele de tip religios/spiritual, şi am făcut apel la argumente de tip logic, juridic, medical, pentru care platforma de acceptanţă (sau de înţelegere a argumentelor, măcar) este mult mai mare. Este evident, chiar şi aceste argumente pot fi înlăturate, dar mi-aş dori să fie făcut acest lucru pe aceeaşi cale, a argumentului, nu a resentimentului.

Un efort pe care rareori îl observ în astfel de discuţii este detaşarea de sintagma “e viaţa mea, fac ce vreau cu ea”. La o analiză mai atentă, ajutaţi fiind şi de descoperirile recente ale medicinei, s-a stabilit că momentul concepţiei reprezintă un început de nouă viaţă, evident în formă primară de dezvoltare (iarăşi, excludem aici discuţia despre suflet/persoană etc).

Or, acestea fiind noile date ale problemei, propun o detaşare de sintagma de mai sus, pentru a integra noua realitate. Care, oricum, are un cu totul alt capital genetic decât cel al mamei (este altceva, altcineva). Deci, nu mai putem discuta despre un ovul fecundat, la fel cum discutăm despre mâinile noastre, despre corpul nostru.

Autor: Andrei Cosmovici

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti

Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro 

28 martie 2013 

RAZBOIUL FEMEILOR IMPOTRIVA AVORTULUI

Paginile istoriei sunt pline de ironii. Lupta femeilor pentru avort si impotriva lui e una dintre ele. Zeci de ani inainte de anii 50 si 60 cind avortul a fost legalizat in tarile occidentale, femeile au luptat energetic pentru a li se recunoaste un drept la avort. Rusia sovietica si tarile comuniste au legalizat avortul ex oficio in numele pretentiei comunismului de a fi eliberat femeia de sub tutela barbatului si de a o face egala cu el. Vremurile insa s-au schimbat. Avortul si dreptul la avort si-au pierdut, in timp, alura. Odata ce efectele avortului au inceput sa fie simtite, printre ele impactul advers asupra sanatatii fizice si emotionale a femeii, cit si declinul artificial demografic al tarilor care au legalizat avortul, atitudinile privind avortul au inceput sa se schimbe. Iar progresul in medicina si tehnologia medicala care dovedesc tot mai evident ca fetusul uman e o fiinta umana care apartine speciei homo sapiens din momentul conceptiei, au cauzat schimbari radicale a pozitiilor multor persoane privind umanitatea copilului nenascut. In consecinta, ei cer revizuirea pozitiilor oficiale a statelor privind avortul. Daca fiintele nascute au dreptul la viata, intreaba tot mai multe persoane, de ce nu si fiinta umana nenascuta?

In primul rind al bataliei impotriva avortului si a declinului demografic sunt, fara indoiala si in toata lumea, femeile. Fiicele, nepoatele, si stranepoatele femeilor care cu doar citeva generatii in urma luptau din rasputeri pentru legalizarea avortului. Aceasta realitate e un adevar de netataguit atit in tarile occidentale cit si in Romania. Ce e si mai remarcabil, insa, este ca in tarile occidentale, in special in SUA si Canada, batalia impotriva avortului a impartit miscarea feminista in doua tabere opuse. Una promoveaza cu agresivitate avortul, iar cealalta promoveaza, cu acelasi grad de agresivitate, dreptul la viata al copiilor nenascuti. Despre acest subiect fascinant,  dar putin cunoscut, scriem astazi. E un fenomen recent, putin mediatizat, dar care in ultimii ani a iesit la suprafata cu un impact remarcabil si uimitor de pozitiv.

Peste tot in lume femeile duc o lupta acerba impotriva avortului. In Statele Unite femeile au fondat Americans United for Life, National Association for the Right to Life, Feminists for Life si alte organizatii similare care promoveaza dreptul la viata al copiilor nenascuti. Femei proeminente si influente in viata politica a Americii fac la fel. Personalitati notabile sunt Sarah Palin, fosta guvernatoare a statului Alaska, Michelle Bachman, fosta candidata la presedintia SUA in 2012, guvernatoarea statului South Carolina, guvernatoarea statului New Mexico, si altele.  Femeile americane au scontat deasemenea succese remarcabile in doar ultimele citeva saptamini. Au facut lobby cu succes in Arkansas unde avortul dupa 12 saptamini de sarcina e interzis. Au scontat un succes similar in Dakota de Nord unde cu doar doua saptamin in urma a fost redactat un amendament constitutional de interzicere a avortului dupa 6 saptamini de sarcina. Amendamentul urmeaza sa fie supus votului in noiembrie. O alta organizatie pro-vita, specializata in promovarea dreptului la viata al fetitelor nenascute in China, este Women’s Rights Without Frontiers.

In Canada exista miscarea Real Women of Canada, o organizatie pro-life si profamilie de citeva sute de mii de persoane. In Europa functioneaza New Women for Europe, o miscare pro-familie si pro-vita care face lobby in Parlamentul European. Iar in ONU functioneaza organizatia Catholic Women’s Forum. Aceste grupuri coopereaza la influentarea documentelor internationale adoptate in conferintele ONU pentru a preveni recunoasterea unui pretins drept la avort.

Romania face la fel

Romania se conforma acestui trend si realitati internationale pozitive. Majoritatea covarsitoare a liderilor miscarii pro-vita din Romania sunt femei. Toate merita aceleasi aprecieri. Mentionam citeva dintre ele: Gerda Chisarau la Timisoara (Darul Vietii); Iuliana Petrut (Neamt); Florica Chereches (Oradea); Alina Galea (Oradea); Miorita Sateanu (Uniunea Fameilor din Bihor); Maria Dunca-Moisin (Miscarea Bunavestire din Bucuresti); Olimpia Popa (AFR Tulcea); Maria Juncan (Arad); Claudia Boghicevici (Arad); Larisa Iftime (Pro-Vita Media, Bucuresti). Eforturile acestor femei trebuie nu doar mentionate dar mai ales apreciate. Mame, bunici, sotii, aceste lidere a miscarii pro-vita din Romania dovedesc o intelepciune si vizuine inestimabila, dar care din nefericire lipseste in intregime clasei politice din Romania. Aceste femei reprezinta preocuparile si ingrijorarile societatii romane privind declinul demografic al tarii si distrugerea societatii romane cauzate de avort si destramarea familiei ca institutie sociala. Romania este binecuvintata sa le aibe si sa le auda.

In Secolul XX sute de mii de barbati romani au murit in cele doua razboaie mondiale, cauzind o slabire notabila a vitalitatii biologice a natiunii. Femeile romane au facut o contributie enorma la revitalizarea ei dupa fiecare razboi. Dupa 1990, insa, suntem confruntati cu o atitudine noua, una parese egoista, lipsita de viziune si de perspectiva. Fara copii tara nu are viitor. Batrinii nu vor avea pensii. Tara se va goli. Romania va disparea. Generatiile trecute de femei au inteles lucrul acesta si si-au facut datoria. Unele dintre cititoarele noastre ne amintesc din cind in cind ca in traditia romana se spunea ca fiecare familie trebuie sa aiba cel putin trei copii, unul sa inlocuiasca pe mama, unul pe tata, iar unul sa-si dea viata pentru tara. E miscatoare aceasta atitudine, una care ar trebui sa caracterizeze fiecare camin din Romania si una pe care statul ar trebui sa o faciliteze printr-o politica sociala sanatoasa. Romania are nevoie de o cultura a vietii, fara de care va pieri. O cultura si mentalitate a avortului, a mortii, de fapt, va ucide Romania. Daca continuam sa privim avortul ca singura solutie pentru problemele cu care se confrunta tinerele insarcinate, Romania nu va ajunge departe.

Materialul de mai jos explica de ce noul feminism este pro-vita si anti-avort: avortul distruge si incatusaza femeia, nu o elibereaza. Materialul a fost tradus si adaptat pentru dtra tot de o tinara femeie, Cristina Teleptean, voluntar AFR din Sighet si studenta la engleza-franceza la Cluj. Calitatea traducerii este impacabila si recomandam pe Cristina oricarei intreprinderi, firme ori organizatii care cauta un traducator de calitate. Materialul a fost publicat pe 22 ianuarie si poate fi citit in engleza, in intregime aici:http://www.thepublicdiscourse.com/2013/01/7677/?utm_source=RTA+Italiano+New+Feminism&utm_campaign=winstorg&utm_medium=email Autorul articolului este Elise Italiano.

Dupa 40 de ani: E timpul pentru un nou feminism

de Elise Italiano

Un feminism care promoveaza avortul ca fiind cheia libertatii femeilor nu ne ajuta sa ne dezvoltam, sa ne pastram demnitatea si nu ne fereste de rele. Trebuie sa sprijim femeile pentru ca “alegerea” intre viata si avort sa nu mai fie dificila. Viata e alegerea naturala. Toamna aceasta [anul 2012] nu am reusit sa deschid televizorul, sa-mi deschid browserul sau sa ma plimb pe strazile din Washington DC, fara sa-i aud, sa citesc sau sa-i vad pe sustinatorii  avortului protestand impotriva Razboiului impotriva Femeilor. [Nota AFR: The War on Women / Razboiul impotriva femeilor, sloganul miscarii feministe in alegerile prezidentiale din 2012]

Multe dintre surorile mele americane m-au solicitat sa ma alatur lor, prin intermediul reclamelor on-line, al campaniilor din usa in usa si al reclamelor politice. Priveau lucrul acesta ca pe o necesitate: era, ziceau ele, necesar sa luptam impotriva manevrelor strategice si ofensive ale unor politicieni, care aveau ca scop abrogarea unei victorii feministe atat de greu castigata – avortul, adica eliberarea de orice restrictie in ceea ce priveste libertatea noastra  reproductiva. Am fost invitata sa ma alatur unor femei care denuntau cu voce tare, in public, orice “restrictie” de genul acesta, intr-o batalie unde armele sunt cuvintele si strategia de lupta este impachetarea cauzei avortului in limbajul drepturilor civile si ale omului.

Chiar daca este descrisa ca fiind defensiva, campania s-a dovedit a fi una ofensiva, care nu urmareste numai sa tina piept, ci si sa fie cu un pas inainte. Campania a fost sustinuta prin slogane grafice despre corpul femeii, prin confesiuni inocente tinute in public despre experiente sexuale, chiar si prin reclame in care votul era comparat cu pierderea virginitatii. A fost de asemenea o campanie in care se utiliza limbajul sinelui: drepturile mele, libertatea mea, libertatile mele. Aceasta campanie m-a izbit pentru ca este  antiteza feminitatii, prin tot ceea ce reprezinta, de la continutul sau jinitor pana la discursul sau agresiv. Aceste femei se temeau sa nu piarda nu numai lucrurile in jurul carora isi construisera vietile – accesul la contraceptie si avortul la cerere – , dar de asemenea o ideologie care  disociaza sexul de iubire, responsabilitate si, bineinteles, copii. Chiar daca contraceptia si avortul le-ar fi in continuare permise si la indemana in cazul in care ar pierde batalia, forta ideologiei lor ar avea cu siguranta de suferit: usa s-ar deschide larg pentru vocile ce promoveaza un feminism inradacinat intr-un sol total diferit.

Insa si mai important este ca aceste femei au convins mass-media ca toate femeile care se declara feministe sunt de acord cu ele ca femeile au nevoie sa fie fericite, sanatoase si libere. In aceasta privinta, au avut chiar si sustinerea Congresului si a Casei Albe, in ciuda respingerii unui proiect de lege pentru interzicerea avortului motivat de sexul copilului nenascut. Imi era clar ca aceasta marca a feminismului ducea lipsa de consecventa, claritate si solutii reale pentru problemele femeilor. De fapt, revista Time tocmai a publicat un articol care subliniaza faptul  ca dupa 40 de ani de la decizia Roe v. Wade care a legalizat avortul in 1973 sustinatorii avortului sunt adesea fortati sa apare cu tarie avortul.  Ei incep sa descopere ca femeile mai tinere nu prea vad avortul ca pe unul din drepturile lor fundamentale.

Nu sunt singura in aceasta incercare de a promova vechiul feminism, in care egalitatea femeilor avea ca pret feminitatea lor. Continuand sa promoveze avortul, oamenii legii, politicienii, lucratorii sociali, avocatii, educatorii, si toate partile investite cu interes in sanatatea si starea de bine a femeii sunt distrasi de la a-i asigura femeii resursele si instrumentele de care chiar are nevoie pentru a fi fericita si sanatoasa. Argumentele in favoarea ‘alegerii’,  puse pe seama feminismului, nu functioneaza, si un argument bun poate fi facut impotriva avortului ca raspuns la nedreptatile si inegalitatile femeii. Argumentul meu arata ca avortul in cel mai bun caz functioneaza ca un bandaj pe ranile care dezavantajeaza femeile, dar in cel mai rau caz le faciliteaza.  

Mitul 1: Avortul le ajuta pe femei sa isi termine studiile si sa-si urmeze o cariera

Fiecare feminista stie ca in orice societate dreapta, fetele si femeile sunt bine educate si lucreaza in economie. Intrebarea, in cazul acesta, ar fi daca educarea si cresterea copiilor sunt compatibile cu obiectivele educatiei si muncii, si de asemenea daca avortul influenteaza in mod favorabil reusitele educationale si profesionale ale femeii.  Feministele care sustin avortul afirma ca daca femeile si barbatii au oportunitati educationale si profesionale egale, atunci femeile trebuie sa poata sa avorteze la cerere, pentru a putea sa-si continue scoala si sa-si pastreze locurile de munca si oportunitatile de viitor.  Un feminism mai bun le-ar ajuta pe femei sa aprecieze ceea ce ele sunt cu adevarat – persoane capabile sa aduca un mare bine lumii acesteia, nu doar prin educatie si munca, ci si prin nasterea copiilor. Acest tip de feminism ar sustine dezvoltarea conditiilor propice pentru femeile insarcinate, in sistemul educational si profesional.

Sa luam Universitatea Columbia (Columbia University) din New York ca exemplu. Cand Universitatea a dat fiecarei studente o bursa de ajutor in caz de avort, presedinta grupului Columbia’s Right to Life (Dreptul la Viata al Universitatii Columbia), Julia Salazar a inceput sa caute resurse si finantari pentru studentele insarcinate care doresc sa isi pastreze si sa isi creasca copilul, concomitent cu continuarea studiilor.  Acest grup se straduieste sa reduca neajunsurile unei sarcini in afara casatoriei si sa faca ca resursele pentru studentele insarcinate sa fie mai vizibile si mai accesibile.

Organizatia Feminists for Life (Feministe pentru Viata) se ocupa si de cazul elevelor de liceu. Potrivit cercetarilor facute de ele, unul din cinci avorturi e facut de o eleva de liceu. Asta sugereaza ca aceste tinere nu primesc ajutorul institutiilor – sub forma cazarii, a centrelor de ingrijire a copiilor, a asigurarilor de viata, etc- factori care le-ar ajuta sa-si pastreze copilul si in acelasi timp sa-si continue studiile. Chiar si Planificarea Familiala admite ca aceasta optiune i-ar ajuta si pe ei in consilierea tinerelor femei. Daca ‘alegerea’ este incadrata astfel ca femeile sa poata alege sa studieze sau sa lucreze in timp ce cresc un copil, atunci convingerea ca sarcina este un  ‘joc cu suma zero’ nu mai e relevanta.

Feministele ar trebui sa aiba visuri mari in aceasta privinta. Ce ar fi daca companiile ar asigura suficient concediu de maternitate pentru femeile insarcinate? Ce ar fi daca femeile nu ar trebui sa isi justifice concediul de maternitate ca fiind concediu medical, chiar si in mediile de lucru relativ placute? Ce ar fi daca liceele si universitatile ar oferi servicii pentru elevele/studentele insarcinate, cum ar fi programe de munca si studiu, centre de ingrijire, asistenta medicala, astfel incat sa reuseasca sa aiba si o educatie si copii – bunuri pe care cultura noastra le-a divizat?

Aceste facilitati ar dezvolta un feminism care ar promova lucrurile de care femeile chiar au nevoie – sustinere practica, astfel incat sa poata fi educate, si sa aiba o siguranta financiara si succes profesional. Potrivit lui Guttmacher Institute, femeile in jurul varstei de 20 de ani – cand cel mai probabil sunt in cautarea unei educatii si cariere- reprezinta mai mult de jumatate din avorturile care au loc in America in fiecare an. Acest trist fapt e o marturie pentru tinerele femei din ziua de azi: daca ramai insarcinata devreme in viata si vrei sa-ti pastrezi copilul, nu poti sa fii educata sau sa ai succes profesional. Oare nu este acest punct de vedere in dezavantajul femeii? 

Mitul 2: Avortul le ajuta pe femeile sarace sa iasa din saracie

Multi dintre cei ce sustin avortul afirma ca avortul la cerere trebuie sa fie disponibil femeilor sarace, deoarece a avea mai multi copii le creste povara financiara si le mentine in saracie. In opinia lor, Planificarea Familiala si alte clinici de avort ar trebui sa fie localizate in primul rand in cartierele sarace. Potrivit lui Guttmacher Institute, 42 la suta dintre femeile care avorteaza au venituri sub 100% al Nivelului Federal de Saracie (FPL); 27 la suta din ele au sub 199%. 61 la suta din avorturi sunt facute de catre femei care au deja unul sau mai multi copii. Aceste statistici nu variaza mult de la an la an, ceea ce sugereaza ca femeile adesea raman in saracie dupa repetate avorturi. Avortul, asadar, nu scoate femeile din saracie.

Feministele trebuie sa tina cont de cauzele de baza ale saraciei femeilor. Care resurse nu sunt disponibile mamelor singure? Ce servicii de ingrijire a copiilor le sunt disponibile  prin organizatii caritabile sau din partea guvernului astfel incat sa poata sa lucreze in timp ce isi cresc copiii? Ce fel de instruire la locul de munca este disponibila? Le este oferita indrumare pentru planificarea financiara de lunga durata si independenta? Guttmacher Institute  raporteaza ca 54 la suta dintre femeile care avorteaza folosesc contraceptia cand raman insarcinate. Opt la suta dintre femeile care avorteaza nu au folosit-o niciodata. Ce fel de programe educationale  sunt disponibile pentru a invata femeile ca contraceptia nu previne sarcinile nedorite?

In final, cine ii face responsabili pe tatii acestor copii de cresterea si sustinerea lor? Au acesti barbati cu adevarat grija de copiii si de mamele acestor copii? Ne gandim oare la o corelatie intre avort, saracie si statutul de necasatorit?  Daca nu, de ce nu luam in considerare aceste chestiuni? 

Mitul 3: Avortul este o solutie dreapta, facuta din compasiune, pentru viol

Oricine a sfatuit sau a vorbit cu o femeie care a fost abuzata sexual stie ca nu exista nimic mai odios, mai violent si mai inuman decat violul. Multi dintre cei ce sunt de partea avortului sustin, dintr-un simtamint sincer de compasiune, ca o femeie care a suferit deja un act de violenta atat de grav nu ar trebui sa mai fie nevoita sa poarte sau sa dea nastere unui copil care ii va aminti de aceasta violenta. Chiar daca acest argument pare solid, exista argumente si mai serioase impotriva lui, dintr-o perspectiva feminista. In primul rand, care societate ar spune vreodata ca o fiica ar trebui sa moara pentru pacatele tatalui sau? In orice alta faza a vietii unei fete, majoritatea feministelor ar respinge acest rau. De ce faza cand se afla in uter ar fi ceva diferit?

In al doilea rand, procedurile implicate in procesul de avort sunt invazive si pot fi traumatizante ele insele. Avortul poate fi numit un al doilea act de violenta comis impotriva unei femei. Numarul socant al cazurilor de abuz sexual in armata americana ilustreaza foarte bine, in mod trist, aceasta problema. Dintre femeile care doresc sa-si sacrifice vietile pentru libertate, o treime au fost abuzate sexual. Ele sunt cu 180% mai probabil sa fi fost abuzate sexual decat sa fi murit in razboi in ultimii 11 ani. Barbatii alaturi de care isi slujesc tara cot la cot comit marea majoritate a acestor violuri.

Una din patru femei nu raporteaza abuzul, din teama de a nu fi marginalizate de catre ceilalti militari sau de a nu fi catalogate ca avand ‘tulburari de personalitate’, dupa cum au raportat mai multe femei-militare. Mai mult decat atat, in 2011, doar 240 din cele 3.192 de cazuri de abuz sexual raportate au fost investigate. Si cand ajung sa fie investigate, sunt lasate in seama altora, amanate sau calomniate. In decembrie, Senatul a adoptat un amendament la Legea de Autorizare a Apararii Nationale, care finanteaza  avortul cerut de victimele violurilor din armata. In caz contrar ar fi trebuit sa il plateasca din buzunarul propriu.  Bineinteles ca femeile vor crede ca ar trebui sa se foloseasca de aceasta optiune in cazul in care raman insarcinate dupa un abuz.   E gratis, ascunde rusinea de a fi insarcinata in cultura militara si ii permite femeii sa isi pastreze locul de munca. Ceea ce cu siguranta, insa, aceasta varianta nu ofera este un sfarsit  acestui ciclu de violenta sexuala.

Orice femeie care a luptat vreodata pentru drepturile si protectia femeii ar trebui sa vada acest amendament ca pe un lucru de suprafata.  Dar e de asemenea  o unda verde pentru barbati de a continua abuzul sexual al femeilor militare. Femeile militare merita ceva mai bun. Merita dreptate. Femeilor din generatia mea li s-a spus ca avortul ar trebui sa fie sigur, legal si rar. In cei 40 de ani de dupa decizia Roe v. Wade din 1973 peste 53 de milioane de avorturi au fost efectuate asupra femeilor americane in numele egalitatii femeilor. E timpul sa ne deschidem ochii: un feminism care promoveaza avortul ca fiind cheia catre libertatea femeilor nu ne ajuta sa ne dezvoltam, sa ne pastram demnitatea si nu ne fereste de rele. Dar, deasemenea, o societate care doreste abrogarea deciziei Roe trebuie sa asigure mijloacele de sustinere a femeilor insarcinate, astfel incat “alegerea” intre viata si avort sa nu mai fie dificila. E timpul sa regandim cazul feminist al avortului. E timpul sa purtam adevarata lupta in numele femeii.

SE POATE JUSTIFICA AVORTUL?

Redam un comentariu la subiectul din saptamina trecuta.

Buna ziua: Vreau sa spun, cu toata responsabilitatea constiintei mele, ca intr-adevar avortul este o crima. Mai rau, o crima admisa si chiar comisa de cei care ar trebui sa fie viitorii parinti ai acelor mici fiinte neajutorate care nu se pot apara in niciun fel de oribila agresiune. Nu mai este vorba acum de a impresiona ci de a atrage atentia asupra acestui gen de crima, trecuta in legalitate de unele state si comisa in ilegalitate in statele care interzic avortul.

Motivele sunt subiective si diverse: neimplicarea responsabilitatii, teama de urmari in cazul unei varste la care prejudecatile nu admit ca poti avea un copil, teama ca o femeie nu isi poate creste singura copilul, atunci cand tatal nu doreste sa se implice si abandoneaza relatia, comoditatea, sfaturile “bine intentionate” , grija excesiva pentru prosperitatea materiala si mai nou, grija pentru felul in care femeile vor sa arate. Acum, cand o intreaga industrie cu certe si meschine intersese, propaga prin media pana la saturatie, imaginea femeii perfecte. De fapt a unei femei ireale, mai mult robot decat fiinta umana, avand in vedere procedurile de interventii chirurgicale sau non chirurgicale cat si creatiile de moda, metoda photo-shop-ului in cazul pozelor, etc, prin care se obtine acea imagine. Si motivele nu se opresc aici.

As vrea, pentru o intelegere mai acuta a faptului ca motivatii subiective stau deasupra ratiunii si constiintei atunci cand se hotaraste un avort, sa exemplific chiar prin experienta mea. Recunosc ca am apelat si eu la asemenea procedeu criminal (prin practici ilegale). Si nu doar o data. Motivul? Teama ca nu as avea suficiente resurse de hrana (asta se intampla inainte de 1990) in cazul  aparitiei altor copii (aveam deja doi). Era atunci un fel de indoctrinare in masa, de la persoana la persoana, de la femeie la femeie, fenomen care luase asemenea amploare incat cea mai fireasca solutie, parea avortul. Un spirit gregar facea ca femeile sa se ingrozeasca pur si simlu ca nu vor avea, (fiind acea perioada binecunoscuta de lipsa a alimentelor din magazine) cu ce sa-si hraneasca copiii. Realitatea era ca desi, intr-adevar alimentele de baza lipseau din magazine si atunci cand apareau, cozile erau imense, fiecare familie avea in mod paradoxal, hrana necesara. Aprovizionarea se facea din plin si pentru o perioada mai lunga, atunci cand alimentele apareau in rafturi plus ca multe familii isi aduceau alimentele de la parintii care locuiau in mediul rural. Deci, acesta motivatie de lipsa a hranei nu era decat o isterie in masa, generata cu usurinta in acele conditii. Astfel, cuprinsa si eu de spiritul gregar existent, am apelat la avort.  Un alt motiv, a fost gandul ca imi va fi  greu sa ingrijesc mai mult de doi copii. Acea comoditate si fuga responsabilitate de care am amintit. Si ca sa fiu sincera pana la capat, un alt asemenea act l-am facut chiar in 1990 cand s-a legalizat avortul) avand ca si cauza relatia tensionata cu sotul meu in acel moment. Sunt si acum cu el, desi am avut o perioada in care am divortat, ca dupa cinci ani sa ne recasatorim. Sunt sigura ca, daca as fi nascut acel copil, nu s-ar mai fi pus problema divortului.

Care au fost urmarile? Daca fizic, am avut norocul sa nu fiu afectata, psihic, nu s-a intamplat acelasi lucru. E adevarat, nu imediat. In timp, am inteles treptat gravitatea faptelor. Sa hotarasti moartea micii fiinte care a luat nastere in corpul tau in niste momente de extaz al simturilor, este o mare josnicie. A hotari sa iei viata acelei mici fiinte care nu se poate apara, este la fel de cumplit. Din pacate, am realizat asta tarziu dupa ce am facut ireparabilul. Si mai rau, este ca nu am constientizat situatia nici atunci cand fiica mea a ajuns la varsta  la care avea un prieten si ramanand insarcinata, a apelat la acelasi mijloc (care devenise intre timp legal). Motivul? Teama de sotul meu, care potrivit acelor prejudecati de care am mai vorbit, nu ar fi conceput ca fiica noastra sa aiba un copil la cea varsta (18 ani ) si necasatorita fiind. Vinovata insa sunt doar eu, pentru ca nu am gestionat situatia, nu i-am dat suportul necesar ci doar am apelat la rezolvarea stiuta.

Deci, daca vreti sa stiti cum m-au afectat psihic aceste acte iresponsabile, aflati ca in afara de remuscari care imi ranesc sufletul, am foarte des vise chinuitoare in care stiu ca am copil dar nu il vad, stiu doar ca il am. Si nu il hranesc, nu il ingrijesc, uit de el. Imi amintesc dupa un timp si ma ingrozesc ca a murit, ca nu a putut trai asa, fara ingrijire. Apoi acelasi vis se repeta tot in vis. Este ingrozitor cand in vis trec prin acele clipe. Nu pot sa descriu concret spaima prin care trec cand imi amintesc in vis ca am un copil de care am uitat si ca a murit din lipsa ingrijirii. Sunt atat de reale visele astea si nu inseamna decat ca sunt pedepsita astfel de insasi constiinta mea. Iar faptul concret ca nu mai pot repara, ma chinuieste mult.

Am acum de la fiica mea, o fetita si un baietel, nespus de dragalasi. Sunt Nanna lor!  Nu as putea supravietui fara ei. De aceea, va spun, celor care poate cititi aceste randuri, sa va cercetati bine constiinta daca sunteti in situatia de a apela la avort. Pana la urma, uitati-va in oglinda: vedeti o fata frumoasa si plina de viata, dornica de a simti bucuriile firesti ale vietii. Ce s-ar fi intamplat daca mama voastra ar fi facut avort? C. A.

Nota AFR: Multumim foarte mult acestei cititoare pentru comentariul acesta atit de miscator. El spune totul si nimic nu mai trebuie adaugat. Ar fi bine sa fie citit de fiecare parlamentar, legiuitor, liderii spirituali ai Romnaiei si orice persoana influenta din Romania..